„Conflict”?

 Ca să vezi... că tot se apropie sărbătorile de iarnă... Ca să mai destind puțin atmosfera între colegi, am încercat să trimit într-un grup de whatsapp un colind împreună cu urări de sărbători fericite.

Sunt doar două chestii care mi se pot reproșa în legătură cu asta.

1. Grupul a fost creat în scop profesional, pentru comunicarea unor chestii profesionale.
2. Poate părea destul de devreme pentru a face urări de sărbători, având în vedere că mai sunt aproape două săptămâni până la Crăciun

Și totuși vin cu contraargumente:

1. Nu este pentru prima dată când se urează diferite chestii pentru membrii grupului cu diverse ocazii: sărbători, zile onomastice... Și nu s-a scandalizat nimeni în legătură cu acest lucru. Mai mult chiar, acum câteva zile un alt membru al grupului a pus o întrebare strict de natură profesională la care nu s-a primit răspuns. Și nu s-a scandalizat nimeni...
2. În fond și la urma urmei, sincer vorbind, sărbătorile de iarnă se pot considera că încep... în decembrie. Pe 30 noiembrie fiind sf. Andrei, pe 6 decembrie sf. Nicolae în calendarul ortodox. Chiar dacă sunt și persoane de alte confesiuni, asta nu înseamnă că asemenea mesaje trebuie considerate „dulcegării” sau mesaje deranjante. 

 De acord. Sunt simpatii și antipatii între oameni. Chiar dacă ne vorbim la per tu între noi, asta nu înseamnă că există o lipsă de respect între noi și nici nu ar trebui să fie. Este pentru prima și ultima oară când amestec viața reală/profesională cu social media, mai ales când este vorba că se găsesc în treabă să se implice anumite persoane conflictuale. Cine are o problemă, să și-o asume. Eu mi le asum pe toate ori de câte ori se poate.

Dorință într-o gheata

 

Deși vârsta din buletin arată altceva, sunt un om mare cu suflet de copil. Și ca orice copil, îmi doresc cadouri de sărbători. Știu că adesea nu sunt posibilități deosebite, dar cred că o vorbă frumoasă și un gând bun nu costă o avere. 

Nu trebuie să primesc mare lucru ca să am o bucurie. Mă bucură până la cer și înapoi o vorbă bună sau o clipă de liniște, mai ales când sufletul meu încordat de stres, frustrări și suferință le dorește din plin.

Cred din tot sufletul că există și Moș Nicolae și Moș Crăciun. Pentru cei care spun că sunt doar personaje de poveste, spun doar atât: Moș Nicolae și Moș Crăciun există în fiecare dintre noi, pentru fiecare dintre noi și, mai mult decât atât, fiecare dintre noi poate fi și Moș Nicolae și Moș Crăciun deopotrivă pentru sine și pentru toți ceilalți atâta timp cât poate dărui bucurii și speranțe pentru mai bine. 

(Per)vers

 Per(vers)

Postat de Ioan Grigoraș în Iunie 17, 2015 la 1:00amVezi blog
- În noaptea asta cu luciri nebune,
Iubita mea, îți fac confesiune,
Declar solemn că trupul de sirenă
Se impregnează-n mintea erogenă

Purtându-mă prin fantezii bizare
Când te sărut pe vers, între picioare,
Apoi cuprins de-o dulce nebunie
Mă pierd cu totu-n tine, Poezie,

Căpșuna sânilor o mușc cu sete,
De două ori, adânc, vreau să mă-mbete
Și pot să mor strivit între petale
Ca victimă a frumuseții tale.

