&&&

 S-a întâmplat în 1 mai…

- „Ziua internaţională a muncii"; în anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestări muncitoreşti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă

-1359: Avea loc recunoaşterea Mitropoliei Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş, de către Patriarhia din Constantinopol. O anumită ierarhie bisericească a existat încă înaintea întemeierii statelor medievale româneşti, dar o ierarhie recunoscută de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, autoritatea supremă în cadrul Ortodoxiei, a apărut abia în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352-1364). Dincolo de planul religios, evenimentul marchează independenţa faţă de statele catolice vecine

- 1539: A murit Isabela a Portugaliei, soţia regelui Carol Quintul (n. 23.10.1503)

- 1581: Sigismund Bathory este ales principe al Transilvaniei

- 1631: La Paris apare primul număr al ziarului „La Gazette”, care se va numi mai târziu „La Gazette de France”, fondator fiind medicul regelui Ludovic XIII.

- 1672: S-a născut Joseph Addison, poet, eseist şi dramaturg englez (m. 1719) 

- 1700: A încetat din viaţă John Dryden (n.1631), dramaturg, poet şi critic literar englez.Reprezentant al clasicismului şi „părintele criticii literare engleze”.În principala sa operă critică, Eseu asupra poeziei dramatice (1667), pledează pentru literatura clasică. Creator al dramei eroice (Regina indienilor, 1664; Dragoste tiranică,1670; Totul pentru dragoste, 1677 etc.).Comedia sa Căsătorie la modă (1672) inaugurează în Anglia comedia de moravuri.A scris poeme satirice şi poezii lirice. 

- 1707: Anglia s-a unit cu Scoţia; la această dată mai mulţi parlamentari englezi influenţi i-au convins pe omologii lor scoţieni să voteze actul de unire a celor două Parlamente; tot atunci a fost adoptată titulatura de Regatul Unit al Marii Britanii (din 1801, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) 

- 1786: A avut loc, la Viena, la „Burgtheater”, premiera operei comice „Nunta lui Figaro” (4 acte) de W. A. Mozart. Libretul este scris de Lorenzo da Ponte, după piesa cu acelaşi titlu a lui Pierre Caron de Beaumarchais.

- 1821: Turcii pătrund în Moldova, pe la Brăila, şi în Ţara Românească, pe la Giurgiu, Călăraşi, Calafat şi Bechet, pentru a înăbuşi revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu 

– 1824: S-a născut chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (m. 1904)

- 1826: Cărturarul iluminist Dinicu Golescu (1777-1830) a înfiinţat la moşia sa din Goleşti o şcoală atât pentru fiii boierilor, cât şi a celor din popor şi chiar a robilor de pe moşii. Şcoala era concepută ca un gimnaziu-internat, pe o durată de şase ani, funcţionând pe cheltuiala lui.

- 1830: S-a născut Guido Gezelle (m.1899), poet belgian de limbă flamandă. Iniţial romantic, a deschis apoi drumul poeziei flamande către modernism: Flori funerare (1858), Poeme, cântece şi rugăciuni (1862), Coroana secolului (1893), Colier de rime (1897) etc.

- 1831: Se înfiinţează, la Bucureşti, Arhivele Statului din Ţara Românească, în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne); primul director - Iordache Rasti (1831-1837) 

- 1837: Elevii Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iaşi au reprezentat pentru prima oară „Idilă românească”, piesă cu cântece şi dansuri de Gh. Asachi, muzică aranjată de Elena Asachi.

- 1843:  A decedat, la Iaşi, Christian Flechtenmacher (n.1785), jurist român. A fost unul dintre cei mai de seamă jurişti români din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Timp de trei decenii 1812-1843, a ocupat funcţia de pravilist al statului din Moldova.A fost primul profesor de drept la Academia Mihăileană din Iaşi.De numele lui se leagă şi elaborarea primului dicţionar juridic românesc, tipărit în anul 1815 la Iaşi.

- 1851: A avut loc inaugurarea primei expoziţii mondiale cunoscute sub numele de „Marea expoziţie a industriei tuturor timpurilor”, la Crystal Palace, Londra. 

- 1851: S-a născut Laza Lazarević (m.1890), prozator sârb. A scris nuvele de fină observaţie psihologică: Prima oară cu tata la utrenie (1879), La fântână (1886), Şase povestiri (1886) etc.

- 1852: S-a născut Ramón Y Cajal, biolog şi histolog spaniol; a elaborat teoria neuronului; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1906, împreună cu italianul Camillo Golgi (m. 1934) 

- 1859: S-a născut, la Bârlad, jud. Vaslui, Alexandru Philippide (m.1933), lingvist şi filolog.Membru titular al Academiei Române.Timp de patru decenii, a fost profesor la Catedra de Filologie Română de la Universitatea ieşeană.Domeniul în care a adus cele mai importante contribuţii a fost Istoria limbii române căreia i-a consacrat cele mai numeroase dintre lucrările sale. A publicat mai multe volume de referinţă, dintre care cităm: Introducere în istoria limbii şi literaturii române (1888), Principii de istoria limbii (1894), Gramatica elementară a limbii române (1897). Opera sa fundamentală este Originea românilor (2 vol. 1925-1928), care urmăreşte istoria poporului şi a limbii române.Între anii 1897-1905 a condus lucrările de întocmire a Dicţionarului limbii române, editat de Academia Română.

- 1862: La această dată, la Cernăuţi, în condiţiile revenirii la un regim constituţional în Imperiul Habsburgic, un grup de boieri şi intelectuali în frunte cu fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, sprijiniţi de preoţimea românească a Bucovinei, au înfiinţat „Reuniunea pentru Leptură". Reuniunea avea să-şi schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina în 1865, pentru a deveni, începând din 1869, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990

-1865:A intrat în vigoare Codul Penal promulgat (la 2/14.XII.1864) de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866); alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851), avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone. A fost înlocuit la 18.III.1936 de Codul Penal din 1936 (1/13.V)

- 1866: S-a născut prozatorul Nestor Urechia; unul dintre predecesorii literaturii turistice româneşti; fiul istoricului şi scriitorului V. A. Urechia (m. 1931) 

– 1886: S-a născut Zenovie Pâclişanu, teolog greco-catolic şi istoric; lucrări privind istoria Bisericii în Transilvania; directorul Arhivelor Statului din Cluj (1920-1922); membru al Comisiei politico-juridice la Conferinţa de Pace de la Paris (1920-1922); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1958, la Aiud)

- 1869: S–a deschis, în Paris,„Folies Bergère", celebru teatru de revistă şi music hall

- 1872: A fost publicat în revista Convorbiri literare poemul Dumbrava Roşie de Vasile Alecsandri.

- 1873: Se deschide, la Viena, Expoziţia Universală, la care a participat şi România. La închiderea expoziţiei (10 noiembrie), juriul de premiere, din care au făcut parte şi P.S. Aurelian şi dr. Carol Davila, a acordat medalii şi diplome de onoare şi unui număr de 71 de agricultori, comercianţi şi meseriaşi români. 

- 1873: S-a stins din viaţă David Livingstone (n.1813), explorator şi misionar britanic. A întreprins trei expediţii în Africa Centrală şi de Sud. A efectuat prima traversare (1854-1856) a continentului african de la Luanda la Mozambic.A descoperit cascada „Victoria”.În 1869, în cursul expediţiei la izvoarele fluviului Congo, i s-a pierdut urma.A fost găsit, în 1871, de expediţia organizată de ziaristul H. Stanley.A publicat Călătoriile şi cercetările unui misionar în Africa meridională.

- 1881: S-a născut, la Udeşti, jud. Suceava, Gavril Rotică (m.1952), poet român. A scris poezii de dragoste şi de exaltare a universului domestic.Versurile sale au fost adunate în volumele: Poezii (1909), Cântarea suferinţei (1920), Paharul blestemat (1924). A publicat volume de articole şi evocări: Dintr-un colţ al României Mari (1921), Cele două Românii şi altele.

