***

 Declarație:

1. De ce am șters postarea în care a comentat fosta studentă care mă acuza că am știut despre hărțuirea ei de către un profesor:

- Pentru că a urmat instantaneu un val de ură, insulte și umiliri inimaginabile la adresa mea. Am făcut o criză hipertensivă majoră. Și hărțuirea online are efecte îngrozitoare. Nu mă pot apăra decât singură de expunerile care duc la asta. Linșajul mediatic este incredibil. Și cu consecințe grave în privința sănătății. Abia astăzi am puterea să scriu. Și puterea să adun comentarii injurioase, hărțuitoare, defăimătoare, calomnii, și să reclam în instanță pe cei care fac asta.

2. Umilirea studenților, hărțuirea lor, abuzul de putere sunt absolut condamnabile. Am rămas înmărmurită de declarațiile victimelor în cazul Bulai. Și regret enorm că nu au făcut plângeri la timp (ele sau martorii), ca să prevină alte situații abominabile. Desigur că universitatea le datorează reparații.

3. Conținutul în sine al acuzației despre mine: 

a. Claudia Radu spune că a venit la mine acum 21 de ani și mi-a spus că profesorul îi face avansuri: și că îi e teamă că nu va mai intra în licență. Da, îmi amintesc asta. Nu exista legal nicio prevedere despre hărțuire în România. Nu aveam cod și comisie de etică la acea vreme, la fel ca multe alte universități. Deci nici o instanță instituțională la care să poată apela victimele. Ne descurcam în context cu astfel de cazuri.

b. Spune că am spus că vorbesc cu cel acuzat. Am vorbit. A negat complet. I-am spus să vorbească cu studenta, să lămurească situația și, chiar și numai dacă gesturile lui au dus la o asemenea interpretare, să își ceară scuze și să înceteze orice gesturi altele decât strict profesionale. Dar C.R. spune în mod fals că i-aș fi cerut să meargă singură la cel acuzat, pentru o discuție între patru ochi. Ceea ce, într-un interviu ulterior, ea chiar admite.  Asta este tot.

c. Claudia Radu susține că eu le-am predat un curs referitor la hărțuire sexuală. Nu am predat un astfel de curs. Am predat Filosofie feministă și Teorii politice feministe. Nu cunoșteam încă foarte pertinent nici eu la acea oră subiectul hărțuire.

d. Dacă a considerat că reacția mea din anul 2003 nu a fost mulțumitoare și că i-a provocat o traumă îmi este greu să înțeleg de ce apoi s-a înscris la masteratul pe care îl coordonam și a dorit ca în anul 2004 să îi coordonez dizertația de masterat, iar în apoi s-a înscris tot la mine la doctorat. 

e. După comentariul ei i-am scris în privat, i-am spus că nu îmi amintesc decât vag contextul, că dacă ea crede că i-am făcut vreun rău o rog să mă ierte. Eu obișnuiesc să îmi cer iertare și atunci când oamenii consideră că le-am greșit, deși nu am vrut să le fac niciun rău. 

f. În postare făcută de C.R., dar și în interviul ulterior, a spune multe lucruri false și chiar minciuni inacceptabile. Dacă veți căuta câte ceva despre persoană, veți vedea că veridicitatea și dreptatea nu sunt tocmai partea ei tare. Nu știu cât din starea sufletește grea se datorează unor evenimente petrecute acum 21-22 de ani sau altora mai recente, petrecute la Ministerul Tineretului în 2008-2009.

