$$_

 1 noiembrie 1943: S-a stins din viață Ilie Moscovici, om politic și jurnalist socialist român.

Ilie B. Moscovici (cunoscut și sub numele de Tovilie, 28 noiembrie 1885, Cucuteni, Iași – 1 noiembrie 1943, București) a fost un militant și un jurnalist socialist român, unul dintre liderii consacrați ai Partidului Social Democrat Român (PSDR). Socialist încă din tinerețe și membru al partidului de la crearea sa, în 1910, s-a întors din captivitate în Primul Război Mondial pentru a conduce PSDR din București și s-a implicat într-o ciocnire violentă cu autoritățile române. A mediat între curentele reformist și bolșevic și a ajutat la înființarea Partidului Socialist din România (PSR) ca o fuziune a ambelor tendințe. Moscovici a fost reprezentant al Partidului Socialist Român în camera deputaților, dar a fost destituit din cauza instigării sale la greva generală din 1920, apoi închis. Deși a votat împotriva înființării unui partid comunist provenit din Partidul Socialist Român și a criticat amestecul Cominternului în afacerile românești, a fost reținut din nou în anul 1921. Împreună cu comuniștii, a apărut în calitate de inculpat în Procesul din Dealul Spirii.

Moscovici a petrecut anii ’20 și ’30 reconstruind PSDR și lărgindu-i bazele, uneori alături și uneori împotriva socialistului moderat Constantin Titel Petrescu. El a fost reprezentantul partidului în cadrul Internaționalei Socialiste a Muncitorilor, un militant al cauzei antifasciste și editor de literatură marxistă. Văzut din punct de vedere doctrinar ca fiind un social-democrat, a continuat să ia atitudine împotriva Partidului Comunist și a Uniunii Sovietice, avertizând împotriva formării unui „front popular”.

Persecutat de extrema dreaptă pentru politica sa și etnia sa evreiască, Moscovici era încă activ în cadrul PSDR aflat în clandestinitate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A murit, după o lungă boală, înainte de implicarea partidului său în lovitura de stat din august 1944. În anii următori, după ce PSDR a fost absorbit de Partidul Comunist Român, contribuția lui Moscovici a fost cenzurată din istoria socialistă. Munca sa a fost continuată de fiica sa, Mira Moscovici, care a ajutat la restabilirea unui PSDR independent în 1990, în perioada post-comunistă a țării. Printre rudele lui Moscovici se numără omul de științe sociale francez Serge Moscovici și fiul acestuia, politicianul Pierre Moscovici.

$$$

 1 noiembrie 1945: S-a născut sculptorul Pavel Bucur.

Pavel Bucur, (1 noiembrie 1945, Bistrița – 26 septembrie 2016, Brașov), a fost unul dintre cei mai apreciați sculptori monumentaliști din România, cunoscut pentru operele sale de mari dimensiuni, realizate din lemn de brad, marmură de Rușchița și Carrara, piatră de Istria, calcar, oțel inoxidabil și aluminiu. Lucrările sale sunt amplasate în spații publice din România, Italia, Germania, Polonia și alte țări. Printre acestea se remarcă „Monumentul Tineretului” de la Straja, pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, o impresionantă sculptură „înaripată” de 38 de metri înălțime, considerată, după Statuia Libertății, cel mai înalt monument din lume.

Absolvent al Liceului de Arte Plastice din Cluj în 1965 și al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Sculptură, în 1971, Bucur a fost discipol al profesorului Ion Lucian Murnu. A participat la peste 100 de expoziții naționale și numeroase expoziții internaționale, și a susținut peste 40 de expoziții personale în România, Germania, Italia, Franța, Polonia, Elveția și Spania. De asemenea, a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1970.