- 1881: S-a născut, la Vernet-les-Bains, Franţa, Auguste Baillayre (m.1961), pictor şi grafician basarabean de origine franceză.A locuit şi lucrat la Peterburg (1899-1918), Chişinău (1918-1943) şi Bucureşti (1943-1961).În Capitala Moldovei a fost profesor la Şcoala de Arte Frumoase şi director al Muzeului de Arte. A pictat numeroase portrete şi naturi statice (Portretul doamnei Lidia Arionescu; Autoportret; Ţăran Basarabean; Copii la ţară; Peisaj de iarnă; Natură statică cu peşti etc.) Prieten al renumitului sculptor Alexandru Plămădeală, Auguste Ballayre a fondat împreună cu acesta Societatea de Arte Frumoase din Basarabia (1921) şi prima Pinacotecă Municipală din Chişinău, deschisă la 28 noiembrie 1939, al cărei succesor a devenit Muzeul Naţional de Artă al R. Moldova. Anume acestui muzeu maestrul şi-a lăsat ca moştenire, prin testament, întreaga operă (342 de lucrări), dăruindu-şi bogata bibliotecă Academiei de Ştiinţe din R. Moldova.Auguste Baillayre şi-a petrecut copilăria în Franţa (1879-1885), iar adolescenţa în Gerogia (1885-1898). Şi-a făcut studiile la Amsterdam, absolvind în 1902 Academia de Arte Frumoase cu titlul de pictor, iar în 1907 - Academia Imperială de Arte Frumoase din Sankt-Petersburg. În 1913 a făcut o călătorie de studii în Franţa, unde a absolvit Universitatea din Grenoble, Facultatea de Litere.Între 1918 şi 1943 s-a aflat în Basarabia (1918-1943), apoi a plecat la Bucureşti, unde a trăit din 1943 până la moarte (16 decembrie 1961). Om de o vastă cultură şi un colecţionar remarcabil, Auguste Baillayre a activat în calitate de profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Chişinău, actualul Colegiu Republican de Arte Plastice Alexandru Plămădeală, educând o pleiadă de discipoli care constutiue elita picturii naţionale.

- 1885, 1/13: 1885: În şedinţa Sfântului Sinod al BOR a fost adusă la cunoştinţă recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Constantinopolului, iar câteva zile mai târziu (la 6 mai) are loc citirea publică a textului traducerii în limba română a „Tomosului” sinodal de autocefalie a BOR. Patriarhul Ioachim al IV-lea al Constantinopolului a semnat, la 20 aprilie 1885, scrisoarea de răspuns care a însoţit „Tomosul” sinodal de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, datat aprilie 1885, fără zi, purtând semnătura patriarhală şi a celor zece mitropoliţi ai Sinodului constantinopolitan 

- 1885: S-a născut Nicolae I. Ottescu, prozator şi dramaturg; frate cu compozitorul Ioan Nona Ottescu (m. 1950)

- 1885: Este publicată in „Convorbiri literare" piesa „D'ale carnavalului" de Ion Luca Caragiale

- 1886: S-a născut Zenobie Pâclişanu, teolog greco-catolic şi istoric; lucrări privind istoria Bisericii în Transilvania; directorul Arhivelor Statului din Cluj (1920-1922); membru al Comisiei politico-juridice la Conferinţa de Pace de la Paris (1920-1922); membru corespondent al Academiei Române (m. 1958, la Aiud) 

- 1892: S-a născut Grigore T. Popa, medic şi anatomist; a devenit cunoscut pe plan mondial mai ales prin descrierea (făcută împreună cu Una Fielding) a sistemului port-hipofizar; fondator al revistei „Însemnări ieşene" (1936); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1948). Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi poartă numele renumitului medic şi profesor Gr. T. Popa 

- 1895: S-a născut, la Milişeuţul de Sus, jud.Suceava, prozatorul român Ury Benador (m.1971). Evocator al vieţii evreieşti, opera sa principală o constituie ciclul romanesc, neîncheiat, Ghetto veac XX (1934).A mai publicat nuvele şi piese de teatru.

- 1896: S-a născut, la Huşi, jud. Vaslui, Mihai Ralea (m.1964), critic literar, sociolog, psiholog estetician şi eseist român.Membru al Academiei Române. Erudit om de ştiinţă şi eminent reprezentant al învăţământului universitar, remarcabil om politic, Mihai Ralea a desfăşurat o activitate multilaterală şi complexă.A fost profesor de Psihologie şi estetică la Universitatea „Al. I. Cuza”.A publicat numeroase studii şi articole în domeniul psihologiei, al esteticii şi criticii literare. Dintre volume cităm: Ipostaze şi precizări în ştiinţa sufletului (1926), Psihologie şi viaţă (1938), Explicarea omului (1946), Introducere în sociologie (1926), Istoria psihologiei (în colab., 1962), Introducere în psihologia socială (1966).A profesat o critică literară de direcţie, situându-se în fruntea mişcării promovată de Viaţa românească. 

- 1899: Firma de medicamente Bayer a introdus în Germania – aspirina.

- 1899: S-a născut Alfonso Reyes (m.1959), scriitor mexican.A scris studii de critică şi estetică literară (Capitole de literatură spaniolă, 1939 şi 1945; Critica în epoca ateniană, 1941 etc.), proză (Viaţă şi ficţiune, 1970, postum), lirică parnasiană (Urme, 1922), poemul dramatic Cruda Ifigenia (1924) etc. 

- 1904: A încetat din viaţă, la Praga, Antonin Dvorák (n.1841), compozitor şi dirijor ceh.Fondator, alături de Bedrich Smetana, al şcolii muzicale naţionale clasice.A compus simfonii, concerte, lucrări vocal-simfonice, muzică de cameră, coruri, opere (Rusalka, 1900) etc. Creaţia sa reprezintă una din culmile muzicii clasice cehe şi ale muzicii universale.

- 1904: A murit Wilhelm His, anatomist şi antropolog german de origine elveţiană; lucrări privind embrionul uman şi morfologia sistemului nervos (n. 1831)

- 1905: S-a născut (la Berlin) Henry Koster (numele la naştere: Herman Kosterlitz), regizor, scenarist şi producător de film american de origine germană; este realizatorul primului film pe ecran lat (cinemascop) - 1953 (m. 1988)

- 1910: A murit Louis Welden Hawkins, pictor francez de nationalitate engleza (n. 1849)

- 1916: S-a născut (în Quebec, Canada) actorul american de film Glenn Ford (m. 2006) 

- 1917: S-a născut actriţa franceză de film Danielle Darrieux 

- 1921: Apare, la Cluj, revista „Gândirea" (revistă de cultură tradiţionalistă, în jurul căreia s-a format curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat numele), sub conducerea unui comitet format din Cezar Petrescu, Lucian Blaga ş.a.; ulterior, de la 22 decembrie 1922 până în iunie-iulie 1944, revista apare la Bucureşti, sub conducerea lui Nichifor Crainic 

- 1921: S-a născut Vladimir Colin (Jean Colin), scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, fantastică şi mitologică, eseist, traducător şi publicist (m. 1991)

- 1923: S-a născut romancierul american Joseph Heller (m. 1999)

- 1923: S-a născut Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator; autor de filme de animaţie. 

