$$$

 S-a întâmplat în 2 ianuarie1920: În această zi, s-ar fi născut Isaac Asimov, biochimist şi scriitor american, autor de literatură ştiinţifico-fantastică. Scriitor american de origine evreiască, născut în Rusia, Isaac Asimov este unul dintre „tăticii” genului științifico-fantastic, alături de Robert A. Heinlein și de Arthur C. Clarke, cei trei fiind considerați „Marele Trio” al scriitorilor de science-fiction încă din timpul vieții lor. A câştigat 6 premii Hugo, 2 Nebula şi 7 Locus, fiind considerat unul dintre clasicii moderni ai literaturii science-fiction.

Asimov s-a născut în jurul lui 2 ianuarie 1920 (aceasta este ziua sa de naștere vehiculată ca fiind oficială, pentru că data exactă nu este cunoscută), în orășelul Petrovici din regiunea Smolensk, Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, în familia de morari evrei a lui Iuda Berma și a Anei Rașela Berman. Au emigrat în Statele Unite când Isaac avea 3 ani și au devenit Anna Rachel Berman and Judah. Cum părinții vorbeau cu el doar idiș și engleză, Isaac nu a învățat niciodată rusa. Crescând în Brooklyn, New York, a deprins singur taina literelor și a început să citească până la 5 ani, și în tot timpul vieții, pe lângă engleză, a rămas vorbitor fluent și în idiș. Părinții săi aveau un magazin de dulciuri și era de așteptat ca întreaga familie să lucreze acolo. Așa a descoperit „pulp magazines”, reviste ieftine de ficțiune publicate din 1896 până în anii ’50. Erau expuse pentru vânzare în magazin și l-au „invitat” să le citească. L-au captivat, și așa a început să scrie propriile povești pe la 10-12 ani, iar la 18 ani le vindea deja revistelor de science-fiction.

A absolvit Universitatea Columbia în 1939, însă abia în 1948 a revenit să susțină acolo și doctoratul în biochimie. Timp de trei ani din al doilea război mondial (1942-1945) a lucrat la Stația de experimente aero-navale a Portului Militar din Philadelphia. După încheierea marii conflagrații a fost recrutat în Armata Statelor Unite și au mai trecut nouă luni înainte de a fi disponibilizat cu onorabilul grad de caporal, după ce a evitat „la mustață” detașarea și participarea în 1946 la testele bombei atomice efectuate în Atolul Bikini... După obținerea doctoratului în biochimie (1948), a predat în cadrul Universității Boston, cu care a rămas asociat toată viața. Din 1958, s-a decis să se preocupe în principal de cariera sa literară, întrucât venitul provenit din scrierile sale îl depășea deja pe cel academic, rămânând la Universitate doar ca profesor asociat, fiind promovat profesor titular în 1979, ca recunoaștere a meritelor sale literare. În 1985, a devenit președinte al Asociației Umaniste Americane, ocupând această poziție până la moartea sa în 1992.

Isaac Asimov și-a început impresionanta carieră de scriitor prin publicarea povestirii „Naufragiat pe Vesta” într-o revistă de science-fiction în 1939. În 1941 a publicat povestea scurtă „Căderea nopții”, votată în 1968 de „Asociația Scriitorilor de SF” (Science-fiction Writers of America) drept cea mai bună povestire scurtă SF scrisă vreodată! În 1942 a început să scrie seria Fundația - mai târziu reunită în Trilogia Fundației: „Fundația” (1951), „Fundația și Imperiul” (1952) și „A doua Fundație” (1953) - care povestește căderea și renașterea unui vast imperiu interstelar, într-un univers viitor. Mulți ani mai târziu a continuat seria cu „Marginea Fundației” (1982) și „Fundația și Pământul” (1986), și apoi s-a „întors” în perioada dinaintea acțiunii trilogiei inițiale cu „Preludiul Fundației” (1988) și „Fundația Renăscută” (1992).

Povestirile cu roboți, dintre care multe sunt reunite în „Eu, robotul” (1950), au fost începute cam în aceeași perioadă cu „Fundația” și se bazează pe un set de reguli de etică pentru roboți și mașini inteligente, numite „Cele Trei Legi ale Roboticii”, care au influențat profund alți scriitori și gânditori în privința acestui subiect, devenind în timp baza de la care pleacă orice invenție în acest domeniu. O astfel de poveste scurtă, „Omul bicentenar”, a fost ecranizată într-un film avându-l în rolul principal pe regretatul Robin Williams... Cele „Trei Legi ale Roboticii” gândite de Asimov sunt: Legea 1 - Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă rău; Legea 2 - Un robot trebuie să se supună ordinelor date de o ființă umană atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1; Legea 3 - Un robot trebuie să-și protejeze propria existență atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau cu Legea 2. S-a căsătorit cu Gertrude Blugerman (1917-1990) la 26 iulie 1942, cu care a avut doi copii, David (n. 1951) și Robyn Joan (n. 1955). După o separare de mare durată, a divorțat în 1973 și s-a căsătorit cu Janet O. Jeppson (n. 1926) în același an. Asimov a murit la 6 aprilie 1992. La zece ani după moartea sa, Janet a dezvăluit în cartea biografică despre Isaac „A fost o viață bună” că moartea sa a fost cauzată de SIDA. A contactat virusul HIV dintr-o transfuzie de sânge infectată, în timpul unei operații la inimă din 1983. Cauza propriu-zisă a morții a fost cedarea cardiacă și renală, ca și complicații date de SIDA.477 de cărți a scris Isac Asimov, cele mai cunoscute fiind din seria „Fundația”, pe care a combinat-o cu două alte serii, „Imperiului Galactic” și „Roboții” .

