$3$

 MEMORIE CULTURALĂ - WILLIAM FAULKNER

În data de 6 iulie 1962 a murit William Faulkner,(n. 25 septembrie 1897 ) scriitor american. 

William Cuthbert Faulkner a fost un prozator american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul XX. 

Modernismul lui Faulkner se înscrie în spiritul de influenţă al lui James Joyce, ca model de artă romanescă. 

Născut în 1897 în New Albany, William Faulkner și-a petrecut în micul orășel Oxford din Mississippi, o copilărie legănată de poveștile bătrânei negrese Caroline Barr despre glorioșii și dezastroșii ani ai războiului civil. În aceste povesti revenea mereu figura legendară a străbunicului, colonelul William Clark Falkner, aventurier, războinic și scriitor de succes. (Unul din romanele acestui înaintaș:The White Rose of Memphis (Trandafirul alb din Memphis) cunoscuse 36 de ediții.)

Școala primară și liceul neterminat le va face în orășel, ca apoi să intre funcționar la banca bunicului său, viitorul "model" al lui Sartoris.

În timpul primului război mondial, nefiind primit ca voluntar în armata americană, se înrolează în aviația engleză "Royal Flying Corps", dar rămâne până în 1918 într-o tabără de antrenament din Canada.

Se întoarce acasă, unde se înscrie la universitatea Ole Miss dar după un an se retrage, neavând posibilitatea să-și continue studiile. Războiul nu-l văzuse decât de departe, America o vedea de prea aproape. Și acum, după sublinierea unor biografi, începe a se accentua sentimentul dramei din viețile oamenilor și meleagurile natale. Hrănit în iluziile gloriei apuse și dezamăgit de viața mizeră a Sudului - nici situația familiei sale nu era din cele mai strălucite - tânărul Faulkner se refugiază în scrierea unor versuri romantice sau ermetice.

Preia postul de diriginte al oficiului poștal al universirății din Oxford, publică o culegere de versuri “The marble Faun”(Faunul de marmură), 1924, și apoi pleacă la New Orleans. Aici face cunoștință cu scriitorul Sherwood Anderson, cu ajutorul căruia îi va apare primul roman “Soldier's Pay” (Plata soldatului), 1926. 

Călătorește în Europa, vizitând Italia și Elveția și rămâne câteva luni la Paris. Reîntors publică un roman “Mosquitoes”(Țânțarii), 1927, o imagine amară a mediului de intelectuali snobi și superficiali în care se învârtea. 

La Oxford va trăi din tot felul de munci ocazionale și va scrie.

În anul 1929, publică romanul “Sartoris”, moment crucial în creația sa, o reîntoarcere către istoria legendară sau reală a locurilor natale, începutul celebrei saga despre imaginarul comitet Yoknapatawpha.

Începând cu "Sartoris" , avea să scrie Faulkner mai târziu, am descoperit că merită să scriu despre măruntul meu petec de glie natală și că nu voi trăi îndeajuns ca să termin tot ce se poate scrie despre el. După câteva luni apare “Sound and Fury”(Zgomotul și furia), prima carte a lui Faulkner care are un deosebit ecou.

De aici încolo, vreme de peste treizeci de ani, scriitorul va constitui prin romanele și povestirile sale o mitologie a Sudului care va porni de la date reale sau mitizate ale istoriei prezente și trecute ale acestei regiuni. Doar câteva din aceste opere vor cunoaște, la început, deosebita apreciere și recunoașterea pe care o meritau. 

De abia în 1946, publicarea unei antologii a scrierilor faulkneriene de către cunoscutul critic american Malcolm Cowley, The Portable Faulkner impune opiniei publice din SUA un mare scriitor pe nedrept neglijat. De altfel în 1949, Faulkner va primi Premiul Nobel, în acest fel recunoașterea unanimă încununând o vastă operă, o fascinantă și uluitoare epopee, evocare și invocare a omului care caută să-și cunoască puterile, înfruntându-se pe sine și lumea, în lupta pentru afirmarea valorilor umane.

Creând pe harta lumilor posibile comitatul imaginar Yoknopatawpha, autorul lui l-a dăruit cu o ordine spirituală și temporală minuțios și inepuizabil constituită, până la a înscrie oamenii și întâmplările acestui teritoriu legendar într-un prezent care se numește eternitatea și într-o societate care se numește umanitatea. Ideea de a inventa acest ținut mitic, în care criticii literari au văzut alegoria Sudului american, i-a venit în urma unui vis, în care a văzut un timbru emis de Poșta Yoknopatawpha. Numele său are evidente rezonanțe indiene.

