$$$

 S-a întâmplat în 4 martie 1951: În această zi, s-a născut Chris Rea, solist, chitarist şi pianist englez (d. 22 decembrie 2025). A fost solistul meu favorit dintotdeauna! Rea, originar din Middlesbrough (nord-estul Angliei), a devenit celebru pentru amestecul său unic de blues, rock, pop și soul pe parcursul celor peste 50 de ani de carieră. Chris Rea s-a născut în 1951 în Middlesbrough, dintr-un tată italian și o mamă irlandeză, și a avut șase frați și surori. „Să fii irlandez italian într-o cafenea din Middlesbrough – mi-am început viața ca un outsider”, a spus el mai târziu.

În tinerețe, s-a ocupat de muzică în timp ce lucra în diverse meserii, inclusiv în fabrica de înghețată a tatălui său, și s-a gândit să devină jurnalist. În cele din urmă, la vârsta de 22 de ani, s-a alăturat trupei Magdalene, din care făcuse parte anterior David Coverdale (ulterior membru al trupei Deep Purple). Apoi s-a alăturat unei alte trupe, Beautiful Losers, dar a început o carieră solo când i s-a oferit un contract de înregistrare, lansând primul său single, So Much Love, în 1974. Primul său succes a venit în SUA, unde piesa sa din 1978, „Fool” (If You Think It's Over), a ajuns pe locul 12 și i-a adus o nominalizare la Grammy pentru cel mai bun artist nou. A încercat să egaleze această realizare timp de câțiva ani, comparând mașinațiile din industrie din această perioadă cu „un mare morman de gunoi clocotitor”. Nu aveam niciun control asupra ei, nu știam ce să fac”, deși albumul Water Sign din 1985 a fost un succes în toată Europa și l-a ajutat să-și schimbe soarta. Sfârșitul anilor 1980 a fost perioada sa de cel mai mare succes comercial: acceptat în sfârșit în Marea Britanie, în ciuda faptului că adesea se afla în afara tendințelor dominante din muzica pop, albumul Dancing With Strangers din 1987 a dat startul unei serii de șase albume în top 10 în Marea Britanie, două dintre ele ajungând pe locul 1. 

Succesul lui Rea în topuri a scăzut oarecum în anii 2000, când, începând cu albumul „Dancing Down the Stony Road” din 2002, Rea s-a îndepărtat de pop și s-a întors la blues-ul Delta care îl inspirase inițial. În mod adecvat, având în vedere că în cântecele sale se concentra adesea pe mașini și drumuri, Rea era un pasionat de curse auto, care a concurat cu modele Ferrari și Lotus și a participat la Campionatul Britanic de Turisme din 1993. Pentru sezonul de Formula 1 din 1995, s-a alăturat echipei Jordan ca mecanic de pit. „Nu voiam să fac chestii VIP, așa că m-am ocupat de roata din spate dreapta a lui Eddie Irvine”, a spus el. El susținea Partidul Laburist și, în 2017, a scris o melodie nepublicată în care îl lăuda pe Jeremy Corbyn, intitulată „What’s So Wrong With a Man Who Tells the Truth?”. Rea a suferit o serie de probleme de sănătate de-a lungul vieții. A fost diagnosticat cu cancer pancreatic și, în cele din urmă, i s-a extirpat pancreasul, împreună cu părți din stomac și intestinul subțire, în 2001. Procedura l-a făcut să devină diabetic. În 2016 a suferit un accident vascular cerebral, pe care l-a descris ca fiind „un moment foarte înfricoșător...Mi-am băgat în cap că percepția mea asupra tonului dispăruse odată cu accidentul vascular cerebral. Și a fost nevoie de multă convingere din partea celor din jur, care mi-au spus că nu e nimic în neregulă cu ceea ce cânt”. În 2017, a leșinat pe scenă în timpul unui concert la Oxford și a fost dus la spital pentru a se recupera.

De-a lungul vieții a lansat 25 de albume de studio, între care două au ajuns pe primul loc în topurile discografice din Marea Britanie (The Road to Hell și Auberge). Deși melodia „Driving Home for Christmas” a fost inițial lansată în 1986 fără un succes imediat, odată reeditată în 1988 a devenit un clasic de sezon, revenind anual în topuri și fiind îndrăgită de generații întregi. Pe lângă hiturile sale de Crăciun, Rea a semnat piese memorabile precum „The Road to Hell”, „On the Beach”, “Josephine” sau „Fool (If You Think It’s Over)”, care i-au cimentat statutul de artist iconic în Europa.

Artistul a dus o luptă îndelungată cu problemele de sănătate, inclusiv cancer pancreatic și un accident vascular cerebral, dar a continuat să compună și să interpreteze până în ultimii ani ai vieții. Chris Rea, vocea inconfundabilă din spatele hitului de Crăciun „Driving Home for Christmas” și una dintre figurile reprezentative ale rock-ului și blues-ului britanic, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. El a murit luni, 22 decembrie 2025, în spital, fiind înconjurat de cei dragi. 

Surse:

https://www.rador.ro/2021/03/04/portret-muzicianul-chris-rea-implineste-70-de-ani/

https://www.descopera.ro/cultura/20994844-15-lucruri-mai-putin-stiute-despre-chris-rea

https://www.digi24.ro/stiri/externe/chris-rea-celebrul-cantaret-si-compozitor-de-rock-si-blues-a-murit-la-varsta-de-74-de-ani-3557959

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/muzica-dans-arte/a-murit-chris-rea-legendarul-cantaret-si-compozitor-britanic-id51616.html

$$$

 S-a întâmplat în 4 martie1977: În seara zilei de vineri, 4 martie 1977, la ora 21.22, România a fost zguduită de un puternic cutremur cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, având epicentrul în Munţii Vrancei. Acesta era al doilea mare seism din secolul al XX-lea produs în România, după cel din 10 noiembrie 1940, care a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter. 

Puternicul seism din 4 martie 1977 a provocat prăbuşirea sau avarierea gravă a sute de imobile, sub ruinele cărora au fost prinse mii de victime, precum şi avarierea a mii de alte clădiri de locuinţe, unităţi spitaliceşti, şcoli şi instituţii de învăţământ superior, grădiniţe, creşe de copii, cămine internat, aşezăminte culturale, monumente istorice. Cel mai grav afectate au fost Bucureştii, regiunea de sud şi cea de est a ţării. În urma cutremurului, şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane. 

Dintre imobilele prăbuşite în Bucureşti pot fi amintite: blocul „Casata'', blocul „Continental'', blocul „Nestor'', blocul „Dunărea'', blocul aflat lângă hotelul „Lido'', blocul „Wilson”, o clădire de pe strada Ion Ghica, un bloc de pe strada Brezoianu, un bloc de pe strada Tudor Arghezi, un bloc de pe strada Hristo Botev, un imobil de p strada Alexandru Sahia, blocul din strada Moşilor nr. 135, un imobil din strada Galaţi, blocul de la intersecţia Bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Lizeanu, blocul OD16 din cartierul Militari. S-a prăbuşit, de asemenea, clădirea nouă a Centrului de calcul aparţinând Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor,din apropiere de Gara de Nord. Tot în Bucureşti, Spitalul Fundeni şi Spitalul de Urgenţă au suferit avarii importante şi a trebuit să fie evacuate. La Spitalul de Urgenţă, unda de şoc a seismului a produs avarii la una din structurile de rezistenţă dintr-o aripă a clădirii, ceea ce a determinat evacuarea bolnavilor chiar în noaptea zilei de 4 martie.

