£££

 

Fasole bătută cu lanțul tradițional: piureul care-ți strică somnul și căsnicia”

Pauza de prânz.

Englezii – liniștiți, spălați pe mâini, cu mâncare care n-a certat pe nimeni niciodată.

Salate, wrap-uri, chestii „safe”.

Eu intru în bucătărie tupeu.

Pun pe masă o caserolă lată. Grea.

N-are abur. N-are miros agresiv.

Prea calmă ca să fie legală.

O deschid.

Fasole bătută. Albă, cremoasă.

Deasupra: ceapă prăjită cu boia, înotând în ulei ca la Techirghiol.

Liniște.

Genul de liniște în care știi că urmează ceva rău.

– Bro… what is that?

(Frate… ce-i asta?)

– Fasole bătută.

(Bean paste.)

– Like… baby food?

(Gen… mâncare de bebeluși?)

– Nu, șefu’. E mâncare de bărbat care a văzut ierni grele.

(No. This is food for men who survived winters.)

Un coleg cu wrap-ul în mână:

– There’s no meat?

(Nu e carne?)

– Nu. E post.

(It’s fasting food.)

– Oh.

(Aaa.)

– Da’ post cu intenții criminale.

(Fasting… but aggressive.)

Se apropie unul mai curajos:

– I’ll try a little bit… for science.

(O să gust puțin… pentru știință.)

Gustă.

Se oprește.

Mai gustă o dată.

– …Wow.

(…Mamă.)

– Zi, bă.

(Say it.)

– This is illegally smooth.

(Asta e ilegal de fină.)

– Exact. Alunecă direct în destin.

(It goes straight to your destiny.)

Alt coleg:

– What’s the orange stuff on top?

(Ce e chestia portocalie deasupra?)

– Ceapă prăjită.

(Fried onions.)

– Just onions?

(Doar ceapă?)

– Da. Dar călită până cedează psihic.

(Cooked until it mentally breaks.)

Unul deja bagă linguri mari:

– Why is this better than our food?

(De ce e mai bună decât mâncarea noastră?)

– Pentru că n-a fost făcută de voi.

(Because is not made by you.)

Altul, serios:

– I feel respected by this food.

(Mă simt respectat de mâncarea asta.)

– Așa trebuie.

(As it should.)

Bolul dispare în 10 minute.

Tăcere.

Un coleg, șoptit:

– I feel full… but also afraid.

(Mă simt sătul… dar și speriat.)

– Lucrează. Mai vorbim.

(It’s working. We’ll talk later.)

A DOUA ZI. DEZASTRUL

Nici nu apuc să-mi pun cafeaua jos.

Primul vine palid:

– George… that bean thing…

(George… fasolea aia…)

– Da, boss?

(Yes?)

– It started at 2 AM.

(A început la 2 dimineața.)

– Elegant.

(Classy.)

Al doilea apare nervos:

– Mate, I blamed the dog.

(Frate, am dat vina pe câine.)

– Și?

(And?)

– The dog left the room.

(Câinele a plecat din cameră.)

Al treilea, distrus:

– Is it normal to feel like a trumpet?

(E normal să te simți ca o trompetă?)

– Absolut. Fasole bătută cu lanțul tradițional.

(Absolutely. Traditional bean paste.)

Unul deja resemnat:

– My wife sleep to her mum!

(Soția a dormit la mama ei)

– Lux, frate. Aer curat.

(Luxury. Fresh air.)

Se uită toți la mine:

– So Romanians eat this on purpose?

(Deci românii mănâncă asta intenționat?)

– Da.

(Yes.)

– Often?!

(Des?!)

– Și cu ceapă crudă lângă.

(And with raw onion.)

– RAW?!

(Crudă?!)

– Crudă, tăiată mare, să știi cine-i șeful.

(Raw. Big pieces. To assert dominance.)

Unul oftează:

– We are not built like you.

