duminică, 31 mai 2026

&&&

 S-a întâmplat în 31 mai1930: În această zi, s-a născut Clint Eastwood, actor, regizor şi producător de film american. Clinton Eastwood jr., câştigător a cinci premii Oscar ca regizor, actor şi producător. Ca erou de western-uri şi filme de acţiune, se numără din anii ’60 printre cele mai de succes star-uri ale lumii. Mai târziu devine un regizor şi producător de film renumit şi obţine în anii 1993 şi 2005 Oscarul pentru cea mai bună regie. În plus, a fost distins ca producător al acestor filme cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film.

Clint Eastwood este fiul contabilului Clinton Eastwood și al soției acestuia, Ruth.În timpul recesiunii economice, tatăl său a fost nevoit să lucreze ca vânzător într-o benzinărie și să pornească prin țară cu familia sa, în căutare de lucru. Clint locuia câteodată la bunica sa, care avea o crescătorie de găini în Sunol. În cele din urmă, familia sa s-a stabilit în Oakland. Eastwood, care trecea drept timid și introvertit, a frecventat zece școli diferite și a absolvit liceul în 1948. Printre altele, a lucrat ca tăietor de lemne, fochist, vânzător la benzinărie și magaziner. 

În anul 1951 a fost chemat la armată și repartizat la Fort Ord, unde a lucrat doi ani ca instructor de înot. În armată l-a cunoscut pe David Janssen, viitorul interpret al lui Richard Kimble din serialul „Fugitive”. Janssen i-a propus lui Eastwood să-și încerce, ca și el, norocul la Hollywood. În 1986, Eastwood a apărut pe primele pagini ale ziarelor, când a fost votat primar al locului său natal, Carmel. A deținut această funcție până în 1988. Eastwood este membru al Partidului Republican și a sprijinit printre altele candidatura la președinție a lui Richard Nixon și Ronald Reagan. Deoarece s-a împotrivit războiului din Irak și l-a considerat o mare greșeală, Clint Eastwood a fost de asemenea un hotărât oponent al conducerii Bush. Deși se știe că Eastwood are probleme mari cu auzul, el a refuzat constant să poarte în public vreun aparat auditiv.

Relativ recent, el a regizat drama apreciată de critică din 2008, „Gran Torino.” Eastwood a obținut premiul de interpretare din partea National Board of Review pentru rolul realizat de el în acest film, Walt Kowalski, singurul rol pe care l-a jucat de la „Million Dollar Baby” încoace. De asemenea, el a regizat și produs „Changeling,” cu Angelina Jolie. Filmul a fost nominalizat la Palme d’Or și a obținut premiul special, când a fost lansat la Festivalul de film de la Cannes, în 2008. Pelicula a mai primit încă trei nominalizări la Oscar, inclusiv cea de interpretare feminină pentru Jolie, iar Eastwood a primit nominalizări la premiile BAFTA și London Film Critics, la categoria cea mai bună regie. În 2007, Eastwood a obținut două nominalizări la premiul Academiei, la categoriile cel mai bun regizor și cel mai bun film, pentru drama de război „Letters from Iwo Jima,” care vorbește despre bătălia istorică a celui de-al Doilea război mondial, din perspectiva japonezilor. De asemenea, filmul a câștigat premiile Golden Globe și Critics Choice pentru cel mai bun film de limbă străină, și a obținut titlul de cel mai bun film din partea unor asociații de critici cum ar fi cele din Los Angeles, sau National Board of Review. „Letters from Iwo Jima” este un film care face parte din galeria filmelor de război ale lui Eastwood, după renumita dramă „Flags of Our Fathers,” care spune povestea americanilor care, în timp ce ridicau steagul pe Iwo Jima, au fost imortalizați în celebra fotografie.

În 2005, Eastwood a câștigat premiul Academiei pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, cel de-al doilea premiu la ambele categorii, pentru „Million Dollar Baby.” El a obținut de asemenea o nominalizare la categoria cel mai bun actor pentru interpretarea sa din acest film. De asemenea, Hilary Swank și Morgan Freeman au obținut Oscaruri, cel de-al doilea pentru cel mai bun actor dintr-un rol secundar, iar filmul a fost nominalizat la premiile pentru cel mai bun scenariu-adaptare și cel mai bun montaj. Drama extrem de apreciată realizată de Eastwood, „Mystic River”, a fost lansată în 2003 la Festivalul de film de la Cannes, aducându-i regizorului o nominalizare la Palme d’Or și un premiu Golden Coach (Trăsura de aur).„Mystic River” a mai obținut încă șase nominalizări la premiile Academiei, inclusiv două pentru cel mai bun regizor și cel mai bun film. Sean Penn și Tim Robbins au luat Oscaruri la categoriile cel mai bun actor și cel mai bun rol secundar, iar filmul a mai avut nominalizări și la categoriile cea mai bună actriță dintr-un rol secundar și cel mai bun scenariu.

În 1993, westernul lui Eastwood „Unforgiven” a primit nouă nominalizări la premiile Academiei, dintre care trei erau adresate chiar lui Eastwood, care a câștigat premiile pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, obținând și o nominalizare la categoria cel mai bun actor. Filmul a mai obținut Oscaruri la categoriile cel mai bun actor dintr-un rol secundar (Gene Hackman) și cel mai bun montaj, fiind de asemenea nominalizat la categoriile cel mai bun scenariu original, cea mai bună imagine, cel mai bun regizor artistic, cel mai bun montaj și cea mai bună coloană sonoră. Eastwood a fost răsplătit cu premiul Academy’s Irving Thalberg Memorial în 1995. La decernarea premiilor Golden Globe în 1971, Eastwood a primit premiul Henrietta de excelență internațională în cinematografie. În 1988, i s-a acordat premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga sa activitate. În anul următor el a obținut primul său Glob de Aur pentru regie, pentru filmul „Bird,” iar în 1993, el a primit din nou premiul pentru cea mai bună regie, pentru „Unforgiven.” Nominalizat în 2004 la categoria cea mai bună regie pentru „Mystic River,” Eastwood a primit în anul următor Globul de aur pentru cea mai bună regie pentru filmul „Million Dollar Baby”. În 2005, el a primit și o nominalizare la categoria cea mai bună muzică, pentru același film.

Filmele lui Eastwood au primit și premii internaționale din partea criticilor sau la festivalurile de film, inclusiv cel de la Cannes, unde a fost chiar președintele juriului în 1994. De asemenea, s-a bucurat de nominalizări la Palme d’Or pentru „White Hunter Black Heart” în 1990; „ Bird,” a câștigat de asemenea premiul pentru cel mai bun actor și un premiu pentru cea mai bună coloană sonoră, la festivalul din 1988; iar „Pale Rider” a fost premiat în 1985. El a mai primit încă două distincții semnificative pentru contribuția sa la cinematografie: premiul Lumiere, la inaugurarea Marelui Festival de Film de la Lyon; și gradul de Comandor al Legiunii de Onoare, oferit de însuși președintele Franței, Nicolas Sarkozy.

