$$$

 S-a întâmplat în 3 decembrie1894: În această zi, a murit scriitorul scoţian Robert Louis Stevenson (n. 1850). Renumele mondial i l-a adus romanul „Insula comorilor”, care re prezinta un model clasic al literaturii de aventuri (n. 13.11.1850). Poet şi romancier scoţian, autor al unor jurnale de călătorie şi reprezentant de seamă al neoromantismului în literatura engleză, este cunoscut, în special, pentru cărţile Treasure Island (Insula comorii) şi The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde (Straniul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde). 

Primul său mare succes,Treasure Island, o poveste despre piraterie şi comori îngropate, a fost adesea ecranizată. Titlul iniţial eraThe Sea-Cook iar faimosul personaj, Long John Silver, chiar a dat numele unui lanţ de restaurante. Cea de-a doua proză de mare întindere a lui Stevenson, Prince Otto este un roman de acţiune plasat într-un stat germanic imaginar, Grünewald. The Black Arrow: A Tale of the Two Roses este un roman cavalereasc din timpul Războiului celor Două Roze. The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1886), o povestire despre o personalitate dublă, a constituit subiectul a numeroase filme. Kidnapped este un roman istoric despre încercarea unui tânăr, David Balfour, de a-şi recupera moştenirea şi despre alianţa sa cu Alan Breck în intrigile Iacobite din Scoţia. The Master of Ballantrae este o capodoperă literară despre răzbunare plasată în Scoţia, America şi India. The Wrong Box scrisă în colaborare cu Lloyd Osbourne, este un roman comic despre un sistem de asigurări pe viaţă în care toate beneficiile merg la ultimul supravieţuitor. The Wrecker a fost scrisă în colaborare cu Lloyd Osbourne. Catriona cunoscută şi ca David Balfour, este continuarea romanului Kidnapped. Weir of Hermiston este o lucrare neterminată la momentul morţii lui Stevenson, considerată ca fiind deosebit de promiţătoare. St. Ives: being the Adventures of a French Prisoner in England (1897), a doua lucrare neterminată la momentul morţii lui Stevenson, a fost finalizată de către Arthur Quiller-Couch. În 1890 Stevenson se stabilește definitiv în arhipelagul Samoa, la Vailima, unde cumpără un mic domeniu la poalele muntelui Vaea. Robert Louis Stevenson se stinge din viață pe 3 decembrie 1894 în Apia, Samoa, fiind înmormântat pe vârful muntelui Vaea.

Surse:

https://www.famousauthors.org/robert-louis-stevenson

https://www.britannica.com/biography/Robert-Louis-Stevenson

https://www.poetryfoundation.org/poets/robert-louis-stevenson

https://stevensonmuseum.org/robert-louis-stevenson/the-life/

https://onisiforghibublog.wordpress.com/2015/11/13/robert-louis-steventson-scriitorul-comorilor/

#¢$

 S-a întâmplat în 3 decembrie1919: La această dată, a murit Pierre-Auguste Renoir, pictor şi grafician francez, reprezentant de seamă al impresionismului. Renoir s-a născut la 25 februarie 1841, la Limoges, Franța, fiind al șaselea copil într-o familie de muncitori, tatăl său fiind de meserie croitor. La vârsta de trei ani se mută cu familia la Paris, în apropierea muzeului Luvru.

Încă din adolescență lucrează într-o fabrică de sticlărie, în care a început să picteze porțelanuri fine. Concomitent, urmează o cursuri gratuite de desen la școala sculptorului Louis-Denis Caillouette şi vizitează des muzeul Luvru, pentru a studia lucrările marilor pictori francezi şi pentru a desena copiile celebrelor tablouri sau sculpturi de acolo. Acest lucru l-a ajutat ca la vârsta de 19 ani să fie angajat de muzeu pe post de copiator. În anul 1862 a început să studieze la Ecole des Beaux-Arts de la Paris, învăţând tainele artei sub îndrumarea lui Charles Gleyre. Aici este coleg cu alți tineri artiști precum Alfred Sisley, Frédéric Bazille şi Claude Monet, toţi devenind în timp prieteni de nedespărţit, în grupul lor de apropiaţi apărând în timp şi alte mari personalităţi ale artei, precum Camille Pissarro sau Paul Cézanne. Totuşi, Renoir nu se poate conforma stilului de pictură impus de Şcoală, toate tablourile realizate de el fiind respinse de la expunere.

În 1864, Renoir prezintă la Salonul de la Paris, pictura „Esmeralda”, inspirată de un personaj din „Notre-Dame de Paris”, romanul Victor Hugo, iar în anul următor, prezintă, la aceeaşi expoziție, un portret a lui William Sisley, tatăl bogat al artistului Alfred Sisley, prietenul său. În 1867, Renoir se mută alături de Monet în casa luxoasă a lui Bazille, unde cei trei pictori se dedică în totalitate lucrului cu pensula. În acelaşi an, Renoir o întâlneşte pe Lise Tréhot, o croitoreasă care a devenit modelul său pentru picturi precum „Diana” și „Lise” – ambele realizate în 1867, an în care lui Renoir îi este acceptat pentru a fi expus tabloul „Lise cu umbrelă”. Relaţia dintre Pierre şi Lise, nu a fost numai una profesională, cei doi parcurgând şi o aventură romantică, în urma căreia, în 1870 se naşte primul său copil, pe nume Jeanne, pe care Renoir nu îl recunoaşte.

În 1870 îşi satisface stagiul militar în armata franceză, fiind trimis pe front în războiul franco-prusac, la o unitate de cavalerie. Acolo Renoir se îmbolnăveşte de dizenterie, însă bunul său camarad, Bazille, cade în lupte, în luna noiembrie, aducând o profundă suferinţă pentru artist. În anul următor, Renoir se reîntoarce de pe front, şi alături de Edgar Degas, Pissarro, Monet şi Cezanne decid să își deschidă, pe cont propriu, o expoziție, lucru care se întâmplă în anul 1874, acesta fiind considerat momentul primei expoziţiii cu lucrări impresioniste, nu înainte ca aceşti mari artişti să înfiinţeze „Societe d’artistes”. Expoziţia avea însă să reprezinte un eşec, nu şi pentru Renoir, care atrage atenţia editorului Georges Charpentier și a soției sale Marguérite.

