$$$

 S-a întâmplat în 8 mai1903: În această zi, A murit pictorul francez Paul Gauguin. Eugène Henri Paul Gauguin, (n. Paris – d. Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză), a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier şi geniu, Paul Gauguin a pregătit calea picturii moderne. Între mizerie şi epuizare, călătorii şi disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieţii.Paul Gauguin s-a născut la Paris pe 7 iunie 1848, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist și republican înveterat și al Alinei Chazal, fiica Florei Tristan. Familia Gauguin, simțind că în Franța republica este în pericol, se mută în Peru (1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franța abia peste cinci ani, în august 1854, și se stabilește la Orléans. În 1865 Paul Gauguin servește ca ofițer secund pe un vas comercial cu destinația Rio de Janeiro, un an mai târziu, pornește într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul Chili. 

Ajutat de tutorele său, Gustave Arosa, bancher și colecționar îndrăgostit de lucrările impresioniștilor, Paul Gauguin este angajat în 1871 ca funcționar la o agenție de bursă.Se împrietenește cu pictorul Émile Schuffenecker, cu care deseori pictează și desenează. În 1873, se căsătorește cu Mette Sophie Gad, fiica unui înalt funcționar danez. În următorii zece ani se nasc cei cinci copii ai lor.Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viața lui Gauguin.Are acum 25 de ani și pentru el începe lucrul în atelier și perioada de căutări artistice.Se înscrie la „Academia Colarossi", unde învață secretele picturii după model.Este anul când se organizează prima expoziție a impresioniștilor și Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil.În 1875, expune primul său tablou, „Peisaj la Viroflay", în care se simte influența lui Camille Pissarro, al cărui elev va deveni mai târziu. Câțiva ani în șir se întâlnește regulat cu artiștii impresioniști în cafeneaua „Nouvelle-Athénée" din Place Pigalle și participă cu lucrările sale la expozițiile acestora. În 1879 își petrece pentru prima oară vara în Pontoise, la Pissarro, care îl îndeamnă să se apropie mai mult de natură.Aici îl cunoaște, în 1881, pe Paul Cézanne. Cei doi pictori se înțeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.

Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-și consacre întreaga energie picturii, părăsește lumea finanțelor și își neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin își lasă soția și copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie, pentru a se întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America.Acum are, în sfârșit, ocazia să creeze departe de influențele pariziene. Din cauza problemelor materiale dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven. Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme. Compoziția „Viziune după predică", cunoscută și ca „Lupta lui Iacob cu îngerul", marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. 

În anul (1888), galeria pariziană „Boussod et Valadon" îi organizează prima expoziție personală.Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului.În același an, la 21 octombrie 1888, Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard și i-a rugat pe cei doi să-și facă reciproc portretul. Rezultatul îl constituie tabloul „Mizerabilii", în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo.Relația de prietenie dintre Gauguin și Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris.

Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al „extazului, al liniștii și al artei". În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase. După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța, unde nu se va mai întoarce niciodată.De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării, și artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naștere a câtorva capodopere printre care și tabloul „De unde venim?Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?", care va fi expus un an mai târziu la galeria „Vollard" din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.

În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa.Aici își construiește celebra „Casă a plăcerilor", unde se mută cu noua sa vahine. Aceasta a marcat în pictura sa o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat „Calul alb" a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit... verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat „La Justice de Trajan" a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști germani.Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona din insula Hiva Oa, Polinezia Franceză, anul în care galeria „Vollard" organizează o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene, și când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Paul-Gauguin

https://www.paul-gauguin.net/

https://www.biography.com/artist/paul-gauguin

http://istoria-artei.blogspot.com/2009/05/paul-gauguin-1848-1903.html

https://www.ro.biography.name/pictori/222-franta/710-paul-gaugui n-1848-1903

$$$

 S-a întâmplat în 8 mai1945: Ca urmare a călcâiului deja pus pe grumazul României, în această zi, se semna, la Moscova, acordul comercial, pe cinci ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice (faimoasele sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS. Sovrom-urile au fost societăţi mixte româno-sovietice înfiinţate în 1945 în urma unui acord între România şi Uniunea Sovietică, semnat la Moscova pe 8 mai 1945, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României faţă de Uniunea Sovietică.Sovrom-urile au funcţionat până în 1956, când au fost dizolvate. 