În urma unei crize cardiace, marele scriitor moare la 6 iulie 1962.

Romane:

Soldier's Pay (Plata soldatului) (1926)

Mosquitoes (Țânțarii) (1927)

Sartoris (1929)

The Sound and the Fury (Zgomotul și furia) (1929)

As I Lay Dying (Pe patul de moarte) (1930)

Sanctuary (Sanctuar) (1931)

Light in August (Lumină de august) (1932)

Pylon (Pilon) (1935)

Absalom, Absalom! (1936)

The Unvanquished (Neînvinșii) (1938)

Intruder in the Dust (Nechemat în țărână) (1948)

Requiem for a Nun (Recviem pentru o călugăriță) (1951)

A Fable (O parabolă) (1954) - Premiul Pulitzer pentru ficțiune în1955

The Reivers (Hoțomanii) (1962) - Premiul Pulitzer în 1963

TRILOGIA SNOPES

1. The Hamlet (Cătunul) (1940)

2. The Town (Orașul) (1957)

3. The Mansion (Casa cu coloane) (1959).

Citate WILIAM Faulkner:

“Nu te obosi să-ncerci să fii mai bun decât contemporanii sau predecesorii tăi. Încearcă să fii mai bun decât tine însuți”.

"Ceasurile omoară timpul... Timpul este mort atâta vreme cât este ticăit de micile rotiţe din orologii; numai atunci când ceasurile se opresc, apare şansa de a trăi.”

“După ce beau un martini, mă simt mai mare, mai înțelept, mai înalt. După ce îl beau pe al doilea, mă simt fără egal. După asta, nimic nu-mi mai stă în cale”. 

“Intotdeauna sa visezi si sa impusti mai sus decat crezi tu ca poti. Nu te obosi sa faci lururile un pic mai bine decat contemporanii sau predecesorii tai. Incearca sa te autodepasesti.”

“Un artist este o fiinta condusa de demoni. nu stie de ce l-au ales si de obicei este prea ocupat sa se intrebe.”

“Trebuie să fim liberi nu pentru că pretindem libertatea, ci pentru că o practicăm.”

Sursa:

https://biblacad.ro/2022/06/06/william-faulkner/

$$$

 MEMORIE CULTURALA - LION FEUCHTWANGER

Lion Feuchtwanger s-a nascut in data de 7 Iulie 1884 la München, in Germania. 

A studiat literatura si filosofie la Universitatile din Munchen si Berlin. 

A scris critica de teatru si a fondat, in 1908, revista culturala “Der Spiegel.” 

In 1914, dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, s-a inrolat in Armata Germana, dar a fost lasat la vatra din motive de sanatate. Dupa ce a publicat cateva piese de teatru, a inceput sa scrie romane istorice, debutand cu Die habliche Herzogin Margarete Maultasch (Ducesa sluta Margareta Maultasch, 1923). 

I-au urmat romane de mare succes la critica si la public, printre care: Der falsche Nero (Falsul Nero, 1936, Editura ALLFA, 2012), Die Fuchse im Weinberg (Vulpile in vie, 1946, Editura ALLFA, 2012), Goya oder der arge Weg der Erkenntnis (Goya sau drumul spinos al cunoasterii, 1951) si Narrenweisheit oder Tod und Verklarung des Jean-Jacques Rousseau (Intelepciunea nebunului sau moartea si transfigurarea lui Jean-Jacques Rousseau, 1952).

Persecutat de regimul nazist, a fost nevoit sa se expatrieze si ulterior s-a stabilit in Statele Unite ale Americii, unde a murit in 1958.

Citate Lion Feuchtwenger:

“Omul are nevoie de 2 ani pentru a învăța să vorbească și de 60 de ani pentru a învăța să-și țină gura.”

“Trebuie să te pricepi să fii când zeu, când porc, dar întotdeauna cu graţie.”

“Suferinţa îl face mai puternic doar pe cel puternic, iar pe cel slab îl face şi mai slab”.

“De cei care n-au succes în viaţă se leapădă toţi.”

“Viaţa, oricât ai blestema-o, merită totuşi trăită.”

“Nu există o crimă mai mare decât un război inutil.”

“O dorinţă nu este mai puţin dulce decât realizarea ei.”

“E îndeobşte fără noimă să-l vrei pe om altfel decât este.”