Sub influenţa acestora, Renoir pictează în anul 1878, portretul „Madame Charpentier și copiii ei”, care avea să obţină aprecieri unanime din partea specialiştilor, lucrarea participând în anul următor la Salonul de la Paris. La finalul anului 1879, după ce i-a descoperit pe marii maeştri ai Renaşterii, artistul va lucra la formarea propriului stil, aducând o oarecare blândeţe universului său cromatic, alături de ceva mai multă fineţe şi armonie. Este momentul carierei sale în care apare predilecţia pentru a picta trupuri feminine intens luminate, ceea ce îi va aduce, aşa cum aminteam, supranumele de „pictor al bucuriilor vieţii”. În anul 1881, datorită comenzilor de tablouri din partea unor clienţi influenţi şi bogaţi, Monet reuşeşte să călătorească foarte mult în Normandia, Algeria – unde este impresionat de opera lui Eugène Delacroix – , Italia, pe Coasta de Azur, sau Madrid – unde se lasă entuziasmat de opera lui Diego Velázquez. Studiul creaţiilor marilor artişti întâlnite în acest periplu îl vor ajuta pe Renoir să îşi definească şi mai clar propriul stil. Pe 15 ianuarie 1882 Renoir se întâlnește cu compozitorul Richard Wagner, la Palermo, în Sicilia, unde se spune că a pictat portretul lui Wagner în doar treizeci și cinci minute. În momentul în care vede schiţa, Wagner remarcă: „arăt ca un preot protestant”, iar pictorul este de acord cu el.

În anul următor, el a petrecut vara în Guernsey, în largul coastelor Normandiei, unde a avut o perioadă extrem de prolifică, reuşind să creeze nu mai puţin de cincisprezece picturi în ceva mai mult de o lună, printre care şi trei creaţii considerate capodopere – „Dans la țară”, „Dans la oraș” și „Dans la Bougival”. În anul 1890 se căsătorește cu Aline Victorine Charigot (1854 – 1915), care avea să îi dăruiască trei copii – Pierre (care va deveni actor de teatru și film), Jean (regizor de film) şi Claude. Având o asemenea viaţă bogată de familie, Renoir a pictat multe scene inspirate de soția sa și de cei trei copii. Însă în anul 1892, Renoir se îmbolnăvește de artrită reumatoidă, o bolă degenerativă, iar în 1907, urmează sfatul medicilor, şi se mută cu familia la o fermă „Les Collette”, din climatul cald apropiat de coasta mediteraneană. Printre operele sale celebre ale acestei perioade, se numără „Lise cu umbrelă”, „Grădina cu flori”, „Actriţa Jeanne”, „Nud de femeie”, „Lectură”, „La terasă”, „Pont Neuf”, „Loja”, „Portretul doamnei Charpentier”, sau „Moulin de la Galette”.

Treptat, boala îi afectează articulaţiile iar mânile sale capătă noduli din ce în ce mai pronunţaţi, fapt ce îi va afecta vizibil activitatea artistică. Mai mult, în anul 1912, Renoir suferă şi un atac vascular cerebral, care îi instalează un grad de paralizie majoră, ţintuindu-l în scaunul cu rotile. Cu toatea acestea, el nu renunţă la creaţia sa artistică, ajungând să picteze cu pensula strâns legată de degetele paralizate. Interesant este faptul că dragostea sa pentru artă era atât de mare, încât, deşi chinuit de boală, Renoir nu numai că a continuat să picteze, dar a abordat şi sculptura, reuşind să explice în asemenea măsură ucenicilor săi, încât aceştia transpuneau întocmai ceea ce geniul artistului imagina. Se spune că mâinile lui Renoir nu au atins deloc unele sculpturi, şi, cu toate acestea, ele au rămas ca opere veritabile ale sale. În anul 1915 soţia sa trece la cele veşnice, iar boala sa avansează cu rapiditate, supunându-l la suferinţe fizice cumplite.

În anul 1919, Renoir cunoaşte triumful artistic suprem, creaţia sa, portretul „Madame Georges Charpentier” realizat în 1877, fiind expus la muzeul Luvru, iar meritele sale au fost răsplătite, în acelaşi an cu Ordinul Legiunii de Onoare.În acelaşi an, la 3 decembrie, Renoir moare în casa sa din Cagnes-sur-Mer, Franța, fiind înhumat, alături de soția sa, Aline, în orașul natal din Essoyes.

Surse:

https://graficante.ro/13/pierre-auguste-renoir-date-esentiale-despre-artist/

https://www.biography.com/artist/pierre-auguste-renoir

https://www.britannica.com/biography/Pierre-Auguste-Renoir

https://galeriidearta.blogspot.com/2013/06/pierre-auguste-renoir25-februarie-1841_1055.html

http://www.rador.ro/2016/02/25/portret-pierre-auguste-renoir-pictorul-bucuriilor-vietii-175-de-ani-de-la-nastere/

$¢$

 S-a întâmplat în 3 decembrie1954: În această zi, a trecut la cele veșnice, la Paris, Maria Ventura, actriţă de renume european (societară a Comediei Franceze, din 1922), directoare (1929-1934) a unui teatru bucureştean care i-a purtat multă vreme numele, stabilită în Franţa (n. 13 iulie 1886). A jucat în limbile franceză și română. A fost cunoscută în România și sub numele de Mărioara Ventura, iar în Franța ca Marie Ventura.

Fiica actorilor Grigore Ventura şi Lea Fanşeta Vermont, a făcut primele clase de liceu la Bucureşti, apoi a continuat la Paris, la Liceul „Lamartine”. A studiat Arta Dramatică la Conservatorul din Paris cu Eugène Silvain şi Paul Mounet. Încă din timpul studenţiei a participat la mai multe spectacole alături de Sarah Bernhardt. A întreprins un turneu în America, împreună cu Edouard de Max şi Sarah Bernhardt, iar în 1905, a primit Premiul I pentru interpretarea unei tragedii şi Premiul II pentru comedie, acordate de Conservatorul din Paris. 

Debutul parizian are loc în 1919, la Comedia Franceză, cu Le voile dechiré de Pierre Wolff. Maria Ventura relata, la 21 octombrie 1919, într-o scrisoare: „N-am crezut niciodată că presa franceză poate fi unanimă în aprecierile ei. Sunt depăşită de scrisorile de felicitare”. A jucat pe scenele mai multor teatre pariziene, «Thèatre d’Orange», «Odéon», «Réjane» sau «Comédie Française» care, datorită multiplelor succese, o numeşte societară, începând cu 1 ianuarie 1922. Interpretează personaje principale din piesele marilor autori, Jean Racine, Jean Baptiste Molière, Anton Pavlovici Cehov, George Bernard Shaw, Luigi Pirandello, François Mauriac sau Georges Bataille ş.a.