(Noi nu suntem construiți ca voi.)

– Știu. Voi aveți salate. Noi avem caracter.

(I know. You have salads. We have character.)

Altul, panicat:

– What’s next?

(Ce urmează?)

– Zacuscă.

(Vegetable spread.)

– Doar să deschideți geamurile.

(Just open the windows.)

Mă ridic cu cafeaua:

– Data viitoare pun și usturoi.

(Next time I add garlic.)

Ei, în cor:

– BRO…

(Frate…)

– Experiență completă.

(Full experience.)

😌

#viral

#merrychristmas

#dailylife

#sales

#fyp 

£££

 

„Slănină cu ceapă: micul dejun care a activat securitatea”

Dimineață la birou.

Englezii – cereale „wholegrain”, iaurturi cuminți, smoothie-uri care n-au supărat niciun organ intern.

Eu apar...

Caserolă mică. Dar grea.

Greutatea aia care spune: nu-s multe, da’ sunt decisive.

O deschid.

Slănină. Groasă. Albă. Cu nerv.

Ceapă roșie, tăiată mare, fără rușine.

Pâine. Sare.

Mirosul lovește primul.

Se face liniște instant, ca la test de incendiu.

– Oh my God… what died?

(Doamne… ce-a murit?)

– Nimeni. Așa miroase fericirea.

(Nobody. That’s what happiness smells like.)

Un coleg se ridică lent de pe scaun:

– Is that… raw meat?

(Aia e… carne crudă?)

– Nu, boss. E slănină.

(No. It’s cured pork fat.)

– That’s just… fat.

(Aia e doar… grăsime.)

– Exact. Fără minciuni.

(Exactly. No lies.)

Altul, cu smoothie-ul verde în mână:

– You eat this in the morning?!

(Mănânci asta dimineața?!)

– Da. Să știe stomacul că nu glumim.

(Yes. To let the stomach know we’re serious.)

Se apropie unul mai curajos:

– With onion?

(Cu ceapă?)

– Cu ceapă crudă.

(Raw onion.)

– RAW?!

(CRUDĂ?!)

– Crudă, frate. Să-ți iasă adevărul din tine.

(Raw. To extract the truth from you.)

Ia o bucățică mică. Foarte mică.

– Just a taste.

(Doar gust.)

Mușcă.

Mestecă.

Ochii i se măresc.

– …Why is it good?

(…De ce e bună?)

– Pentru că nu încearcă să fie altceva.

(Because it doesn’t pretend.)

Alt coleg bagă direct o bucățică mai mare:

– This is aggressive food.

(Asta e mâncare agresivă.)

– Da. Te domină.

(Yes. It dominates you.)

Unul, foarte concentrat:

– I feel warm… immediately.

(Mă simt cald… instant.)

– Izolație naturală.

(Natural insulation.)

Altul:

– I can feel my ancestors.

(Îmi simt strămoșii.)

– Corect. Te-ai conectat.

(Correct. You’re connected now.)

În 5 minute, slănina e pe jumătate dusă.

Ceapa – aproape dispărută.

Un coleg ridică privirea, speriat:

– Should we be chewing this much?

(Ar trebui să mestecăm atât?)

– Da. Așa se câștigă respectul mâncării.

(Yes. That’s how you earn respect.)

A DOUA ZI. URMĂRILE

Nici nu intru bine în birou.

Primul coleg, cu cafeaua tremurând:

– George… I still smell onions.

(George… încă simt miros de ceapă.)

– E în tine acum.

(It’s part of you now.)

Al doilea, nervos:

– My wife said I smell like a butcher shop.

(Soția zice că miros ca o măcelărie.)

– Compliment.

(That’s a compliment.)

Al treilea, resemnat:

– I brushed my teeth three times.

(M-am spălat pe dinți de trei ori.)

– Amator.

(Amateur.)

Unul vine panicat:

– Is it normal that people moved away from me on the train?

