$$$

 PORECLELE SINGURĂTĂȚII 

                  ✍️ADRIAN PĂUNESCU

„Singurătatea care mă condamnă 

Să se numească început de toamnă, Și să se-mbrace în atâtea frunze

Încât să-mi fie gândurile-ascunse.

Dar nu,mai bine altfel să se cheme, 

Ar fi probabil încă prea devreme, Când nici un car povara nu-şi răstoarnă, 

Singurătatea se numeşte iarnă.

Și voi cădea aşa cum se mai cade

În margine de magice balade, 

Şi primăvara mea neomenească, 

În nici un fel n-o să se mai numească.

Şi-apoi de ce mă dor acestea toate? De ce te rebotez, singurătate, 

Când mi-e destul în adâncimea sumbră, 

Că vara mai am dreptul la o umbră?

$$$

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️CHARLES BRONSON.....

      S-a stins într-o zi de 30 august 2003....

    💕CHARLES BRONSON și JILL IRELAND, unul dintre cele mai pline de farmec cupluri ale anilor ’60 și ’70, au scris o pagină de neuitat de cinema și dragoste.

       -S-au cunoscut pe platoul de filmare al filmulu" THE GREAT ESCAPE "în 1962. Ea a fost căsătorită cu DAVID MCCALLUM, dar BRONSON nu a ezitat să-i spună colegului său: „Mă voi căsători cu soția ta.” 🫢Cuvinte care păreau nebunești... dar în 1968 au devenit realitate.

     -Din acel moment, BRONSON și JILL nu au fost doar soț și soție, ci și colegi de platou în filme intense precum "THE MAN IN THE TWO SHADOWS "și "ASSASSIN PROFESSION". El, icoană a omului dur cu inima ascunsă; ea, elegantă și puternică, capabilă să echilibreze arta și viața cu grația ei.

     -Plimbarea lor în SAINT-GERMAIN-DES-PRÉS, PARIS, 1970 este de neuitat: el cu stilul său dur, ea rafinată și strălucitoare. O imagine care încă spune totul despre legătura lor unică.

    -Idila lor a durat peste douăzeci de ani, până când JILL a dispărut în 1990....😢 BRONSON, marcat de pierdere, nu s-a recăsătorit niciodată.

     💕O iubire adevărată, profundă, care dăinuie și astăzi în memoria celor care i-au iubit. 

R.I.P. Jill & Charles 🥀

     Bel-Esprit

$$$

 Bună dimineața!

 🍂 LEGENDA TOAMNEI.....

Se povestește din bătrâni, ca într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale: PRIMAVARA,VARA ,

TOAMNA,IARNA 

     Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, doar erau lumina ochilor săi...

    -La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăție a anunțat că era momentul ca cea de-a treia fiica să-si înceapă călătoria spre ținuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora o mulțime de daruri, pe care le pregătise din timp: culori din cele mai blânde si luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate si înmiresmate luate de la Florarul împărăției , ploi mănoase din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Șef si multe, multe alte bogății…..

    Dar TOAMNA nu prea era mulțumită, si-ar fi dorit si altceva, ceva care sa o facă si mai frumoasă si iubită de oameni.

– Dar esti minunată, ii spuse tatăl, ce ți-ai putea dori mai mult?

– Aș vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele sa strălucească doar pentru mine.

– Dar acest lucru nu e posibil, SOARELE e prietenul vostru, deci si al surorilor tale. Lumina sa neprețuită vă însoțeste pe fiecare in călătoria voastră.

– Dar eu vreau ca SOARELE sa fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu SOARELE.

– Ce gând mai este si acesta? întrebă mirat Tatăl Anotimpurilor. Ti-am explicat ca frumusețea ta e data de veștmintele deosebite pe care le porți si de toate darurile cu care esti impodobită.

– Dacă nu vrei sa-mi faci pe plac si sa poruncește SOARELUI ce ti-am spus, atunci anul acesta nu mai plec in călătorie. Si nu-mi pasa ce vor crede oamenii.

Văzând ca fiica sa rămâne îndărătnică in hotărârea sa, tatăl se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră si foarte aprigă in dorințele ei. După un timp, o chemă la sine si ii spuse:

– Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca in cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru: să aduni in coșul tău toate razele de soare. Si când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi imbracată in haina SOARELUI …..

     -Si de atunci, TOAMNA încearcă in fiecare an să adune cat mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl sau haina cea minunată. Dar, SOARELE, deseori se retrage in spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile si frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel. Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri iar frumusețea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede SOARE …..

Web

$¢$

 💕CLAUDIA MILLIAN, MUZA ŞI IUBIREA LUI ION MINULESCU.... 

💕CLAUDIA MILLIAN şi ION MINULESCU au format unul dintre cele mai solide cupluri din literatura română. ...Au trăit împreună o frumoasă poveste de dragoste vreme de 37 de ani. ...poetul plecând spre eternitate în ziua aniversării căsătoriei...11 aprilie 1944...