Din 1929, când a întemeiat un teatru care-i va purta numele la Bucureşti, joacă anual în România, piese din dramaturgia universală sau românească. Pe 11 septembrie 1912, în sala Eforie din Bucureşti, are loc premiera, pentru marele public, a primului film românesc, Independenţa României, în care rolurile principale au fost deţinute de Constantin Nottara, în rolul regelui Carol I şi Maria Ventura, în rolul reginei Elisabeta. Filmul, finanţat de Leon Popescu, a fost cumpărat şi rulat la Budapesta, Viena şi Paris. Cincinat Pavelescu, fascinat de creaţia ei din Pavilionul cu umbre de Gib I. Mihăescu, i-a compus o mică epigramă: „O, Gib! Venturei totdeauna/Ar trebui să i te-nchini:/Că-n Pavilionul tău cu umbre/A pus... divinele-i lumini.” A fost prima femeie care a pus în scenă o piesă la Comedia Franceză, anume „Ifigenia” de Racine în 1938.Este înmormântată la Cimetière de Passy din Paris.

Filmografie:

Le Roman d’un jeune homme riche(1909)

L’Ensorceleuse(1910) …. L’ensorceleuse

Hérodiade(1910) …. Salom

Antar(1912)

Quentin Durward(1912)

Le Fils de Charles Quint(1912)

Zaza(1913) …. Zaza

Les Misérables – Époque 1: Jean Valjean(1913) …. Fantine Thénardier

Les Misérables – Époque 2: Fantine(1913) …. Fantine Thénardier

Les Misérables – Époque 3: Cosette(1913) …. Fantine Thénardier

Les Misérables – Époque 4: Cosette et Marius(1913) …. Fantine Thénardier

Independența României (1912)

Molière, sa vie, son oeuvre(1922)

Gibier de potence(1951) …. Consuela

Surse:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.

Jean-Yves Conrad „Paris, capitala României - ghid al plimbărilor insolite pe urmele românilor celebri din Paris” Junimea, Iași, 2006

https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-ventura-romanca-de-la-comedia-franceza/

https://adevarul.ro/locale/alexandria/povestea-uimitoare-mariei-ventura-fetita-orfana-mama-marea-actrita-aplaudata-scena-comediei-franceze-1_577261dc5ab6550cb85d1b34/index.html

https://www.ziaruldevrancea.ro/timp-liber/astazi-despre-maria-ventura

http://www.rador.ro/2016/07/13/marioara-ventura-un-nume-de-referinta-al-scenei/

$$$

 S-a întâmplat în 3 decembrie1973: La această dată, sonda spaţială americană Pioneer 10, lansată la data de 2 martie 1972 și aflată atunci la 113.000 de kilometri de Jupiter, transmite prima fotografie a planetei. Sonda a fost, printre altele, prima care a părăsit sistemul nostru solar, pierzându-se în infinitatea spațiului. De asemenea, a fost şi prima sondă spaţială care a traversat centura de asteroizi. Şi asta nu a fost tot: sonda a fost şi prima care a utilizat un generator termoelectric cu Plutoniu-238, material radioactiv care, prin descompunere, generează căldură, care mai apoi e transformată în curent electric pentru aparatele de pe sondă. Dincolo de Marte, celulele solare nu mai au eficienţă, din cauza îndepărtării de Soare.

S-a studiat centura de asteroizi, vântul solar în apropierea lui Jupiter, radiaţiile emise de Jupiter, cât şi razele cosmice, s-a fotografiat planeta. Nava a trecut la o distanță de 132 de mii de km de Jupiter la 4 decembrie 1973. Au fost obținute date despre compoziția atmosferei lui Jupiter, a fost calculată masa și câmpul magnetic al planetei, s-a constatat de asemenea că fluxul de căldură totală de pe planetă este de 2,5 ori mai mare decât energia primită de la Soare. Pioneer 10 a permis, de asemenea, specificarea densității celor mai mari 4 sateliți galileeni.

La 21 octombrie 2012, nava se depărta de Soare cu o viteză medie de aproximativ 12,046 km/s, sau 2,54 UA, ceea ce este suficient pentru a ieși în spațiul interstelar. Distanța de la Soare fiind de aproximativ 106.960 UA sau 160,01 miliarde km. Tot pe Pioneer 10 s-a amplasat o placă, care are gravat un mesaj către eventualele fiinţe inteligente care ar găsi sonda. La inițiativa lui Carl Sagan, Pioneer 10 și Pioneer 11 transportă câte o placă din aluminiu anodizat cu aur (152 și 229 mm). Plăcile Pioneer conțin un mesaj pictural, în eventualitatea că navele Pioneer vor fi interceptate de forme de viață extraterestră. Plăcuțele prezintă nudurile unui om de sex masculin și feminin, împreună cu mai multe simboluri care sunt concepute pentru a furniza informații despre originea navei spațiale.

În ceea ce privește datele științifice prezentate, partea stângă sus a plăcii indică tranziția hiperfină a hidrogenului neutru ca mijloc de a transmite unităților de timp ale cititorului (0,7 nanosecunde, frecvența tranziției) și distanța (21 cm, lungimea de undă a luminii eliberate de tranziție). Dacă cineva poate deduce că imaginea este cea a hidrogenului, timpul și distanța ar trebui să fie ușor de înțeles. Placa conține, de asemenea, o hartă a soarelui în raport cu 14 pulsari, precum și centrul galaxiei noastre, transmițând atât distanțele față de pulsari, cât și frecvența lor în notația binară. Deoarece această imagine transmite date obiective complexe, o specie spațială ar putea să o interpreteze cu ușurință.

În cele din urmă, placa conține o hartă a sistemului solar. Harta soarelui este probabil printre piesele mai ușor interpretate ale plăcii, iar Pioneer s-a dovedit a proveni de pe a treia planetă. Placa a fost creată într-un moment în care Pluto a fost încă considerat a noua planetă (înainte de descoperirea altor planete pitice trans-neptuniene, cum ar fi Eris și Sedna, printre altele), dar ar îndrepta atenția cititorului către Pământ dacă ar putea să ne dăm seama că sistemul nostru solar era cel descris.