-1924: S-a născut regizorul ceh de film Karel Kachyňa (m. 2004)

-1927: Inaugurarea, la Bucureşti, a primei centrale automate de telefon, cu o capacitate totală de 10.000 de numere, din care 3.000 instalate imediat 

–1927:S-a născut scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu; autoare a volumelor „Strada Mare” şi „Voyage en Moldavie” (m. 2015)

- 1927: S-a născut dirijorul israelian Gary Bertini (m. 2005)  

- 1928: S-a născut Ion Ianoşi (numele la naştere: Janos Steinberger), critic literar, eseist şi estetician; studii interdisciplinare, situate la intersecţia filosofiei cu literatura; membru de onoare al Academiei Române

- 1929: S-a născut Sir Ralf Dahrendorf, sociolog, economist şi politician german; a reprezentat Germania în Comisia Uniunii Europene; în 1974 s-a stabilit în Marea Britanie, iar în 1993 i s-a acordat un loc în Camera superioară a Parlamentului britanic (m. 2009)

-1930: S-a născut lingvistul şi profesorul universitar Theodor Hristea; reprezentant de seamă al lingvisticii româneşti din ultima jumătate de secol (m. 2009)

- 1932: S-a născut Cristea Zalu, pianist şi profesor (m. 2008) 

- 1932: A intrat în vigoare Convenţia cu privire la munca forţată (adoptată la 28.VI.1930, în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii); va fi înlocuită de Convenţia nr. 105 privind abolirea muncii forţate, adoptată la 25.VI.1957 (ratificată de România prin Decretul 213/1957)  

- 1933: S-a născut Miron Scorobete, poet şi prozator; după 1970 a lucrat ca redactor la Studioul Cluj al Radiodifuziunii Române

- 1934: A murit Paul Zarifopol, eseist şi critic literar (n. 1874)

- 1939: S-a născut cântăreaţa americană Judy Collins, una dintre interpretele reprezentative ale pop-ului anilor ’60 ai secolului al XX-lea

- 1941: Filmul lui Orson Welles, „Cetăţeanul Kane", are premiera la New York               

- 1945: S-a născut Mircea Salomir, fost arbitru de fotbal şi observator federal (m. 2010)

- 1945: A murit Joseph Goebbels, ministru nazist cu propaganda (n. 29.10.1897)

- 1945: S-a născut Rita (Faye) Coolidge, interpretă americană, câştigătoare a mai multor Premii Grammy

- 1946: S-a născut Nancy Brandes, dirijor, orchestrator, compozitor de muzică uşoară şi actor israelian de origine română; în 1963 a fondat una dintre primele formaţii româneşti de muzică pop (rock) „Roşu şi Negru” 

- 1946: S-a născut regizorul chinez de film John Woo, renumit pentru filmele sale de acţiune, precum „Faţă în faţă” şi „Misiune Imposibilă 2” 

- 1949: S-a stins din viaţă, la Bucureşti, Gheorghe Petraşcu (n.1872), pictor român.

- 1955: S-a născut dirijorul Gheorghe Costin

- 1955: S-a născut regizorul de film italian Ricky Tognazzi, fiul actorului Ugo Tognazzi

-1956: Se înfiinţează Institutul de Arheologie din Bucureşti; primul director - acad. Emil Condurachi 

-1958: S-a născut, la Bereşti, jud. Galaţi, Valeriu Mardare, publicist şi traducător român. A publicat: Vocabular româno-grec (1987), Vocabular grec-român (1987), în colaborare; Ghid de conversaţie român-grec (1999), Dicţionar român-neogrec (2001). A efectuat numeroase traduceri din scriitori greci de renume.

- 1962: S-a născut actriţa de teatru şi film Maia Morgenstern

- 1967: Elvis Presley se căsătoreşte cu Priscilla Beaulieu

- 1970: A apărut, la Iaşi, revista „Convorbiri literare”, serie nouă, fiind urmaşa publicaţiei omonime fondată la 1 martie 1867, la Iaşi, de Societatea Literară „Junimea”. Revista şi-a propus să ducă mai departe tradiţia valoroasă a presei literare ieşene.

- 1973: S-a născut Asger Jorn, pictor danez, unul dintre fondatorii uniunii de creaţie Cobra, apropiat ca inspiraţie de expresionismul abstract (n. 03.03.1914)

- 1975: Preotul Constantin Galeriu devine paroh al bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti.

- 1976:  A încetat din viaţă, la Cluj, Victor Pop (n.1903), zoolog român. Între anii 1946-1973, a fost profesor la Catedra de zoologie de la Universitatea din Cluj. Ca cercetător, a studiat în amănunţime oligochetele acvatice şi terestre, descriind mai mulţi taxoni noi pentru ţară şi câţiva taxoni noi pentru ştiinţă.

-1978: S-a stins din viaţă, la Moscova, Aram I. Haciaturian (n. 1903), compozitor armean.A avut o activitate componistică bogată şi variată (balete Gayaned: Spartacus etc.) caracterizată prin pitorescul armoniei, culoarea orchestrală, inspiraţia din folclorul armean, gruzin şi azer.

- 1979: Groenlanda devine provincie autonomă a Regatului Danemarcei

- 1982: A murit contratenorul american William Primrose (n. 1903)

- 1989: A murit Antonio Janigro, violoncelist şi dirijor italian (n. 1918)

- 1990: S-a înfiinţat Institutul de Geodinamică din Bucurşti; director - dr. ing. Dorel Zugrăvescu

- 1991:A intrat în vigoare Acordul de comerţ şi cooperare comercială şi economică dintre România şi Comunitatea Economică Europeană (CEE), ulterior Uniunea Europeană (UE) 

- 1994: A încetat din viaţă, accidentat în timpul cursei Marelui Premiu de la San Marino – pista de la Imola – Italia, Ayrton Senna (n.1960), pilot brazilian de curse automobilistice.A fost campion mondial în circuitele de Formula 1, în anii 1988, 1990 şi 1991.

- 1994: A trecut la cele veşnice, în Galaţi, Antim Nica (n.1908), prelat român.A fost episcop al Dunării de Jos (1973-1975), apoi arhiepiscop al Tomisului şi Dunării de Jos (din 1975). A publicat: Misionarismul creştin între mahomedani şi Orientul Apropiat (1939), Ortodoxia în Siria şi la Locurile Sfinte (1951) etc.

- 1997: A murit soprana Steliana Calos (n. 1944)

- 2000: A murit actorul american Steve Reeves (n. 1926)

- 2002: La Salonul Internaţional al Invenţiilor şi Produselor Noi de la Geneva, ediţia nr. 30, România a câştigat 67 de medalii (din care 15 de aur) şi trei premii speciale, ceea ce a clasat–o pe primul loc între cele 44 de ţări. Printre premianţi sunt profesorii Universităţii Bioterra din Bucureşti – medalie de aur pentru vodca ecologica şi de argint pentru sucul fără conservanţi Carotina 

- 2002: A început să funcţioneze Garda de Mediu, condusă de un comisar naţional – la nivelul ţării, şi de un comisar judeţean – la nivel de judeţ

- 2003: A intrat în vigoare noul cod poştal numeric, format din şase cifre, cu scopul de a scurta timpii de operare în serviciile poştale; astfel, codificarea devine detaliată până la nivel de stradă

- 2004: La această dată zece noi state, opt din fostul bloc comunist (Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), precum şi două state mediteraneene (Cipru şi Malta), au devenit oficial membre ale Uniunii Europene (UE), numărul statelor membre ale UE ridicându-se atunci la 25; această extindere a UE spre Est marca sfârşitul simbolic al divizării continentului în urma celui de-al doilea război mondial

- 2007: Începe aplicarea „Taxei verzi” (taxa de colectare sau reciclare), în valoare de 7 lei, pentru orice produs electrocasnic

– 2008: A murit artista plastică Eva Cerbu (numele adevărat, Eva Siegler) (n. 1924)

- 2010: A murit actriţa americană Helen Wagner; a deţinut recordul Guinness pentru cel mai longeviv rol (peste o jumătate de secol) într-un film de televiziune, pentru interpretarea personajului Nancy Hughes din serialul "As the World Turns" (n. 1918)

- 2011: A avut loc proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion, la Mănăstirea Lainici, la eveniment participând Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 20 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, pe numele de mirean Ioan Ionescu, a trăit în secolul al XIX-lea (1821-1900), fiind monah la Mănăstirea Cernica, apoi stareţ al Mănăstirii Lainici, vreme de 41 de ani, din 1854, cu unele întreruperi, până în 1900, anul morţii sale (prăznuirea sa se face pe 3 mai)

- 2011: Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, la 18.V.1920, Polonia - m. 2005, Vatican) a fost beatificat, purtând titlul de „Fericit". Ceremonia de la Vatican a fost prezidată de Benedict al XVI-lea, în faţa unei mulţimi de peste un milion de credincioşi. El este celebrat pe 22 octombrie, ziua în care a fost numit papă în 1978

&&&

 S-a întâmplat în 2 mai 74: La această dată, avea loc sinuciderea iudeilor din cetatea Masada și intrarea armatelor romane în „cetatea morţilor”. Această fortăreaţă antică cu o poziţie strategică însemnată este situată pe o colină, la marginea de răsărit a pustiului Iudeei şi malul vestic al Mării Moarte. Este una dintre fortăreţele luxoase ale lui Irod cel Mare (74-4 î. Hr.). Numele locului este de origine romană, având originea în ebraicul „metada” care înseamnă fortăreaţă.