În ţară, cele mai afectate judeţe au fost Teleorman, Dolj, Ilfov, Prahova, Iaşi, Vaslui, Buzău, Vrancea. Numeroase clădiri din Buzău, Ploieşti, Craiova, Zimnicea, Alexandria, Focşani, Iaşi, Bârlad, Vaslui şi alte localităţi au suferit avarii grave. La 5 martie 1977, a doua zi după producerea cutremurului, a fost instituită, prin Decret prezidenţial, starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 5 martie, preşedintele Nicolae Ceauşescu a revenit în ţară din vizita pe care o efectua în Republica Federală Nigeria. Pe primul plan s-a aflat urgentarea scoaterii tuturor victimelor cutremurului de sub dărâmături, identificarea tuturor locuinţelor şi a clădirilor publice cu avarii, în vederea evacuării lor imediate, după cum relata ziarul „Scânteia'' în ediţia din 6 martie 1977. Au fost luate măsuri pentru asigurarea cazării sinistraţilor, în acest scop stabilindu-se închiderea temporară a unor institute de învăţământ superior şi punerea la dispoziţia populaţiei sinistrate a căminelor. În Bucureşti şi în alte localităţi din ţară unde s-au produs avarii ale clădirilor şi ale reţelei de distribuire a gazelor, a fost oprită, provizoriu, aprovizionarea cu gaze naturale, pentru a se evita producerea unor explozii şi incendii.            

Conform datelor centralizate la Ministerul Sănătăţii, până în seara zilei de 5 martie, la Bucureşti au fost internate şi tratate 1.773 de persoane, au fost înregistraţi 508 morţi şi peste 2.600 răniţi, iar în restul ţării s-au înregistrat 614 răniţi şi 72 de decese. Agerpres relatează pe larg, începând din 7 martie 1977, despre acţiunile de salvare de sub ruine a victimelor cutremurului. În toate punctele din Bucureşti unde s-au prăbuşit imobile au acţionat ostaşi, studenţi, echipe de specialişti, cascadori, cadre sanitare, dar şi simpli cetăţeni veniţi să ajute la operaţiunile de salvare. Mulţi dintre aceştia au lucrat fără întrerupere zi şi noapte la degajarea ruinelor. „Relevând intensitatea distrugătorului cutremur, Agenţia France Presse transmite că acesta a lovit România cu o forţă echivalentă cu cea a zece bombe atomice de tipul celei de la Hiroshima.Pagubele materiale provocate la Bucureşti - arată agenţia - sunt mult mai serioase decât s-ar fi putut crede imediat după producerea sinistrului'', notează ziarul „România liberă'' din 8 martie 1977. 

Într-o telegramă din Roma, agenţia Reuters relata că, „adresându-se miilor de turişti şi pelerini adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, Papa Paul şi-a exprimat durerea în legătură cu cutremurul din România: „Suntem îndureraţi pentru numeroasele victime ale unui atât de vast dezastru, a spus el, şi ne alăturăm cu compasiune unei ţări care - din atâtea motive - ne este dragă.' '' („Scânteia'' din 8 martie 1977). Începând cu 8 martie, atât în Bucureşti cât şi în restul ţării, întreaga reţea de învăţământ şi-a reluat activitatea. Prin Decret prezidenţial, începând cu data de 10 martie 1977, a încetat starea de necesitate instituită pe teritoriul ţării, cu excepţia municipiului Bucureşti, precum şi a unităţilor sistemului de telecomunicaţii şi al Radioteleviziunii. Printr-un nou Decret prezidenţial, începând cu data de 15 martie 1977, starea de necesitate a încetat şi în municipiul Bucureşti, precum şi în unităţile sistemului de telecomunicaţii şi al Radioteleviziunii. 

Într-o ştire din 9 martie 1977, Agerpres relata despre analiza primară a caracteristicilor cutremurului din 4 martie a.c., care fusese recent încheiată de Centrul de Fizica Pământului şi Seismologie din România, în colaborare cu Institutul de Geologie-Geofizică: „Concluziile care se desprind demonstrează pregnant că mişcarea tectonică din 4 martie întruneşte toate elementele ce caracterizează cutremurele cu epicentrul în Munţii Vrancei, seismele de acest gen fiind de mare adâncime, cu şoc foarte puternic în prima sa manifestare. (....) Istoricul seismelor care au avut loc în ţara noastră, statistica pe ultimii 500 de ani constituie tot atâtea argumente care atestă permanenţa acestor caracteristici ale cutremurelor din regiunea Vrancei. În 1802, cutremurul principal, cu o magnitudine de 7,4 pe scara Richter, a fost urmat de o serie de replici tot mai slabe. Elemente asemănătoare de manifestare şi desfăşurare le-a prezentat şi seismul din 1940. Şocul principal de magnitudine 7,4, de la 10 noiembrie 1940, nu s-a mai repetat, replicile care au durat până la sfârşitul lunii nedepăşind 5,5 pe scara Richter. Astfel de caracteristici întruneşte şi cutremurul de vineri seara, de 7,2 grade pe scara Richter, care a fost urmat, la scurt timp, chiar în noaptea de 4 spre 5 martie, de o serie de replici cu o intensitate atât de slabă, magnitudinea lor nedepăşind 4,5 grade, încât nu au fost înregistrate decât de seismografe, nefiind percepute de populaţie. Asemenea replici de mică intensitate ale cutremurului din 4 martie specifice seismelor de mare adâncime din Vrancea au continuat şi în zilele de 5-8 martie, perioadă în care frecvenţa lor a scăzut progresiv''.

Cutremurul din România a stârnit un larg ecou în întreaga lume. Guverne, conducători de state, organizaţii naţionale şi organizaţii internaţionale, firme şi oameni de afaceri, persoane particulare din alte ţări îşi exprimă sentimentele de solidaritate cu poporul român, oferind ajutoare în medicamente, aparatură medicală, alimente, bani, instalaţii industriale. Au rămas întipărite atunci în memoria oamenilor episoadele salvării, în condiţii adesea dramatice, a unor supravieţuitori: Floarea Iordache, scoasă de sub ruinele blocului „Scala'' după 65 de ore de la producerea seismului; fetiţa Gabriela Corduneanu, scoasă de sub ruinele blocului din str. Ion Ghica la 7 martie; Livia Negoescu, salvată din ruinele blocului din str. Arghezi după 130 de ore; Elena Enache, la blocul din str. Al. Sahia, după ce a stat mai bine de 187 de ore sub dărâmături; Sorin Crainic, după ce a stat 253 de ore sub ruinele blocului „Continental''. Printre cei aflaţi în primele rânduri la operaţiunile de salvare s-au aflat cascadorii, printre aceştia numărându-se Mircea Pascu şi Tudor Stavru. Acesta din urmă avea să-şi piardă viaţa la o intervenţie de la blocul „Nestor''.

La 14 martie 1977, Agerpres informa că „numărul total al celor decedaţi până luni 14 martie, ora 18,00, este de 1.541, din care 1.391 în Capitală şi 150 în restul ţării. Numărul celor decedaţi în Capitală include şi 157 de persoane care au încetat din viaţă în spitale în urma rănilor şi afecţiunilor grave ce le-au fost pricinuite de seism, cu toate îngrijirile deosebite acordate de cadrele medicale pentru a le salva''. Numărul final al persoanelor decedate în urma seismului avea să ajungă, ulterior, la cifra de 1.578. În urma cutremurului din 4 martie 1977, şi-au pierdut viaţa multe personalităţi ale vieţii culturale, artistice şi ştiinţifice: Anatol Emilian Baconsky, Savin Bratu, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafiţa, Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu, Toma Caragiu, Doina Badea, Alexandru Bocăneţ, Eliza Petrăchescu, Liviu Popa, Mihaela Mărăcineanu, fizicianul academician Florin Ciorăscu şi mulți alții.

