$$$

 De ce românii încă spun "merg la PECO" deși brandul a dispărut de 35 de ani?

Când automobilul a început să devină prezent pe drumurile României, statul a simțit nevoia unei identități unice pentru locurile unde șoferii se aprovizionau cu combustibil. 

Așa a apărut în 1958 denumirea PECO - un brand care avea să marcheze patru decenii de istorie românească.

Numele nu vine de la "Petrol și Combustibili", cum cred majoritatea românilor, ci de la "Produse Etilate cu Cifra Octanică". Era acronimul întreprinderii de stat responsabile cu distribuția carburanților.

România avea o industrie petrolieră completă - de la extracție la distribuție. Sondele Rafirom scoteau petrolul din pământul românesc, Petrotrans îl transporta prin 1.800 kilometri de conducte către cele 10 rafinării, iar PECO se ocupa de distribuție.

Într-o perioadă în care Daciile, ARO-urile și camioanele umpleau drumurile, sigla PECO era un reper la fel de important ca indicatoarele rutiere. România avea peste 580 de benzinării PECO înainte de 1989.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna o benzinărie PECO. Nu era doar alimentare cu carburant - era un mic univers al drumului. Aici îți verificai presiunea în pneuri, completai uleiul, schimbai câteva vorbe cu angajatul care îți cunoștea mașina.

PECO-urile erau ingrijite exemplar - spații curate, reclame mari și colorate, multă lumină. În presă se făcea reclamă la produsele PECO, iar brandul era pe picior de egalitate cu Dacia sau Carpați.

Anii '80 au adus declinul. Raționalizarea carburantului a lovit dur în PECO. Mașinile circulau alternativ în funcție de numărul de înmatriculare - cu soț sau fără soț.

Te-ai întrebat vreodată de ce românii încă spun "merg la PECO" când vorbesc despre orice benzinărie? Pentru că PECO nu era doar un brand - era sinonim cu drumul, cu mobilitatea și cu libertatea pe patru roți.

După 1989, PECO a dispărut oficial. În 1996 s-a transformat în Compania Română de Petrol, apoi în Petrom. În 2004, OMV a cumpărat Petrom și a păstrat măcar două din cele trei culori ale logo-ului original.

Astăzi, numele a rămas atât de adânc imprimat în cultura noastră, încât chiar și tinerii care n-au apucat epoca folosesc termenul. Este o moștenire lingvistică transmisă prin generații.

PECO a fost primul brand românesc care a unit o țară întreagă în jurul unei experiențe comune: drumul și libertatea de a merge oriunde. Un brand care, deși a dispărut, continuă să trăiască în vorbirea românilor.

#urmaritori

#toatalumea

@reper 

Romania Noastra

$_$

 Una dintre Marile Iubiri ale istoriei...

Este una din cele mai nebune, tragice și pasionale povești din istorie....

O fată răpită dintr-un sat amărât din Ucraina, a ajuns din sclavă... regină neîncoronată a celui mai puternic imperiu din lume.

Sultana Hürrem - sau Roxelana, femeia care a frânt inimi, a răsturnat legi și a schimbat cursul istoriei cu un zâmbet.

Povestea asta te va face să oftezi adânc, ca după un cântec vechi de dor și de sânge.

Iată pe scurt ... Povestea Sultanei Hürrem

...Copila din Rohatyn...

În jurul anului 1505, într-un sat uitat de lume din Ucraina de azi, o fetiță cu părul roșu ca focul și ochii de smarald se juca în pragul casei.

Se numea Alexandra Lisowska - dar lumea avea să o cunoască altfel.

Într-o noapte, tătarii au năvălit.

Satul i-a fost ars...Părinții uciși...

Ea, doar o copilă, a fost legată, vândută, silită și dusă pe un drum fără întoarcere ...spre Imperiul Otoman.

Plângea în tăcere, fără să știe că destinul o pregătea să devină regina imperiului care i-a distrus copilăria.

Roxelana a fost sclava care a învins haremul...

Ajunsă la Istanbul, a fost vândută în haremul lui Suleyman Magnificul - cel mai puternic om de pe Pământ la acea vreme.

Acesta avea sute de concubine, femei frumoase ca niște icoane, dar pe Alexandra a remarcat-o imediat.

Ea Râdea...Nu tremura....Nu cerșea milă.

Avea în ochi un foc care nu se vedea des în sclavi.