Nu era uşor să te apropii de ea și se pare că singura cale era îngusta „Cărare a Şerpilor” care se caţără maiestos pe versantul răsăritean al muntelui. Această colină pe care se află fortăreaţa este situată la o altitudine de 63 de metri deasupra nivelului mării şi la o înălţime de 450 metri faţă de nivelul Mării Moarte. Zidul înconjurător prezenta o mulţime de turnuri de observare şi apărare, iar incinta fortăreţei abundă în construcţii, asemănându-se foarte uşor cu un mic orăşel.În fortăreaţă se urca pe trei cărări foarte înguste şi abrupte în capătul cărora se găseau puternice porţi fortificate. Priveliştea de sus în toate direcţiile spre vale este impresionantă. Se poate vedea fie deşertul, cu câteva alte culmi în apropiere (de pe care apărătorii colectau, printr-un sistem de cisterne şi vase comunicante puţină apă de ploaie), fie departe spre Marea Moartă şi Iordania.

Împăratul roman Titus Flavius Vespasianus în anul 70 î. Hr. cucereşte Ierusalimul, Masada fiind ultimul refugiu al rezistenţei antiromane a iudeilor. Patrioţii rămaşi în lupta împotriva romanilor au rezistat unui asediu ce a durat trei ani. Dându-şi seama că nu le mai este cu putinţă să reziste, cei 967 de apărători ai fortăreţei au preferat să moară decât să fie luaţi prizonieri de către romani.Deoarece sinuciderea era interzisă de religia lor, au tras la sorţi câţiva bărbaţi care să-i omoare pe toţi ceilalţi asediaţi, iar cei rămaşi s-au omorât între ei. Au scăpat două femei şi cinci copii care s-au ascuns şi au reuşit să povestească mai târziu cele întâmplate. Rezistenţa împotriva unor forţe militare mult superioare şi moartea asediaţilor constituie până azi un simbol al dorinţei de libertate a iudeilor. Curajul lor a fost admirat chiar şi de către romani.

Masada a fost redescoperită în anul 1838. Reconstrucţia sa a început în anul 1966. Săpăturile arheologice au scos la lumină ce-a mai rămas din fortăreaţă şi rezervoarele ei, cămări, băi, palate şi sinagoga (aceasta fiind cea mai veche sinagogă din Israel). Astăzi accesul spre această fortăreaţă se face fie pe o potecă şerpuitoare şi abruptă ce urcă 280 metri, fie cu o telegondolă. Rămăşiţe ale ultimilor zile ale evreilor zeloţi, cum ar fi – cioburile însemnate cu care au tras la sorţi, veşmintele mototolite, sandalele şi cozile de păr ale femeilor- sunt expuse la Muzeul Arheologic amenajat pe locul fortăreţei din anul 2007. De atunci a devenit un loc de mare atracţie pentru turişti. Pot fi vizitate vestigiile unor săli de locuit şi de întrunire, cisterna de apă şi băile în stil roman. În 1973 au avut loc aici filmările pentru renumitul film de cinema american Jesus Christ Superstar. În anul 2001, Masada a fost înregistrată în lista patrimoniului mondial cultural şi natural al organizaţiei UNESCO.

Surse:

http://www.jewishencyclopedia.com/articles/10457-masada

https://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/masada-fortareata-la-marea-moarta-123931.html

https://corinamatei.ro/travel/asia/masada-cetatea-unde-moartea-a-fost-ridicata-la-rang-de-victori e-ep-7/

&&&

 S-a întâmplat în 2 mai 1519: În această zi, a murit Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal" al Renaşterii. Din 1515, el s-a stabilit în Franţa, la Curtea regelui Francisc I, unde a şi murit. A realizat lucrări pătrunse de un adânc umanism, pline de poezie şi de mister: portrete (Mona Lisa sau Gioconda; Doamna cu hermina; Buna Vestire), compoziţii (Sf. Ieronim în pustie; Madona în grotă), picturi murale (Cina cea de taină; Bătălia de la Anghiari). Desene, unele artistice (schiţe, ca celebrul „Autoportret”, studii de expresie cum sunt „Portretele groteşti”), altele cu caracter ştiinţific. 

Ca sculptor, a realizat statuia ecvestră a lui Francesco Storza.Este autorul unui celebru Tratat despre pictură. A adus contribuţii în numeroase ramuri ale ştiinţei: mecanică, optică, hidrotehnică, anatomie, botanică. A proiectat numeroase maşini (de spălat, tipografice), cuptoare metalurgice etc.Leonardo da Vinci (n. Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian. Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă şi inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de anticipare sunt caracteristice uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”). 

Gioconda (La Gioconda) sau Mona Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat. Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Puţine alte tablouri au fost atât de mult reproduse sau discutate. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris, fiind atracţia principală pentru orice vizitator. Este vorba de o pictură în ulei pe lemn de plop cu dimensiunea de 77 x 53 cm. Caracteristica principală a portretului este surâsul enigmatic. Sigmund Freud a interpretat acest surâs ca simbol al atracţiei erotice a lui Leonardo faţă de mama sa (Complex Oedip). Identitatea personajului portretizat nu este încă sigură, deşi recent cercetătorul Giuseppe Pallanti din Florenţa tinde să confirme afirmaţia lui Giorgio Vasari, după care ar fi vorba de Monna Lisa Gherardini, membră a micii nobilimi rurale din Toscana. Cercetări anterioare ajunseseră la concluzia că portretul ar reda figura unei înstărite doamne florentine, Madonna Lisa del Giocondo, al cărei nume ar explica şi a doua denumire a tabloului. Pictura reprezintă unul din primele portrete pe fondul unui peisaj imaginar. O caracteristică interesantă este că fundalul nu este uniform, partea din stânga este evident la un nivel mai jos decât în dreapta, fiind probabil adăugată mai târziu în cursul realizării compoziţiei.Tabloul a fost restaurat în mai multe rânduri. Analizele cu raze Röntgen au revelat încă trei straturi de pictură sub cel vizibil.Istoria tabloului este plină de peripeţii. Leonardo era foarte ataşat de el şi îl purta totdeauna cu sine în călătoriile sale, luându-l cu el atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franţa, în castelul din Amboise. 

Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluţia Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariţia tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt şi arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat şi Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberaţi din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparţine Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieşirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florenţa. După ce a fost expus în principalele oraşe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluţie acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră.În prezent se află protejat într-o vitrină din sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York şi Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo şi Moscova.