În anii 1976–1987, Bucur a participat la bienalele internaționale de sculptură din Spania și Italia, iar între 1971 și 2003 a luat parte la peste 15 simpozioane de sculptură, naționale și internaționale. A primit bursele „Dimitrie Paciurea” și „Ion Andreescu” și a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul I la Măgura Buzăului (1974), Premiul I la Oronsko, Polonia (1975), Premiul Special pentru Monumentul Tineretului (1986), Premiul Special al Juriului la Simposio di Scultura Fannano, Italia (1991), Premiul I la Simposio Internazionale di Scultura în Madonna di Campiglio, Italia (2000, 2001) și Premiul III la aceeași competiție în 2003. Recunoașterea internațională i-a adus nominalizări în „Men of Achievement” (Cambridge, 1982) și „Who’s Who in International Art” (Elveția, 1992).

Lucrările lui Bucur sunt prezente în muzee și colecții private din România, Germania, Italia, SUA, Franța, Spania, Polonia, Cehia, Grecia, Israel, Canada, Argentina, Belgia și Rusia. În 2009, expoziția sa personală „Porți cerești” a avut un succes remarcabil la Muzeul Național Cotroceni, reunind sculptură, grafică și tapiserie, într-o încercare de a ilustra măiestria unuia dintre cei mai importanți sculptori monumentaliști din România.

După trecerea sa în neființă în 2016, trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Capela Cimitirului Belu Ortodox din București, iar o selecție din lucrările sale a fost expusă la Galeria SENSO în cadrul Expoziției Colective „Summer Art Fair”, ca parte a evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor.

$$$

 1 noiembrie 1950: S-a născut Ionel Voineag, tenor român.

Ionel Voineag (1 noiembrie 1950, Brăila) - artist liric român (tenor) și profesor universitar doctor (canto).

În adolescență a studiat pianul, violoncelul și chitara clasică la Școala Populară de Artă din orașul natal, Brăila. Tot în acea perioadă a luat și primele lecții de canto, cu profesoara Dorina Șerbănescu, care a studiat, în perioada interbelică, în Italia.

După absolvirea Liceului „N. Bălcescu” din Brăila, a fost student al Conservatorului „George Enescu” din Iași, mai întâi la secția Profesori de Muzică (1969-1972) și apoi la secția Canto clasic (1972-1976), unde a studiat la clasa Maestrului Visarion Huțu, bariton, prim - solist la Opera Națională Română din Iași.

Totodată, în perioada studenției, din 1970 până în 1976, a fost membru al Corului de camera Animosi, creat și dirijat de maestrul Sabin Păutza.

Debutul, ca solist vocal, pe scena Filarmonicii "Moldova" din Iași, în oratoriul „Anotimpurile” de Joseph Haydn, rolul Lukas, sub bagheta maestrului Dumitru D. Botez (4 aprilie 1975).

La 12 mai 1976 a susținut primul său recital vocal, în Sala de Concerte a Conservatorului George Enescu, fiind acompaniat la pian de prof. Gabriela Marcovici.

Debutul ca solist de operă, la 26 iunie 1976: rolul Rodolfo din opera ”Boema” de Giacomo Puccini, la Opera de Stat din Iași (azi Opera Națională Română din Iași), sub bagheta maestrului Radu Botez, artist emerit. (Acest spectacol a fost și Examenul său de Licență).

La 1 august 1976 a devenit prim - solist la Opera de Stat (azi Opera Națională Română din Iași).

La 1 octombrie 1982 a devenit prim - solist la Opera Națională Română din București.

A susținut o bogată și strălucită activitate artistică (1970-2006).

De la 1 octombrie 1992 și până la 30 septembrie 2016, activează ca Profesor de Canto - profesor universitar doctor, la Universitatea Națională de Muzică București, Departamentul Canto și Artele spectacolului musical.

De la 1 octombrie 2016, o data cu ieșirea la pensie, și până în iunie 2019, a activat ca Profesor de Canto - cadru didactic asociat, la Universitatea Națională de Muzică București, Departamentul Canto și Artele spectacolului muzical.