Surse:

https://nssdc.gsfc.nasa.gov/nmc/spacecraft/display.action?id=1972-012A

https://www.nasa.gov/centers/ames/missions/archive/pioneer.html

https://playtech.ro/2015/cat-de-departe-a-ajuns-omenirea-cu-explorarea-spatiului/

https://science.sciencemag.org/content/175/4024/881

https://www.space.com/17651-pioneer-10.html

$$$

 S-a întâmplat în 3 decembrie1991: La această dată, a murit Petre Ţuţea, specialist în drept administrativ; fost înalt funcţionar în Ministerul Economiei Naţionale şi memorialist a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nae Ionescu la revista „Cuvântul"; deţinut politic, timp de 13 ani, în temniţele comuniste (n. 1902). 

Petre Ţuţea a început studiile secundare la Gimnaziul „Dinicu Golescu” din Câmpulung, finalizându-le, din cauza războiului, la Liceul „George Bariţiu” din Cluj (1920-1923). A frecventat Facultatea de Drept la Universitatea din acelaşi oraş (1923-1926), unde a susţinut şi doctoratul în drept administrativ (1929). A îndeplinit diverse funcţii: funcţionar la judecătoria din Pui (judeţul Hunedoara), referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin (1933-1934), unde audiază cursuri de politologie la Universitatea „Friedrich Wilhelm”, şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale (1936-1939), şef de secţie, apoi director în Ministerul Comerţului Exterior (1940-1941), şef de secţie în Ministerul Apărării Naţionale (1941-1944), director de studii în Ministerul Economiei Naţionale (1944-1948). 

În 1929 debutează cu un pamflet în revista „Chemarea tinerimii române”, organul clujean al Partidului Naţional Român, în care până în 1932, folosind şi pseudonimul Observator, dă numeroase texte. În 1932-1933, venit la Bucureşti, scrie la săptămânalul „Stânga”, subintitulat „Linia generală a vremii” iar în 1935 publică, împreună cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu şi Petre Ercuţă, Manifestul revoluţiei naţionale. În 1938 îşi începe colaborarea la „Cuvântul”, în care va figura cu articole prolegionare. Pentru acestea, ca şi pentru funcţiile avute în perioada guvernării de extremă dreapta, în 1948 va fi închis (fără proces) la Ocnele Mari, apoi la Jilava. Eliberat în 1953, este arestat din nou în 1956, sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale. 

Va fi condamnat la zece ani de închisoare, însă în urma unui nou proces, din 1959, va primi sentinţa de 18 ani de muncă silnică. Iese în urma amnistiei generale din august 1964 şi trăieşte până la sfârşitul vieţii din ajutor social. Elaborează numeroase proiecte, eseuri şi dialoguri filosofice, teologice şi antropologice, majoritatea rămase în manuscris, în perioada comunistă semnând sporadic texte de mici dimensiuni, cu precădere în revistele „Familia” şi „Tribuna”. După 1989 este „descoperit" de media şi devine „vedeta” mai multor documentare, care îi vor pregăti notorietatea postumă.

Eseuri filosofice:

Bătrâneţea şi alte texte filosofice, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1992.

Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, ediţie îngrijită de Ion Aurel Brumaru, Bucureşti, Editura Nemira, 1992.

Philosophia perennis, Bucureşti, Editura Icar, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, Editura România Press, 2006

Nelinisti metafizice, ediţie îngrijită de Petre Anghel, Bucureşti, Editura Eros, 1994.

Filosofia nuanţelor (Eseuri. Profiluri. Corespondenţă), antologie, prefaţă şi aparat critic de Mircea Coloşenco, texte stabilite de Sergiu Coloşenco, postfaţă de Sorin Pavel, Iaşi, Editura Timpul, 1995.

Scrieri filosofice, vol. I, prefaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, Editura România Press, 2005.

Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc şi postfaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, Editura România Press, 2006.

Fragmente, Bucureşti, Editura Romania Press, 2007.

Dialoguri:

Între Dumnezeu şi neamul meu, ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefaţă şi postfaţă de Marian Munteanu, Bucureşti, Fundaţia Anastasia, Editura şi Imprimeria „Arta Grafică”, 1992.

322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuţea, editate cu o prefaţă de Gabriel Liiceanu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005.

Ultimele dialoguri cu Petre Țuţea de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, 2000.

Scrieri monografice

Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediţii ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediţie îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007.

Aurel-Dragoş Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, Bucureşti, Editura România Press, 2006.

Scrieri cu caracter economic, politic

Manifestul revoluţiei naţionale (în colaborare), ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Bucureşti, Editura Crater, 1998.

Ieftinirea vieţii. Medalioane de antropologie economică. Prefaţă şi text stabilit de Mircea Coloşenco. Bucureşti, Editura Elion, 2000.

Reforma naţională şi cooperare, prefaţă şi stabilire de text de Mircea Coloşenco, postfaţă de Mihai Şora, Bucureşti, Editura Elion, 2001.

Anarhie şi disciplina forţei, prefaţă şi ediţie de Mircea Coloşenco, Bucureşti, Editura Elion, 2002.

Surse:

http://www.humanitas.ro/petre-tutea

https://www.fericiticeiprigoniti.net/petre-tutea

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petre-tutea-am-stat-13-ani-in-temnita-pentru-un-popor-de-idioti

https://doxologia.ro/viata-bisericii/biografii-luminoase/petre-tutea-eu-sunt-roman-de-meserie

http://www.marturisitorii.ro/category/martiri-marturisitori/petre-tutea/

$$$

 S-a întâmplat în 3 decembrie…

- „Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi"; instituită de Adunarea Generală a ONU, la 13.X.1992, prin Rezoluţia 47/3, la încheierea Deceniului Naţiunilor Unite pentru Persoanele cu Dizabilităţi (1983-1992); este un apel din partea forului mondial către statele membre pentru ca persoanele cu dizabilităţi să fie integrate tot mai mult în societate

- 1596: S-a născut italianul Niccolo Amati, cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; a fost maestrul lui Antonio Stradivari şi al lui Giuseppe Guarneri. A construit mai mult de 1000 de instrumente din care au rămas circa 650 (m. 12.04.1684);

- 1729: La această dată a fost botezat Antonio Soler, compozitor şi organist spaniol (m. 1783)

- 1755: S-a născut Gilbert Stuart, pictor american.Gilbert Stuart este un portretist din Statele Unite cunoscut mai ales pentru portretele unor femei şi bărbaţi celebri în America.După mai multe sejururi la Londra şi Dublin, Stuart revine în America în 1793, unde rămâne până la moarte (9 iulie 1828). O mare parte din operele lui se află la National Gallery of Art din Washington. 