     Poeta CLAUDIA MILLIAN a fost nu doar soţia, ci şi muza lui ION MINULESCU. CLAUDIA MILLIAN a fost soţia, muza şi iubirea vieţii poetului ION MINULESCU....    

      Despre relaţia şi căsnicia celor doi se spune că a fost una dintre cele mai frumoase şi mai trainice poveşti de dragoste din literatura română.   

      Poetul ION MINULESCU şi-a găsit aleasa inimii la vârsta de 29 de ani. Era deja un nume consacrat, un poet apreciat şi un bărbat curtat. 

       Inima i-a fost furată de profesoara de desen CLAUDIA MILLIAN, pictoriţă şi poetă. I-a apropiat, dincolo de pasiunile comune pentru versuri şi artă, o mare pasiune reciprocă.    

      Pentru profesoara de desen, poetul reprezenta una adevărat idol...iar pentru el CLAUDIA a fost cea mai frumoasă femeie... Amândoi împărtăşeau aceeaşi aplecare către poezia simbolistă. 

       CLAUDIA MILLIAN era absolventă de BELLE ARTE si de Arta Dramatica, însă s-a îndreptat către o carieră în literatură. Debutase în noiembrie 1906 într-un ziar in PLOIEŞTI cu poezia ”DIN TRECUT ”.    

     De la data întâlnirii, cei doi au devenit nedespărţiţi şi perechea lor a fost una dintre cele mai admirate în epocă. În 1911, pe 11 august a venit pe lume MIOARA LAURENŢIA, singura fiică a lor, deşi cei doi nu oficializaseră căsătoria.   

     S-au căsătorit în 1914, în plin Război Mondial. Căsătoria a avut loc pe 11 aprilie 1914 şi după ceremonie ION MINULESCU si CLAUDIA MILIAN au fugit din calea războiului la IAŞI. 

Au revenit în Capitală în 1920. 

      Timp de 34 de ani cât i-a stat alături lui MINULESCU, CLAUDIA MILLIAN MINULESCU a fost nu doar soţia şi partenera de viaţă a acestuia, ci şi unica sa muză.... Pentru CLAUDIA a scris ION MINULESCU celebre versuri de amor din poezia ”ROMANŢĂ FĂRĂ ECOU ”, care aveau să facă istorie .   

 

“Iubire bibelou de porţelan

Obiect de pret cu smalţul nepătat 

Rămâi pe loc acolo unde eşti 

Să nu te mişti 

şi dacă ne iubeşti 

O, dacă ne iubesti cu adevărat 

Aşteaptă-ne la fel încă un an 

Un an măcar 

Atât 

Un singur an 

Iubire, bibelou de porţelan.”   

Şi tot Claudiei, în momentele de neîncredere şi gelozie, urmare a decepţiilor din trecut, i-a dedicat versurile poeziei ”CELEI CARE MINTE ” publicată în 1906.: 

„Eu stiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine 

Dar fiindcă azi mi te dai toată 

Am să te iert 

E vechi păcatul 

şi nu esti prima vinovată!…

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări, 

Nu-ţi cer să-mi spui 

Nimic din tot ce-ai spus la alţii 

Ci tot ce n-ai spus nimănui.”   

      ION MINULESCU a murit chiar pe 11 aprilie 1944, în ziua aniversării căsătoriei.... A fost răpus de un stop cardiac, la 63 de ani. 

     CLAUDIA MILLIAN i-a supravieţuit aproape două decenii. 

      În anii de după dispariţia lui MINULESCU, a scris şi a pictat. 

     Creaţiile sale de după moartea poetului pe care l-a iubit reflectă dorul faţă de partenerul care i-a stat alături 37 de ani : 

„Poate ca de pe pajistea smaltuita a infinitului vei prinde cuvintele mele ca pe niste boabe de mei, pentru porumbeii cerului”. 

    S-a stins din viaţă la 74 de ani şi a fost înmormantată alături de soţul ei în cimitirul BELLU.

✍️Elisabeth Bouleanu 

CONSIDERAȚIE ȘI RESPECT!

$$$

 Am citit asta undeva și mi-a placut...

..La 20 de ani mergeam mândră, râdeam cu gura până la urechi, aveam toți dinții și ochii îmi sclipeau de bucurie,acum merg apăsat,râd calculat și ochii caută frumusețe fără sclipici.

......La 20 de ani mâncam ciocolată, acum savurez ciocolata. 

.....La 20 de ani, săream dimineața din pat direct la dulapul cu haine, acum mă duc la geam şi caut răsăritul.

     Pentru că acum știu că trebuie să prețuiesc viața,viața se trăieşte cu clipa nu cu anul.

    .....Acum am înțeles:

Mi s-a dat o viață și nu mi s-a promis nimic.

Azi eşti în viață, mâine nu se ştie...

Trăiește fiecare zi ca fiind ultima....