În plan personal, Clint Eastwood a avut multe relații, din care au rezultat opt copii. Laurie este copilul nerecunoscut de el, rezultat dintr-o relație pe când era logodit cu actrița Maggie Johnson. Are o aventură cu dansatoarea Roxanne Tunis și devine tatăl lui Kymber Linn, care este primul lui copil. Cu Maggie se căsătorește în 1953, la 23 de ani și după 11 ani se despart. Au doi copii: Kyle și Alison. Dar în 1984 Clint și Maggie divorțează. În această perioadă a avut o relație cu actrița Sondra Locke (din 1975 până în 1989) pe care a obligat-o să facă două avorturi. Deși au fost apropiați, au locuit împreună și au colaborat în filme, cei doi nu s-au căsătorit niciodată. În schimb, Clint mai are cu actrița Frances Fisher pe fiica sa, Francesca și cu însoțitoarea de bord Jacelyn Reeves îl are pe Scott, care îi seamănă leit, și pe Katryn.  Din căsătoria cu jurnalista Dina Ruiz (1996-2014) a rezultat o fiică, Morgan. Din 2014, partenera sa de viață este Christina Sandera, mai mică cu 33 de ani ca el.

Surse:

http://www.clinteastwood.net/

https://agerpres.ro/documentare/2025/05/31/documentar-actorul-si-regizorul-clint-eastwood-implineste-95-de-ani-31-mai--1454934

https://www.biography.com/actor/clint-eastwood

https://www.britannica.com/biography/Clint-Eastwood

https://www.ro.biography.name/actori/109-sua/612-clint-eastwood-jr-1930

https://www.cinemagia.ro/actori/clint -eastwood-255/

&&&

 S-a întâmplat în  31 mai1954: În această zi, a murit fizicianul Dragomir Hurmuzescu, fondator al învăţământului electrotehnic din România (a pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi – prima şcoală de fizică experimentală); ctitor al radiofoniei româneşti: în 1927, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea Română de Radiodifuziune (Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România), care, la 1.XI.1928, difuza în eter prima emisiune cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu; era momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România; membru corespondent al Academiei Române din 1916. 

Dragomir Hurmuzescu s-a născut la 13 martie 1865, la Bucureşti, în familia lui Martin, funcţionar modest la poştă, şi a Profirei. În perioada 1873-1877, urmează şcoala primară de pe strada Polonă, iar la 1 septembrie 1877 este înscris la gimnaziul Matei Basarab. La 1 septembrie 1881, continuă pregătirea la Liceul Sf. Sava. Între timp, tatăl său a murit, el devenind capul familiei şi susţinător al celor doi fraţi mai mici. În această perioadă are ocazia să lectureze reviste ştiinţifice publicate la Paris. În anul 1884, după absolvirea ultimei clase de liceu şi obţinerea bacalaureatului, se înscrie voluntar în Batalionul 4 Vânători şi începe cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti.

Un an mai târziu se mută la Şcoala normală superioară, unde obţinuse o bursă la fizică, iar în vara anului 1886 ia primul contact cu ideile socialiste şi cu o serie de membri ieşeni ai unor organizaţii aparţinând acestei ideologii.În octombrie 1887, Hurmuzescu obţine o bursă şi pleacă la Paris să îşi ia licenţa şi să îşi obţină doctoratul, la Sorbona, perioadă în care îl cunoaşte pe Constantin Miculescu, fizician român cu rezultate notabile în termodinamică şi optică, dar şi alte personalităţi ale fizicii europene ca Joseph Bertrand, Louis Pointcare şi Gabriel Lippman.În vara anului 1890, obţine licenţa în fizică-chimie, după care se înscrie la doctorat chiar la prof. Lippmann. Este momentul în care începe să publice lucrările pe care le realizează, în reviste precum „Bulletin de la Société Française de Physique” şi apoi în „Comptes Rendus Hebdomadaires des Séances de l’Académie des Sciences”.

A descoperit, în această perioadă petrecută la Paris, dielectrina, în 9 aprilie 1894, un izolant alcătuit pe baza unui amestec de sulf şi parafină, folosit în construcţia electroscoapelor. Într-un moment în care Dragomir Hurmuzescu, aflat la studiu la Paris, în laboratorul lui Lippmann, era în căutarea unor subiecte de interes, observă experimentele pe care le face unul dintre colegi, norvegianul Birkeland. În cadrul acestor experimente se obţineau rezultate destul de diferite, fapt pus de Hurmuzescu pe seama calităţilor izolante slabe ale sticlei.Tot atunci, profesorul Edouard Branly promova parafina ca fiind cel mai bun izolant electric cunoscut la acea vreme.

Folosind rezultatele lui Branly, Hurmuzescu continuă experimentele şi reuşeşte să obţină un amestec cu proprietăţi superioare parafinei. El va face o prezentare în şedinţa Societăţii Franceze de Fizică din 19 ianuarie 1894, publicând concluziile în Buletinul Societăţii Franceze de Fizică din 19 februarie: „Sur un nouvel isolant, la diélectrine. Nouvel électroscope, nouveaux appareils électrique”.Imediat după descoperirea, în 1895, a razelor X de către Roentgen, Hurmuzescu anunţă, în premieră, împreună cu Louis Benoist, descoperirea efectului de ionizare produs de aceste radiaţii asupra gazelor şi corpurilor electrizate. Acest efect este pus în evidenţă şi măsurat cu un dispozitiv creat tot de Hurmuzescu – electroscopul ce îi poartă numele, care urma să fie utilizat în majoritatea laboratoarelor, de către mari fizicieni, inclusiv în măsurători asupra radioactivităţii care vor fi realizate cu acest dispozitiv de către Marie Curie. De menţionat este faptul că, în anul 1903, Henri Becquerel a utilizat electroscopul Hurmuzescu în cercetări de radioactivitate, distinse cu Premiul Nobel.

