$$$

 S-a întâmplat în 24 februarie1463: În această zi, s-a născut Giovanni Pico della Mirandola, umanist italian. Contele Giovanni Pico della Mirandola (n. Mirandola –d.17 noiembrie 1494, Florenţa) a fost un filosof şi învăţat umanist italian din perioada Renaşterii. Pico della Mirandola provenea dintr-o veche familie de nobili din Italia de nord cu reședința în castelul Mirandola, în apropiere de orașul Modena. Doritor să se instruiască, renunță la privilegiile de familie în favoarea fraților săi și, la vârsta de 14 ani, începe studiul dreptului canonic la vestita Universitate din Bologna (prima Universitate europeană!), cu intenția unei cariere ecleziastice. 

Este atras totuși mai mult de studiul filosofiei și teologiei și, timp de șapte ani, vizitează cele mai renumite universități ale Europei din Ferrara, Padova și Paris, studiind - pe lângă filosofia scolastică aristoteliană - și limbile latină, greacă, ebraică, arameică și arabă, dobândind încă din tinerețe renumele de poliglot. În 1484, se duce la Florența, în acel timp centrul vieții spirituale umanistice, unde Marsilio Ficino conducea noua „Academie Platoniciană", încurajat și susținut de familia Medici. Sub influența lui Ficino, Pico della Mirandola înclină mai mult către filozofia lui Platon, în opoziție cu scolastica dominată de învățătura lui Aristotel, aflată în declin, și devine unul din cei mai activi participanți la discuțiile în care se căuta realizarea unei unități între idealismul platonician și spiritualitatea creștină. Pico della Mirandola era însă un eclectic, datorită cunoștințelor sale vaste în domeniul misterelor antice, doctrinei pythagoreice, învățăturilor Sfântului Augustin și ale lui Toma de Aquino, precum și în urma studiului Kabbalei și Talmudului, întreprinde o încercare ambițioasă de armonizare a tuturor învățăturilor vremii sale sub egida creștinismului. Urmând această idee, scrie „Heptaplus" (1480), o interpretare mistico-alegorică a creației conformă expunerii din Biblie.În aceeași perioadă publică „De ente et uno", care cuprinde explicații ale unor pasagii din scrierile lui Moise, Platon și Aristotel.În anul 1486, Pico della Mirandola pleacă la Roma și publică 900 de teze asupra tuturor temelor filozofice și teologice posibile din acel timp, adunate sub titlul „Conclusiones philosophicae, cabalisticae et theologicae", cu o introducere, „Oratio de dignitate hominis", care mai târziu va deveni unul din cele mai renumite texte filozofice ale umanismului italian. La discuția acestor teze ar fi vrut să invite la Roma pe toți învățații Europei. 

Papa Inocențiu al VIII-lea declară 13 din cele 900 de teze drept eretice și întâlnirea proiectată este interzisă. Deși Pico della Mirandola încearcă să se apere în lucrarea „Apologia J. Pici Mirandolani, Concordiae comitis" (1489), este condamnat și caută refugiu în Franța, unde este găsit de emisarii papei și arestat. În urma intervenției lui Lorenzo de Medici, este eliberat și se poate întoarce la Florența. Aici trăiește retras și este tot mai mult influențat de predicile lui Savonarola, în care acesta critica moravurile vremii și preconiza crearea unui stat ecleziastic fundamentalist. Pico della Mirandola consacră ultimii ani ai vieții scrierilor religioase, în apărarea creștinismului împotriva iudaismului, mahomedanismului și astrologilor. O parte a acestor scrieri a apărut postum în 1495 la Bologna sub titlul „Disputationes adversus astrologiam divinatricem", contribuind la combaterea credințelor astrologice atât de răspândite în Evul Mediu și respingând astfel posibilitatea determinării destinului omenesc prin poziția și mișcarea stelelor. Pico della Mirandola moare la 17 noiembrie 1494 în Florența.

Concepţiile de bază ale lui Pico della Mirandola au fost expuse în „Oratio de dignitate hominis". Ele reprezintă o sinteză ambiţioasă a tradiţiei scolastico-aristoteliene cu temele noi ale umanismului. Pico della Mirandola vede această sinteză în filozofia neoplatoniciană, stabilind o ierarhie a existenţei, de la corpurile neînsufleţite, urcând diverse trepte până la fiinţa supremă, Dumnezeu. Dumnezeu a creat pe om şi l-a situat în centrul lumii, de aceea, omul nu este nici muritor, nici nemuritor, nici pământesc, nici celest. Stă în întregime în puterea lui să aleagă, în ce direcţie a existenţei se dezvoltă. Omul se deosebeşte de alte vieţuitoare prin faptul că nu este legat de un anumit destin sau de o anumită lege, dimpotrivă, el are capacitatea să-şi determine în mod liber modul şi forma existenţei, să se înjosească până la o treaptă animalică, sau să se apropie de divinitate, care stă la propria sa origine. Calea care duce la acest scop este eliberarea de pornirile simţurilor şi purificarea prin cugetarea şi contemplaţia filosofică.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Giovanni-Pico-della-Mirandola-conte-di-Concordia

https://plato.stanford.edu/entries/pico-della-mirandola/

https://www.skuola.net/filosofia-moderna/pico-mirandola-pensiero.html

https://www.biography.com/people/giovanni-pico-della-mirandola-9440325

$$_

 S-a întâmplat în 24 februarie1929: La această dată, s-a născut actriţa Marga Barbu. Marga Barbu (n. Margareta-Yvonne Butuc, Ocna Şugatag, Maramureş; d. 31 martie 2009, Bucureşti) a fost o actriţă română de teatru şi film.Tatăl ei era directorul salinelor din localitate, iar mama, balerină cu studii la Viena. A avut o copilărie frumoasă, dar era o fetiță timidă. Ulterior, familia ei s-a mutat la București. Adolescentă fiind, a studiat la Liceul „Regina Maria”. Prima ei mare dragoste a fost dansul și ar fi făcut orice ca să-și urmeze mama într-o carieră de balerină.

„M-am apucat întâi de dans. Mama mea făcuse și ea balet la Viena. Am fost angajata Operei Române, dar la vizita medicală s-a descoperit că am ceva cardiac și trebuia să mă operez. Eram disperată, voiam să mă sinucid…Eu ziceam că sunt făcută pentru dans și nu mă vedeam făcând altceva. Dar mâna Celui de Sus știe mai bine decât noi ce ne trebuie.Nu regret, pentru că meseria de dansatoare e scurtă, epuizantă și nu aș fi rezistat prea mult.Totul mi-a fost parcă predestinat în viață”, spunea artista într-un interviu. La absolvirea liceului, tatăl ei a hotărât să o înscrie, simultan, și la Filosofie (unde a urmat un singur an), și la Teatru. A absolvit Institutul de teatru din București în 1950, iar din 1952 și până la pensionarea sa, în 1993, a fost actriță la Teatrul Nottara, unde a putut fi admirată în roluri memorabile. 

