$$$

 S-a întâmplat în 4 ianuarie1973: În această zi, a plecat în eternitate Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor. Născut la începutul veacului trecut, la 3 septembrie 1901, la Turnu Măgurele, Gherase a fost un eminent elev și student iar între 1920 – 1927 a urmat concomitent cursurile Conservatorului din București, ale Facultății de Medicină și ale Facultății de Drept bineînțeles prima opțiune a tânărului teleormănean fiind Conservatorul; unde a beneficiat de îndrumarea profesorilor Alfonso Castildi – un faimos dirijor ce a fondat orchestra „Tinerimea Simfonică” în 1914 la București – și profesorului Dumitru Kiriac Georgescu cel care a înființat Societatea Corală „Carmen”.

După terminarea cursurilor, Gherase Dendrino își începe cariera de compozitor și dirijor la teatru de revistă „Cărăbuș” până în 1946, apoi la teatru de operetă „Alhambra” și mai apoi la teatru de estradă până în 1949. La un an diferență Dendrino devine Prim-Dirijor la Teatru de Operetă. Aprecierea națională a venit o dată cu acordarea Premiului de Stat în 1955 ca apoi să fie distins cu titlul de Maestru Emerit al Artei în 1962. Gherase Dendrino a iubit muzica mai mult ca orice, așa că compus de la muzică clasică, tango-uri, muzică ușoară, romanțe pentru faimoși artiști ai vremii ca: Gică Petrescu, Doina Badea, Nicolae Nițescu, Mihaela Runceanu, Surorile Kosak sau Dorel Livianu – ajungând în sectorul creației și la compunerea muzicii de film. Popularitatea operetelor „Lăsa-ți-mă să cânt” și „Lysistrata” i-au adus succesul național compozitorului Gherase Dendrino, el fiind apreciat pentru finalurile ample și calitățile de dramaturg. Gherase Dendrino s-a stins din viață la București pe 4 ianuarie 1973. 

În prima parte a activităţii sale muzicale, Gherase Dendrino s-a impus atât în calitate de compozitor, cât şi în calitate de dirijor. Fostul student al marelui maestru Alfonso Castaldi a atras atenţia publicului, ca dirijor al orchestrelor de la Teatrele de revistă „Alhambra“ şi „Cărăbuş“, apoi, de la Teatrul de Estradă din Bucureşti, pentru ca, în ultima parte a vieţii sale, să obţină reale izbânzi, conducând orchestra Teatrului de Operetă „Ion Dacian“. Compozitorul Gherase Dendrino ne-a dăruit multe melodii, simple – dar nu simpliste -, unele, de o discretă melancolie. Dintre acestea, merită să ne amintim de cunoscutele piese: „Să nu ne despărţim“,„Mai spune-mi că nu m-ai uitat“, „Un gondolier cânta o melodie“, „Se-aprind luminile în Bucureşti“, „De dorul tău“, „Doi ochi albaştri“, „Gânduri“…S-a inspirat, adeseori din cântece şi dansuri de la ţară, preluându-le filonul valoros şi adăugându-le expresivitate şi o indiscutabilă notă personală. A încântat multe generaţii de iubitori ai muzicii larg-accesibile, conştient fiind că „a scrie pentru cei mulţi înseamnă a scrie pentru multă vreme“ – ca să-l cităm pe George Călinescu.

Gherase Dendrino a dat naştere la două remarcabile operete: „Lăsaţi-mă să cânt!“ şi „Lysistrata“. În prima, artistul a tălmăcit, într-o manieră încântătoare, figura lui Ciprian Porumbescu, iar în cea de-a doua a pus în lumină tema păcii şi a prieteniei între toate neamurile planetei, fără să o vulgarizeze, compozitorul detaşându-se, în acest fel, de creatorii atâtor opusuri mediocre, lipsite de sensibilitate şi de ţinută artistică. 

Melodiile lui Gherase Dendrino – cuprinzând mesajul întoarcerii către oameni, cu scopul de a-i înfrăţi pe cei buni, al înălţării femeii nobile la dimensiune de mit – ne introduc într-o lume în care, aşa cum ar spune George Enescu, „nu se poate cânta şi urî, în acelaşi timp!“. Iată de ce Gherase Dendrino nu poate fi uitat. Opera sa a intrat în eternitate, trecând peste tot ceea ce nu se află în armonie cu dorinţa omului de a iubi, în sensul curat şi veşnic al noţiunii. El rămâne cavalerul iubirilor nostalgice, acele iubiri ce-şi urmează cursul cu firescul cu care păsările cerului cântă…