Tenorul Ionel Voineag a cântat alături de cântăreți celebri, sub bagheta unor importanți dirijori, pe mari scene lirice din: Italia, Franța, Anglia, Irlanda de Nord, Scoția, Țara Galilor, Spania, Portugalia, Bulgaria, Grecia, Turcia, URSS, Japonia, Coreea (Sud-Nord), Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria, Olanda, Belgia, Luxemburg, Germania (Est-Vest), Irlanda, Elveția, Austria.

FAMILIA

S-a născut într-o familie cu preocupări artistice, părinții săi fiind Ștefan și Marioara Voineag. Tatăl său, Ștefan Voineag, a fost solist vocal al Orchestrei de muzică populară a Filarmonicii de Stat din Galați și al Ansamblului folcloric “Pandelașul” din Brăila; artist liric (tenor) în Corul Teatrului Muzical N. Leonard din Galați.

Din 1973 este căsătorit cu Suzana Voineag, profesoară de pian. Împreună au un fiu, Cătălin Voineag (n. 1974), regizor de teatru, operă, operetă, musical și film.

STUDII

- 1965 - 1969 Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila

- 1969 - 1976 Conservatorul George Enescu din Iași - secția Canto, clasa prof. Visarion Huțu

- 1980 - Bursier al Academiei Santa Cecilia din Roma și Teatro alla Scala din Milano

- 1980 - A studiat cu marele bariton italian de operă Gino Bechi

- 1982 - 1986 - A studiat cu renumitul tenor român Emil Marinescu

ACTIVITATE ARTISTICĂ

- 1970 - 1976 membru în Corul de cameră ANIMOSI al Conservatorului George Enescu din Iași, sub bagheta maestrului Sabin Păutza.

- 1976 - 1982 prim-solist la Opera de Stat din Iași (azi Opera Națională Română din Iași).

- 1982 - 1997 prim-solist la Opera Națională Română din București.

- 1997 - 2006 prim-solist, colaborator permanent al unor importante teatre lirice din țară și străinătate.

