$$$

 S-a întâmplat în 8 martie 2015: În această zi, a murit compozitorul Marcel Dragomir; redactor principal la Secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române între anii 1984 şi 1994.Compozitorul Marcel Dragomir s-a născut la Câmpina, judeţul Prahova, la 30 octombrie 1944. Între anii 1961-1966, a urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu" din Bucureşti, continuând studiile muzicale la Conservatorul „Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1971.

După absolvire, până în 1982, a fost profesor de clarinet-saxofon la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, iar între anii 1984-1994 a ocupat funcţia de redactor principal la secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române din Bucureşti, A apărut în emisiuni de radio şi de televiziune, a făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale de concursuri de muzică uşoară: Bratislava (Cehoslovacia, 1972), Dresda (R.D. Germană, 1984), Slanchev Briag (Sunny Beach, Bulgaria, 1986). Din 1975 este membru al Uniunii Compozitorilor din România.

Marcel Dragomir a debutat în muzica uşoară din perioada studenţiei, fiind instrumentist în formaţia Modern Grup, iar componistic a debutat în 1972 cu piesa „N-aştepta", interpretată de Aurelian Andreescu. De-a lungul timpului, a scris muzică de scenă pentru teatru de revistă, muzică de film şi de televiziune, dar mai ales piese de muzică uşoară cu care a obţinut numeroase premii la festivaluri de interpretare şi creaţie din ţară şi din străinătate - Mamaia, Sopot (Polonia), Rostock (R.D. Germană). A semnat muzica de teatru în piesa „Melodiile vacanţei" de Saşa Georgescu, dar şi în musicalul „Profesorul de franceză" (1991) după comedia lui Tudor Muşatescu. Marcel Dragomir este compozitorul unor şlagăre celebre interpretate de cei mai mari cântăreţi români: Elena Cârstea, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Emilia Diţu, Stela Enache, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu, Mirabela Dauer şi alţii.

Cea mai îndelungată şi prolifică dintre colaborări a fost aceea cu Angela Similea, pentru care a compus zeci de melodii ce au devenit şlagăre, între care: „Adu-mi clipa de lumină", „De ce te uiţi la mine", „De n-ai fi tu", „Hai să ne-mpăcăm", „Inscripţie pe un tablou", „Iubeşte-mă de-ţi plac aşa cum sunt", „Împreună vom învinge", „La revedere", „Nufărul alb", „Pentru tine, draga mea", „Poarta clipelor", „Când vei înceta să mă iubeşti", „Să mori de dragoste rănită", „Să te gândeşti din când în când la mine", „Trenul galben fără cai", „Un albastru infinit", „Voi dansa cu tine", „Din şevaletul vieţii".În 1977, Angela Similea obţinea premiul I la Festivalul Mamaia pentru „Un albastru infinit", compusă de Marcel Dragomir, iar în 2000 piesa „Să mori de dragoste rănită" compusă tot de Marcel Dragomir, pe versurile lui Aurel Storin, şi cântată de Angela Similea a fost declarată „melodia secolului XX" de către public, cu ocazia galei organizate de TVR.

Din bogata sa activitate componistică mai amintim: „Fericirea are chipul tău", „Toţi tinerii pot fi prieteni", „De câte ori îţi spun la revedere", „Sărută-mă de ştii s-o faci ca vântul" - interpretate de Mihaela Runceanu; „El e băiatul", „În locul tău" - interpretate de Corina Chiriac; „Teatrul de păpuşi",„Darul copiilor", „Dorul vine, dorul pleacă", „De ce?", „Să păstrăm pământul teafăr", „Fără tine", „Bine te-am găsit", „Mi-e dor de dorul tău", „E bine, e foarte bine....!?", „Orice zi din viaţa mea", „Te chem în viaţa mea" - interpretate de Mirabela Dauer. La 6 aprilie 2011, revista „Actualitatea Muzicală" i-a acordat Premiul „Campionii şlagărelor". Marcel Dragomir a murit în noaptea de 8/ 9 martie 2015.

Surse:

Daniela Caraman Fotea, „Meridianele cântecului",Editura muzicală, 1989.

https://romanticfm.ro/romantic-club/noutati/s-a-stins-compozitorul-marcel-dragomir-5966

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/marcel-dragomir-a-murit-asculta-cele-mai-importante-melodii-compuse-in-40-de-ani-de-cariera.html

https://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-marcel-dragomir-compozitorul-care-a-reprezentat-o-generatie-de-artisti-romani-13955910

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/10/30/o-personalitate-pe-zi-compozitorul-marcel-dragomir--393927

https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-dragomir-a-murit-la-varsta-de-70-de-ani/

$$$

 8 martie - Ziua Internaţională a Femeii. La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor din lume!

 Ziua de 8 Martie este cunoscută în întreaga lume ca sărbătoarea internațională a femeii. După cum știm, luna martie este prima lună de primăvară, luna în care natura renaște și razele soarelui încep să ne încălzească sufletele. Dacă evenimentul coincide, ca perioadă din an, cu un nou început, semnificaţiile acestuia sunt legate şi de lupta femeilor pentru dobândirea unor drepturi, confundându-se ulterior cu o sărbătoare a mamelor în țările din fostul bloc sovietic. În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial s-a fixat data de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii, dar procesul de emanciparea femeii nu a fost încheiat. Femeile au continuat să demonstreze pentru drepturi egale și în principal pentru drept de vot. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii. În 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internaționala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie.

Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferințe a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste o sută de femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua femeii să fie sărbătorită în aceiași zi peste tot în lume, data de 8 martie fiind aleasă însă abia în 1913. Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA, fiecare sărbătorind-o așa cum o simte. Ziua de 8 Martie este pe plan internaţional „Ziua femeilor militante”, a celor datorită cărora femeile au drept de vot, dreptul la proprietate, dreptul la educație, la divorț, la asistență medicală, la contracepție. În România în ziua de 8 Martie se sărbătorește Femeia, bucuria vieții și motivația de a trăi. Până în decembrie 1989 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. După 1989 noțiunea de ziua mamei este înlocuită cu ziua femeii. Orice femeie așteaptă cu nerăbdare ziua femeii, zi în care îți dorește să fie răsfățată atât de iubit, soț, cât și de copii, rude și chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect și mulțumire. 8 martie este sărbătoare oficială în țări precum: Afganistan, Angola, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, China, Croația, Cuba, Georgia, Guinea, Eritrea, Kazakhstan, Kîrgîzstan, Laos, Macedonia, Madagascar, Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tajikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam și Zambia, însă este sărbătorită și în alte state, precum Chile, Serbia sau Bulgaria.