Pentru Stalin, unica prioritate a economiilor „statelor frăţeşti” era slujirea intereselor URSS. Încă din timpul războiului, sovieticii s-au dovedit extrem de interesaţi în bogăţiile ţărilor ocupate. După 1945, una dintre modalităţile inventate de ei pentru a controla sectoarele de bază ale economiilor ţărilor central-europene a fost înfiinţarea de „întreprinderi mixte”. În România, acestea au luat naştere în urma acordului de la Moscova, prin care sovieticii s-au declarat dispuşi să „investească” în câteva dintre întreprinderile romaneşti de stat sau private 50% capital, constând în special din utilaje, să asigure, la nevoie şi personalul de specialitate (capitalul rusesc a fost extras din materialele furate de la nemţi). Partea românească trebuia să contribuie la rându-i cu 50% capital şi forţa de muncă. Şi beneficiile de pe urma acestei „colaborări” urmau a se împărţi tot pe jumătate. Acordurile uneau, doar pe hârtie, doi “parteneri” inegali: o Uniune Sovietică învingătoare şi o Românie învinsă şi slăbită.

Practic, din iunie 1945 până în prima jumătate a lui 1946, s-au înfiinţat 19 sovromuri, în ramurile industriale de cea mai mare importanţă economică şi strategică pentru România. Primul a fost Sovromtransportul, cu profil de societate de navigaţie. În condiţiile în care căile de transport către URSS au fost afectate de bombardamente, deschiderea de care beneficia ţara noastră la mare şi Dunăre erau cai foarte utile ruşilor.Al doilea decret-lege semnat de Regele Mihai I a vizat înfiinţarea Sovrompetrolului de la Ploieşti.Astfel, sovieticii controlau şi cea mai întinsă şi bogată zona petroliferă.

Aceste societăţi mixte au devenit cunoscute cu numele de sovromuri, termen asociat cu spolierea României de URSS.Sovromurile au reprezentat cea mai durabilă şi mai rentabilă formă de exploatare de către URSS a bunurilor germane din România (şi implicit a economiei Româneşti). Controlul absolut asupra sovromurilor era deţinut de sovietici, care şi-au numit oamenii în conducerea întreprinderilor mixte şi au interzis accesul romanilor în contabilitatea sau pe exploatările sovromurilor. Astfel că, timp de şapte ani, industriile romaneşti extractivă (petrol, gaze, cărbune), grea, chimică şi navală, de exploatare a lemnului, construcţiile, transporturile altele decât pe calea ferată şi distribuţia filmelor au „înflorit” în mâinile ruşilor. Situaţie care va determina redacţia revistei britanice Lumea azi, aparţinând Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale, să afirme, în 1949, că „singurul capitalist din industria românească este Rusia comunistă.”

Într-un memoriu adresat prim-ministrului Petru Groza, Onisifor Ghibu califica înfiinţarea societăţilor mixte româno-sovietice drept "un capitol al tragediei noastre de astăzi, camuflat sub firma prieteniei „româno-sovietice".Cât despre activitatea lor, acelaşi Onisifor Ghibu considera că "sub acest nume benign, se duc în Rusia cele mai de seamă bogăţii de tot felul ale ţării noastre, cu preţuri derizorii, în timp ce pe pieţele noastre lipsesc cele mai necesare articole sau suntem nevoiţi să le plătim înzecit mai mult decât plătesc pe ele sovietele".Demersurile de desfiinţare a sovromurilor au fost încununate de succes. După începerea tratativelor (7 martie 1953), protocolul de preluare a primelor opt sovromuri în patrimoniul statului român a fost semnat abia la 31 martie 1954.Celelalte întreprinderi mixte au revenit României în decursul următorilor doi ani. Dar, deşi actele erau făcute, preluarea efectivă a mai durat câteva luni, timp suficient ca sovieticii să mai profite de statutul lor de ocupant.Urmaşul lui Stalin, Nikita Hruşciov, a recunoscut necesitatea desfiinţării întreprinderilor mixte în toate statele satelit ale URSS, deoarece ele „erau nişte bătături pe degetele de la picioare şi răneau sentimente naţionale producând neînţelegeri în lagărul nostru.” Câteva întreprinderi de tip Sovrom au fost:

Sovromtransport, (1945 - 1954), societate de navigaţie, prima societate înfiinţată

Sovrompetrol, (1945 - 1956)

Sovromcuarţit, (1952 - 1956), exploatarea uraniului

Sovrombanc

Sovromlemn

Sovrommetal

Sovromgaz

Sovromchim

Sovromconstrucţia

Sovromnaval

Sovrom Metale Neferoase

Sovromcărbune

Sovromasigurare

Sovromfilm

Sovromtractor

Sovromutilajpetrolier

TARS (Transporturile Aeriene Româno-Sovietice)