Surse:

https://muzicausoara.webgarden.ro/panoul-st-ng/meniu/s-rb-tori-ii-lunilor/septembrie/compozitori/gherase-dendrino

http://bjteleorman.ro/bibliografii/bibliografii-online/

http://main.radioromaniacultural.ro/colectii_romanesti_gherase_dendrino_si_misu_iancu-32746

http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/biografia-zilei-gherase

http://romaniamare.info/gherase-dendrino/

http://www.ziarulmara.ro/un-teleormanean-celebru-compozitorul-si-dirijorul-gherase-dendrino/

http://www.muzeulteleorman.ro/files/e-Buletin%201-2014.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 4 ianuarie…

– „Ziua Mondială Braille” este marcată de ziua de naştere a francezului Louis Braille (1809-1852), inventatorul alfabetului cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere; în 1878, cu ocazia unui congres internaţional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învăţare a cititului pentru copiii nevăzători

– 1710: S-a născut compozitorul italian Giovanni Battista Pergolesi (m. 1736)

– 1785: S-a născut Jacob Grimm, lingvist, filolog şi folclorist german; fondator, împreună cu fratele său Wilhelm, al germanisticii, ca ştiinţă a limbii, şi mitologiei germane; cei doi au publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Basme pentru copii şi cămin”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1863)

– 1795, 4/15: S-a născut Aleksandr Griboedov, dramaturg şi diplomat rus (m. 1829)

– 1809: S-a născut Louis Braille, pedagog francez, inventatorul unui răspândit sistem de scriere/citire pentru nevăzători, ce-i poartă numele (1829) (m. 1852)

– 1813: S-a născut Sir Isaac Pitman, fonetician şi educator britanic; a inventat primul sistem de stenografie din lume aplicat cu succes (m. 1897)

– 1841: S-a născut Petru Poni, chimist şi mineralog; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie anorganică; autor al primelor manuale de fizică şi chimie în limba română; membru titular al Academiei Române din 1879, preşedinte al acestui for (1898-1901, 1916-1920) (m. 1925)

– 1847: Apărea (până la 28 aprilie 1848), la Blaj, prima gazetă tipărită în Transilvania în întregime cu caractere latine. Este vorba de „Organul luminării”, publicaţie săptămânală, cu profil filologic, politic şi literar, editată din iniţiativa şi sub conducerea lui Timotei Cipariu. Între 12 mai şi 29 septembrie 1848 va apărea sub numele de „Organul naţiunale”

– 1857: S-a născut Émile Cohl, desenator, regizor şi producător francez de film, pionier al filmului de animaţie (m. 1938)

– 1874: S-a născut compozitorul ceh Josef Suk (m. 1935)

–1877: S-a născut Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948); Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român”; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1948)

– 1891: S-a născut Ticu Archip (prenumele la naştere: Sevastia), prozatoare, traducătoare şi autoare dramatică (m. 1965)

– 1894: S-a născut prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (m. 1975) 

– 1896: S-a născut chimistul Eugen I. Angelescu; fondator al şcolii româneşti de chimie coloidală; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1968)

– 1896: A avut loc la Bucureşti un miting de solidaritate cu lupta românilor din Transilvania, la care a luat cuvântul Vasile Lucaciu, unul dintre conducătorii luptei de eliberare a acestora (4/16)

– 1897, 4/17: S-a născut Vespasian Pella, jurist, diplomat, om politic şi profesor universitar; fondatorul dreptului internaţional penal şi promotorul justiţiei penale internaţionale; raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington; preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice; contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional; membru corespondent al Academiei Române din 1941 (m. 1960, la New York)

– 1899: S-a născut Emil Petrovici, lingvist şi folclorist; a întocmit primul studiu amplu de dialectologie slavo-română („Graiul caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”, 1935); a adus o contribuţie substanţială la realizarea „Atlasului lingvistic” (1936); autorul câtorva studii etno-folclorice şi lingvistice bazate pe anchete dialectale; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1968)

– 1914: Formarea unui guvern liberal în frunte cu Ion I. C. Brătianu, care avea să conducă ţara până în 1919 (cu o întrerupere, martie-noiembrie 1918). După preluarea puterii, şeful liberalilor a făcut ca diplomaţia românească să încline tot mai mult spre Antantă, văzând în aceasta calea spre satisfacerea dezideratului unităţii statale (4/17)

– 1916: S-a născut Robert Parrish, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1995)

– 1920: A murit Pérez Galdós Benito, prozator şi dramaturg spaniol (n. 1843)

– 1920: S-a născut Robert Lamoureux, actor, regizor, scenarist, dramaturg, poet şi compozitor francez; considerat timp de o jumătate de secol „regele comediei franceze” (m. 2011)