Ziua internaționala a femeilor în Vest simbolizează emanciparea femeii, fiind instituită pentru a promova drepturile acestora și egalitatea cu bărbații. Pe de alta parte, sărbătoarea este percepută ca o moștenire comunistă, în estul Europei...În țările baltice, de 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri și flori acestora. În Italia, de 8 martie sunt organizate reuniuni despre afirmarea drepturilor femeilor, a siguranței acestora la locul de muncă, a sănătății. Bărbații din Italia oferă de 8 martie femeilor mimoze galbene. Mimozele galbene și ciocolata sunt daruri oferite frecvent și femeilor din Rusia și Albania, în ziua de 8 martie. În Portugalia și nu numai, femeile sărbătoresc seara zilei de 8 martie în oraș, în grupuri formate numai din femei. Femeile din Pakistan celebrează în fiecare an, pe data de 8 martie, luptele acestora pentru drepturile femeii și încercările de natură culturală sau religioasă, prin care au trecut acestea. 

În data de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită (în unele țări fiind declarată prin lege zi liberă) în următoarele state: Albania, Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croaţia, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazajstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Palestina, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia. În China, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie. În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.

Surse:

https://www.mediafax.ro/life-inedit/8-martie-povestea-zilei-internationale-a-femeii-17053666

https://www.descopera.ro/istorie/13947933-8-martie-ziua-in-care-femeile-nu-primeau-flori-si-se-luptau-pentru-niste-drepturi-elementare

https://ziarulunirea.ro/istoricul-zilei-de-8-martie-ziua-internationala-a-femeii-cum-a-aparut-aceasta-sarbatoare-in-lume-248330/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/8-martie-o-sarbatoare-profund-comunista

$$$

 S-a întâmplat în 8 martie…

– „Ziua Internaţională a Femeii” (instituită în anul 1910); a fost recunoscută oficial de către Naţiunile Unite în anul 1975, odată cu proclamarea „Anului internaţional al femeii” şi declararea perioadei 1976-1985 ca „Deceniu ONU pentru condiţia femeii”; în 1977 Adunarea Generală a ONU a proclamat, printr-o rezoluţie, „Ziua Naţiunilor Unite pentru drepturile femeilor şi pace internaţională” 

-1566: S-a născut compozitorul italian Don Carlo Gesualdo (m. 1613). 

- 1617: S-a născut Tito Livio Burattini, arhitect, matematician şi om de ştiinţă italian (d. 1681).

- 1618: Johannes Kepler descoperă a treia lege a mişcării planetelor

-1629: S-a născut compozitorul şi organistul Ioan Căianu, primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania; culegător de folclor românesc şi maghiar; de la el s-a păstrat „Codicele Caioni”. 

- 1817: Prima utilizare a stetoscopului de catre medicul francez René Théophile Hyacinthe Laënnec. 

- 1820, 8/20: S-a născut Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866); participant activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova; la 5/17.I.1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24.I/5.II.1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două Ţări Române; ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea uniunii personale (de la 1859) de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române, prin realizarea unităţii constituţionale şi administrative, care s-a finalizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu un singur Guvern (22.I/3.II.1862) şi un singur Parlament (24.I/5.II/1862); sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; guvernarea sa a întâmpinat, însă, o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi a liberalilor radicali, care au organizat un complot şi l-au silit să abdice (11/23.II.1866); exilat, Cuza îşi va petrece restul vieţii dincolo de hotarele ţării (m. 1873, la Heidelberg, Germania). 

– 1830, 8/20: S-a născut Atanasie Marian Marienescu; s-a remarcat ca istoric, filolog, scriitor, folclorist şi etnograf, lui datorându-i-se tipărirea primei culegeri de colinde din teritoriile româneşti (1859); membru corespondent al Societăţii Academice Române şi, apoi, membru titular al Academiei Române din 1881 (m. 1914). 

- 1848, 8/20: A avut loc, la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români (munteni şi moldoveni), unde s-a hotărât declanşarea revoluţiei simultan în cele două Principate şi s-a redactat programul acesteia; coordonarea celor două revoluţii s-a dovedit mai greu de realizat la faţa locului, evenimentele urmând un curs deosebit în fiecare dintre cele două capitale 

- 1856: Contele Walewski, ministrul de externe al Franţei şi preşedinte al Congresului de Pace (fiul natural al lui Napoleon I), propune, în timpul Congresului de pace de la Paris, unirea Moldovei cu Muntenia sub conducerea unui prinţ străin

- 1857: S-a născut compozitorul italian Ruggiero Leoncavallo (m. 1919)

- 1862: Războiul civil american: Are loc prima bătălie între două nave de luptă cuirasate, Monitor (aparţinând Uniunii) şi Merrimack (aparţinând Confederaţiei), bătălie ce a revoluţionat tactica navala.

 - 1869: A murit compozitorul francez Hector Berlioz; a avut o contribuţie importantă în conturarea romantismului francez prin promovarea unei noi estetici muzicale, care presupune existenţa unor mijloace expresive (n. 1803).A avut o contribuţie importantă în conturarea romantismului francez.Contribuţia lui constă în promovarea unei noi estetici muzicale, care presupune existenţa unor mijloace expresive.

– 1871, 8/20: A murit (la Neapole, Italia) Alexandru Hurmuzaki (Hurmuzachi), publicist şi om politic; unul dintre fruntaşii mişcării naţionale din Bucovina; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1823) 

– 1875: S-a născut compozitorul şi pianistul italian Franco Alfano (m. 1954

– 1879: S-a născut medicul Constantin M. Popescu; primul operator român de film, pionier al filmului ştiinţific mondial (între anii 1898 şi 1901, împreună cu medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice) (m. 1956)

– 1888: S-a născut sculptorul şi profesorul Cornel Medrea (nume complet: Corneliu Virgiliu Medrea); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1964) 

– 1895: S-a născut Agatha Grigorescu-Bacovia, poetă, prozatoare şi memorialistă; soţia poetului George Bacovia (m. 1981)

– 1896: S-a născut Zavaidoc (Marin Teodorescu), cel mai cunoscut lăutar român al perioadei interbelice (m. 1945)

- 1906: S-a născut Ştefan Péterfi, botanist de naţionalitate maghiară din România; paralel cu activitatea didactică la Universitatea din Cluj, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, consacrându-se în principal studiului algelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1974-1978) (m. 1978)

- 1910: S-a născut prozatorul Radu Tudoran (numele la naştere: Nicolae Bogza); fratele scriitorului Geo Bogza. Radu Tudoran (numele la naştere, Nicolae Bogza, n. Blejoi, judeţul Prahova - d. 18 noiembrie 1992) a fost un prozator român, autorul unor romane de mare succes: Un port la răsărit (1941) şi Toate pânzele sus! (1954),autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, Sfârşit de mileniu şi traducător.