(E normal că oamenii s-au îndepărtat de mine în tren?)

– Da. Ai devenit alfa.

(Yes. You became alpha.)

Se adună toți în jurul meu:

– So… this is normal in Romania?

(Deci… asta e normal în România?)

– Normal, tradițional și respectat.

(Normal, traditional and respected.)

– Every day?

(În fiecare zi?)

– Când e frig. Când e greu. Când n-ai chef de prostii.

(When it’s cold. When life is hard. When you’re not in the mood for nonsense.)

Unul oftează adânc:

– We are not built for this life.

(Nu suntem făcuți pentru viața asta.)

– Știu. Voi aveți deodorant. Noi avem ceapă.

(I know. You have deodorant. We have onion.)

Mă ridic să plec:

– Mâine aduc și usturoi.

(Tomorrow I bring garlic.)

Toți, în cor:

– NO.

(NU.)

Zâmbesc:

– Atunci vă aduc și pălincă… teoretic.

(Then I’ll bring pálinka… theoretically.)

#merrychristmas

#dailylife

#deal

#sales

#viral

£££

 

Ieri m-am întâlnit cu vecinul englez în fața casei. El, echipat complet pentru clima Marii Britanii: papuci subțiri, șosete serioase, pantaloni de trening care n-au văzut niciodată grătar și un ceai în mână, atât de mic încât părea mai mult un accesoriu decât o băutură. Genul de om care ar cere scuze și dacă îl lovește cineva cu mașina.

Se oprește, zâmbește politicos, la distanță regulamentară de un metru.

El:

— Morning!

(Bună dimineața!)

Eu:

— Bună.

Se uită la mine, apoi la curte, apoi iar la mine, de parcă urma să spună ceva extrem de important.

El:

— You know… those cylinders you gave me the other day…

(Știi… cilindrii ăia pe care mi i-ai dat zilele trecute…)

— Care cilindri?

El:

— The meat cylinders. Very good. Very emotional.

(Cilindrii de carne. Foarte buni. Foarte emoționali.)

— Micii.

El:

— Yes! The mici! I liked the cylinders. I don’t know the name, but my soul knows.

(Da! Micii! Mi-au plăcut cilindrii. Nu știu cum se numesc, dar sufletul meu știe.)

Îmi zice că ar fi interesat să afle mai mult despre bucătăria românească, mai ales că sunt sărbătorile și „se simte ceva serios în aer”.

Îi explic că suntem în plin proces tradițional: tocmai făcusem ciorbă de burtă, spălam mațele și urma războiul cu cârnați, fripturi și inevitabila salată de boeuf.

El, respectuos:

— I am interested in Romanian food.

(Sunt interesat de mâncarea românească.)

— Ai mâncat vreodată supă?

El:

— No. I never ate… soup.

(Nu. N-am mâncat niciodată… zeamă.)

— Supă?

El:

— Yes. Soup. Never in my life.

(Da. Supă. Niciodată în viața mea.)

Moment în care am decis oficial: omul trebuie invitat.

Intră în bucătărie și se uită în oala cu ciorbă de burtă ca la o probă de laborator.

El:

— What is this?

(Ce este asta?)

— Ciorbă de burtă.

El:

— And the white things?

(Și lucrurile albe?)

— Burtă.

El:

— Stomach?

(Stomac?)

— Da.

El:

— From what animal?

(De la ce animal?)

— Vacă.

El:

— So the cow is inside the soup?

(Deci vaca e… în supă?)

— Conceptual, da.

Ia o lingură. Pauză. A doua.

El:

— This is strange… but I like it. It’s warm. And aggressive.

(E ciudat… dar îmi place. E cald. Și agresiv.)

Pe masă apare ardeiul iute.

— Nu e obligatoriu.

El, ofensat în stil britanic:

— I am strong. I don’t eat spicy, but I am strong.