Surse:

Florian Banu, Asalt asupra economiei României - De la Solagra la Sovrom (1936 - 1956), Editura Nemira, 2004 

Ionescu-Gură,Nicoleta, Stalinizarea României. Republica Populară Română 1948-1950, transformări instituţionale, ALL, Bucureşti, 2005

http://www.ziare.com/economie/economie-politica/sovromurile-sau-cum-a-fost-parazitata-economia-romaneasca-1033079

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/cum-functionat-sovromurile-malefica-unealta-stalinista-sovieticii-pradat-romania-2-miliarde-dolari-1_5621073df5eaafab2cb98078/index.html

http://www.contributors.ro/societatelife/sovrom-uri-inflatie-si-tractoare-in-romania-la-in ceputul-anilor-%E2%80%9950/

$$$

 S-a întâmplat în 8 mai 1950: În această zi, s-a născut scriitorul brașovean Gheorghe Crăciun (d. 2007). Gheorghe Crăciun s-a născut în comuna Tohanu Vechi, judeţul Braşov. A urmat liceul la Sighișoara al cărui Turn cu Ceas este omniprezent în romanul său Pupa russa, de pildă, absolvind în 1969, apoi a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. În timpul facultății frecventează cenaclul studențesc de proză Junimea, condus de Ovid. S. Crohmălniceanu și în anii 1970-1973 înființează revista de perete și cenaclul Noii, alături de colegii săi de generație Gheorghe Ene, Ioan Flora, Ioan Lăcustă, Mircea Nedelciu, Constatin Stan, Sorin Preda.

Devine profesor de literatură română în comuna Nereju (1973-1975), și apoi la Tohan Blocuri (1974-1990). Din 1990 este profesor la nou înființata Facultate de Litere a Universității din Brașov. În anul 2002 devine doctor în litere la Universitatea din București, cu o teză despre Dimensiunea tranzitivă a poeziei moderniste și postmoderne din România. În perioada studenţiei a frecventat cenaclul „Junimea" condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Între 1970 şi 1973 a fost redactor şi colaborator al revistei-afiş „Noii", alături de Ioan Flora, Mircea Nedelciu, Gheorghe Iova, Ioan Lăcusta, Gheorghe Ene, Constantin Stan şi Sorin Preda.

A debutat în 1982 cu volumul de proză „Acte originale / Copii legalizate". A publicat numeroase cărţi - romane, publicistică, eseuri şi volume de teorie literară, printre care „Compunere cu paralele inegale", „Frumoasa fără corp", „Cu garda deschisă", „Introducere în teoria literaturii", „În căutarea referinţei", „Reducerea la scară", „Aisbergul poeziei moderne", „Mecanica fluidului". A alcătuit şi îngrijit antologiile „Competiţia continuă. Generaţia '80 în texte teoretice" şi „Generaţia '80 în proză scurtă", în colaborare cu Viorel Marineasa. În colaborare a semnat volumele „Experimentul literar românesc postbelic", apărut şi în limba engleză, şi „Images & Texts / Images et textes". Este prezent în antologia „The Phantom Church and Other Stories from Romania" (University of Pittsburgh Press, USA). În 2001 a publicat în Franţa romanul „Composition aux paralleles inegales / Compunere cu paralele inegale", distins cu premiul Jean Francois Caille al Societăţii Traducătorilor Francezi pentru cea mai bună traducere din 2001 şi nominalizat la Premiul Uniunii Latine în acelaşi an.

A obţinut şi mai multe premii literare româneşti, printre care premiul de debut al Uniunii Scriitorilor în 1983, premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova în 1994, premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România - ASPRO în 1997 şi 2002. A fost membru fondator al ASPRO, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei de Literatură Comparată din România şi al Academiei Româno-Americane.

Surse:

https://www.observatorcultural.ro/tag/gheorghe-craciun/

https://constantinpistea.ro/2017/03/09/gheorghe-craciun-o-voce-care-ar-trebui-cunoscuta/

https://www.telegrafonline.ro/scriitorul-gheorghe-craciun-sa-stins-din-viata

https://romanialibera.ro/cultura/arte/gheorghe-craciun-a-murit-85853

https://www.observatorcultural.ro/articol/inertie-si-semnale-pozitive-interviu-cu-gheorghe-craciun/

https://www.editura-arthur.ro/info/autor/craciu n-gheorghe

$$$

 S-a întâmplat în 8 mai…

- 8-9: „Zilele comemorării şi reconcilierii în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-al doilea război mondial", declarate de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 59/26 din 22.XI.2004; statele membre şi agenţiile ONU, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice sunt invitate să sărbătorească, în fiecare an, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată şi să aducă un omagiu celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale; în noaptea de 8/9 mai 1945 (la ora 0:16), la cartierul general sovietic din Berlin, s-a semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei; a luat sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial (început la 1.IX.1939)

-  Ziua mondială a Crucii Roşii.