- 1911: S-a născut Emanuel Elenescu, dirijor, compozitor şi profesor; fagotist în Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii (1933-1938; 1947-1950); a debutat ca dirijor la Ateneul Român (1938), la pupitrul Orchestrei Radio; dirijor la Corul Radio din Bucureşti (1950-1952) şi la Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii (1952-1983) (m. 2003)

- 1911: Ziua internaţională a femeii este celebrată pentru prima dată

- 1917: S-a născut poetul Dimitrie Stelaru (m. 1971). 

- 1917: Are loc o demonstraţie a femeilor din Petrograd împotriva lipsei de alimente, organizată cu prilejul „Zilei femeii", care continuă până la 12 martie cu o grevă a muncitorilor, moment ce reprezintă declanşarea Revoluţiei din februarie; trupele trimise împotriva lor fraternizează cu greviştii; se formează miliţiile cetăţeneşti (gărzile roşii); în urma evenimentelor, pe 15 martie acelaşi an, ţarul Nicolae al II-lea va abdica, momentul marcând sfârşitul dinastiei Romanovilor şi al Imperiului Ţarist

– 1917: A murit contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului, în perioada 1900-1917 construind peste 50 de dirijabile rigide; este primul care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor (n. 1838) 

- 1918: Primul caz de gripă spaniolă; începutul unei pandemii devastatoare

- 1921:S-a născut actriţa americană Cyd Charisse, considerată ultima mare dansatoare a Hollywood-ului; a jucat alături de Fred Astaire şi Gene Kelly în numeroase musical-uri din anii '50 ai secolului XX (m. 2008)

- 1921: Trupe franceze au ocupat Düsseldorf şi alte oraşe din zona Ruhrului, din cauza neachitării despăgubirilor de război de la sfârşitul Primului Război Mondial, pe care Germania le datora Franţei (67 miliarde mărci-aur)

– 1922: S-a născut Ralph Baer, inventator şi inginer german-american, cunoscut drept „tatăl jocurilor video”, datorită muncii sale de pionierat care a dus la crearea consolei de jocuri video Odyssey (m. 2014)

– 1923: S-a născut Walter Jens, scriitor german, filolog, critic şi istoric literar, profesor; militant activ împotriva militarismului (m. 2013)

- 1923: A murit Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez..Johannes Diderik van der Waals (n. 23 noiembrie 1837 in Leiden; d. Amsterdam) a fost un fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 pentru munca sa în domeniul ecuaţiei stării gazelor şi lichidelor.

- 1924: S-a născut Alma Redlinger, pictoriţă, desenatoare şi gravoare

- 1928: Prin hotărârea judecătorească nr. 6728 a Tribunalului Ilfov, Liga Navală Română (LNR) a căpătat personalitate juridică. Comitetul de iniţiativă, constituit dintr-un grup de personalităţi din marină, din viaţa culturală şi politică, printre care: viceamiral Vasile Scodrea, contraamiral Ioan Coandă, profesorul universitar Marin Ştefănescu şi comandorii Ion Bălănescu, Aurel Negulescu, Mihai Negru, Eugeniu Botez, a pus temelia înfiinţării LNR în anul 1927; în februarie 1928 a avut loc adunarea de constituire a Ligii Navale

- 1931: S-a născut scriitorul şi istoricul Gelcu Maksutovici; fost preşedinte al Uniunii Culturale a Albanezilor din România

- 1935: S-a născut prozatorul Radu Ciobanu

- 1936: S-a născut actriţa Gina Patrichi (m. 1994)

- 1941: A murit scriitorul american Sherwood Anderson (n. 1876)

- 1945: La două zile după instalarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, Churchill s-a adresat preşedintelui american Roosevelt, printr-o telegramă personală şi strict secretă, în care îşi manifesta îngrijorarea faţă de instalarea, prin forţă, a unui guvern comunist şi prevedea epurarea fără discriminare a românilor anticomunişti. În telegrama de răspuns, preşedintele american, recunoscând amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist, menţiona: eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu ruşii.

- 1945: Guvernul român a adresat guvernului sovietic o telegramă în care solicita reintegrarea nordului Transilvaniei la România, teritoriul fiind oficial parte a Ungariei, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940. În telegrama de răspuns, din 9 martie 1945, I.V.Stalin consimte la reinstalarea administraţiei româneşti în N-E Transilvaniei. La 13 martie 1945, la Cluj, a avut loc proclamarea oficială a reinstalării administraţiei româneşti în această parte a ţării

- 1948: S-a născut Mel Galley, chitarist al trupei britanice de heavy metal Whitesnake (m. 2008) 

- 1950: Uniunea Sovietică susţine că deţine bomba atomică

- 1952: A murit Horia Furtună, poet, dramaturg şi prozator; autorul poeziei Un suflet nou, dedicată momentului inaugural al Radiodifuziunii Române (1.XI.1928), poezie citită la microfon de autor; ulterior Horia Furtună a fost realizator şi director de programe la SRR (n. 1888). 

- 1957: A murit Othmar Schoeck, compozitor, dirijor şi pianist german (n. 1886)

–1961: A murit Gala Galaction, prozator, memorialist şi traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (a realizat, în 1938, în colaborare, una dintre cele mai izbutite traduceri în limba română ale „Bibliei”); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (n. 1879) 

- 1961: A murit Sir Thomas Beecham, dirijor englez (n. 1879)

- 1965: Vietnam: sosirea soldaţilor americani

- 1967: A murit entomologul de origine germană Wilhelm Karl W. Knechtel, fondatorul şcolii româneşti de entomologie agricolă; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1884)

- 1968: La Praga, studenţii cehoslovaci îşi declară sprijinul faţă de mişcarea de liberalizare cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga

- 1971: A murit Harold Lloyd, actor american de film (n. 1893)

- 1972: Reprezentantul permanent al României la Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a semnat, la Viena, Acordul cu privire la aplicarea garanţiilor în cadrul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare între România şi AIEA