- Culegi nectarul nopţilor rebele,
Vulcani erup în sânge şi în piele,
Simţi între coapse lava, te incită
Şi gura ta flămândă mă recită

Ca pe-un poem fluid, apocaliptic,
Greu accesibil, versurile gliptic
Le şlefuieşti adânc pe sâni, pe spate,
Trăim extrem şi totuşi jumătate

Din pasiune încă n-am trăit-o,
Şopteşte-mi la ureche: Ştii, iubito,
Vreau totul! Şi-ţi promit că dimineaţă
Vom cere “bis” destinului o viaţă.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

*poezia cu numărul 700
semnată Ioan Grigoraș & Liliana Trif

###

 

Bună, Pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, un prieten de-al meu citează următoarele ca scuză pentru amânare: „Orice lucru care merită făcut, merită amânat!" Ți se pare cunoscut exemplul de mai jos? Este vineri după-amiază și mai e puțin și se termină programul. A fost o săptămână grea. Lucrezi furios pentru a termina un raport pe care trebuie să-l predai, în timp ce te cerți în sinea ta că nu te-ai apucat mai devreme de ce era urgent.  Cum s-a întâmplat asta iar? Ce nu a mers bine? De ce ți-ai pierdut concentrarea? Faci raportul asta lunar și știi ce trebuie să pui în el și cum să aduni informația. Ei bine, iar ai stat prea mult de vorbă sau poate pe rețelele de socializare, te-ai tot pregătit să te pregătești să fii pregătit☹☹, pauzele de cafea și în fine unele lucruri chiar le-ai fi putut lăsa lejer pe săptămâna viitoare. Și acum te simți vinovat că ai amânat începerea raportului și…uite unde ești iar? În criză de timp. Procrastinarea ne poate face să nu respectăm termenele limită și ne poate împiedica să profităm de noi oportunități care apar. Din experiență, recunoaștem capcanele procrastinării, dar, cumva, tot cedăm în fața ei. De ce se întâmplă acest lucru? De ce procrastinăm? ✤ Sentimentul de copleșire. Uneori s-ar putea să tergiversezi lucrurile pur și simplu pentru că te simți copleșit. Ai atât de multe pe cap încât nici măcar nu știi de unde să începi. Ironia este că, amânând inevitabilul, nu faci decât să vă crești stresul și timpul de care va fi nevoie pentru a finaliza totul. ✤ Sarcini neplăcute. Din când în când, o sarcină neplăcută se poate ivi asupra ta. S-ar putea să îți fie teamă să te ocupi de ea, așa că o amâni. Dar, făcând acest lucru, ea îți bântuie realitatea și în cele din urmă, va trebui să te ocupi de ea. ✤ Atracția către ceva amuzant. Când toată lumea din jurul tău se distrează, este greu să te ții de treabă din fața ta. Ar fi mult mai amuzant să te alături tuturor celorlalți în veselia lor, chiar dacă făcând acest lucru vei rămâne în urmă. ✤ Distrageri. Din când în când, distragerile venite din alte domenii ale vieții tale par să îți ceară atenția și te împiedică să te ocupi de adevăratele priorități. ✤ Eșecul de a planifica sau de a programa. Fără un plan și un program pentru a-l duce la bun sfârșit, alte lucruri se suprapun peste acele lucruri pe care trebuie să le finalizezi. Rezultatul este că amâni abordarea lucrurilor importante și te trezești la mila lucrurilor banale și neplanificate. Știu că până acum nu are legătură cu mazărea....vine și continuarea😊😊😊 Pe curând,

Mic dicționar (semi) misogin

 MIC DICŢIONAR (SEMI)-MISOGIN

5 MINUTE

Interval de timp între una şi trei ore folosit la aranjarea părului, pensarea sprâncenelor, datul cu rimel, creionarea buzelor rujate, aranjatul în oglindă; expresie folosită cu predilecţie de ea, când tu te grăbeşti la o întâlnire cu oră fixă, pe care ai fost destul de tăntălău să o divulgi.

RIMEL

Un fel de smoală pentru gene, care se aplică cu o ustensilă tirbușonoidală, prin scărmănarea fiecărui fir de geană în parte; în caz de ploaie, smoala se prelinge până între dinţi, făcând mimica ei facială mult mai interesantă decât în mod obişnuit; dacă este waterproof, nici atâta bucurie nu ai.