Surse:

https://financiarul.ro/2013/03/04/36-de-ani-de-la-cutremurul-din-4-martie-1977-documentar/

http://stiri.tvr.ro/au-trecut-37-de-ani-de-la-marele-cutremur-din-1977_41180.html#view

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/41-de-ani-de-la-cutremurul-din-4-martie-1977-888457

https://www.natgeo.ro/natura/catastrofe/7872-cutremurul-cel-mare

https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/04/cutremurul-din-4-martie-1977-11-22-18

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/03/04/documentar-40-de-ani-de-la-cutremurul-din-4-martie-1977-00-25-46

$$$

 S-a întâmplat în 4 martie 2007: În această zi, a murit compozitorul de muzică uşoară și realizator de emisiuni radio Şerban Georgescu (n. 5 aprilie 1952). S-a afirmat pe scena muzicală românească prin zeci de șlagăre, în anii ‘80, interpretate de Carmen Rădulescu și apoi de Mădălina Manole, cea care i-a devenit soție în anul 1994. Melodii ca „Întoarce-te’’, „Fată dragă’’, „Te-am văzut, mi-ai plăcut’’, „Nu ești chiar un înger’’, „Stai lângă mine, mamă’’ au câștigat numeroase premii la festivalurile de la Mamaia sau la alte concursuri.

După mariajul cu Mădălina Manole, care a durat aproape opt ani, muzicianul s-a recăsătorit cu actrița Eniko Bartos și a devenit tatăl unei fetițe, Alessia Ana Maria. Șerban Georgescu era și realizatorul emisiunii Romanticii, difuzată de Radio România Actualități. A murit, în seara zilei de 4 martie 2007, în jurul orei 20.00, în urma unui infarct suferit în locuința sa din București. Provenea dintr-o familie de medici cu renume, dar a ales muzica, urmând Liceul de specialitate din București, apoi Conservatorul Ciprian Porumbescu (1965-1970) unde a studiat cu Dan Constantinescu – compoziție, Mircea Chiriac – armonie, Victor Giuleanu, teorie, solfegiu, Liviu Comes – contrapunct. A cântat și în formația Lotus. Mai avea o pasiune (ascunsă, dezvăluită mie de către Titus Andrei: mecanica! Putea dezasambla un motor pentru a-l recompune la loc, în stare de funcționare!). 

A intrat în Radio-ul național (1975) în secția creație-repertoriu. Cunoștințele sale muzicale, aprofundate, solide, îi îndreptățeau prezența în această importantă secție, condusă de compozitorul-unicat Mihai Moldovan.A devenit apoi realizator de programe și emisiuni muzicale în redacția de muzică ușoară a radio-ului național.Începuse să scrie muzică ușoară încă din 1968. A fost cântat mai întîi de Carmen Rădulescu apoi de Mădălina Manole – fata cu părul de foc, care i-a devenit și soție.Preferații săi în materie de poetică au fost Dan Verona dar mai ales George Țărnea. și în domeniul motoarelor,Șerban Georgescu era pretențios și la traspunerea cuvintelor în vers. În calitate de realizator de programe și emisiuni ale Redacției de muzică ușoară a Radiou-ului național s-a remarcat prin bun gust în selectarea și, important, prin alăturarea pieselor (respectând compatibilitatea tonală a succesiunilor). Era prezent și la populara – altădată, emisiune 

Era iubit și de ascultători, și de colegi.Iar emisiunea pe care o realiza duminică de duminică către prânz alături de Gabriela Scraba, program dedicat șlagărelor, releva și o altă calitate a sa deloc de neglijat: respectul față de creația confraților. De altfel, după una dintre aceste emisiuni, într-o nefastă dată de 4 martie, mergând acasă, nu s-a simțit bine. A doua zi nu mai era printre noi…Creație (selectiv): Vestitori de primăvară, Fericirea are ochii tăi, O floare de astă vară, O clipă doar, Vino, te aștept mereu, Întoarce-te, Fată dragă, Te-am văzut, mi-ai plăcut, Nu ești chiar un înger, Stai lângă mine, mamă, Vreau să te uit, Să nu mă minți, Viața în doi, Muzica te cheamă, Nu-i un vis, Pentru tot ce iubim, Vino, Drumul spre noi, Un om sentimental, Jucătorul de iubiri ș.a. 

Surse:

https://romanialibera.ro/cultura/arte/a-murit-compozitorul-serban-georgescu-89025

https://radioromaniacultural.ro/greii-muzicii-usoare-romanesti-serban-georgescu/

http://www.revistavip.net/Arhiva_RevistaVIP/Priveghi_nervos_cu_Madalina_Manole/46/744/

http://revistatango.ro/tag/serban-georgescu

$$$

 S-a întâmplat în 4 martie 2015: În această zi, a trecut în eternitate actorul George Motoi. George Motoi (n. 22 ianuarie 1936 în Caliacra – d. București) a fost un actor și regizor român de teatru. Cursurile primare le face în comuna Dudești, jud. Brăila, unde s-au stabilit părinții după anul 1940. Între anii 1950-1954, urmează studiile medii la Grupul școlar agricol din Brăila și Școala Populară de Artă din același oraș. În anul 1954 dă examen de admitere și reușește la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Absolvă, în 1958, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, la clasa prof. Irina Răchițeanu.

După absolvire pleacă cu repartiție la Piatra Neamț, punând acolo, împreună cu toți colegii de promoție, bazele unui nou teatru (Teatrul Tineretului de azi).Teatrul din Bacău îl împrumută pentru rolul titular din Don Carlos de Schiller, sub regia artistului emerit Ion Olteanu. Băcăuanii îi obțin transferul de la Piatra Neamț și joacă la Bacău numai roluri principale de largă diversitate, fiind remarcat în turneele din capitală ca unul dintre cei mai buni interpreți români ai Bufonului din A douăsprezecea noapte de Shakespeare (sub bagheta regizorală a reputatului Vlad Mugur).Vrea să-l angajeze Teatrul „Giulești” din București dar Vlad Mugur, preluând pe atunci (1964) direcția Teatrului Național din Cluj, îl convinge să meargă cu el. Sub aripa lui Vlad Mugur ajunge actor consacrat. Interpretarea rolului Caligula din piesa cu același nume de Albert Camus, de pildă, îl propulsează fulgerător printre actorii de prim rang ai țării, iar câteva turnee în Italia, cu același rol, îl consacră definitiv.

Îl vede și Radu Beligan în Caligula și-l invită să vină la Naționalul bucureștean. O face. Și nu numai pentru că, după o vacanță, Vlad Mugur rămâne definitiv în Occident, lăsându-l la jumătatea drumului cu un Hamlet de zile mari, ci și pentru că solicitările de la București ale Cinematografiei și Televiziunii îi sacrificau nopțile pe trenuri și avioane. În film, a colaborat constant cu Malvina Urșianu.A jucat, printre altele, în „Noiembrie", de Ana Maria Bamberger, în regia lui Alice Barb, „Dialog nocturn despre o piesă nescrisă" (spectacol lectură) de Doru Moţoc, „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit", adaptare şi regie proprie, „Macbeth", de Eugene Ionesco, în regia lui Beatrice Bleonţ, „Numele trandafirului", după Umberto Eco, „Generaţia de sacrificiu", de I. Valjan, „Jocul ielelor", de Camil Petrescu, în regia Sandei Manu, „Despot Vodă", de Vasile Alecsandri, în regia lui Anca Ovanez-Doroşenco, „A treia ţeapă", de Marin Sorescu, „Elegie", de P. Pavlovski, în regia lui Mihai Berechet, „Cine a fost Adam?", de Leonida Teodorescu, în regia lui Cristian Munteanu, şi „Iadul şi pasărea", de Ion Omescu, în regia lui Alexandru Finţi.

