$$$

 Se implinesc azi 111 ani de la nasterea poetei MARIA BANUS

Maria Banuș s-a născut la data de 10 aprilie 1914 la București, fiind fiica lui Max Banuș, contabil și director la Banca Marmorosch Blank și a Anettei, născută Marcus. Școala primară o urmeză în particular, dând examene la Școala din str. Lucaci în perioada 1920–1923. După absolvirea studilor liceale la Institutul „Pompilian” din Calea Rahovei (1923–1931), a urmat cursurile Facultății de Drept și apoi pe cele ale Facultății de Litere din cadrul Universității din București

Debutul literar

Debutează, în anul 1928, în revista Bilete de papagal, a lui Tudor Arghezi, cu poezia La 14 ani, dezvăluindu-și crezul poetic:

Te caut pe tine, suflete frumos

Cu frăgezimea și durata unui fum

Încât mă mir și eu cum de ai loc

În ființa mea de-acum.

În perioada interbelică, a colaborat la revista Azi, a lui Zaharia Stancu, precum și la alte publicații, cu poezii având un caracter aproape exlusiv erotic, din care a și alcătuit primul său volum, intitulat Țara fetelor apărut la Editura Cultura Poporului în anul 1937. Acest volum face parte din etapa confesiunilor adolescentine ale poetei și a fost întâmpinat cordial de critică.

George Călinescu a consemnat:

„Vitalitatea fetei de optsprezece ani, trăind sufletul prin simțuri, este exprimată foarte personal de Maria Banuș (Țara fetelor, 1937) cu ingenuități carnale aproape teribile uneori, în poezii de simple creionări realmente ori voit momentane. Voluptatea percepției este (fără dificultăți gramaticale) în linia Pillat-Voronca.

Din anul 1939, s-a apropiat de mișcarea muncitorească, activând în organizațiile comuniste create sub egida Partidului Comunist, iar treptat în versurile sale încep să se facă simțite preocupări de natură socială.

Perioada proletcultistă

Versurile sale din anii '45 - '50 reflectă dictatul cultural al acelei epoci. În anul 1945 este primită în Societatea Scriitorilor Români. Într-o ședință a Societății din martie 1948 este obligată să-și dea acordul public cu articolul lui Sorin Toma "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", apărut în trei numere consecutive în Scînteia, menit să-l elimine pe Tudor Arghezi din literatura română. După desființarea Societății Scriitorilor Români, Maria Banuș face parte din nou creata Uniune a Scriitorilor din România și - la fel cu majoritatea covârșitoare a colegilor ei - nu protestează împotriva excluderii unor scriitori, considerați "elemente necorespunzătoare". 

În anul 1949 a publicat volumul de poezie Bucuria (cu cele două cicluri ale sale: "Cântec sub tancuri" și "Vânt de martie"), care reprezintă experiența dânsei în perioada războiului, a ocupatiei naziste si apoi comuniste. Primul ciclu cuprinde poezii inspirate din realitățile tragice ale perioadei războiului, în timp ce al doilea ciclu este închinat luptei revoluționare a Partidului Comunist. De asemenea, a publicat articole și reportaje, grupate în culegerea Din cronica acestor ani (1955).

Maria Banuș s-a încadrat în doctrina realismului socialist prin creațiile sale cu caracter proletcultist, cum ar fi poeziile adunate în volumul Ție-ți vorbesc, Americă! (1955). Alte volume înscrise în aceeași orientare sunt: Despre pământ (1954), Se-arată lumea (1956), Torentul (1957) și Poezii (1957).

Poezia întitulată "Patronul" făcea parte din textele obligatorii pentru elevii din școlile României, alături de "Minerii din Maramureș" de Dan Deșliu și altele.

Pe lângă poezii, Maria Banuș a scris și două piese de teatru: Ziua cea mare, cu subiect din viața gospodăriilor agricole colective și Îndrăgostiții, care prezintă aspecte și oameni de pe un mare șantier al socialismului. Premiera piesei "Ziua cea Mare" a avut loc la 13 august 1950 pe scena Teatrului Național din Cluj, ea fiind reprezentată apoi pe scenele principalelor teatre din țară și elogiată de critica oficială a vremii.

Autoare a numeroase volume de poezie, memorialistică, teatru, tălmăciri din literatura universală. A tradus în limba română poezii scrise de Rainer Maria Rilke, Johann Wolfgang von Goethe, William Shakespeare, Aleksandr Pușkin, Pablo Neruda, Nazim Hikmet ș.a. La rîndul ei, a fost tradusă în nenumarate limbi 

Exilul

Mai târziu, cand și-a împărțit timpul între România și Franța, autoritățile comuniste i-au scos cărțile din librării și din bibliotecile publice.

În prefața scrisă de Alain Bosquet la volumul de poezii în limba franceză, "L'Horologe à Jaquemart", apărut în Éditions Saint-Germain-Des-Prés Paris, 1987, Maria Banuș a fost prezentată publicului francez ca o scriitoare de mare anvergură comparînd-o cu Anna Ahmatova, Gabriela Mistral și Else Lasker- Schüller. Maria Banuș a încetat din viață la data de 14 iulie 1999.