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - MARC CHAGALL

La 7 iulie 1887 vine pe lume la Vitebsk, în Rusia (azi Belarus), Moșe Segal, care se va face cunoscut mai târziu ca artist cu numele de Marc Chagall. Copilul este primul născut al familiei Zachar și Faiga Segal, evrei hasidici de limbă idiș.

Părinții lui Chagall sunt oameni săraci și foarte credincioși. Viața de familie se desfășoară în ritmul sărbătorilor religioase în cartierul destinat de autoritățile țariste evreilor.

Părinții sunt analfabeți, dar fiul învață să scrie, să citească și să cânte la vioară.

Primele cunoștințe le primește la școala evreiască, apoi va urma o școală laică. Dorește să devină pictor, la început însă lucrează ca ucenic la un fotograf, dar reușește să meargă timp de două luni în atelierul lui Iehuda Pen, de la care primește primele lecții de pictură.

Înfruntând multe greutăți, în anul următor pleacă la St. Petersburg, unde în 1907 devine elevul lui Nicolai Roerich, director al Academiei de Arte Frumoase.

Chagall își va continua studiile mai târziu cu Lev Bakst, la Școala Svansev, care îi reunea pe reprezentanții avangardei ruse.

În anul 1910 se hotărăște să plece în Franța.

Ajuns la Paris, artistul își schimbă numele, luând unul cu sonorităţi mai franţuzeşti.

Multă vreme a trăit în sărăcie studiind ziua şi pictând noaptea.

În 1912 lucrările lui Chagall sunt primite la Salonul de Toamnă.

În anii 1913 și 1914 își expune la Berlin tablourile pictate la Paris.

În 1914 își vizitează familia în Vitebsk și, surprins de izbucnirea războiului, va rămâne în Rusia timp de opt ani.

În cercul cunoscuților săi se află poeții Vladimir Maiakovski, Serghei Esenin și Alexandr Blok. Vin apoi anii revoluţiei bolşevice.

În Rusia sovietică, evreii devin cetățeni cu drepturi depline. Ba chiar în anul 1918 Chagall primește funcția de comisar al artelor frumoase în gubernia Vitebsk.

În ianuarie 1919, inaugurează școala de arte frumoase din Vitebsk și muzeul municipal.

Totuși, picturile sale nu se potrivesc cu “estetica“ revoluției.

În 1922, Chagall se hotărăște să emigreze, locuind o vreme în Germania.

După izbucnirea războiului, în 1939, se mută cu familia în sudul Franței.

În cele din urmă, în anul 1941, familia Chagall pleacă la New York.

În septembrie 1944, soția sa moare.

În 1948 se stabilește împreună cu pictorița canadiană Virginia Haggard la Orgeval, în apropierea Parisului.

Legătura lor durează până în 1952, când Marc Chagall o întâlnește pe Valentina Brodski (Vava), cu care va locui o vreme la Paris. 

Din anul 1966, cei doi locuiesc la Saint-Paul-de-Vence, lângă Nisa.

Chagall merge în această perioadă de mai multe ori în Israel, unde realizează picturi murale în clădirea Parlamentului din Ierusalim.

În ultimii ani ai vieții, Chagall pictează, se ocupă de sculptură, ceramică, litografie şi vitralii. La solicitarea ministrului Culturii din Franţa, scriitorul André Malraux, Chagall pictează între anii 1963 și 1964 plafonul Operei din Paris. Pe 7 iulie 1973 se inaugurează la Nisa „Musée National Message Biblique Marc Chagall“, a cărui colecție cuprinde opere donate de pictor statului francez.

Pe la începutul anilor ’80, Chagall revine la tablouri și gravuri. A murit la 28 martie 1985, în Saint-Paul-de-Vence, la 98 de ani. 

“Doamne, Dumnezeul meu, fă să aibă sufletul meu o revelaţie. Sufletul chinuit al unui băiat bâlbâit, arată-mi drumul. Nu vreau să fiu ca toţi ceilalţi. Vreau să văd o altă lume..."

Marc Chagall

$$3

 

7 IULIE - ZIUA MONDIALĂ A CIOCOLATEI

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Ciocolatei datează din anul 2009. 

Ziua Ciocolatei, este o sărbătoare anuală a ciocolatei, care are loc la nivel global pe 7 iulie. Unii sugerează că data de 7 iulie este aniversarea introducerii ciocolatei în Europa. Ciocolata a ajuns în Europa în anii 1500, probabil adusă atât de călugări spanioli, cât și de conchistadorii care călătoriseră în America.