OGLINDĂ

Dispozitiv de belit ochii în el, care reflectă gingăşia şi frumuseţea ei şi, dacă nu o reflectă, e vai şi amar de curu' tău, că îi scoţi păr alb în cap cu stilul tău de măgar şi o îmbătrâneşti într-un an cât alții-n zece; porcule!

DISCUŢIE

Bâzâit cu o frecvenţă de 10.000 de cuvinte pe oră, numai pe note acute, ce intervine după ce ţi-ai cumpărat o undiţă, placă video, faruri noi la maşină sau orice altceva de care ea nu se foloseşte.

LACRIMĂ

Unealtă diabolică ce implică eliberarea de cantităţi apreciabile de apă şi sare prin orificiile oculare; debitul constant este asigurat de o pungă apoasă, cu un volum între 1 şi 2 litri, amplasată în lobul frontal al craniului; unealta e folosită fără nici o discriminare, ca argument în orice discuţie contradictorie sau rugăminte.

POȘETUȚĂ

Ditamai tolba de 5 kile pe care ea o poartă cu o lejeritate herculeană, de care nu ai crede-o în stare când îţi spune, pisicoasă: "tati, nu mă ajuţi cu pâinea asta, că îmi rupe mâinile…"; în respectivul sac fără fund se găsesc o sumedenie de dispozitive de neînţeles pentru noi, dar deosebit de utile pentru ele (medicamente pentru toate bolile pământului, oglinda de belit ochii în ea, gloss de buze, agenda goală, zece perechi de chei (inclusiv de la casa bunicii care s-a dărâmat în 79') - fiecare cu două brelocuri, multe pixuri în caz că, odată şi odată, are chef de scris în agenda goală, portofele, telefoane, crema de mâini de zi şi noapte, crema de picioare de zi şi noapte, crema de corp de zi şi noapte, o pereche de chiloţi de schimb, doua sutiene pentru urgenţe, mini-trusa completă de machiaj, parfum, apă de toaletă şi deodorant, şervetele umede şi uscate, colecţia de pişpirici primiţi de la colegele de serviciu.

UNGHII

Suport pentru nişte chimicale colorate şi urât mirositoare care îţi lipesc părul de nas şi fac becurile să fileze de fiecare dată când ea stă cu degetele de la mâini şi picioare răschirate în toate părţile şi îţi cere să o scarpini după ureche (nu mă pot mişca, tati, că mi se strică unghiile).

GHEARE

Varietate de unghii, tratate cu chimicale sau nu, folosite pentru scos ochii în situaţii variate, cum ar fi lupta pentru unica poşetă rămasă la reducere sau pentru ultima pereche de pantofi cu fundiţă de pe stoc.

LENJERIE INTIMĂ

În cazul cel mai fericit – doi sau trei saci cu aţe de diferite mărimi, unele prevăzute cu volănaşe, danteluţe, floricele, canafi, bumbi, poze cu Tweety sau Bambi, imprimeuri cu Pantera Roz, negre, albe, roz, culoarea pielii, zebră, leopard, iguană de apă dulce… Principalele caracteristici sunt compresia şi elasticitatea. Compresia, pentru că cei trei saci de cartofi intră în "numai" patru sertăraşe ale dulăpiorului (adică toate) de unde ies (dacă te pune naiba să deschizi mai mult de două degete vreunul) ca scaunele ejectate din avioanele americane, agăţându-se de lustră, de geam, de clanţa uşii, de nasul tău. Elasticitatea, pentru că, în acelaşi bikini de 2 centimetri pe care abia ţi-l poţi imagina pe un top model somalez, încape şi o zdrahoancă cât dulapul, atunci când vrea să îşi impresioneze soţul cum am văzut ea la Acasă TV…se mai numesc bikini, tanga, șnur, moartea bărbaţilor etc.

Într-un caz mai puţin fericit, 5 saci plin vârf cu material rezistent de paraşută, de culoarea albă spre gri, în funcţie de trecerea timpului, cu elastic tot de paraşutism, bun pentru praştie de tras în ciori… poartă denumirea de  budigăi, bărci, tafulci etc.