– 1926: Parlamentul României a ratificat hotărârea Consiliului de Coroană privind aprobarea renunţării principelui Carol al II-lea la tronul României („Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai (pe atunci în vârstă de numai 4 ani) ca principe moştenitor al tronului. Pe timpul minoratului lui Mihai se instituie o Regenţă, formată din patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea

– 1931: S-a născut Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino), poetă, prozatoare şi traducătoare (din limbile germană și suedeză)

– 1932: S-a născut Carlos Saura, regizor, scenarist, producător şi actor spaniol de film

– 1933: S-a născut Ilia al II-lea (numele la naştere: Irakli Guduşauri-Şiolaşvili), Catolicos-Patriarh a toată Georgia şi conducătorul spiritual al Bisericii Georgiei din 25 decembrie 1977 (apelativul oficial este: Sanctitatea Sa, Preafericitul Arhiepiscop de Mtskheta-Tbilisi şi Catolicos-Patriarh a toată Georgia)

– 1937: S-a născut mezzosoprana americană Grace Bumbry

– 1940: S-a născut scriitorul francez de limbă chineză Gao Xingjian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2000

– 1940: A murit scriitorul german Konrad Weiss (n. 1881)

– 1941: A murit filosoful francez Henri Bergson; filosofia sa a devenit fundamentul teoretic al literaturii psihologice în perioada dintre cele două războaie mondiale; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1927 (n. 1859)

– 1942: S-a născut englezul John McLaughlin, chitarist de jazz şi compozitor

– 1942: S-a născut pianista şi profesoara Krimhilda Cristescu

– 1943: S-a născut Mandics György (pseudonim George M. Dick) prozator, eseist, poet, critic literar, traducător, matematician şi cercetător SF

– 1947: Apărea, la Hamburg, primul număr al prestigioasei reviste germane „Der Spiegel”

– 1954: A murit Elena Farago (pseudonimul Elenei Paximade), poetă şi publicistă; una dintre cele mai cunoscute autoare de poezii pentru copii din România (n. 1878) 

– 1960: A murit scriitorul francez Albert Camus; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1957 (n. 1913, în Algeria)

– 1961: A murit Erwin Schrödinger, fizician austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1933, împreună cu Erwin Schrödinger şi Paul A.M. Dirac (n. 1887)

– 1963: S-a născut May-Britt Moser, psiholog, neurolog şi profesoară norvegiană; director fondator al Institutului Kavli pentru Sisteme de Neuroştiinţe şi Centrul pentru Biologia Memoriei din cadrul Universităţii Norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2014, alături de cercetătorii John O’Keefe (Statele Unite) şi Edvard Moser (Norvegia), pentru „cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier”, un fel de „GPS intern”, care face posibilă orientarea în spaţiu

– 1965: A murit Thomas Stearns Eliot, poet, dramaturg, critic literar şi editor englez de origine americană; începând cu anii ‘20 ai secolului XX a exercitat o puternică influenţă în cultura anglo-americană; a revitalizat lirica engleză prin noutatea expresiei; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1948 (n. 1888)

– 1965: S-a născut Cătălin Neghină, poet, autor dramatic, actor, muzician, artist plastic, jurnalist

– 1969: S-a născut Lia Bugnar, actriţă, scenaristă, regizoare şi scriitoare

– 1969: Intrarea în vigoare a Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generală a ONU, în decembrie 1965, la sesiunea a 20-a. România a aderat la Convenţie la 14.VII.1970

– 1970: A murit Mişu Fotino, actor şi animator de teatru; fondator al Teatrului de Stat din Braşov în 1946 (n. 1886)

– 1971: A murit Ştefan Braborescu, actor (elev al lui Nottara), regizor, profesor şi scriitor (n. 1880)

– 1973: A murit Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (n. 1901)

– 1990: Lua fiinţă Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, forumul tutelar al minorității cehe și slovace din ţara noastră (înregistrată la 27.II.1990, pe baza unei decizii civile a Judecătoriei Arad)

– 1996: A murit Arvid Fredborg, istoric, ziarist şi scriitor suedez; s-a numărat printre primii care au atras atenţia asupra amplorii exterminării evreilor de către nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial (n. 1915)

– 1998: A murit compozitorul de muzică uşoară Vasile Veselovski (n. 1925)

– 1999: A murit pictorul spaniol José Vela Zanetti, creatorul uneia dintre picturile murale închinate drepturilor omului expuse la sediul Naţiunilor Unite din New York (1953); autoexilat, în 1939, în Republica Dominicană, la sfârşitul războiului civil din Spania (n. 1913)