Cina cea de Taină (în italiană Il Cenacolo sau La Ultima Cena) este o pictură murală a lui Leonardo da Vinci, realizată pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai renumite picturi din istoria universală a artelor; se găseşte în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. Opera măsoară 460 x 880 cm şi a fost executată în tempera şi ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, în perioada cuprinsă între 1494 şi 1497. Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, aşa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând reacţiile diferite ale Apostolilor săi, după ce Isus anunţase că unul dintre discipolii săi îl va trăda. Forma definitivă a fost precedată de studii amănunţite, schiţele corespunzătoare păstrate regăsindu-se în biblioteca „Albertina" din Viena, la „Accademia" din Veneţia şi în „Royal Library" din Castelul Windsor.Tehnica folosită de Leonardo, lucrând pe tencuială uscată cu materiale asemănătoare picturilor pe lemn, s-a dovedit neadecvată, rezultatul fiind că, după puţin timp, vopseaua a început să se desprindă.În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafaţa pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o uşă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. 

Ultima restaurare, începută în 1948 şi terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind şi consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură.  În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbuşeşte dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câţiva saci cu nisip. În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanităţii. Redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor „Unul dintre voi mă va trăda!", artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei şi temperamentului, apostolii au reacţionat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis şi complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca nişte portrete independente, deşi integrarea lor în ansamblu este perfectă. Compoziţional, Cina cea de Taină a fost construită după raţionamente aproape matematice. Apostolii au fost împărţiţi în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta şi două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Isus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal cerul. Există două copii în mărime naturală ale Cinei lui Leonardo: una se găseşte la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia).

O prezentare a creaţiei lui Leonardo da Vinci nu poate face abstracţie de preocupările ştiinţifice ale genialului florentin. Leonardo avea dorinţa ambiţioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii ştiinţifice cu cea artistică este un rezultat al concepţiei care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activităţii spirituale creatoare, în cunoaşterea lumii şi înţelegerii sufletului omenesc. Mai mult ca orice ştiinţă, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcţii tehnice, şi-a imaginat posibilitatea unor maşini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.În domeniul biologiei, este de menţionat interesul lui deosebit pentru formele plantelor, redând în desene organele şi structurile lor interne. 

Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat în amănunţime anatomia umană în comparaţie cu cea animală, în special a cailor. În condiţii vitrege, Leonardo desfăşoară o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, studiind cu migală fiecare organ şi ţesut, redându-le în desene de o mare putere de sugestie şi de o deplină fidelitate ştiinţifică, aflate în cea mai mare parte în Royal Library din Castelul regal britanic din Windsor. În 1498 elaborează un proiect detaliat al unui „Tratat de Anatomie", care nu va fi însă realizat.În istoria Urbanism-ului, Leonardo se situează printre primii care construiesc schema oraşului modern deschis, total diferit de cetatea feudală limitată de ziduri-fortăreţe. Edificatoare pentru înţelegerea lui Leonardo sunt scrierile, „Tratatul despre pictură" (Trattato della Pittura), apărut mai târziu, după moartea sa, în 1651, sau „De Ludo geometrico" (1514).

Surse:

https://www.leonardodavinci.net/

https://www.britannica.com/biography/Leonardo-da-Vinci

https://www.scientia.ro/biografii/101-biografii-psihologie/809-leonardo-da-vinci-biografie-viata-si-opera-1.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/tag/biografie-leonardo-da-vinci/

&&&

 S-a întâmplat în 2 mai 1519: În această zi, a murit Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal" al Renaşterii. Din 1515, el s-a stabilit în Franţa, la Curtea regelui Francisc I, unde a şi murit. A realizat lucrări pătrunse de un adânc umanism, pline de poezie şi de mister: portrete (Mona Lisa sau Gioconda; Doamna cu hermina; Buna Vestire), compoziţii (Sf. Ieronim în pustie; Madona în grotă), picturi murale (Cina cea de taină; Bătălia de la Anghiari). Desene, unele artistice (schiţe, ca celebrul „Autoportret”, studii de expresie cum sunt „Portretele groteşti”), altele cu caracter ştiinţific. 

Ca sculptor, a realizat statuia ecvestră a lui Francesco Storza.Este autorul unui celebru Tratat despre pictură. A adus contribuţii în numeroase ramuri ale ştiinţei: mecanică, optică, hidrotehnică, anatomie, botanică. A proiectat numeroase maşini (de spălat, tipografice), cuptoare metalurgice etc.Leonardo da Vinci (n. Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian. Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă şi inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de anticipare sunt caracteristice uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”). 

Gioconda (La Gioconda) sau Mona Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat. Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Puţine alte tablouri au fost atât de mult reproduse sau discutate. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris, fiind atracţia principală pentru orice vizitator. Este vorba de o pictură în ulei pe lemn de plop cu dimensiunea de 77 x 53 cm. Caracteristica principală a portretului este surâsul enigmatic. Sigmund Freud a interpretat acest surâs ca simbol al atracţiei erotice a lui Leonardo faţă de mama sa (Complex Oedip). Identitatea personajului portretizat nu este încă sigură, deşi recent cercetătorul Giuseppe Pallanti din Florenţa tinde să confirme afirmaţia lui Giorgio Vasari, după care ar fi vorba de Monna Lisa Gherardini, membră a micii nobilimi rurale din Toscana. Cercetări anterioare ajunseseră la concluzia că portretul ar reda figura unei înstărite doamne florentine, Madonna Lisa del Giocondo, al cărei nume ar explica şi a doua denumire a tabloului. Pictura reprezintă unul din primele portrete pe fondul unui peisaj imaginar. O caracteristică interesantă este că fundalul nu este uniform, partea din stânga este evident la un nivel mai jos decât în dreapta, fiind probabil adăugată mai târziu în cursul realizării compoziţiei.Tabloul a fost restaurat în mai multe rânduri. Analizele cu raze Röntgen au revelat încă trei straturi de pictură sub cel vizibil.Istoria tabloului este plină de peripeţii. Leonardo era foarte ataşat de el şi îl purta totdeauna cu sine în călătoriile sale, luându-l cu el atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franţa, în castelul din Amboise. 

Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluţia Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariţia tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt şi arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat şi Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberaţi din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparţine Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieşirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florenţa. După ce a fost expus în principalele oraşe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluţie acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră.În prezent se află protejat într-o vitrină din sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York şi Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo şi Moscova.

Cina cea de Taină (în italiană Il Cenacolo sau La Ultima Cena) este o pictură murală a lui Leonardo da Vinci, realizată pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai renumite picturi din istoria universală a artelor; se găseşte în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. Opera măsoară 460 x 880 cm şi a fost executată în tempera şi ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, în perioada cuprinsă între 1494 şi 1497. Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, aşa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând reacţiile diferite ale Apostolilor săi, după ce Isus anunţase că unul dintre discipolii săi îl va trăda. Forma definitivă a fost precedată de studii amănunţite, schiţele corespunzătoare păstrate regăsindu-se în biblioteca „Albertina" din Viena, la „Accademia" din Veneţia şi în „Royal Library" din Castelul Windsor.Tehnica folosită de Leonardo, lucrând pe tencuială uscată cu materiale asemănătoare picturilor pe lemn, s-a dovedit neadecvată, rezultatul fiind că, după puţin timp, vopseaua a început să se desprindă.În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafaţa pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o uşă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. 

Ultima restaurare, începută în 1948 şi terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind şi consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură.  În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbuşeşte dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câţiva saci cu nisip. În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanităţii. Redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor „Unul dintre voi mă va trăda!", artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei şi temperamentului, apostolii au reacţionat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis şi complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca nişte portrete independente, deşi integrarea lor în ansamblu este perfectă. Compoziţional, Cina cea de Taină a fost construită după raţionamente aproape matematice. Apostolii au fost împărţiţi în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta şi două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Isus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal cerul. Există două copii în mărime naturală ale Cinei lui Leonardo: una se găseşte la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia).

