$$$

 S-a întâmplat în 2 martie1949: În această zi, a fost adoptată legea de expropriere a moşiilor mai mari de 50 de hectare şi a fermelor model. Sunt naţionalizate astfel 6.258 de moşii şi 4.456 conace. Strategia infiltrării partidului în societatea rurală s-a bazat pe „lichidarea moşierimii ca clasă” şi pe „îngrădirea” ţăranilor mijlocaşi, consideraţi agenţi ai capitalismului, care trebuie anihilaţi ca instrumente ale „luptei de clasă”.

„Lichidarea” moşierilor s-a desăvârşit printr-un „supliment” la reforma agrară din martie 1945, decretul nr.83/1949. Decretul din 2 martie 1949 a prevăzut naţionalizarea a ceea ce mai rămăsese din marea proprietate agrară (adică proprietăți mai mari de 50 de hectare). Acesta a reprezentat însă doar deschiderea procesului de colectivizare. A doua zi, 3 martie, începea Plenara CC al PMR, ale cărei „dezbateri” au durat trei zile. În şedinţa de deschidere, Gheorghe Gheorghiu-Dej a anunţat marea reformă pe care o pregătea românilor Partidul: „transformarea socialistă a agriculturii”, prin înfiinţarea gospodăriilor agricole colective. Acestea ar fi urmat să se constituie la nivel local, prin „liberul consimţământ” al ţăranilor. În cuvântarea sa, Dej a menţionat şi componenta politică a colectivizării, res­pectiv „lupta de clasă” a ţăranilor săraci contra chiaburilor: „Ne sprijinim pe ţărănimea săracă, strângem alianţa cu ţărănimea mijlocaşă şi ducem o luptă neîntreruptă împotriva chiaburimii”.

Anunţul din „Scânteia” de a doua zi a luat prin surprindere populaţia. Până atunci, propaganda Partidului susţinea că România nu va imita modelul sovietic al colhozurilor. Colectivizarea fusese decisă în şedinţele Biroului Politic.Plenara CC al PMR a fost convocată pentru a aproba unanim decizia tovarăşilor din conducere. Nu s-au înregistrat opinii separate, ci doar aplauze şi laude la adresa „înnoirii” agriculturii. În noaptea de 2/3 martie 1949, la ora 2.00, echipe de activişti şi securişti au scos din casele lor (rareori palate, de cele mai multe ori conace de ţară, semănând cu nişte locuinţe mai răsărite) peste 4375 de familii din mediul rural, totalizând peste 9250 de membri.

Locuinţele, cu întregul lor inventar, inclusiv hainele de corp, au fost confiscate, iar „moşierii”, între care mulţi erau doar fermieri obişnuiţi, au fost „dislocaţi” în localităţi cât mai îndepărtate, pe care nu au mai avut dreptul să le părăsească până la începutul anilor 60, fiind supravegheaţi de miliţie şi obligaţi să se prezinte la controale periodice. „Moşierilor” găsiţi în noaptea de 2 / 3 martie în alte localităţi li s-a fixat domiciliu obligatoriu acolo, iar cei aflaţi în străinătate au rămas pe loc, mărind rândurile exilaţilor.Tuturor li s-a „legalizat” situaţia abia peste un an, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri (nr. 1154 din 26 octombrie 1950) care instituia pedeapsa de „domiciliu forţat”.

Cu această acoperire, statul comunist şi-a pus în carantină o importantă parte a elitei economice, ai cărei componenţi au devenit nişte „paria”, împiedicaţi să-şi practice profesiunea şi să-şi termine studiile. Acţiunea a fost gestionată şi de Ceauşescu. El s-a aflat la cârma unei comisii speciale din Ministerul Agriculturii, înfiinţată la începutul anului 1949 pentru confiscarea proprietăţilor de 50 de hectare. Aceasta funcţiona sub supravegherea ministrului Vaida. La şedinţa Secretariatului CC al PMR din 21 februarie 1949, Vasile Vaida a raportat stadiul pregătirii măsurilor „din teren” a Decretului 82. Aşadar, membrii comisiei amintite a Ministerului Agriculturii au dat instrucţiuni clare tovarăşilor din teritoriu, până la nivel de comună, instruindu-i ce puteau lua la plecare foştii proprietari.În vederea aplicării Decretului 82, ţara a fost împărţită în 22 de centre. Fiecare avea o comisie provizorie de lucru, cu scopul de a începe imediat cultivarea pământurilor confiscate.Totul a fost pregătit în secret, iar în noaptea de 2 spre 3 martie 1949, după emiterea Decretului de către Prezidiul MAN, s-a trecut la treabă. Au fost confiscate proprietăţile de 50 de hectare, împreună cu inventarul viu şi instalaţiile agricole identificate. 