La 28 aprilie 1896, Hurmuzescu îşi susţine teza de doctorat, cu titlul „Sur une nouvelle détermination du rapport V entre les unités électrostatiques et électromagnétiques”, care descria una dintre cele mai precise măsurători a vitezei luminii. În acelaşi an, Hurmuzescu a revenit în ţară, iar la 10 iunie 1896, ca urmare a Conferinţei despre Razele X, ţinută de Hurmuzescu în Amfiteatrul Şcolii de poduri, doctorul C. Severeanu, părintele chirurgiei româneşti, a introdus pentru prima oară în serviciul său de chirurgie, tehnica radiografiei/radioscopiei. În august 1896, Hurmuzescu este delegat să reprezinte România la Congresul internaţional electrotehnic de la Geneva, iar la întoarcerea în ţară satisface o perioadă de concentrare de 1 lună, la Ploieşti, care îi oferă un nou prilej să ia contact cu mişcarea socialistă din ţară, reprezentată de C. Stere sau C. Dobrogeanu Gherea. La 1 octombrie 1896 este numit conferenţiar la catedra de matematică a Facultăţii de ştiinţe a Universităţii din Iaşi, iar o lună mai târziu primeşte şi postul de profesor de fizică la Liceul – Internat din Iaşi, un post interesant tocmai fiindcă punea într-o perspectivă deosebită necesitatea creării unei elite tehnice româneşti. Pe 15 februarie 1897, Hurmuzescu primeşte conducerea Liceului Internat din Iaşi, urmând să conducă acest liceu pe parcursul a trei ani.

În aprilie 1897, Hurmuzescu primeşte postul de profesor suplinitor la catedra nou înfiinţată, de căldură şi electricitate, la Facultatea de ştiinţe din Iaşi, moment în care solicită şi obţine resurse financiare deosebite pentru construirea unui laborator, ceea ce marca importanţa ce începea să fie acordată învăţământului aplicativ, tehnic, acesta devenind un loc în care se formează o întreagă pleiadă de viitori fizicieni români de renume.Trei ani mai târziu, avea să se dedice exclusiv cercetărilor ştiinţifice. În anul 1901, Hurmuzescu înfiinţează Societatea de ştiinţe din Iaşi precum şi revista „Annales Scientifiques de l’Université de Jassy”. În acelaşi an repetă şi realizează, la Iaşi, experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Stepanovici Popov şi ale altora, din perioada 1895-1901.

În anul 1902, realizează primul său curs, de „Căldură şi electricitate”, iar în iunie 1902 are loc, la Iaşi, primul Congres al Societăţii pentru înaintarea ştiinţelor, ocazie cu care Hurmuzescu prezintă trei lucrări ştiinţifice şi susţine conferinţa „Telegrafia fără sârmă”. Congresul avea să se desfăşoare şi în perioada următoare la Bucureşti – 1903, Constanţa – 1904 şi Craiova – 1905.În decembrie 1904, Dragomir Hurmuzescu este numit secretar general la Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, acceptând postul ca modalitate de a finanţa dezvoltarea învăţământului în domeniul ştiinţelor fizico-chimice într-o formă pe care el a adus-o din occident.

În anul 1906, cu ocazia implinirii a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, a scris un scurt compendiu despre învăţământul din România în perioada anilor 1866 – 1906.În octombrie 1907, în urma răscoalelor ţărăneşti, guvernul îşi prezintă demisia, iar Hurmuzescu va reveni la preocupările sale anterioare, de la nivelul catedrei. La 1 noiembrie 1910, după pregătiri intense, se deschid cursurile Şcolii de electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi, prima şcoală de electrotehnică din ţară. În această perioadă, cercetătorul a susţinut şi publicat o serie de lucrări ştiinţifice referitoare la razele X, la cercetarea radioactivităţii petrolului şi apelor minerale din România şi la perfecţionarea galvanometrelor. În anul 1913, Şcoala de electricitate din Iaşi ia denumirea de Institutul Electrotehnic al Universităţii din Iaşi, iar la 1 aprilie, guvernul conservator-democrat prevede în bugetul Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti sumele necesare creării unei catedre de Aplicaţiunile căldurii şi electricităţii, proiect care îi este atribuit lui Dragomir Hurmuzescu, în Casa Scarlat Kretzulescu, în care a funcţionat până de curând Muzeul Literaturii Române.

În toamna anului 1916, însă, aflat în faţa perspectivei ocupării capitalei de către trupele germane, Hurmuzescu se retrage cu familia la Iaşi, unde contribuie intens la activităţile Asociaţiei profesorilor universitari.Tot în 1916, Hurmuzescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În august 1917, Hurmuzescu şi familia sa, alături de alţi câţiva cunoscuţi profesori care s-au educat la Paris, au fost îndrumaţi spre Franţa pentru a promova interesele naţionale. La Paris, profesorul se ocupă de stabilirea principiilor pe baza cărora ar trebui să se dezvolte învăţământul de specialitate din ţară.

În martie 1919, după încheierea războiului, Hurmuzescu revine în ţară, iar în anul 1922 devine preşedinte al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. În anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, care era condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, este construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic care face posibile primele audiţii publice, de două ori pe săptămână, joi şi sâmbătă, la ora 21:30. Referitor la acest moment profesorul Hurmuzescu afirma, în anul 1938, că: „La noi, primele recepţiuni au fost realizate cu mijloace experimentale şi prin personalul secţiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotehnic Universitar. În anexele laboratorului său (foste grajduri) din Str. Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie.”

Pe 26 martie 1925 se constituie Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică conduse tot de Dragomir Hurmuzescu, asociaţie ce avea sediul în incinta Institutului Electrotehnic Universitar din Str. Victor Emanuel nr. 16, fosta clădire a Muzeului Literaturii Române din Bd. Dacia. În 1926, Dragomir Hurmuzescu a creat la Bucureşti prima staţie de radiodifuziune din ţară. În aceeaşi perioadă, el a făcut şi primele încercări de transmisie prin telegrafie fără fir. În anul 1927 se construiesc la Institutul Electrotehnic primele posturi româneşti de emisie, între care unul va funcţiona pe unde scurte, după un proiect al ing. Emil Petraşcu. În această perioadă, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonaţi.

În 1928, el a fost ales preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. La 1 noiembrie 1928 a  fost realizată prima transmisiune radiofonică a postului Radio Bucureşti, la ora 17:00, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,4 kW. S-a auzit „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. În 1931, sub preşedinţia lui Hurmuzescu, ia fiinţă Asociaţia generală a Radioamatorilor, iar în 1932, devine membru de onoare al Societăţii Franceze a Electricienilor.În 1934, din iniţiativa lui Hurmuzescu, a fost posibilă organizarea la Bucureşti a primului Congres de ştiinţe din România.La 16 martie 1937, la vârsta de 72 de ani, Hurmuzescu părăsea viaţa politică, se încheiau perioadele de prelungire în învăţământ, iar printr-o reglementare forţată se legiferează concentrarea învăţământului superior tehnic/aplicativ. Drept urmare, Institutul Electrotehnic este desfiinţat, fiind împărţit între Politehnică şi secţia de radioelectricitate a Facultăţii de ştiinţe a Universităţii.În toamna anului 1937 se pensionează, iar în anul 1948 comuniştii decid eliminarea din rândul membrilor Academiei a profesorului Hurmuzescu.