Se pare că minunatele boabe de cacao din care se face ciocolata ar fi fost cultivate la început de civilizaţii străvechi din America de Sud, aztecii şi mayaşii fiind cei mai cunoscuţi între aceste populaţii indigene.

Cert este că ”ciocolată” provine din două cuvinte din Nahuatl, o limbă vorbită de multe grupuri de azteci: ”xocolatl”, care în traducere directă înseamnă ”apă fierbinte” şi ”cacahuatl”, care se referea la o băutură amară din cacao servită la ceremoniile religioase.

Cum altfel să onorăm ciocolata, decât savurând - o? 

Poftă bună la ciocolată!

"Atâta timp cât există ciocolată, va exista fericire”. (Wayne Gerard Trotman, autor britanic)

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - FRIDA KAHLO

Frida Kahlo s-a născut în data de 6 iulie 1907 - d.1954 și a fost o mare pictoriţa mexicană.

Frida Kahlo a fost o o personalitate copleșitoare care, în ciuda accidentelor cumplite prin care a trecut, a găsit puterea de a munci și de a-și trăi viața, reușind să facă din minunatele sale picturi o adevarata poezie.

La 6 ani Frida se îmbolnăvea de poliomielită si rămânea cu un picior mai subţire decât celalalt și din aceasta cauză a purtat toată viața fuste lungi. 

În 1925, la vârsta de 18 ani, era intr-un autobuz care a fost lovit de un tramvai și a suferit multiple fracturi grave, care au necesitat zeci de operaţii. Acest accident devastator a lăsat-o cu coloana vertebrală ruptă, clavicula ruptă, coastele rupte, pelvisul rupt și 11 fracturi la piciorul drept. O balustradă din autobuz i-a străpuns abdomenul și uterul, provocându-i leziuni interne grave.

În perioada imobilizării la pat, fără să fi studiat artele, a început să picteze și a realizat cu precădere autoportrete. 

Din cele 143 de picturi pe care le-a făcut, 55 sunt autoportrete si poartă amprenta suferinţei fizice sau psihice, exprimate prin simboluri și culori tari.

“Nu voi fi niciodată ceea ce vor alții să fiu. Voi râde când voi fi fericit și voi țipa când sunt supărat. Poate nu realizezi, dar în fiecare dimineață, când mă uit în oglindă, mă recunosc, și sunt mulțumită de ceea ce sunt. "

Frida Kahlo a fost o rebelă, un spirit liber care a refuzat să fie pus în cuști de așteptările altora. Numai numele pictează imagini de culori îndrăznețe, sprâncene expresive și un spirit care a refuzat să fie rupt. Această artistă extraordinară și-a transformat propria durere într-o capodoperă, demonstrând că și în fața adversităților, viața poate fi vibrantă și frumoasă.

Ca pictoriță, a început să-și reverse emoțiile pe pânză. Și-a luat durerea, angoasa fizică și emoțională și a transformat-o în ceva extraordinar - o tapiserie vibrantă de culori, simboluri și emoție brută. Autoportretele ei, pline de culori vibrante și simboluri puternice, sunt o mărturie a rezistenței și a refuzului ei de a lăsa durerea să o definească. “Nu construi un zid în jurul suferinței tale”, a spus ea.

Viața Fridei a fost un vârtej de pasiune și durere, împletită cu mariajul ei tumultuos cu renumitul muralist Diego Rivera. Relația lor a fost un dans pasional, dar adesea turbulent între dragoste și trădare. Infidelitățile lui Diego au fost legendare, dar dragostea Fridei pentru el a fost profundă și durabilă, un testament al complexității conexiunii umane.

Frida a trăit o viață plină de provocări. Ea s-a confruntat cu limitări fizice, inimi frânte, trădări și presiuni societale care au încercat să o limiteze la rolurile tradiționale de gen. Dar ea nu a lăsat niciodată acele lucruri să o țină înapoi. Și-a îmbrățișat individualitatea, urmărindu-și pasiunile cu o determinare acerbă.

Frida a spus odată: “Îmi pictez propria realitate. Eu nu pictez vise. Îmi pictez propria realitate”. Ea a fost sinceră cu ea însăși, îmbrățișându-și defectele și puterile. Viața Fridei este un testament puternic al puterii și rezistenței femeilor. Într-o lume care a căutat adesea să o diminueze, ea a refuzat să fie redusă la tăcere.