– „Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi”; cu acest prilej sunt organizate manifestări şi acţiuni specifice pentru a atrage atenţia asupra discriminării şi a efectelor acesteia asupra femeilor şi bărbaţilor. La această dată, în 2002 , a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

- 1521: Prin Edictul de la Worms (promulgat de împăratul german Carol al V-lea) învăţătura reformatorului religios Martin Luther, protestantismul german, este condamnată ca eretică. La 31.X.1517 Martin Luther (1483-1546) a bătut pe uşile Domului din Wittenberg documentul cu cele 95 de teze împotriva catolicismului, moment ce a marcat începutul Reformei promovate de teologul german

- 1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la râul Mississippi şi l-a denumit Río de Espíritu Santo.

- 1745: La această dată a fost botezat Carl Stamitz, compozitor german originar din Boemia (m. 1801)

– 1753: S-a născut preotul Miguel Hidalgo, erou naţional mexican; unul dintre conducătorii Războiului de independenţă împotriva dominaţiei spaniole; înfrânt la Calderón, lângă Guadalajara, a fost prins şi executat (m. 1811)

- 1794: Acuzat de trădare în timpul dominaţiei revoluţionarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier, care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat şi ghilotinat într-o singură zi, la Paris. Antoine Laurent de Lavoisier (n. 26 august 1743) a fost un chimist, filozof şi economist francez.El a clasificat substanţele anorganice în oxizi, baze, acizi şi săruri.De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci şi a enunţat legea conservării masei substanţelor. A introdus noţiunea de elemente chimice. El a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus dinelemente chimice. Tot el a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conţine oxigen.

- 1852, 8/20: Are loc, la Iaşi, premiera comediei „Chiriţa în provincie" de Vasile Alecsandri 

– 1873: A murit John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician şi economist englez; unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuţii importante la dezvoltarea utilitarismului (n. 1806)

- 1877: S-a născut Adolf Meschendörfer, scriitor de limbă germană din România (m. 1963) 

- 1879: S-a născut Ioan C. Filitti, istoric, jurist şi diplomat; figură reprezentativă a istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX; contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1945)

- 1880: A murit scriitorul francez Gustave Flaubert (n. 1821)

- 1884: S-a născut omul politic democrat american Harry S. Truman, preşedinte al SUA între anii 1945 şi 1953; a fost primul şef de stat care a autorizat utilizarea bombei atomice împotriva altei ţări (Japonia, august 1945); autor al celebrei doctrine politico-economice care-i poartă numele (1947); aceasta a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război; a fost concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall" (m. 1972)

- 1885: Trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti a prezentat primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti. 

- 1886: A fost lansat pe piaţă produsul „Coca-Cola", cunoscuta băutură răcoritoare, inventată de farmacistul american John Pemberton (din Atlanta, Georgia). Prima reţetă Coca-Cola a fost inventată în Columbus, Georgia, de către John Stith Pemberton, iniţial ca un cocawine numit Pemberton's French Wine Coca în 1885. Primele vânzări au fost la Jacob's Farmacy din Atlanta, Georgia, pe 8 mai, 1886. A fost vândută iniţial ca un medicament brevetat pentru cinci cenţi. Pemberton a susţinut că băutura Coca-Cola a vindecat multe boli, inclusiv dependenţa de morfină, dispepsia, neurastenia, durerile de cap şi impotenţa. Pemberton a publicat prima reclamă pentru băutură pe 29 mai a aceluiaşi an, în Atlanta Journal.Coca-Cola a fost vândută în sticle, pentru prima data pe 12 martie 1894.Cutiile de Coca au apărut pentru prima dată în 1955. Prima îmbuteliere de Coca-Cola a avut loc în Vicksburg, Mississippi, la Biedenharn Candy Company în 1891. Proprietarul acesteia era Joseph A. Biedenharn. Sticlele originale au fost sticlele Biedenharn, foarte diferite de modelul „hobble-skirt” de mai târziu, care este acum atât de familiar.