– 1999: Desfăşurarea grevei minerilor din Valea Jiului. Aproximativ 15.000 de mineri de la Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului au început o grevă pentru a obţine mărirea salariilor şi renunţarea la programul de închidere a minelor nerentabile, ameninţând că vin la Bucureşti, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Aflat în faţa unui conflict fără precedent, premierul Radu Vasile acceptă dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie. În urma acestuia a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor

– 2006: A murit, la Montréal, poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (numele la naştere: Israel Pincu Lazarovici) (n. 1912, la Târgu Neamţ)

– 2011: A murit Dumitru Titus Popa, profesor, ziarist şi scriitor; fost director general al Televiziunii Române, între 1994 şi 1996, fost membru în Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii Române, între 1995 şi 1999 (n. 1940)

– 2011: A murit cântăreţul şi compozitorul scoţian Gerry Rafferty (n. 1947)

– 2012: A murit fotojurnalista americană Eve Arnold, cunoscută pentru portretele pe care le-a realizat unor celebrităţi precum Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich (n. 1912)

– 2013: A murit actorul german Thomas Holtzmann (n. 1927)

– 2013: A murit cântăreţul şi compozitorul american Sammy Johns (n. 1946)

– 2013: A murit actorul Tony Lip (pe numele real Frank Anthony Vallelonga) (n. 1930)

– 2015: A murit Pino Daniele, cântăreţ, compozitor şi chitarist italian (n. 1955)

– 2015: A murit regizorul francez René Vautier; recunoscut pentru numeroasele filme în care a tratat tema colonialismului şi războiul din Algeria (n. 1928)

– 2016: A murit artista plastică Doina Simionescu (n. 1947)

– 2016: A murit comediantul francez de origine marocană Michel Galabru (n. 1922)

– 2017: Guvernul Sorin Grindeanu, al 127-lea guvern al României (4 ian. – 29 iun. 2017), a fost învestit de Parlament

– 2017: A murit dirijorul francez Georges Prêtre (n. 1924)

– 2018: A murit Aharon Appelfeld, scriitor israelian de origine română; supraviețuitor al Holocaustului din Bucovina și Transnistria (n. 1932, în Bucovina) 

– 2018: A murit flautistul, solistul şi compozitorul britanic Ray Thomas, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei „The Moody Blues” (n. 1941)

$$$

 DRAGA OLTEANU MATEI

Reprezentantă de frunte a generației de aur din teatrul şi filmul românesc, Draga Olteanu Matei împlineşte astăzi o frumoasă vârstă. Marea doamnă a teatrului şi filmului românesc are în spate o carieră impresionantă – aproape 60 de ani pe scenă sau pe ecran -, jucând în peste 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și peste 100 roluri în televiziune – un palmares cu care foarte puţine actriţe de vârsta ei se pot mândri.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” în 1956, iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa “Ziariștii” de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat roluri memorabile în multe piese de teatru: “Coana Chiriţa” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), “Gaițele” de Kiritescu (1977), “Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, “Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, “Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, “Autorul e în sală” de Ion Baieşu etc.

Pe scena Teatrului Național a mai jucat în “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în “Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru. A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic “Nea Marin miliardar”. După pensionarea sa din Teatrul Național, din anul 2007, s-a retras la Piatra Neamţ, unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru. Actrița Draga Olteanu Matei a fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

A semnat scenariile filmelor “Patima” (1975) – în colaborare cu George Cornea, “Dumbrava minunată” (1980), “Coana Chirița” (1986), “Chirița în Iași” (1987), a obţinut cele mai importante premii din cariera unui actor: Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră – 2010, Premiul de Excelență al Revistei VIP -2005; Premiul UNITER pentru întreaga activitate – 2004; Premiul TVR și PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriță – 2003; ACIN (pentru “Ilustrate cu flori de câmp” și “Filip cel bun”) – 1975.

Draga Olteanu Matei îşi aminteşte de colaborarea cu nemuritorul Amza Pellea. “Amza a făcut un personaj naţional. Eu am jucat-o pe Veta în Nea Mărin. Mi-am dorit foarte mult şi mi-a fost teamă să nu-mi ia rolul o altă colegă. Chiar am vorbit cu Amza şi îi spuneam: să ştii că aş fi fost foarte supărată dacă nu mă alegeai pe mine”, îşi aminteşte marea actriţă. “Adevărul e că eu întâlnesc foarte multă iubire şi ofer la rândul meu toată inima mea, tot sufletul meu. Mă bucur mult de dragostea pe care mi-a arătat-o publicul, e cel mai mare cadou – mărturisea marea actriţă într-un interviu”.

$$$

 KARL VON MÖLLER

Karl von Möller (n. 11 octombrie 1886, Viena – d. 21 februarie 1943, Jimbolia) a fost un ofițer, jurnalist, scriitor de limba germană și politician din Banat. A fost căsătorit cu Margaret Jung, cu care a avut doi copii: Karl-Heinz (1928) și Erich (1932).