Mi-e dor de farmecul cinematografului!

Mi-am ales o meserie care mi-a plăcut din start, aceea de medic. Nu numai meseria în sine m-a atras, ci mai multe lucruri care, aparent, nu au legătură directă cu profesia. Sau poate că da...

• În primul rând îmi plăcea să citesc enorm de mult. Asta mi-a folosit enorm în pregătirea profesională căci cei care activează în domeniul medicinii știu că în acest domeniu cantitatea de informații este enormă și actualizarea lor se face extrem de mult și de rapid. Ca atare trebuie să studiezi extrem de mult, să te informezi citind mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de pagini, tone de cărți, atât în timpul pregătirii de bază din timpul facultății cât și ulterior până la ieșirea la pensie și dincolo de ea
• În al doilea rând am descoperit că îmi plăcea să studiez tot ce se poate despre natură și despre oameni. Acesta a fost elementul hotărâtor în alegerea profesiei.

 Am învățat cât se putea în timpul facultății. Dar spre final am realizat că oricât mă dădeam mare și tare când știam ceva mai multe de fapt nu știam mai nimic și trebuia să învăț mereu, din ce în ce mai mult.

De ce povestesc asta? Pentru că acum îmi dau seama că am învățat cu adevărat mult abia după terminarea facultății, când am venit în contact cu viața reală... de medic, cel puțin din punct de vedere profesional. A trebuit să îmi structurez altfel cunoștințele pe care le aveam și să îmi dezvolt cunoștințe și deprinderi noi. Apoi am realizat, la un moment dat, că nu trebuie să renunț la hobby-uri (lectură, muzică, filme, etc, etc, etc), fără de care puteam deveni o persoană cu un puternic handicap mental, căci creierul uman trebuie să fie stimulat să lucreze cu toate regiunile sale și nu specializat doar pe un anumit domeniu, în cazul meu studiul medicinii.

Asta m-a ajutat enorm în ultimul timp, când forțată de schimbarea ritmului de muncă datorită condițiilor epidemico-sanitare, a trebuit oarecum să-mi reinventez viața. Și mi-a prins bine... În primul rând lectura intensă mi-a odihnit creierul, mai precis mi-a pus în repaus zonele suprasolicitate ani de-a rândul și mi-a pus la muncă alte zone cerebrale și a forțat relaționarea dintre ele.

În al doilea rând am redescoperit plăcerea muzicii și a vizionării filmelor. Asta mi-a umplut timpul... și sufletul. Am văzut și revăzut zeci și zeci de filme cu aceeași plăcere cu care le-aș fi urmărit pentru prima dată. Și treptat-treptat mi-am (re)amintit că în copilărie și adolescență și până, inclusiv, în primii ani de facultate, mergeam extrem de des la cinema.

Recent mi-a atras atenția vestea că pe data de 3 decembrie 2021 se lansează în România un film nou: „Ghostbusters Afterlife”/„Vânătorii de fantome: Moștenirea”. Și atunci mi-am pus o întrebare: de ce m-aș duce la premiera filmului? Ce m-ar determina să vreau să văd un film nou, relativ proaspăt ieșit din procesul de producție?

Să încerc să răspund succint. De ce mergeam la cinema înainte?