- 1903: S-a născut Fernandel (Fernand Joseph Desire Constandin), actor francez de cinema. Fernandel, cu adevăratul nume Fernand Joseph Désiré Contandin (n. Marseille - d. 26 februarie 1971, Paris), a fost un actor francez de mare succes, atât pe scena teatrelor, cât şi în filmele de cinema, „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo şi Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile scriitorului Giovanni Guareschi.

- 1903: A murit pictorul francez Paul Gauguin. 

- 1906: S-a născut regizorul italian de film Roberto Rossellini (m. 1977)

- 1921: A început, la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea în Partidul Comunist din România. 

- 1924: S-a născut scriitorul Petru Dumitriu, stabilit din anul 1960 în Germania; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2002)

– 1924: S-a născut Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România. După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste („Dicţionar al victimelor terorii comuniste”, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (m. 2014, la Paris)

- 1929: S-a născut Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară, regizor de teatru şi televiziune (m. 1978)

- 1936: A murit filosoful şi istoricul german Oswald Spengler, autorul lucrării „Declinul Occidentului" (două volume, 1918-1922) (n. 1880)

-1937: S-a născut Darie Novăceanu (numele la naştere: Aurel Mituţoiu), poet, traducător de limbă spaniolă şi eseist 

- 1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost de ambasador al României în Republica Franceză (m. 2011) 

– 1940: S-a născut Constantin Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română

- 1940: S-a născut cântăreţul şi actorul american Ricky Nelson (numele real: Eric Hilliard Nelson) (m. 1985)

- 1945: S-a născut Keith Jarrett, muzician american de jazz

- 1945: Se semnează, la Moscova, acordul comercial, pe cinci ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele" sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS (sovromurile vor fi desfiinţate în anul 1954)

- 1947: S-a născut biologul american Robert Horvitz; contribuţii în genetica moleculară; Premiul Nobel pentru Medicină pe 2002, împreună cu britanicii Sydney Brenner şi John Sulston 

- 1947: S-a născut soprana britanică Felicity Lott 

- 1950: S-a născut scriitorul Gheorghe Crăciun (m. 2007)

- 1956: S-a născut fostul fotbalist Victor Piţurcă; a fost în două rânduri selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, pe care a reuşit s-o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European

- 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bikerich (n. 1895)

- 1970: S-a născut Anca Ţurcaşiu, solistă vocală şi actriţă

- 1972: Inaugurarea, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, a Muzeului de Istorie al României (astăzi, Muzeul Naţional de Istorie al României); primul director, Florian Georgescu. Muzeul Naţional de Istorie ocupă 8.000 mp şi reuneşte în cca. 60 de săli exponate deosebit de valoroase. Parcurgându-le, putem face cunoştinţă cu mărturii despre prezenţa omului pe teritoriul României încă din paleolitic (600.000 ani - 6.000 ani î. Hr.), cultura materială şi spirituală a geto-dacilor, războaiele daco-romane şi transformarea Daciei în provincie a Imperiului roman, apariţia şi definitivarea structurilor de putere ale statului în societatea medievală, domniile fanariote, revoluţia burghezo-democratică de la 1848, câştigarea independenţei, declanşarea celor două războaie mondiale şi intrarea României sub influenţă rusească. Datorită faptului că muzeul se află în reparaţii capitale, cea mai mare parte a expoziţiilor sunt temporar închise sau în reorganizare. Până la terminarea lucrărilor, sunt vizitabile expoziţiile permanente Tezaur şi Columna lui Traian (subsol); Lapidarium (parter), cât şi expoziţiile temporare din holul central al clădirii. 

- 1975: S-a născut interpretul de muzică uşoară spaniol Enrique Iglesias, fiul cântăreţului Julio Iglesias

- 1979: A murit compozitoarea Rodica Şuţu (n. 1913)

–1988: A murit scriitorul american Robert Heinlein, autor de romane ştiinţifico-fantastice; deseori numit „decanul scriitorilor de science fiction”, a fost unul dintre cei mai populari, influenți și controversați autori ai genului (n. 1907)

- 1990: A murit compozitorul italian Luigi Nono (n. 1924)

- 1991: A murit Rudolf Serkin, pianist austriac naturalizat american (n. 1903)

- 1996: A murit Luis Miguel Dominguin, celebru toreador spaniol, prieten al scriitorului american Ernest Hemingway (n. 1926)

- 1997: A murit Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor (n. 1928) 

- 1999: A murit actorul Dirk Bogarde. Sir Dirk Bogarde (născut Derek Jules Gaspard Ulric Niven van den Bogaerde la 28 martie 1921) a fost un actor de film englez.