4. Ce am încercat să fac și cred că am și reușit (admit însă că una este să ai drepturi, alta să ți le aperi):

a. Pentru că știam deja din mai multe universități că sunt probleme de etică, am declanșat o cercetare națională în anul 2004 (13 universități). Pe lângă mult alte probleme, din cercetare a rezultat că în universități există multe astfel de cazuri acoperite de tăcere. Împreună cu Daniela Cutaș și Liviu Andreescu am făcut un Cod etic pentru universități care avea și prevederi consistente despre manifestările hărțuirii, cum se adună dovezi, unde poți obține consiliere și unde poți face plângere (respectiv la Comisia de etică, decanat, rectorat, senat). În iunie 2005 ministrul Mircea Miclea a acceptat codul ca dezirabil și obligatoriu și a dat ordin de ministru ca să fie adoptat de către universități. În decurs de un an universitățile au făcut asta. Practic abia din 2006 avem un cadru instituțional clar la care să se poată face astfel de plângeri. În cazurile pe care le știu din SNSPA, dacă s-au făcut plângeri au fost analizate și vinovații au fost sancționați.  

b. Am mai putut să dezvoltăm cercetarea și educația despre dreptate de gen și egalitate de șanse, să asigurăm un know-how studentelor și studenților, să îi sprijinim să se asocieze și să facă ONG-uri de profil, să facă lobby pentru legi și politici publice. Să nu se lase umiliți, să își apere demnitatea și să nu își limiteze capacitățile și talentele.

c. Faptul că unii dintre ei mă acuză că am făcut prea puțin este explicabil. Toți am dori o lume mult mai bună. De aceea trebuie să și muncim pentru asta. O muncă fără sfârșit.

Lămuriri finale: Din 2001 nu am mai fost decană. În 2012 am plecat din Facultatea de Științe Politice la Școala doctorală. În 2021 m-am pensionat. 

Prevederile din Codul de Etică universitară (în materie de hărțuire și hărțuire sexuală) pe care le-am introdus în 2005:

Hărţuirea

Universitatea nu îngăduie nici o formă de hărţuire în mediul academic. Hărţuirea în forme precum: misoginismul, sexismul, rasismul, şovinismul, xenofobia, homofobia, hărţuirea în privinţa convingerilor religioase sau politice este inconsistentă cu politicile de egalitate de şanse ale universităţii şi anulează respectul pentru dreptul personalului şi studenţilor la un tratament corect şi respectuos. Intimidarea şi hărţuirea conduc la crearea unui mediu ostil, care neagă participanţilor la viaţa comunităţii rolul de parteneri şi le îngrădeşte opţiunile. Persoanele hărţuite se simt excluse, îşi pierd stima de sine şi încrederea în instituţie. 

Universitatea interzice orice formă de hărţuire, în mod particular pe cea sexuală. 

Atitudinile critice, dezacordul faţă de valorile sau acţiunile unei persoane sau grup, care nu sunt însoţite de comportamente care pot fi considerate agresive sau insultătoare, în sensul definit de etica universitară, sunt acceptate şi încurajate în scopul progresului în înţelegere, cunoaştere şi dezvoltare.

Hărţuirea reprezintă comportamentul degradant, intimidant sau umilitor care urmăreşte sau conduce la afectarea gravă a capacităţii unei persoane de a îşi desfăşura în mod firesc activităţile profesionale şi de studiu, sau de a îşi exercita drepturile. Hărţuirea constă, de regulă, într-un comportament repetat (ameninţări fizice şi verbale, critici umilitoare, avansuri sexuale etc.), dar poate consta şi din acte singulare, atunci când acestea au o natură agresivă (de obicei de natură fizică). 

Având în vedere faptul că multe dintre acţiunile de hărţuire (de exemplu urmăriri, telefoane insistente) au loc în afara universităţii, faptul că acestea nu au avut loc în spaţiul universitar nu poate constitui un motiv pentru care s-ar situa în afara prevederilor prezentului Cod de etică.  

Hărţuirea poate fi îndreptată împotriva unei persoane anume, sau poate consta în acte care creează un mediu academic ostil, conducând la afectarea gravă a capacităţii membrilor unui grup (de obicei femeile, minoritarii etnici sau rasiali, persoane cu disabilităţi, persoanele cu orientare sexuală diferită de cea a majorităţii, minorităţile religioase) de a îşi desfăşura activităţile academice sau de a îşi exercita drepturile individuale.