- 1979: Începe vizita oficială în România a preşedintelui Franţei, Valery Giscard D'Estaing (8 martie - 10 martie 1979)

- 1981: A murit dirijorul rus Kiril Kondraşin (n. 1914) 

- 1982: Staţiile automate interplanetare sovietice Venus-13 şi Venus-14 ating suprafaţa planetei Venus

- 1982: A murit zoologul Vasile Gh. Radu; de numele său se leagă promovarea cercetărilor faunistice şi de ecologie terestră; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1903)

- 1982: SUA acuză URSS de folosirea gazelor toxice în Afganistan. Se afirma că aproape 3.000 de persoane au fost ucise astfel

- 1983: Preşedintele american Ronald Reagan numeşte URSS un Imperiu al Răului

- 1983: A murit Sir William Walton, compozitor englez (n. 1902) 

- 1987: A murit Zoe Băicoianu, sculptoriţă şi ceramistă (n. 1910)

- 1991: S-a înfiinţat, la Bucureşti, agenţia de presă „A. M. Press", condusă de poetul Lucian Avramescu 

- 1993: A murit compozitorul şi muzicologul român de naţionalitate germană Wilhelm Georg Berger; membru corespondent al Academiei Române (n. 1929) 

- 1995: Deschiderea oficială a lucrărilor Comisiei de elaborare a strategiei naţionale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, compusă din oameni de ştiinţă şi din reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare

- 1999: A murit Adolfo Bioy Casares, prozator, traducător, editor şi jurnalist argentinian, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori latino-americani (n. 1914)

- 1999: A murit Joe DiMaggio, legendarul jucător de basball al echipei „Yankees" din New York; a fost căsătorit, pentru scurt timp, cu actriţa americană de film Marilyn Monroe (n. 1914)  

– 1999: A murit Adolfo Bioy Casares, prozator, traducător, editor şi jurnalist argentinian, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori latino-americani (n. 1914)

- 2000: Papa Ioan Paul al II-lea a fixat această zi pentru mea culpa publica (zi de pocăinţă)

– 2001: A murit Ninette de Valois, balerină britanică, fondatoarea companiei Royal Ballet (n. 1898)

- 2010: A murit istoricul şi criticul literar George Gană (n. 1935)

- 2011: A murit inginerul agronom Marcu Botzan; autor al unor importante cercetări care fundamentează dezvoltarea şi rolul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pe teritoriul României; considerat drept „creator al şcolii româneşti de cercetare în îmbunătăţiri funciare“; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1913)

- 2014: Un avion aparţinând companiei Malaysia Airlines a dispărut de pe radare la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing. La bordul avionului se aflau 239 de persoane (227 de pasageri şi 12 membri ai echipajului), considerate decedate. Conform datelor obţinute prin satelit şi de echipele de căutare, avionul Boeing 777 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la vest de oraşul australian Perth

– 2015: A murit compozitorul Marcel Dragomir; redactor principal la Secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române între anii 1984 şi 1994 (n. 1944)

– 2016: A murit Sir George Martin, producător muzical, compozitor, aranjor, inginer de sunet şi muzician britanic; a produs albumele de studio ale formaţiei „The Beatles” (n. 1926)

$$$

 S-a întâmplat în 9 martie1454: În această zi, s-a născut navigatorul florentin Amerigo Vespucci, care a luat parte la câteva călătorii în Lumea Nouă (1497-1507); după numele său, la sugestia geografului german M. Waldseemuler, au fost denumite noile teritorii descoperite, care formează America de azi. 

Amerigo Vespucci (n. Florenţa, Italia, d. 22 februarie 1512, Spania) a fost unul dintre cei mai mari navigatori ai tuturor timpurilor.Amerigo a urmat cea mai renumită şcoală de geografie din Florenţa, Paolo Toscanelli (1397-1482). Toscanelli era cel mai marte cosmograf al timpului şi de asemenea un mare colecţionar şi realizator de hărţi.Toscanelli avea aspiraţii să navigheze în vestul Indiilor, aşa că este indiscutabil faptul că el, Toscanelli, este omul ce i-a implantat lui Amerigo ideea de a naviga spre vest.

Vespucci a fost primul european ajuns în Brazilia (pe 27 iunie 1499, cu 2 nave). A fost primul ce a călcat pe coastele Uruguayului şi Argentinei. A descoperit unele dintre cele mai importante fluvii ale lumii: Amazon, Pavia, Rio de la Plata. Pe lângă acestea a explorat aproximativ 6.000 de mile de coastă, mai mult decât oricine altcineva. A fost primul ce a observat existenţa curentului ecuatorial. Cea mai importantă „piesă” a sa a fost însă redescoperirea Americii. În cinstea sa, ca unul dintre cei mai mari navigatori ai Noii Lumi,continentul descoperit îi poartă numele, începând din anul 1507.

Tatăl lui Amerigo a murit în aprilie 1478 și astfel Amerigo a devenit moștenitorul averii familiei sale.A devenit managerul familiei Medici, și timp de 16 ani a încheiat contracte în numele acestora strângând și el foarte mulți bani. Se decide să părăsească Italia în favoarea Spaniei.În 1491 Spania devenise tărâmul aventurierilor și al oportuniștilor. În 1493 în Spania ajunge vestea că Cristofor Columb ajunsese în Indiile de vest. Amerigo a continuat să fie comerciant în slujba familiei Medici și a stabilit foarte multe contacte în Spania.În anul 1489 Vespucci transferă afacerea familiei Medici lui Gonzalo Berardi iar aceștia doi devin prieteni apropiați.Vespucci devine din ce în ce mai interesat de călătoriile lui Columb. După mai multe încercări de a descoperi un pasaj către Asia, Vespucci își dă seama că trebuie să devină și el explorator, avea toate calitățile pentru a fi marinar.În mai 1499, Vespucci pleacă la drum alături de Alonso de Hojeda. Lui Amerigo i s-au dat 2 nave și putea să facă ce ar fi vrut cu ele atâta timp cât avea permisiunea lui Hojeda.