A trecut la cele veşnice în timp ce îşi redacta memoriile, la  31 mai 1954, la Bucureşti, în condiţiile în care era aproape uitat şi desconsiderat de autorităţile staliniste ale vremii. În anul 1965, la împlinirea a 100 de ani de la naştere, UNESCO l-a omagiat pe marele savant român printr-o sesiune ştiinţifică mondială. În anul 1990, Academia Română procedează la o reparaţie morală, astfel că Dragomir Hurmuzescu este reprimit, post-mortem, în rândul membrilor săi. Pentru a-i onora memoria, unul din premiile Academiei Române – cel în domeniul ştiinţelor fizice – îi poartă astăzi numele, iar anual are loc Concursul Naţional Studenţesc de Fizică „Dragomir Hurmuzescu”, eveniment care în acest an se va afla la ediţia a VI-a.

Surse:

http://www.mnt-leonida.ro/08GaleriaPersonalitatilor/DHurmuzescu.html

http://www.phys.uaic.ro/index.php/prezentare/personalitati-facultate/dragomir-m-hurmuzescu-1865-1954/

https://jurnalul.antena3.ro/it/stiinta/dragomir-hurmuzescu-315454.html

http://complexity.ro/personalitati/dragomir-hurmuzescu-fondatorul-invatamantului-electrotehnic-din-romania

https://www.academia.edu/29459643/DRAGOMIR_HURMUZESCU_INVEN%C8%9AII_%C8%98I_DESCOPERIRI

https://radioromaniacultural.ro/portret-dragomir-hurmuzescu-parintele-ra diofoniei-romanesti/

$$$

 31 mai - Ziua Geniştilor din Armata României. La 31 mai1859 lua fiinţă, în Moldova, primul batalion de geniu al oștirii române. La mulți ani tuturor geniștilor români, oriunde s-ar afla! Gânduri bune tuturor amicilor mei geniști!

Sărbătorită în fiecare an la 31 mai, Ziua Geniştilor aminteşte de data la care, în anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a  „încuviinţat" Raportul nr. 1902, înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se cerea aprobarea constituirii şi întreţinerii unui batalion de geniu, necesar pentru „naintarea lucrărilor publice". Acest moment marchează data  „naşterii'' primei unităţi de geniu din armata română - Batalionul 1 Geniu.

Un an mai târziu, s-a înfiinţat un al doilea batalion, de data aceasta în Ţara Românească, care, împreună cu cel din Moldova, urma să constituie întâiul regiment de geniu. Aceste prime batalioane de geniu ale oştirii române aveau un efectiv de o mie de militari fiecare, împărţiţi în patru companii, iar comandantul lor a fost numit căpitanul, ulterior maiorul Panait Donici, unul dintre organizatorii trupelor de geniu din ţara noastră, potrivit „Calendarului Tradiţiilor Militare”. Din cauza dificultăţilor financiare întâmpinate, în anul 1871, trupele au fost contopite într-o singură unitate de tip batalion. 

Înainte de Războiul de Independenţă, organizarea batalionului de geniu cuprindea un stat major, un pluton independent, o şcoală a trupei geniului şi cinci companii (patru de săpători minari şi una de pontonieri). Trupele de geniu au contribuit la executarea de lucrări la unităţi militare, la construirea de cazărmi, spitale, ateliere, depozite, remize, tabere pentru instrucţia întrunită a trupelor, iar în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, s-au remarcat prin misiuni specifice, cum ar fi lucrări de fortificaţii executate pe malul Dunării, întinderea podului de vase peste Dunăre, la Siliştioara-Măgura, între 14-31 august 1877, organizarea şi executarea lucrărilor de fortificaţii în zona Plevnei şi asigurarea comunicaţiilor pentru nevoile trupelor româneşti şi ruseşti din zonă, contribuind, astfel, la dobândirea victoriei de la Plevna împotriva Imperiului Otoman.

 De-a lungul timpului, arma geniului a trecut prin diferite schimbări, în vederea perfecţionării ei şi a înzestrării trupelor, astfel că, la începutul primului război mondial, trupele de geniu erau formate dintr-un regiment de pontonieri, un regiment de căi ferate, cinci batalioane de pionieri şi un batalion de specialităţi cu o companie aerostaţii. Misiunile îndeplinite în această perioadă cuprind construirea podului de pontoane în cadrul manevrei de la Flămânda (18-22 septembrie 1916), minarea regiunii fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi, precum şi a podului de la Cernavodă, pentru a nu fi folosite de inamic, şi lucrările de bază din zonele bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz, din vara anului 1917.

În memoria eroilor armei geniului, în Bucureşti a fost ridicat monumentul „Leul'', pe soclul căruia se află inscripţia: „Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie pentru întregirea neamului'' - „Eroilor din arma geniului 1916-1919''. Pe lângă pregătirea militară, trupele de geniu au participat şi la executarea unor obiective economice, precum platforme industriale, modernizări portuare, irigaţii, Transfăgărăşanul şi Canalul Dunăre-Marea Neagră, dezvoltarea sau întreţinerea reţelei de drumuri şi de căi ferate la nivel naţional etc. Din perioada interbelică, se remarcă contribuţia acestora la sistemul de fortificaţii de la graniţa de vest a ţării, acţiune demarată în anul 1936.

În conformitate cu Hotărârile Parlamentului nr. 23 şi 43/1995 şi Hotărârea de Guvern nr. 63 din 7 februarie 1996, începând cu 8 martie 1996, România a participat la misiunea IFOR/NATO din Bosnia şi Herţegovina, cu un batalion de geniu (Batalionul 96 Geniu), cu un efectiv de 200 de militari, misiunea de bază a acestuia constând în asigurarea libertăţii de mişcare a forţei militare internaţionale în teatrul de operaţii. Geniştii români au îndeplinit 124 de misiuni diverse, de amploare, complexitate şi durată diferite, pe întreg teritoriul Bosniei-Herţegovina, într-o arie deosebit de mare (peste 350 km de la Nord la Sud şi peste 300 Km de la Est la Vest), atât în Republica Srpska, cât şi în Federaţia Croato-Musulmană. După anul 2000, având în vedere stabilizarea păcii în Bosnia, Batalionul 96 Geniu a fost reorganizat, luând fiinţă Detaşamentul Naţional „Bosnia'', staţionat la Butmir, şi Detaşamentul Naţional „Olanda'', care a acţionat în cadrul contingentului olandez. Din august 2003 până în 2007, a fost dislocat un detaşament de geniu în teatrul de operaţii din Irak, iar un număr important de ofiţeri şi subofiţeri de geniu au îndeplinit funcţii în diferite comandamente ale NATO, fie în cadrul unora permanente, fie în cadrul celor dislocate în teatrele de operaţii din Afganistan. Având în vedere creşterea ameninţărilor specifice din teatrele de operaţii, a fost înfiinţată o nouă specialitate a armei geniu, EOD (Explosive Ordonance Disposal), care a cunoscut, în ultimii ani, o dezvoltare impresionantă. 