O prezentare a creaţiei lui Leonardo da Vinci nu poate face abstracţie de preocupările ştiinţifice ale genialului florentin. Leonardo avea dorinţa ambiţioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii ştiinţifice cu cea artistică este un rezultat al concepţiei care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activităţii spirituale creatoare, în cunoaşterea lumii şi înţelegerii sufletului omenesc. Mai mult ca orice ştiinţă, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcţii tehnice, şi-a imaginat posibilitatea unor maşini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.În domeniul biologiei, este de menţionat interesul lui deosebit pentru formele plantelor, redând în desene organele şi structurile lor interne. 

Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat în amănunţime anatomia umană în comparaţie cu cea animală, în special a cailor. În condiţii vitrege, Leonardo desfăşoară o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, studiind cu migală fiecare organ şi ţesut, redându-le în desene de o mare putere de sugestie şi de o deplină fidelitate ştiinţifică, aflate în cea mai mare parte în Royal Library din Castelul regal britanic din Windsor. În 1498 elaborează un proiect detaliat al unui „Tratat de Anatomie", care nu va fi însă realizat.În istoria Urbanism-ului, Leonardo se situează printre primii care construiesc schema oraşului modern deschis, total diferit de cetatea feudală limitată de ziduri-fortăreţe. Edificatoare pentru înţelegerea lui Leonardo sunt scrierile, „Tratatul despre pictură" (Trattato della Pittura), apărut mai târziu, după moartea sa, în 1651, sau „De Ludo geometrico" (1514).

Surse:

https://www.leonardodavinci.net/

https://www.britannica.com/biography/Leonardo-da-Vinci

https://www.scientia.ro/biografii/101-biografii-psihologie/809-leonardo-da-vinci-biografie-viata-si-opera-1.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/tag/biografie-leonar do-da-vinci/

$$$

 S-a întâmplat în 2 mai1892: În această zi, s-a născut Manfred von Richthofen, pilot militar german. Manfred von Richthofen (Freiherr Manfred Albrecht von Richthofen) (d. 21 aprilie 1918 în la Vaux-sur-Somme, Franţa) a fost un pilot de elită german, un tactician de excepţie al aviaţiei germane în Primul Război Mondial. Manfred von Richthofen a fost un as în luptele aeriene, doborând în timpul războiului cele mai multe avioane de vânătoare inamice. Pilotul a fost supranumit „Der Rote Baron” (Baronul roşu), deoarece zbura frecvent cu un avion de culoare roşie. Richthofen a fost numit de englezi „Baronul roşu” iar de francezi „Le Diable Rouge“ (Demonul roşu).

Născut la 2 mai 1892, la Kleinburg, în Silezia, ca fiu al unui nobil prusac, Manfred von Richthofen a fost pasionat, încă din adolescenţă, de călărit şi de vânătoare. După ce a urmat în tradiţia familiei şcoală militară, s-a alăturat regimentului de ulani Kaiser Alexander III din Russland, o unitate de cavalerie de elită, la care aveau acces doar copiii aristocraţilor. Când războiul s-a declanşat, în iulie 1914, von Richthofen a efectuat operaţiuni ca cercetaş, atât pe frontul de vest, cât şi pe cel de est. Noile arme au făcut ca o unitate de tradiţie, cavaleria, să cadă în desuetudine şi să fie folosită doar în misiuni secundare. Frustrat că nu are cum să-şi dovedească devotamentul pentru kaiser şi patrie în prima linie a frontului, tânărul Manfred a cerut să fie transferat la Serviciul Aerian, solicitare avizată de superiorii săi în mai 1915. La început, nu i s-au încredinţat decât zboruri de recunoaştere şi de spionaj, deasupra frontului de est, între iunie şi august 1915. 

Transferat pe frontul de la Champagne, el a reuşit o performanţă unică până atunci, doborând, cu aparatul său, slab echipat pentru duelurile aeriene directe, un avion francez Farman. Acesta a fost începutul scurtei și strălucitei cariere pilot. În martie 1916, el se va alătura escadrilei Kampfgeschwader 2, zburând pe un aparat Albatros B.II. Pe 26 aprilie 1916, la bordul unui Fokker Einecker cu un singur loc, tânărul pilot va doborî, pe frontul de la Verdun, un nou avion francez, deasupra fortului Douamont. Încântat, von Richthofen i-a cerut unui prieten bijutier din Berlin să-i facă o cupă de argint pe care să graveze dată luptei şi tipul de avion doborât. El a continuat această tradiţie până a adunat 60 de cupe, moment în care utilizarea argintului a fost interzisă, într-o Germanie aflată sub blocadă. Spre deosebire de fratele său, Lothar, de asemenea un împătimit al zborului, a adunând 40 de victorii în duelurile aeriene, Manfred nu se hazarda niciodată şi nu adopta tactici riscante.

El era adept al disciplinei militare prusace şi respecta cu stricteţe o normă de reguli de zbor (aşa-numită Dicta Boelcke), pentru a asigura succesul individual şi al escadrilei din care făcea parte. Pe 23 noiembrie 1916, von Richthofen şi-a doborât cel mai periculos adversar, asul britanic al aviaţiei, maiorul Lanoe Hawker. Dificila victorie i-a arătat pilotului german că are nevoie de un avion mai manevrabil, chiar dacă mai lent. Astfel, a ajuns la manşa unui Fokker Dr I triplan, avion a cărui caracteristică – trei aripi paralele – avea să-i aducă celebritatea, alîturi de culoarea în care von Richthofen l-a vopsit, un roşu aprins. De acum înainte, va deveni „Baronul Roşu”, un nume admirat de camarazi şi temut de adversari care, în mod paradoxal, vor avea un adevărat cult pentru el, aşa cum doar soldaţii britanici din al doilea război mondial vor mai manifesta, pentru „vulpea deşertului”, Erwin von Rommel.

În ianuarie 1917, după victoria cu numărul 16, într-un duel aerian direct, „Baronul Roşu” va primi cea mai înaltă distincţie militară germană, medalia Pour le Merite. În acelaşi timp, el preluat funcţia de comandor al escadrilei Jasta 11, din care făcea parte o serie întreagă de aşi ai aerului germani, mulţi dintre ei antrenaţi chiar de von Richthofen. O performanţă deosebită a reuşit tânărul de nici 25 de ani în luna aprilie 1917, numită de presă britanică „sângerosul aprilie”, din cauză că Baronul Roșu a reuşit să doboare atunci 22 de avioane aliate. Peste trei luni, von Richthofen va fi numit comandant al unei escadrile de câteva zeci de avioane, Jagdgeschwader 1, cunoscută drept „circul zburător”, de la culorile vii în care piloţii îşi vopsiseră, după modelul Baronului, aeronavele, dar şi după corturile uriaşe menite să adăpostească oamenii şi avioanele lor. Deşi îndeplinea funcţia unui colonel, von Richthofen nu a trecut niciodată de gradul de căpitan, din cauza unei tradiții din armata prusacă potrivit căreia un fiu nu trebuia să aibă un rang mai mare decât tatăl său (Richthofen senior fusese maior în armata prusacă).

Pe 6 iulie 1917, în timpul unei lupte cu căpitanul britanic Donald Cunnell, Baronul Roşu a suferit o rană serioasă la cap, reuşind să aterizeze cu mari eforturi. Din cauza acestei răni, el nu a mai putut zbura până în octombrie şi tot de aici au apărut o ciudată schimbare de comportament, ameţeli şi dureri de cap, în timpul misiunilor dar şi după aceea. Temându-se că o eventuală dispariţie a lui von Richthofen, deja o legendă vie, ar putea afecta grav moralul armatei germane, superiorii săi au încercat să-i ofere o funcţie de mare responsabilitate, la sol, dar baronul a refuzat, spunând că atâta vreme cât soldatul german nu are de ales între a lupta sau nu în tranşeele primei linii, nu este corect ca el să fugă de luptă. Pe 22 aprilie 1918, pe când urmărea, la altitudine foarte joasă (fapt riscant, decizie pusă de unii istorici în legătură cu schimbarea de comportament), un avion condus de locotenentul canadian Wilfrid May, Baronul Roşu a fost interceptat şi lovit din sate de un aparat condus de superiorul lui May, căpitanul Arthur Brown. Deşi rănit, von Richthofen a continuat să-l urmărească pe May şi apoi a reuşit să facă o aterizare perfectă, lângă satul Vaux-sur-Somme, într-un sector controlat de australieni. Unul dintre martorii oculari îşi amintea că atunci când el şi alţi soldaţi s-au apropiat de Fokkerul german, Richthofen mai respira încă, dar a murit câteva minute mai târziu, ultimul său cuvânt fiind „kaputt” („mort, terminat”). Britanicii au susţinut atunci că moartea aviatorului german a fost provocată de un singur glonţ, tras cu mitraliera de la bordul avionului lui Brown, care i-a străpuns pieptul.