(Sunt puternic. Nu mănânc picant, dar sunt puternic.)

Mușcă din CEL MAI IUTE.

Trei secunde. Patru. Cinci.

El:

— I cannot breathe.

(Nu pot să respir.)

— Respiră pe nas.

El:

— My nose is not cooperating.

(Nasul meu nu cooperează.)

Fața roșie, ochii umezi, vede smântâna.

El:

— Is this milk?

(E lapte?)

— Aproape.

O bea direct din bol.

El:

— Is this how Romanians die? At the table?

(Așa mor românii? La masă?)

— Doar cei care mușcă din ardei fără traducere.

La plecare, în prag:

El:

— Your food attacks you, but with love.

(Mâncarea voastră te atacă, dar cu dragoste.)

Și așa s-a încheiat prima experiență completă românească a vecinului englez:

a venit politicos, a plecat fără aer, dar convins că România nu are bucătărie – are probe de rezistență 😄

#dailylife #merrychristmas #sales #deal #traditional

£££

 Ajung la muncă.

Cafea.

Cafea care nu te trezește, doar te anunță că urmează ceva rău.

La birou, liniște.

Prea liniște.

Genul ăla de liniște în care știi că cineva o să spună ceva inutil.

Și apare el.

Altul.

Nu managerul.

Ăsta e team leader.

Omul care zâmbește ca să pară că are control.

N-are.

– George, quick question… (George, o întrebare rapidă…)

Niciodată nu e rapidă.

– Shoot. (Trage.)

– We’re doing a “culture day”. (Facem o zi culturală.)

Înghit cafeaua greșit.

– Lovely. (Minunat.)

– Everyone brings food from their country. (Fiecare aduce mâncare din țara lui.)

Aici deja știu că o să fie scump sau ilegal.

– What do Romanians eat? (Ce mănâncă românii?)

Mă uit la el. Îl văd. Om bun. Nepregătit.

– Depinde. – On what? (De ce?)

– De câți dinți ai. (How many teeth you still have.)

Râde. Greșeala lui.

– Something traditional but… simple. (Tradițional, dar simplu.)

– Notează. (Write this down.)

Scoate telefonul. Toți greșesc la fel.

– Aperitiv: salată de boeuf fără boeuf. – Without beef? (Fără vită?)

– Fără logică. (Without logic.)

– Main? (Fel principal?)

– Sarmale.

Se relaxează. – Oh, cabbage rolls! (Aaa, rulouri de varză!)

– Nu. – Then? (Atunci?)

– Ambuscade alimentare. – You bite… and? (Muști… și?)

– Dumnezeu decide. (God decides.)

Notează. Nu mai pune întrebări. Semn clar.

– Desert? – Cozonac.

Zâmbește larg. – Cake! (Prăjitură!)

– Nu. – Bread? (Pâine?)

– Traumă copilărie. (Childhood trauma.)

Telefonul îi vibrează. Se uită. – Allergies? (Alergii?)

– Doar emoționale.

Pauză.

– Can you make it? (Poți să le faci?)

– Nu. – Then who? (Atunci cine?)

– O mătușă. – Where? (Unde?)

– Nu știu exact. – But? (Și?)

– Nici ea nu știe.

Se uită la mine ca la un documentar prost.

– How long does it take? (Cât durează?)

– Dacă iese bine: 3 ore. – If not? (Dacă nu?)

– O viață.

Ziua culturală vine. Masa românească… goală.

Apare el, transpirat, cu o pungă.

– George… – Spune. – I googled. (Am căutat pe Google.)

– Condoleanțe. – I bought this. (Am cumpărat asta.)

Scoate… coleslaw.

– Romanian salad. (Salată românească.)

Mă uit. Respir. – Ai pus smântână? – No… (Nu…)

– Atunci e doar varză tristă. (Then it’s just sad cabbage.)

Mă bate pe umăr. – Next year, you cook. (La anul gătești tu.)