Rolul său preferat din teatru a fost cel al Cleopatrei din piesa „Antoniu și Cleopatra” de William Shakespeare. A jucat și roluri de comedie precum cele din „Mâța-n sac” sau „Mizerie și noblețe”. A debutat în cinematografie în 1953 („Nepoţii gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu), fiind cunoscută, în special, pentru rolurile Aniţa din seria „Haiducilor” şi Agatha Slătineanu din seria „Mărgelatu”, dar şi pentru rolul de compoziţie din „Domnişoara Aurica” (regia Şerban Marinescu, 1986) pentru care a fost distinsă cu Premiul ACIN.A mai jucat, de asemenea, în „Bietul Ioanide", de Dan Piţa (1980) - Premiul ACIN şi „Comoara din Carpaţi", regizat de Cornel Todea (1975). Ultimul film în care a apărut a fost „Lacrima cerului” (1989).A reprezentat cinematografia românească la numeroase Festivaluri și evenimente internaționale: Festivalul de film de la San Sebastian (1966), Festivalul de film de la Karlovy Vary (1966), Festivalul de film de la Moscova (1969), Festivalul de film de la Sarajevo (1969), Zilele filmului în R.F. Germania (august 1968), Zilele filmului românesc în U.R.S.S. (1965), Zilele filmului românesc la Roma (1967). 

După interpretarea rolului Agathei Slătineanu, din filmele care abundau în scene cu urmăriri, împușcături și multe cascade, a fost numită „doamna westernului românesc”. La 21 de ani s-a căsătorit cu un inginer, dar după un an și jumătate s-au despărțit. Apoi s-a îndrăgostit de actorul Constantin Codrescu, dar mariajul a durat doar cinci ani. Căsătoria sa cu scriitorul Eugen Barbu a însemnat „marea întâlnire”.S-au plăcut de la prima întâlnire, când artista a fost uimită de ușurința cu care au legat o conversație. Ea a fost cucerită de Eugen Barbu când acesta i-a adus un coș cu liliac alb la teatru. Întâlnirea cu Eugen Barbu a fost un nou început pentru ea: „Fără a forța ușile am pătruns într-o altă lume. El m-a făcut, în primul rând, să renunț la complexul că nu sunt actriță de film”. Așa a început seria „haiducilor”, în regia lui Dinu Cocea. După ce i-a avut ca parteneri pe Ion Besoiu sau Emanoil Petruț și-a descoperit partenerul ideal, Florin Piersic. Seria de filme haiducești i-au adus faima de amazoană a filmului românesc și a continuat cu seria filmelor cu Mărgelatu.

După dispariția de pe această lume a soțului său, viața Margăi Barbu s-a schimbat. Dar a păstrat mereu vie amintirea celui lângă care a trăit mai bine de 30 de ani. Pentru rolurile create în filme, actrița fost recompensată cu două premii ACIN — în 1968 și 1971 — iar în 2004 a fost decorată de președintele României cu Ordinul național „Serviciu Credincios” în grad de cavaler ca „semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică și pentru talentul și dăruirea puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc”.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/marga-barbu-2415/

https://ultima-ora.ro/marga-barbu-doamna-westernului-romanesc/

https://adevarul.ro/showbiz/film/drama-actritei-marga-barbu-amazoana-filmului-2245064.html

https://maramuresonline.ro/remember-marga-barbu-ar-fi-implinit-astazi-95-de-ani/

$$$

 S-a întâmplat în 24 februarie1932: În această zi, s-a născut Eugen Cizek, istoric al literaturii şi culturii antichităţii, abordate din perspectivă modernă. Eugen Cizek (d.16 decembrie 2008,Bucureşti) a fost un istoric şi filolog român, specialist în filologie clasică, profesor universitar la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, din cadrul Universităţii din Bucureşti, autorul unor studii ce privesc literatura latină, între care remarcabilă este Istoria literaturii latine.

Este fiul Virginiei (născută Bălescu), profesoară, şi al lui Alexandru Gustav Cizek, funcţionar, şi frate cu Alexandru Nicolae Cizek. Cizek urmează liceul clasic (1948-1951) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1951-1955), încheindu-şi studiile superioare cu lucrarea de diplomă Ideile social-politice la Seneca, sub îndrumarea profesorului Aram Frenkian. Este oprit ca asistent la Catedra de filologie clasică, unde devine profesor. I se acordă titlul de doctor în 1968, după susţinerea tezei Lupta de idei a epocii lui Nero în izvoarele literare antice. Realităţi şi idei. 

În 1973 obţine doctoratul de stat la Universitatea din Lyon, unde este detaşat între 1971 şi 1974 ca lector de limba şi literatura română. Face parte din uniuni de creaţie şi asociaţii ştiinţifice româneşti: Uniunea Scriitorilor, Societatea de Studii Clasice „Ovidianum” etc şi internaţionale: Societatea de Studii Latine (Paris), Societatea de Studii Neroniene - Centrul de Studii asupra Monarhiei Antice (Clermond-Ferrand), Societatea de Studii Petroniene (Florida, Statele Unite) etc.

Clasicist prin pregătire, cu vocaţie de istoric, Cizek îşi va localiza interesul ştiinţific în câmpul Antichităţii latine. O singură carte, întâmplător cea dintâi, Evoluţia romanului antic (1970), acoperă şi zona Eladei, în relaţie comparatistă şi de reciprocă determinare cu cea romană. Propunându-şi numai reconstituirea unor elemente de organizare internă a romanului antic, nu o tratare exhaustivă, autorul îşi sprijină demersul analitic pe mijloace dominant istoriste, întrepătrunse cu cele structuraliste. Prin vastitatea operei sale, publicată la cele mai mari edituri din străinătate, Eugen Cizek se înscrie în rândul celor mai mari profesori români de Limbi Clasice (Latină cu precădere) din perioada postbelică. În 1955, absolvă Facultatea de Litere specializarea filologie clasică la Universitatea din Bucureşti. În 1968 devine doctor în ştinţe filologice la aceeaşi universitate iar apoi docteur-ès-lettres a Universităţii din Lyon.A fost ales membru al Academiei de Ştiinţe, Litere şi Arte din Lyon, al Société des Études Latines din Paris şi, mai târziu, membru corespondent al Academiei din Barcelona. În 1982 este distins cu premiul ADELF al Asociaţiei Scriitorilor din Paris şi, tot în acelaşi an, Academia Română îi acordă Premiul Timotei Cipariu. Se stinge la Bucureşti, la vârsta de 77 de ani.