De tânăr a ales cariera militară. După absolvirea școlii de cadeți și a Academiei Militare din Viena, a fost numit ofițer de stat major, funcție îndeplinită în mai multe garnizoane. În 1913 a fost mutat la Divizia 34 de Infanterie, staționată la Timișoara, cu care, din 1914, a participat la campaniile din Serbia și Galiția. Apoi, a fost mutat la Cartierul general din Viena. În 1916, când avea gradul de locotenent-colonel, a fost numit la comanda Regimentului 65 Infanterie maghiar, cu care a luptat pe frontul de răsărit, fiind înaintat la gradul de colonel. La sfârșitul războiului, a înăbușit revoltele republicanilor din Ungaria de Sus, după care a fost trecut în rezervă de guvernul Károlyi.

Deoarece se simțea legat de Banat, după Unirea Transilvaniei cu România, Karl von Möller a decis să rămână la Timișoara, unde s-a alăturat mișcării populare Mișcarea Germanității Bănățene (Bewegung des Banater Deutschtums) pe care a sprijinit-o în lupta sa de autoafirmare. A început să practice jurnalismul, s-a angajat în domeniul cultural și a început să ducă o activitate politică activă. Timp de mai mulți ani a fost redactor șef al publicației Schwäbische Volkspresse (transformată în 1925 în Banater Deutsche Zeitung), devenită porta-vocea organizației Comunitatea etnică germană-șvăbească (Deutsch-Schwäbische Volksgemeinschaft), înființată în 1921. În septembrie 1923, Mișcarea Germanității Bănățene a organizat la Timișoara o serie de activități grandioase, pentru a sărbători 200 de ani de la imigrarea șvabilor, la care Karl von Möller a participat activ.

În toamna anului 1919 a fost pentru scurtă vreme viceprimar al Timișoarei, după care a fost ales de 4 ori în Parlamentul României, în care a activat în perioada 1919-1927. La dezbaterea în Parlament a proiectului de Constituție, la 12 martie 1923, deputatul Karl von Möller, în calitate de reprezentant al șvabilor din Banat, a afirmat că vorbește în numele „poporului șvăbesc din Banat”, declarând loialitatea germanilor față de noua lor patrie, cerând însă ca noua Constituție să nu pericliteze existența minorităților din punct de vedere național, având obiecții la proiect, afirmând că acesta nu conține promisiunile făcute minorităților în Declarația de la Alba Iulia.

În mai 1920, șvabii moderați, în frunte cu Kaspar Muth, au format Partidul Șvăbesc al Autonomiei (Schwäbische Autonomie – Partei), la care au aderat și Karl von Möller, Iosif Gabriel, Peter Schiff din Partidul Național German – șvăbesc.

În 1927, Möller s-a retras din viața publică și s-a stabilit la Jimbolia, unde s-a căsătorit cu fiica unui țăran înstărit, șvab bănățean din localitate.

La începutul anului 1931, a redevenit activ, devenind redactor șef al „Ziarului Jimboliei” (Hatzfelder Zeitung) și președinte al Comunității etnice locale. Möller, care aderase la ideologia nazistă, a încercat să folosească cele două funcții ale sale pentru a o populariza și a pregăti populația banatului pentru adoptarea acesteia. Încercarea i-a fost zădărnicită, el pierzând ambele funcții până la sfârșitul anului 1931.

După 1930 și îndeosebi după 1933, mișcarea nazistă a luat un avânt puternic, ajungând să acapareze conducerea germanilor din România. Inițiatorul mișcării naziste în rândurile minorității germane a fost căpitanul în rezervă Fritz Fabritius. Începând din 1931, Fabritius a făcut eforturi pentru extinderea mișcării în Banat, găsind audiență la unele cercuri de nemulțumiți și la tinerii șvabi reveniți de la studii din Germania. La sfârșitul anului 1931, Karl von Möller a constituit o grupă a mișcării la Jimbolia și s-a proclamat conducător (Gauleiter) pentru Banat.

După ce Karl von Möller a devenit primul Gauleiter al Banatului, începând cu 1 iulie 1932 a editat la Timișoara gazeta antisemită Der Stürmer. Gazeta a fost o imitație a publicației Der Stürmer publicate de nazistul german Julius Streicher, care, după cel de al doilea război mondial, a fost acuzat, judecat și condamnat la moarte în primul proces de la Nürnberg, fiind găsit vinovat de crime împotriva umanității și executat prin spânzurare, în 1946.