Navele au ajuns în Brazilia pe 27 iunie 1499 și au fost primele ambarcațiuni europene ce au ajuns acolo. Navele au navigat pe Amazon studiind totul. Vespucci se ocupa de cosmografie.Drumul l-a transformat pe Vespucci dintr-un om de afaceri într-un învățat. Vespucci se gândea că era foarte aproape de a găsi o nouă rută spre Asia, totuși în iunie 1500 navele s-au întors în Spania.Imediat cum Vespucci a ajuns în Spania i-a scris lui Lorenzo de Medici o scrisoare în care îi povestea cum a traversat Atlanticul, despre animalele pe care le-a văzut, date despre tot cea întâlnit. Cum a ajuns în Europa Vespucci era foarte dezamăgit deoarece Vasco da Gama reușise să navigheze în jurul Africii ajungând până în partea estică. Amerigo Vespucci s-a decis să mai facă o expediție iar guvernul spaniol i-a dat trei nave plus provizii dar el a refuzat considerând că va avea succes numai dacă va naviga sub pavilion portughez. Astfel portughezii îi oferă și ei trei nave și control total asupra lor. 

Expediția avea să-l facă pe Vespucci faimos, deoarece (re)descoperise un nou continent, Vespucci era sigur că nu ajunsese în Asia. În timpul acestei expediții Vespucci îi scrie lui Lorenzo de Medici detalii legate de acea călătorie. După a doua expediție Vespucci era sigur că descoperise un nou continent și astfel vestea a fost repede anunțată. Ultima expediție a fost făcută sub comanda lui Gonzalo Coelbo și a fost un dezastru.În iunie 1504 Vespucci ajunge la Lisabona și până la sfârșitul anului se mută la Sevilla unde va rămâne până la sfârșitul vieții sale.Vespucci a fost singurul care a înțeles că America de Sud este un continent nou-descoperit și este cunoscut deoarece a creat un sistem pentru calcularea longitudinii, descoperind circumferința Pământului cu o eroare de 80 de metri față de cifra corectă.

A avut din nou viziunea călătoriilor însă această viziune a fost spulberată atunci când a fost numit pe 27 martie 1508 „Pilot Major al Spaniei", el avea să-i învețe pe toți tinerii navigatori cosmografia și arta de a naviga. A devenit și inspector al flotei spaniole. În esență, Vespucci avea controlul asupra călătoriilor sub steagul spaniol. Vespucci a fost primul european ajuns în Brazilia. A fost primul care a călcat pe coastele Uruguayului și Argentinei. A descoperit unele dintre cele mai importante fluvii ale lumii: Amazon, Pavia, Rio de la Plata. Pe lângă acestea a explorat aproximativ 6000 de mile de coastă, mai mult decât oricine altcineva. A fost primul ce a observat existența curentului ecuatorial. Cea mai importantă piesă a sa a fost însă redescoperirea Americii. În cinstea sa, ca unul dintre cei mai mari navigatori ai Noii Lumi, continentul descoperit îi poartă numele începând din anul 1507.

Surse:

http://www.scritub.com/personalitati/Amerigo-Vespucci1317232423.php

Formisano, Luciano (1992) Letters from a New World: Amerigo Vespucci's Discovery of America. New York: Marsilio.

https://www.britannica.com/biography/Amerigo-Vespucci

https://www.descopera.ro/dexcopera/3247487-amerigo-vespucci

http://calatori-si-calatorii.blogspot.com/2015/03/amerigo-vespucci.html

$$$

 S-a întâmplat în 9 martie 1831: La această dată, a fost înfiinţată Legiunea străină franceză, de către regele Franţei Louis-Philippe (Ludovic Filip I). Călită în dure bătălii de-a lungul istoriei sale de aproape două secole, Legiunea Străină franceză este astăzi unul dintre cele mai respectate corpuri militare din întreaga lume. Soldații ei au luptat pe câmpurile de luptă din America, Africa, Europa, dar și în cele două războaie mondiale.

Legiunea străină a fost creată, la 9 martie 1831, de către regele Franţei Louis-Philippe, la insistenţele ministrului său de război, nimeni altul decât mareşalul napoleonian Soult. Legiunea îi cuprindea iniţial pe militarii străini înrolaţi în armata franceză: gărzile elveţiene, germanii din regimentul Hohenlohe, spanioli, portughezi, italieni, sarzii din Piemont, belgieni, olandezi şi polonezi. Scopul acestei unităţi speciale era să lupte cu eroism și cu curaj în afara Franţei, în Algeria mai precis, a cărei cucerire treptată și sistematică tocmai începuse.Ca structură socială a unităţii, erau avute în vedere și elementele indezirabile, care, în optica creatorilor legiunii, trebuiau ţinuți cât mai mult timp posibil departe de Franţa: puşcăriaşi, hoţi, criminali de drept comun, cerşetori, dar şi imigranţi. Rolul principal al Legiuni era de a proteja coloniile franceze şi de a înăbuşi orice tentativă de revoltă a populaţilor băştinaşe.

Nimeni nu se gândea la înfiinţarea Legiunii că, în doar trei decenii, va deveni o unitate de elită a armatei franceze. Soldații din cadrul Legiunii Străine vor dovedi curaj, eroism şi bravură, acoperindu-se de glorie pe câmpurile de luptă din: Algeria (1831-1834), Spania (1835-1839), din cadrul Războiului Crimeii (1854-1856) și din războiului franco-sardo-austriac (1859-1860). Totuși momentul care va rămâne definitiv în istoria Legiunii este expediţia din Mexic (1863-1865). La data de 30 aprilie 1862, bravura și sacrificiul legionarilor le-au asigurat un loc în cărţile de aur ale istoriei militare, întărind pe veci renumele Legiunii Străine. În acea zi o companie a legionarilor condusă de căpitanul Danjou şi care număra 62 de soldaţi şi trei ofiţeri fusese desemnată să escorteze un convoi către orașul Puebla asediat de trupele mexicane. Pe drum legionari au fost atacaţi de 1.200 infanterişti şi 800 de cavalerişti, conduşi de colonelul Francisco Paula Milan care își făcuseră studiile militare în Franța. După ce au rezistat unui prim atac, căpitanul Danjou a ordonat replierea spre un cătun și spre grupul de ferme de la Camerone. Ajunşi din urma de escadroanele de cavalerie ale colonelului Milan, legionarii au format, în fata fermelor de la Camerone, un careu. În aceasta formaţie de luptă au făcut față cu bravură la doua şarje ale cavaleriştilor mexicani, pe care i-au respins, cu pierderi grele, apoi s-au repliat în Hacienda Camerone, unde s-au adăpostit şi și-au fortificat poziţiile, spre a face față atacurilor ulterioare. Rămăseră în viață doar căpitanul Danjou, cei doi sublocotenenţi şi 46 de soldaţi, majoritatea răniți.  