-2003: Congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia

- 2007: A murit actorul Victor Moldovan (n. 1926) 

- 2009, 8/9: A murit dirijorul israelian de origine română Mendi Rodan (n. 1929)

–2011: A murit George Guţiu, arhiepiscop emerit greco-catolic de Cluj-Gherla în perioada 1990-2002, primul episcop titular al acestei Eparhii după cardinalul Iuliu Hossu; în anul 1994 a primit, din partea Papei Ioan-Paul al II-lea, titlul de arhiepiscop ad-personam (n. 1924)

– 2012: A murit Maurice Sendak, cunoscut autor american de literatură pentru copii, devenit celebru graţie romanului grafic „Where the Wild Things Are” (n. 1928) 

– 2013: A murit Bryan Forbes, regizor, actor şi scenarist britanic (n. 1926)

– 2015: A murit Rutger Gunnarsson, muzician, aranjor ş i producător suedez; basist al trupei ABBA (n. 1946)

$$$

 8 mai - „Ziua mondială a Crucii Roşii"; marchează ziua de naştere a fondatorului Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii), elveţianul Henry Dunant (8.V.1828 - 30.X.1910); laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru Pace pe 1901.Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie s-a născut la iniţiativa unui om de afaceri elveţian, Henry Dunant, în 1859, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, bătălie care a făcut 40.000 de victime. La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de imaginea oribilă de după bătălie, el a adunat oameni din satul învecinat şi a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniţii.Vorbele sale „Siamo tutti fratelli'' (Suntem cu toţii fraţi) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi.

În 1862, Henry Dunant scria cartea „O amintire de la Solferino'', o pledoarie pentru umanitate, în care a atras atenţia lumii asupra necesităţii de a înfiinţa societăţi de ajutor şi de a promova un acord internaţional cu privire la ajutorarea răniţilor şi la persoanele care îi îngrijesc. Datorită acestei cărţi, Henry Dunant a reuşit să transmită ideile sale în rândul guvernanţilor europeni şi al oamenilor influenţi de la acea vreme. Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor şi care, în 1876, urma să devină Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Doisprezece şefi de stat au semnat atunci prima Convenţie de la Geneva.Tot atunci a fost adoptată şi emblema unei cruci roşii pe fundal alb (inversul steagului Elveţiei, cu cruce albă pe fond roşu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniţii şi, astfel, de a asigura protecţia acestora pe câmpul de luptă. Semiluna Roşie a fost adoptată în Convenţia din 1929. Având în vedere că există ţări în care nici crucea roşie, nici semiluna roşie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populaţia locală, în 2005, statele au adoptat un nou simbol de protecţie - Cristalul (rombul) Roşu.

În prezent, folosirea emblemei este guvernată de ''Regulamentul privind folosirea emblemelor de cruce roşie şi semilună roşie de către Societăţile Naţionale''. Acest regulament, adoptat la Budapesta, în noiembrie 1991, a intrat în vigoare în 1992. Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este cunoscută în întreaga lume ca o organizaţie de ajutor umanitar, membrii săi acţionând în vederea prevenirii şi alinării suferinţelor provocate de războaie, conflicte armate, tensiuni politice, dezastre şi calamităţi naturale sau sociale.Ea cuprinde Societăţile Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din 190 de state, precum şi două instituţii internaţionale cu sediul la Geneva: Comitetul Internaţional al Crucii Roşii - creat în 1863 - şi Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (Liga) - creată în 1919. Fiecare din aceste părţi componente are activităţi şi roluri specifice, bine stabilite. Ceea ce le uneşte sunt principiile fundamentale ale Mişcării de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi acţiunea comună în spiritul umanismului.

În viziunea Crucii Roşii, un principiu este o regulă de conduită obligatorie, bazată pe raţiune şi pe experienţă, care guvernează activitatea tuturor componentelor Mişcării, în orice moment. Există şapte principii fundamentale ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie: Umanitate, Imparţialitate. Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate, Universalitate. Federaţia Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii (FIRC) conduce şi organizează, în strânsă cooperare cu Societăţile Naţionale, misiunile de asistenţă care răspund la situaţii de urgenţă de scară largă. Secretariatul Internaţional al Federaţiei are sediul în Geneva, Elveţia. Fiecare entitate lucrează în ţara sa de origine, în conformitate cu principiile dreptului umanitar internaţional şi cu statutul Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. În funcţie de circumstanţe şi capacităţile lor specifice, Societăţile Naţionale pot lua sarcini umanitare suplimentare, care nu sunt definite în mod direct de dreptul umanitar internaţional sau mandatele Mişcării Internaţionale.În multe ţări, acestea sunt strâns legate de sistemul naţional răspunzător de îngrijirea sănătăţii prin furnizarea de servicii medicale de urgenţă.