„Chiaburii”, împreună cu familiile lor, au fost dislocaţi din locurile de baştină. Adesea au fost transportaţi departe de casă, în zone pustii, cum ar fi câmpia Bărăganului. Locuinţele lor au fost confiscate de stat şi transformate, de cele mai multe ori, în sedii ale instituţiilor administraţiei locale: primării, sedii de miliţie, dispensare etc.Conform lui Gheorghe Apostol (Eu şi Gheorghiu-Dej, Regie proprie, 1998), în timpul „deschiaburirii” în judeţul Vrancea, Ceauşescu ar fi tras cu pistolul spre o mulţime revoltată, căreia nu putea să-i facă faţă. Scandalul ar fi fost atât de mare încât a fost nevoie de intervenţia armatei pentru a linişti spiritele. Documentele de arhivă atestă astfel de momente, în care activiştii Partidului au fost încercuiţi de ţărani şi au scăpat cu greu de furia mulţimii.

Surse:

http://www.history-cluj.ro/Istorie/anuare/2001/Iancu%20-%20Colectivizare.htm

http://www.memorialsighet.ro/deportarile-din-23-martie-1949/

https://www.academia.edu/9477692/Augustin_%C5%A2%C4%83r%C4%83u_Noaptea_mo%C5%9Fierilor._Aplicarea_Decretului_83_1949_%C3%AEn_nord-vestul_Rom%C3%A2niei

http://www.rejournal.eu/sites/rejournal.versatech.ro/files/issues/2004-06-01/584/rej1112-vorovencii.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 2 martie1964: În această zi, a murit savantul academician Nicolae Vasilescu-Karpen. Nicolae Vasilescu-Karpen (n. 28 noiembrie (s.v.)/10 decembrie 1870, Craiova - d. Bucureşti), a fost un om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticităţii, termodinamicii, electrochimiei şi a ingineriei civile. A fost membru titular al Academiei Române. A realizat pilele Karpen, care funcţionează folosind exclusiv căldura mediului ambiant. După aprecierea profesorului I. Solomon, preşedinte al Societăţii Franceze de Fizică - Vasilescu-Karpen „a inventat pila de combustie cu o jumătate de secol înainte ca oamenii să ajungă pe Lună datorită ei".

În 1891 a obţinut diploma de inginer în construcţii al Şcolii naţionale de poduri şi şosele din Bucureşti, ca şef de promoţie, iar în 1900 diploma de inginer electrician al Şcolii superioare de electricitate din Paris. Doi ani mai târziu a devenit licenţiat al Facultăţii de ştiinţe din Paris, în specialităţile fizică, me­canică şi matematică. În 1904, la Universitatea Sorbona din Paris, şi-a susţinut cu succes doctoratul în ştiinţe, în faţa profesorilor Gabriel Lipp­mann, Henri Poincaré şi Henri Moissan, cu teza „Recherches sur l'effet magnétique des corps electrisés en mouvement”. În 1941 a primit titlul de doctor honoris causa al Politehnicii din Bucureşti.

Între 1891 şi 1894, el a lucrat ca inginer la Ministerul lucrărilor publice. După absolvirea studiilor Şcolii superioare de electricitate din Paris, în 1901 a fost profesor de electrotehnică la Universitatea din Lille, Franţa. Între 1905 şi 1940, în calitate de profesor de electricitate si electrotermică, a predat la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti. În urma unui amplu studiu şi a unui proiect în acest sens, a obţinut aprobarea pentru transformarea Şcolii în Şcoală Politehnică. Timp de 20 de ani, de la înfiinţare şi până în 1940, Nicolae Vasilescu-Karpen a fost rector al acestei instituţii universitare. Între 1904 şi 1938 a fost membru al Consiliului Tehnic Superior, iar o perioadă a îndeplinit şi funcţia de director (1909-1919) sau preşedinte (1928-1936) al acestui consiliu. Între 1906 şi 1907 a fost şef al Diviziei tehnice a P.T.T..

Pe plan ştiinţific, a realizat o serie de cercetări originale în domeniile elasticităţii, aero-dinamicii, termodinamicii, atomisticii, teoriei cinetice, electrostaticii, electro-magnetismului, electricităţii, fizico-chimiei, pilelor electrice şi electrochimiei. Prima realizare în acest sens, care a dus la elaborarea tezei de doctorat, a fost studierea efectului magnetic al corpurilor electrizate în mişcare.Ca rezultat notabil al acestor studii, a reuşit să demonstreze faptul că mişcarea de translaţie a Pământului nu poate fi pusă în evidenţă prin măsurarea câmpului magnetic al corpurilor electrizate antrenate astfel în mişcare.În domeniul electro-magnetic, a stabilit relaţiile dintre energiile câmpurilor magnetice şi electrice şi tensiunea şi repulsia liniilor de forţă ale acestor câmpuri. A determinat rolul electronilor în transmisia energiei electrice prin fire, precum şi existenţa electronilor liberi sau solvataţi în electroliţi.