Avea un caracter extraordinar de jovial și de locvace, ceea ce-l făcea să fie deseori invitat să țină conferințe. Ieșit din comun era și simțul timpului: nu se uita niciodată la ceas, dar reușea fără excepție să vorbească exact cât fusese prevăzut. Dexteritatea sa fizică era foarte scăzută. Nu a învățat niciodată să înoate sau să meargă pe bicicletă, dar s-a chinuit să învețe să conducă o mașină, descrind șofatul în Boston ca „un ocean de anarhie pe roți”.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Isaac-Asimov

https://www.academia.edu/33896573/Isaac_Asimov_-_Autobiografie

https://www.biography.com/writer/isaac-asimov

http://taifasuri.ro/taifasuri/mozaic/13759-cel-mai-prolific-scriitor-din-istoria-literaturii-isaac-asimov-nr622-sapt6-12-apr-2017

https://www.fantasticfiction.com/a/isaac-asimov/

$$$

 S-a întâmplat în 2 ianuarie1928: În această zi, s-a născut compozitorul, profesorul și muzicologul român de etnie maghiară Tiberiu Olah (Oláh Tibor). Unele surse indică naşterea la 26 decembrie1927,iar altele la 2 ianuarie1928. Compozitorul şi muzicologul Tiberiu Olah a fost compozitorul muzicii originale pentru coloana sonoră a filmului „Mihai Viteazul“ şi autor a peste 120 de lucrări, cuprinzând o varietate de genuri – muzică simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, muzică de film şi de scenă.Tiberiu Olah s-a lăsat inspirat de lucrările lui George Enescu şi Béla Bartók şi de arta lui Brâncuşi, căreia i-a dedicat un ciclu de simfonii grupate sub titlul „Brâncuşi". 

Născut în judeţul Bihor, Olah şi-a urmat pasiunea pentru muzică încă din liceu, pe care l-a absolvit la Oradea. În 1949 şi-a încheiat studiile la Academia de Muzică din Cluj şi, datorită rezultatelor merituoase, a primit o bursă de studiu la Moscova. Acolo se va perfecţiona urmând cursurile Conservatorului „Piotr Ilici Ceaikovski" până în 1954. Cu un an înaintea absolvirii, tânărul compozitor înregistra primul său mare succes, primind Premiul Internaţional de Compoziţie la Festivalul Mondial al Tineretului din Bucureşti.

Această distincţie va fi urmată de o serie lungă de alte recompense, printre care Premiul „George Enescu" al Academiei Române (1965) sau Premiul Internaţional „Koussevitzky" al criticii de disc (1967), acordat lucrării „Coloana infinită", prima piesă a ciclului „Brâncuşi". Tiberiu Olah a fost, de asemenea, profesor de compoziţie la Conservatorul din Bucureşti, începând din anul întoarcerii sale în ţară - 1954 - până în ultimul an de viaţă. În 1978 a primit titlul de „doctor în muzică", pentru teza „Unele probleme în legătură cu timpul şi spaţiul muzical". A publicat o serie de studii de muzicologie, precum şi numeroase articole abordând tematici variate: de la esenţa folclorului, timpul şi spaţiul muzical la problematica muzicii de film, originalitatea şi inovaţia în muzica experimentală. A semnat, de asemenea, analize ale operelor lui Enescu şi Bartók. Compozitorul a trăit până în anul 2002, încheind o carieră muzicală de succes, desfăşurată pe o perioadă de o jumătate de secol. 

Compoziții:

Muzică vocal-simfonică:

Cantata pentru cor de femei, două flaute, instrumente de coarde și percuție 1956, pe texte populare ceangăiești, traducere de Nina Cassian Prind visele aripi 1959, cantată pentru cor mixt și orchestră Lumina lui Lenin 1959, cantată pentru cor bărbătesc și orchestră de coarde pe versuri de Nina Cassian O stâncă se înalță 1959, cantată pentru cor mixt și orchestră pe versuri de Maria Banuș Constelația omului 1960, oratoriu pentru recitator, voce înaltă, cor mixt și orchestră pe versuri de Vladimir Maiakovski

Muzică simfonică:

Mica suită 1954 Simfonia I 1956 Luchian 1957, suită simfonică extrasă din muzica filmului documentar omonim Coloana infinită 1962, poem simfonic pentru orchestră mare Poarta sărutului 1965, poem pentru orchestră mare Spațiu și ritm 1965, studiu pentru 3 grupuri de percuție 5 Piese pentru orchestră 1966 Masa tăcerii 1968 Translații I 1968 Ars Nova 1969 Simfonie pentru coarde 1970, transcripție pentru orchestră a Cvartetului de coarde din 1951 Mihai Viteazul 1971, suită simfonică din muzica de film omonimă Crescendo 1972, piesă pentru orchestră Evenimente 1907 1972 Translații II 1973, orchestră de coarde și 16 suflători de lemn Translații III 1973, grup de suflători Timpul memoriei/The Times of Memory 1973, “in the memory of Natalie and Serge Koussewitzki“, pentru flaut, oboi, clarinet, fagot, vioară, violă, violoncel, 2 piane, bandă magnetică și fluiere distribuite instrumentiștilor Harmonie I/Armonii 75 1975, pentru orchestră simfonică Arminii II 1976, pentru suflători și percuție Armonii III 1978, pentru orchestră simfonică Armonii IV 1981, concert pentru 23 de instrumente Simfonia a II-a 1987 Simfonia a III-a “Metamorfoze pe tema Sonatei Lunii“ 1989