     Frumos în suflet să avem!🌹

$$$

 

😢 MOARTEA PRINȚESEI DIANA.....

                  🖤❤️ "PRINȚESA INIMILOR"...

       "Nu vreau cadouri scumpe.....

   Nu vreau să fiu cumpărată.....am tot ce îmi doresc. Vreau doar pe cineva care sa fie acolo pentru mine,să mă facă sa ma simt în siguranță....."

         Puțin după miezul nopții.....în primele ore ale zilei de 31 august 1997,o limuzina s-a zdrobit de un pilon al unui tunel din Franța......😢

     " ...... am aterizat cu mama la Londra si tin minte ca nu am intrat in hotelul in care stateam mereu..am lasat doar bagajele in fata si am plecat pe strazi..am stat mult in parc, am mers mult,

am intrat foarte tarziu in hotel si pur si simplu nu am adormit,stateam jumatate afara pe geam si priveam..dintr -o data foarte mare galagie..o rumoare parca venita din pamant, din asfalt, din cer..parca toata lumea vorbea deodata si n-o mai auzeam deloc nici pe ea, nici nimic..

😢a murit DIANA..ce?..printesa, mama..a murit..unde? uita-te, a murit😢, e la televizor..

si din clipa aceea timpul s-a oprit real in loc..parca murisem noi😢, cei de afara, totul, toti..sufletul..fara explicatie traiam acel sentiment imposibil fata de o persoana pe care nu o cunosteam..o nebunie aparent inexplicabila..

o nebunie ce intr o secunda a cuprins totul si pe toti..nu mai exista nimic..decat viata fara ea..

am iesit .....am intrat..nu mai dormea nimeni..nu au mai existat zile si nopti..

a inceput o saptamana in care am vazut..si de atunci niciodata, numai iubire❤️..iubirea mergea pe strada, langa mine in fiecare secunda, in fiecare om, eram toti aceiasi, vorbeam intre noi ca si cand ne stiam de mereu..timpul nu exista si cred ca am sa tot repet asta..

ea a oprit timpul si universul in loc.. oamenii nu au mai stiut decat sa care flori....sa se iubeasca❤️..totul era numai iubire❤️ peste tot...., pe fiecare strada.... in fiecare vitrina..era numai EA....PRINTESA INIMILOR....nu mai exista nimic..

zile in sir in care noaptea si ziua erau una si aceeasi..in care aerul si lumina erau altele la propriu..

eram atat de copil deodata..nu mai voiam sa plece mama..nu mai voiam sa plece mama nimanui..

Londra era ea..toata..un suflet..al ei..peste tot..

eram cu miile si parca nu era nimeni..parca fiecare era doar cu el insusi si cu ea..

ma gandesc mereu..

atata iubire..❤️

acasa.."

era 31.08.1997🖤

Dana Budeanu

aici fotografiată de  Mario Testino la Kensington Palace,în anul morții sale violente 1997

$$$

 SCRISOARE CĂTRE CONSTANŢA BUZEA

                   ADRIAN PĂUNESCU                

                           

   A fost aceasta insăşi viaţa noastră,

Cum poate fi şi cum nu poate fi,

Ne-am pustiit în nişte cărţi de versuri

Şi ne-am îmbogăţit în doi copii.

  Ne-am cunoscut în lumea literară

Şi mi s-a năzărit curajul să-ţi

Apar în cale, ca-ntre noi să curgă

Cerneala virginalei voluptăţi.

   Eram săraci şi nu aveam pe nimeni

Si ne târam sub cer cu paşii grei,

Am declanşat la cununia noastră

Un chef de douăzeci şi cinci de lei.

  Doi miri într-un subsol cu igrasie

Şi doi poeţi răniţi de ideal,

Iar Tudor Ursu, prozator şi meşter,

Ne-a tras curent, din stradă, ilegal.

   Am fost prea solidari în suferinţă

Şi prea curaţi, pe când eram săraci,

Ca să reziste căsnicia noastră,

Dar tu, Constanţa Buzea, ce mai faci?

  În vremurile când credeai în mine,

N-aveai îndreptăţirea de-a visa,

Acum, speranţa ta e confirmată

Şi s-a adeverit credinţa ta.

  Dar, cum spuneai, în ultima scrisoare,

De-o vârstă cu copiii noştri mari,

Nu ne-a rămas, din toată nebunia,

Decât salutul de pe doi gheţari.

    Şi, totuşi, eu mai aflu despre tine

Chiar de la cei ce nu ştiau nimic,

Despre iubirea şi-nvrăjbirea noastră

Şi care-acum ne zic şi ne dezic.

   Copiii noştri ne împing din lume,

Crescând rezumativ din amândoi,

Copiii noştri sunt ca două timbre

Pe ultima scrisoare dintre noi.

   Înfăşuraţi în propriile drame,

Nu ne mai pot copiii ajuta,

Noi suntem trişti, când nu ne vede nimeni,

Şi bem arar, amar, câte-o cafea.

    (25 ianuarie 1998)