A studiat distribuţia liniilor de inducţie magnetică şi cauza reacţiei magnetice a indusului maşinilor dinamo. A conceput şi realizat practic pilele K, care îşi iau energia necesară funcţionării exclusiv din căldura mediului ambiant. A proiectat centrale electrice şi reţele de electrificare pentru oraşele Câmpina şi Constanţa. Nicolae Vasilescu-Karpen a activat şi în domeniul telecomunicaţiilor. În 1909 a propus în premieră, într-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. Până în 1914 a fost una dintre cele mai avizate personalităţi ştiinţifice din lume în domeniul transmisiei multiplexată, la înaltă frecvenţă, a semnalelor prin cablu, oferind soluţii teoretice şi tehnologice competitive. În 1914 a construit postul T.F.F. de la Băneasa. În domeniul construcţiilor, a realizat studii privind aderenţa fieru­lui la beton în betonul armat, publicând rezultatele în 1915 şi în 1946. De asemenea, a studiat presiunea internă a lichidelor şi mecanismul pre­siunii osmotice. În 1913 a fost preocupat în cercetare şi de mecanismul zborului păsărilor pe vânt variabil.

Surse:

Dinculescu, Constantin, Nicolae Vasilescu-Karpen, în „Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

Antoniu, I., N. Vasilescu-Karpen şi învăţământul tehnic superior, în „Analele Academiei R.S.R.”, 1970

https://www.icr.ro/pagini/nicolae-vasilescu-karpen

https://www.gds.ro/Local/2009-11-28/Nicolae+Vasilescu-Karpen%2C+craioveanul+care+a+condus++20+de+ani+Politehnica+din+Bucuresti+/

http://www.ctcnvk.ro/prezentare/nicolae-vasilescu-karpen.html

X#№#$$$

 S-a întâmplat în 2 martie…

- 1716: Apare lucrarea lui Dimitrie Cantemir,Descriptio Moldaviae, prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină, la cererea Academiei din Berlin.

- 1729: A murit Francesco Bianchini, filosof şi om de ştiinţă italian (n. 1662)

– 1817: S-a născut Arany Jấnos, poet, prozator, jurnalist, traducător şi profesor ungar (m. 1882)

- 1820: S-a născut scriitorul olandez Multatuli, cunoscut prin romanul cu caracter autobiografic, satiric şi pamfletar „Max Havellar" (m. 1887). Multatuli, termen latin care înseamnă „am îndurat multe,” este pseudonimul lui Eduard Douwes Dekker (d. 19 februarie 1887), scriitor olandez. Este autorul romanului Max Havelaar în Indiile Olandeze, în care satirizează abuzurile administraţiei coloniale olandeze din Indonezia, roman bazat pe propria experienţă.

– 1824: S-a născut compozitorul ceh Bedřich Smetana (m. 1884)

- 1870: A apărut, la Bucureşti, revista Columna lui Traian, condusă de Bogdan Petriceicu Haşdeu

- 1899: S-a născut Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog; fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938); organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti (m. 1948)

- 1900: S-a născut compozitorul Nicolae Lungu (m. 1993)

- 1901: S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (m. 1990) 

- 1901: S-a născut inginerul Tudor Tănăsescu; lui i se datorează închegarea unui învăţământ politehnic pentru radiotelecomunicaţii, dezvoltarea radiodifuziunii, începuturile industriei române de electronică ş.a.; membru corespondent al Academiei Române (m. 1961) 

- 1905: S-a născut Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist; pentru apropierea sa de mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică (m. 1975).

- 1905: S-a născut Mircea Mancaş, estetician şi critic literar; cadru didactic la Institutele de Artă din Iaşi şi, apoi, din Cluj, a fost preocupat de problemele istorice şi teoretice ale teatrului românesc (m. 1995)

- 1907:La Viena, a avut loc premiera operetei „Farmecul unui vals” de Oscar Straus

- 1915: A murit fiziologul francez Charles Jacques Bouchard; de numele său se leagă descoperirea cauzei insuficienţei musculaturii stomacului („boala lui Bouchard"); în 1870 a elaborat o nouă metodă de dozare a globulelor în sânge, iar în 1884 a introdus tratamentul antiseptic al maladiilor infecţioase; membru de onoare străin al Academiei Române (1911) (n. 1837)

- 1919: A avut loc, la Moscova, Conferinţa internaţională a partidelor şi organizaţiilor comuniste. S-a creat Internaţionala a III-a Comunistă

- 1925: S-a născut dirijorul Edgar Cosma (m. 2006)

- 1929: S-a născut pictorul Constantin Blendea (m. 2012.