ROLURI DE OPERĂ

- Boema, de Puccini, rolul Rodolfo

- Tosca, de Puccini, rolul Cavaradossi

- Aida, de Verdi, rolul Radames

- Macbeth, de Verdi, rolul Macduff

- Nabucco, de Verdi, rolul Ismaele

- La Traviata, de Verdi, rolul Alfredo

- Povestirile lui Hoffmann, de Offenbach, rolul Hoffmann

- Flautul fermecat, de Mozart, rolul Tamino

- Bastien și Bastienne, de Mozart, rolul Bastien

- Răpirea din Serai, de Mozart, rolul Belmonte

- Elixirul dragostei, de Donizetti, rolul Nemorino

- Lucia di Lammermoor, de Donizetti, rolul Edgardo

- Lakmé, de Delibes, rolul Gerald

- Evgheni Oneghin, de Ceaikovski, rolul Lenski

- Der Freischutz, Carl Maria von Weber, rolul Max

- Cavalerul rozelor, de R. Strauss, rolul Tenorul italian

- Cavalleria rusticana, de Mascagni, rolul Turiddu

- Pagliacci, de Leovavallo, rolul Canio

- Norma, de Bellini, rolul Pollione

- Carmen, de Bizet, rolul Don José

- Samson și Dalila, de Saint-Säens, rolul Samson

- Oedip, de Stravinski, rolul Oedip

- Oedip, de George Enescu, rolul Theseu

- Stejarul din Borzești, de Theodor Bratu, rolul Hanul cel tânăr

- La drumul mare, de C. C. Nottara, rolul Simion Borțov

- Marin Pescarul, de Marțian Negrea, rolul Boierul

- Pedeapsa, de Anatol Vieru, rolul Comisul

- Demoazella Mariutza, de Mihail Jora, rolul Barbu Lăutaru

- Noaptea cea mai lungă, de D. Popovici, rolul Gavrilă

- Decebal, de Ghe. Dumitrescu, rolul Bicilis

- Motanul încălțat, de C. Trăilescu, rolul Ionică

- Mărioara, de G.C. Cosmovici, rolul Tudor

- Luceafărul, de Nicolae Bretan, rolul Luceafărul

- Arald, de Nicolae Bretan, rolul Arald

- Golem de Nicolae Bretan, rolul Golem

- Eminescu, de Paul Urmuzescu, rolul Eminescu

ROLURI DE OPERETĂ

- Crai Nou, de Ciprian Porumbescu, rolul Bujor

- Liliacul, de Johann Strauss, rolul Alfred

- Lysystrata, de Gherase Dendrino, rolul Lykon

- Lăsați-mă să cânt, de Gherase Dendrino, rolul Ciprian Porumbescu și rolul Strauss

REPERTORIUL VOCAL - SIMFONIC

- J.S. Bach: Johhanes Passion

- J.S. Bach: Matthaus Passion

- J.S. Bach: Weihnachts Oratorium

- J.S. Bach: Messe H Moll

- Joseph Haydn: Anotimpurile

- Joseph Haydn: Creațiunea

- Joseph Haydn: Die Sieben Worten

- W.A. Mozart: Messa H-moll

- W.A. Mozart: Grosse Messe C-moll

- W.A. Mozart: Misa încoronării

- W.A. Mozart: Requiem

- Felix Mendelssohn Bartholdy: Elias,

- Felix Mendelssohn Bartholdy: Paulus

- Felix Mendelssohn Bartholdy: Lobgesang

- Beethoven: Missa Solemnis

- Beethoven: Messe C-Dur

- Beethoven: Simfonia a IX-a

- Rossini: Missa Solemnnis

- Liszt: Simfonia “Faust”

- Gounod: Messe Solennelle

- Verdi: Messa da Requiem

- Puccini: Messa di Gloria

- Mahler: Das Lied Von Der Erde

- Dvorak: Stabat Mater

- Dvorak: Requiem

- Paul Constantinescu: Oratoriul Bizantin de Crăciun

- Marțian Negrea: Requiem

- Mircea Chiriac: Terra Daciae

- Doru Popovici: Muzica lui Bach

LIEDURI

A interpretat lieduri și cicluri de lieduri din creația compozitorilor: Bach, Haydn, Mozart, Schubert, Schumann, Brahms, Loewe, Wolf, Listz, Beethoven, Mendelssohn Bartholdy, Chopin, Debussy, Respighi, Rachmaninov, Musorgski, Ceaikovski, Eduard Caudella, George Cavadia, Ioan Andrei Wachmann, Ludowig Wiest, George Stephanescu, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Dima, Dumitru Georgescu Kiriac, George Enescu, Mihail Jora, Marțian Negrea, Diamandi Gheciu, Tiberiu Brediceanu, Achim Stoia, Nicolae Bretan, Tudor Ciortea, Valentin Teodorian, Anatol Vieru, Sabin Pautza, Vasile Spătărelu, Dan Voiculescu, Viorel Munteanu, Andrei Tănăsescu

ACTIVITATE DIDACTICĂ

- Din anul 1992 până în anul 2019 Ionel Voineag a fost prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală, Secția Canto Clasic.

- Sub îndrumarea sa au studiat numeroși tineri artiști lirici, care astăzi cântă pe importante scene din țară sau din străinătate.

- Ionel Voineag a participat ca membru în juriul unor concursuri naționale și internaționale de canto:

•'Hariclea Darclée' de la Brăila, (pentru categoriile de vârstă 15 – 19 ani și 20 – 35 de ani);

•'Traian Grozăvescu' de la Lugoj (Concurs pentru tenori);

•'Nicolae Bretan' de la Cluj;

•'George Georgescu' de la Tulcea;

•'Ionel Perlea' de la Slobozia;

•'Mihail Jora' de la București;

•'Sabin Drăgoi' de la Timișoara;

•Președintele Juriului la Preselecția Națională a Festivalului și Concursului 'Jeunesses Musicales';