Totuşi, o astfel de rană ar fi fost suficient de gravă încât „Baronul Roşu” să se prăbuşească la pământ în câteva minute. La ora actuală, majoritatea experţilor în balistică sunt de părere că von Richthofen a fost ucis de un glonte venit dinspre sol, de la trăgătorii australieni, glonţul pătrunzându-i în corp din partea dreaptă şi fiind tras, după cum indică urma plăgii împuşcate, de jos în sus.Pe cât fusese de temut în viaţă Baronul Roşu de către englezi, pe atât a fost de respectat după moarte. Funeraliile lui s-au desfăşurat, în micul cimitir de la Bertangles, lângă Amiens, cu onoruri militare: şase căpitani din British Air Force au purtat pe umeri sicriul adversarului lor şi o gardă de onoare a tras în aer o salvă de omagiu. După război, trupul lui a fost reînhumat la Invalidenfriedhof, în Berlin, alături de alţi eroi ai armatei germane, pentru ca în 1975, osemintele Baronului Roşu să-şi găsească odihna veşnică în cavoul familiei din Wiesbaden.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Manfred-Freiherr-von-Richthofen

https://allthatsinteresting.com/manfred-von-richthofen-red-baron

https://www.history.com/topics/world-war-i/manfred-baron-von-richthofen

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/foto-baronul-rosu-asul-aviatiei-germane-in-primul-razboi-mondial

http://www.istorie-pe-scurt.ro/baronul-rosu-primul-as -al-cerului/

$$$

 S-a întâmplat în 2 mai1928: În această zi, a murit George Ranetti, poet şi publicist român. George Ranetti (n. 19 octombrie 1875, Mizil – d.Bucureşti), scriitor, publicist, a colaborat la mai multe ziare şi reviste de umor. A urmat liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi a început să scrie încă din clasa a șaptea, pentru „Adevărul literar”. 

După absolvire a frecventat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Între 1897 - 1898 a lucrat ca funcţionar la Poştă, după care s-a dedicat presei. A făcut gazetărie la Moftul român, revista lui Ion Luca Caragiale. Între 1899 - 1901 a condus publicaţiile Moş Teacă, iar între 1901 - 1904 Zeflemeaua. În anul 1904, împreună cu N. D. Ţăranu, a înfiinţat, condus şi scris revista umoristică Furnica. Între 1917 - 1918 a scos la Iaşi o altă revistă umoristică, Greerul, împreună cu P. Locusteanu. A dus o viaţă în sărăcie, pe care a ironizat-o de nenumărate ori. În ciuda lipsurilor materiale, scrierile sale sunt pline de umor şi de energie, dar pe alocuri superficiale, din cauza grabei cu care scria. A scris şi o piesă-parodie de teatru comic, „Romeo şi Julieta la Mizil” în care ironizează moravurile politice româneşti. Legenda spune că porecla de Miţa Biciclista i-a fost atribuită celebrei demimondene din Bucureşti de George Ranetti, ca urmare a orgoliului rănit de refuzul divei cu „biţiclu de pe Calea Victoriei”, care întorcea privirile tuturor domnilor, dar de ale cărei atenţii se bucurau doar cei privilegiaţi.

Colaborează la Epoca, Lupta, Pagini literare, Povestea vorbei. România etc.Publică Fabule (1907), versuri (D-atunci şi d-acolo, 1921; Poezii, 1924), comedii (Romeo şi Julieta la Mizil, Săracu Dumilrescu, 1907), romanul Domnişoara Miau (1926). A tradus şi localizat piese jucate cu mult succes. A semnat cu pseudonimul Romeo, Tarascon, Gh. Biciusca, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Prinţul Ghiţă, Coco, Cyrano, Ghiţă Delagambrinus s. a. Spirit independent, cu o ţinută democratică consecventă, Ranetti face publicistică militantă de-a lungul a aproape trei decenii. Revista Furnica, scrisă în cea mai mare parte de el, critica guvernul, curtea regală, oamenii politici, moravurile şi instituţiile timpului. Cauza politică a Furnicii e servită şi de desenatori talentaţi: Iser, Ary Murnu, I. Steurer, Fr. Sirato, Kimon Loghi ș. a. Ranetti se autodefineşte ca umorist de profesie. Lucrări publicate:

De inimă albastră (1899)

Strofe si apostrofe (1900)

Ahturi si ofuri (1901)

Eu râd, tu râzi, el râde... (1903)

Fabule (1907)

Romeo şi Julieta la Mizil

Săracu Dumitrescu

Poezii

Versuri (1956)

Surse:

Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999

http://mnlr.ro/mizil-george-ranetti-142/

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_george_ranetti.htm

http://www.ziare.com/cultura/scriitori/cat-de-actual-e-george-ranetti-contemporanul-lui-caragiale-1327616

http://hypocrisia.adepop.ro/content/george-ran etti-epigramistul

$$$

 S-a întâmplat în 2 mai…

- „Ziua naţională a tineretului" în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004; cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului

- 74: Sinuciderea iudeilor din cetatea Masada; intrarea armatelor romane în „cetatea morţilor”.

- 1497: Navigatorul John Cabot, aflat în slujba regelui Henric al VII-lea al Angliei, porneşte în călătoria sa spre continentul american. 

- 1519: A murit Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal" al Renaşterii. Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian.Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă şi inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de anticipare sunt caracteristice uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”).

-1635: La Paris, se deschidea „Jardin Royal des plantes médicinales”, grădina regală de plante medicinale.Grădina a fost plantată sub instrucțiunile medicilor regelui Ludovic al XIII-lea, Jean Hérouard și Guy de La Brosse. Cinci ani mai târziu, ea a fost pusă la dispoziția publicului

- 1660: S-a născut compozitorul italian Alessandro Scarlatti (m. 1725)

- 1754: S-a născut compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (m. 1806)

- 1772: S-a născut Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg), poet german. Novalis (pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg) ( d. 25 martie 1801) a fost unul dintre cei mai mari poeţi şi prozatori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena. Influenţat de Fichte, căruia i-a fost discipol, cultivă idealismul magic şi extazul mistic.

– 1802: S-a născut Heinrich Gustav Magnus, chimist şi fizician german, cunoscut mai ales pentru explicarea efectului omonim (fenomen din dinamica fluidelor) (m. 1870)

- 1857: A murit Alfred de Musset, poet, dramaturg şi prozator francez.Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris - d. Paris) a fost un scriitor francez. A fost unul din primii reprezentanţi ai romantismului în această ţară. A frecventat cenaclul lui Victor Hugo. Scrierile sale au ca temă predilectă meditaţia asupra condiţiei creaţiei artistice şi aversiunea faţă de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziţii sufleteşti contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspiraţia spre fericire, înclinaţia romantică a răului veacului (mal du siècle) şi dialogul dintre poet şi muze.