– Nu. – Why? (De ce?)

– Nu vrei responsabilitatea asta. (You don’t want that responsibility.)

Pleacă. Lăsând coleslaw-ul. Singur. Neînțeles.

Ca noi, românii. În diaspora. Cu stomacul gol și glume proaste.

#merrychristmas #fyp #dailylife

£££

 

Bat la ușa vecinului din nou. De data asta, mai hotărât. În cap îmi clipocește deja mămăliga.

— Knock knock knock.

Ușa se deschide. Același decor:

capod ușor prea subțire pentru vremea de afară, papuci comozi, șosete care au văzut vremuri mai bune. Părul — un compromis între somn și resemnare.

Într-o mână: cana de ceai.

În cealaltă: plicul de ceai, scurs până la ultima speranță.

Se uită la mine.

Se uită la ceas.

Suspină.

El:

— Oh… morning…

(Oh… bună dimineața…)

Eu (zâmbet larg, balcanic):

— Morning! Azi nu te civilizez. Azi te inițiez.

Ridic discret capacul oalei imaginare.

El:

— Initiate… into what?

(Să mă inițiezi… în ce?)

Eu:

— În bulz.

Pauză.

El:

— …Is that a person?

(…E o persoană?)

Intrăm în bucătărie. Scot farfuriile. Pun masa.

În mijloc: bulz fierbinte, mămăligă aurie, rumenită, crăpată ușor, cu brânză topită care se scurge lent, obscen de lent. Deasupra, o bucățică serioasă de slănină. Lângă — ou ochi, gălbenuț moale, periculos.

Miroase a munte, a foc, a „n-ai voie dietă azi”.

El se apropie precaut.

Se uită lung.

Se încruntă.

Se uită… sub masă.

Se uită… după tacâmuri speciale.

Se uită… la mine.

El:

— Sorry… but… where is the toast?

(Scuze… dar… unde e pâinea prăjită?)

Îl privesc calm.

Eu:

— Toastul a fost concediat.

El:

— Fired?

(Concediat?)

Eu:

— Da. Nu s-a ridicat la nivelul mămăligii.

Își apropie fața de farfurie.

El:

— It’s… very yellow.

(E… foarte galben.)

Eu:

— E soare concentrat. Te încălzește din interior.

Ia furculița. O înfige timid. Brânza se întinde.

Ochii lui: 👀

El:

— Is it supposed to… melt like that?

(Ar trebui să se topească așa?)

Eu:

— Dacă nu se topește, nu e bulz. E insultă.

Mușcă.

O secundă.

Două.

Se oprește din mestecat.

El:

— Oh.

— Oh wow.

— Oh… this is… illegal in the UK.

(Oh… asta e… ilegal în UK.)

Mai mușcă. De data asta hotărât.

Gălbenuțul curge. Slănina dispare.

El:

— I don’t think cereal is food anymore.

(Nu cred că cerealele mai sunt mâncare.)

Eu:

— Corect. Sunt doar zgomot de dimineață.

Se uită la ceaiul lui cu lapte.

Se uită la bulz.

Se uită iar la ceai.

El:

— Should I still drink the tea?

(Ar mai trebui să beau ceaiul?)

Eu:

— Poți. Dar bulzul o să țină minte.

Mănâncă tot.

Nu lasă nimic.

Nici urmă de brânză.

Farfuria — curată ca după inspecție.

Se ridică încet. Își trage capodul pe el. Fața unui om care a trecut prin ceva ce nu poate explica colegilor.

La ușă se oprește. Se întoarce spre mine.

El:

— So… this bulz… is it breakfast?

(Deci… bulzul ăsta… e mic dejun?)

Eu:

— E mic dejun, prânz și decizie de viață.

Dă din cap grav. Deschide ușa. Iese.