Atunci când este exercitată de către persoane cu funcţii ierarhic superioare victimei, atunci când este exercitată de profesori asupra studenţilor, sau de evaluatori asupra persoanelor evaluate, hărţuirea presupune abuzul de putere, care constituie o circumstanţă agravantă.

Hărţuirea ca act singular, la prima abatere, poate fi sancţionată cu avertisment şi oferirea de scuze scrise persoanei sau grupului hărţuit. La a doua abatere, fie că s-a adresat aceleiaşi persoane sau aceluiaşi grup sau alteia/altuia, hărţuirea trebuie sancţionată cu măsuri administrative, care pot varia în funcţie de gravitate de la sancţiuni de tipul reţinerii din salariu/bursă (dacă este vorba despre persoane remunerate sau studenţi bursieri), până la eliminarea din comunitatea universitară respectivă.  

Hărţuirea sexuală

 Comportamentele sexiste şi expresiile misogine repetate şi ostentative sunt, la rândul lor, forme de hărţuire. Cu alte cuvinte, ele afectează mediul în care trăieşte o persoană, o ofensează, o insultă, o intimidează şi conduc la scăderea performanţelor acesteia. Nesancţionat, un asemenea comportament conduce la scăderea încrederii în sine a unei persoane, la un sentiment nejustificat de vinovăţie, la alienare. Uneori, mai grav, produce abandonarea unei activităţi sau chiar boli psihice. Mediul academic este şi poate să fie afectat de hărţuire. Hărţuirea sexuală este adesea sursă şi rezultat al inechităţii de gen.  

Sugestii pentru eliminarea hărţuirii sexuale din mediul universitar.

 

 Acţiunile care creează un climat de intimidare, teamă şi ostilitate sunt considerate ofensatoare pentru orice persoană. Fiecare membru şi fiecare membră a Universităţii trebuie aibă cunoştinţă de faptul că Universitatea se opune hărţuirii sexuale şi că acest fel de comportament este interzis cu desăvârşire, atât de lege cât şi de politicile şi normele universitare. Universitatea va lua măsurile necesare ca să prevină, să corecteze şi să sancţioneze comportamentele care contravin normelor şi politicilor sale.

 Definirea hărţuirii sexuale (HS):

Universitatea defineşte hărţuirea sexuală ca avansuri sexuale nedorite, cerere de favoruri sexuale şi alte manifestări verbale sau fizice de natură sexuală în cadrul cărora:

- supunerea sau respingerea la un astfel de comportament au legătură cu condiţionarea instruirii, evaluării, angajării, promovării sau participării la activitatea universitară;

- un asemenea comportament afectează prin intimidare, ostilitate, ofensă, munca oricărei persoane,  performanţa sa academică, condiţiile de viaţă, mediul de desfăşurare a activităţii.

Este posibil ca şi cadrele didactice sau cadrele de conducere să fie supuse unor tentative de corupere sexuală de către studenţi sau subordonaţi. Acest comportament trebuie, la rândul său, sancţionat. 

  Victimele hărţuirii sexuale pot să fie atât femeile cât şi bărbaţii iar HS se poate manifesta între sexe diferite sau între persoane de acelaşi sex.

 Exemple de HS: 

- insistenţa de a fi acceptat erotic sau sexual prin scrisori, telefoane sau acostare practicată de o persoană faţă de alta, atunci când cea din urmă a precizat clar că nu doreşte acest lucru;

- remarci cu încărcătură sexuală făcute în mod repetat de către o persoană aflată în conducere în faţa subordonaţilor şi, deşi a fost atenţionată să se oprească, acea persoană nu încetează;

- o studentă sau un student refuză să se întâlnească privat cu un cadru didactic şi acest lucru afectează felul în care este notată, promovată la examen (acelaşi lucru este posibil şi în relaţiile ierarhice între membrii personalului universităţii);

- în locuri comune (cantine, intrarea la cămine) grupuri de studenţi încearcă sistematic să abordeze pe cineva şi acest fapt are drept consecinţă evitarea locului respectiv de către cei pentru care comportamentul este indezirabil şi ofensator;

- cineva repetă sistematic enunţuri sexiste, glume cu conotaţii sexuale sau povesteşte fantezii sexuale, cei din preajmă neacceptând acest lucru, şi protestând împotriva acestui fapt;

- cineva trimite altei persoane materiale pornografice şi obscene nesolicitate sau nedorite;

- o persoană atinge fizic, cu conotaţii erotico-sexuale, o altă persoană, fără consimţământul celei din urmă.