George Motoi a urcat şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, între 1964 şi 1970, jucând în spectacole precum „Pisica din noaptea Anului Nou", de D.R. Popescu, „Evantaiul", de Oscar Wilde, „Turnul Eiffel", de Ecaterina Oproiu, „Şcoala Calomniei", de Richard Sheridan, regia Lucian Giurchescu, „Fizicienii", de Friedrich Dürrenmatt, regia Victor Tudor Popa, „Lungul drum al zilei către noapte", de Eugene O'Neill, regia Crin Teodorescu, „Astă seară se joacă fără piesă", de Luigi Pirandello, regia Paulo Magelli, „Vlaicu Vodă", de Alexandru Davila, regia Val Mugur, iar la Teatrul din Piatra Neamţ, între 1958 şi 1960, a jucat în „Bărbierul din Sevilla", de Beaumarchais, şi „Poveste de iubire", de Konstantin Simonov, regia Cristian Munteanu.

La Teatrul „Maria Filotti" din Brăila a regizat, printre altele, spectacolele „Ultima oră", de Mihail Sebastian, „Profesorul de franceză", de Tudor Muşatescu, „Gaiţele", de Alexandru Kiriţescu, „Noaptea Brâncoveanului", de Titu Constantin, „Pălăriile doamnei Olga", de Tudor Popescu, „Cineva te iubeşte", de Alex Stein, iar la Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti a pus în scenă „Paiaţa soseşte la timp", de Fănuş Neagu, şi „Morişca" de Ion Luca, 1991.George Motoi a primit premiul pentru întreaga activitate din partea Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în 2011, Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler, premiul de excelenţă acordat de Centrul Naţional al Cinematografiei pentru contribuţia deosebită adusă la afirmarea filmului românesc, în 2002, diploma „Artist de Onoare al Filmului Românesc" în 2001, marele premiu al Festivalului de la San Remo, pentru filmul „Adela", după Garabet Ibrăileanu, regia Mircea Veroiu, premiul Festivalului Naţional de Teatru, pentru rolul Victor din „Pisica în noaptea Anului Nou", de Dumitru Radu Popescu, regia Val Mugur (Teatrul Naţional din Cluj).

În regia Malvinei Urşianu, a jucat în patru filme importante: "Serata" (1971), „Trecătoarele iubiri" (1974), „Întoarcerea lui Vodă-Lăpuşneanu" (1979), „Liniştea din adâncuri" (1982). Lăpuşneanu este unul dintre rolurile cele mai importante pe care le-a avut în cinematografie. Un alt film de neuitat este „Adela" (1985), al lui Mircea Veroiu, unde l-a interpretat pe medicul Emil Codrescu, de care se îndrăgosteşte tânăra Adela (Marina Pricopie).Printre filmele în care a mai jucat se numără „Întoarcerea lui Magellan" (1974), de Cristiana Nicolae, „Fraţii Jderi (1974), de Mircea Drăgan, serialul TV „Un august în flăcări" (1975), de Radu Gabrea, Doru Năstase, Dan Piţa şi Alexandru Tatos, lung-metrajele „Marele singuratic" (1977), de Iulian Mihu, „Buzduganul cu trei peceţi" (1975), de Constantin Vaeni, „Trandafirul galben" (1982), de Doru Năstase, „Masca de argint" (1985), de Gheorghe Vitanidis, „Colierul de turcoaze" (1986), de Gheorghe Vitanidis, „Terente - regele bălţilor" (1992), de Andrei Blaier.

Actorul a fost căsătorit peste 20 de ani cu actrița Cezara Dafinescu, cu care are o fiică. George Motoi s-a recăsătorit cu actrița Gigliola Brăileanu. A fost înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri din București.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/george-motoi-5664/

http://www.humanitas.ro/george-motoi

http://www.radioiasi.ro/stiri/supliment/george-motoi-e-crezul-meu-de-capatai-sa-nu-ma-compromit/

http://www.teatral.ro/artist/george-motoi

https://adevarul.ro/cultura/teatru/don-juanul-george-motoi-parasit-cezara-dafinescu-23-ani-casnicie-actorul-s-a-consolat-fosta-studenta-giliola-1_54f6e1e4448e03c0fd36f61e/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 4 martie…

– „Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale” atrage atenţia asupra pericolului pe care îl prezintă acest flagel, considerat cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor omului, a fiinţei umane. Ziua a fost marcată pentru pentru prima dată la 4 martie 2009, când, la iniţiativa asociaţiei non-guvenamentale GIPF – „Groupe International de Paroles de Femmes” şi sub patronajul preşedintei Célhia de Lavarene, fondatoare a STOP – „Stop Trafficking Of People”, a fost organizată, la Paris, o conferinţă internaţională intitulată „Prima ediţie a Zilei mondiale de luptă împotriva exploatării sexuale”

- 1193: A murit Saladin I (Salah Ad-Din Yusuf), comandant de oşti şi diplomat arab de origine kurdă, sultan al Egiptului şi Siriei (1171-1193); în 1187 armatele sale i-au învins pe cruciaţi şi au ocupat Ierusalimul. După a treia cruciadă (1189-1192), a încheiat o pace de compromis păstrând Siria, Palestina interioară şi Ierusalimul. Personalitatea lui Saladin a impresionat atât Orientul cât şi Occidentul, prin încercarea sa de a reabilita lumea musulmană, căreia i-a insuflat o nouă forţă spirituală şi material. Şi-a tratat prizonierii cu onoare, astfel încât lumea creştină l-a considerat un model al valorilor cavalereşti, o figură care i-a fascinat pe mulţi scriitori (n. 1137 sau 1138)

– 1678: S-a născut Antonio Vivaldi, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog italian; considerat cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian (m. 1741) 

– 1832: A murit orientalistul francez Jean François Champollion; a pus bazele egiptologiei ştiinţifice moderne, prin descifrarea hieroglifelor egiptene; autor al unei gramatici şi al unui dicţionar cu scriere hieroglifică (n. 1790)

– 1851: S-a născut prozatorul grec Alexandros Papadiamantis, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii greceşti din secolul al XIX-lea (m. 1911).

– 1859: S-a născut regizorul Paul Gusty, unul dintre pionierii regiei româneşti de teatru; director de scenă aproape 60 de ani la Teatrul Naţional din Bucureşti (m. 1944)

- 1866: S-a născut Joseph-Charles Franchère, pictor canadian (m. 1921)

- 1882, 4/16: S-a născut omul politic şi diplomatul Nicolae Titulescu; ministru al finanţelor (1917-1918 şi 1920-1921), trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra (1921-1927); ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936); delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei preşedinte a fost în 1930 şi 1931). A avut o puternică activitate diplomatică pentru întărirea securităţii şi integrităţii teritoriale a României, mai ales după instaurarea naţional-socialismului în Germania; îndepărtat din Guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa, unde şi-a continuat activitatea de promovare a ideii de asigurare şi menţinere a păcii în lume; membru titular al Academiei Române din 1935 (m. 1941, Nisa). Ceremonia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu a avut loc la 14 martie 1992, la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, împlinindu-se astfel, după 51 de ani, dorinţa testamentară a marelui diplomat

- 1897, 4/16: A murit (la Paris) Alexandru Lahovari; jurist şi om politic; orator de mare talent; alături de Petre P. Carp, a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai conservatorilor; ministru în mai multe rânduri (n. 1841). 