- 1930: A murit David Herbert Lawrence, prozator, poet şi eseist britanic. David Herbert Richards Lawrence (n. 11 septembrie 1885) a fost un scriitor englez.Opera sa este puternic influenţată de psihanaliza freudiană, care exprimă conflictul dintre instinct şi intelect, revolta împotriva supraevaluării spiritualului şi reprimării senzualităţii naturale, ca manifestări puritane, pledând pentru întoarcerea la natură şi reintegrarea erosului, întrevăzut ca o forţă sacră a vieţii, printre valorile esenţiale ale umanităţii.

- 1931: S-a născut Mihail Gorbaciov, om politic sovietic; secretar general al PCUS (1985-1991); preşedinte al Sovietului Suprem al URSS (1988-1991); preşedinte al URSS (1990-1991); în plan intern, a iniţiat o politică de radicală reformare a societăţii sovietice (glasnost şi perestroika), iar pe plan extern a contribuit la încheierea „războiului rece" şi a netezit drumul spre reunificarea Germaniei şi spre liberalizarea Europei de Est; Premiul Nobel pentru pace pe 1990                    

- 1932: S-a născut Dumitru Chesa, actor român

- 1932: S-a născut scriitorul Petre Ghelmez. Petre Ghelmez (d. 9 martie 2001)) a fost un poet, scriitor pentru copii, publicist, editor.Urmează şcoala primară în comuna natală, liceul teoretic Ion Maiorescu din Giurgiu, Facultatea de română-istorie, în cadrul Institutului Pedagogic din Bucureşti şi apoi Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, al cărei licenţiat este, din 1959.După terminarea studiilor devine, pe rând, redactor la ziarul „Scânteia tineretului", redactor-şef adjunct la revistele pentru copii „Luminiţa", „Arici-Pogonici", „Cutezătorii", apoi director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-şef al revistei Tribuna României (1974-1990) şi director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995).Debutul în presa literară a avut loc în iunie 1955, cu poezia Despărţire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial, în 1967, cu volumul de versuri Germinaţii, în colecţia Luceafărul, Editura pentru Literatură. A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viaţa românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum şi la radio şi televiziune.

- 1936: A murit Prinţesa Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha, sora reginei Maria a României.Prinţesa Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha (n.25 noiembrie 1876), a fost membru al familiei regale britanice, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Victoria a deţinut titlul de Mare Ducesă de Hesse (1894-1901) şi Mare Ducesă Victoria Feodorovna a Rusiei.Victoria a scandalizat famiile regale ale Europei cu divorţul său şi recăsătoria de la începutul secolului XX.

– 1939: A murit egiptologul englez Howard Carter; a făcut săpături în Egipt, în Valea Regilor (porţiune pe versantul drept al văii Nilului, în amonte de Luxor, unde au fost săpate în stâncă mormintele principalilor faraoni din dinastiile 11-19); la 26.XI.1922 a descoperit mormântul faraonului Tutankhamon (1333-1325 î.H) (n. 1873)  

-1940: S-a născut Sanda Golopenţia-Eretescu, lingvistă, eseistă şi traducătoare; în 1980 a emigrat în SUA

- 1940: A murit Ricardo Miró, considerat cel mai mare poet naţional panamez (n. 1833)

- 1941: În urma rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, conducătorul statului, generalul Ion Antonescu, organizează un plebiscit cu privire la politica internă. 90% dintre votanţi s-au pronunţat pentru politica guvernului Antonescu şi împotriva legionarilor (2 martie-5 martie 1941)

- 1942: S-a născut John Irving, romancier britanic

- 1945: A murit Emily Carr, pictoriţă şi scriitoare canadiană; a reflectat în multe dintre lucrările sale viaţa şi ritualurile indienilor americani (n. 1871)

– 1946: S-a născut medicul şi profesorul austriac Felix Unger, unul dintre cei mai importanţi specialişti de inimă din lume; preşedinte al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg (Austria) şi director al Institutului Cardiac European şi al Institutului European al Sănătăţii; a efectuat prima operaţie de transplant de inimă artificială din Europa, în anul 1986. În anul 1990 a înfiinţat, împreună cu Cardinalul König şi prof. Lobkowicz, Academia Europeană de Ştiinţe şi Arte, care astăzi numără peste 1500 de oameni de ştiinţă şi artă, printre care numeroşi laureaţi ai Premiului Nobel