Surse:

http://www.ziare.com/cultura/critici/istoricul-si-criticul-literar-eugen-cizek-s-a-stins-din-viata-554812

https://crispedia.ro/eugen-cizek/

http://www.viataromaneasca.eu/revista/articol/262/

$$$

 S-a întâmplat în 24 februarie1945: În timpul guvernării Rădescu, a avut loc, la Bucureşti, o violentă demonstraţie, în cursul căreia grupuri de agitatori bolşevici au deschis focul asupra armatei şi a demonstranţilor. Acest eveniment a permis ca A.I.Vâşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forţă, guvernul Groza.

Cu o zi înainte, adică joi, 23 februarie 1945, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost la rege pentru a-i prezenta situaţia gravă din cauza generalului Rădescu, care trebuia înlocuit. După telefonograma trimisă la Moscova de către Ambasada sovietică prin Kirsanov, regele i-ar fi spus: „Orice doriţi, numai un război civil nu. Daţi-mi formula guvernului”, iar Pătrăşcanu i-a răspuns: „Formula guvernului v-am dat-o deja, ea este «Frontul Naţional Democrat»” şi a completat că războiul civil deja a început. În încheiere, regele a adăugat: „Ceva nu merge bine cu Rădescu, trebuie să ne mai gândim. Să veniţi la mine, săptămâna viitoare, să mai discutăm.”

De fapt, pregătirea revoltei era în toi. F.N.D. se adresase ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor, să se alăture demonstraţiilor organizate de F.N.D. pentru instalarea unui „guvern democrat”. Reuşiseră în contextul aceluiaşi scenariu să anunţe o sciziune în P.N.Ţ. printr-un ilustru necunoscut Anton Alexandrescu, căruia i-au făcut peste noapte un ziar, „Dreptatea Nouă”, pentru dezinformarea opiniei publice. După ce cadrul general a fost regizat, s-a trecut la acţiune conform planului. Mare miting în Piaţa Naţiunii pe 24 februarie. Pregătirile începuseră încă din zorii zilei, când ruşii intrară în acţiune. În cercurile Misiunii Militare Americane se ştie că în ziua de 23 februarie 1945 este sosit în România, fixându-şi sediul în strada N. Filipescu, cunoscutul „terorist” Bogdenko.Numitul este însoţit de 80 de „specialişti” ruşi, care au misiunea ca prin asasinate şi dispariţii de persoane române sau ruse să creeze o atmosferă de incertitudine, care să conducă la intervenţia directă a poliţiei şi armatei ruse în aparatul de stat românesc.

Această grupă primeşte indicaţii de la comitetul compus din: Ana Pauker, Lia Orstein, maior Doncea, Luca, Agiu şi Horvat. Scopul lor este de a asasina nu numai pe unii dintre membrii marcanţi ai partidelor liberal şi naţional-ţărănesc, ci şi pe cei din F.N.D., spre a crea o agravare şi mai mare a duşmăniei dintre partide.Tot în cursul acelei dimineţi au fost distribuite în Bucureşti 45.000 de arme de provenienţă sovietică, fiecare cu o rezervă de 200 de cartuşe. De la fabrica de pâine „Sănătatea” s-a primit informaţia că au fost distribuite arme muncitorilor, de către organele din NKVD, cu recomandarea ca să nu fie folosite decât la ordin.Acţiunea a început înainte de prânz prin grupe de muncitori încadraţi în F.N.D., care se îndreptau, din diferite colţuri ale Capitalei, spre Piaţa Unirii, strigând: „Jos Rădescu!”,„Jos cârdăşia ţărănisto-legionară!”, „Vrem guvern F.N.D.!”, „Vrem să ne conducă muncitorii!”, „Vrem pământ pentru ţărani!”.Purtau sute de pancarte cu fel de fel de lozinci,care mai de care mai incitatoare la violenţă.

În Piaţa Unirii, muncitorii şi funcţionarii aduşi cu forţa de agitatorii comunişti din sindicate, care nu le dădeau alimentele venite prin întreprinderi dacă nu se înscriau în formaţiile de stânga, au ascultat apelurile pline de ură contra guvernului Rădescu şi „reacţiunii”. Atunci, se pare că s-a lansat lozinca „Moarte reacţionarilor, moarte fasciştilor, moarte trădătorilor!”. Gheorghiu-Dej, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Vasile Luca şi alţii au fost printre agitatorii la dezordine, la cererea demisiei guvernului, la alungarea fascisto-ţărăniştilor în frunte cu „hitleristul” Rădescu din guvern şi, după două ore de strigăte, au plecat spre Palat să-i ceară Regelui alungarea guvernului.Coloana s-a îndreptat spre Universitate şi a pătruns în Piaţa Palatului pe trei căi: pe la Cercul Militar, pe la Confederaţia Generală a Muncii, prin Wilson şi pe la Ambasador, spre Ateneul Român. Puţini se agitau strigând şi urlând iar marea majoritate mergea „în cârd”, râzând. Cei mai preocupaţi erau cei din forţele patriotice organizate de Emil Bodnăraş, care aveau ca obiectiv ocuparea prin forţă a Ministerului de Interne, a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, a Comandamentului Militar al Capitalei, a Poliţiei Capitalei, a Palatului Telefoanelor, a Statului Major, a Radioului. Mulţimea nu mai era atâta câtă plecase din Piaţa Naţiunii. Pe drum se mai pierduse.

Ajunşi în Piaţa Palatului, unii agitatori au încercat să-i „încălzească” pe manifestanţii din jurul Statuii Regelui Carol I şi de la Athenee Palace. S-a încercat să se intre în curtea Palatului Regal şi să se forţeze gardul Ministerului de Interne dinspre Piaţa Palatului. Atunci s-a răspuns cu focuri de avertisment trase în sus. Nici un soldat n-a tras în mulţime. Imediat s-a ripostat de indivizi postaţi în imobilele din jurul Pieţii. S-a tras chiar în cabinetul de lucru al Generalului Nicolae Rădescu. În cabinet se găsea la acea oră şefa lui de cabinet, Adriana Georgescu.S-a tras şi în plin, dar nu de către armată.Contraamiralul Bogdenko, din Comisia Aliată de Control (adică rusă), în telefonograma adresată lui Vişinski la ora 19.15 spunea: „O parte din demonstranţi au răspuns de asemenea cu foc. În acelaşi timp, din clădirea Prefecturii oraşului Bucureşti s-a deschis focul asupra demonstranţilor, care au răspuns şi ei cu foc.” Dar uita să precizeze că focul era de avertisment, tras în sus, când demonstranţii căutau să ia cu asalt obiectivele respective. Şi, de asemenea, nu spunea de unde aveau manifestanţii armament asupra lor – sau cine erau cei care aveau arme?  