- 1907, 4/17: Peste 2.000 de ţărani răsculaţi pătrund în Botoşani; au loc ciocniri sângeroase cu armata şi sunt ucişi primii ţărani răsculaţi (răscoala a izbucnit la 8/21 februarie acelaşi an, în satul Flămânzi din judeţul Botoşani) 

- 1916: S-a născut Giorgio Bassani, scriitor şi editor italian (m. 2000)

- 1916: A murit (pe front, în timpul primului război mondial) Franz Marc, pictor şi grafician german, unul dintre principalii reprezentanţi ai mişcării expresioniste germane. Franz Marc (n.8 februarie 1880) a fost unul din cei mai importanţi pictori ai expresionismului german.Marc a studiat în München la Academia de Arte Frumoase începând cu 1900. Între 1903 şi 1907, locuind la Paris, a descoperit puternice afinităţi cu arta lui Vincent van Gogh. Prietenia creată între Marc şi un alt pictor german, August Macke, în decursul anului 1910, a fost un factor determinant al creării, în anul următor, a mişcării artistice cunoscută sub numele de Der Blaue Reiter (Călăreţul albastru). Alături de Marc şi Macke au fost prezenţi ca membri fondatori: Wassily Kandinsky, care a generat ideea desprinderii de mişcarea artistică cunoscută ca Neue Künstlervereinigung, precum şi alţi artişti de renume, aşa cum au fost Alexej von Jawlensky şi Marianne von Werefkin.

– 1918: S-a născut fosta jucătoare americană de tenis de câmp Margaret Osborne DuPont; fost număr unu mondial, a câştigat în perioada 1940 – 1950, nu mai puţin de 37 de titluri de Grand Slam la simplu, dublu feminin şi dublu mixt, fiind pe locul 4 în topul câştigatorilor din toate timpurile (m. 2012)

- 1923: Partidul Naţionalist-Democrat Creştin, organizaţie naţionalist-extremistă de dreapta condusă de A. C. Cuza, se transforma în Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC). Formaţiune politică de extremă dreapta (cu un program naţionalist, creştin şi xenofob), LANC a inaugurat în istoria politică românească practica organizaţiilor paramilitare, prin crearea grupului de „lănceri”. În cadrul LANC, s-a conturat o grupare condusă de Corneliu Zelea Codreanu, care, ulterior, se va desprinde şi va forma Legiunea Arhanghelului Mihail

- 1927: S-a născut teatrologul şi eseistul Virgil Brădăţeanu (m. 2008) 

-1932: S-a născut cântăreaţa sud-africană de muzică folk, Miriam Makeba, poreclită „Mama Africa”; prima cântăreaţă de culoare căştigătoare a unui Premiu Grammy, în 1965 (m. 2008) 

- 1936: Primul zbor al dirijabilului „Zeppelin LZ 129 Hindenburg".

- 1940: S-a născut fizicianul american Carl Baxter Collins; s-a remarcat în domeniile laserilor şi al electronicii cuantice; lucrări de pionierat în spectroscopia multifonică; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992

- 1942: A murit Gheorghe Adamescu, istoric literar, bibliograf şi publicist; autor al unei lucrări unice în felul ei, ţinând de pionierat, „Contribuţiune la bibliografia românească" (volumele I-III, 1921-1928); membru corespondent al Academiei Române (n. 1869) 

- 1948: S-a născut cântăreţul britanic Shakin' Stevens (numele real: Michael Barratt)

- 1950: Lansarea filmului „Cenuşăreasa". Cenuşăreasa este un film de animaţie american din 1950 produs de Walt Disney şi bazat pe povestea Cenuşăreasa, de Charles Perrault. Al doisprezecelea în seria Walt Disney Animated Classics, filmul a avut parte de o lansare limitată, cu ajutorul RKO Radio Pictures. Regizorii au fost Clyde Geronimi, Hamilton Luske şi Wilfred Jackson.Printre cântecele compuse de Mack David, Jerry Livingston şi Al Hoffman se află „A Dream is a Wish Your Heart Makes”, „Bibbidi-Bobbidi-Boo” (cântecul Zânei), „So This Is Love”, „Sing Sweet Nightingale”, „The Work Song” (cântecul şoriceilor) şi „Cinderella” (cântecul de pe generic).A avut două continuări direct-pe-video: Cenuşăreasa II: Viaţa la castel (2002) şi Cenuşăreasa III: Întoarcerea în timp (2007).

- 1951: S-a născut Chris Rea, solist, chitarist şi pianist englez

-1952: A murit Sir Charles Scott Sherrington, medic englez; studii asupra fiziologiei sistemului nervos, coordonării nervoase, reflexelor motorii; Premiul Nobel pentru medicină pe 1932, împreună cu conaţionalul său Edgar Douglas Adrian, pentru descoperirile lor privind funcţionarea neuronilor (n. 1857) 

- 1952: S-a născut Umberto Tozzi, interpret italian de muzică uşoară 

- 1952: S-a născut prozatorul şi diplomatul Gabriel Gafiţa 

- 1957: A murit filosoful şi psihologul Constantin Rădulescu-Motru; în 1910 a întemeiat Societatea de Studii Filosofice, devenită, ulterior, Societatea Română de Filosofie; membru al Academiei Române, vicepreşedinte (1935-1938; 1941-1944) şi preşedinte al acestui for (1938-1941) (n. 1868) 

– 1959: S-a născut Eugenia Vodă, critic de film şi realizatoare a emisiunii de televiziune „Profesioniştii”, difuzată de postul TVR 1

- 1975: Charlie Chaplin este decorat de catre Regina Angliei, Elisabeta a II-a. Primeste titlul de Comandor al Ordinului Britanic

- 1977: Puternic cutremur de pământ în România (ora 21:23), soldat cu mii de victime (11300 accidentate şi 1570 decedate) şi însemnate pagube materiale (a fost unul dintre cele mai puternice cutremure de pământ înregistrate în secolul al XX-lea în Europa), cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter, cu o durată de aproape 50 de secunde, cu epicentrul în zona Vrancea (la o adâncime de 97 km) şi care s-a resimţit pe întreg teritoriul ţării 

- 1977: A murit Anatol Emilian Baconsky, poet, eseist şi traducător (n. 1925) 

- 1977: A murit cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea (n. 1940) 

- 1977: A murit regizorul Alexandru Bocăneţ; realizator de filme şi emisiuni de televiziune (n. 1944) 

- 1977: A murit Savin Bratu, publicist, editor, critic şi istoric literar (n. 1925) 

- 1977: A murit actorul Toma Caragiu (n. 1925) 

- 1977: A murit poeta Daniela Caurea (n. 1951) 

- 1977: A murit fizicianul Florin Ciorăscu; cercetări în domeniile radioelectronicii, fizicii atomice şi nucleare; între anii 1967 şi 1977 a condus, în calitate de redactor-şef, revista „Ştiinţă şi tehnică"; membru corespondent al Academiei Române (n. 1914) 

- 1977: A murit pianistul Tudor Dumitrescu (n. 1957) 

- 1977: A murit Mihai Gafiţa, critic şi istoric literar (n. 1923) 

- 1977: A murit Alexandru Ivasiuc, prozator şi eseist (n. 1933) 