 La orele 10:00, colonelul Milan le trimite asediaţilor un mesager, care rostește următoarele cuvinte: „Aţi luptat cu vitejie şi aţi stârnit admiraţia noastră. Acum însă predaţi-vă, iar vieţile voastre vor fi cruţate, iar voi veţi fi trataţi ca prizonieri de război!”. Răspunsul căpitanului Danjou a fost unul scurt şi sec „NU!”. Au urmat atacuri devastatoare ale mexicanilor. Rând pe rând au căzut la datorie, până când doar doi legionari, ambii răniţi, au mai rămas în viaţă: Maine şi Constantin. După ce au încetat asediul, colonelul mexican Cambas s-a adresat celor doi legionari, în limba franceză: „Acum, va predaţi?” Legionarul Maine a răspuns: „Ne predăm dacă ne promiteţi că îi veţi îngriji pe camarazii noştri răniţi; dacă ne mai promiteţi că ne veţi lăsa echipamentul şi armele din dotare. În fine, ne vom preda dacă vă angajaţi să spuneţi pe viitor, oricui ar dori să vă asculte, că noi ne-am făcut până la capăt datoria.”„Unor oameni ca voi nu li se poate refuza nimic!” - le-a răspuns colonelul Cambas. Sosit lângă el, colonelul Milan l-a întrebat, surprins, privindu-i pe cei doi legionari: „Cum, numai ei au mai rămas?” Iar la răspunsul afirmativ al acestuia, a exclamat cu uluire şi nedisimulată admiraţie: „Dar aceştia nu sunt oameni, sunt diavoli!” („Pero non son hombres, son demonios!”).

După această filă de istorie, Legiunea Străină a luptat și în campaniile din Tonkin, Sudan, Dahomey, Madagascar şi Maroc, dar şi pe teritoriul Franţei, în războiul franco-prusac (1870), în Primul şi în cel de-al doilea război mondial. Până în anul 1961, Legiunea a avut drept și-a avut sediul principal în orăşelul algerian Sidi bel Abbes. Aici era terenul de antrenament, precum și cartierul general al acestor forţe, dar după cucerirea independenţei de către Algeria, în 1962, Legiunea se instalează în alte locaţii: în sudul Franţei, în insula Corsica, în Djibouti, Madagascar, Tahiti şi Guineea franceză. Ultimele mari războaie în care Legiunea Franceză a fost implicată au fost războiul din Golf (1990-1991) și în Afganistan. Legiunea Străină a devenit o forță militară de elită și datorită principiilor pe care le promovează. Sintagma „Esprit de Corps” este liantul care animă rândurile soldaţilor ce decid să păşească pe acestă cale. Spiritul Legiunii a supravieţuit de-a lungul vremurilor odată cu promovarea unor noţiuni precum Onoare, Fidelitate, Fraternitate, Sacrificiu. În cadrul Legiunii se întâlnesc bărbaţi din toate colţurile lumii, de toate condiţiile sociale şi toate religiile, unii dintre ei neavând un trecut tocmai imaculat, dar aceasta le oferă o nouă şansă sub motto-ul „ Legio Patria Nostra” – „Legiunea este patria noastră”.  

Cine vrea să se înroleze în Legiunea Străină, se prezintă la un centru de recrutare din Franța, unde va parcurge, de principiu, următoarele etape: preselecţie (1-3 zile), unde va fi supus unui control medical şi se finalizează completarea hârtiilor de înscriere. Apoi urmează selecţia (1-10 zile), în care recrutul va da teste psihologice, de personalitate şi de logică, va avea parte de un examen medical amănunţit, va da câteva teste fizice şi va avea interviuri de motivaţie. În această etapă, se aprobă sau se respinge selecţia. Ultima fază constă în selecţia finală (7 zile) – se semnează un contract pe cinci ani şi se pleacă într-una din bazele legiunii pentru antrenamente. Unul dintre cele mai cunoscute motto-uri ale Legiunii este „mergi sau crapă”, devaluează cea mai importantă și antrenantă calitate a unei legionare: rezistența fizică – odată cu acesta creşte și rezistența psihică. De altfel, antrenamentele legionarilor sunt extrem de lungi, iar marșurile au loc pe o distantă chiar și de 60 kilometri cu un echipamentul militar și armă a căror greutate poate atinge 30 kilograme. Un accent deosebit se pune și pe antrenamentele de luptă, în special de luptă corp la corp, cu deprinderea unor elemente din diferitele stiluri de arte marțiale. Prin ritmul solicitant de antrenamente se urmăreşte eliminarea fricii şi a urii, considerate principalele vinovate în cazul pierderii unei lupte.  

Legiunea este împărţită în unități de infanterie, mecanizate, paraşutişti, comando care sunt conduse de ofiţeri formaţi la San Cyr, academie militară de renume, unde în perioada interbelică au absolvit și ofiţeri români. Un avantaj în Legiunea Străină este că dintr-un simplu soldat poţi ajunge ofițer dacă acesta se distinge prin merite deosebite. În Legiunea Străină sunt trei categorii de grade: legionari propriu-zişi, subofiţeri şi ofiţeri. Legionarii propriu-zişi pot fi încadraţi în una din următoarele categorii: voluntar (15 săptămâni de antrenament), soldat clasa a 2-a (ce parcurge un ciclu complet de antrenament), soldat clasa 1 (până în 2 ani de serviciu în legiune), caporal (peste 2 ani de serviciu) şi caporal-şef (peste șase ani de serviciu). Subofiţerii se împart în: sergent (după trei ani de activitate), sergent-şef (7-14 de activitate, şi 3 ani de zile ca sergent), adjutant (cel puţin trei ani ca sergent-şef), adjutant-şef (cel puţin 14 ani de activitate, din care patru ani ca adjutant) şi sergent-major. Ofiţerii, sunt în marea lor majoritate din armata franceză. Codul de Onoare al Legiunii, care este respectat și însuşit ad-literam:

1. Legionar, eşti un voluntar care serveşte Franţa cu onoare şi fidelitate.

2. Fiecare legionar este fratele tău de arme, nu contează naţionalitatea, rasa sau religia sa. Tu ii vei fi solidar uniţi într-o singura familie.

3. Respectă tradiţiile, fi ataşat de şefii tăi, disciplina și camaraderia sunt virtuţile tale.

4. Mândru de statutul tău de legionar, arăţi asta prin ţinuta ta în permanenta elegantă, comportamentul tău este demn şi modest.