Muzică de teatru:

Geamgiii din Tolado 1959, parodie de operă pentru păpuși Tragedia omului 1965, muzică de scenă la piesa lui Madach Troienele 1966, muzică de scenă la piesa lui Euripide/Sartre Miorița 1967, muzică de scenă la piesa lui Valeriu Anania PaROdiSSINIana 1973, glumă muzicală pe un duet de Rossini pentru violoncel, contrabas și bandă magnetică/2 violoncele și 2 contrabași

Surse:

Tiberiu Olah, Restituiri. Ediție alcătuită, îngijită și adnotată de Olguța Lupu, Editura Muzicală, București, 2008

http://aarc.ro/en/personalitate/view/tiberiu-olah

http://www.edituraunmb.ro/wp-content/uploads/2019/01/T.-Olah-Sonata-pt.-clarinet-solo-cuv.-inainte-si-pg.-1.pdf

https://www.icr.ro/pagini/ianuarie-calendar-muzical-tiberiu-olah

https://www.cinemagia.ro/actori/tiberiu-olah-53232/

http://www.tiberiuolah.ro/biografie/repere

https://adevarul.ro/cultura/arte/va-mai-amintiti-de-tiberiu-olah-1_50aca8b57c42d5a66387cb53/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 2 ianuarie1933: În această zi, s-a născut Ion Băieşu (pseudonimul lui Ion Mihalache), prozator, dramaturg, scenarist şi publicist. În memoria noastră culturală, Ion Băieșu reprezintă un loc parte fiindcă a reprezentat, pentru românii anilor 1970-1980 ai secolului al XX-lea, unul dintre cei mai iubiți și apreciați umoriști.

Ion Băieșu s-a născut în satul Băiești din comuna Aldeni, în județul Buzău, într-o familie de țărani, părinți săi fiind Aurelia și Ion Mihalache. Copilăria i-a fost afectată de sărăcie și foame. Între 1940 și 1944 a urmat școala primară în satul natal și într-un sat învecinat. În anul 1944 s-a înscris la îndemnul preotului Ciomag la Liceul Comercial din Buzău, unde a fost premiant. Intenționa să plece să se angajeze la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră, însă în gara din Buzău a hotărât să meargă în schimb la București, unde s-a înscris la Școala de Literatură „Mihai Eminescu.

În 1951 a fost admis atât la Facultatea de Filosofie, cât și la Facultatea de Filologie din București, instituții pe care avea să le absolve în 1961. În 1952 s-a angajat ca redactor la revista Albina; ajungând în același an redactor la revista Scânteia tineretului, unde a înaintat mai târziu până la funcția de redactor-șef adjunct. A debutat în 1956 cu volumul Necazuri și bucurii.Cu volumul de povestiri Sufereau împreună,apărut în anul 1965, a intrat pentru prima dată în atenția criticii literare, lăsând în urmă umorul facil ce îi caracterizase creația de până atunci, pentru a explora personaje mai „complicate și stranii”, după cum scria criticul Gabriel Dimisianu.

În 1966 a înființat revista Amfiteatru, la care au scris Fănuș Neagu, Gabriel Dimisianu, Adrian Păunescu, Gheorghe Iova sau Constanța Buzea.În 1967 a publicat volumul Iubirea e un lucru foarte mare. La cererea Televiziunii Române a scris și un scenariu, după care s-a turnat serialul Tanța și Costel, consacrat de cuplul de actori Octavian Cotescu-Coca Andronescu. „O contribuție covârșitoare au avut-o și cei doi actori, Coca Andronescu și Octavian Cotescu; interpretarea lor a fost atât de convingătoare încât cei doi n-au mai putut scăpa de identitatea lor niciodată.Cotescu a făcut eforturi disperate, a încercat să joace rolul titular din tragedia shakespeariană Macbeth, dar în momentul în care a intrat pe scenă, în armură, scăldat în sânge și cu spada în mână, spectatorii au izbucnit în hohote de râs: Ha! Ha! Ha! Uite-l pe Costel! ”, mărturisea Radu Băieșu, fiul scriitorului. Între timp, serialul cu așa de mare priză la public, a fost oprit. 