- 1977: A murit actriţa Eliza Petrăchescu (n. 1911) 

- 1977: A murit fizicianul Paul Petrescu; cercetări originale în domeniul fizicii cristalelor, pentru acestea realizând şi o aparatură spectrală originală; preocupări şi în domeniul metalurgiei, unde a introdus metode moderne spectroscopice şi de defectoscopie cu raze X; membru al Academiei Române (n. 1915) 

- 1977: A murit criticul şi istoricul literar Mihail Petroveanu; între anii 1948 şi 1952 a fost redactor la Redacţia literară a Radiodifuziunii Române; soţul poetei Veronica Porumbacu (n. 1923) 

- 1977: A murit Corneliu M. Popescu, recunoscut pe plan internaţional drept cel mai bun traducător în limba engleză al poeziilor lui Mihai Eminescu; Asociaţia „Poetry Society at National Poetry Center" din Londra a instituit în memoria sa, în anul 1984, „Premiul Corneliu M. Popescu" pentru traduceri (n. 1958) 

- 1977: A murit Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicăi Schwefelberg), poetă şi prozatoare; soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu (n. 1921) 

- 1977: A murit Nicolae Ştefănescu, prozator, dramaturg şi scenarist (n. 1921) 

- 1977: A murit compozitorul Ion Vintilă (n. 1924) 

- 1988: Inaugurarea piramidei de sticla de la Muzeul Luvru, Paris

– 1991: A murit scriitorul Ion Lăncrănjan (n. 1928)

- 1994: A murit sculptorul Peter Balogh (n. 1920)

- 1998: A murit Ossip Flechtheim, istoric, sociolog şi futurolog german; el a creat şi popularizat conceptul de „futurologie” (n. 1909, în Rusia)

– 1999: A murit prozatorul şi traducătorul Vlad Muşatescu; autor de romane poliţiste, în registru parodic (n. 1922)

- 2000: A murit actriţa Cella Dima (n. 1916)

- 2000: A murit tenorul Ion Stoian (n. 1927)

- 2002: A murit compozitorul Bogdan Moroianu (n. 1915) 

-2005, 4-7: Vizita în România a Sanctităţii Sale Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, pentru a participa la festivităţile organizate de Patriarhia Română cu prilejul aniversării a 120 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei (1885) şi 80 de ani de la ridicarea la treapta de Patriarhie (1925)

– 2005: A murit Mihai Brediceanu, dirijor, compozitor, muzicolog, pedagog şi matematician; a inventat polimetronomul electronic; fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu (n. 1920)

– 2007: A murit compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu, fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (n. 1952)

– 2015: A murit actorul de teatru şi film, regizorul şi scriitorul George Motoi (n. 1936)

- 2017: A murit medicul şi cercetătorul american Thomas Starzl; unul din cei mai mari chirurgi ai secolului XX, savantul cu cele mai multe citări în domeniul medicinei, numit de multe ori „părinte transplantului modern”; a efectuat primul transplant de ficat la om în 1963, primul transplant de ficat la om cu supravieţuire în 1967, a realizat progrese în transplantul de rinichi, a adus contribuţii majore în imunosupresia de transplant, a fundamentat etica şi legislaţia de transplant (n. 1926)

$$$

 GIGANȚII MITOLOGIGI

Gigantii, oamenii cu statura uriasa, sunt prezenti în mitologia fiecarui popor. Acesti humanoizi au aprins imaginatia oamenilor de-a lungul secolelor si continua sa fie prezentati si astazi ca o realitate ascunsa a unei lumi de mult apuse.

Oamenii de stiinta sunt însa sceptici. Cu siguranta, povestile cu giganti încânta. Oameni uriasi, precum Goliath, Ymir sau Polyphemus au trezit mereu imaginatia. Acesti uriasi populeaza povestile fiecarui popor dar si vechile mitologii. Pe toate cele sase continente locuite de om, uriasii au strabatut pamântul si îndeosebi au savârsit fapte reprobabile, incendiind sate, mâncând oameni sau în alte cazuri au adus bunastare si au fost venerati. Toate acestea însa numai în povesti. Existenta lor nu este confirmata de niciun specialist si nu exista nicio dovada incontestabila privind existenta acesto oameni uriasi.

Chiar si asa gigantii îsi au înca sustinatorii lor, fiind elaborata o adevarata teorie a conspiratie, cu descoperiri de schelete gigantice, tinute la secrete, dar si cu imagini publicate în mediul virtual cu asa zice ramasite de uriasi care însa nu sunt recunoscute de comunitatea stiintifica.

În secolul al XXI lea, epopeea gigantilor înca stârneste controverse.

Uriasii populeaza cultura traditionala a lumii

Din cele mai vechi timpuri mitologia diferitelor popoare a lasat marturii privind existenta unor oameni cu o statura impresionata si de 10 ori mai înalti decât un om obisnuit. Erau numiti giganti sau uriasi. Numele lor sunt pastrate, inclusiv în Vechiul Testament. Cei mai cunoscuti sunt Anakim, Gog si Magog, Goliath, Nephilim sau Nimrod.

Totodata uriasi cunoscuti sunt prezenti în cultura veche celtica si sunt cunoscuti drept Cormoran, Corb sau Eriu. Mitologia greaca la rândul sau este plina de giganti. Sute de uriasi sunt consemnati, dintre care poate cei mai cunoscuti sunt ciclopii Polyphem si Epimetheus. Mitologia hindusa dar si cea nordica sau amerindiana îsi are si ea uriasii sai. În majoritatea cazurilor uriasii sunt o pacoste pentru umanitate. Ei ataca satele, terorizeaza comunitatile si sunt în unele cazuri chiar o pedeapsa divina.

Si în România povestile cu uriasi sunt omniprezente. Mai mult decât atât, credintele populare consemneaza numeroase legende privind existenta uriasilor. De exemplu în nordul judetului Botosani, la Ibanesti si Hiliseu Horia este o abundenta de marturii cu privire la existenta uriasilor. Aproape nu exista loc, care sa nu aminteasca de o fapta sau de un mormânt de urias.

Cum au aparut uriasii

Din mitologie aflam ca uriasii au aparut în special prin vointa divina. În cazul povestilor celtice cu uriasi, originea lor este nespecificata.

Doar în cazul lui Eriu se spune ca este de fapt la orgine o zeita.

În rest inclusiv la români, gigantii se pare au existat dintotdeauna.

În Biblie, mai precis în Vechiul Testament, în Geneza se precizeaza ca uriasii ar fi aparut din încrucisarea fiilor lui Dumnezeu cu pamântenii. „În vremea aceea s-au ivit pe pamânt uriasi, mai cu seama de când Fiii lui Dumnezeu începusera a intra la fiicele oamenilor si acestea începusera a le naste fii”.

Legendele grecesti arata deasemenea o orgine divina a uriasilor, Polyphem de exemplu fiind nascut din zeul Poseidon.

Uriasii mâncatori de oameni, patagonezii si gigantii primordiali

Miturile despre uriasi au persistat pâna în lumea contemporana.

Mai mult decât atât, astazi se cauta explicatii stiintifice, iar o întreaga comunitate, mai mult pseudo-stiintifica sustine ca exista si dovezi privind existenta acestor oameni cu staturi impresionante.

Mediul virtual este împânzit cu imagini ale unor schelete uriase descoperite. Mitologia contemporana atesta descoperirea unor uriasi cu parul rosu în pesterile din Lovelock situate în desetul Nevada pe teritoriul Statelor Unite. Se spune ca aceste schelete au fost descoperite în 1911 si ca în special craniile ar fi fost pastrate o vreme în muzeul Humbolt din Winnemucca.

