Inteligența artificială și viitorul literaturii

 Am început să citesc destul de devreme, înainte de a merge la școală pentru a studia abecedarul. Cred că am deprins literele din mers: părinții îmi citeau mereu povești și, urmărind textul respectiv pe pagină în timp ce era citit, cred că am învățat să citesc. Ce surpriză au avut părinții când și-au dat seama! Prima reacție a fost să se laude peste tot. Cum nu erau crezuti, de fiecare data trebuia să fac demonstrația de rigoare.

După ce a trecut puțin euforia descoperirii, în momentul în care am întrat în clasa întâi, i-au spus învățătoarei că știam deja să citesc și că se temeau ca nu cumva să mă plictisesc în timpul orelor. "Stați fără grijă, îi voi da de lucru ca să o țin ocupată", se pare că ar fi răspuns învățătoarea.

Și într-adevăr nu m-am plictisit în timpul orelor. Numai că problema a apărut în momentele în care mergeam la bibliotecă să împrumut carti; nu că nu aș fi avut suficiente cărți acasă, dar nu toate erau pentru mintea mea de atunci.

La început, m-am înscris la bibliotecă la secția pentru copii și m-am pus pe luat cărți. Doamnele bibliotecare erau suficient de amabile să-mi recomande carte după carte. Toate bune și frumoase în primul an... Sau maxim 2-3... Și aproape nu mai aveau sa-mi dea cărți noi. Așa că m-am transferat la secția pentru adulți. Acolo raiul pe pământ. La început am avut ce citi la discreție. După vreun an sau doi a apărut aceeaşi problemă: mai greu să găsești ceva necitit. Am început să citesc volume puțin peste vârsta mea de atunci, dar nu rezolva cu mult problema...

Problema a început să nu mai fie o problemă în momentul deschiderii pieții de carte spre lumea exterioară. Încetul cu încetul am avut acces la suficient de multe cărți pentru a-mi satisface setea de lectură. Au apărut edituri noi care scoteau cărți "pe bandă rulantă", cum s-ar spune. Cum renunțasem de ceva vreme la biblioteca publică, mi-am îndreptat atenția, în ceea ce privește procurarea cărților, spre librării și anticariate, care se completau reciproc.

În plus, fiecare editură are colecțiile proprii de carte, grupate pe genuri și tematică. De pildă, editura Niculescu oferă cărți pentru copii, cărți de tip self-help, cărți de informare și cărți de ficțiune, cu două colecții noi: Noir (thrillere) și Rouge (cărți romance). 

Sunt multe cărți tentante și care merita citite și studiate cum ar fi de pildă cursurile de limbi străine și dicționarele.

Cum în ultimul timp apar din ce în ce mai multe cărți, mă întreb uneori cum reușesc scriitorii să conceapă atât de multe cărți în timp relativ scurt, chiar dacă știu că perioada de concepție poate fi mult mai lungă și sunt foarte mulți autori. În plus se editează și se reeditează cărțile mai vechi apărute.

Și cu toate acestea, in unele cazuri aveam senzația că unele cărți păreau a fi scrise cu ajutorul unui program de calculator. Ideea părea la acel moment de domeniul fantasticului, căci nici măcar nu se vorbea de o asemenea posibilitate, deși nu prea părea imposibil. Dar erau anumite motive care mă duceau spre o atare ipoteză:

• Un argument pro ar fi fost că subiectul mai multor cărți și stilul in care erau scrise prea semănau între ele. Era ca și cum s-ar fi păstrat în memoria unui calculator o anumită structură de bază a cărții de la care se puteau schimba anumite detalii (numele personajelor și a locurilor, alte detalii minore)
• Uneori chiar și anumite detalii ținând de vocabularul folosit se repetau in mod constant, precum și anumite pasaje cum ar fi anumite scene sau descrieri.
• Se ajungea până acolo încât stilul folosit părea aproape impersonal, fără a transmite emoții, trăiri, sentimente...

În ultimii ani nivelul de dezvoltare al tehnologiei a evoluat mult și a apărut ceea ce se poate numi inteligența artificială (AI). Este vorba despre un program complex care permite crearea unor materiale bine documentate, complexe, fără prea multă intervenție umană și într-un timp scurt.

Ca avantaje ar fi:

• Ușurința de realizare a unor materiale complexe, cu desene și grafice, destul de dificil de realizat manual, pas cu pas, chiar cu ajutorul calculatorului.
• Posibilitatea de a edita orice text, oricât de lung și de complex în funcție de necesități 

Există însă și dezavantaje:

• Stilul de concepere a materialelor este impersonal, extrem de tehnic, fără a transmite emoții, trăiri, sentimente 
• Uneori poate apărea o anumită rigiditate in stilul folosit, care se adaptează mai greu unei situații aparte, spre deosebire de o creație umană care este mult mai spontană, cu mai multe figuri de stil adaptate situației descrise

Problema se pune dacă inteligența artificială poate fi un partener cu drepturi egale al unui autor de cărți sau dacă ar scrie singură cărți la fel de bune ca un autor uman. Sincer vorbind, inteligența artificială ar putea ajuta omul în elaborarea unei lucrări literare. 

• În primul rând ajută enorm în procesul de documentare. Oricât de traditionaliști am fi și am avea ambiția să ne documentăm studiind carte cu carte la bibliotecă, trebuie să recunoaștem că inteligența artificială dă un randament mai bun, oferind o cantitate mai mare de informații într-un timp mai scurt
• În al doilea rând inteligența artificială ar putea ajuta enorm la redactarea oricărei lucrări, atât la texte cât și la imagini

Dar, oricât de performantă ar fi, nu cred că inteligența artificială poate înlocui complet mintea umană și talentul de care poate dispune un om. 

Aericol scris pentru SuperBlog 2024