 1800: S-a născut poetul France Prešeren, unul dintre fondatorii literaturii literare Slovene.

- 1812: S-a născut Hendrik Conscience, scriitor belgian, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori în limba flamandă (m. 1883)

- 1838: S-a născut Cleveland Abbe, fondatorul serviciului meteorologic al SUA. Cleveland Abbe (n.New York – d.28 octombrie 1916, Chevy Chase, Maryland, Statele Unite) este un meteorolog american. A studiat astronomia, iar în 1868 a fost numit director al Observatorului din Cincinnati. Interesat de meteorologie, a inaugurat un serviciu meteorologic public, care a servit drept model pentru serviciul meteorologic naţional, organizat, la scurt timp după aceea, ca o filială a Serviciului de Transmisiuni (al armatei Statelor Unite).În 1871, a fost numit meteorolog principal al filialei care, în 1891, a fost reorganizată sub control civil, ca Biroul Meteorologic al Statelor Unite (mai târziu Serviciul Meteorologic Naţional). A rămas în această funcţie mai mult de 45 de ani.

- 1854: A murit Johann Eckermann, poet şi memorialist, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia („Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii lui”) (n. 21.09.1792)

- 1857: S-a născut scriitorul Joseph Conrad, maestru al prozei scurte („Taifun”). Joseph Conrad (născut Józef Teodor Konrad Korzeniowski, la Berdîciv, Imperiul Rus (acum Ucraina) - d. 3 august 1924, Bishopsbourne, Anglia a fost un romancier englez, la origine polonez din Ucraina.

- 1860, 3/15: Se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia, prima convenţie internaţională a Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei (va intra în vigoare la 1 februarie 1862)

- 1861, 3/15: În mesajul rostit cu ocazia deschiderii lucrărilor Corpurilor Legiuitoare, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) anunţa că „Înalta Poartă, precum şi toate Puterile Garante" au recunoscut Unirea Principatelor, care va fi aşa cum „România o va simţi şi o va dori" 

- 1864, 3/15: Apare Decretul organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale pentru afacerile religiei române; prevedea autocefalia Bisericii Române, legătura cu Patriarhia ecumenică de la Constantinopol păstrându-se doar sub raportul dogmei (aplicat, în fapt, abia în 1872, ca urmare a Legii din 19/31.XII.1872; Patriarhia din Constantinopol va recunoaşte oficial autocefalia BOR abia în 1885)

- 1865: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă legea de organizare a serviciului de poştă şi telegraf (3/15)

- 1873: S-a născut filologul Ilie Bărbulescu, specialist în slavistică; studii referitoare la slava veche, istoria literaturii bulgare vechi, istoria literaturii medio-bulgare şi istoria literaturii ruse; membru corespondent al Academiei Române (m.5.IV.1945)

- 1879: S-a născut matematicianul Alexandru Myller, iniţiatorul şi îndrumătorul şcolii de geometrie diferenţială de la Iaşi; membru al Academiei Române din 1938 (m. 1965).

- 1883: S-a născut Anton von Webern, compozitor şi dirijor austriac (m. 1945), fiul compozitorului Carl Maria von Webern.Creaţia sa se întemeiază pe tehnica dodecafonică. El a fost discipolul si elevul lui Arnold Schoenberg, iniţiatorul dodecafonismului. Cea mai valoroasă lucrare a sa este piesa pentru orchestră intitulată „Passacaglia”.

- 1886: S-a născut fizicianul suedez Karl Siegbahn; cercetări şi descoperiri în spectroscopia radiaţiilor X; începând din 1937, cercetările sale s-au îndreptat spre fizica nucleară; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1924; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 1978). Fiul său cel mai mic, Kai Siegbahn (1918-2007), a primit şi el, în 1981, Premiul Nobel pentru Fizică

- 1888: A murit Carl Zeiss, optician german, inventatorul renumitului tip de sticlă ce-i poartă numele; a întemeiat, în 1846, cunoscuta firmă de instrumente optice din Jena (n. 1816)

- 1888: S-a născut compozitorul Ion Nonna Otescu (m. 1940)

-1891: S-a născut sculptorul Oscar Han (m. 1976).

-1894: A murit scriitorul scoţian Robert Louis Stevenson (n. 1850). Renumele mondial i l-a adus romanul „Insula comorilor”, care reprezinta un model clasic al literaturii de aventuri (n. 13.11.1850)..

- 1900: S-a născut chimistul german Richard Kuhn; studii în domeniul vitaminelor; în 1935 a sintetizat vitamina B; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1938 (m. 1967)

- 1901: S-a înfiinţat societatea „Tinerimea artistică", de către pictorii Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Gheorghe Petraşcu ş.a.; gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viaţa ţăranilor, a oamenilor de rând 

- 1904: S-a născut ziaristul brazilian Roberto Marinho, proprietarul postului de televiziune TV Globo (cel mai important canal TV din America Latină şi unul dintre cele mai mari din lume) şi al unui adevărat imperiu media, care include mai multe ziare, o editură, canale de televiziune şi radio; Marinho şi-a început cariera, la 21 de ani, la cotidianul „O Globo" (fondat de tatăl său), punct de plecare a imperiului său mass-media (m. 2003)

- 1905: A fost fondată, de către boierii moldoveni, în frunte cu Pavel Dicescu, „Societatea culturală moldovenească” din Basarabia. Cel mai important punct din programul societăţii constituia cerinţa de a introduce limba română în şcolile basarabene.

- 1911: S-a născut compozitorul italian Nino Rota (m. 1979) 

- 1913: S-a născut juristul canadian de origine română Nicolas Mateesco-Matte; autorul unor importante lucrări referitoare la dreptul aerian şi spaţial; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)

- 1919: A murit Pierre-Auguste Renoir, pictor şi grafician francez, reprezentant de seamă al impresionismului. Pierre-Auguste Renoir (n.25 februarie 1841, Limoges - d. Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai importanţi pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist.

- 1920: Geneva: Este semnat Protocolul privind constituirea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională cu sediul la Haga 

- 1927: S-a născut Andy (Howard Andrew) Williams, interpret, compozitor şi actor american de film (m. 2012)

- 1929: Premiera filmului „Venea o moara pe Siret”, ecranizare dupa Mihail Sadoveanu, în regia cineastului german Martin Berger; filmul era subvenţionat de statul roman.