Structurile de geniu sunt modernizate şi înzestrate cu tehnică şi materiale, pentru a putea asigura interoperabilitatea cu forţele din structurile NATO şi sprijinul genistic pentru acţiunile desfăşurate.

Surse:

http://www.mapn.ro/.

https://www.forter.ro/ro/calendar-militar

https://www.forter.ro/ministerul-apararii-nationale/31-mai-ziua-armei-geniu/19412

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/05/31/ziua-genistilor-mili tari--117538

&&&

 31 mai - „Ziua rezervistului militar”. Prin H.G. nr. 467 din 12 mai 2010, s-a instituit „Ziua Rezervistului Militar”, zi care se aniversează, în fiecare an, în ultima zi din luna mai. Conform acestui document legal, cu această ocazie, instituțiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională pot sprijini, în condițiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment. 

Merită să ne amintim că, la data de 31 mai 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată „Legea asupra poziţiei ofiţerilor”, primul act normativ care a dat identitate, valoare şi sens corpului cadrelor militare în rezervă, în general. Ne place să credem că, în memoria acestui moment al istoriei şi în semn de respect pentru cei care au făcut din militărie profesia lor de o viaţă, Guvernul României, prin H.G. amintită anterior, a instituit această „Zi a Rezervistului militar”. În conformitate cu acest act normativ, „prin rezervist militar se înţelege orice persoană care deţine grad militar în rezervă sau în retragere.” Din păcate, mai pregnant cam de un deceniu și jumătate încoace, s-au derulat și se derulează virulente campanii mediatice împotriva cadrelor militare în rezervă și retragere, comandate ori dirijate de entități străine de acest neam și, din păcate, societatea s-a intoxicat de aceste campanii. Spun asta pentru că dac-ar fi din acest neam și și-ar prețui istoria și oamenii care participă la această istorie, nu ar face-o! Trebuie știut și conștientizat de către societatea noastră faptul că un militar semnează un contract cu statul punându-și viața chezășie, conform Jurământului militar depus, iar acest stat și-l asumă pe întreaga perioadă de viață a militarului, așa cum procedează toate statele lumii, iar la noi, începând cu primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național român, Alexandru Ioan Cuza. 

Aș continua prin a spune că rezerviştii aniversaţi în această zi sunt cei care au făcut, de-a lungul timpului, din militărie o profesiune de credinţă şi de vocaţie, care s-au pus necondiţionat în serviciul statului, au instruit forțele militare din sistemul național de apărare şi populaţia, au participat cu succes în teatrele de operații externe ori și-au făcut datoria în poligoane ori în lupta cu infracțiunile, dezastrele ori alte calamități umane sau naturale care ne-au încercat, au fost părtaşi la toate evenimentele istoriei care s-au produs în timpul vieţii lor, au suportat condiţii de existenţă austere şi periculoase, unii au muncit la ordin pe şantierele industriale şi în agricultură și multe altele. Ar trebui să nu se uite că mulţi dintre rezerviști pot fi incluşi în rândurile intelectualilor de elită ai ţării. Mă refer la intelectuali „pe bune” și nu la cei „de carton”! Unii sunt doctori în ştiinţe, ingineri ori medici renumiţi, mulţi au publicat cărţi valoroase sau fac parte din asociații ale oamenilor de ştiinţă ori de cultură, în diferite domenii. Nu sunt puţini cei care au absolvit mai multe facultăți sau vorbesc mai multe limbi de circulaţie internaţională ori operează cu mijloace tehnice dintre cele mai moderne. 

La mulți ani rezerviștilor milita ri!

&&&

 S-a întâmplat în  31 mai …

- „Ziua Geniştilor; la 31.V.1859 lua fiinţă, în Moldova, primul batalion de geniu; un an mai târziu, în Ţara Românească se constituia cel de-al doilea batalion, care „dimpreună cu cel din Moldova au constituit întâiul regiment de geniu" românesc

- „Ziua rezervistului militar”, instituită prin HG 467/12 mai 2010

– 1535: S-a născut Alessandro Allori, pictor italian (m. 1607)

- 1594: A murit Tintoretto, pictor italian. Jacopo Comin zis Tintoretto (n. 29 septembrie 1518, Veneţia) a fost unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai şcolii veneţiene de pictură, marcând trecerea spre curentul manierist apărut în perioada de maturitate a Renaşterii. În tinereţe a fost numit Jacopo Robusti, pentru că tatăl său, Giovanni Battista Robusti apărase cu multă îndârjire (in modo robusto) porţile oraşului Padova împotriva armatelor imperiale. Adevăratul său nume de familie, Comin, familie originară din Brescia, a fost de curând descoperit de Miguel Falomir, curator al muzeului Prado din Madrid şi făcut cunoscut publicului cu ocazia retrospectivei Tintoretto din 29 ianuarie 2007. Porecla care l-a făcut celebru, Tintoretto, o datorează tatălui său care se ocupa cu vopsitul de mătăsuri aduse din Orientul Îndepărtat (boiangiu = tintore). Încă din acea perioadă viitorul pictor a început să studieze culorile, menţinându-şi această preocupare şi mai târziu de-a lungul activităţii sale artistice. E posibil ca artistul să fi moştenit de la tatăl său extraordinarul simţ al culorilor, stilul dinamic şi ferm. Pentru energia sa fenomenală demonstrată în execuţia picturilor a fost supranumit şi Il Furioso, iar folosirea dramatică a perspectivei şi a jocului luminii cu umbra a făcut din el un precursor al stilului baroc.Tintoretto şi-a dedicat artei toată energia şi tot entuziasmul, lăsând posterităţii o operă de o forţă dramatică unică.

– 1656: S-a născut Marin Marais, violost şi compozitor francez (m. 1728)

– 1773: S-a născut scriitorul german Ludwig Tieck (m. 1853)

 -1809: A murit Joseph Haydn, compozitor austriac (n. 1732) 

- 1819: S-a născut poetul american Walt Whitman. Walt Whitman (m. 26 martie 1892) a fost un poet, eseist, jurnalist şi umanist american. Considerat „cel mai mare poet american” de către mulţi pe când trecuseră doar patru ani de la moartea sa, Whitman este văzut ca primul poet urban. El a fost unul dintre reprezentanţii tranziţiei de la transcendentalism la realism, opera sa arătându-se influenţată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci şi cinci de limbi străine. Scrierile sale au fost caracterizate drept un „rude shock” („şoc puternic”) şi drept „the most audacious and debatable contribution yet made to American literature” (cea mai îndrăzneaţă şi discutabilă contribuţie adusă până acum literaturii americane). Aşa cum scrie Walt Whitman în „Leaves of Grass (By Blue Ontario's Shore)”, „Rimele şi versificatorii pier... America îşi va justifica existenţa, daţi-i timp...”