Pe hol, crezând că nu-l aud, mormăie cu accent britanic perfect:

— I think… I need to visit Romania… for research…

(Cred că… trebuie să vizitez România… pentru cercetare…)

Ușa se închide.

Rămân în bucătărie, mă uit la masa goală și zic în sinea mea:

— Bulzul nu se explică. Se acceptă.

#dailylife #romanianfood #bulz #cultureshock #fyp #deal 😌

£££

 Azi mă sună un coleg englez.

Voce serioasă, politicoasă, de parcă urma să-mi ceară un credit, nu rețete.

El:

— Hey mate, quick question…

(Hei, prietene, o întrebare rapidă…)

Eu:

— Spune.

(În capul meu deja știam că nu va fi rapid.)

El:

— You know Romanian food… it’s really good.

(Știi mâncarea românească… e foarte bună.)

Eu (modest, evident):

— Știu.

El:

— Me and the family were thinking… maybe we cook something Romanian this weekend.

(Eu și familia ne gândeam… poate gătim ceva românesc weekendul ăsta.)

Eu tac o secundă.

A doua secundă deja decid: azi se face educație culturală.

Eu:

— Sigur. Ia și scrie. Îți dau trei feluri, ca la noi.

— Tradițional. Autentic. De suflet.

Îl aud cum caută un pix. Se aude foșnet de hârtie.

El:

— Ready.

(Gata.)

Eu (foarte serios):

— Felul unu: ciorbă de urechi de broască.

Pauză.

El:

— …Frog… ears?

(…Urechi… de broască?)

Eu:

— Da. Doar urechile. Restul se folosește la altceva.

(Spun asta cu ton de om care a gătit așa toată viața.)

El:

— Right… okay…

(Bine… în regulă…)

Scrie. Jur că îl aud cum scrie.

Eu:

— Felul doi: salată de pumni dezosați.

Tăcere totală.

El:

— Sorry… fists?

(Scuze… pumni?)

Eu:

— Da, dar fără os. Să fie fraged.

— Se lasă puțin la marinat.

El:

— Interesting…

(Interesant…)

Nu râde. Ăsta e periculos de naiv.

Eu:

— Și felul trei, principalul: pulpe de pește.

El:

— Fish… legs?

(Pulpe… de pește?)

Eu:

— Exact. Alea din spate sunt mai gustoase.

— Dar dacă găsești doar din față, merg și alea.

El:

— Okay… I’ll try.

(Bine… o să încerc.)

Închide.

Eu râd singur ca un copil care a pus mâna pe sonerie și a fugit.

Seara. Telefonul sună.

Aceeași voce. Dar… schimbată.

El:

— Mate…

(Prietene…)

Eu:

— Da?

El:

— I went to three shops.

(Am fost la trei magazine.)

Eu:

— Aha.

El:

— I asked the butcher about boneless fists.

(Am întrebat măcelarul de pumni dezosați.)

Eu mușc din limbă. Respirație controlată.

El:

— He looked at me like I needed help.

(M-a privit de parcă aveam nevoie de ajutor.)

Eu:

— Normal. Sunt greu de găsit proaspeți.

El:

— Then… the fishmonger…

(Apoi… vânzătorul de pește…)

Eu:

— Da?

El:

— I asked about fish legs.

(Am întrebat de pulpe de pește.)

Pauză.

Respiră greu.

El:

— He laughed.

— The lady behind me laughed.

— I think even the fish was judging me.

(A râs.

A râs și doamna din spate.

Cred că și peștele mă judeca.)

Eu nu mai rezist.

Eu:

— Băi… oprește-te.

— Tu chiar ai crezut că peștele are pulpe?

El:

— …They have tails.

(…Au coadă.)

Eu:

— Exact.

— Și pumnii… de unde îi luai? De la boxeri?

Liniște.

El:

— So… this isn’t Romanian food?

(Deci… asta nu e mâncare românească?)

Eu:

— Ba da.