Un lucru a fost sigur. Marea majoritate a manifestanţilor, la auzul împuşcăturilor, a luat-o la fugă. Femeile erau întâlnite pe cheiul Dâmboviţei, cu pantofii în mână, fugind şi blestemând că le-au adus ca să le omoare. Bogdenko raporta Moscovei că la ora 17.00 a cerut prim-ministrului să înceteze focul. Comandantul militar sovietic al Bucureştiului, generalul Maksiutinov, a cerut comandantului militar al Bucureştiului, generalul Iosif Teodorescu, ca până la ora 18.00 să se înceteze focul asupra demonstranţilor; iar col. Alexeev a cerut şefului jandarmeriei, generalul Anton, încetarea focului. Toţi s-au conformat.Se ameninţase că, în caz contrar, comenduirea sovietică va lua asupra ei asigurarea ordinii în oraş. Din coloana care a trecut pe lângă Palatul Telefoanelor şi care a atacat, a fost arestat Adolf Moisescu, care după ce a spart geamul, a sărit şi l-a înjunghiat cu cuţitul pe caporalul Marian Dumitru, care era santinelă în post. Arestat de români, a fost imediat eliberat de o patrulă NKVD, care „întâmplător” se afla pe acolo, cum de altfel peste tot se văzuseră soldaţi sovietici care să dea „o mână de ajutor” la nevoie. La o jumătate de oră după încetarea focului, în Piaţa Palatului nu se mai găsea nici picior din „marea manifestaţie”. Pe jos se călca numai pe pancarte.

Lozincile în jurul cărora fuseseră aduşi să manifesteze, erau acum aruncate şi rupte, nimeni nu le mai luase înapoi, conform dispoziţiilor de a le aduce la întreprindere pentru a le mai folosi în zilele următoare. În Piaţa Palatului s-a înjghebat o contramanifestaţie, în favoarea generalului Nicolae Rădescu şi pentru rege, care după aceea s-a îndreptat spre statuia Brătianu, statuia Mihai Viteazul, ca să revină după ora 20.30 la Ministerul de Interne. La orele 22.00, generalul Nicolae Rădescu se adresează prin radio națiunii. A fost cea din urmă cuvântare rostită liber de un prim-ministu român. Faptul nu se va mai repeta aproape 45 de ani.Țara a auzit adevărul, în cuvinte încărcate de emoție.

Evenimentele din 24 februarie au fost confirmate și raportate „acasă” de reprezentanții SUA. „Din informațiile obținute de misiunea SUA apare limpede că armata română nu a tras primele focuri iar atunci când s-a tras asupra ei, a tras întâi în aer”, conchide reprezentantul politic al SUA la București.„…Apare cu claritate că împușcăturile au început dinspre marginile masei de oameni, de la demonstranții înșiși și de la o patrulă rusescă, iar aceasta socotindu-se provocată, a tras, rănind mai mulți. Faptul pare confirmat de tipul de rană, provocată de pistoale cu un calibru ce nu aparține armatei române”, menționează un alt raport american. După discurs, generalul Rădescu a fost invitat la ora 23.00, urgent, la Comisia Aliată de Control, dar de către ruşi şi a fost ţinut două ore. Discursul lui a fost imediat tradus şi transmis lui Stalin, Molotov şi Dekanozov.

Acţiunile de protest împotriva generalului Rădescu au fost manipulate de comunişti în ţară şi de posturile ruseşti de radio. Miniştrii comunişti din guvern, sub denumirea de F.N.D.,în frunte cu Petru Groza, s-au adresat regelui, relatându-i situaţia din 24 februarie şi aruncând vina pe „elementele fasciste din armată, adunate acolo din ordinul asasinului Rădescu”. „Asasinii Rădescu, Maniu, Negulescu şi clica lor compromit Coroana.” Se urmărea pe toate căile să se forţeze lucrurile şi ambasada sovietică transmitea tot felul de inepţii iar agitatorii comunişti căutau să rupă simpatizanţi din toate categoriile sociale. Astfel, au reuşit să găsească un grup de zece militari, dintre care şase generali, care pe 26 februarie s-au adresat regelui, desolidarizându-se de generalul Rădescu. Prin Decret Regal toţi cei zece militari, a doua zi, au fost trecuţi în rezervă. În aceeaşi zi de 27 februarie, un alt memoriu de protest a fost făcut de opt academicieni, printre care C. I. Parhon, Traian Săvulescu, Simion Stoilov, Sadoveanu.

Lucreţiu Pătrăşcanu ceruse să vină regele de la Sinaia la Bucureşti şi a aranjat cu mareşalul Palatului să fie primiţi în audienţă miniştrii stângişti. Se fixase ca pe 27 februarie să aibă loc audienţă pentru fiecare în parte, conform protocolului. Pe 27 februarie au început să circule pe străzile Bucureştiului tancuri ruseşti, maşini şi camioane cu soldaţi sovietici, sub formă de patrule. Regimentul de Gardă fusese dezarmat şi tot pe străzile Bucureştiului se vedeau ofiţeri din garda regală plângând şi de ruşinea şi de umilinţa la care fuseseră supuşi. Au urmat şi alte unităţi militare şi de jandarmi care au fost dezarmate. Încă de pe 22 februarie, generalul Vinogradov îl anunţase pe prim-ministrul Rădescu să pregătească cazarea şi staţionarea a două divizii ruseşti, care urmau să sosească între 1 şi 10 martie, tocmai în perioada instalării guvernului Groza. Aceasta se făcuse înainte de 24 februarie, deci se lucra după un plan stabilit la Moscova. La toate intrările în Capitală s-au instalat patrule sovietice.Moscova l-a trimis pe Vâşinski imediat la Bucureşti cu ordinul categoric de a impune regelui un guvern Groza, fapt ce dovedea acum şi mai hotărât că tot ce se făcuse până acum nu era decât formă, intenţia Sovietelor fiind ajungerea la un guvern comunist.

Auzind din partea regelui că l-a chemat pe Rădescu să discute şi a început consultările, Vişinski a ridicat tonul şi a spus că ruşii îl consideră pe Rădescu fascist şi guvernul de asemenea fascist sau cel puţin susţinător de fascişti. Şi furios, a cerut ca „guvernul să fie schimbat imediat. Chiar azi până la ora 6.00″. L-a bruscat pe ministrul de Externe C. Vişoianu, spunându-i să nu se amestece în discuţii şi regelui i-a cerut reintegrarea imediată a celor zece militari puşi în cadrul disponibil. „Aştept demisia” şi a ieşit trântind uşa şi adăugând: „Eu sunt Ialta”. În urma lui au început să cadă bucăţi de tencuială, din jurul tocului...E stilul rusesc de a face politică! De orice fel! 

După această dată, a urmat o perioadă dificilă pentru generalul Rădescu. Urmărit de comunişti, s-a refugiat la Ambasada Marii Britanii, unde a primit azil politic. Ulterior, a revenit în Clopotarii Vechi sub stricta supraveghere a autorităţilor comuniste. La insistenţele repetate ale Moscovei, guvernul Petru Groza a vrut să-l aresteze, fapt care a dus la părăsirea ţării de către acesta în 17 iunie 1946 cu un avion bimotor Savoia-Marchetti pilotat de adjutantul Spuză. După o scurtă şedere în Cipru, Rădescu pleacă în 1948 în SUA unde a reuşit să unească diaspora română şi să înfiinţeze Comitetul Naţional Român. 