- 1930: S-a născut Jean-Luc Godard, regizor de film şi scenarist francez, de origine elveţiană, figura centrala a „noului val francez” („Cu sufletul la gura”, „Cele sapte păcate capitale”).A studiat etnología la Sorbona, perioadă în care şi-a descoperit pasiunea pentru cinema. În 1950 a iînceput să lucreze pe post de critic de cinema la diverse reviste, cum ar fi: „Cahiers du Cinéma”, în care se folosea de pseudonimul Hans Lucas. La moartea mamei în 1954, s-a mutat din nou în Elveţia unde a lucrat ca zidar, lucru care i-a servit ca material în primul său documentar, Operation Béton. Se întoarce la Paris şi în timp ce lucra la „Cahiers du Cinéma”, filma scurt metraje: Une femme coquette şi Tous Les Garçons S´Apellent Patrick în 1955 şi 1957. În vara lui 1959, începe filmările la primul său lungmetraj, À bout de souffle după un scenariu scris de Truffaut. În 1961, se căsătoreşte cu actriţa Anna Karina, care va juca în numeroase proiecte ale regizorului. În anii urmatori, Godard a colaborat la „Nouvelle vague” ca actor, co-regizor sau a prudus filme precum: Bande à part (1964) , Pierrot le fou (1965), Masculin féminin (1966). După divorţul de Anna Karina şi căsătoria cu actriţa Anne Wiazemsky, Godard a început să aibă vederi de stânga, făcând filme de influenţă marxistă. În 1968, a regizat One plus one, numit mai târziu Sympathy for the Devil, un documentar care arată cum a fost înregistrată de Rolling Stones, faimoasa piesă. Începând din 1970, a început să experimenteze cu diverse formate video, în acealaşi timp cu regizarea unor filme mai convenţionale, cu mai puţină încărcătură politică, precum Tout va bien.

- 1933: S-a născut compozitorul Liviu Dandara (m. 1991)

- 1933: S-a născut chimistul olandez Paul Crutzen, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1995

- 1937: A murit Attila Jozsef, unul dintre cei mai mari poeţi ai Ungariei („Cerşetorul frumuseţii”, „Rău mă doare”) (n. 11.04.1905); în anul 2005, UNESCO a înscris în calendarul aniversărilor culturale împlinirea a 100 de ani de la naşterea poetului

- 1938: A fost reorganizata „Straja Ţării" ce cuprindea băieţi între 7-18 ani şi fete între 7-21 ani. Scopul organizaţiei era cultul personalităţii regelui Carol al II-lea

- 1938: S-a născut pictorul Florin Mitroi (m. 2002).A predat la secţia de muzeologie (istoria artei) a Institutului „Nicolae Grigorescu“, tehnici ale artelor plastice. După 1990 a început să predea la secţia de pictură a Universităţii de Arte Bucureşti, printre absolvenţii săi numarându-se tineri excepţional înzestraţi. Florin Mitroi expunea foarte rar. S-au putut vedea lucrările sale câte o dată la Salonul Naţional (după ’90), în expoziţia personală de la „Catacomba“ şi la Muzeul Naţional de Artă al României în Transitionland. Dintre participările sale în străinătate amintim expoziţia de artă românească de la Târgul de carte de la Leipzig, 1998, şi Artişti din Bucureşti la La Louvière, Belgia, 1999. Pasionat de fotografie, artistul a dedicat ani întregi fotografiilor cu Muzeul Satului, pe care îl preţuia aşa cum era înainte de „aleile şi construcţiile de beton“, cu Bucureştiul vechi – Calea Moşilor, cu vechi sate şi icoane din Oltenia natală.

- 1941: S-a născut Titus Munteanu, realizator de emisiuni de televiziune 

- 1941: A murit Christian Sinding, pianist şi compozitor norvegian (n. 1856) 

- 1944: A murit Petre Grimm, istoric literar şi traducător; fondatorul catedrei de engleză a Universităţii din Cluj; cercetător al relaţiilor culturale româno-engleze (n. 1881)

- 1947: S-a născut Ion Haiduc, actor, regizor şi scenarist

- 1948: S-a născut Ozzy Osbourne (numele real: John Michael Osbourne), fost solist vocal al formaţiei britanice de heavy metal „Black Sabbath"

- 1949: A murit scriitorul bulgar Elin Pelin (pseudonimul lui Dimitar Ivanov Stoianov) (n. 1877)

- 1950: S-a născut pictorul român Ion Şinca

-1954: A murit (la Paris) Maria Ventura, actriţă de renume european (societară a Comediei Franceze, din 1922); directoare (1929-1934) a unui teatru bucureştean ce i-a purtat multă vreme numele; stabilită în Franţa (n. 1886).

- 1965: S-a născut patinatoarea germană Katarina Witt, figură emblematică a patinajului artistic al anilor ’80; campioană naţională a RDG şapte ani consecutiv (1981-1988), campioană mondială de patru ori (1984, 1985, 1987 şi 1988) şi campioană olimpică de două ori (Sarajevo-1984 şi Calgary-1988)

- 1967: Realizarea primului transplant reuşit al unei inimi umane, de către medicul sud-african Christian Barnard, la spitalul Grote Schuur din Cape Town (Republica Africa de Sud) 

- 1968: A intrat în vigoare Acordul internaţional cu privire la salvarea cosmonauţilor, reîntoarcerea lor şi restituirea obiectelor lansate în spaţiul cosmic (a fost semnat la 22.IV.1968)

- 1970: S-a născut violoncelistul israelian Matt Haimovitz

- 1973: Sonda spaţială americană Pioneer 10, lansată la 2 martie 1972, aflată la 113.000 de kilometri de Jupiter, transmite prima fotografie a planetei.

 - 1974: A murit artista decoratoare Ioana Munteanu (Niţescu) (n. 1902)

- 1976: A murit compozitorul Nelu (Ioan) Ionescu (n. 1906) 

- 1977: Au fost inaugurate lucrările de construcţie a Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie „Porţile de Fier II", în zona Ostrovu Mare-Gruiu

- 1987: A murit compozitorul Dorin Liviu Zaharia, autor al coloanei sonore a numeroase filme româneşti („Nunta de piatră", „Duhul aurului", „Tănase Scatiu" ş. a.) (n. 1944)

- 1990: A murit (la Paris) George Tomaziu, pictor, desenator şi ilustrator de carte; antifascist convins, este arestat în iunie 1944 şi ameninţat să fie executat; este eliberat după actul de la 23 august; după instalarea comuniştilor la putere în România este din nou arestat şi condamnat, în noiembrie 1950, la 15 ani de muncă forţată; graţiat în 1963; în 1969 părăseşte România, stă un an la Londra şi apoi se stabileşte la Paris.

