miercuri, 9 iulie 2025

$¢$

 -Pacient la final de veac.

           -----✍️꧁Adrian Pãunescu꧂


,,Şi află, doctore, c-aici mă doare,

Acolo unde geme-un colţ de ţară,

Acolo unde plînge fiecare

Ca naţiunea noastră să nu moară.

Iar dacă e de completat o fişă,

Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,

Începătura bolii este grijă,....

Farmacopeea stă să se răstoarne

Asupra mea cu toate ale sale,


Dar eu port rana veacului în carne

Şi am în splină ţărăneasca jale.

Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul

Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă,

Apoi să-mi iscăliţi certificatul

Că nu ştiţi boala care mă mănîncă.


O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii

Mi-e capul greu de fiecare veste

Şi nici un minister al sănătăţii

De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.


Sînt numai un creion care îşi scrie ...............

Deci, doctore, acestea se întîmplă,

Acestea să le afle telegraful

Mă trage mîlul veacului de tîmplă

Din care nu vreau să se-aleagă praful.


Mai am în mine bucurie multă,

Mai am în mine dorul de-a vă spune: ...............

Eu sînt bolnav de soarta Europei

Şi Pacea doarme-n inimă la mine.


Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,

Dureri de şale, şoc de şapte arte,

Artrită la picior şi la aripă

Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte,, NEVĂZUTĂ

$$$

 GÂNDUL ZILEI.... ADRIAN PĂUNESCU....PE STEAUA CU NUMELE PALER....

S- au împlinit 99 de ani de la nașterea lui Octavian Paler (n.,2 iulie 1926-d.2007), poet, prozator, eseist și publicist,om politic ,critic literar,,cunoscut pentru capodopera „Viața pe un peron”.

Octavian Paler, un Om printre oameni ,cum puțini sunt .Un spirit erudit,rafinat,cerebral,ironic și autoironic, neînțeles de contemporani. A fost un jurnalist și comentator extrem de apreciat,mai ales în urma participării la emisiuni de televiziune, unde a exprimat poziții extrem de pertinente pe teme politice,de moralitate ,fiind un critic înverșunat al clasei politice românești. A fost " un Rac autentic " un rătăcitor în vremea paradoxurilor!

"Nu avem timp să fim buni.

Nu avem timp să fim blânzi.

Nu avem timp să iubim.

Avem timp doar să murim.”

Prin fiecare rând scris, Octavian Paler ne-a lăsat oglinda unei conștiințe vii, într-o lume adesea grăbită să uite esențialul.


Poetul Adrian Păunescu creionează cu verticalitate portretul scriitorului Octavian Paler,cel care " a stat de veghe / Cu grija dreptății și a țării " pe muchie de cuțit"! 


     Pe Steaua cu numele Paler...


"Prietene, dormi, că e noapte

Şi ai de bătut drumuri lungi.

Spre steaua cu numele Paler,

Pe care voiai să ajungi.


Ştiam că le meriţi pe toate,

Şi dreptul la da, şi la nu,

Şi parcă uitasem că totuşi

Ai dreptul la moarte şi tu.


Ai stat viaţa-ntreagă de veghe,

Pe muchia acestui cuţit,

Cu grija dreptăţii şi-a ţării,

Precum îţi fusese sortit.


Ce singur ai fost toată noaptea,

Ce singur în ultim popas,

Ce singur în cer te întuneci,

Ce singuri pe-aici am rămas.


Drum bun către dincolo, frate,

Şi-n viaţă, şi-n moarte stingher,

Drum bun către propria pace,

Drum bun către Lisa din cer.


Armurile pentru plecare

Le-nchidem la ultima za,

Sub steaua cu numele Paler,

Că ştim c-o vei umaniza.


Şi poate cândva, într-o noapte,

Zdrobiţi de părerea de rău,

Noi, toţi, vom afla că e viaţă,

Pe steaua cu numele tău"...

(poezie scrisa la 2 zile dupa ce Octavian Paler s-a mutat intr-o stea.)

 Un gând de recunoștință și admirație pentru Octavian Paler și Adrian Păunescu ,doua spirite luminoase,care au lăsat o amprentă profundă în literatura și conștiința românească ,plecați în nemurire fiecare pe câte o stea !

Janeta Hulea

$$¢

 TELEFON PESTE MOARTE


Adrian PĂUNESCU


În lumea numelor străine,

Mă simt, şi eu, un străinez,

Iau telefonul lângă mine

Şi n-am ce număr să formez.


Trăiesc, fără speranţă, drama

Că neamul meu, acum, e frânt,

Mi-e dor de tata şi de mama,

Dar nu au număr, la mormânt.


De convorbiri cu ei sunt gata

Și în necunoscut mă zbat,

Îi sun pe mama şi pe tata,

Dar crucea sună ocupat.