În 1969 a fost înlăturat de la conducerea revistei Amfiteatru, moment de la care a refuzat orice funcții oficiale, alegând să se susțină financiar din scris.În anul 1985 a publicat romanul Balanța, într-o variantă cenzurată. Versiunea integrală a cărții a apărut abia în 1990, cu o prefață de Eugen Simion. După jumătatea anului 1990, a început să lucreze împreună cu regizorul Lucian Pintilie la scenariul filmului Balanța, pe care nu a mai apucat să îl vadă. Scriitor, dramaturg și autor de scenarii pentru televiziune și film, rămâne în memoria românilor pentru clipele de umor spumos în anii comunismului și prin lansarea celebrului cuplu comic Tanța și Costel, dar și prin multe volume de schițe cu subiecte comice, ce au explorat genul dramatic, prin publicarea singurului său roman, Balanța, ecranizat de Lucian Pintilie, iar postum a Jurnalului său. O altă piesă de teatru a sa, Preșul, a fost jucată în mai mult de 1000 de spectacole, dar de succes s-au bucurat și Desu și Kant, Tristețea vânzătorului de sticle goale, Iertarea, Reclamație, Dresoarea de fantome- interzisă în România și jucată la Londra, în 1971, În căutarea sensului pierdut, Fantomiada, Maestrul. A scris scenarii pentru filme de cinema si televiziune și i s-a decernat premiul Asociaţiei Cineaştilor pentru scenariile filmelor Mere roşii şi Omul care ne trebuie.

„De fapt, îi plăcea să studieze oamenii… Avea carneţele în care îşi nota nume, întâmplări, situaţii absurde sau comice, pe care ulterior le prelucra. Pentru el scrisul devenise, la un moment dat, o tortură, pentru ca multă vreme a fost obligat să scrie câte o proză scurtă pe zi, aşa că multe povestiri şi schiţe prelucrează acelaşi idei. De unde îi veneau ele? De la talent. Băieșu era foarte popular şi lumea știa cine este. 

Datorită serialului „Tanţa şi Costel” şi a piesei „Preşul” era cunoscut în toată ţara. Era divinizat de o adevărată armată de vânzătoare, frizerițe, chelneri, fotbalişti (a scris multă vreme cronică sportivă şi a călătorit în străinătate datorită fotbalului). Primea mii de scrisori pe care le aducea acasă, cu geanta. În casa lui era un permanent du-te-vino de actori, cântăreţi, regizori, scriitori, cu toții celebri și adorați de public. Luni venea Octavian Cotescu, marți apăreau Cornel Dinu și poetul Mircea Micu. Joi, graficianul Florin Pucă și Benone Sinulescu. Dar cei mai buni prieteni ai lui Ion Băieșu au fost Fănuş Neagu și Eugen Simion. Cu acesta din urmă, stătea câte o oră de vorbă la telefon, în fiecare dimineaţa. Ținea foarte mult la părerile lui. Eu l-am iubit foarte mult pe tata!, mărturisea Daniela Băieșu. „Enorm! Toți l-am iubit! Era un om extraordinar. Și prietenii lui l-au iubit. Știu de la tata că amicii lui buni din tinerețe erau poeții Nicolae Labiş și Nichita Stănescu”, mărturisește Daniela Băieșu, fiica regretatului om de cultură.

A murit pe 21 septembrie 1992, la nouă luni după ce venise în Statele Unite ale Americii, la fiica sa și la peste un an de la moartea soției sale. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din București, alături de mama, pe Aleea Scriitorilor.

Surse:

Băieșu, Ion (2011), Balanța. Ediție necenzurată., București: Editura Art/Jurnalul Național

https://www.cinemagia.ro/actori/ion-baiesu-8115/

https://www.puterea.ro/special/nichita_stanescu_minciunile_lui_ion_baiesu_ne_merg_la_inima_si_ne_o_spala-28380.html

https://www.teatral.ro/artist/ion-baiesu

http://www.radioresita.ro/327987/foto-ion-baiesu-85-de-ani-de-la-nastere

$$$

 S-a întâmplat în 2 ianuarie1968: În această zi, s-a născut Cuba Gooding Jr., actor american. Cuba M. Gooding Junior s-a născut în Bronx, New York.A mers la patru licee diferite și a fost președintele clasei la trei dintre ele. După ce a absolvit, Cuba a studiat artele marțiale japoneze timp de trei ani înainte să se dedice actoriei. Actor cu personalitate şi mult potenţial, Cuba Gooding Jr. a apărut mult timp în roluri mici înainte de a ajunge vedetă. Fiul lui Cuba Gooding, solistul vocal din anii '70 al grupului pop Main Ingredient s-a născut în Bronx, dar s-a mutat la Los Angeles după ce grupul tatălui lui a dat lovitura cu single-ul „Everybody Plays the Fool" in 1972. Din păcate, Gooding senior şi-a abandonat familia doi ani mai tarziu.

În timpul adolescenţei, a urmat patru licee diferite. Gooding Jr. a debutat în 1984 în calitate de dansator de break în spectacolul lui Lionel Richie de la Olimpiadă. Calităţile de actor i-au fost descoperite de un agent, pe când apărea într-o piesă de liceu, şi a început să apară constant în reclame TV care l-au condus către un mic rol într-un episod din Hill Street Blues. Experienţa l-a determinat să ia lecţii de actorie şi după ce a urmat workshopuri şi clase de actorie a început să obţină alte roluri în seriale TV şi filme. Adevăratul debut s-a produs atunci când a fost distribuit în rolul lui Tre Styles în Boyz'N the Hood (1990). Filmul i-a adus aprecieri considerabile şi părea să-i ofere promisiunea unei cariere de succes. Talentul său comic arătat în filmul lui Paul Hogan din 1994 Lightning Jack a fost umbrit de apariţia ulterioară în filme mediocre şi abia în 1997 a ajuns cu adevărat in lumina reflectoarelor. În acel an, a apărut în rolul jucătorului de fotbal în filmul lui Cameron Crowe, Jerry Maguire, rol care i-a adus şi Oscarul pentru cel mai bun rol secundar.Actorul a fost recompensat cu o stea pentru filmele sale, amplasată în partea de sud, aria 6800, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.