Și-a folosit arta ca armă, provocând normele societale și sărbătorind propria identitate unică. În numeroasele sale autoportrete, Frida a îmbrățișat vulnerabilitatea și autenticitatea. S-a prezentat sincer, cu toate cicatricile, durerea, spiritul ei vibrant. Frida nu s-a ferit de umbră, le-a pictat cu aceeași intensitate ca și lumina.

“Fii sincer cu tine însuți”, ar putea spune Frida, “Folosește-ți durerea pentru a crea frumusețe. Fii un rebel. Îndrăznește să fii diferit. Îmbrățișează-ți unicitatea, imperfecțiunile, sălbăticia, nebunia ta. Lumea are nevoie de vocea ta autentică.

Lumea are nevoie ca tu să fii tu însuți. "

“În cele din urmă, cred că nu trebuie să faci nimic pentru a fi iubit. Ne petrecem viața încercând să părem mai frumoși, mai inteligenți. Dar mi-am dat seama de două lucruri. Cei care ne iubesc ne văd cu inima lor și ne înzestrează cu calități dincolo de cele pe care le avem cu adevărat. Iar cei care nu vor să ne iubească nu vor fi niciodată mulțumiți de toate eforturile noastre. Da, într-adevăr, cred că este important să ne lăsăm imperfecțiunile în pace. Ele sunt prețioase pentru a-i înțelege pe cei care ne văd din inimă.”

$$$

 MEMORIE CULTURALA - GUY DE MAUPASSANT

Se împlinesc azi 132 de ani de la moartea scriitorului francez Guy de Maupassant care s-a născut la 5 august 1850, la Château de Miromesnil, Dieppe, decedat la data de 6 iulie 1893, Passy, Paris, Franța.

A copilărit în Normandia, când avea 11 ani părinții au divorțat, mai târziu se va teme să se căsătorească datorita traumei provocate de acest divorț. A studiat la Liceul Corneille din Rouen si din acea perioadă a început să scrie versuri.

În 1869 a început să studieze dreptul la Paris, peste un an s-a înrolat ca voluntar in armata franceză si a luptat in războiul franco-prusac. După război a făcut parte din cercul literar al scriitorului Gustave Flaubert, care i-a fost îndrumător.

A lucrat ca funcționar public din 1872 până in 1880, la Ministerul Afacerilor Maritime apoi la Ministerul Educației. A debutat editorial in 1880, cu volumul de poezie numit Des Vers, in același an a apărut scurta povestire care l-a făcut celebru, Boule de Suif, în volumul Soires de Medan, editat de Emile Zola.

Maupassant a scris in scurta sa existență 6 romane, circa 300 de nuvele, 3 cărți de călătorie si 1 singur volum de poezie. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se număra Une Vie(1883), Bel-Ami (1885),

Pierre et Jean (1888), considerat imoral, Le Horla (1887). A cucerit bublicul cu stilul sau realist, simplu si direct, comic sau ironic uneori.

Din pacate la 20 de ani s-a îmbolnăvit de sifilis, boală care i-a provocat probleme mentale și neurologice. Tema bolilor psihice este prezenta in opera marelui scriitor inca de la primele scrieri, din volumul de povestiri La Maison Tellier (1881).

Guy de Maupassant a murit la 6 iulie 1893, in Paris.

Iată câteva din cele mai frumoase citate pe care ni le-a lăsat ,spre liniștea sufletului și neliniștea minții :

1. Timpul este un reparator infailibil, care tămăduieşte fără niciun leac rănile sufletului

2. Totul este aşa de uniform; lipseşte noutatea

3. Inima are taine pe care nicio raţiune nu le poate pătrunde

4. Am fost făcuţi să trăim mai mult cu trupul decât cu sufletul; dar tot gândind, s-a creat o disproporţie între inteligenţa noastră dezvoltată şi condiţiile mereu aceleaşi ale vieţii noastre

5. Pentru oricare lucru pe care vrei să-l spui, nu există decât un cuvânt pentru a-l exprima, un verb pentru a-l însufleţi şi un adjectiv pentru a-l califica

6. Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu’nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult

7. Marea problemă a existenţei noastre vine din faptul că suntem pentru totdeauna singuri şi toate eforturile, toate actele noastre nu ilustrează decât tendinţa de a fugi de această singurătate

8. Viaţa este un povârniş. Cât urci, îi priveşti vârful şi te simţi fericit; dar când ajungi sus în creastă, zăreşti dintr-o dată coborâşul, şi sfârşitul, care e moartea. Merge încet la suiş, dar la coborâş merge repede

9. Viaţa nu-i niciodată chiar atât de bună, dar nici chiar atât de rea pe cât pare

10.Vreau o comoară care să le cuprindă pe toate celelalte. Vreau tinereţea…

Sursa:

https://m.cinemagia.ro/actori/guy-de-maupassant-53404/biografie/

$$$

 6 IULIE - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A SĂRUTULUi - KISSING DAY - KISS DAY

Ziua Internaţională a Sărutului este celebrată anual pe 6 iulie, iar ideea din spatele acestei sărbători este aceea ca oamenii să „redescopere” plăcerea atingerii buzelor.