5. Soldat de elită, te antrenezi cu seriozitate, iţi întreţii armele ca fiind ce ai mai de preţ. Eşti în permanentă interesat de forma ta fizică

6. Misiunea este sacră, o execuţi până la capăt cu orice preţ.

7. În misiuni, deciziile tale sunt lipsite de pasiune sau ură, iţi respecţi inamicii învinşi, nu-ţi vei abandona niciodată morţii, nici răniţii şi nici armele.

Surse:

https://www.legion-etrangere.com

https://journals.openedition.org/hommesmigrations/2844

http://www.tribuna.ro/stiri/descopera-lumea/legiunea-straina-franceza-65289.html?fb_comment_id=10150228908731059_22114916

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/legiunea-straina-acestia-nu-sunt-oameni-sunt-diavoli

http://www.gazetademaramures.ro/scurta-istorie-a-legiunii-straine-franceze-18880

$$$

 S-a întâmplat în 9 martie1859: În această zi, s-a născut (lângă Ismail, azi în Ucraina) Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la Războiul de reîntregire naţională (a condus bătăliile de la Mărăşti şi Oituz din 1917); prim-ministru (ianuarie-martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923. 

Alexandru Averescu (d. 2 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general și comandant al armatei române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. Viitorul mareșal s-a născut în anul unirii Moldovei cu Țara Românească într-o familie relativ înstărită, tatăl său a fost ofițer în armata imperială rusă, apoi institutor la Iași și Târgu Frumos. Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în satul Babele, lângă Ismail, în regiunea Odessa de astăzi, în familia clucerului domnesc (dregător responsabil de aprovizionarea curţii domneşti), Constantin Averescu, mama sa, Casuca Averescu, fiind o femeie deosebit de religioasă, care l-a influențat pe micul Alexandru în acest sens.

Inițial, decide să urmeze studii teologice, dar izbucnirea Războiului de Independență și participarea sa ca voluntar în cadrul corpului de jandarmi de la Ismail îi vor schimba opțiunea în favoarea urmării unei cariere militare. Devenit sublocotenent după absolvirea unei şcoli militare, apoi câștigător în 1884, al unei burse de studiu la Școala Superioară de Război din Torino, tânărul ofițer își începe ascensiunea în carieră: șef al Școlii superioare de război, atașat militar la Berlin. Primul vârf al carierei sale este atins în 1907, când devine ministru de război în guvernul lui D.A. Sturdza. Odată cu această numire apare și o grea responsabilitate istorică a lui Averescu. Este omul care se implică în reprimarea răscoalelor țărănești, cu prea mult zel, spun unele surse. Cu greu se va șterge din memoria colectivă acest episod, dar istoria îl va consemna întotdeauna la capitolul umbre din biografia lui Averescu. Sfârșindu-se episodul ministeriatului, Averescu devine, în 1911, șef al Statului-Major și participă la Războaiele balcanice.

Izbucnirea primului război mondial și angajarea României în conflict, de partea Antantei, reprezintă apogeul carierei militare pentru Alexandru Averescu.Acum este momentul în care se naște mitul Averescu. Portretul omului Averescu în vreme de război, așa cum reiese din însemnările sale, ne arată un personaj orgolios, măcinat de vanități și frustrări, cele mai multe fiind legate de modul în care i se pare că este tratat de liderii politici - regele Ferdinand și prim-ministrul Ion I.C. Brătianu. În opinia sa, aceștia îi blochează accesul la conducerea armatei pentru a nu-l lăsa să se afirme. În criza generată de înfrângerile campaniei din 1916, generalul este soluția de rezervă și „pompierul de serviciu” trimis, mai mereu, să repare ceea ce a provocat nepriceperea altor lideri militari. Generalii Dumitru Iliescu, Prezan și chiar Eremia Grigorescu sunt cei pe care Averescu îi consideră favorizați și preferați în permanență de rege și Brătianu. Și chiar are dreptate, dar este greu să lucrezi cu un om dintr-o bucată și conștient de valoarea sa. Generalul Averescu nici nu dorește să fie simpatic. Prin felul său de a fi atrage antipatia unor oameni politici sau colegi de breaslă obișnuiți în a face balet politic, în a fi flexibili pentru a-și conserva un statut sau pentru a avansa în carieră.De altfel, Averescu este singurul român care nu-l agreează pe popularul șef al Misiunii Militare Franceze, generalul H.M. Berthelot. El îl consideră un general mediocru, un bun executant, nicidecum un strateg care să ofere românilor sfaturi. Sentimentul este reciproc, căci și Berthelot îl descrie, în memoriile sale, în culori nu tocmai favorabile pe generalul român. 

Ieșind din aceste considerente ale unor însușiri umane care pot ține de subiectivism, contribuția lui Alexandru Averescu la înfăptuirea României Mari este uriașă. El se remarcă prin gândirea strategică de anvergură, în acest sens, memorabile rămânând ofensivele de la Flămânda din toamna lui 1916 și de la Mărăști din vara anului 1917. Generalul este un bun organizator, un om care-și iubește și are grijă de soldații săi, un strateg cu viziune, și mai ales un om pe care țara se poate baza în momente de cumpănă, așa cum sunt împrejurările din 1917, când, dacă ar fi dorit, Averescu ar fi putut prelua puterea printr-o lovitură de stat. Dimpotrivă, el s-a dovedit a fi un om înțelept, rezistând unor tentații, într-o perioadă în care statul român era slăbit.

Toate aceste calități l-au transformat în cel mai iubit și cel mai popular general al armatei române din epoca 1916-1919.Așa s-a născut mitul Averescu, un mit care l-a propulsat la sfârșitul războiului în fruntea guvernului. Fin analist și bun cunoscător al realităților românești ale perioadei interbelice, Constantin Argetoianu a descris în memoriile sale cheia în care poate fi interpretată popularitatea generalului în rândul oamenilor: „Printre ţărani, numele lui Averescu era pe toate buzele; în el se cristalizau nădejdile, numai de la el se aştepta minunea unui trai lipsit de griji şi de nevoi... Popularitatea generalului Averescu a fost o psihoză a frontului, şi demobilizaţii au dus-o în sate cum ar fi adus orice altă boală. Originea acestei psihologii trebuie căutată în faptul că ori de câte ori se ivise o greutate pe front, generalul Averescu fusese trimis să descurce lucrurile şi izbutise mai totdeauna să facă faţă până şi situaţiilor disperate…”

După război, Averescu se lansează în politică: fondează Partidul Poporului, este numit prim-ministru (1920-1921, 1926-1927), dar ajunsă la zenit, steaua generalului Averescu începe să coboare. Dacă în plan militar a putut domina inclusiv inamiciția lui Ion I.C. Brătianu, în plan politic nu a rezistat aceluiași Brătianu care l-a sprijinit să conducă guvernul în 1926-19127, dar care i-a pus punct carierei politice în 1927, când între el și general s-au ivit dispute. Moartea lui Brătianu, a regelui Ferdinand, criza monarhiei au fost factorii care l-au readus în viața politică pe Alexandru Averescu la începutul anilor ’30.El a mizat pe Carol al II-lea, numărându-se printre cei care s-au alăturat campaniei de aducere a acestuia pe tronul României în 1930. Și Carol îl va răsplăti, dar generalul nu mai este decât o umbră palidă a omului de altădată, popularitatea sa apusese, ceea ce îi mai rămăsese era aureola militară. De acest fapt a știut să profite din plin regele Carol al II-lea care, cu gândul ascuns de a deveni el însuși mareșal, a conferit generalilor Averescu și Prezan rangul de mareșal. 