Cuba Gooding Jr. spune că premiul Oscar câştigat în 1996 datorită rolului secundar din filmul „Jerry Maguire” i-a compromis cariera. El a declarat într-un interviu acordat revistei „Confidential” că după părimirea statuetei a urmat cea mai neagră perioadă din viaţa lui de actor. „A urmat o perioadă neagră pentru mine. După ce am luat Oscarul, cariera mea a început să o ia în jos şi a trebuit să aştept mult până să găsesc ceva de lucru. Îmi amintesc că am avut nevoie de un an de zile în care am stat acasă. Am fost angajat de un regizor târziu de tot şi am jucat în filmul „Când viseled devin realitate”, alături de Robin Williams. A fost foarte greu pentru am fost pus pe lista de aşteptare”, a povestit Cuba. El a recunoscut că a refuzat câteva roluri cum ar fi cel din filmul biografic „Ray” sau „Hotel Rwanda” care s-au dovedit a fi cele mai proate decizii pe care le-a luat. „Dar în viaţa de actor nu e loc pentru regrete. Viaţa merge înainte şi trebuie să înveţi din greşeli”, a mai adăugat Gooding Jr.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/cuba-gooding-jr-668/

https://www.britannica.com/biography/Cuba-Gooding-Jr

https://www.imdb.com/name/nm0000421/

https://m.cinemagia.ro/actori/cuba-gooding-jr-668/biografie/

https://filmsi.ro/stire/cuba-gooding-jr-impline-te-astazi-51-de-ani

$$$

 S-a întâmplat în 2 ianuarie…

– 1529: Radu de la Afumaţi, domn al Ţării Româneşti între anii 1522 – 1529, a fost ucis împreună cu fiul său Vlad, la Râmnicu Vâlcea, unde se refugiase la mănăstirea Cetăţuia, în capela Sf. Gheorghe, de boierii Neagoe şi Drăgan (n. cca 1500)

– 1557: A murit pictorul italian (florentin) Pontormo (Jacopo Carrucci, zis il~), considerat un reprezentant timpuriu al manierismului (n. 1494)

– 1816: S-a născut Anastasie Fătu, medic şi botanist; a creat prima secţie de pediatrie în Moldova; pe cheltuială proprie a înfiinţat, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară (1856); membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte al Societăţii Academice Române în perioada 1872 – 1876 (m. 1886). Unele surse dau ca dată a naşterii 2 februarie 1816

– 1837: S-a născut Mili Balakirev, compozitor, pianist şi dirijor rus (m. 1910)

– 1843: La Dresda avea loc premiera operei „Olandezul zburător” (în germană „Der Fliegende Holländer”), de Richard Wagner, compusă de pe un libret scris de compozitor însuşi inspirat din romanul satiric „Aus den Memoiren des Herrn von Schnabelewopski” („Din memoriile domnului Schnabelewopski”), de Heinrich Heine

- 1848: S-a născut Dimitrie Vulpian, folclorist şi flautist concertist (m. 1922)

– 1866: S-a născut Gilbert Murray, filolog şi umanist englez (m. 1957)

– 1889: S-a născut tenorul italian Tito Schipa (m. 1965). Unele surse dau ca an al naşterii 1888

– 1891: S-a născut Aron Cotruş, poet, jurnalist şi traducător; din 1939 până în 1956 trăieşte în Spania; în 1957 solicită autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa (m. 1961, Long Beach/SUA)

– 1895: S-a născut medicul neurolog Ion T. Niculescu; cercetări în domeniul histologiei sistemului nervos; contribuţii la studiul substratului anatomic al bolii Parkinson; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1957)

– 1896: S-a născut Sabin Popp, pictor şi desenator (m. 1928)

– 1896: S-a născut (la Bialystok, Polonia) regizorul rus Dziga Vertov, un clasic al filmului documentar (m. 1954) 

– 1901: S-a născut George Silviu (pseudonimul lui Silvius Goliger), poet, dramaturg, traducător şi ziarist (între anii 1927 şi 1931 este ataşat de presă pe lângă delegaţia română la Liga Naţiunilor); în perioada 1953-1954 face închisoare politică; în 1961 emigrează în Franţa, unde se va stabili cu familia (m. 1971)

– 1905: S-a născut Sir Michael Tippett, compozitor englez (m. 1998)

– 1907: S-a născut pictorul Ion Popescu-Negreni (m. 2001)

– 1910: S-a născut (la Cuciurul-Mare/Cernăuţi, azi în Ucraina) Mircea Streinul, poet şi prozator; membru fondator al grupării cernăuţene „Iconar” (1931), care-şi propunea să afirme în literatura bucovineană noi forme în artă; vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, înfiinţate în 1938 (m. 1945)