Au numere secrete parcă

Şi aparatul n-are ton,

Deodată aflu şi tresar că

Nici moartea n-are telefon.


Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,

Cu lacrimi bine vă cuvânt,

Şi uit că aţi plecat departe

Şi n-aveţi roaming, sub pământ.


Formez un număr, oarecare,

Întreb precipitat de voi,

Dar ştiu că mort e cel ce moare

şi nu mai vine înapoi.


Şi, vai, de-atâta timp încoace,

Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,

Dar iarba pe morminte tace,

Cu număr desfiinţat demult.


Şi, dacă o să ţinem minte,

Probabil, când o fi să mor,

Am să vă caut în morminte,

Pe-un număr de interior.

&&&

 ÎN VECI ORTODOCȘI 


    Adrian PĂUNESCU 


De mic sunt ortodox, ca toți ai mei,

aceasta e credința mea creștină,

am învățat cu tălpile să calc,

cum am aflat că mâna se închină.


Atunci am înțeles că sunt dator

să nu cedez cumva vreunei noxe,

ci să rămân, cu neamul meu cu tot,

fidel pe veci credinței mele ortodoxe.


Ai mei puteau muri și n-ar fi dat

credința lor pe nici un fel de bunuri,

nici dacă ar fi fost crucificați,

nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.


În anii dogmei mi-am păstrat și eu

în fiece istorică furtună,

credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,

prin toți ai mei, Biserica străbună.


Și m-am opus căderii în neant

și celor care dărâmau altare,

și clopote-n Ardeal am construit,

și calendare pentru fiecare.


Și „Noul Testament de la Bălgrad”

eu l-am crezut aducător de leacuri

și m-am zbătut ca să apară iar,

la Alba, dup-aproape patru veacuri.


Și-am fost convins că niciun leninism

credința ortodoxă n-o ajută

ci, dimpotrivă, ateismul crunt

ar vrea să o transforme-n surdo-mută.


Dar dintr-o dată ce mi-e dat să simt?

A început la București să crească

un demonism bogat și indecent,

ce-amenință credința strămoșească.


Nevolnicii lovesc pe ortodocși,

îi tot mânjesc și culpabilizează,

îi fac răspunzători de bolșevism,

îi umplu de lehamite și groază.


E clipa când mă simt dator să spun

că nu ne poate frânge vijelia,

că nu sunt bunuri pe acest pământ

ca să ne cumpere Ortodoxia.


Noi nu putem să devenim mormoni

sau altceva, conform unei rețete,

noi suntem ortodocși definitiv,

oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.


Eu n-am crezut ca, într-o zi, s-aud,

această făr'delege epocală:

„Ortodoxia naște comunism!”,

deci, să fugim de ea ca de o boală.


Dar nu există-n lume avantaj

cu care ar putea să ne îmbie

catolici, evanghelici, protestanți,

să ne retragem din Ortodoxie.


Precum nici noi pe nimeni nu silim

să fie ortodox când nu o simte,

noi suntem pe vecie ortodocși,

cu leagăne, cu vieți și cu morminte.


Că nu ne poate nimeni mitui

s-o părăsim pe mama în etate

din tragicul motiv că pe pământ

există alte mame mai bogate.


Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,

când ni-i credința însăși în pericol,

îi salutăm pe ceilalți frați creștini,

că harul de-a iubi nu e ridicol.


Și îi iubim pe toți acești creștini

ce, dincolo de orice paradoxe,

la rândul lor, respectă și iubesc,

pe credincioșii turlei ortodoxe.


Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,

o comedie pare tragedia,

e în pericol cultul ortodox,

se deromânizează România.


Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,

când sumbre acuzații se adună,

ia-n mână crucea de la Est,

ai grijă de biserica străbună.


Și dă-ne dreptul de-a ne apăra,

chiar dacă de la frați asediul vine,

permite-ne să fim în veci creștini,

ca ortodocși, urmându-Te pe Tine.

$¢$

 Suntem pe mâna unor nebuni

          Adrian Păunescu 

Suntem pe mâna unor mari nebuni.

Sunt nopţi şi zile pe pământ

Când nu mai e nimica sfânt

Şi omul trage-n jug din greu,

Nebunii pleacă din spital

Şi intră-n câmpul social

Şi îl ucid pe Dumnezeu.

Nebunii urcă-n vârf de tot,

Comandă lumea idiot,

Declară zilnic un război,

Murim săraci, murim umili,

Din moftul unor imbecili

Şi este vai şi-amar de noi.

Suntem pe mâna unor nebuni,

Suntem pe mâna unor mari nebuni.

Nebunii fac în lume foc,

În oameni nu mai cred deloc,

Ca în relicve care-au fost,

Zoologia e la preţ,

Stau geniile în coteţ

Iar Shakespeare li se pare-un prost.