Acceptând acest suprem și onorant rang militar (pe deplin meritat), Alexandru Averescu a devenit un trofeu în panoplia regală. Acesta a fost prețul plătit satisfacerii unei vanități personale. A rămas tot restul vieții în siajul lui Carol al II-lea. În 1938, deși era suferind de inimă, deține ultimele funcții publice - consilier regal și ministru de stat în guvernul Patriarhului Miron Cristea.Se stinge din viață în același an la data de 3 octombrie, fiind înmormântat cu mari onoruri în cripta eroilor de la Mărăști.

Ca om politic, Alexandru Averescu nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor contemporanilor, mitul său s-a dovedit a fi o parte a imaginarului născut în tranșeele frontului, dar cariera politică i-a dat ocazia să spele faptele rușinoase ale sale și ale întregii clase politice - reprimarea sălbatică a răscoalei din 1907. Averescu a fost cel care a înfăptuit reforma agrară. Alte realizări ale activității sale politice au fost unificarea monetară, reforma financiară.Privindu-l în integralitatea personalității sale, Alexandru Averescu rămâne în istoria națională, în principal prin realizările sale militare. El este unul dintre marii comandanți și eroi ai noștri din primul război mondial. Și lui Alexandru Averescu, noi îi datorăm recunoștință eternă pentru importanta sa contribuție la România de azi.

Surse: 

Neagoe, Stelian - Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Otu Petre, Mareșalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda, Editura Militară, București, 2005

Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia

http://ziarullumina.ro/maresalul-averescu-eroism-si-politica-dum-126857.html

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-ii-alexandru-averescu-omul-care-s-a-facut-singur-de-calin-hentea-10617555/

http://www.rador.ro/2018/11/23/personalitati-care-au-creat-romania-mare-alexandru-averescu/

$$$

 S-a întâmplat în 9 martie1944: În această zi, a murit Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoşani, d. Bucureşti), biolog, oceanolog, zoolog şi ecolog şi profesor universitar; întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, care-i poartă numele; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1912-1924; 1935-1938).               

Între anii 1873-1877, el a urmat şcoala primară în oraşul natal, iar mai apoi s-a înscris la cursurile liceale în Iaşi, pe care le-a urmat între anii 1877-1855. Între 1885-1891 studiază în Germania la universitatea din Jena. Aici, sub îndrumarea profesorilor Ernst Haeckel, Arnold Lang şi W. Kükenthal, îşi aprofundează studiile în domeniul biologiei evoluţioniste şi obţine titlul de doctor, susţinâd lucrarea de doctorat cu titlul „Die Lucernariden der Bremer - Expedition nach Ost - Spitzbergen im Jahre 1889”. Între anii 1888-1889, urmează studii aprofundate de oceanografie în Franţa, pe Riviera Franceză, la Villefranche-sur-Mer. În perioada următoare aprofundează acelaşi domeniu la Monaco (1890), Helgoland în Germania (1890) şi la Neapole în Italia.

Este întemeietorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti, care îi poartă numele. El s-a consacrat studierii Dunării şi Mării Negre, participând în 1893 la o expediţie în jurul acestei mări, expediţie organizată de ţările riverane şi care a durat nouă luni. Regele Carol I i-a pus la dispoziţie, pentru această expediţie, crucişătorul Elisabeta. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obţinute în domeniul hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în ştiinţa românească, cât şi în cea mondială.Antipa a înfiinţat în 1932 Institutul Biooceanografic din Constanţa, cu cele două rezervaţii şi staţiuni de cercetări, cea de la Agigea şi cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervaţia a fost distrusă, a doua este în ruine, dar rezervaţia mai există). 

Institutul Biooceanografic din Constanţa a fost transformat în 1949 în Staţiunea de Cercetări Maritime şi Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine.Grigore Antipa a pus la cale, cu sprijinul regilor Carol I şi Ferdinand, un plan de exploatare raţională a pescăriilor din lunca şi delta Dunării, şi de la limane (limanele Basarabiei şi ale Dobrogei de la nordul şi sudul gurilor Dunării).A fost director al Muzeului Naţional de Istorie Naturală (1892 - 1944).Principiile şi inovaţiile sale muzeologice, privind organizarea acestui muzeu, modul de expunere, aranjamentul şi explicarea colecţiilor, au stârnit interesul specialiştilor străini, care i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie naturală, care a fost publicată în 1934, purtând titlul Principes et moyens pour la réorganisation des musées d'histoire naturelle. 

Pornind de la reorganizarea muzeului bucureştean, în 1907 apar, pentru prima dată, dioramele biologice, care au reprezentat o nouă etapă în evoluţia şi organizarea muzeelor de istorie naturală. Primele diorame prezentau viaţa de pe piscurile munţilor Carpaţi, din regiunea colinelor, din Bărăgan, precum şi din zona inundabilă a Deltei Dunării. De asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există şi numeroase diorame care înfăţişază fauna din regiunile de tundră, prerie, savană sau din deşertul Sahara. Datorită acestei prezentări deosebite, numeroase muzee europene şi americane au solicitat sprijinul savantului român pentru organizarea colecţiilor lor muzeistice. Grigore Antipa a fost membru al Academiei Române şi a mai multor academii din străinătate. A întemeiat şcoala românească de hidrobiologie şi ihtiologie.

Surse: 

Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/grigore-antipa-150-ani

https://adevarul.ro/locale/botosani/documentar-mosteniri-inestimabile-lasat-grigore-antipa-romanilor-orfanul-ajuns-savant-renume-mondial-revolutionat-stiinta-1_5a4f27b7d7af743f8d0ef4de/index.html