•Președintele Juriului la Preselecția Națională, organizată de Radio 'România Muzical' și Radio 'România Cultural', în vederea programării tinerilor artiști lirici, (elevi si studenți), în concertele transmise în direct de respectivele posturi naționale de radio - 2007;

•Membru în Comisia Ministerului Culturii, de evaluare și selecție AFCN - 2008;

•Membru în Juriul Național al Proiectului Zece pentru România categoria 'Interpret Vocal', proiect realizat de postul 'Realitatea TV' - 2008;

•Membru în Comisia Centrală de Evaluare (președintele Comisiei – Secția Canto), în cadrul Etapei Finale a 'Olimpiadei Naționale de Muzică' - Interpretare instrumentală, vocală, și studii teoretice: Bacău-2008.

CITATE DESPRE IONEL VOINEAG

Nicolae Herlea despre Ionel Voineag: „L-am apreciat și îl apreciez mereu. Fără îndoială, Ionel Voineag este un artist de mare valoare. Un om a cărui companie este o plăcere. Un artist care își respectă semenii și este la rându-i respectat…”- „Monitorul de Brăila” - joi, 17 iulie 2003

Angela Gheorghiu: Artistul de operă Ionel Voineag, splendid om de teatru și frumoasă voce de tenor, este primul meu partener de scenă...

PREMII ȘI DISTINCȚII

- Laureat al Concursului Național de Canto, Iași (1976)

- Laureat al Concursului Internațional de Canto Francisco Viñas, Barcelona - Spania (1978)

- Premiul special al Juriului la Concursul internațional al tinerilor cântăreți de operă de la Sofia - Bulgaria (1979)

- Marele Premiu la Concursul Internațional de Canto de la Ostende - Belgia (1980)

- Premiul Revistei Flacăra, pentru Cel mai bun cântăreț de operă al anului (1986)

- Cetățean de onoare al Municipiului Brăila - "Pentru arta sa interpretativă și contribuția deosebită la creșterea prestigiului școlii românești de canto" (1996)

- Medalia de onoare George Enescu (1998)

- Medalia de aur Darclée, Brăila (1999)

- Premiul Criticii Muzicale - Excelența discursului liric (2001)

- Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, acordat de Președinția României (2004)

- Doctor în Muzică al UNMB - Magna cum Laude - Specialitatea Canto Clasic (2005)

- Medalia și Diploma de Excelență - Pentru întreaga carieră artistică, cu ocazia aniversării a 85 ani de la instituționalizarea Operei Naționale din București (2006)

- Diploma de Onoare, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de la înființarea în cadrul Conservatorului George Enescu din Iași a Corului de cameră Animosi, (Iași, august 2008)

- Medalia Jubiliară - la 125 de ani de existență a Societății Filarmonice LYRA din Brăila (2008)

- Membru de onoare al Societății Filarmonice LYRA din Brăila (2010)

- Membru în Comitetul Director al UNIMIR - (Uniunea Muzicienilor Interpreți din România) (2011-2015)

- Diploma pentru întreaga activitate dedicată teatrului liric, la aniversarea a 90 de ani de la instituționalizarea Operei Naționale din București (2011)

- Trofeul "Lya Hubic", oferit de Opera Națională Română Cluj-Napoca - "Pentru meritele deosebite confirmate într-o lungă și fructuoasă carieră, pentru contribuția adusă scenei lirice" (2014)

- Diploma de excelență pentru întreaga activitate artistică" (Gala Premiilor UNIMIR - octombrie 2015)

- Diploma de excelență în semn de prețuire pentru prodigioasa activitate universitară pusă în slujba școlii muzicale românești” (UNMB - aprilie 2017)

- Titlul onorific de Ambasador Emerit al Spiritualității Românești Contemporane conferit de ECO - EUROPA (2022)

$$$

 1 noiembrie 1956 – S-a născut scriitoarea Mariana Codruț.