-1859: Austria recunoaştea de facto, printr-o notă scrisă, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi relua legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi Bucureşti) (2/14)

- 1859: S-a născut scriitorul englez Jerome K. Jerome. Jerome Klapka Jerome (d. 14 iunie 1927) a fost un eseist, romancier şi umorist englez, cel mai bine cunoscut pentru romanul satiric „Trei într-o barcă (fără a mai socoti şi câinele)", tradus şi în română (conform originalului, Three Men in a Boat - to Say Nothing of the Dog). S-a născut şi a crescut în sărăcie la Londra, într-o casă care este astăzi un muzeu dedicat lui. Alte titluri cunoscute sunt: colecţia de eseuri „Gândurile trândave ale unui pierde-vară" şi „Trei pe două biciclete", o continuare a romanului „Trei într-o barcă". Prin proza sa umoristică, a manifestat înţelegere pentru slăbiciunile omeneşti şi capacitatea de a descoperi partea comică a neplăcerilor domestice.

-1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreta, la sugestia lui Mihail Kogălniceanu, dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformelor preconizate de el şi de Guvern (reforma agrară, reforma electorală ş.a); este aşa-numita „lovitură de stat de la 2 mai” (2/14)

- 1864: A murit Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german. Giacomo Meyerbeer (n.Vogelsdorf lângă Berlin, 5 septembrie 1791 – d.Paris), pe numele său real Jakob Liebmann Beer, după alte surse Jakob Meyer Beer, a fost un compozitor evreu-german, care şi-a petrecut o mare parte din viaţă în Franţa.

– 1888: S-a născut Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive; împreună cu Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti; a pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria; membru corespondent al Academiei Române din 1928 (m. 1944)

- 1892: S-a născut Manfred von Richthofen, pilot de elită german..

– 1892: A murit chimistul german August Wilhelm von Hofmann, fondatorul Societăţii germane de chimie (n. 1818)

–1893: A murit George Bariţiu (numele la naştere: Gheorghe Bariţ), istoric, publicist şi militant pentru emanciparea naţională a românilor din monarhia habsburgică, întemeietorul presei româneşti din Transilvania (n. 1812)

-1896: Se deschidea, la Bucureşti, „Expoziţia artiştilor independenţi”, al cărei manifest era semnat de Ştefan Luchian, alături de un grup de prieteni (Constantin Artachino, Al. Bogdan-Piteşti şi Nicolae Vermont) (2/14)

- 1901: S-a născut Bing Crosby, cântăreţ american 

- 1927: Louis Bromfield (romancier şi dramaturg american, n. 27 decembrie 1896 - m. 18 martie 1956) obţine premiul Pulitzer pentru Toamnă timpurie

-1928: A murit George Ranetti, poet şi publicist român. George Ranetti (n. 19 octombrie 1875, Mizil – d.Bucureşti), scriitor, publicist, a colaborat la mai multe ziare şi reviste de umor.

- 1929: S-a născut Eugen Lozovan, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca) (m. 1977, la Copenhaga)

- 1933: Un ziar local din oraşul scoţian Loch Ness, „Inverness Courier”, a publicat pentru prima oară o fotografie a legendarului „monstru acvatic” din lacul Loch Ness (una dintre cele mai renumite creaturi misterioase din lume), însoţită de o ştire explicativă privind un cuplu din orăşel care ar fi văzut la suprafaţa lacului un animal uriaş. Surse istorice pomeneau încă în urmă cu 1500 de ani despre un monstru care ar trăi în apele acestui lac

- 1934: A murit chimistul rus Serghei Lebedev, creatorul cauciucului sintetic industrial (n. 1874)

- 1938: Thornton Wilder (n. 17 aprilie 1897 - d. 7 decembrie 1975, dramaturg şi nuvelist american) obţine premiul Pulitzer pentru Oraşul nostru

- 1939: A murit Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române (n. 1844)

- 1940: S-a născut Ion Lotreanu, poet, prozator şi eseist (m. 1985) 

- 1944: S-a născut compozitorul Viorel Munteanu

-1945: Oficialii Uniunii Sovietice au anunţat căderea Berlinului. Steagul roşu flutură deasupra Berlinului

-1946: S-a născut Octavian Andronic, publicist şi caricaturist (semnează Ando). Octavian Andronic este un jurnalist şi caricaturist român.A debutat în presă în anul 1969 şi a lucrat timp de douăzeci de ani la ziarul „Informaţia Bucureştiului”.În 22 decembrie 1989 a fondat ziarul Libertatea, al cărui redactor-şef şi director a fost până în 1998. De asemenea, Octavian Andronic a condus proiectul ziarului „Informaţia de prânz” la grupul MediaPro şi a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc (2000-2001). Din anul 2002 a condus Agenţia de presă Amos News, pe care a înfiinţat-o.

- 1949: Arthur Miller (dramaturg şi eseist american) obţine premiul Pulitzer pentru Moartea unui comis voiajor         

- 1949: S-a născut compozitorul Teodor Caciora

- 1954: S-a născut pictorul Virgiliu Parghel

- 1955: Tennessee Williams obţine premiul Pulitzer pentru piesa Pisica pe acoperişul fierbinte. Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, (n. 26 martie 1911 – m. 25 februarie 1983) a fost un dramaturg, poet şi romancier american, laureat al premiului Pulitzer şi în 1948 pentru dramă (piesa de teatru A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorinţă)) 

 -1955: S-a născut Donatella Versace, designer italian, vicepreşedinte al Grupului Versace.

-1957: Premiera, la Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti, a poemului coregrafic „Călin” (File de poveste) de Alfred Mendelsohn, pe un libret semnat de Tilde Urseanu, inspirat de poemul eminescian omonim

- 1969: Nava britanică Queen Elizabeth 2 a plecat în primul voiaj spre New York 

– 1972: A murit J. Edgar Hoover, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani; este până în prezent cel mai longeviv director al agenţiei americane, servind sub opt preşedinţi, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon; după el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI (n. 1895)

- 1975: S-a născut David Beckham, fotbalist englez 

- 1979: A murit Letiţia Papu, prozatoare, poetă şi traducătoare (n. 1912)

-1989: Ungaria şi-a deschis frontiera cu Austria şi a început demontarea gardului de sârmă ghimpată de la Hegyeshalom, eveniment care marchează începutul căderii Cortinei de Fier, fenomen ce a dus la prăbuşirea blocului sovietic şi a provocat un exod a zeci de mii de persoane din est, în special din fosta RDG

–1997: A murit Sir John Carew Eccles neurofiziolog şi profesor australian; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1963 (alături de Alan Hodgkin şi Andrew Huxley), pentru descoperirea mijloacelor chimice prin care impulsurile sunt comunicate sau reprimate de către celulele nervoase (neuroni); a lansat teoria dubletului creier-minte, arătând că, de fapt, mintea are propriile sale legi; creierul, cu structura lui cerebrală, din punct de vedere fiziologic moare în momentul în care a murit persoana, mintea nu (n. 1903) 

-1997: România ratifică, la Strasbourg, Convenţia europeană pentru prevenirea terorismului

- 1999: A murit actorul britanic de film Oliver Reed (n. 1938). 

- 2003: A murit poetul George Ţărnea (n. 1945)

- 2005: A murit Bob Hunter, unul dintre fondatorii organizaţiei ecologiste Greenpeace (n. 1941)

- 2011: A murit Osama bin Laden, liderul şi capul al-Qaidei. Şeicul Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin (n. 10 martie 1957, Riyadh, Arabia Saudită - d. Abbottabad, Pakistan), cunoscut în mod uzual ca Osama bin Laden, apatrid, a fost liderul şi capul al-Qaidei, recunoscută la nivel mondial ca cea mai mare organizaţie teroristă din lume.

– 2015: A murit Maia Pliseţkaia, balerină, regizoare de balet, coreografă şi actriţă rusă; considerată una din cele mai importante balerine ale secolului al XX-lea (n. 1925)

– 2015: A murit Ruth Rendell, scriitoare britanică de romane poliţiste, considerată con tinuatoare a scriitoarei Agatha Christie (n. 1930)