$$$

 5 DECEMBRIE 1864 - 161 DE ANI

DE LA PROMULGAREA LEGII INSTRUCȚIUNII PUBLICE

Ziua de 5 decembrie 1864 este o dată crucială în istoria educației din România, Alexandru Ioan Cuza promulgă legea instrucţiunii, prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar şi erau stabiliţi anii de studiu: învăţământul primar, de patru ani, gratuit şi obligatoriu, cel secundar, de şapte ani şi universitar, de trei ani.

Odată cu unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza se trece la implementarea programelor paşoptiste, una dintre direcţii fiind reorganizarea instrucţiunii publice. prin introducerea învățământului primar obligatoriu și gratuit, un pas fundamental pentru modernizarea țării și accesul la educație al tuturor copiilor, indiferent de statutul social. 

Semnificația Zilei de 5 Decembrie 1864 Acesta a fost momentul în care, pentru prima dată, statul român a garantat accesul la educație de bază tuturor copiilor, fără taxe, un principiu modern, masura lui Cuza a fost esențială pentru formarea unei națiuni educate, un pas major spre dezvoltarea socială și culturală a Principatelor Române.

Deși nu este marcată oficial ca sărbătoare națională, această zi este o amintire importantă a vizionariismului lui Cuza și a importanței educației în societatea românească.

$$$

 LEGENDA LUI MOȘ NICOLAE 🎅

Seara de 5 decembrie este pentru toţi copiii prilej de emoţie. Cu grijă îşi curăţă cizmele sau ghetele şi le aşează aproape de uşă sau de fereastră, în aşteptarea lui Moş Nicolae. Conform tradiţiei, celor cuminţi, moşul le aduce dulciuri, iar celor neascultători, o nuieluşă.

Tradiţia sosirii lui Moş Nicolae îşi are originea în povestea unui personaj care a existat cu adevărat - episcopul Nicolae de Myra, care a trăit în Myra-Lichia, în secolul al IV-lea. 

Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de cei săraci şi năpăstuiţi, dar şi miracole, numele său traducându-se prin "biruitor de popor". Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre, nu se puteau căsători şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Legenda spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani, care a căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici provine obiceiul, ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete.

De asemenea, există obiceiul să se pună în apă crenguţe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcţie de crenguţa care a înflorit, se aşteaptă recolta de fructe în noul an. 

La sate există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.

Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. 

(Agerpres)

$$$

 IN MEMORIAM - REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI🙏

Se împlinesc azi 8 ani de la trecerea in neființa a regelui Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia – d. 5 decembrie 2017 Aubonne, Elveţia) a fost regele României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. 

A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit şi în secolul XXI. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ 

- ZAHARIA STANCU

Pe 5 decembrie 1974 se stingea din viață Zaharia Stancu, scriitor român, jurnalist și poet, laureat al Premiului Herder.

Am ales din creația sa aceste versuri care se potrivesc cu gîndurile multora dintre noi.

Om în amurg - Zaharia Stancu  

Acum sunt un om în amurg,

Fugi în munţii tăi, căprioară,

Nu mai râvnesc să-ţi sărut buzele

A doua oară, a treia oară.

Acum sunt un om în amurg.

Pieri din juru-mi, viclean bancher,

N-am ce să mai fac cu aurul tău,

Aurul n-are trecere în cer.

Fiece zi are amurg,

Fiece zi are şi zori.

Toamna via e plină de struguri,

Primăvara numai de flori.

Acum sunt un om în amurg,

Ora amiezii a fost dulce, dulce.

În cuibul ei din fulgi de zăpadă,

Luna s-a dus să se culce.

$$$

 MEMORIE CULTURALA - WOLFGANG AMADEUS MOZART

În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart s-a stins pentru totdeauna… Avea numai 35 de ani și în scurta sa viață a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime.  

Născut la Salzburg, Wolfgang Amadeus Mozart a fost un unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice. Încă de mic copil, Mozart a dat dovada geniului său muzical. Sprijinit de tatăl său Leopold, violonist și el, Mozart își începe încă de la vârsta de 5 ani mai multe turnee prin orașe europene de prim rang, unde-și uluiește asistența cu interpretarea și compozițiile sale, primind aplauze și ovații inclusiv din partea familiei imperiale austriece. Peste tot, publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.

Stabilit în Viena, care în acea epocă era capitala mondială a muzicii clasice, Mozart devine protejatul împăratului Iosif II, acesta numindu-l ”compozitor al curții imperiale". Compozitorul dă numeroase concerte publice și private, executând din propriile compoziții, improvizează spontan pe teme date și aplauzele publicului în extaz nu mai contenesc. În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobișnuit, lucrează cu obstinație la splendidele lucrări muzicale și trezește resentimente în rândurile concurenței. 

Sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv, pe fondul febrei reumatismale recurentă cu insuficiență renală. Ultima compoziție, pe care nu o termină, este Requiemul, lucrare ce s-a încercat a-i fi furată. Despre această întâmplare Mozart nu a mai aflat, pentru că în 5 decembrie 1791 a murit și a fost înhumat în Viena.

Mottoul lui a fost: " Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine".

https://youtu.be/IYd1-cPwQCk?si=_Qeb40stXGYM2ssL

$$$

 În anul 1816, medicina era foarte diferită de cea de astăzi. Doctorii nu aveau la dispoziție aparate complexe pentru a stabili un diagnostic. De exemplu, pentru a verifica starea inimii sau a plămânilor unui pacient, medicul trebuia să își lipească urechea direct de pieptul bolnavului pentru a asculta sunetele interne.