- 1832: A murit (în urma unui duel) Évariste Galois, matematician francez; a pus bazele algebrei (n. 1811) 

- 1859: A fost inaugurat orologiul din turnul clădirii Parlamentului britanic (Big Ben).

- 1883: S-a născut Onisifor Ghibu, pedagog (considerat unul dintre fondatorii pedagogiei româneşti) şi om politic transilvănean (intensă activitate pentru înfăptuirea statului unitar român); membru corespondent al Academiei Române (m.31.X.1972)

- 1887: S-a născut Saint-John Perse, poet şi diplomat francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1960 (m. 1975)

- 1902: Era semnat Tratatul de Pace de la Vereeniging, care a pus capăt celui de-al doilea război al burilor dintre Republica Africa de Sud şi Republica Orange (sau Statul Liber Orange, în prezent provincia Free State din Africa de Sud), pe de-o parte, şi Imperiul Britanic, pe de altă parte

- 1910: A murit Elizabeth Blackwell, prima femeie medic din Statele Unite; activistă pentru drepturile femeii; susţinătoare a mişcării aboliţioniste (n. 1821, în Anglia)

- 1911: Nava RMS Titanic era lansată la apă. Construcţia imensului vas durase doi ani şi două luni. RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu destinaţia New York, pe 10 aprilie 1912. La cinci zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg şi s-a scufundat la ora 2:20 în dimineaţa următoare, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 1.517 persoane din 2223 în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.Construcţia Titanicului, finanţată de J.P. Morgan şi compania sa, International Mercantile Marine, a început pe 31 martie, 1909.Nava a fost lansată pe 31 mai 1911 iar echiparea a fost finalizată pe 31 martie 1912. Lungimea Titanicului măsura 269,1 m, o lăţime de 28 m, un tonaj de 46.328 de tone şi o înălţime de la linia de plutire până la puntea principală de 18 m. Au fost montate 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 CP. Numai trei din cele patru coşuri înalte de 19 metri erau funcţionale; al patrulea, folosit numai pentru ventilaţie, a fost adăugat pentru a face nava mai impresionantă. Nava putea transporta un număr maxim de 3.547 de persoane, pasageri plus echipaj.Pachebot din clasa Olympic, RMS Titanic a fost deţinut de White Star Line şi construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast. 

- 1912: S-a născut contratenorul englez Alfred Deller (m. 1979) 

- 1913: Marea Moschee din Constanţa, cunoscută şi ca Moscheea Carol I, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Moschea, proiectată de arhitectul Victor Ştefănescu, ajutat la construcţia cupolei şi a minaretului de inginerul şi inventatorul Gogu Constantinescu, a fost prima construcţie din beton armat din România; îmbinarea stilului egipteano-bizantin cu inserţii arhitecturale româneşti a făcut din acest edificiu un unicat architectonic

– 1913: S-a născut Constantin Silvestri, compozitor, dirijor şi pianist (m. 1969, la Londra)

- 1915: S-a născut medicul Voinea Marinescu; contribuţii în chirurgia experimentală a plămânilor, a aparatului circulator, a transplanturilor de ţesuturi şi organe, în chirurgia cardio-vasculară; membru corespondent al Academiei Române (m. 1973) 

- 1916: Primul război mondial: Flota germană şi cea engleză, 250 de nave de toate tipurile, se înfruntă în Bătălia Jutlandei, cea mai mare confruntare navală din timpul primului război mondial, terminată nedecis.Sir John Jellicoe şi Sir David Beatty, comandanţii flotei engleze se angajează în luptă împotriva flotei germane condusă de Reinhard Scheer şi Franz von Hipper. 

- 1921: S-a născut actriţa italiană de film Alida Valli (m. 2006)

- 1922: S-a născut sportivul Mihai Botez, primul campion naţional absolut la gimnastică (1948), părintele judo-ului din România şi primul antrenor român de arte marţiale; campion mondial la judo veterani, la 86 de ani (2008); avea două centuri negre, 8 Dan în judo şi 8 Dan în jiu-jitsu (m. 2011) 

- 1923: S-a născut Rainier III, prinţ de Monaco, din dinastia Grimaldi (la 9.V.1949 a preluat conducerea principatului de la bunicul său, Louis al II-lea) (m.6.IV.2005) 

- 1930: S-a născut Clint Eastwood, actor, regizor şi producător de film american.Clinton Eastwood jr., câştigător a cinci premii Oscar ca regizor, actor şi producător.Ca erou de western-uri şi filme de acţiune, se numără din anii ’60 printre cele mai de succes star-uri ale lumii. Mai târziu devine un regizor şi producător de film renumit şi obţine în anii 1993 şi 2005 Oscarul pentru cea mai bună regie. În plus, a fost distins ca producător al acestor filme cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film. 

– 1930: S-a născut actriţa americană Elaine Stewart (m. 2011)

- 1931: S-a născut John Robert Schrieffer, fizician american, laureat, împreună cu John Bardeen şi Leon Neil Cooper, în1972, al Premiului Nobel pentru Fizică pentru dezvoltarea teoriei BCS, prima teorie microscopică de succes a superconductivităţii. 

- 1931: S-a născut (la Braşov) Kaspar Teutsch, pictor, gravor, designer de tapiţerie şi textile, ilustrator de carte; trăieşte la München, Germania

- 1938: S-a născut Adriana Iliescu, istoric şi critic literar, prozatoare şi poetă 

- 1938: A murit prozatorul şi poetul Max Blecher (n.8.IX.1909)

- 1943: S-a născut Ioana Vlasiu, critic şi istoric de artă; fiica sculptorului Ion Vlasiu 

- 1945: S-a născut Rainer Werner Fassbinder, regizor, scenarist şi actor de film german (m. 1982). 

- 1946: S-a născut prozatoarea Adriana Bittel

- 1952: Generalul American Dwight D. Eisenhower se retrage din armată şi intră în politică.Dwight David Eisenhower (n. 14 octombrie 1890 - d. 28 martie 1969), cunoscut şi ca Ike, a fost un general şi om politic republican american. A fost comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) şi în Vestul Europei (1944 - 1945).A fost primul comandant suprem al forţelor armate ale NATO (1949 - 1952) şi preşedinte al SUA între anii 1953 şi 1961. Doctrina sa, susţinând protecţia împotriva comunismului, a marcat profund politica internă şi externă a Statelor Unite ale Americii pe parcursul anilor 1950 şi 1960.