Mariana Găină (1 noiembrie 1956, Prisăcani, Iași) este o poetă, prozatoare și traducătoare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A fost corector, profesor și secretar literar. În prezent, este redactor la Editura Universității „Al.I. Cuza”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1990 și a Asociației Scriitorilor din Sibiu din 2009. A primit premiul Asociației Scriitorilor din Iași pe anul 1997, pentru romanul Casa cu storuri galbene. A publicat poezie: Măceșul din magazia de lemne, Tabieturile nopții de vară, Existență acută, Ultima patrie, Areal, proză: Casa cu storuri galbene, Nudul Dianei, publicistică: Românul imparțial.

$$$

 1 noiembrie 1958 – S-a născut compozitorul Vasile Stanciu.

Vasile Stanciu (1 noiembrie 1958, Ighișul Nou, Sibiu) este un compozitor, dirijor, profesor și preot. A studiat la Seminarul Teologic din Cluj, Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1979–1983), a urmat cursuri doctorale la Institutul Teologic din București, în 1995 a oținut titlul de Doctor în Muzică bisericească și Ritual cu teza Muzica bisericească ortodoxă din Transilvania. 

A făcut studii de specializare la Őstkirchliches Institut și la Fachakademie für Kirchenmusikschule din Regensburg, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secția Pedagogie. Muzicală. S-a stabilit în Cluj, unde a fost profesor de Muzică la Seminarul Teologic, asistent, lector, conferențiar, profesor și conducător de doctorat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, profesor colaborator la Academia de Muzică „G. Dima”, dirijorul corului Seminarului Teologic, din 1990 până în prezent, dirijorul corului Facultății de Teologie din Cluj, dirijorul și fondatorul corului de cameră Psalmodia Transylvanica, dirijorul corului Catedralei Arhiepiscopale. Din 2012 este decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj. A compus muzică corală, antologii de muzică bisericească.

$$$

 1 noiembrie 1955: S-a născut Gabriel Cotabiță, cântăreț român de muzică ușoară și pop-rock.

Gabriel Cotabiță (1 noiembrie 1955, Craiova - 23 noiembrie 2024) a fost un cântăreț român de muzică ușoară și pop-rock, prezentator, producător muzical și de televiziune. De asemenea, a fost solistul vocal al formației VH2 și a fost component al cunoscutului grup rock Holograf, în anii '80.

STUDII ȘI PRIMII ANI DE CARIERĂ

A absolvit Institutul de Electrotehnică din Craiova fiind inginer. În perioada 1967-1969 urmează cursurile Școlii Populare de Artă din Craiova. A debutat în muzica rock în anul 1975 alături de grupul Redivivus devenind o vedetă a genului. În luna octombrie a aceluiași an are loc primul spectacol al formației și un an mai târziu Redivivus participă la Festivalul Artei Studențești de la Galați unde Gabriel Cotabiță primește premiu pentru cel mai bun solist vocal. Între anii 1979 și 1980 Cotabiță colaborează și cu Basorelief alături de care susține o serie de concerte pe litoral. După ce Redivivus își încheie activitatea pentru că nu a mai putut fi considerată o trupă studențească, interpretul își va înființa o nouă trupă, Fapt Divers cu care cântă în restaurant. Ulterior revine la titulatura de Redivivus. În 1983 Holograf rămâne fără solist vocal și-l solicită pe Gabriel Cotabiță să vină în trupă. Împreună au scos în anul 1983 albumul Holograf 1. Pe vremea aceea în componența Holograf era: Gabriel Cotabiță – voce, Mihai Pocorschi - chitară/voce, Sorin Ciobanu - chitară, Antonio Furtună - clape, Nichi Temistocle - chitară bas, Edi Petroșel - percuție. Prezența trupei în același an pe scena de la Cenaclu Flacăra reprezintă rampa de lansare pentru băieți. Despărțirea de Holograf se face din cauza vizei care îi este refuzată de două ori lui Gabriel Cotabiță pentru o serie de turnee în străinătate motiv pentru care decide să părăsească trupa. Este momentul în care se întoarce la Redivivus la Craiova cu care obține succese până în anul 1986 când este contactat de Ionel Tudor pentru a-i interpreta la festivalul Mamaia o piesă. Gabriel Cotabiță este recomandat compozitorului de către fostul coleg de trupă din Holograf, Tino Furtună. Despărțirea definitivă de Redivivus se face printr-un concert pe data de 20 mai. Cotabiță a ales prin muzica ușoară scena: « În 1986 muzica așa-zis ușoară a fost pentru mine ultimul tren pentru a putea cânta pe scenă renunțând la activitatea din restaurante ». Din anul 1986 se dedică muzicii ușoare, pop și își formează o trupă de turneu, respectiv Vodevil.