Despre acesti uriasi ”cu parul rosu” din Nevada vorbesc legendele ameridienilor din tribul Paiute care îi numeau Numa Ticutta.

Batrânii tribului Paiute spuneau, dupa cum a cules legendele Ione Allen, ca acesti uriasi, aveau parul rosu si ca mâncau oameni. De altfel Numa Ticutta în graiul Paiute înseamna mâncatori de oameni.

Totodata se presupune ca în toata America au fost descoperite urme ale unor uriasi. Ramasitele lor nu se afla astazi însa la niciun muzeu si nu exista nicio documentare stiintifica oficiala despre aceste schelete sau cranii.

De altfel, un raport al descoperirilor de la pesterile din Lovelock este publicat, dar nici urma de uriasi, doar de comunitati paleolitice si mai târziu neolitice.

O alta ”rasa” celebra de uriasi este considerata cea a patagonezilor, despre care se spune ca au fost vazuti de Magellan în calatoria sa în Patagonia.

Unul dintre marinarii care l-au însotit a descris o întâlnire cu un urias din Patagonia, care dansa pe o insula. ”Era atât de înalt încât abia îi ajungeam pâna la mijloc”, scria uluit Antonio Pigafetta, geograful din cadrul expeditiei lui Magellan.

Aceeasi patagonezi vor fi mentionati si în jurnalul de calatorie al celebrului calator si corsar britanic Francisc Drake, dar si de James Cook, care ar fi încercat sa prinda un urias, sau de John Byron.

Totodata în lumea virtuala au aparut sute de informatii referitoare la asa zise schelete de uriasi descoperite în SUA, Muntii Caucaz, Muntii Altai, Desertul Sahara sau chiar la Rosia Montana.

Lumea stiintifica tace în privinta uriasilor

Toate aceste descoperiri epocale, sunt însa doar pe internet. Nicio lucrare stiintifica sau rapoarte de descoperiri nu confirma existenta unor oase de giganti.

Existenta gigantilor în forma spectaculoasa în care este prezentata în mediul virtual nu este confirmata de oamenii de stiinta.

Rapoartele privind descoperirile de la Lovelock în Nevada arata o comunitate, dar nu de uriasi ci de nativi aflati pe diferite trepte ale civilizatie, iar muzeul Humboldt nu are cranii uriase. Toate aceste „descoperiri” în special de morminte ale gigantilor nu apar în lucrarile stiintifice de specialitate si nici nu sunt confirmate de oamenii de stiinta. Cât despre patagonezi, acestia se vor dovedi de fapt niste giganti ceva mai scunzi decât un baschetbalist din NBA.

Cine sunt adevaratii ”giganti”

Prezenta asa-zisilor giganti este documentata în lumea stiintifica dar într-un mod mai putin bombastic si diferit.

Gigantii nu sunt neaparat oameni foarte înalti ci mai mult specii de hominizi înrudite cu omul actual. Astfel se vorbeste de Gigantopithecus descoperit în 1935 de antropologul Ralph von Koenigswald.

Mai precis acesta a descoperit ramasitele sale într-o farmacie din China. Gigantopithecus era mai mult o primata, o specie uriasa de maimuta care a trait în zona Asiei. De aceasta specie s-a ocupat si Grover Krantz, un antropolog american de renume mondial, cunoscut pentru încercarea sa de a dovedi existenta primatelor uriase de genul Yeti sau Sassquatch.

De altfel existenta acestui Gigantopithecus a fost confirmata de studii scrise si de numeroase descoperiri arheologice în pesterile din Liucheng sau site-urile de la Hubei si Guangxi, toate din China. Au fost descoperite în special, cranii, mandibule sau oase ale bratelor. Resturi osteologice ale acestei specii au fost descoperite si în Vietnam dar si în alte zone ale Asiei de sud-est.

Grover Krantz în special preciza ca Gigantopithecus masura aproximativ 3 metri înaltime si semana cu un urangutan.

O alta specie de ”urias” documentata stiintific, este Meganthropus.

Nu se stiu foarte multe despre el, dar se crede ca a fost un tip hominid urias, asa cum arata Franz Weidenreich un renumit antropolog si anatomist german.

Ramasitele acestei specii au fost descoperite si cercetate în zona Sangiran din Indonezia. Mai precis este vorba de un fragment de craniu si o mandibula.

Descoperirea a fost realizata de antropologul von Koenigswal în 1941, iar cercetarile au fost continuate de Franz Weidenreich, care s-a aratat impresionat de dimensiunile mandibulei. ”Uriasul din Java era mult mai mare decât orice gorila”, preciza Weidenreich.

Mai mult decât atât acesta preciza ca are de doua ori dimensiunea gorilei. Se presupune ca avea în jur de 2,5 metri si aproape 400 de kilograme.

Modul în care au disparut acesti uriasi, ierbivori în mare parte, este legat, arata specialistii mentionati de schimbarile climatice care au survenit de-a lungul timpului.

Totodata referitor la patagonezi si înaltimea lor, s-au pronuntat specialistii care au efectuat sapaturi arheologice în zona, dar si antropologii. Bastinasii din tribul Aonikenk din cadrul populatiilor Tehuelche, corespund cel mai bine descrierii calatorilor straini.

Mai precis prin sapaturi arheologice s-a descoperit ca înaintasii acestora din secolele al XVI-XVII lea aveau statura fata de europeni.

Mai precis erau ”giganti” de aproximativ 1,85 metri cu exemplare care ajungeau pâna la 1,90-1,95, in timp ce media de înaltime la europenii din aceea perioada era de 1,65 metri. Poate de aceea si adânca impresie pe care le-au creat-o.

Totodata de-a lungul istoriei au existat indivizi cu mult mai înalti decât media populatiei, ceea ce i-a propulsat imediat în rândul uriasilor. Un bun exemplu este Goliath-ul biblic dar mai ales Bartlmä Bon, un individ misterios care a fost prezent în turnirul de la Viena din 1560, ca însotitor al nepotului arhiducelui Ferdinand al II lea. Se spune ca masura 2,6 metri. Ceea ce s-a întâmplat cu acesta dupa turnir ramâne un mister.

$¢$

 GINA PATRICHI

Luna martie a fost scrisă în destinul ei. S-a născut pe 8 martie 1936 şi a murit pe 18 martie 1994. Nici şaizeci de ani n-a petrecut pe acest pământ, dar în acest timp a devenit una dintre cele mai mari actriţe ale teatrului românesc. Gina Patrichi.

Nici un om de teatru şi film şi nici un iubitor al scenei şi al peliculei nu rămâne indiferent când îi aude numele. Posteritatea a păstrat imaginea pe care actriţa şi-a creat-o în timpul vieţii: stilată, nuanţată, deschisă şi atât de curajoasă, încât perfecţiunea să nu i se pară un ideal teoretic şi atât. 