– 1911: A murit prozatorul grec Alexandros Papadiamantis, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii greceşti din secolul al XIX-lea (n. 1851). Unele surse dau ca dată a naşterii 3.III.1851, iar a morţii 3.I.1911

– 1913: S-a născut medicul Ioan (Jak Rene) Juvara, recunoscut drept creator al unei prestigioase şcoli româneşti de chirurgie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

– 1913: S-a născut filologul francez Alain Guillermou; interesat de limba română, a obţinut, în 1935, o bursă la Institutul Francez din Bucureşti; în 1943 a participat, alături de Elena Văcărescu şi Eugen Ionesco, la redeschiderea cursurilor Catedrei „Mihai Eminescu” la Universitatea din Nisa; între anii 1962 şi 1978 a fost director al Institutului de Studii Româneşti de la Sorbona (Paris IV); preocupările sale în domeniul limbii române s-au concretizat în numeroase studii şi lucrări; a tradus în limba franceză din Mircea Eliade şi Liviu Rebreanu; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (m. 1998). Unele surse menţionează ca dată a naşterii 10 ianuarie 1913

– 1919: Consiliul Dirigent al Transilvaniei proceda la organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe, şi numea prefecţi în toate acestea, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii oraşelor Arad, Cluj şi Sibiu (2/15)

– 1920: S-a născut Isaac Asimov, biochimist şi scriitor american de origine rusă, autor de literatură ştiinţifico-fantastică (m 1992)

– 1920: S-a născut Francisc Pădurariu, prozator, poet, eseist (studii şi eseuri despre cultura latino-americană) şi diplomat (m. 1998)

– 1924: S-a născut fizicianul Victor Mercea; cercetări în diverse domenii ale fizicii moleculare, precum şi în mecanica fluidelor; cercetări fundamentale în domeniul separării apei grele; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

– 1928: S-a născut compozitorul, profesorul și muzicologul român de etnie maghiară Tiberiu Olah (Oláh Tibor) (m. 2002)

– 1933: S-a născut Ion Băieşu (pseudonimul lui Ion Mihalache), prozator, dramaturg, scenarist şi publicist (m. 1992)

– 1953: S-a născut prozatorul Nicolae Stan

– 1956: S-a născut interpretul şi compozitorul de muzică uşoară Adrian Romcescu, stabilit, din 1986, în Danemarca 

– 1957: S-a născut actriţa americană de film de origine poloneză Joanna Pacula

– 1959: Era lansată racheta cosmică sovietică „Luna-1” (Lunik-1), prima sondă spaţială care a fost lansată corect pe direcţia Lunii şi prima din programul Sovietic care a ajuns în vecinătatea satelitului natural. Până în 1959 nici Uniunea Sovietică dar nici Pioneer, programul spaţial al SUA, nu reuşise să trimită un obiect pe Lună. „Luna 1” a făcut primele observaţii şi măsurători asupra vântului solar (un flux de particule încărcate electric emise de atmosfera superioară a Soarelui, fiind în cea mai mare parte format din electroni şi protoni). Pe parcursul acestei misiuni s-a mai doborât un record: a fost stabilită comunicarea prin radio la o distanţă de jumătate de milion de kilometri. O defecţiune la sistemul de control a făcut, însă, ca Luna 1 să treacă pe lângă Lună la o distanţă de 5900 km

– 1967: S-a născut Tia Carrere, actriţă americană

– 1968: S-a născut Cuba Gooding Jr., actor american

- 1970: S-a născut interpreta de muzică uşoară Sanda Ladoşi

– 1990: Lua fiinţă organizaţia apolitică Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR). Evoluţia AFDPR s-a datorat preşedintelui ei, Constantin Ticu Dumitrescu, reales la conducerea acesteia, fără întrerupere, până la moartea sa, la 5 decembrie 2008. În prezent această funcţie este ocupată de inginerul Octav Bjoza

– 1991: A murit Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (n. 1918, la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina)

–1992: Intra în vigoare Legea STASI (STASI – poliţia politică secretă est-germană), conform căreia cetăţenilor germani, victime ale STASI, li s-a permis consultarea dosarelor ce le fuseseră întocmite, oferindu-li-se totodată şi posibilitatea de a afla numele informatorilor „personali”

– 1995: A murit actriţa americană Nancy Kelly (n. 1921)

– 1999: A murit compozitorul elveţian Rolf Liebermann (n. 1910)

– 2000: A murit scriitorul şi istoricul britanic Patrick O’Brian (n. 1914)

– 2004: A murit Lynn Cartwright, actriţă americană (n. 1927)

– 2010: A murit scriitorul Stelian Filip (n. 1924).