- 1991: A murit Petre Ţuţea, gânditor creştin, specialist în drept administrativ; fost înalt funcţionar în Ministerul Economiei Naţionale şi memorialist a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nae Ionescu la revista „Cuvântul"; deţinut politic, timp de 13 ani, în temniţele comuniste (n. 1902) 

- 1993: A început să emită, la Bucureşti, „Radio Romantic” 

-1996: A murit istoricul francez Georges Duby, unul dintre cei mai mari medievalişti ai epocii sale („Anul 1000”, „Vremea catedralelor”) (n. 7.10.1919) 

- 1997: A murit (la Copenhaga) Eugen Lozovan, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca) (n. 1929)

- 1999: Victoria Murden a traversat Oceanul Atlantic la rame.Victoria Murden a acostat la Pointe-à-Pitre, pe insula Guadelupa, devenind prima femeie care a traversat Atlanticul trăgând la rame. Americanca în vârstă de 36 de ani a tras la rame 82 de zile, cate 12-14 ore zilnic.

$$$

 IN MEMORIAM NICOLAE LABIȘ 

Postare preluată de la Nicolae Uszkai (mulțumesc)

S-a întâmplat în 2 decembrie1935: În această zi, s-a născut Nicolae Labiş, poet–simbol al anilor 50, numit de criticul Eugen Simion, „buzduganul unei generaţii”. A fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, iar școala primară o începe în satul natal în clasa mamei sale. Încă de la cinci ani învață să citească de la elevii mamei sale. În timpul celui de-al doilea război mondial tatăl pleacă pe front, iar familia se refugiază în comuna Mihăești, satul Văcarea, lângă Câmpulung-Muscel. În mai 1945, familia se întoarce în Moldova și se stabilește la Mălini.

A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 - 1951, perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni, care are loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia „Fii dârz și luptă, Nicolae!”, poezie care-i va fi publicată în „Iașul nou” și în ziarul „Lupta poporului” din Suceava. În mai 1951 a obținut premiul întâi, la concursul național de limba română care a avut loc la București, iar cu această ocazie câștigă admirația redactorilor revistei Viața Românească, care-i publică poezia Gazeta de stradă. În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit conducătorul cenaclului literar. Portretul fizic al lui Nicolae Labiș este sugestiv creionat de Tudor Vianu care mărturisește: „Mă surprindea obrazul lui bucălat de copil, ochii cu umbre adânci, mustața legată, ca a plutașilor de pe Bistrița. Era în înfățișarea lui ceva în același timp proaspăt și arhaic, cum nu mai văzusem niciodată pe figura unui tânăr.”

La 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, iar printre colegi pe Florin Mugur, Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Radu Cosașu, Doina Sălăjan, Gheorghe Tomozei, Mihai Negulescu. Aici s-a impus, grație înzestrării sale poetice și intelectuale excepționale, ca lider de opinie.Deși a îmbrățișat, la început, ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, devenind o stea în cadrul partidului, în februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre comportamentul său și s-a decis expulzarea sa din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare, propunerile fiind de fiecare dată refuzate de Mihail Sadoveanu, cel ce era la vremea respectivă președinte. Acest fapt a fost relatat în cartea „O istorie anecdotică a literaturii române”.

La absolvire a fost angajat ca redactor la revista Contemporanul, apoi la Gazeta literară. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său, Moartea Căprioarei, apare în Viața Românească în acest an.În 1956 participă la o conferință pe țară a tinerilor scriitori, publică două volume, Puiul de cerb și Primele iubiri, și pregătește pentru tipar cel de-al treilea volum, Lupta cu inerția, care-i va fi publicat postum în anul 1958.În poezia lui Nicolae Labiș se regăsesc influențe ale lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Ion Barbu. În poezia românească actuală, Nicolae Labiș rămâne un vis întrerupt, un „albatros ucis,” ce, asemenea războinicului furtunii aruncat „pe-un cimitir de scoici”, răsfrângea în ochiu-i stins „un nou urcuș”. Lucian Raicu scrie că: „...există în poezia sa nu numai Eminescu, Blaga, Arghezi, Fundoianu, Goga, dar și <<punctul de vedere>>, perspectiva criticii; clasicii și poeții interbelici sunt văzuți în ei înșiși, dar și prin E. Lovinescu și G. Ibrăileanu, G. Călinescu și Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu și Șerban Cioculescu...”

La Plenara secției de poezie a Uniunii Scriitorilor din 29 mai 1956, Mihu Dragomir îl acuză de „asimilarea excesivă a unor poeți dintre cele două războaie” (Ion Barbu și Tudor Arghezi), iar ulterior, la primul Congres al Scriitorilor din iunie 1956 a fost învinuit de Mihai Beniuc de „snobism, evazionism, influențe ale ideologiei burgheze, infiltrații liberaliste, slabă pregătire ideologică, lipsă de contact cu realitatea, precum și confuzii cu privire la raportul dintre libertate și îndrumare”, iar Aurel Rău îl suspectează de teribilism. Pe de altă parte, încă la începutul lunii ianuarie 1956, într-o consfătuire ideologică organizată de ziarul „Scânteia”, Leonte Răutu, șeful Secției de Propagandă și Agitație a Comitetului Central al PCR, incriminează poemul Albatrosul ucis pentru grave abateri de la linia Partidului.

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore în compania unor cunoștințe și consumând țuică la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, a fost victima unui grav accident de tramvai. După ce i-a fost refuzată internarea la spitalele Colțea și Central, spre zorii zilei de 10 decembrie a fost internat la Spitalul de Urgență. Acolo, de pe patul de spital i-a șoptit un poem prietenului său, scriitorul Aurel Covaci, poem care a fost inclus în volumul postum „Lupta cu inerția”:

Pasărea cu clonț de rubin

S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.

Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,

Pasărea cu clonț de rubin,

Iar mâine

Puii păsării cu clonț de rubin,

Ciugulind prin țărână,

Vor găsi poate

Urmele poetului Nicolae Labiș

Care va rămâne o amintire frumoasă...