Surse:

https://ziarulunirea.ro/8-mai-ziua-mondiala-a-crucii-rosii-si-semilunii-rosii-373147/

https://crucearosie.ro/stiri-si-comunicate/ziua-internationala-a-miscarii-de-cruce-rosie-si-semiluna-rosie/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/05/08/ziua-mondiala-a-crucii-rosii-si-semilunii-rosii--103226

https://adevarul.ro/locale/targoviste/8-mai-ziua-internationala-miscarii-cruce-rosie-semiluna-rosie-1_590fedcc5ab6550cb8e40cf5/in dex.html

$$$

 Fostul președinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, va fi mereu amintit pentru umorul său acid și limbajul său colorat.Câteva dintre cele mai amuzante și memorabile „citate” atribuite lui:

„Când hainele tale sunt făcute din frunze de manioc, nu îți faci o capră prietenă.”

„Când îți dispare capra, aroma supei vecinului devine suspectă.”

„Dacă ești urât, ești urât. Nu mai vorbi despre frumusețea interioară, pentru că bărbații nu umblă cu aparate cu raze X ca să vadă frumusețea interioară.”

„Tratează fiecare parte a prosopului tău cu respect, pentru că partea care îți șterge fundul azi îți va șterge fața mâine.”

„Uneori te uiți înapoi la fetele pe care ai cheltuit bani, în loc să-i trimiți mamei tale, și îți dai seama că vrăjitoria e reală.”

„Dacă președintele Barack Obama vrea să permit căsătoria între persoane de același sex în țara mea (Zimbabwe), trebuie să vină aici ca să mă căsătoresc eu cu el mai întâi.”

„Țigara este un vârf de tutun rulat într-o bucată de hârtie, cu foc la un capăt și un prost la celălalt.”

Intervievator: „Domnule președinte, când vă luați rămas-bun de la poporul din Zimbabwe?”

Mugabe: „Unde pleacă?”

„Rasismul nu se va termina niciodată atâta timp cât mașinile albe folosesc anvelope negre; cât timp negrul înseamnă ghinion și albul înseamnă pace; cât timp oamenii poartă alb la nunți și negru la înmormântări; cât timp cei care nu-și plătesc facturile sunt pe «lista neagră», nu pe «lista albă»… Dar nu-mi pasă, cât timp folosesc hârtie igienică albă!”

„Nicio fată africană nu va alege pătrățelele în loc de șase mașini… Așa că nu mai mergeți la sală și mergeți la muncă!”

„Cum convingi generațiile tinere că educația este cheia succesului, când suntem înconjurați de absolvenți săraci și infractori bogați?”

„Dacă Adam și Eva ar fi fost chinezi, am fi rămas în paradis, pentru că ar fi ignorat mărul și ar fi mâncat șarpele.”

„O persoană te poate iubi și totuși te poate înșela, la fel cum îl iubim pe Dumnezeu și totuși păcătuim.”

„E mai bine să stai într-un bar gândindu-te la Dumnezeu decât să stai într-o biserică gândindu-te la bere.”

„Faptul că ești sărutat nu înseamnă că ești iubit - întreabă-l pe Iisus despre Iuda.”

„Dacă aș putea călători în timp, m-aș întoarce în 1946, l-aș găsi pe tatăl lui Donald Trump și i-aș da  un prezervativ.”

$$$

 🔴 Cu privirea înghețată și mâna fermă, profesorul a înfipt acul seringii în propriul braț, injectându-și o doză masivă de ser experimental în fața colegilor care asistaseră împietriți de groază. Nu era vreo tentativă de sinucidere, ci actul suprem de curaj al unui om care își punea viața gaj pentru a salva o armată de la o moarte atroce. În vara anului 1913, România nu avea nevoie de discursuri sforăitoare, ci de o minte capabilă să oprească un inamic invizibil care decima trupele. Acel om a fost medicul Ioan Cantacuzino. El a refuzat să ceară altora sacrificii înainte de a-și transforma propriul corp în teren de testare.