– 2011: A murit actorul britanic de film Pete Postlethwaite (n. 1946) 

– 2013: A murit actorul american Ned Wertimer (n. 1923)

– 2013: A murit actorul american Jim Boyd (n. 1933)

– 2013: A murit actorul american Council Cargle (n. 1935)

– 2013: A murit istoricul de film şi omul de televiziune ceh Karel Čáslavský (n. 1937)

– 2013: A murit prozatorul şi ziaristul Alexei Rudeanu (a semnat şi cu pseudonimul Alexander Mertz) (n. 1939, Chişinău, azi în R. Moldova)

– 2013: A murit prezentatoarea TV Andreea Chirvasiu, jurnalist la postul OTV (n. 1980)

– 2014: A murit scriitoarea şi actriţa britanică Elizabeth Jane Howard (n. 1923)

– 2014: A murit pianista Camelia Chiţibea, artistă a cărei activitate a fost legată peste 3 decenii de evoluţia Corului de Copii Radio (n. 1961)

– 2015: A murit cântăreţul şi compozitorul american de muzică country Little Jimmy Dickens (numele real: James Cecil Dickens) (n. 1920)

$$$

 ION IRIMESCU

Ion Irimescu (27 februarie 1903 – 28 octombrie 2005) a fost unul dintre cei mai mari sculptori și desenatori ai României , precum și membru al Academiei Române . În 2001 i s-a acordat Premiul de Excelență pentru Cultura Română. Este adesea numit „patriarhul artei și sculpturii românești”. 

S-a născut în Fălticeni , fiul lui Petre Irimescu și al Mariei Cazaban, și a avut doi frați: Alexandru și Verona. După absolvirea Școlii Primare nr. 1 din Fălticeni în 1915, a urmat cursurile gimnaziale la Liceul Nicu Gane din același oraș (1915–1924), unde a participat la activități teatrale, creând decorațiuni. Între 1924 și 1928, a fost student la Universitatea Națională de Arte din București , unde printre profesorii săi s-au numărat Dimitrie Paciurea și Oscar Han . În timpul studenției, a pictat Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Oprișeni, Fălticeni. În 1928, după absolvirea Universității Naționale de Arte din București, a fost numit profesor de arte plastice la Școala Normală Ștefan cel Mare din Fălticeni. În 1933 s-a căsătorit cu Eugenia Augustina Melidon, învățătoare. A devenit profesor de arte plastice la Școala Gimnazială Pașcani (1933). În 1936, a fost numit profesor de arte plastice la Colegiul CFR Aurel Vlaicu din București până în 1939, când a devenit profesor de arte plastice și caligrafie la Colegiul de Băieți Radu Greceanu din Slatina . 

Lucrări, expoziții, colecții, muzee

În 1928, la absolvirea academiei, a debutat la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde și-a expus lucrarea „Eden”. În 1929, a participat la Salonul Oficial de Pictură și Sculptură, unde și-a expus lucrările „Nud de fată”, și la Salonul Artiștilor Francezi. În 1930, a plecat la Paris după ce a primit o bursă de la Școala Română Fontaney-Aux-Roses și s-a înscris la Académie de la Grande Chaumière , unde a lucrat sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind influențat în special de sculpturile lui Antoine Bourdelle. În 1932, a primit o Mențiune de Onoare a Societății Artiștilor Francezi pentru lucrarea „Autoportret”, expusă la Salonul de Primăvară din Paris. La Salonul de Toamnă din Paris din același an a participat cu lucrarea „Portret de fată”. Irimescu s-a întors în România în 1933, iar de atunci a participat la numeroase expoziții organizate în țară și în străinătate. În 1940 a fost numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași , în 1950 la Cluj , iar din 1966 a fost profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București.

În 1942, a participat la Salonul Oficial al Moldovei, Iași, unde a fost distins cu premiul Ministerului Culturii și Artelor. În același an, 1942, a participat la Expoziția de Artă Românească, parte a bienalei de la Veneția, cu lucrarea „Cap în stil florentin”. În 1956, a participat la bienalele de la Veneția, unde a expus în Pavilionul României 15 lucrări, iar în 1961, a expus la Expoziția de Sculptură Contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin , Paris. De asemenea, și-a expus lucrările la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo și Alexandria. În 1971, a fost decorat cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste Române , clasa a II-a. În 1975, a donat Muzeului din Fălticeni un număr impresionant de sculpturi și desene, cu care a creat Colecția „Ion Irimescu”. A fost numit președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România în 1978, unde a activat până în 1989.

Pe 27 februarie 2003, Academia Română l-a sărbătorit cu ocazia împlinirii a 100 de ani.

La sfârșitul vieții s-a retras la Fălticeni, unde a îngrijit muzeul care conținea jumătate din operele sale. Irimescu a donat lucrările sale (aproximativ 300 de sculpturi și 1.000 de desene) și, ca urmare, a fost creată cea mai mare colecție permanentă de autor din România. Una dintre lucrările sale, statuia lui Dimitrie Cantemir , se afla la Biblioteca Ambrosiana din Milano , între statuile lui Dante și Shakespeare .

Ion Irimescu a spus că, în timpul unei întâlniri cu Nicolae Ceaușescu , acesta și-a exprimat intenția de a sculpta o statuie din bronz în mărime naturală a lui Mihail Sadoveanu , dar nu avea suficient material pentru a-și termina lucrarea. Spre uimirea sa, Ceaușescu i-a trimis cadou o statuie a lui Iosif Stalin . În aceste circumstanțe, statuia lui Stalin modelată de Dumitru Demu a fost transformată în statuia lui Sadoveanu, proiectată cu grijă de Irimescu. 