Tudor Vianu scria: „Clonțul de fier al pasărei de pradă, acel care împinge și sfâșie, este un simbol. Când i-a simțit ascuțișul și trupul i s-a desfăcut din legături, a glumit ca un nou Villon. A văzut puii gaiței, ciugulind urmele poetului Nicolae Labiș, <<o amintire frumoasă>>. A dictat aceste versuri pe patul de suferință, în puținele zile pe care le-a mai trăit...”

În ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală a colegilor săi scriitori, cunoștințe și prieteni, starea lui s-a înrăutățit, iar la 22 decembrie 1956, la ora 2 dimineața, a decedat. Dr. Firică, medicul care s-a ocupat de cazul lui Labiș, a declarat: „Mi-a revenit trista sarcină să constat, încă de la primul examen, că accidentatul nu avea nici o șansă: măduva era complet secționată. Tot ce puteam face era să-i prelungim viața cu câteva zile.” Trupul neînsuflețit a fost depus pentru ultimile omagii la Casa Scriitorilor. A fost înmormântat la cimitirul Bellu. Reputația lui Nicolae Labiș a crescut după moarte, fiind perceput ca simbolul unei noi generații, numită „generația Labiș” (Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Aurel Covaci, Alexandru Andrițoiu, Alexandru Căprariu, Ion Gheorghe ș.a.).

Ipoteza oficială a accidentului de tramvai este că Nicolae Labiș, aflat în stare de ebrietate, a alunecat fatal între bordura și platforma stației de tramvai de la Colțea, fiind prins între grătarele celor două vagoane ale tramvaiului. În procesul-verbal semnat în ziua de 25 decembrie 1956 de balerina Maria Polevoi, cu care poetul și-a dat întâlnire în acea noapte, aceasta a susținut că ceea ce s-a întâmplat pe refugiul de la Colțea a fost un simplu accident. Cele susținute de Maria Polevoi, au fost confirmate și de Isac-Grișa Schwartzman un alt martor ocular, mărturie consemnată de Gheorghe Tomozei în volumul Moartea unui poet și de vatmanul tramvaiului, Udroiu Marin, care a declarat: ... când a ajuns la cca. patru metri de capătul refugiului de tramvai, înainte de a opri tramvaiul pe loc, numitul Labiș Nicolae, domiciliat în București,…care se afla sub influența băuturilor alcoolice a luat tramvaiul din mers urcându-se pe la ușa din față a remorcii. Urcându-se pe scară, neputând ținându-se a căzut jos apucându-l platforma remorcii și scara iar la țipetele publicului tramvaiul a oprit după care a fost scos de sub scară și transportat la Spitalui Colțea, rămânând internat.

Scriitoarea Stela Covaci descrie altfel accidentul: „Patru persoane așteaptă să se urce în tramvai, Labiș e al treilea, dar tot mai șovăie. Cel de al patrulea e Grișa [Isac Schwartzman, zis Grișa]. Când se pornește tramvaiul, cel de al patrulea îl împinge pe Nicolae Labiș pe grătarul dintre cele două vagoane. Grișa strigă că cel căzut e beat, în timp ce Mary [Maria Polevoi]...declară că îl cunoaște pe poetul Nicolae Labiș și roagă să fie dus la spital.” Stela Covaci mai relatează că la scurtă vreme după înmormântarea lui Nicolae Labiș, lui Schwartzman Isac-Grișa i s-au aprobat actele de plecare definitivă din țară. Prezența lui Isac Schwartzman la locul evenimentului este de netăgăduit, deoarece în procesul-verbal întocmit de sergentul major de miliție care a constatat accidentul de circulație figurează ca martori două persoane: Rotaru Jenica și Schwartzman Isac.

Controversele referitoare la un eventual asasinat au apărut în urma mărturiilor a celor declarate de Nicolae Labiș pe patul de spital apropiaților și a faptului că poetul era urmărit de Securitate, deoarece dintr-un scriitor care slăvea actele partidului și ale sovieticilor, a început să se îndoiască de doctrina acestora după Discursul secret al lui Hrușciov și după Revoluția ungară din 1956. Mihai Stoian a consemnat: La spital, Labiș mi-a povestit cum s-a consumat accidentul... Îmi aduc aminte că vorbea despre o scurtă vizită la Capșa, apoi însoțit de doi bărbați și o femeie, balerină, coborâseră în pasaj la „Victoria” din Piața Bălcescu a vrut să ia un tramvai, nu spre casă, spre casa femeii, a încercat să se urce prin față la clasa a doua, dar cineva l-ar fi îmbrâncit, și, în ultima secundă, s-a prins de grătarul intermediar, dintre vagoane: „Țineam ochii mari deschiși și vedeam cum, din capul meu izbit de caldarâm, ies scântei”.

Scriitorul Cezar Ivănescu, în cartea sa scrisă în colaborare cu Stela Covaci, „Timpul asasinilor. Documente și mărturii despre viața, moartea și transfigurarea lui Nicolae Labiș”, susține că Labiș i-a povestit pe patul de moarte Mioarei Cremene că s-a dus să ia tramvaiul de la 2.40 noaptea de la stația Colțea, stație în care-și dăduse întâlnire cu Maria Polevoi, dansatoare, care voia să-l ia la ea acasă. Securistul care-l urmărea pe Labiș s-a urcat în remorca tramvaiului în care urma să se urce și poetul, dar cum poetul era băut și se clătina, părea indecis, iar agentul de securitate a avut senzația că Labiș nu se va urca în acel tramvai și, deoarece nu voia să-l scape de sub observație a sărit prin ușa din față și, în săritură, l-a izbit pe Labiș și l-a băgat sub tramvai, Conform aceleași mărturii, a Mioarei Cremene, Labiș a fost vizitat la spital de către agentul de securitate și i-a solicitat să semneze o declarație prin care poetul renunța la orice pretenție materială în urma accidentului. Gheorghe Tomozei a scris, după anul 1989: Labiș este primul poet român disident... El a anunțat o pauză feroce între poezie și ideologia zilei. Mai mult decât sigur, închisoarea nu era prea departe pentru el.

Surse:

Nicolae Labiș: monografie, Florentin Popescu, Editura Vestala, 2006

Nicolae Labiș, Ion Bălu, Editura Albatros, 1982

http://www.autorii.com/scriitori/nicolae-labis/index.php

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/129-nicolae-labis-1935-1956

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/nicolae-labis-poezie-si-zbucium

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_nicolae_labis.htm

http://www.certitudinea.ro/articole/salonul-refuzatilor/view/moartea-lui-nicolae-labis-noptile-de-cosmar-ale-poetului-ucis