Nu mai există nici valori,

Nu se mai nasc nemuritori,

Există bani şi-atâta tot,

Să fim maimuţe-n carnaval,

Maimuţa n-are ideal,

Maimuţa are numai bot.

Suntem pe mâna unor mari nebuni,

Suntem pe mâna unor nebuni.

Sunt puse ţările la zid,

Democraţia e un vid,

Sub echilibrul pururi frânt,

Se-aruncă-n lume maladii,

Popoarele spre-a se rări,

Că-s prea mulţi oameni pe pământ.

Suntem pe mâna unor mari nebuni.

Şi totuşi, neamul omenesc,

Contrar acelor ce-l pândesc,

Va ridica pământu-n cer,

Din piatră ne vom lua ovăz

Şi vom lansa cumplitul văz

Din ochii orbi ai lui Homer.

Dar deocamdată

Suntem pe mâna unor nebuni,

Suntem pe mâna unor mari nebuni.

&&&

 Impozite, biruri şi taxe -

        -----✍️꧁Adrian Pãunescu꧂


De ce nu puneţi şi pe râs impozit

Şi birul progresiv pe sărăcie?

De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?

Impozitaţi şi vântul ce adie!


Ar fi păcat să ezitaţi în crima

De-a confisca şi sângele din vine,

Continuaţi prăpădul cu ardoare

Şi răul ce vă face-atât de bine!


Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,

Penumbra, deznădejdea şi oftatul

Şi unghiile care cresc întruna,

Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.


Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,

Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,

Lucraţi neiertător şi echitabil,

Impozitaţi şi laptele de mamă.


Dar ce fiscalitate este aia

Din care nu se fură-ntreaga pâine

Acestui neam ce şi-a luat maidanul

De-a nu trăi în lesă ca un câine?


Taxaţi sever şi strângerea de mână!

Impozitaţi total telepatia!

Luaţi atâtea piei câte vă place

Şi desfiinţaţi prin taxe România!


Ce e complicitatea asta bleagă

Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?

Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,

Treziţi-le revolte şi ambiţii!


Voi nu vedeţi că omul mai respiră?

Cât amânaţi sentinţa capitală?

Loviţi la oase naţia întreagă,

Înduioşarea e un fel de boală.


Adăugaţi impozite şi taxe

Pe taxe şi impozite, cuminte,

Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!

Taxaţi adânc şi morţii din morminte!


Impozite pe floarea dăruită,

Impozite pe cald, ca şi pe rece,

Impozite pe rouă şi pe lună,

Impozite pe notele de zece.


Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,

Fereastra, uşa, merită accize

Când, cu o poftă tragică, Guvernul

Îi dă un nou impuls acestei crize.


Impozite şi taxe pe cuvinte,

Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,

A jupui poporul este nobil,

Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.


Hei, Românie, parcă răstignită,

Degeaba vrem să te-ntrebăm „Quo vadis?”,

Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă

Nici să murim acum nu mai e gratis.


La luptă împotriva tuturora,

Într-un neomenesc război promiscuu,

Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!

Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!

$$$

 A D R I A N P Ă U N E S C U 


       ,,Mi -e imposibil fără tine "


Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă 

Şi nici in ce culori îți stă mai bine, 

Ştiu doar că amintirea nu mă lasă

Și că mi-e imposibil fără tine


Vizionez femei nenumărate, 

Femei interesante mă mai sună, 

Dar rece si străin mă simt de toate

Şi nu mă văd cu ele împreună.


 Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă, 

Care-a decurs din întâlnirea noastră, 

Dar vechiul loc al dragostei mă cheamă

Și tu imi faci cu mâna la fereastră, 


 Subtile explicatii cui i-aş cere ?

Tot prostul face pe interesantul

Şi-n condamnarea asta la tăcere, 

Mai conversez de-a surda, cu neantul.


 Şi cum să transformăm iubirea-n ură, 

De ce nu noi, ci solii să lucreze, 

Şi să pătam simțirea cea mai pură, 

Punând incendiul tot în paranteze ?


 N -aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii, 

Nici să te fac să te-ndoiesti de tine, 

Dar eu te-am adorat fără criterii, 

Estet bolnav, al patimii depline.


 De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă, 

Te-am aparat de bârfe şi de crivăț .

Şi după toată veghea ne-ntreruptă ,

Cedez numai în lupta impotriva-ți .


 Şi , totuşi , tu ai fost cea mai frumoasă, 

La mine-n brațe îți fusese bine, 

Obsesia iubirii nu mă lasă

Și-mi este imposibil fără tine.

$&

 S-a întâmplat în 29 iunie 120: La această dată, o diplomă militară descoperită la castrul Porolissum (azi, satul Moigrad din judeţul Sălaj)...