Surse: 

Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu, Editura All, Bucureşti, 1996 

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007,

Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

Cristian Troncotă, în articolul „Bolşevizarea României văzută de grupa specială a SSI”.

http://www.ioanscurtu.ro/6-martie-1945-intre-legenda-si-realitate/

https://romanialibera.ro/aldine/history/28-februarie-1945--demisia-generalului-radescu--46257

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/02/28-februarie-1945-refugierea-generalulului-nicolae-radescu-la-misiunea-engleza-din-bucuresti-ultima-cuvantare-rostita-liber-de-un-prim-ministu-roman-inainte-de-instaurarea-comunismului/

https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/discursul-generalului-radescu-manifestatia-comunistilor-24-februarie-1945-fost-ultimul-prim-ministru-unui-guvern-roman-liber-1_5bc0a6c6df52022f75705db6/index.html

http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/generalul_radescu_s-a_intors_acasa/923/pagina-6/

$$$

 S-a întâmplat în 24 februarie 1997: În această zi, a plecat la cele veșnice violonistul Ion Voicu. Celebrul violonist Ion Voicu s-a născut la 8 octombrie 1925, la București, într-o familie cu vechi tradiții muzicale. A început să cânte la vioară de la vârsta de șase ani, printre profesorii săi numărându-se maeștrii Garabet Avakian și Vasile Filip. În 1938 a fost admis la Academia Regală de Muzică și a absolvit cei șapte ani de studiu ai instituției în doar doi ani, ca elev al renumitului profesor George Enacovici.

Ion Voicu a absolvit Academia Regală de Muzică în 1940, când a debutat la Orchestra Națională Radio, devenind ulterior solist al acestui ansamblu. Un an mai târziu, în 1941, a debutat pe scena Ateneului Român. La unul dintre numeroasele sale concerte l-a remarcat marele George Enescu. Acesta i-a oferit lui Ion Voicu câteva lecții. În 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut Premiul Național „Enescu — Menuhin”, ceea ce l-a propulsat spre Elveția. Mai târziu, în 1950, a devenit solist al Orchestrei Filarmonicii bucureștene, iar în 1955, a plecat să aprofundeze studiile muzicale la Conservatorul „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova, unde a studiat timp de doi ani cu Abram Iampolski și David Oistrach.

A devenit solist al filarmonicii bucureștene din 1949 și a efectuat numeroase turnee cu această orchestră. În 1963 a debutat în Anglia.A înființat „Orchestra de Cameră București” în 1969 și a condus Filarmonica din București în perioada 1972-1982. Începând din 1989, a fost profesor. Uriașul potențial și ascensiunea violonistului Ion Voicu au convins conducerea de atunci a Ministerului Culturii să achiziționeze și să-i pună la dispoziție un instrument de excepție, din 1956, Ion Voicu devenind primul român care deținea o vioară Stradivarius, la care a cântat până în 1986, când a încredințat-o Filarmonicii „George Enescu”. În cei 55 de ani de carieră, a susținut mii de concerte în întreaga lume — La Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo, Berlin, Stockholm etc. Turneele sale anuale i-au adus aprecieri entuziaste din partea criticilor muzicali în presa țărilor în care Ion Voicu avea concerte.

Ion Voicu a compus piese de virtuozitate pentru vioară. A realizat înregistrări pentru Decca, Deutsche Gramophone, Eterna sau Heliodor. A concertat pe cele mai mari scene ale lumii (Royal Albert Hall și Wigmore Hall din Londra, Scala din Milano, Carnegie Hall din New York, Teatro Colon din Buenos Aires, Musikverein și Konzerthaus din Viena etc.), în compania celor mai renumite orchestre (Berliner Philarmoniker, London Symphony Orchestra, Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Filarmonică din Tokyo, orchestrele simfonice din Cincinatti, Seattle, Baltimore, Los Angeles, Dresda, München etc.) și a colaborat cu eminenți muzicieni: Yehudi Menuhin, Isaac Stern, Henryk Szering, Monique Haas, Christoph Eschenbach, Sergiu Celibidache, John Barbiroli, Antal Dorati, Vaclav Neumann, André Cluytens etc. Concertele sale au fost transmise de canale de televiziune din toată lumea — BBC-Londra, ABS-New York, NHK-Tokyo, Moscova, Ankara, Stockholm.

În 1990, Ion Voicu a recuperat vioara Stradivarius, aceasta rămânând în posesia familiei sale până în 2007. Ulterior vioara a fost restituită Ministerului Culturii, iar apoi a fost încredințată violonistului Alexandru Tomescu.În decembrie 1996, Ion Voicu a susținut un master-class la Conservatorul din Paris, ultimul dintr-o serie de cursuri pe care le-a ținut la Salzburg, Nisa, Lausanne, Sorrento etc. A făcut parte din juriul unor prestigioase concursuri internaționale de vioară: „Piotr Ilici Ceaikovski” (Moscova), „Carl Flesch” (Londra), „Jan Sibelius” (Helsinki), „Johann Sebastian Bach” (Leipzig).Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. De-a lungul carierei sale, marele muzician a fost recompensat cu numeroase premii și distincții, între care: Medalia de Aur a Academiei Franceze, Diploma de Onoare a Fundației „Eugene Ysaye”, Premiul Academiei Române, Diploma de Onoare a Ministerului Culturii și Premiul de Excelență al Uniunii Interpreților, Coregrafilor și Criticilor din România. În septembrie 1995, a înființat fundația „Ion Voicu International Foundation”. De asemenea, a fost membru al Fundației „Henryk Szering” și al Consiliului UNICEF.Maestrul Ion Voicu a murit la 24 februarie 1997.

Surse:

http://www.romania-muzical.ro/articol/violonistul-ion-voicu-20-de-ani-de-la-trecerea-in-%20%20%20%20%20%20%20%20%20%20%20%20eternitate/1454881/3001/1

http://www.clasic.radio/articol/violonistul-ion-voicu/2436661/5341/2

https://www.icr.ro/pagini/ion-voicu

https://radioromaniacultural.ro/documentar-20-de-ani-de-la-moartea-marelui-violonist-ion-voicu/

$$$

 24 februarie – Dragobetele. Sau unul dintre „dragobeți”... Pe vremuri, la această dată oamenii ţineau „Dragobetele", sărbătoare care era şi mai este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor", „Cap de primăvară" sau „Logodnicul păsărilor"). Luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 reprezenta începutul anului agricol; este momentul în care natura se trezeşte, iar oamenii intră şi ei în rezonanţă cu ea; sărbătoarea este celebrată şi în prezent, mai ales în judeţele Gorj, Vâlcea şi Olt, în alte zone ale României fiind marcată la alte date. 