• De regulă, oricât de mic era orașul în care locuiam la un moment dat, nu avea doar un singur cinematograf. În Roman, unde am crescut, erau 3 cinematografe; le-am frecventat pe toate. Iar în Iași, unde am făcut studiile universitare, erau cinci cinematografe, din care am frecventat patru, mai mult sau mai puțin. Săptămânal, la fiecare dintre ele, rula cel puțin un film; uneori în aceeași perioadă de o săptămână, rulau chiar și două sau mai multe filme, programate la ore diferite sau în zile diferite. Cum canalele de televiziune nu erau (încă!) așa de multe ca acum, implicit oferta de filme nu era atât de mare la televizor, așa că cinematograful ne potolea setea de filme.
• La cinematograf aveam șansa de a vedea, pe lângă filmele mai vechi, cunoscute, unele de cinematecă, și filme relativ noi, în premieră: cel puțin unul în Roman, până la 2-3 simultan în Iași. Era astfel bucuria de a vedea un film nou-nouț, la scurt timp după lansarea sa de pe plan mondial. Bucuria era cu atât mai mare cu cât filmul era premiat la diverse festivaluri de film. Puteai vedea filme variate, filme pentru întreaga familie, filme de acțiune, dramă, comedie, aventură, SF. Puteai vedea filme de artă sau filme cu efecte speciale deosebite. Dacă aflai din timp despre lansarea filmului prin prezentarea unui trailer, curiozitatea era cu atât mai mare; oare filmul era chiar așa de spectaculos?
  
• Să nu uităm că cinematograful în sine era un loc de socializare. Mergeam adesea în grup la același film, petrecând adesea în mod plăcut câteva ore împreună. Chiar dacă nu mergeam în același grup din start, ne întâlneam la ușa cinematografului și cu alți prieteni, rude, cunoștințe. Și ce bucurie era când ni se intersectau privirile...
• Chiar dacă mergeam de una singură, în sala de cinematograf se stabilea o relație aparte între spectatori. În întunericul sălii, respiram împreună, râdeam sau plângeam împreună, se simțea aceeași tensiune sau aceeași relaxare între toți spectatorii aflați în același moment în sală.

 Aș vrea să mai merg într-o sală de cinema, fie că este vorba de o premieră sau de un film de cinematecă tocmai pentru a retrăi toate aceste lucruri.

Articol scris pentru SuperBlog 2021

Treziţi-vă, români, sau veţi pieri! - Corneliu Vadim Tudor

 Treziţi-vă, români, sau veţi pieri!                                                         

                                    - Corneliu Vadim Tudor

Ne-am adunat la căpătâiul ţării

să o vedem cum moare de frumos,

bolnavă grav de molima trădării

cuţitul scârbei i-a ajuns la os.

Au hărtănit-o ca pe-o căprioară

şi lupi, şi corbi, şi câini fără stăpâni

trag toţi de ea, o rup în colţ de fiară

ţigani, maghiari, arabi, evrei, români.

Aşa-i democraţia, ni se zice,

sub masca ei se jefuieşte tot,

Consiliul Europei ne dă bice,

suntem paralizaţi de-un vast complot.

A fi român e-o vorbă de ocară,

a-ţi apăra hotarul - e stupid -

prin puşcării trag generali să moară

iar bişniţarii şi-au deschis partid.

Invazia lăcustelor e-o glumă

în faţa jecmănelii de acum,

parcă mânaţi de-o primitivă ciumă

tâlharii dau cu fumigene-n drum.

Ei strigă primii: "Hoţii, ne omoară!"

eşti ba fascist, ba comunist sadea,

o presă ticăloasă şi murdară

pândeşte zilnic sângele să-ţi bea.

Nu poţi să zici nimic în apărarea

acestei ţări, tribunilor din veac

devii suspect, se cheamă chiar Salvarea

eşti ştampilat "nebun fără de leac".

Se fură munţi de aur şi uraniu,

se fură grâu şi se importă boli,

piraţi cu flamuri negre într-un craniu

ne târguiră flota - pe doi poli.

Dar ce anume, Doamne, nu se fură?

se fură prunci care devin cobai,

se fură cruci, odăjdii şi prescură

ba chiar şi poarta care dă spre Rai.

Deci nu vă mai miraţi că ţara moare

voi, care staţi cu mămăliga-n ţest

tot aşteptând umili minunea mare

să mântuiască ţările din Est.

Priviţi din pat cum ne vânează hoţii

Voi - la Telejurnal, noi - arşi de vii

aşa vă apăraţi voi patrioţii?

Treziţi-vă, români, sau veţi pieri!