Măsuri la nivelul universităţii şi facultăţilor

- Consiliul de etică preia aceste cazuri şi cooperează cu un/o specialist/ă. Facultăţile îşi stabilesc, atât din rândul studenţilor, cât şi al cadrelor didactice, consilieri pentru astfel de probleme (avocatul studenţilor, ofiţerul pentru acţiuni afirmative) precum şi un organism care se ocupă de siguranţa mediului universitar (în cămine şi în incinta universităţii);

- Universităţile trebuie să facă publice modalităţile de adresare şi de rezolvare a unor astfel de plângeri, precum şi persoanele desemnate să ofere consiliere.

Cum trebuie reacţionat în cazuri de hărţuire sexuală?

De obicei persoanele care hărţuiesc nu încetează până când nu li se atrage atenţia sau nu sunt sancţionate, iar victimele hărţuirii se sfiiesc să povestească astfel de experienţe de teamă că nu vor fi crezute sau că vor fi condamnate că au avut un comportament provocator care a atras hărţuirea. Prin urmare este necesar ca persoanele afectate de astfel de manifestări să fie încurajate să reclame astfel de cazuri. Ignorarea şi minimalizarea cazurilor de HS nu le face să dispară, ci dimpotrivă, conduc la creşterea incidenţei lor.

Hărţuirea sexuală poate fi oprită prin acţiuni personale directe:

- Răspunsuri directe, răspicat (tranşant) negative din partea celor afectaţi, fără scuze sau zâmbete intimidate. Dezaprobarea trebuie comunicată clar; 

- Dacă este greu să vorbim unui hărţuitor, îi putem scrie solicitându-i să înceteze, păstrând o copie datată a scrisorii şi consultând în acest sens consilierul/a pe probleme de hărţuire;

- Consiliul de etică trebuie să păstreze un dosar al faptelor, pentru a putea verifica eventuala repetiţie din partea aceleiaşi persoane.

Tentativa de corupere sexuală poate să fie oprită într-un mod asemănător.

Răspunsul la incidente

Dacă cineva se consideră afectat de HS se adresează persoanei desemnate să rezolve astfel de cazuri printr-o rezoluţie potrivită şi promptă (informală sau formal-disciplinară). O rezolvare informală înseamnă medierea unui acord între părţi, cu sau fără ca ele să se întâlnească direct. O plângere formală este adresată unui organism desemnat de către Senatul universităţii să dea rezoluţii disciplinare, în cazul nostru, Consiliul de etică, în cooperare cu un jurist. 

Confidenţialitatea

Hărţuirea sexuală este o problemă foarte delicată. Consilierii pentru acest gen de probleme sunt persoanele instruite să dea sfaturi, să răspundă la întrebări, să rezolve cazurile minore şi incipiente şi să protejeze persoanele consiliate de orice indiscreţii care le-ar putea afecta. Ei pot să facă parte din Consiliile de etică, dar nu este obligatoriu.. Consilierilor nu li se permite să dezvăluie conversaţiile pe această temă (decât în cazul unei lezări fizice sau a unei disturbări psihice semnificative ca urmare a hărţuirii) fără permisiunea expresă a persoanei care a solicitat consilierea. Consilierii se pot adresa la solicitarea celor consiliaţi, sau atunci când cazul afectează serios climatul academic, Comisiei de etică, Decanilor, Rectorilor, Senatelor Universităţii.

(Detaliile privind hărţuirea sexuală au fost preluate şi adaptate după Princeton University Health Services, 1998/1999, PUHS Publications On-Line)