Dan Iagnov compune melodia „Continent pierdut”, cântec în duet Gabriel Cotabiță cu Monica Anghel, melodie apărută pe CD-ul „Best of Dan Iagnov”, editat în 2006 la casa de discuri OVO MUSIC.

APARIȚII ȘI ACTIVITATEA MUZICALĂ

A jucat în filmul muzical În fiecare zi mi-e dor de tine, în regia lui Gheorghe Vitanidis, muzica George Grigoriu și Ionel Tudor. Figurează pe coloana sonoră a peliculei « Rezervă la start », în regia lui Anghel Mora, muzica Adrian Enescu. În anul 1990 susține primul recital pe scena de la Festivalul Mamaia. Prezintă Festivalul „București ‘91”. În anul 1992 susține recital pe scena Festivalului Internațional „Cerbul de aur”. Din anul 1995 este director muzical și realizator de emisiuni la Tele 7abc. Deține funcția de director la firma Aldaco film. În 1995 debutează la festivalul Mamaia în calitate de compozitor cu piesa „Amintirea ta” pe care i-o încredințează Nicoletei Ciopraga care concura la interpretare. În 1998 impune primul regulament al festivalului de la Mamaia dar care nu este respectat fapt care-l determină pe Cotabiță să refuze să ia parte la următoarele două ediții considerându-le din start compromise. În 2000 apare pe discul lui Cornel Fugaru „In the name of the music”. În 2002 formează alături de Mihai Pocorschi grupul VH 2. I se decernează Diploma de Onoare a Ministerului Culturii și Cultelor în cadrul Galei muzicale „O zi printre stele”, mai 2002. În 2003 prezintă festivalul internațional Callatis; deține unul din cele mai puternice Fan-cluburi din țară care a fost înființat la București în anul 1991.

PREMII

- 1988 - obține premiul publicului cu melodia „Încearcă” la concursul „Șlagăre în devenire”

- 1988 - obține trofeul la festivalul Mamaia cu piesa „Dă-mi o șansă”

- 1990 - obține trofeul pentru piesa „Ave Maria!”

- 1991 - piesa „Te tog domnișoară nu pleca” este desemnat șlagărul anului la festivalul de la Mamaia și tot în același an piesa „Ce mai vrei” obține locul al III-lea la aceeași secțiune

- 1992 - obține trofeul cu piesa „Lasă-mi pe cer o stea”.Tot în același an piesa „Dacă lumea ar fi a mea” se clasează pe locul al II-lea la secțiuena Creație iar „Balada timidului soldat” se clasează a doua la secțiunea Șlagăre

- 1993 - „Voice from above” devine șlagărul anului la festivalul Mamaia

- 1995 - „Raiul e pe pământ” devine șlagărul anului la festivalul Mamaia

- 1996 - „Atunci când nu ești” se clasează pe locul al III-lea la secțiunea „Șlagăre” de la festivalul Mamaia

- 1997 - „Poate că da, poate că nu” se clasează pe locul al II-lea la secțiunea „Șlagăre” și tot în același an Gabriel Cotabiță obține locul al II-lea la secțiunea Creație cu piesa „Să nu ne spunem adio”.