Contextul istoric era de o gravitate extremă, o criză care amenința să devină o catastrofă demografică fără precedent. Trupele românești trecuseră Dunărea în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, dar victoria militară fusese umbrită de izbucnirea uneia dintre cele mai temute maladii: holera. Taberele din Bulgaria se transformaseră peste noapte în focare de infecție, unde soldații tineri se stingeau în câteva ore, devastați de deshidratare și dureri crunte. Inamicul nu purta uniformă și nu putea fi învins cu artilerie. Fără o intervenție medicală fulgerătoare, nu doar armata era condamnată la anihilare, ci însăși populația civilă a României, la întoarcerea soldaților bolnavi acasă.

🔴 Chemat de urgență să gestioneze acest dezastru sanitar de proporții, profesorul Cantacuzino a luat o decizie care a șocat comunitatea științifică mondială. Până la el, dogmele medicale internaționale interziceau cu strictețe vaccinarea populației direct în mijlocul unui focar epidemic activ, de teama declanșării unei faze negative mortale. Sfidând manualele clasice și ignorând criticile vehemente ale colegilor europeni, savantul român a conceput în laboratorul său un vaccin antiholeric și a ordonat imunizarea imediată a trupelor pe front. Era o mutare riscantă, jucată contra cronometru cu moartea. O decizie care putea să îl transforme într-un erou sau în cel mai detestat criminal din istorie.

Pentru a pune în aplicare acest plan monumental, Cantacuzino trebuia să învingă frica viscerală a soldaților simpli, țărani neștiutori de carte, îngroziți de ideea de a li se injecta un lichid necunoscut în vene. Panica era la fel de contagioasă ca boala însăși, iar neîncrederea în tratament risca să saboteze complet operațiunea. Aici, geniul științific s-a contopit inseparabil cu noblețea caracterului său. Pentru a le spulbera soldaților orice urmă de îndoială, profesorul a refuzat teoriile reci predate de la catedră și a ales exemplul personal. S-a dezbrăcat de haina autorității academice și s-a transformat de bunăvoie în pacientul zero al propriului său tratament revoluționar.

🔴 Privind neînfricat în ochii celor care se îndoiau de eficiența metodei sale, și-a administrat prima doză de vaccin antiholeric, asumându-și toate riscurile unor potențiale efecte secundare letale, într-o epocă în care erorile de laborator se plăteau cu viața. Efectul psihologic al acestui gest a fost devastator pentru fricile mulțimii: văzând că marele profesor rămâne în picioare, perfect sănătos și neclintit, mii de soldați au acceptat imediat să fie imunizați. Acțiunea sa a declanșat ceea ce literatura medicală mondială avea să numească, cu profund respect, „Marea Experiență Românească”. A fost o campanie de vaccinare masivă, fără precedent în istoria omenirii, desfășurată sub corturi militare, în noroi și sub amenințarea războiului.

Rezultatele obținute pe teren au transformat tragedia într-un triumf absolut al medicinei naționale. În doar câteva săptămâni de la administrarea masivă a serului, curba deceselor s-a prăbușit spectaculos, epidemia a fost eradicată în rândurile trupelor, iar soldații s-au putut întoarce acasă fără a aduce cu ei flagelul holerei. Cantacuzino nu doar că oprise o molimă devastatoare, dar demonstrase lumii întregi cu probe irefutabile că intervenția prin vaccinare în plin focar epidemic nu este o greșeală, ci singura soluție de salvare. Savanți din Paris până la Londra au fost siliți să își rescrie tratatele de epidemiologie, recunoscând public superioritatea clară a metodei aplicate de vizionarul medic român în tranșeele din Balcani.

🔴 Moștenirea sa inestimabilă transcende granițele și timpul, salvând în continuare nenumărate vieți în cele mai vulnerabile colțuri ale planetei. Institutul care îi poartă numele a devenit un bastion al cercetării naționale, deși adesea tratat cu ignoranță de autoritățile vremelnice. Detaliul absolut tulburător, care demonstrează forța viziunii sale, este că și în prezent, când Organizația Mondială a Sănătății luptă cu focarele de holeră din zonele calamitate de pe glob, folosește exact principiul demonstrat cu sânge rece de Cantacuzino în 1913. Omul care a riscat totul pe o singură injecție nu a cerut onoruri sau drepturi de autor de milioane de dolari. A donat-o umanității. S-a stins din viață lăsând o regulă nescrisă a eroilor: un lider autentic nu își trimite niciodată oamenii acolo unde el însuși se teme  să pășească.