- 1949: România comunistă: A fost adoptată legea de expropriere a moşiilor mai mari de 50 de ha

- 1957: S-a născut Călin Angelescu, poet român stabilit în Olanda în 1991 (m. 2002)

- 1958: Sir Vivian Ernest Fuchs (1908-1999), geolog şi explorator britanic, a terminat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, cu autoşenilele, trecând prin Polul Sud (începută la 24.X.1957)

- 1958: Debutează programele emise de Studioul Teritorial Târgu Mureş al Radiodifuziunii Române; între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Târgu Mureş îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara)

- 1962: S-a născut Jon Bon Jovi (pe numele adevărat John Francis Bongiovi), compozitor, cântăreţ rock şi actor american    

- 1966: S-a născut actriţa Emilia Popescu .

- 1964: A murit Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român (n. 1870).

–1968: A murit, în Marea Britanie, Grigore Nandriş, filolog, lingvist şi memorialist, profesor la universităţile din Cernăuţi, Bucureşti, Londra şi Oxford (n. 1895)

- 1969: Primul zbor al supersonicului franco-britanic de călători, Concorde 001, care va depăşi viteza sunetului la 1 octombrie 1969

- 1972: S-a constituit Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti

– 1972: A murit soprana germană de coloratură Erna Sack (n. 1898)

- 1973: Începutul retragerii trupelor americane din Vietnam (proces ce va dura până în 29 martie 1973), ca urmare a tratatului încheiat la Paris, ce încheia războiul din Vietnam (1957-1973)

- 1985: A murit Haralambie Mihăescu, lingvist şi filolog; specialist în limbile clasice; autor de ediţii critice; membru corespondent al Academiei Române (n. 1907)

– 1989: Braşoveanul Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, la această dată, în semn de protest faţă de regimul comunist; a fost declarat erou martir în iunie 1997 (n. 1942)

- 1990: A fost înfiinţat Muzeul Aviaţiei, ca instituţie de sine stătătoare, la iniţiativa conducerii Forţelor Aeriene. Ideea înfiinţării unui muzeu cu specific aviatic în România a fost exprimată de Nicolae Iorga, dar demersuri concrete, desfăşurate de Liga Naţională Aeronautică, au apărut după Primul Război Mondial. Asociaţia a reuşit să adune material suficient pentru un muzeu, material în principal capturat de armata română din timpul ostilităţilor militare. După evenimentele din decembrie 1989 ideea înfiinţării unui muzeu aviatic a fost readusă în discuţie. În cele din urmă, la 2 martie 1990, muzeul a fost înfiinţat prin HG. nr. 197, iar 3 ani mai târziu, a fost dat în folosinţă. La început muzeul a fucţionat în câteva corturi de campanie şi era amplasat pe aerodromul militar de la Otopeni, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Ulterior muzeul primeşte din partea Comandamentului Aviaţiei Militare un sediu aflat în apropierea Aeroportului Internaţional Băneasa. Începând din 2 martie 2000 muzeul este mutat într-un spaţiu situat în vecinătatea Aeroportului Internaţional Otopeni. Muzeul a fost inaugurat la 18 martie 2006 în actualul spaţiu de pe Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2

- 1991: A murit Serge Gainsbourg, poet, cantautor, actor şi regizor francez (n. 1928) 

- 1992: Republica Moldova a devenit membru al ONU, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală ONU a Rezoluţiei A/RES/46/223. Imediat după aderarea Republicii Moldova la ONU, mai multe din aceste agenţii, fonduri şi programe şi-au deschis, cu acordul Guvernului RM, oficii în ţară în vederea susţinerii activităţilor de promovare a democraţiei, bunei guvernări, prosperităţii, drepturilor omului şi consolidarea unui stat de drept modern şi European

- 1998: A murit Lucien Bodard, publicist şi scriitor francez; ca reporter al ziarului „France Soir” (1948-1975), a fost corespondent de război în Indochina (1948-1955) (n. 1914)

- 2007: A murit scriitorul francez de origine rusă, Henri Troyat (n. 1911)

– 2008: A murit Jules Perahim, pictor şi grafician român, stabilit în Franţa; una din figurile reprezentative ale avangardismului suprarealist românesc (n. 1914). Unele surse dau ca dată a morţii 5 martie 2008