–1954: S-a născut Nicu Alifantis, cantautor şi poet

–1954: A murit fizicianul Dragomir Hurmuzescu; fondator al învăţământului electrotehnic din România (a pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi – prima şcoală de fizică experimentală); ctitor al radiofoniei româneşti.

- 1962: Adolf Eichmann este executat în Israel.Istoria îl consideră a fi arhitectul „soluţiei finale” adoptată de nazişti.După război, Eichmann a reuşit să se refugieze în Argentina folosind acte false, dar a fost capturat de Mossad în 1960. 

- 1962: S-a născut Børge Ousland, explorator polar, fotograf şi scriitor norvegian; la 18.I.1997 ajunge la baza neo-zeelandeză Scott, reuşind să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic (a plecat în expediţie la 14.XI.1996, din insula Berkner, şi a parcurs 2829 km, în două luni şi patru zile) 

- 1965: S-a născut actriţa de film americană Brooke Shields

- 1976: S-a născut actorul irlandez Collin Farrel 

- 1976: A murit biochimistul francez Jacques Monod, laureat la Premiului Nobel pentru Medicină în 1965 (împreună cu Andre Lwoff şi François Jacob) (n. 1910)

- 1986: A murit fizicianul american James Rainwater; contribuţii în spectroscopia nucleară şi la teoria nucleului atomic; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1975, împreună cu fizicienii danezi Benjamin Mottelson şi Aage Bohr (n. 1917)

- 1990: A murit Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (n. 1929) 

- 2006: A murit Raymond Davis, Jr. (n. 14 octombrie 1914, Washington), fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2002 împreună cu Masatoshi Koshiba pentru contribuţiile de pionierat în astrofizică, în special pentru detecţia neutrinilor cosmici. Koshiba şi Davis au împărţit jumătate din premiul Nobel, cealaltă jumătate fiind acordată lui Riccardo Giacconi.

- 2008: Lansarea navetei spaţiale americane Discovery.Zbor de aprovizionare şi rotaţie al echipajului Staţiei Spaţiale Internaţionale (a cărat şi asamblat modulul japonez Kibō)

– 2009: A murit britanica Millvina Dean (Elizabeth Gladys Dean), ultima supravieţuitoare a naufragiului transatlanticului „Titanic” (scufundat pe 15.IV.1912); pe atunci în vârstă de doar nouă săptămâni, a fost salvată într-o barcă pneumatică împreună cu mama şi fratele său (n. 1912)- 2010: A murit sculptoriţa americană de origine franceză Louise Bourgeois (n. 1911)

– 2010: A murit sculptoriţa americană  de origine franceză Louise Bourgeois (n. 1911)

Care este puterea mea secretă?

 

Sunt conștientă și perfect convinsă că sunt un om obișnuit și absolut banal. Și totuși visez enorm de mult… La ce anume? La posibilitatea de a fi un erou de poveste.

De la ce a pornit toată nebunia asta? Pe 5 iunie 2026 va fi lansat în cinematografele din România filmul de acțiune “Masters of the Universe” (Stăpânii universului) în care eroii principali sunt interpretați de Nicholas Galitzine, Camila Mendes, Idris Elba, Jared Leto, Alison Brie, Morena Baccarin, James Purefoy, Camila Mendes, Charlotte Rile, film distribuit de InterComFilm.

Este acel gen de filme ce combina acțiunea cu aventura, fantezia cu umorul și o mică doză de romantism.

Nu este primul film văzut care mă determina să mă transpun, folosind propria imaginație, în pielea personajului principal. Poate că toți copiii am făcut acest lucru. Țin și acum minte că în jocurile mele de copil de 9-10-11 ani poate eram rând pe rând fie Robin Hood fie Zorro. Poate că mă atrăgeau performanțele fizice ale protagoniștilor. Poate mă atrăgeau alte calități: umorul, romantismul, simțul dreptății. Poate mă atrăgea lupta lor pentru atingerea unui scop pe care atunci nu-l înțelegeam întru totul, dar pe care acum îl pot înțelege altfel, cu alți ochi și altă minte.

Recunosc că și acum aș vrea să intru în pielea unui astfel de personaj. Și nu numai să intru în pielea/rolul unui astfel de personaj, dar să am și puterile lor supraomenești sau supranaturale pe care să le pot folosi nu atât în interes propriu cât mai ales în interesul și în folosul celor care au nevoie cu adevărat de sprijin.

În primul rând aș vrea să am ceva mai multă forță fizică. Și nu doar ceva mai multă forță fizică ci și o agilitate mărită tocmai ca să pot face față provocărilor.

Nici calitățile psihice sporite nu sunt deloc de neglijat. O intuiție sporită… Să poți să fii, cu gândul, cu un pas sau mai mulți înaintea celorlalți. Să poți intui ceea ce gândesc cei din jur, care le sunt intențiile, care sunt pașii pe care vor să îi facă tocmai pentru a putea anticipa mișcarea sau mișcările următoare. O viteză de reacție cu mult mai mare decât ceea ce ar părea normal, obișnuit și, mai important, o viteză de reacție mai mare decât viteza de reacție a unui potențial rival/simplu adversar, pentru mai multe șanse de reușită de câștig într-o potențială confruntare.

În plus nu ar strica o rezistență sporită. Nu doar o rezistență fizică mărită ci și o rezistență psihica, emoțională mărită, un avantaj deloc de neglijat într-o potențială confruntare. Un calm sporit îți conferă de asemenea un avantaj, tocmai acel avantaj care te poate ajuta să gândești mai limpede în orice situație și să îți atragi toate atuurile de partea ta.

Toate aceste calități ar fi bine să existe, să le ai indiferent de vârstă, și nu la o vârstă tânără, abia ieșind din adolescență. Astfel se pot combina atât forța fizică considerabilă și experienta sporită caracteristice, poate, unei perioade de viață trecută, cumva, de prima tinerețe și rezistența fizică , psihică și agilitatea fizică și psihică ceva mai mare, caracteristice poate, ceva mai mult, unor vârste mai tinere.