Dr. René Laennec, un medic francez care lucra la Spitalul Necker din Paris, s-a confruntat într-o zi cu o situație delicată. Pacienta sa era o femeie tânără care prezenta simptomele unei boli de inimă. Laennec era un bărbat extrem de timid și pudic. Dată fiind vârsta pacientei, el a considerat că este nepotrivit și jenant să își pună urechea direct pe pieptul ei. În plus, pacienta era destul de corpolentă, ceea ce însemna că metoda veche oricum nu ar fi funcționat foarte bine, sunetele fiind prea slabe.

Aflat în acest impas, medicul și-a amintit de o regulă simplă a fizicii care spune că sunetul călătorește mult mai bine și mai clar prin materiale solide decât prin aer. Și-a adus aminte de jocurile copilăriei, când zgâria un capăt al unei bârne de lemn, iar sunetul se auzea clar la celălalt capăt.

Având nevoie de o soluție rapidă, Laennec a luat un teanc de foi de hârtie care se afla pe masă. L-a rulat foarte strâns până a format un cilindru rigid. A pus un capăt al tubului de hârtie pe zona inimii pacientei, iar la celălalt capăt și-a pus urechea.

Rezultatul l-a uimit. Nu doar că a evitat momentul jenant, dar a auzit bătăile inimii mult mai clar și mai distinct decât le auzise vreodată prin metoda directă. Tubul a funcționat ca un amplificator. Realizând importanța descoperirii sale, Laennec a început să construiască cilindri din lemn pentru a înlocui hârtia. El a numit noul instrument „stetoscop” (din cuvintele grecești „stethos” - piept și „skopein” - a examina).

Dintr-un moment de timiditate, s-a născut instrumentul care astăzi este simbolul universal al medicilor din întreaga lume.

$$$

 Muzeul Național al Țăranului Român 

Despre Sfântul Nicolae se spune că, ajuns arhiepiscop, se îngrijea şi de sufletele, dar şi de nevoile trupești ale locuitorilor din Mira. Umbla neştiut prin cetate şi le dăruia cele necesare pe furiș. Unui om i-a dat, pe rând, trei pungi cu galbeni, ca să aibă fetele lui zestre, să se poată căsători. Pentru a lega viața Sfântului Nicolae de obiceiul de a pune cadouri în ciorapi sau în ghete, într-o legendă populară se zice că a azvârlit una dintre pungile de bani pe fereastră și aceasta a căzut într-un ciorap pus la uscat lângă foc. Alţii spun că era o gheată. 

De aceea, ziua Sfântului Nicolae se mai numește, prin unele ținuturi, Crăciunul Copiilor. Seara, în ajun, copiii își curăță ghetele, în care vor primi daruri mărunte: ciocolată, bomboane, fructe de iarnă (portocale, mandarine, curmale și smochine), haine și jucării. Darurile mult visate, mai costisitoare, le vor fi date de Crăciun, sub pom. Cei care nu au fost cuminți primesc o nuielușă (semn al pedepsei pe care o merită). 

Sărbătoarea Arhiepiscopului Nicolae marchează începutul sărbătorilor de iarnă, care se încheie pe 7 ianuarie, odată cu praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, având în miezul ei Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos. În multe locuri, în această zi se adună cetele de colindători şi încep repetiţiile. Ei afirmă că nu se cuvine să cânţi colinde înainte de Sfântul Nicolae, nici după Sfântul Ioan. În unele sate, colindătorii încep pregătirile cântând chiar colinde închinate Sfântului Nicolae la casele celor ce îi poartă numele. 

A fost iubit în toată Europa, atât în Est, unde cultul său a pătruns din primele secole creștine, cât și în Vest, unde cultul său s-a răspândit mai ales după 1087, anul strămutării moaștelor sale făcătoare de minuni în Bari (Italia). Dar, în ultima sută de ani, Sfântul Nicolae a intrat într-un con de umbră: văzut mai ales prin prisma cadourilor făcute copiilor, a ajuns pe locul al doilea, după Moș Crăciun (Santa Claus), deși, culmea ironiei, Santa Claus este un personaj inventat tocmai după modelul său. Mulți factori au contribuit la aceasta: rolul din ce în ce mai important al copiilor în societate și atenția crescândă acordată educației lor începând cu secolul al XIX-lea (ceea ce a dus la apariția unor cărți cu scop pedagogic avându-l ca erou pe Santa Claus); utilizarea în scop comercial a imaginii lui Santa Claus de către Coca Cola; asocierea cu sărbătoarea Nașterii Domnului, cea mai importantă sărbătoare creștină a iernii etc. 

În România, în sate, nici astăzi nu se prea obișnuiește să se pună daruri în ghetuțe; acesta este un obicei mai degrabă urban. Țăranii l-au transformat în personaj de basm și de legendă, care îi ajută pe cei ce îl cinstesc; pentru că sărbătoarea sa cade iarna, în apropierea solstițiului de iarnă, îl consideră unul dintre sfinții ocrotitori ai lumii, cel ce împiedică soarele să fugă de pe cer; îl roagă să le apere vitele de lupi și urși, un real pericol iarna în zonele de munte, și să obțină iertare pentru cei morți și să le ducă sufletele la cer. Soldații, marinarii și pescarii, copiii și tinerii, toți se bucură de ajutorul lui.

Text: Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Kiruleanu | Copii îmbrăcați cu cămășuici, Năsăud, județul Bistrița-Năsăud (K-1523)