–2013: A murit omul de radio, ziaristul şi scriitorul Dan Ursuleanu; din 1966 a fost reporter, apoi realizator la Programul 3 al Radiodifuziunii Române, unde a realizat emisiuni din diverse domenii; dintre cele mai cunoscute emisiuni de radio au fost „Logicon” (concurs de teste, probleme şi jocuri logice) şi „Exploratorii lumii de mâine”, singurul şi cel mai longeviv program SF din estul Europei (n. 1942, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

– 2017: A murit József Haller, grafician, sculptor, pictor şi scenograf; timp de 40 de ani a fost pictor scenograf la Teatrul de Tineret şi de Păpuşi Ariel, unde a conceput decorurile, costumele şi păpuşile a peste 120 de piese (n. 1935)

– 2018: A murit cântăreața de muzică populară Maria Tudor (n. 1947)

– 2018: A murit dirijorul și regizorul muzical spaniol Jesus Lopez Cobos (n. 1940)

$$$

 Lacrima pe care doar iubirea o poate șterge

Într-un sat așezat între dealuri blânde și grădini cu meri bătrâni, trăia o femeie care își purta durerea ca pe o haină nevăzută, dar grea, o mamă care își pierduse fiul cu ani în urmă și pentru care timpul nu adusese uitare, ci doar o tăcere mai adâncă, în care fiecare amintire răsuna mai limpede decât orice glas viu.

Zilele ei curgeau simple, cu treburi mărunte și gesturi învățate din obișnuință, însă serile aveau o altă greutate, căci atunci, când satul se cufunda în liniște și doar vântul mai atingea ferestrele, dorul își făcea loc fără să ceară voie, iar lacrimile îi alunecau pe obraji ca o rugăciune nerostită, repetată iar și iar în fața unei absențe care nu putea fi umplută.

Într-o noapte, obosită de atâta plâns și de atâta tăcere, a adormit cu fruntea sprijinită de marginea patului, iar somnul a purtat-o într-un loc unde lumina era blândă și aerul avea căldura primăverilor de demult, iar acolo, în pragul casei ei, a zărit un copil cu ochi strălucitori, privind-o cu aceeași curăție cu care o privise cândva, înainte ca lumea să-l ia prea devreme.

Copilul s-a apropiat fără teamă, ținând în mână un prosop mic, alb, și cu un gest simplu, firesc, s-a întins spre fața ei, ștergându-i lacrimile cu o grijă care nu părea învățată, ci știută dintr-o legătură mai veche decât cuvintele, iar glasul lui, limpede și cald, i-a șoptit că nu este singură, că prezența nu se măsoară în pași sau în umbre, ci în iubirea care nu se rupe nici când trupurile dispar.

Când s-a trezit, dimineața pătrundea sfioasă prin perdele, iar lacrimile încă îi umezeau obrajii, însă în inima ei nu mai era aceeași neliniște sfâșietoare, ci o pace adâncă, ca o apă liniștită după furtună, și pentru prima dată după mulți ani, a înțeles că iubirea nu este legată de timp, nici de spațiu, nici de distanțe pe care nu le putem străbate, ci rămâne vie în fiecare bătaie a inimii care a cunoscut-o.

Din acea zi, serile nu au mai fost la fel, pentru că deși dorul nu a dispărut, el nu a mai fost doar durere, ci și amintire luminoasă, iar lacrimile, atunci când veneau, nu mai erau semn al pierderii, ci al unei legături care continua, nevăzută, dar neclintită, dincolo de orice hotar al acestei lumi.

 Iubirea adevărată nu se stinge odată cu plecarea celor dragi, ci rămâne o punte tainică între lumi, aducând liniște acolo unde părea că va fi doar dor.

#IubireFaraSfarsit #DorSiLumina #LegaturiEterne

$$$

 Peșterile Barabar – Capodoperele rupestre ale epocii Maurya

Situate în statul Bihar, lângă orașul Gaya, Peșterile Barabar reprezintă cel mai vechi ansamblu cunoscut de arhitectură rupestră din India, datând din secolul al III-lea î.Hr., în timpul dinastiei Maurya.

Săpate direct în granit solid, aceste peșteri demonstrează o măiestrie tehnică impresionantă pentru epoca respectivă și sunt strâns legate de domnia împăratului Ashoka, unul dintre cei mai influenți conducători ai Indiei antice.

Lustru mauryan și acustică remarcabilă

Interiorul este celebru pentru „lustru mauryan”, o finisare extrem de netedă și lucioasă a granitului, care creează un efect aproape de oglindă.

Această suprafață influențează și acustica: sunetele sunt amplificate, iar ecoul este puternic și clar, sugerând utilizarea spațiilor pentru meditație și ritualuri.