Dragobetele este o sărbătoare cu rădăcini slave de rit vechi celebrată în unele locuri ș pe teritoriul ţării noastre pe 24 (Glovo-Obretania) sau pe 28 februarie, 1, 3 sau 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete (denumită și Vobritenia) este considerată a fi un fel de echivalent al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, propunându-se variate explicaţii pentru originea sa. Chiar dacă unii „tradiționaliști” cred altfel, Dragobetele este o sărbătoare cu o tradiție relativ nouă, având o „vechime" în jurul a 180-190 de ani de la pătrunderea ei în teritoriile româneşti și păstrată cu precădere în nord-estul, sudul-estul şi sud-vestul României.

Autorul Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică”. Dicţionarul menţionează, în plan secund, că Dragobete este şi o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume”. Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos şi bun”. Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” şi mai ales în Oltenia, sărbătoarea creştină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) „se numeşte Dragobete”.El a afirmat că, după credinţa poporului, aceasta este ziua în care toate păsările şi animalele se împerechează. „Dragobetele în aceste părţi este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieţii şi fetele au deci credinţă nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiţi în tot timpul anului”. 

Este menţionată o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”. Autorul l-a descris ca fiind „o fiinţă, parte omenească şi parte îngerească, un june frumos şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sântoaderii şi Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi”. A fost prezentat în aceeaşi lucrare şi ca zeul dragostei şi al bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet. Dragobetele mai poate fi întâlnit şi sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban care o însoţeşte pe Baba Dochia în călătoriile prin munţi, dar reprezintă de asemenea şi o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea de primăvară. 

O altă reprezentare a acestuia este cea a unei plante, numite Năvalnic, în folclor fiind răspândită ideea ca Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete deoarece el a încercat, din nesăbuinţă, să-i încurce cărările. Despre Dragobete se crede că este protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate şi de renaşterea naturii. Aceasta sărbătoare marca revigorarea naturii şi nu numai, ci şi a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetaţiei, a vieţii în creştere, o dată cu trecerea la anotimpul de primăvara durata zilei creştea, în contrapondere cu noaptea care descreşte, ca dovada şi zilele sunt mai însorite.Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetaţia dar şi oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renaşterea acesteia, retrezirea la viaţă, ceea ce este şi semnificaţia centrala a sărbătorii.

Dragobetele mai are şi alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”. Dragobetele se sărbătoreşte, în funcție de regiuni, pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 sau 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate și de confuzia dată de cele două calendare (iulian şi gregorian). Acestea se află în preajma zilelor Babei Dochia şi a echinocţiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui. În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie. 

Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau şi fragi infloriţi, aceştia erau adunaţi în buchete şi se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparţi”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia „Dragobetele sărută fetele”! Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii. 

„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi ...”. De aici şi provine răspândita expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”. 

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească şi să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp şi se face curăţenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

Surse:

Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997

Reinhardt, Alexander, Poveţele maicii Sofronia, Editura L. V. B., 1998 

https://ziarulunirea.ro/obiceiuri-traditii-si-superstitii-de-dragobete-sarbatoarea-iubirii-la-romani-dragobetele-saruta-fetele-246325/

https://adevarul.ro/locale/calarasi/cine-dragobete-patronul-dragostei-traditia-romaneasca-tanarul-chipes-navalnic-fost-feciorul-babei-dochia-1_5a829ab2df52022f757d0965/index.html

https://www.traditii-superstitii.ro/ziua-de-dragobete/

&&&

 S-a întâmplat în 24 februarie…

- Pe vremuri, la această dată, în spațiul românesc, în unele regiuni, oamenii ţineau „Dragobetele" (sărbătoarea era şi mai este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor", „Cap de primăvară" sau „Logodnicul păsărilor")   

- 45: Începutul Calendarului iulian. Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î. Hr., intrând în uz în anul 45 î. Hr. Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria şi a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic..

- 303: Împăratul roman Diocleţian publică edictul prin care se începe persecuţia creştinilor în Imperiul Roman de Răsărit.

 -1304: S-a născut Ibn Battuta (Abu Abdullah Muhammad Ibn Battuta), explorator arab; peregrinările sale s-au întins pe mii de kilometri și au durat mai mult de 31 de ani, făcând din el unul dintre cei mai mari călători care au existat vreodată (m. 1368 sau 1369)

- 1340: Prima menţiune documentară a Târgului Siret

- 1463: S-a născut Giovanni Pico della Mirandola, umanist italian (d. 1494).

- 1538: Prin Tratatul de Pace de la Oradea, Transilvania rămânea în stăpânirea viageră a lui Ioan Zápolya (voievod al Transilvaniei din 1510 şi rege al Ungariei între anii 1526 şi 1540), urmând ca la moartea acestuia întreg Regatul ungar să revină lui Ferdinand I de Habsburg sau urmaşilor săi

- 1582: La această dată, Grigore al XIII-lea (Ugo Boncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (de stil vechi). A fost aplicat la început doar în Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia; ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 şi a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian – 15 octombrie 1582. În România noul calendar a fost adoptat prin Decretul-lege din 5.III.1919, potrivit căruia ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie; 

- 1607: „L’Orfeo”, opera compusă de compozitorul italian Claudio Monteverdi pe libretul în cinci acte al lui Alessandro Striggio, era interpretată pentru prima oară pe scenă, în palatul ducal Accademia degli Invaghiti din Mantova (acum în Italia)

- 1619: S-a născut la Paris pictorul Charles Le Brun (Lebrun).A fost un decorator de interior de mare geniu, dar şi un pictor de clasă. A proiectat cea mai mare parte a statuilor de la palatul Versailles, mobila, tapiseria, argintaria şi covoarele. Ornamentele realizate in stil baroc de către Lebrun au dominat arta franceză de-alungul a două generaţii. 

– 1663: S-a născut inventatorul englez Thomas Newcomen; a construit, în 1705, pe baza lucrărilor lui Denis Papin şi Thomas Savery, una dintre primele maşini cu aburi cu piston, perfecţionată de James Watt în 1769 (m. 1729). Unele surse dau naşterea/botezul la 28.II.1663 (Dicţionarul de istorie universală, 1968), iar altele dau botezul la 28.II.1664

- 1704: A murit Marc-Antoine Charpentier, compozitor francez de muzică barocă (n. 1643)

- 1711: Avea loc premiera, la Londra, a operei „Rinaldo”, de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză. Ajuns în Marea Britanie, Händel a fost solicitat să compună opera „Rinaldo”, operă scrisă în numai 14 zile, cu care a obţinut un mare success, datorită ariilor în stilul bogat împodobit al napolitanilor, precum şi arii simple, specifice operei bufe. Prin ritmul ei grav, sarabanda imprimă o notă tragică în cunoscuta arie „Lascia ch’io piango” („Lăsaţi-mă să plâng”) din opera „Rinaldo”

- 1751: S-a născut Nicolae Stoica de Haţeg, istoriograf şi traducător; întemeietor al istoriografiei bănăţene (autor al „Cronicii Banatului") (m. 1833) 

- 1786: S-a născut Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; în colaborare cu fratele său, Jacob, a publicat „Legendele eroice germane" şi o culegere de „Poveşti", cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1859) .Wilhelm Carl Grimm (n. Hanau — 16 decembrie 1859, Berlin) a fost un filolog, folclorist şi scriitor romantic german.Este co-autor (împreună cu fratele său Jacob Grimm) al Dicţionarului limbii germane, precum şi a unor celebre culegeri de poveşti pe motive populare germane.