Pe 28 octombrie 2005, Irimescu a murit și a fost înmormântat în Cimitirul Oprișeni.

$$$

 ION POPOVICI „BĂNĂȚEANUL”

Nuvelistul şi promotorul limbii literare bănăţene Ion (Niţă) Popovici (1869-1893), supranumit mai târziu “Bănăţeanu” de cenacliştii “Convorbirilor literare”, s-a născut în primăvara anului 1869 într-o familie de meseriaşi opincari dar părinţii săi au avut grijă să aibă parte de o bună educaţie. A început studiile gimnaziale la Lugoj şi le-a continuat la liceul “Andrei Şaguna” din Braşov şi la liceul confesional din Beiuş. Încă din liceu a debutat cu un ciclu de poezii populare în revista “Familia”, publicând apoi primele poezii originale, basme versificate sau mici piese de teatru în ziarul “Tribuna” din Sibiu. 

În toamna anului 1890 s-a înscris la Institutul Teologic din Caransebeş dar în urma unui scandal amoros, doi ani mai târziu a plecat la Bucureşti, unde a fost angajat la “Liga pentru unitatea culturală a românilor” condusă de Nicolae Iorga şi a luat parte la mai multe manifestaţii de susţinere a mişcării memorandiste din Transilvania. În acelaşi an a participat la congresul studenţilor români de la Roman unde a vorbit despre influenţele pe care Vasile Alecsandri le-a avut asupra românilor transilvăneni. 

Comparat cu Mihai Eminescu 

După primele colaborări la ziare româneşti din Imperiul Austro-Ungar, la Bucureşti s-a apropiat de Titu Maiorescu şi a participat la cenaclurile “Junimii”, unde nuvela sa “În lume” a fost considerată de cunoscutul critic o “sărbătoare literară” şi s-a bucurat de aprecierea junimiştilor. Această nuvelă, precum şi cea intitulată “După un an de jale”, au fost publicate în paginile revistei Junimii, “Convorbiri literare” iar mentorul acesteia i-a dedicat, postum, un studiu în aceeaşi revistă, în care remarca realismul scrierilor sale inspirate din lumea meseriaşilor lugojeni, talentul cu care a descris “datinele şi năravurile” lugojenilor într-un grai bănăţean mult mai literar şi rafinat şi lirismul autentic din poezia “Pe-al lui umăr”, consemnând că “de la Eminescu încoace, a cărui influenţă de altminteri se simte şi în aceste poezii, nu s-a mai cântat iubirea cu atât adevăr şi cu atâta frumuseţe”. Maiorescu a remarcat, de asemenea, că scriitorul lugojean a avut meritul de a fi zugrăvit, printre primii, o parte a poporului “în forma nepieritoare a artei”, considerându-l un premergător al realismului de la începutul secolului trecut. “Cele două nuvele şi poeziile rămân dovada unui mare talent literar. Puternica intuiţie originală, din care sunt izvorâte, conformitatea expresiilor şi acea măsură şi tonalitate egală care se găsesc aşa de rar în scrierile române, sunt semnul celui chemat şi celui ales” nota cel care a fost unul din fondatorii “Junimii”. 

La rândul lui, Duiliu Zamfirescu s-a numărat printre cei care i-au preţuit scrierile în proză şi mai ales nuvela “În lume”; acesta îi scria lui Iacob Negruzzi că Ion Popovici Bănăţeanu “are în el stofă de scriitor şi merită să se intereseze lumea de el”. Printre cei care i-au apreciat opera s-a numărat şi criticul ardelean Ilarie Chendi, un promotor al curentului semănătorist în literatura română, care i-a remarcat colaborările la ziarul “Tribuna” din Sibiu. În 1921, nuvela “În lume” a fost inclusă şi într-o antologie de proză apărută în 1921 la New-York, în limba engleză. Exigentul critic George Călinescu aprecia, la rândul lui, că “nota particulară a lugojanului Ion Popovici Bănăţeanu, continuator al lui Slavici, cu acelaşi fel de oameni mocniţi, tardivi în desfăşurarea sufletească şi adânc preocupaţi de problema economică, este excesiva timiditate a eroilor. Mediul e al opincarilor bănăţeni”. 

Ion Popovici Banățeanu, creator al limbii literare bănăţene 

În afara meritului de a fi surprins o adevărată frescă socială într-o manieră deosebit de autentică, aşa cum apare şi în nuvela “Din viaţa meseriaşilor”, apărută în “Foaia ilustrată” din Sibiu şi publicată postum, în 1909, scrierile lui Ion Popovici Bănăţeanu se remarcă prin prospeţimea stilului şi a limbii, prin expresii pitoreşti şi colorate pline de farmec ale limbii vorbite în popor transpuse în limba literară, care redau atât de bine atmosfera oraşului natal, el fiind considerat, alături de Victor Vlad Delamarina, cu care a fost coleg de şcoală şi prieten, un creator al limbii literare bănăţene şi cel dintâi care depăşeşte o fază moralizatoare caracteristică literaturii ardelene din secolul al XIX-lea. Casa, reconstruită, a scriitorului Ion Popovici Banățeanu 

S-a îmbolnăvit de plămâni la scurt timp după debutul său literar şi a fost nevoit să se reîntoarcă acasă. A urmat o cură de băi la Tuşnad, pentru a-şi ameliora sănătatea dar fără vreun rezultat. Revenit la Lugoj, s-a stins din viaţă la sfârşitul lui august 1893, la doar 24 de ani. Strada pe care a locuit în Lugoj îi poartă astăzi numele dar casa în care a trăit a fost complet reconstruită pe vechiul amplasament.