- 1997 - primește trofeul la Festivalul Cântecului de dragoste pentru piesa „Să nu ne spunem adio”

- 1997 - obține diploma de merit la „Unisong International Songs Contest”, USA

- 1998 - obține premiul al III-lea la secțiunea Soul R&B la „Pacific International Song Contest Surfers Paradise, Australia

- 1998 - obține trofeul pentru piesa „Balada timidului etern”

- 1999 - obține trofeul pentru piesa „Te iert”

Discografie

modificare

- 1980 - Formații rock 5 (cu formația Redivivus, album colectiv)

- 1983 - Holograf 1 (cu formația Holograf)

- 1987 - În fiecare zi mi-e dor de tine (cu Marina Florea)

- 1988 - Noapte albastră

- 1989 - Noi rămânem oameni

- 1991 - Prima iubire și ultima

- 1993 - Prizonier

- 1997 - Viața e un cazino

- 2002 - Greatest Hits (cu formația VH2)

- 2004 - Dacă n-ai iubi (cu formația VH2)

- 2010 - Fărâme de tandrețe

- 2011 - 2 (cu formația VH2)

- 2012 - 25 de ani de nopți albastre - Best of Gabriel Cotabiță

- 2014 - 3: Live în Garaj (cu formația VH2)

- 2022 - Privirile trecute ( cu Tamy )

$$$

 Femeia reală — specie pe cale de dispariție

Trăim într-o epocă în care femeia adevărată devine o raritate.

Nu pentru că ar fi mai puține femei, ci pentru că s-a pierdut ceva esențial din felul de a fi al lor.

Sub straturile de imagini, concepte și cuvinte mari — „zeiță”, „conștientă”, „vindecată”, „puternică” — se ascunde o absență.

O absență de sine.

Femeia reală nu are nevoie să se proclame.

Ea nu își face reclamă, nu își predică feminitatea, nu o transformă în proiect personal.

Are o prezență care nu cere atenție, ci o atrage în tăcere.

Un gest, o privire, o tăcere pot spune mai mult decât toate discursurile despre „energia feminină”.

Femeia reală nu confundă tandrețea cu slăbiciunea, nici forța cu agresivitatea.

Ea nu are nevoie să compenseze, pentru că este întreagă chiar și în neîmplinire.

Are curajul de a nu ști, de a nu demonstra, de a nu performa.

Într-o lume care a înlocuit simplitatea cu spectacolul, femeia reală pare invizibilă.

Nu plânge în public pentru validare, nu se filmează dansând extatic, nu vorbește despre „rănile liniei feminine”.

Ea trăiește, pur și simplu, în adevărul ei modest și limpede.

Senzualitatea ei nu se învață la retreaturi, nu se exprimă în sloganuri.

E acolo, în felul cum ține o tăcere, cum privește, cum atinge, cum ascultă.

E o senzualitate fără intenție, fără decor — o vibrație naturală a ființei, nu o scenă de spectacol.

Femeia reală știe să fie prezentă.

Nu ca exercițiu spiritual, ci ca respirație firească.

Ea nu caută să se „împuternicească”, pentru că puterea ei nu a fost niciodată luată, doar uitată printre zgomotele unei lumi obosite.

Poate că de aceea dispare — pentru că lumea modernă nu mai are răbdare cu tăcerea, cu profunzimea, cu subtilul.

Totul trebuie spus, arătat, strigat, vândut.

Dar femeia reală nu vinde nimic. Ea este.

Și tocmai de aceea, într-o epocă de imagini, devine aproape invizibilă.

Femeia reală nu se poate copia, nici învăța.

Nu se obține prin tehnici sau ritualuri.

Ea se întâmplă acolo unde sinceritatea e mai puternică decât rolul, și simplitatea mai vie decât dorința de a impresiona.

Și poate că, într-o zi, când zgomotul se va stinge,

vom redescoperi că feminitatea nu se caută — se trăiește.

Iar femeia reală nu e o specie pierdută, ci una care a ales să rămână tăcută.

___________________

P. H.