Peșterile au fost dedicate sectei ascetice Ajivika, o mișcare religioasă contemporană budismului și jainismului, susținută de Ashoka în anumite perioade.

Principalele peșteri

Peștera Sudama – dedicată în 261 î.Hr., include o sală rectangulară și o cameră circulară boltită, cu inscripție imperială.

Peștera Lomas Rishi – neterminată, dar faimoasă pentru fațada sculptată ce imită arhitectura din lemn și pentru friza cu elefanți îndreptați spre simboluri stupa.

Peștera Karan Chaupar – cameră rectangulară cu pereți lustruiți și inscripție datată în 245 î.Hr.

Peștera Visvakarma – accesibilă prin „treptele lui Ashoka”, include două camere rectangulare și una circulară neterminată

.

Importanță istorică

Peșterile Barabar sunt mai mult decât monumente impresionante: ele sunt documente istorice săpate în piatră. Inscripțiile lor oferă informații valoroase despre patronajul imperial și despre relația dintre puterea politică și mișcările spirituale ale vremii.

Ele au influențat decisiv dezvoltarea ulterioară a arhitecturii rupestre indiene, devenind model pentru complexe budiste și jainiste din secolele următoare.

Prin precizia execuției și valoarea lor culturală, aceste peșteri reflectă o epocă în care puterea imperială și căutarea spirituală coexistau în aceeași stâncă lustruită.

#PesterileBarabar #IndiaAntica #Ashoka #ArhitecturaRupestra #IstorieSiCultura #Maurya

Ai explora un loc săpat în granit acum peste 2.200 de ani, doar pentru a auzi ecoul propriei voci într-un spațiu creat pentru meditație?

$$$

 Simona Kossak – Femeia care a ales pădurea

În satul de lângă străvechea Pădurea Białowieża, localnicii nu știau ce să creadă despre Simona Kossak. Se spuneau povești despre cum animalele sălbatice o urmau prin ceață, cum păsările i se așezau în palme, iar cerbii se apropiau de ea fără urmă de teamă. Unii o numeau vrăjitoare. Alții, zână. Dar Simona nu era nici una, nici alta. Era un om de știință care credea că lumea modernă devenise prea zgomotoasă pentru a mai auzi ce încearcă natura să ne spună de mii de ani.

Provenea dintr-una dintre cele mai faimoase familii artistice ale Poloniei. Tatăl ei, Jerzy Kossak, bunicul, Wojciech Kossak, și străbunicul, Juliusz Kossak, au fost pictori celebri, cei care au imortalizat pe pânză peisajele și istoria Poloniei. De la ea se aștepta să ducă mai departe această moștenire. În schimb, a ales un drum complet diferit.

După ce a studiat biologia la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, în 1971 a acceptat un post la Institutul de Cercetare a Mamiferelor din Białowieża. Acolo, la granița dintre Polonia și Belarus, a descoperit ultima fărâmă din vasta pădure primordială care acoperea cândva toată Europa de câmpie. În prima noapte, privind pădurea sub lumina lunii, a spus simplu: „Aici sau nicăieri.”

S-a mutat într-o mică cabană de pădurar, Dziedzinka, fără electricitate, fără apă curentă, fără confort modern. A adus din casa familiei mobilier, lămpi cu petrol, cărți, un fier de călcat vechi, o față de masă din dantelă și o pușcă de colecție pe care a atârnat-o lângă ușă. Ceea ce pentru alții ar fi fost o lipsă temporară de confort a devenit pentru ea casă timp de trei decenii.

Nu a fost niciodată singură în acea liniște. La câteva luni după sosirea ei, un fotograf și naturalist, Lech Wilczek, s-a mutat într-o clădire din apropiere. La început s-au ținut la distanță. Apoi Lech a adus acasă un pui de mistreț de o zi. Îngrijirea acestui animal le-a schimbat viața. Au numit-o Żabka, „Broscuța”, iar mistrețul a crescut uriaș și a trăit cu ei timp de 17 ani, stând la picioarele lor ca un câine credincios și dormind în patul lor.

Lech și Simona s-au îndrăgostit. El a devenit partenerul ei de viață, iar timp de trei decenii fotografiile lui au documentat existența lor extraordinară în pădure.

Casa lor s-a transformat într-o adevărată menajerie. Simona a crescut un râs pe nume Agata, care dormea ghemuit lângă ea în fiecare noapte. Un corb năzdrăvan, Korasek, a devenit spaima Białowieżei: fura tabachere, foarfece, salariile muncitorilor și documente oficiale. Ataca bicicliști, rupea șeile și, într-o zi, a smuls o amendă din mâna unui pădurar, a zburat pe acoperișul cabanei și a făcut-o fâșii. Localnicii spuneau că este pedeapsa pentru păcatele lor. Simona râdea până la lacrimi când auzea asemenea povești.

