Povestea generalului român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Victoriile lui au pus bazele Marii Uniri
Generalul Eremia Teofil Grigorescu este considerat unul dintre cei mai mari strategi militari români şi cel mai important comandant al Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. Numele lui este sinonim în inimile românilor cu Mărăşeşti şi Oituz. Numele lui se confundă cu Primul Război Mondial şi cu istoria cumplitelor bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. Puţin lume ştie, însă, că el este cel care a rostit pentru prima oară celebra deviză „Pe aici nu se trece!”, iar şi mai puţini ştiu că marele general român s-a născut în minusculul cătun Golăşei, din judeţul Galaţi, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai unui învăţător sărac de ţară. Generalul Eremia Teofil Grigorescu – căci despre el este vorba – a văzut lumina zilei în 28 noiembrie 1863 într-un cătun cu doar 20 de case (la acea vreme) din apropierea satului Bujoru, ce de-abia fusese ridicat la rangul de târg. În vremurile noastre, cătunul Golăşei este un cartier al oraşului Târgu Bujor, care a „absorbit” vechea aşezare, prin extindere şi ridicare la rang urban, în anul 1968. Orfan de tată de la 10 ani Deşi aveau posibilităţi materiale limitate, părinţii viitorului general s-au îngrijit să-i asigure asigure tânărului Eremia o educaţie solidă. Din biografia acestuia (am ales ca reper lucrarea „Oameni de seamă din istoria românilor”, publicată de Florian Petrescu la Editura Versus, Bucureşti, 2008), rezultă că a urmat şcoala primară şi gimnaziul la Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi, între 1870-1878, iar ulterior Liceul Naţional din Iaşi, între 1878-1881. Perioada gimnaziului şi liceului a fost destul de dificilă pentru el, dat fiind că la vârsta de numai 10 ani rămâne orfan de tată. Există informaţii că un rol semnificativ în finanţarea studiilor copilului l-ar fi avut familie boierească Ventura (care avea moşii importante în zonă), însă şi biserica ortodoxă, care a sărit în ajutorul văduvei. După susţinerea bacalaureatului, Eremia Grigorescu s-a înscris la Facultatea de Medicină şi de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Iaşi, fiind unul dintre studenţii săraci nevoiţi să dea meditaţii pentru a se putea întreţine. De altfel, cu ocazia unor şedinţe de meditaţii a cunoscut-o şi pe prima lui soţie, Elena Arapu, care provenea dintr-o familie de militari. Schimbă medicina pe militărie Acest fapt l-a influenţat de altfel să renunţe la studierea medicinei şi să aleagă cariera militară, în urma admiterii în anul 1882 (la vârsta de 19 ani) la Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, din Bucureşti. Pentru că a obţinut rezultate excepţionale a fost ataşat comitetului de artilerie Saint Thomas d'Acquin din Paris, urmând cursurile de matematică la Sorbona (1887 - 1889). De altfel, avea o certă aplecare spre ştiinţă, iar de-a lungul vieţii avea să scrie nu mai puţin de trei lucrări de specialitate: „Studiul balistic al armei model 1893” (Bucureşti, I. V. Socecu, 1902), „Tunul revolver Hotchkiss” (1885-1886) şi „Calculul probabilităţilor cu aplicare la gurile de foc” (1898). La terminarea şcolii militare se va căsători cu Elena Arapu, la 15 noiembrie 1886. Aceasta devenise între timp profesoară de matematică, în urma absolvirii Universităţii din Iaşi, fiind prima femeie absolventă a acestei universităţi. Au avut cinci copii: Traian - viitor general de artilerie, Romulus - deputat liberal, fost ofiţer demisionat din armată la gradul de căpitan, Aurelian - inginer, Lucreţia - căsătorită cu profesorul universitar Ioan Ursu şi Margareta - căsătorită cu viitorul colonel medic Constantin Mihăilescu. Ascensiunea militară După absolvirea şcolii militare de ofiţeri (1884) cu gradul de sublocotenent, Eremia Grigorescu a avansat în grad conform procedurilor militare, fiindu-i necesari 29 de ani (timp în care a participat la două războaie, dintre care unul mondial) pentru a parcurge ierarhia şi a ajunge general. Un interval de timp pe care generalii de carton ai zilelor noastre îl consideră, cu siguranţă, nepermis de îndelungat. Generalul Grigorescu în faţa şcolii Grozeşti în 1916 FOTO Muzeul de Istorie al României Obţine gradul de general de brigadă la 28 noiembrie 1915, apoi, în timpul Marelui Război, este avansat la general de divizie (1 aprilie 1917), şi general armată (24 ianuarie 1918). În tot acest parcurs, ocupă numeroase funcţii militare, corespunzătoare cu gradul avut. Este comandant de subunitate (pluton şi apoi companie) în Regimentele 2, 6, 10, 11, 9 şi 1 artilerie (1884; 1889-1896). Este numit sudirector al Pulberăriei Armatei (1896-1899) şi apoi director al Pulberăriei (1899-1903), funcţie din care este înlăturat în urma unui scandal de corupţie politică. El a refuzat în mod repetat să recepţioneze o comandă de fulmicoton (un tip de exploziv), achiziţionat de la firma vieneză Blumau, pentru că acesta nu corespundea caietului de sarcini. Din acest motiv a fost înlăturat din funcţie, din ordinul ministrului de război Dimitrie Sturdza. În 1903 devine director al Artileriei în Ministerul de război, apoicomandant al Şcolii de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1907-1910), director al direcţiei de personal din Ministerul de război, comandant al Brigăzii 3 artilerie, comandant