- 1788: S-a născut Johan Christian Dahl, pictor norvegian (d. 1857).A fost primul pictor norvegian de talie europeană în pictura artistică, şi totodată unul dintre intemeietorii stilului tipic norvegian de artă naţional-romantică care a apărut în Norvegia la începutul secolului al XVIII-lea.I.Dahl este considerat drept „părintele peisagiştilor norvegieni”.

- 1810: A murit Henry Cavendish, fizician şi chimist; a descoperit hidrogenul, în 1766, şi a realizat sinteza apei, în 1784. Henry Cavendish (n.10 octombrie 1731) a fost fizician şi chimist englez. Este cunoscut în special pentru descoperirea hidrogenului, în 1766, a sintezei apei, în 1784, şi a celebrului experiment omonim experimentul Cavendish, din anii 1797 - 1798, în care savantul englez a măsurat forţa de atracţie dintre două mase suspendate cu ajutorul unei balanţe de torsiune, iar ca rezultante derivate a putut calcula, pentru prima dată, constanta atracţiei universale şi masa Pământului.

- 1815: A murit inventatorul american Robert Fulton, pionier în domeniul propulsiei cu aburi; a construit şi experimentat o serie de maşini şi prima navă, practic utilizabilă, acţionată de un motor cu aburi (Clermont/1807), cu care a călătorit de la New York la Albany, pe fluviul Hudson (n. 1765).

- 1821: Mihail Şuţu, domnul Moldovei, solicită ţarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face faţă eteriştilor care conduşi de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie 1821

- 1836: S-a născut Winslow Homer, pictor american. 

– 1839: S-a născut Petru Grădişteanu, publicist şi om politic liberal (ca deputat şi senator a iniţiat câteva proiecte de legi, printre care legea privind organizarea şi administrarea teatrelor, adoptată în 1877); preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” (Liga culturală); membru de onoare al Academiei Române din 1883 (m. 1921) –

- 1841: S-a născut John Philip Holland. John Philip Holland (24 februarie 1841 - 12 august 1914) a fost inginerul care a dezvoltat primele submarine pentru US Navy, Royal Navy şi pentru marina imperială japoneză.Este considerat ca una dintre personalităţile cele mai marcante ale epopeii submarinelor. 

- 1842: S-a născut Arrigo Boito, compozitor, poet italian.Arrigo Boito (de fapt Enrico Giuseppe Giovanni Boito, n. Padova; d. 10 iunie 1918 la Milano) a fost un compozitor şi scriitor italian, cunoscut mai ales ca libretist şi compozitor al operei Mefistofele. Enrico Boito a contribuit la refacerea sau scrierea unor librete de Giuseppe Verdi („Simon Boccanegra”, „Otello”, „Falstaff”).Înflăcărat de ideile şi muzica lui Richard Wagner, Boito traduce în italiană operele acestuia: „Rienzi” şi „Tristan şi Isolda”.

- 1846: S-a născut compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (m. 1922) 

- 1848: Apărea „Manifestul Partidului Comunist”, program al mişcării comuniste, elaborat de Karl Marx şi Friedrich Engels

- 1856: Avea loc inaugurarea cursurilor anului I al Facultăţii de Drept din Iaşi, deşi fuseseră iniţial programate să înceapă în data de 6 octombrie 1855 (dată înscrisă pe sigla facultăţii). A fost prima facultate din cadrul viitoarei Universități „Alexandru Ioan Cuza” (24.II/7.III)

- 1866, 24.II / 8.III: S-a născut fizicianul rus Piotr Lebedev; cercetări în domeniile opticii, acusticii şi magnetismului (m. 1912) 

- 1870, 24.II / 8.III: S-a născut Izabela Sadoveanu-Evan, critic literar şi traducătoare; directoare a Şcolii Normale „Elena Doamna" din Capitală, a organizat Şcoala de Puericultură şi Educatoare; cu o certă vocaţie de pedagog, a propagat, alături de Vladimir Ghidionescu, Gheorghe Bogdan-Duică ş.a., principiile şcolii active şi ale pedagogiei experimentale; a activat în mişcarea socialistă; delegată a României în Biroul Internaţional al Muncii (m. 1941)

- 1870:S-a inaugurat, în prezenţa domnitorului, noua clădire a Monetăriei Statului, de pe Şoseaua Kiseleff nr.3, unde s-au bătut primii Caroli de aur (20 de lei), cu efigia lui Carol I, realizată de gravorul Kullbrich. Aceasta este a doua monedă românească de aur bătută de statul român modern. Prima (tot un 20 de lei, bătută în 1868) fusese destinată doar protocolului şi recunoaşterii internaţionale, doar 100 sau 200 de piese fiind bătute. Această a doua piesă de aur însă a fost menită circulaţiei; chiar şi aşa numai 5.000 de bucăţi au ieşit din monetăria din Bucureşti, ce fusese inaugurată în anul 1870 (în catalogul Schäffer - Stambuliu din 2009 se afirmă că monedele de aur din 1870 au fost bătute la Berlin, iar efigia lui Carol I a fost gravată de Kullrich). Tirajul mic face deci ca această piesă de aur să fie una din cele mai mari rarităţi din numismatica românească.

- 1885: S-a născut amiralul american Chester Nimitz, unul dintre principalii comandanţi militari americani din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

- 1885: S-a născut Stanislaw Ignacy Witkiewicz (cunoscut şi sub numele de „Witkacy") , dramaturg, romancier, eseist şi pictor polonez (m. 1939)

- 1895: S-a născut Vasile Al-George, poet, publicist şi traducător (mai ales din literatura maghiară) (m. 1960)

- 1923: A murit Edward Williams Morley, chimist şi fizician american. Edward Williams Morley (n. 29 ianuarie 1838) a fost un chimist şi fizician american. El este cunoscut în primul rând pentru colaborarea cu Albert Michelson şi ulterior cu Dayton Miller în realizarea experienţei Michelson-Morley, experienţă care a infirmat teoria eterului universal şi a condus la elaborarea teoriei relativităţii de către Albert Einstein.