A redenumit-o Hürrem, care însemna „cea veselă".

Și într-o lume de supuse, ea a fost un foc viu.

Suleyman s-a îndrăgostit nebunește.

A uitat de celelalte.

Îi asculta poveștile.

O lăsa să-i citească poezii.

Seară de seară, în palatul Topkapi, un sultan încoronat se lăsa cucerit de o fostă sclavă.

Dragoste, sânge și putere...

Ce a urmat?

Ceva ce nu se mai văzuse în Imperiul Otoman:

Suleyman a rupt tradiția de secole și s-a căsătorit cu Hürrem.

A înfruntat ura vizirilor, răzvrătirea mamei sale, revolta haremului.

Dar a ales-o.

Pentru că dragostea lor nu era pământească.

Era o arsură care sfida tronuri.

Hürrem i-a dăruit 6 copii.

Îl sfătuia în politică.

Scria scrisori diplomatice.

A construit moschei, spitale, băi publice

- și a devenit prima femeie din istoria Imperiului cu un asemenea rol public.

Dar nu totul era iubire.

Femeia care a învins, dar a plătit multe ...

Ca să-și protejeze copiii, Hürrem a intrat în jocul puterii.

A pus la cale executarea lui Ibrahim Paşa, cel mai apropiat prieten al sultanului.

A urzit intrigi.

A stârnit suspiciuni.

I-a întors pe fiii sultanului unul împotriva altuia.

Cel mai răsunător episod?

Moartea prințului Mustafa, fiul dintr-o altă concubină, iubit de oșteni și popor.

L-a convins pe Suleyman că e trădător.

Mustafa a fost sugrumat cu mătase.

Poporul a plâns.

Suleyman n-a mai fost același.

lar Hürrem... a știut că blestemul puterii i-a mâncat sufletul.

Atunci și-a grăbit ..Sfârşitul .... sfârșitul unei regine fără coroană.

Hürrem a murit în 1558.

Nu pe câmpul de luptă, nu otrăvită.

A murit încet, roasă de dureri și de remușcări.

Într-un palat tăcut, înconjurată de perne scumpe și suspine tăinuite.

Suleyman, bătrân și trist, a vizitat zilnic mormântul ei.

A construit un mausoleu lângă el însuși, pentru ca, în moarte, să rămână alături de femeia care i-a ars inima și i-a schimbat domnia.

Este și o Poezie pentru Hürrem...

Ai fost sclavă și ai devenit regină,

Dar n-ai fost niciodată liberă.

Ai râs în fața sultanului,

Dar ai plâns nopți întregi în umbra puterii.

Ai dat viață, ai luat vieți,

Ai construit și ai dărâmat,

Lumea te-a iubit și te-a urât,

Dar nimeni nu a înțeles... că erai doar o fată

care voia să nu mai fie forțată...

Text preluat

$$$

 ,,Cele 10 porunci ale poporului Roman dintr-un ziar din 5 Octombrie 1930...

1. Daţi copiilor voştri nume românesc!

2. Păstraţi-vă graiui, portul şi obiceiurile cele

vechi româneşti, pentru că acestea sunt temeliile întregii

naţii româneşti.

3. Limba românească este o moştenire din bătrâni,

şi totodată o avere care nu trebue să se piardă

niciodată.

4. Adunaţi toate scrierile precum şi toate poeziile,

cântecele, chiuiturile, basmele şi proverbele româneşti,

ca nu cumva să se piardă, daţi-Ie de Ia gură

la gură ca să le ştie fiecare.

5. Păstraţi-vă legea ortodoxă, bisericile precum

şi toate lucrurile din vechime.

6. Nu uitaţi la orice pas sau lucrare, că sunteţi

Români. Cumpăraţi tot ce vă trebuie numai dela Români.

7. Fiţi mândri dacă sunteţi în stare de a învăţa

pe alţii a vorbi limba cea frumoasă românească.

8 Fiţi mândri de poporul românesc, pentru că el

este unicul care a luptat cu toate liftele păgâne pentru

a păstra graiul românesc moştenit din vechime.

9. Ajutoraţi totul ce simte adevărat româneşte.

10 Ca buni români nu uitaţi niciodată de Dumnezeu,

pentru că numai prin credinţa Iui s-a păstrat

binele întregei Românii Mari de azi."

$$$

 La 17 august 2013, deci cu 13 ani în urmă, eu și amicile mele de călătorii în stil „singure de capul nostru”, vizitam #MuzeulRodin din Paris. Piesa de rezistență a muzeului, din punctul meu de vedere rămâne lucrarea #BURGHEZIIDINCALAIS. O poveste foarte frumoasă cu iz patrotic și o mare răspundere administrativă.