al Diviziei 15 infanterie (1915-1917), comandant al Corpului 6 Armată (1917), comandant al Armatei 1 (1917-1918) şiministru de război (24 octombrie-29 noiembrie 1918). Marele Război Intrarea României în Primului Război Mondial, în 1916, îl găseşte pe post de comandant al Diviziei 15 infanterie. Obţine victoriile de la Mulciova şi Arabagi în Dobrogea. De aici este trimis de urgenţă cu divizia sa la Oituz. Aici va câştiga trei bătălii decisive, reuşind să stabilizeze frontul. Generalul Eremia Grigorescu şi Regele Ferdinand pe front FOTO Muzeul de Istorie al României Până în iulie 1917 rămâne cu Divizia sa pe poziţii, apoi este trimis la Nămoloasa, în calitate de comandant al Corpului VI armată. De aici este trimis la Mărăşeşti la comanda Armatei I română şi a celei de-a IV-a rusă. În condiţii vitrege, reuşeşte să câştige bătălii extrem de grele împotriva germanilor conduşi de feldmareşalul Mackensen supranumit „spărgătorul de fronturi”. În final a fost pentru prima dată învins la Mărăşeşti de armata germană mult superioară. Eremia Grigorescu este autorul lozincii „Pe aici nu se trece” de la Oituz şi a lozincii „Nici pe aici nu se trece”, de la Mărăşeşti. S-a distins în mod special în cursul Primei bătălii de la Oituz şi celei de-a doua bătălie de la Oituz, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 15 Infanterie, fiind unul dintre primii generali decoraţi cu acest ordin (al doilea decret pentru generali, împreună cu generalul Paraschiv Vasilescu). Generalul Eremia Grigorescu şi Regele Ferdinand pe front FOTO Muzeul de Istorie al României Dupa bătălia de la Marăşeşti, a vorbit armatei şi a rostit aceste cuvinte memorabile: „Timp de aproape două luni, prin rezistenţa îndârjită ce aţi opus cu piepturile voastre la Mărăşeşti şi Muncelu năvălirii duşmanului cotropitor, aţi făcut să se întunece visurile de cucerire uşoară a părţii ce ne-a mai rămas din scumpa noastră ţară. La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, aţi smuls biruinţa cea mare, aţi făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noştri, aţi atras admiraţia lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat şi măreţ, o ţară românească a tuturor românilor.” Recunoaşterea militară De-a lungul carierei, generalul Grigorescu a primis numeroase semne ale recunoştinţei pentru faptele sale de arme. Iată doar câtvea dintre acestea: Ordinul „Coroana României”, în grad de ofiţer (1911); Ordinul „Steaua României”, în grad de ofiţer (1912); Medalia „Avântul Ţării” (1914); Medalia Bărbăţie şi Credinţă, cu distincţia „Campania din Bulgaria 1913” (1913); Medalia „Serviciul Credincios” (1914); Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 27 octombrie 1916; Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa II, 12 februarie 1918; Ordinul „Coroana României”, cu spade, în grad de mare cruce; Ordinul „Steaua României”, cu spade, în grad de mare cruce; Crucea „Regina Maria”; Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de mare ofiţer (Franţa); Ordinul Sfântul Stanislas, clasa I (Rusia); Ordinul Sfântul Gheorghe, în grad de Mare Cruce (Rusia); Ordinul Sfânta Ana, cu spade, în grad de mare ofiţer, (Rusia); Ordinul „Companion of the Bath” (Marea Britanie). Statuia generalului Grigorescu în faţa mausoleului unde este înmormântat FOTO Ştefan Borcea În 1918 a primit o sabie de onoare oferită de împăratul Japoniei, având inscripţia „Voi sunteţi care scrieţi istoria Ţării”. O altă sabie de onoare i-a fost oferită, în noiembrie 1918, de corpul profesoral din Universitatea din Iaşi, având inscripţia: „Generalului Eremia Grigorescu, care a făcut scut de apărare Ţării, pecetluind vechea faimă a Neamului Românesc cu sângele bravilor ostaşi pe care i-a condus în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti”. Ultima parte a vieţii În perioada primului război mondial, o cunoaşte pe Elena Negropontes, în conacul căreia din Oituz, fusese instalat comandamentul Diviziei 15 Infanterie. Din această relaţie s-a născut la Bârlad, la 20 noiembrie 1917, un copil, Dan Ulise Grigorescu, devenit peste ani un apreciat artist fotograf. În anul 1918 Eremia Grigorescu a divorţat de soţie şi s-a căsătorit cu Elena Negropontes, recunoscând totodată şi copilul. În anul 1919, cu puţin înaintea morţii generalului, Elena şi Eremia Grigorescu au fost naşi de căsătorie a căpitanului de artilerie Ion Tâmpeanu cu cea care avea să devină celebra Elena Lupescu. „Eroul de la Mărăşeşti, cel pe care soldaţii ruşi l-au proclamat pentru o clipă «ţarul Rusiei», când, într-o rusă perfectă, i-a disciplinat şi pregătit pentru celebra luptă şi care figurează inclusiv în Enciclopedia sovietică drept comandatul Armatei a-4-a ruse, s-a stins în anul 1919 din cauza gripei spaniole, deşi încă se mai susţine că boala infecţioasă de care a suferit nu ar avea nici o legătură cu teribilă pandemie ce bântuia lumea, pe care istoricii, însă, o apreciază că a afectat mai puţin teritoriul ţării noastre", potrivit istoricului Florin Dîrdală. La 29 august 1924, generalul Grigorescu a fost reînhumat în sarcofagul central din Mausoleul de la Mărăşeşti. Pe placa tombală este înscrisă inscripţia: „Străjerii de la Poarta Moldovei, care au pus stavilă poporului vrăjmaş făcând stâncă împrejurul meu, am scris cu sânge pe crestele de la Slănic, Oituz şi Caşin: «Pe aici nu se trece»”.
sursa: adev.ro