Nu îți trebuie mult ca să fii un supererou în ochii tăi și în ochii celorlalți. Doar niște calități puțin mai speciale. Și ceva în plus: un suflet cu adevărat mare. Articol scris pentru proba extra-concurs InterComFilm lansată via SuperBlog


sâmbătă, 30 mai 2026

&&&

 La 28 februarie 1785, pe Dealul Furcilor de lângă cetatea Alba Iulia, 2.500 de iobagi români — câte trei tineri și trei bătrâni din fiecare sat răsculat — au fost aduși cu forța să asiste la execuție. Nu veniseră de bunăvoie. Fuseseră aduși de soldați, ca să vadă și să înveți. Și-au văzut conducătorii — Horea și Cloșca — trași pe roată. Cloșca a primit mai întâi douăzeci de lovituri. Trupul lui a fost tăiat în bucăți și dus prin sate ca avertisment. Și cu acel spectacol al groazei, Imperiul Habsburgic credea că a terminat cu problema. Nu terminase. La șase luni după execuție, la 22 august 1785, Iosif al II-lea a publicat patenta imperială care desființa iobăgia în Transilvania. Tot ceea ce ceruse răscoala se împlinise. Prin moartea celor doi conducători ai ei.


Vasile Ursu Nicola — Horea — s-a născut în jurul anului 1731 în Albac, Munții Apuseni, iobag al statului imperial. Era un om neobișnuit pentru un simplu iobag: vorbea germana, pe care o învățase în armata austriacă, știa să scrie, cunoștea legile imperiale și nu se temea să le invoce. Mersese de patru ori la Viena să prezinte plângerile moților împăratului. Prima dată în 1779. A doua oară. A treia oară. A patra oară — în aprilie 1784 — fusese primit chiar de Iosif al II-lea, căruia îi înmânase o petiție detaliată: iobagii sunt sufocați de taxe duble, lucrează patru zile pe săptămână pentru nobil fără plată, nu pot nici să se căsătorească fără aprobarea stăpânului, nu pot tăia lemn din pădurile care le aparținuseră lor de veacuri.


Împăratul promisese că va analiza. Guvernatorul Transilvaniei — Samuel von Brukenthal — nu a analizat nimic. Nobilimea maghiară nu voia reforme. Și în vara lui 1784, când un decret imperial a permis iobagilor să se înroleze în regimentele de grăniceri — cale spre libertate, pământ și statut de om liber — nobilii au blocat înrolările cu forța. Asta a aprins fitilul.


Pe 1 noiembrie 1784, la Curechiu, câteva sute de iobagi care mergeau la Alba Iulia să se înroleze au fost atacați de servitorii nobililor care voiau să îi oprească. Iobagii au ripostat. Și s-a aprins toată Transylvania. Ion Oargă — Cloșca, cel mai apropiat prieten și colaborator al lui Horea — conducea cetele de pe Valea Arieșului. Marcu Giurgiu — Crișan — comanda în Zarand. Horea coordona de ansamblu, deplasându-se dintr-un loc în altul, ținând legătura, dând ordine.


În două săptămâni, răscoala cuprinsese comitatul Zarand, comitatul Hunedoarei, o parte din comitatul Albei și comitatul Clujului. Zeci de castele și curți nobiliare fuseseră arse. Sute de nobili maghiari fugiseră în cetăți sau peste graniță. Iobagii unguri și sași se alăturaseră și ei — era o răscoală a tuturor celor săraci, nu doar a românilor. La 11 noiembrie, țăranii dăduseră un ultimatum nobililor asediați la Deva, cerând desfiinţarea nobilimii și împărțirea moșiilor.


Curtea de la Viena a oscilat — pe de o parte simpatiza cu reforma, pe de alta nu putea permite dezordinea. A trimis armată. Și a trimis și negociatori, semnând armistițiu pe opt zile cu Cloșca, pe care nobilii l-au refuzat. Crișan a bătut armata imperială la Lupșa pe 27 noiembrie. Dar forțele erau inegale pe termen lung. La începutul lui decembrie, armata a ocupat Câmpenii. Horea și Cloșca, refugiați în munți, au fost prinși pe 27 decembrie 1784 în pădurea Scorușet din Munții Gilăului — trădați de un om din sat, după unele surse. Au fost duși la Alba Iulia. Crișan a fost prins în ianuarie — și s-a spânzurat în celulă cu nojiţele de la opinci, înainte de execuție. Horea, conform legendei, a aruncat în foc un pachet de scrisori înainte de a fi prins — scrisori despre care le-a spus gardienilor că, dacă ar fi aflat lumea conținutul lor, „mulți ar fi căpătat nasuri roșii." Nu a explicat niciodată mai mult. Comisia imperială de anchetă a torturat și interogat luni întregi fără să afle răspunsul. A preferat să moară cu secretul lui.


Au fost purtați în lanțuri două săptămâni prin satele de pe Mureș — ca exponat, ca avertisment. Și pe 28 februarie 1785 au fost executați prin tragere pe roată. Cloșca mai întâi. Horea — în picioare, asistând la execuția prietenului lui, înainte să fie executat la rândul său.


Trupurile lor au fost tăiate în bucăți și duse prin sate — ritualul macabru al terorii medievale. Dar la șase luni după execuție, pe 22 august 1785, Iosif al II-lea a publicat patenta imperială care desființa legarea de glie a iobagilor și servitutea personală. Iobagii puteau acum să se mute, să învețe meserii, să se căsătorească fără aprobare. Nu era desfiinţarea completă a iobăgiei — asta a venit mai târziu — dar era prima spărtură în sistemul care ținuse în robie populația majoritară a Transilvaniei de secole.


Și o altă consecință: tragerea pe roată a fost interzisă ca pedeapsă în Austria după execuția lui Horea. Metoda de tortură pe care fuseseră uciși conducătorii răscoalei a dispărut din codul penal habsburgic tocmai pentru că fusese folosită împotriva lor.


Presa europeană a comentat larg răscoala. Jean Pierre Brissot, viitor conducător al grupării girondine în Revoluția Franceză, scria împăratului că românii „au avut dreptul să se revolte căci nu aveau nici proprietate, nici libertate." Schiller și Herder s-au referit la evenimente. Răscoala moților de la 1784 a intrat în istoria europeană nu ca o revoltă locală, ci ca un episod al marii lupte pentru drepturile omului care prefigura Revoluția Franceză din 1789.


Morala: Horea a mers de patru ori la Viena cu petiții pentru iobagii lui. A fost primit de împărat. Nu s-a schimbat nimic. A condus răscoala. A fost executat prin tragere pe roată. Și la șase luni după execuție, iobăgia a fost parțial desfiinţată. Tot ceea ce ceruse răscoala — prin petiții și prin arme — s-a împlinit prin moartea conducătorilor ei. Câteodată prețul schimbării este exact atât de greu pe cât p are la prima vedere.

&&&

 S-a întâmplat în 10 iunie 323 î. Hr.: La această dată, a murit Alexandru cel Mare. Alexandru cel Mare (356 – 323 î. Hr.) nu a pierdut nici ...