Din martie 1994 teatrul românesc trăieşte fără ea, făptura de vis care pleca după 58 de ani petrecuţi în viaţa de aici, cu bune şi rele. Într-unul din ultimele interviuri, realizat de Lucia Hossu-Longin, actriţa citase una din ultimele replici ale Corinei, eroina din piesa lui Mihail Sebastian, „Jocul de-a vacanța”, rol pe care îl jucase la începutul carierei: „Poate că nici n-am fost altceva decât o fată dintr-o carte, din cartea pe care o citeşti… Poate că, într-adevăr, totul n-a fost decât o părere, o glumă, un joc…” 

După 1990, când Teatrul Bulandra a putut pleca în turnee în străinătate, „Hamletul” montat de Alexandru Tocilescu, cu Ion Caramitru în rolul principal, a rămas fără Gertrude. Gina Patrichi a înlocuit-o pe Ileana Predescu şi a jucat la Royal National Theatre, Londra, apoi la Dublin și Paris. A făcut o Gertrude cu-adevărat shakespeariană: chinuită, sofisticată, dramatică. Se întâmpla la câţiva ani după ce jucase o altă regină a Marelui Will, Cleopatra, la Naţionalul clujean, în montarea lui Mihai Măniuţiu. Gertrude a fost un cântec de lebădă de neuitat, spun criticii şi Mihai Patrichi, fratele actriţei, autorul volumului „Gina Patrichi: clipe de viaţă”. Reginele interpretate de actriţă pe scenele din România au fost, toate, rodul unui crez. 

Eu am orgoliul meseriei mele: acela de a transforma un adevăr improbabil într-un neadevăr posibil 

„Mă străduiesc să-mi găsesc momentul meu de adevăr, mi-l contrazic adeseori şi, atunci, fireşte ca nu prea pot să am certitudini. (…) Eu am orgoliul meseriei mele: acela de a transforma un adevăr improbabil într-un neadevăr posibil. Trăiesc unele momente până la paroxism, până la stările pe care făpturile echilibrate le văd doar în vis. Pentru a obţine asemenea străfulgerări, trebuie ca tot restul de adevăr să fie saturat de semnificaţii, trebuie practicată o mare economie de mijloace – pentru ca momentul de explozie să fie demonstrativ şi fascinant în acelaşi timp.” 

Fugind de închistarea în formulă, necrezând în posibilităţile tehnicii în lipsa intuiţiei, Gina Patrichi jucase roluri de compoziţie din cele mai diverse, descoperind şi exploatând resurse spirituale, fugind, de fapt, de riscul de a fi un executant: „Actorul deprins să primească ordine pe care le execută orbeşte, (…) care preia intonaţii, și nu intenţii, se situează sub nivelul unui meseriaş oarecare, căci el accepta din lenevie ori comoditate să devină din subiect, obiect.” 

Teoria a rezultat din practică, după ani mulţi şi personaje numeroase pe care le-a căutat, le-a înţeles şi le-a exprimat. S-a întâmplat şi în 1984, de exemplu, când coregrafa Miriam Răducanu a montat la Teatrul Bulandra un colaj de texte şi de momente coregrafice care avea nevoie de un interpret flexibil, care poate improviza şi fugi de convenţie. Acesta a fost Gina Patrichi. Cum a reuşit ea să construiască mai multe voci într-un singur spectacol, „O lume pe scenă”? Datorită deschiderii, dorinţei de a explora și de a descoperi: „În meseria noastră, dacă nu eşti în stare să o iei mereu de la capăt, eşti pierdut. Încerc, pe cât se poate, să alerg spre o nouă tinereţe… în teatru. Sper să o găsesc, pentru că, în unele cazuri – spun eu – niciodată nu-i prea târziu. Şi pentru că nimeni, niciodată, nu este, nu poate fi, pe de-a-ntregul adult!” 

În căutarea perfecţiunii, jucase în montări scenice rămase în istoria teatrului românesc: „Iulius Cezar”, în regia lui Andrei Şerban, „Elisabeta I” de Foster şi „Victimele datoriei”, spectacole semnate de Liviu Ciulei, „Priveşte înapoi cu mânie” de J. Osborne, sub bagheta lui Andrei Blaier, „Comedie pe întuneric” de Peter Scheffer, regizat de Valeriu Moisescu, „O dimineaţă pierdută”, spectacol al Cătălinei Buzoianu, după romanul cu acelaşi titlu, de Gabriela Adameşteanu. Fusese Arkadina din „Pescăruşul” lui Cehov, avându-l partener pe Victor Rebengiuc. 

În film debutase în 1965, cu rolul Rozei Ianoşi din „Pădurea spânzuraţilor”, opera câştigătoare a lui Liviu Ciulei. Timp de 20 de ani întruchipase personaje diverse pe peliculele a mai mult de 20 de filme: „Trecătoarele iubiri”, „Nemuritorii”, „Dincolo de nisipuri”, „Probă de microfon”, „Moromeţii” etc. Cât priveşte diferenţele dintre actorul de teatru și actorul de film, Gina Patrichi medita, ca și alţi slujitori ai Thaliei, astfel: „(…) filmul este mai categoric. Intri în cadru numai atunci când personajul tău are ceva de comunicat, în timp ce pe scenă eu pot să stau nemişcată o jumătate de oră, existând, totuşi.(…) Este o muncă de elaborare infinit mai mare. Scena oferă consumului meu lăuntric un confort de creaţie pe care filmul nu-l poate realiza niciodată.” În salonul locuinţei de la Bucureşti găzduise adesea adevărate seri de cinema, exprimându-şi admiraţia pentru Giulietta Masina şi Charlotte Rampling, Jack Nicholson și Robert de Niro. 

Înapoi în timp… 

Dacă ne întoarcem şi mai departe în timp, la primii paşi pe scenă, ajungem la rolurile de după debutul de pe scena Teatrului din Galaţi. În vara lui 1956, Gina Patrichi era o fostă studentă. În ciuda protecţiei şi a încrederii profesoarei sale, Aura Buzescu, fusese exmatriculată după 3 ani la Institutul de Teatru și Cinematografie „Ion Luca Caragiale”, la care fusese admisă la vârsta de… 16 ani. Dar foştii colegi şi regizorul Valeriu Moisescu o căutaseră apoi pe plajă, ca să-i ofere un rol, căci numai ea era făcută pentru a o juca pe eleva din piesa romantică în care a şi debutat. 

Urmaseră, în ritm susţinut, mai multe partituri de consacrare: Varvara din „Furtuna” lui Ostrovski, hangiţa din piesa cu acelaşi nume de Goldoni, Iulişca din „Mireasa desculţă” de Suto Andras. Când i-a dat viaţă aşa de nuanţat Norei, personjul lui Ibsen, avea… 23 de ani. A fost începutul carierei ei de excepţională interpretă a lui Ibsen. Iar publicul, a cărui reacţie era vitală pentru actriţă, s-a lăsat hipnotizat de multe alte roluri: Corina din „Jocul de-a vacanta”, piesa lui Mihail Sebastian, montată de Valeriu Moisescu la Bulandra, Kitty Duval din „Clipe de viaţă”, de Willian Saroyan, în regia lui Liviu Ciulei, sau Miţa Baston din „D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, interpretată alături de un Nae Girimea, jucat de Octavian Cotescu, într-un spectacol semnat de Lucian Pintilie. Dotată cu un ascuţit simţ autocritic, interpreta a evitat manierismul, descoperind întotdeauna alte posibilităţi de a întruchipa un personaj. 

Generaţia care nu a aflat decât târziu ce este televizorul, s-a hrănit în anii 50 cu „fluidul nevăzut al rampei”, povesteşte Mihai Patrichi în cartea se de amintiri. Fetiţa Gina îi văzuse „la serviciu” pe George Vraca, George Calboreanu, Lucia Sturdza Bulandra, Sonia Cluceru, Irina Răchiţeanu, Maria Filotti, în anii în care se pregătea sârguincios pentru cariera de chimistă dorită de părinţi. Cei care, împreună cu Gina, „au înfiinţat” în copilărie Teatrul Union pe acoperişul Operei din Bucureşti au luat parte la naşterea unei stele.