-Opera comemorează un eveniment din timpul Războiului de Una Sută Ani, când orașul Calais, port francez la Canalul Mânecii, s-a predat englezilor după un asediu de unsprezece luni.

Conducătorii orașului, în 1884, l-au însărcinat pe #Rodin să creeze o sculptură care să glorifice spiritul de sacrificiu și curajul a șase nobili care s-au oferit spre jertfă pentru salvarea concetățenilor lor. 

Lucrarea a fost finalizată în 1889 și este expusă în grădina muzeului Rodin. Originalul se află la Calais, inaugurat în 1885 în prezența artistului.

Despre cucerirea orașului Calais și povestea celor șase burghezi care și-au oferit viața, aflăm de la cronicarul francez Froissant care menționează numele a doar patru din ei:

1-EUSTACHE DE SAINT PIERRE, cel din mijloc, cel mai bogat și mai bătrân, care s-a predat primul spre sacrificiu.

2-JEAN D'AIRE (înalt, slab, drept și demn, el ține în mâini cheile orașului).

3-JAQUES DE WIESSANT ( cu mâinile în sus, în spatele lui Eustache de Saint Pirerre) și

4-PIERRE DE WIESSANT, fratele mai mic a lui Jaques de Wiessant ține o mână ridicată și se întoarce spre Jean de Fieness, . Numele celorlalți doi, s-a găsit într-un manuscris la Vatican.

5-JEAN DE FIENNES, cel mai tânăr, cu mâinile depărtate privește spre Jaques de Wiessant.

6-ANDRIEUS D'ANDRESS își ține capul în mâini și își ascunde fața

Orașul Calais a cunoscut o mare dezvoltare economică datorită comerțului pe mare, motiv pentru care englezii l-au blocat timp de un an (august 1346- august 1347) în efortul de a-l cuceri, perioadă în care populația a suferit cumplit de foame și sete.

După un an , Regele Eduard al III-lea i-a somat pe orășeni să trimită cheile prin câțiva cetățeni bogați, cu ștreangul la gât pentru a fi spânzurați pentru rezistența lor îndârjită. În caz contrar, va rade orașul.

În final, Regina Phillippa de Hainault, soția regelui Angliei, admirând curajul și sacrificiul celor șase, s-a rugat de rege să-i ierte. Regina era însărcinată și credea că moartea celor șase va fi de rău augur pentru copilul încă nenăscut.

În 1895, monumentul a fost instalat în Calais pe un mare piedestal în fața Parcului Richelieu , un parc public, contrar dorințelor sculptorului.

Abia mai târziu s-a realizat viziunea lui, când sculptura a fost mutată în fața primăriei din Calais unde se află și în prezent.

Irina Popovici, Florica Nitu și Cristina Filip, la depănat amintiri !!

$$_

 Ana Pauker 

S-a născut pe 13 februarie 1893, în comuna Codăești, județul Vaslui, într-o familie de evrei săraci. Numele ei real era Hannah Rabinsohn. Tatăl era învățător de religie, sever și tradiționalist. Încă din copilărie, Ana s-a revoltat împotriva regulilor. A fost elevă bună, dar însetată de idei noi. A intrat în contact cu literatura socialistă în adolescență și asta i-a schimbat viața.

În tinerețe, a lucrat ca învățătoare, dar și ca militantă socialistă. S-a căsătorit cu Marcel Pauker, inginer și comunist convins, și împreună au intrat în Partidul Comunist din România. Au avut doi copii, dar viața lor de familie era tot timpul umbrită de lupta politică și de exiluri.

În anii ’20 și ’30 a trăit perioade lungi în străinătate, Viena, Moscova, Paris. A fost arestată de mai multe ori pentru activitate comunistă ilegală în România. În 1935, e închisă la Doftana, apoi eliberată în urma unui schimb de prizonieri cu comuniști din Franța. În Moscova, devine o figură importantă în Internaționala Comunistă și intră în cercul stalinist.