Karl von Möller a condus și Institutiul cultural al germanilor din România (Kulturamt der Deutschen in Rumänien), înființat de Rudolf Brandsch, pentru protejarea bunurilor culturale ale germanilor din România.

În 1934, a luat conducerea Oficiului cultural a mișcării de reînnoire (Landeskulturamt der Erneuerungsbewegung) din Sibiu în fruntea căruia a stat timp de 5 ani, după care s-a retras definitiv din politică, s-a mutat din nou la Jimbolia, unde a locuit până la decesul său, la 21 februarie 1943.

Scrieri

Wie die schwäbischen Gemeinden entstanden sind, Timișoara, 1923

Karl von Möller, Die Werschetzer Tat, Der Große Brockhaus, Leipzig, 1935.

Die Werschertzer / Ein Roman von Bauern und Reitern, Verlag Franz Eher, Nachf. Berlin, 1938

Reiter im Grenzland, Erzählung, 1939

Der Aufklärer - Novelle, Wien/Leipzig, Wiener Verlag, 1939

Grenzen wandern. Ein Banater Roman, Leipzig, Amalthea-Verlag, 1940.

Im Schatten der Exzellenz, Novellen, 1940

Deutsches Schicksal im Banat, 1940

Das steinerne Schachbrett (Roman), Braunschweig, Berlin, Hamburg. Georg Westermann, 1941

Frontbriefe deutscher Arbeitskameraden 1939 - 1940, Die Lothringerin NSDAP Verlag EA 1942

Die Salpeterer, ein Freiheitskampf deutscher Bauern, 1942

Der Savoyer (Ein Prinz Eugen Roman), München Verlag Franz Eber Nachf. GmbH, 1943.

Spätsommer; Eine Geschichte aus Wien, Franz Eber, 1943

Das Korsett der Marquise, 1944

Die Lothringerin, Roman eines Frauenlebens zwischen zwei Nationen und zwei Zeitaltern, 1944

Premii

Premiul Kurt Faber (Kurt Faber-Preis), 1938 

Neconcordanțe

Data nașterii pentru Karl von Möller este dată diferit de diverse surse: 1867, 1876

$$$

 LUCREȚIA SUCIU-RUDOW

Lucreția Suciu-Rudow (3 septembrie 1859 – 5 martie 1900) a fost o poetă română din Austro-Ungaria.

S-a născut la Oradea . Tatăl ei, Petre, a fost un preot ortodox român, activ în sistemul școlar bisericesc din Oradea și protopop în Beliu , care s-a stabilit ulterior la Ucuriș . Mama ei, Maria, a fost poetă. Casa familiei din Ucuriș a găzduit un mic cenaclu literar frecventat de George Coșbuc , Gheorghe Bogdan-Duică și Aurel Popovici . Lucreția, o femeie cultivată care știa franceza, germana și maghiara, și-a făcut debutul în 1884 în Familia , cu poezia „Suvenir”. A publicat regulat poezii în revistă până în 1895. În 1889, și-a publicat culegerea de poezii într-un singur volum tipărit la Sibiu , publicând și poezii în Tribuna și o traducere a operei „ Laocoontul ” de Gotthold Ephraim Lessing . S-a căsătorit cu Wilhelm Rudow, care obținuse un doctorat în filosofie la Universitatea din Halle ; filoromân, a scris o istorie a literaturii române în limba germană . Din aprilie până în noiembrie 1897, la Oradea, cuplul a publicat Foaia literară , o revistă săptămânală care a apărut în 30 de ediții. Printre colaboratorii acesteia s-au numărat Coșbuc, Maria Cunțan și Ilarie Chendi . Propriile sale contribuții au inclus versuri și o poveste romantică, Logodnica contelui Stuart („Logodnica contelui Stuart”). Opera sa a fost popularizată de Convorbiri Literare , care a publicat o serie de poezii ale sale în 1898. Mecenatul acesteia, Titu Maiorescu, a văzut în versurile ei semnele sigure ale unei renașteri culturale transilvănene . O altă revistă în care a apărut a fost Tribuna poporului, cu sediul la Arad . Ultimii ei ani au fost marcați de tuberculoză. 