Semnificaţia sărutului este diferită în funcţie de zonele de pe glob. Astfel, un sărut poate exprima, printre altele, sentimente de dragoste, pasiune, afecţiune, respect, prietenie, noroc.

De-a lungul timpului, au existat şi competiţii pentru cel mai lung sărut. De exemplu, pe 6 -7 iulie 2005 a fost stabilit un record pentru cel mai lung sărut, de 31 de ore şi 30 de minute, în Marea Britanie. În 2009, Nikola Matovic şi Kristina Reinhart, din Germania, au stabilit un nou record de 32 de ore. Pe 13 februarie 2011, un cuplu din Thailanda – soţ şi soţie – a doborât recordul anterior, după 46 de ore şi 24 de minute de sărut. Cel mai recent record a fost stabilit pe 12 – 14 februarie 2013, după un „maraton” de sărutat de 58 de ore, 35 de minute şi 58 de secunde.

 Sarutul este o experienta placuta si intima, iar semnificatia sa este diferita in functie de zonele de pe glob. Astfel, un sarut poate exprima, printre altele, sentimente de dragoste, pasiune, afectiune, respect, prietenie, noroc.

Exista mai multe moduri prin care poate fi celebrata aceasta sarbatoare, printre acestea se numara aceea de a saruta un strain, de a saruta imaginea reflectata in oglinda, de a face o lista cu toate persoanele pe care le-ai sarutat si una cu persoanele pe care ai vrea sa le saruti, de a impartasi cu alte persoane experientele primului sarut, celui mai bun sau celui mai rau sarut, de a saruta mana cuiva cu care faci cunostinta, de a saruta pe cineva precum eschimosii, de a inventa un sarut si a-i da un nume.

Sarutul arde calorii si intareste imunitatea. Vezi care sunt si celelalte efecte asupra sanatatii

Lucruri mai putin stiute despre sarut

1. 37% dintre barbati tin ochii deschisi in timpul unui sarut, in timp ce 97% dintre femei ii tin inchisi.

2. Studiile au aratat ca aproape toti muschii din corp sunt pusi in functiune atunci cand doi oameni se saruta.

3. Creierul nostru are niste neuroni specializati sa localizeze o pereche de buze, chiar si pe intuneric.

4. O persoana obisnuita petrece aproximativ 14 zile din intreaga viata sarutandu-se.

5. In Italia medievala, daca doua persoane erau surprinse sarutandu-se, erau obligate sa se casatoreasca.

6. Sarutul are si efect de calmant pentru durere. Asa se explica de ce atunci cand mamele le spun copiilor lor cand se ranesc, ca ii saruta ca sa treaca, prin miracol, durerea pare ca incepe sa dispara.

7. Prelungeste viata barbatilor. Potrivit unui studiu, sotii care isi saruta nevestele inainte de a pleca la munca traiesc cu 5 ani mai mult in comparatie cu cei care nu o fac.

8. Intr-o viata normal se estimeaza ca primim 25.000 de saruturi.

9. Cel mai celebru sarut din filme este cel dintre Clark Gable si Vivien Leigh din pelicula Pe Aripile Vantului. Insa, in realitate, actrita a fost dezgustata de dintii falsi ai lui Gable, precum si de respiratia acestuia, care duhnea a whisky.

10. Un sarut care dureaza un minut poate arde 26 de calorii.

4 moduri in care sarutul influenteaza viata de cuplu:

1. Te scapa de riduri. Cand te saruti pui in miscare 29 dintre muschii fetei. Practic este cel mai placut mod posibil de a face exercitii pentru frumusetea fetei tale. 

2. Antidot anti-imbatranire.

3. Te poate imbolnavi

De exemplu prin sarut te poti imbolnavi de mononucleoza (cunoscuta si ca boala sarutului) si de herpes. 

4. Kama Sutra descrie 31 de tipuri de sarut, dar cel mai popular este cel frantuzesc, care mai este numit si legatura sufletelor.