- 1926: S-a născut Ovidiu Cotruş, eseist şi critic literar (m. 1977) 

- 1929: S-a născut actriţa Marga Barbu (m. 2009).

-1932: S-a născut Eugen Cizek, istoric al literaturii şi culturii Antichităţii, abordate din perspectivă modernă (m. 2008).

– 1937: S-a născut biologul Maya Simionescu; alături de soţul său, medicul Nicolae Simionescu (1926-1995), a pus bazele biologiei celulare, ca specialitate, în România; de asemenea, şi-a legat numele de înfiinţarea şi organizarea, la Bucureşti, a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară; membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for (1998-2005), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române

- 1939: A murit Elena Alexandrina Bednarik, pictoriţă româncă. Elena Alexandra Barabaş Bednarik (n.19 aprilie 1883,Bucureşti- d. Mogoşoaia)- a fost o pictoriţă şi decoratoare româncă,profesoară de desen, soţia pictorului acuarelist Ignat Bednarik. Membră a Cenaclului Idealist. Absolventă a Scolii Naţionale de Arte din Bucureşti, în 1911. Elena Alexandra Barabaş a fost profesoară de desen şi pictură la liceele: „Principesa Elena” din Braşov, „Domniţa Ileana” şi Notre-Dame din Bucureşti. A ţinut cursuri de stilizare, desen şi pictură la Academia Liberă a soţilor Bednarik, în Bucureşt, Calea Victoriei nr.162,unde i-a avut elevi pe: Ion Şahidian ,Maria Bănică, Cornelia Pillat. A semnat majoritatea lucrărilor sale cu numele - Helene Bednarik

- 1939: S-a născut Richard Oschanitzky, compozitor român (d. 1979)

-1942: A fost inaugurat postul american de radio „Vocea Americii” (VOA). Sloganul postului, adoptat în anul înfiinţării, era „Vom spune adevărul!”. VOA a realizat emisiuni în numeroase limbi şi a numărat peste 1.500 de posturi de radio şi televiziune afiliate pe întreg mapamondul. Serviciul român al VOA a funcţionat din noiembrie 1942 până în 2001, anul desfiinţării acestuia

– 1944: S-a născut fizicianul american David Jeffrey Wineland, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2012, împreună cu Serge Haroche, pentru „metode experimentale inovative care permit măsurarea şi manevrarea sistemelor cuantice individuale”

- 1944: A fost dat în folosinţă edificiul proiectat de arhitectul Emil Călinescu, în care aveau să funcţioneze Biblioteca şi Muzeul armenesc; din 1964 în clădire a funcţionat Casa de cultură a Sectorului 1 şi apoi o secţie a Bibliotecii municipale; după 1990 edificiul a fost redat comunităţii armene din Bucureşti, care a amenajat, la parter, o bibliotecă cu circa 15.000 de volume (cu numeroase cărţi rare), iar la etaj, Muzeul eparhial armenesc, conţinând obiecte de cult şi de artă (în Muzeu se află o Biblie în limba armeană tipărită la Amsterdam, în 1666, unul dintre puţinele exemplare păstrate în lume)

- 1945: Guvernarea Rădescu. A avut loc, la Bucureşti, o violentă demonstraţie, în cursul căreia grupuri de agitatori bolşevici au deschis focul asupra armatei şi a demonstranţilor. Acest eveniment a permis ca A.I.Vâşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forţă, guvernul Groza

- 1948: Demiterea lui Lucreţiu Pătrăşcanu din funcţia de ministru al Justiţiei; demiterea a fost urmată de arestarea, judecarea şi executarea lui Pătrăşcanu (în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954). Prin lege a fost desfiinţată Adunarea Deputaţilor, a fost convocată Marea Adunare Naţională iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului

- 1953: A murit Mihai Popescu, actor român (n. 1909).

- 1955: S-a născut Steven P. Jobs, fondator Apple Inc, vizionar, inventator şi om de afaceri. Steven Paul Jobs (d. 5 octombrie 2011) a fost cofondatorul şi CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum şi CEO al firmei Pixar, până la achiziţia acestui studio de animaţie de către compania Disney.A fost cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât şi în industria divertismentului.  

- 1955: S-a născut Alain Prost, fost pilot de Formula 1 francez, cvadruplu campion mondial. Alain Prost este un fost pilot de Formula 1, cvaduplu campion mondial în acest sport, câştigând titlul mondiale în 1985, 1986, 1989 şi 1993. Între 1997 şi 2001 a condus propria sa echipă de Formula 1, Prost.

- 1960: A început procesul intentat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale unor intelectuali acuzaţi că au citit şi răspândit operele lui Mircea Eliade; principalii inculpaţi erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu şi Nicolae Steinhardt

-1975: Trupa rock Led Zeppelin lansează dublul album Physical Graffiti. Physical Graffiti a fost un succes critic şi comercial; albumul a primit 16 discuri de platină numai în Statele Unite fiind considerat unul dintre albumele definitorii ale grupului Led Zeppelin. În 2003 albumul a fost clasat pe locul 70 în Lista celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor stabilită de revista Rolling Stone.

- 1983: A murit Sir Adrian Boult, dirijor englez (n. 1889)

- 1981: Palatul Buckingham anunţă logodna Prinţului de Wales cu Lady Diana Spencer 

- 1987: În urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, câştigătoarea Cupei Cupelor în 1986, echipa de fotbal Steaua Bucureşti, a cucerit Supercupa Europei 

– 1993: A murit fostul fotbalist englez Bobby Moore; fundaş central, a jucat 544 de meciuri pentru West Ham United între 1958-1974 şi a fost căpitanul Angliei la Cupa Mondială din 1966 (n. 1941)

- 1997: A murit violonistul Ion Voicu (n.1923)

- 2008: Este ales preşedinte al Cubei Raul Castro, care succede astfel fratelui său Fidel Castro.

– 2014: A murit fostul hocheist Vasile Huţanu, maestru emerit al sportului, component al echipelor Dinamo şi Steaua; a fost multiplu campion al României la hochei pe gheaţă, participant la Olimpiada de Iarnă de la Innsbruck (Austria), în 1976, cea mai bună clasare a echipei de hochei – locul 7 (n. 1954)

– 2014: A murit baritonul Nicolae Herlea, una din cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice mondiale (n. 1927)

- 2014: A murit Harold Ramis, actor, regizor şi scriitor american, specializat în comedie (n. 1944)

- 2018: Regizoarea Adina Pintilie a fost dublu premiată la cea de-a 68-a ediţie a Berlinalei, unul dintre cele mai prestigioase şi mai vechi festivaluri de film din lume, câştigând atât „Ursul de Aur”, cât şi premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut, cu pelicula experimentală „Nu mă atinge-mă”/ „Touch me not”