Opera lui Suciu-Rudow a constat aproape în poezie de dragoste. Potrivit unui critic, ea poseda o sensibilitate autentică, accentuată de boala sa și de o puternică dezamăgire sentimentală. A fost influențată de Mihai Eminescu , de la care a împrumutat motive, imagini și ritmuri, reproducându-le atmosfera. Cu toate acestea, a depășit simpla imitație: versurile ei erau încărcate de sinceritate, spontaneitate și o delicatețe și o grație caracteristice feminine. Poeți romantici germani precum Nikolaus Lenau și Heinrich Heine , pe care îi cunoștea foarte bine, au fost o altă influență, după cum se vede prin melancolia ei ușoară, regretul dureros cauzat de neînțelegere, dragostea estompată și resemnarea. Tonul ei a fost constant unul de sentimentalism romantic și a depășit toate poetele lirice transilvănene anterioare prin muzicalitate, limbaj elegant și discreție. Uneori, versurile ei au vioiciunea ritmurilor lui Coșbuc, iar tema întunericului amintește de „Vântul” și „Prahova” sale. Mai multe dintre poeziile sale, precum „La drum”, indică un potențial mai mare prin naturalețea lor, imaginile picturale și ritmul adecvat. Maiorescu, comentând „La scaldă”, a remarcat „naturalismul său lipsit de griji, aproape la nivelul libertăților antice”, în timp ce Nicolae Iorga a constatat că același sonet poate fi comparat cu „Sara la bâietoare” de Victor Hugo .

$$$

 MARCOS RODRIGUEZ PANTOJA

Marcos Rodríguez Pantoja (născut pe 7 iunie 1946, în Añora , Spania ) este un copil sălbatic renumit . A fost vândut unui păstor de capre sihastruos la vârsta de șapte ani, iar după moartea acestuia, a trăit singur cu lupii în Sierra Morena . La 19 ani, a fost readus în civilizație, dar a avut dificultăți de adaptare. Gabriel Janer Manila a continuat să scrie o teză de doctorat despre cazul său, intitulată He jugado con lobos (titlu în engleză M-am jucat cu lupii ). 

Mai târziu, a devenit subiectul filmului Entrelobos (titlu în engleză Printre lupi ), în care apare pentru scurt timp. 

În martie 2018, a acordat un interviu în care a spus că este dezamăgit de natura umană și că își dorește să se poată întoarce în munți și să părăsească societatea. 

Biografie

Marcos s-a născut în Añora , Spania , în provincia Cordoba . A migrat cu părinții săi la Madrid , unde mama sa a murit dând naștere celui de-al optulea copil, care a murit la scurt timp după aceea, când Marcos avea trei ani. Tatăl său s-a căsătorit apoi cu o altă femeie care avea deja un copil dintr-o căsătorie anterioară. Mama sa vitregă l-a supus unor abuzuri crude în timp ce era la conducere. În anii 1950 s-au stabilit în Fuencaliente, Ciudad Real , în Sierra Morena , unde s-au dedicat fabricării cărbunelui.

Până în 1954, Marcos își petrecuse o mare parte din tinerețe fiind abuzat de mama sa vitregă. În acel an, la vârsta de șapte ani, a fost vândut sau predat unui proprietar local de pământuri, care l-a pus în grija unui păstor de capre. Copilul urma să-l înlocuiască pe păstor, dar a fost abandonat în natură după moartea păstorului. În 1965, Garda Civilă l-a găsit după unsprezece ani de viață complet izolat de ființele umane și doar în compania lupilor . Garda Civilă l-a mutat cu forța la Fuencaliente, legat și cu glonțul închis, în timp ce urla și mușca ca un lup . Poliția nu a adus niciodată acuzații împotriva tatălui, care era încă în viață la acea vreme, iar când și-a recunoscut fiul, i-a reproșat doar că și-a pierdut jacheta.

Călugărițele angajate la un spital din apropiere, împreună cu un preot, l-au învățat, din nou, cum să folosească vorbirea, cum să se îmbrace, să meargă drept și să mănânce cu tacâmuri. A fost internat la Spitalul de Convalecientes al Fundației Vallejo din Madrid, până când a fost reintrodus ca adult în viața în societate. A fost trimis în Mallorca , unde a locuit într-un cămin, plătindu-și din munca sa.

A făcut serviciul militar și s-a dedicat muncii de păstor și industriei ospitalității . Unii dintre cunoscuții săi au profitat adesea de el financiar prin escrocherii și înșelăciuni, deoarece suferea de un simț financiar și cultural limitat, având în vedere mulții ani petrecuți în izolare completă. După un trai instabil în Fuengirola , Málaga , unde o vreme a locuit chiar și într-o peșteră, s-a mutat într-un sat din interiorul orașului Orense , Rante. Acolo a fost întâmpinat de Manuel Barandela Losada, un ofițer de poliție în retragere. Marcos l-a numit „șeful” și l-a considerat un membru al familiei până la moartea lui Losada. 

În prezent, Marcos este sponsorizat de o familie olandeză , fiind invitat frecvent de consiliile locale, asociații și diverse organizații pentru a susține discursuri și a-și relata experiența. În plus, a fost intervievat în numeroase programe de televiziune. 