— Dar numai dacă bei țuică înainte.

O secundă.

Apoi izbucnește în râs. Din ăla sincer, cu aer.

El:

— You’re dangerous.

(Ești periculos.)

Eu:

— Știu. De-aia mâncăm bine.

Închide râzând.

Eu rămân cu telefonul în mână și zic pentru mine:

— Data viitoare îi dau rețetă de sarmale.

— Să se liniștească omul.

#romanianhumor

#britishvsromanian

#cultureshock

#romanianfood

#funnydialogue

#standupstory

#dailylife

#expatlife

#romaniinuk

#britishhumour

#romaniandishes

#foodstories

#comedyreels

#fyp

#forfun

#storytime

£££

 

Deci… am terminat piftiile.

Frumoase. Tremurau ca economia.

Zic: „Bă, hai să fiu om civilizat, să duc şi la vecinul meu englez un castron.”

Că aşa e la români:

— ai porc, dai la vecini

— n-ai porc, vorbeşti de el tot anul

Ia un castron zdravăn, plin ochi.

Nu ştiam un detaliu mic…

Castronul conţinea şi o parte din ureche.

Nu urechea mea.

De porc.

Dar pentru un englez, diferenţa nu e foarte clară.

Bat la uşă.

— „Hello, mate!”

(„Salut, prietene.”)

— „Hello, George!”

(„Salut.”)

— „This is… traditional Romanian jelly.”

(„Este mâncare tradiţională românească.”)

El ia castronul, zâmbeşte politicos.

Eu plec mândru.

Nu i-am dat instrucţiuni de folosire.

Că la mine e simplu: o scoţi din frigider, o mănânci, taci şi respecţi porcul.

După jumătate de oră…

ding-dong.

Deschid uşa.

Vecinul stătea cu acelaşi castron în mână.

Înăuntru era o zeamă.

O supă dubioasă, cu resturi de identitate plutescând.

Zic:

— „Everything ok?”

(„E totul în regulă?”)

El, foarte politicos:

— „Yes… I think I did something wrong.”

(„Da… cred că am făcut ceva greşit.”)

Zic:

— „What did you do?”

(„Ce ai făcut?”)

Şi omul zice liniştit, calm, englezesc:

— „I put it in the microwave.”

(„Am băgat-o la microunde.”)

În capul meu traducerea era alta:

„Am topit porcul.”

Mă uit în castron.

Plutea acolo urechea.

Ca un martor.

Ca o dovadă la proces.

Zic:

— „You microwaved it?”

(„Ai băgat-o la microunde?”)

El:

— „Yes… it was shaking. I thought it was alive.”

(„Da… se mişca. Am crezut că e vie.”)

Normal că se mişca.

Aşa e piftia.

Nu e defect, aşa funcţionează.

Încerc să repar situaţia:

— „No, no, no… you don’t heat it.”

(„Nu, nu… nu se încălzeşte.”)

El:

— „Oh…”

(„Aha…”)

Eu:

— „You eat it cold.”

(„Se mănâncă rece.”)

Se uită la mine speriat:

— „Cold… with the ear?”

(„Rece… cu urechea?”)

Zic:

— „Yes.”

(„Da.”)

Pauză lungă.

El:

— „Interesting culture.”

(„Interesantă cultură.”)

Traducere corectă:

„Suntem prieteni, dar nu mai mănânc nimic de la tine.”

Îmi întinde castronul înapoi, foarte respectuos:

— „I think I’ll stick to toast.”

(„Cred că rămân la pâine prăjită.”)

De atunci, când mă vede:

— „Hello, George!”

(„Salut.”)

— „Hello!”

(„Salut.”)

— „No jelly today, yes?”

(„Azi nu e piftie, da?”)

Şi aşa am aflat că piftia fără manual de utilizare

este considerată armă biologică în Marea Britanie.

#fyp

#dailylife

#sales

#deal

#merrychristmas