Soțul ei, Marcel Pauker, este arestat în URSS în 1937 și executat în timpul epurărilor staliniste. Ana nu recunoaște oficial ce s-a întâmplat, dar în cercuri restrânse se spune că a știut și că a ales să-și continue cariera politică. Unii istorici o acuză că nu a mișcat un deget pentru a-l salva, alții cred că nu avea puterea să intervină.

După război, în 1945, revine în România ca parte a conducerii comuniste susținute de sovietici. În scurt timp devine ministru de externe (prima femeie din lume într-o astfel de funcție), viceprim-ministru și membru de rang înalt în Biroul Politic. Era temută, respectată și considerată „Doamna de fier” a comunismului românesc. Avea un discurs ferm, era cultivată și vorbea mai multe limbi.

Însă puterea ei absolută stârnea și gelozii. În 1952, Gheorghe Gheorghiu-Dej o acuză de „deviaționism de dreapta” și o înlătură. Oficial, din motive ideologice. Neoficial, pentru că devenise prea influentă și nu mai putea fi controlată. E ținută sub supraveghere, izolată, dar nu executată.

Ultimii ani îi trăiește discret, fără a fi arestată, dar permanent monitorizată. Moare în 1960, de cancer la sân, la București. Nu a mai apucat reabilitarea politică, iar numele ei rămâne asociat cu perioada cea mai dură a instaurării comunismului în România. Pentru unii, a fost o trădătoare și un instrument sovietic. Pentru alții, o femeie care a ajuns, prin inteligență și ambiție, să conducă o țară într-o lume a bărbaților.

Sursa : Lumină în cuvinte

$$$

 Pe 22 și 23 august 2025 va fi Lună neagră, un eveniment care are loc la fiecare 33 de luni și care stârnește atât curiozitatea astronomilor, cât și a pasionaților de astrologie. Fenomenul nu este un termen oficial în astronomie, dar a intrat în cultura populară pentru a desemna o situație rară în ciclul lunar.

O „Lună neagră” poate însemna mai multe lucruri. Cea mai cunoscută definiție este apariția a doua Luni noi într-o singură lună calendaristică. Alteori, termenul desemnează a patra Lună nouă într-un singur anotimp astronomic, când în mod normal sunt doar trei. În august 2025 vom avea de-a face cu o Lună neagră sezonieră, vizibilă pe 22 pentru regiunile aflate în spatele fusului orar UTC și pe 23 pentru restul lumii.

Din punct de vedere astronomic, Luna nouă este momentul în care partea luminată a satelitului este orientată spre Soare, iar Pământul vede doar fața întunecată. De aceea, Luna devine practic invizibilă. Așadar, nu vom putea admira un spectacol vizual direct, însă cerul întunecat din acea noapte va fi ideal pentru observații astronomice și pentru contemplarea stelelor.

În astrologie, fenomenul capătă conotații simbolice. Mulți îl leagă de energia lui Lilith – Luna neagră, un punct imaginar al orbitei Lunii, considerat a aduce intensitate, transformare și confruntare cu umbrele interioare.

Indiferent cum alegem să privim fenomenul – ca un simplu joc al calendarului cosmic sau ca un simbol cu încărcătură spirituală – Luna neagră rămâne un prilej rar și fascinant de a privi cerul cu alți ochi.

$$$

 Știați de ce păsările zboară în forma literei V? ✈️ Această strategie nu este întâmplătoare, deoarece, atunci când o pasăre bate din aripi, creează în spatele ei mici vârtejuri de aer care ajută păsările din spate să depună mai puțin efort. 

Studiile arată că zborul în V poate reduce consumul de energie al întregului stol cu până la 20%. Această formă le permite să reziste în călătorii lungi, uneori de mii de kilometri.

• Orientare și coordonare

Pe lângă avantajul aerodinamic, litera V oferă și o vizibilitate excelentă. Fiecare pasăre are contact vizual clar atât cu liderul, cât și cu vecinii săi, facilitând coordonarea, evitarea coliziunilor și menținerea direcției corecte.

• Schimbarea liderului

Liderul, care depune cel mai mare efort, este înlocuit periodic de un alt membru al stolului. Acest schimb constant menține echilibrul energiei și le permite tuturor să ajungă la destinație.

• O lecție din natură

Zborul în V arată cât de mult contează cooperarea. Nicio pasăre nu ar putea să parcurgă singură aceste distanțe uriașe fără să obosească rapid. Împreună, însă, stolul reușește să înainteze mai ușor și să ajungă la destinație.