Studiu de caz

Studiul cazului a fost realizat de antropologul și scriitorul Gabriel Janer Manila [ 8 ] , care, între noiembrie 1975 și aprilie 1976, l-a intervievat pe Marcos Rodríguez pentru a studia măsurile educaționale necesare integrării în societate. Antropologul a afirmat că cauzele abandonului lui Marcos nu au fost întâmplătoare, ci deliberate și rezultatul unui context socio-economic de sărăcie extremă. Cercetătorul a subliniat, de asemenea, că supraviețuirea lui Marcos a fost posibilă datorită abilităților de bază dobândite în faza anterioară a abandonului său, precum și a inteligenței sale naturale extraordinare. În timpul izolării, copilul a învățat sunetele animalelor cu care a trăit și le-a folosit pentru a comunica cu ele, în timp ce, treptat, a abandonat limbajul uman.

Odată ce a fost din nou cufundat într-un mediu social, după „salvarea” sa de către Garda Civilă, a făcut o lentă readaptare la obiceiurile umane (hrană, îmbrăcăminte, limbă etc.), manifestând încă la vârsta adultă preferință pentru viața pe câmp și pentru animale (cu care are o înțelegere specială) și a dezvoltat o oarecare animozitate față de zgomotul și mirosul orașelor, considerând că viața cu oamenii este mai rea decât viața cu animalele. El consideră că greutățile pe care le-a îndurat odată ce a fost reintrodus în societate ar fi putut fi atenuate în mare parte dacă statul ar fi intervenit la timp.

$$$

 MARC BERNARD

Léonard Marc Bernard, născut la data de6 septembrie 1900la Nîmes, unde a murit15 noiembrie 1983este un scriitor francez , laureat al Premiului Interallié pentru Anny în 1934, al Premiului Goncourt în 1942 pentru Pareils à des enfants și al Premiului Poncetton în 1970 pentru întreaga sa operă.

Origini familiale

Născut într-o familie săracă, fiul lui Jean Baptiste Bernard, un cetățen spaniol originar din Sóller ( Mallorca ), și al Mariei Louise Joyeuse, Marc Bernard a rămas orfan la o vârstă fragedă. A devenit agent comisionar la doisprezece ani, apoi muncitor într-o fabrică. Și-a făcut serviciul militar în Silezia Superioară din 1920 până în 1922, înainte de a deveni lucrător feroviar în 1924. Apoi s-a alăturat Partidului Comunist Francez (PCF) și Confederației Generale a Muncii Unite (CGTU ).

A fost membru al societății Félibrige Nemausa.

Carieră literară

L-a întâlnit pe Jean Paulhan în 1928. În 1929 , datorită lui Paulhan, a publicat Zig-zag , un roman de inspirație suprarealistă, care l-a adus în atenția lui Henri Barbusse și Philippe Soupault . În anii 1930, a contribuit ca critic la ziarul pro-comunist Monde . Fervent susținător al literaturii proletare , a contribuit la fondarea „Grupului Scriitorilor Proletari” în 1932. În 1938, a întâlnit-o la Luvru pe Else Reichmann, o evreică austriacă care fugea de Anschluss; s-au căsătorit în 1940 la Nîmes. După moartea ei, în 1969, i-a dedicat o trilogie. A avut și o fiică, Annie Teulière, dintr-o căsătorie anterioară . 

Marc Bernard a contribuit în mod regulat la radio, Le Figaro și Les Nouvelles littéraires . A lăsat în urmă aproximativ cincisprezece povești și piese de teatru ( Les voix , 1945, Le Carafon , 1961), publicate în principal de Gallimard .

Marc Bernard este înmormântat în cimitirul parizian din Bagneux.

Opera:

Romane și povestiri scurte

-Zig-zag , Gallimard, 1929

-Ajutor!, Gallimard, 1931

-Anny , Gallimard, 1934

-Exilații , Gallimard, 1939

-Ca niște copii , Gallimard, 1942

-Schițe marginale , Editions de la Tour Magne, 1943

-Insomnie , cu gravuri în lemn de Georges Tautel, Éditions de l'Épervier, 1943

-Oradour-sur-Glane, satul exterminat , Frontul Național de Luptă, 1944

-Bună umor , Gallimard, 1946

-Cenușă , Gallimard, 1949

-O zi foarte simplă , Gallimard, 1950

-Salut, tovarăși , Gallimard, 1955

-Mayorquinas , Denoël, 1970

-Moartea iubitului , Gallimard, 1972

-Dincolo de absență , Gallimard, 1976

-Păpușile , Gallimard, 1977

-Totul e bine așa , Gallimard, 1979

-Pe măsură ce zilele trec , Gallimard, 1984