A îngrijit și elani, pe care i-a numit Cola și Pepsi, câini, șobolani, păuni și bufnițe. Legătura ei cu animalele era atât de profundă încât se autodefinea drept „zoo-psiholog”. În timp ce alți cercetători studiau animalele prin sticlă, ea trăia printre ele și observa emoții complexe, personalități distincte și legături la fel de puternice ca cele umane.

Viața ei nu a fost însă un basm. A fost o luptă.

În iarna anului 1993, a descoperit că cercetători ai Academiei Poloneze de Științe instalaseră capcane metalice ilegale pentru a captura lupi și râși pe cale de dispariție. Le-a confiscat și a refuzat să le returneze. A fost dată în judecată pentru furt. În instanță, a explicat că, într-o populație de doar 12 râși de câmpie, asemenea capcane reprezentau o amenințare mortală pentru ultima populație din Europa. Procesul a schimbat modul în care se desfășura cercetarea în pădure.

Când interesele exploatării forestiere au amenințat copacii seculari, Simona a luptat din nou: a scris scrisori, a intentat procese, a realizat filme și emisiuni radio premiate și a folosit fiecare platformă pentru a face lumea să asculte. „Această pădure a supraviețuit zece mii de ani”, spunea ea. „Cine suntem noi să decidem că trebuie să se sfârșească în timpul nostru?”

În 2000, Polonia i-a acordat Crucea de Aur pentru Merit. În 2003, a devenit director al Departamentului Pădurilor Naturale, funcție pe care a ocupat-o până la moartea sa.

Simona Kossak a murit la 15 martie 2007, la 63 de ani, după o boală gravă. Lech Wilczek a rămas la Dziedzinka, i-a scris biografia și a publicat fotografii neștiute din viața lor. A murit în 2018. Astăzi, o stradă din Białowieża îi poartă numele, iar cabana Dziedzinka este monument.

Pădurea Białowieża rămâne una dintre ultimele sălbăticii autentice ale Europei. Zimbrii pasc încă în poieni, lupii și râșii se strecoară prin umbre. Iar dacă pășești pe cărările pe care Simona le străbătea cu Agata alături și cu Korasek pe umăr, poate vei înțelege ce voia să spună când afirma că omul este doar o parte a naturii și că în ea nu există părți mai importante sau mai puțin importante.

A ales liniștea în locul zgomotului, simplitatea în locul confortului și compania creaturilor sălbatice în locul aplauzelor lumii. Și, făcând asta, a salvat o pădure care dăinuia dinaintea memoriei omenești.

#SimonaKossak #PadureaBialowieza #ProtectiaNaturii #Conservare #OameniCareSchimbaLumea

Tu ai avea curajul să renunți la confort pentru a apăra ceva ce nu îți aparține, dar fără de care lumea ar fi mai săracă?

$$$

 Curajul unui ghiocel

O floare mică și plăpândă vestește primăvara, ridicându-și capul din zăpadă ca un semn tăcut că viața nu renunță niciodată, iar acest prim curajos devine mărturia reînvierii și a bucuriei care se întoarce după lunile reci și grele.

Mirosul lor mă poartă pe aripile copilăriei și îmi amintește de mărțișor, de emoția serbărilor de 8 Martie, de mâinile mici care țineau strâns felicitări colorate stângaci, dar pline de iubire. Îmi amintesc cum desenam și coloram ghiocei, cum îi decupam cu grijă și îi lipeam pe cartoane albe, transformându-i în mesaje simple și sincere: „Te plac” sau „Te iubesc, mămico”.

Este atâta speranță și puritate într-un ghiocel, încât gingășia lui copleșește, asemenea sărutului unui copil mic pe obraz, curat și fără condiții. Pentru mine, ei sunt simbolul dragostei inocente și al începuturilor care nu cer permisiune să înflorească.

Prin ei, natura ne amintește că după orice iarnă, oricât de lungă, vine o reîmprospătare a sufletului, o chemare la noi începuturi, o promisiune că lumina se întoarce. Ghioceii sunt cele mai frumoase mărțișoare, mici buchețele care pot însenina o zi și pot aprinde un zâmbet.

Fii curajos ca micul ghiocel, care o ia de la capăt chiar și după cea mai aspră iarnă și ne vestește, cu modestie și demnitate, venirea plină de bucurie a primăverii.

#Ghiocel #Primavara #Martisor #Speranta #IubirePura

Ce nou început ai curajul să lași să înflorească în viața ta odată cu această primăvară?