A avut doi fii, Petre, traducător, și Tudor (n.1947), pictor, ambii locuind în Franța.

Premii și distincții

Maria Banuș a fost distinsă cu mai multe premii literare cum ar fi:

• Premiul „George Coșbuc” al Academiei Republicii Populare Romîne (1949)

• Premiul de Stat (1951)

• Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1986)

• Premiul Internațional Gottfried von Herder (1989)

• Ordinul Muncii cl. I (1964)[8]

• Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[9]

Volume publicate

• Țara fetelor, Ed. Cultura Poporului, 1937

• Bucurie, Ed. pentru Literatură și Artă, 1949

• Fiilor mei, 1949

• Constructorii vieții noi (în colaborare cu A.E. Baconsky, M. Sadoveanu, E. Camilaretc.), București, 1951;

• Ziua cea mare, București, 1951;

• București, oraș iubit, Ed. Tineretului, 1953, poeme pentru copii

• Versuri alese, 1953

• Despre pământ, 1954

• Îndrăgostiții, 1954

• Ție-ți vorbesc, Americă!, 1955

• Din cronica acestor ani, 1955

• Se-arată lumea, E.S.P.L.A., 1956

• Torentul, E.S.P.L.A., 1957

• La porțile raiului, București, 1957;

• Poezii, prefață de Silvian Iosifescu, București, 1958;

• Poezii, prefață de Tudor Vianu, București, 1961;

• Prin orașul cu minuni, București, 1961;

• Magnet, Ed. pentru Literatură, 1962

• Metamorfoze, Ed. pentru Literatură, 1963

• Diamantul, 1965

• Tocmai ieșeam din arenă, Ed. pentru Literatură, 1967,

• Portretul din Fayum, cu ilustrații de Tudor Banuș, Ed. Eminescu, 1970,

• Noru’ visătoru’ și amicii săi, București, 1971;

• Oricine și ceva, Ed. Cartea Românească, 1972

• Oaspeții de la mansardă, Ed. Minerva, 1978

• Sub camuflaj. Jurnal 1943-1944, Ed. Cartea Românească, 1978

• Scrieri, I-III, București, 1971-1978;

• Himera, Ed. Cartea Romaneasca", 1980

• Noiembrie, inocentul, Ed. Eminescu, 1981.

• Orologii cu figuri, prefață de Ovid S. Crohmălniceanu, Ed. Eminescu, 1984

• Carusel, prefață de Nicolae Manolescu, București, 1989;

• Fiesta, Ed. Cartea românească, 1990

• Demon între paranteze - Demon in Brackets, ediție bilingvă, traducere de Dan Duțescu, prefață de Nicolae Manolescu, București-Londra-Boston, 1994.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• R.M. Rilke - Poeme, București, 1939, Versuri, București, 1966, Moștenești verdele, Timișoara, 1998, Părtaș cu cerul, Timișoara, 1998;

• W. Shakespeare - Hamlet, București, 1948 (în colaborare cu Vera Călin);

• A.S. Pușkin - Poezii, București, 1949, Versuri, ediție bilingvă, București, 1964 (în colaborare cu Al. Andrițoiu);

• N.I. Vapțarov - Poeme, București, 1952 (în colaborare cu Vlaicu Bârna și Demostene Botez);

• Robert Browning - Cântărețul vrăjitor, București, 1953;

• Antologia poeziei sovietice, București, 1955 (în colaborare);

• Pablo Neruda - Strugurii și vântul, București, 1956, Poeme noi, București, 1963;

• Antologia poeziei bulgare, prefață de Cicerone Theodorescu, București, 1956 (în colaborare);

• Antologia poeziei latino-americane, București, 1961 (în colaborare);

• J.W. Goethe - Poezii și poeme, București, 1964 (în colaborare), Opere. Poezia, București, 1982 (în colaborare);

• Din poezia de dragoste a lumii, prefața traducătorului, București, 1964; ediția, I-II, București, 1974;

• Poezia germană modernă de la Ștefan George la Enzensberger, îngrijită și prefață de Petre Stoica, I-II, București, 1967 (în colaborare);

• Lirice, București, 1967 (în colaborare);

• Poezia austriacă modernă de la Rainer Maria Rilke până în zilele noastre, București, 1970 (în colaborare cu Petre Stoica);

• André Frénaud - Cu ură, dragostea mea, București, 1970;

• Per Olof Ekstrom - N-a dansat decât o vară, București, 1971 (în colaborare cu Petre Banuș);

• Lars Gustafsson - O dimineață în Suedia, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);

• August Strindberg - Visul, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);

• Selma Lagerlof - Charlotte Lovenskold, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);

• Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până astăzi, I-III, ediție îngrijită de Ion Caraion și Ov. S. Crohmălniceanu, prefață de Ov. S. Crohmălniceanu, București, 1974-1976 (în colaborare);

• Alain Bosquet - Note pentru o singurătate, prefața traducătorului, București, 1977, Zbuciumul lui Dumnezeu, București, 1993, Mâine fără mine, București, 1998;

• Duhuri peste ape. Tălmăciri din lirica universală, București, 1981;

• Paul Verlaine - O sută de poeme - Cent poèmes, București, 1996 (în colaborare).

$$$

 MANIFEST PENTRU SĂNĂTATEA PĂMÂNTULUI

Adrian Păunescu 

Aproape am ajuns să ne mândrim

Că mai rapid în acest veac se moare,

Că noi ne-mbolnăvim şi suferim

De boala bolilor fără scăpare.

Stupizi actori ai tragicului rol,

Mai şi avem puterea inumană

De a vorbi despre acestă rană

Ce va lăsa pământul strep şi gol.

Noi suntem fiii veacului bolnav,

Noi suntem canceroşii de elită.

Nu ne mai vindecăm cu niciun praf,

Bieţi iovi pe o planetă părăsită.

Şi mai avem şi straniul obicei

De-a spune, şi-n piept a ne şi bate

Că moartea ne-a făcut averea ei

Vânzând înstrăinata sănătate.

Şi chiar acum, când eu acestea scriu,

Când vă vorbesc plângând la fiecare,

Pentru un om sub cer e prea târziu...

Un om măcar ireversibil moare.

Oameni politici încă sănătoşi,

Bărbaţi puternici situaţi la cârmă,

Priviţi acest pământ de canceroşi!

Uitaţi-vă voi înşivă în urmă!

De nu cumva sunteţi şi voi pândiţi

Şi de sfârşitul nu vă e departe,

De nu v-a pus în drum ca să-i stârniţi

Ogoare de cenuşă muma moarte.

Şi dacă vă convingeţi că-i real,

Că omul hăituit de moarte este,

Că zeul lumii cade de pe cal

Străpuns ca de leucemii celeste,

Dacă nevasta unuia stă sub

Puterea bolii mari ca într-o cuşcă,

Dacă e cancer într-al lumii trup

Şi-n nervii ei miros de praf de puşcă,

De ce luptaţi cu armele de foc

Şi-aţi dus mortea la perfecţiune?

De ce nu puneţi banii la un loc

Pentru aflarea leacurilor bune?

Ca nu atât un ne-nsemnat câştig

Al vreunui doctor să ne enerveze,

Ci banii daţi pe moarte şi pe frig

Să pună omenirea-n paranteze.

Nu-i număraţi ilustrului chirurg

Banii luaţi pe grave operaţii

Dacă nu ştiţi şi banii care curg

Ca să distrugă rase, neamuri, naţii!

Mătuşa mea face economii

La gaz, lumină şi ades la carne

Fără a-nţelege şi a şti

Că-n spate omenirea-i pune coarne.

Degeaba sunt chemaţi marii sărmani

Cureaua să o strângă cu credinţă,

Când voi zvârliţi fără vreo trebuinţă

Sudoarea lor şi-a sutelor de ani.

Ne mor părinţi de cancer şi ne mor

Copii şi fraţi, şi cunoscuţi şi rude

Nimic n-amână ora morţii lor,

Urechea cerului nu-i mai aude.

Am merita şi noi să mai trăim.

Daţi banii noştri pentru sănătate,

Că astăzi am ajuns să ne mândrim

Cu boala nostră, prima între toate.

Vrem viaţă pentru cei ce i-am născut.

Vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă,

Că moartea chiar în noi lucrează mut

Acum, când noi vorbim despre viaţă.

Vrem să trăim! Putem să dăm şi şperţ

Pentru măcar un an de sănătate.

Opriţi vă implorăm acest comerţ

De moarte şi de tot ce nu se poate.

Oameni politici, bunii noştri fraţi,

Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii.

Dar nu putem continua.

Stopaţi această competiţie a morţii...

_$$$

 MAI TARZIU VA FI PREA TÂRZIU 

Oana MORARU

Una dintre cele mai toxice realitati in care cresc scolarii romani este cultura concurentiala a claselor. Exista, in constiinta colectiva a grupelor de copii - mai ales la clasele primare si de gimnaziu - un reflex de a se judeca unul pe celalalt si de a-si defini valoarea de om in functie de ce note au in catalog. Invatatoarele induc adesea dispretul fata de colegii "slabi" sau "puturosi", fata de raspunsul gresit sau ritmul lent de lucru al unora. Parintii apasa si ei pedala invinovatirii si se asigura ca lipesc rusinea si inadecvarea copiilor lor, ca persoane, de scorul din teste sau multumirea dascalilor lor. Cu totii ne etichetam copiii de mici, ca pe borcane; ne indoim de ei, ii pedepsim, ii asmutim unii impotriva celorlalti.

Ne e foarte greu sa intelegem cate alte prilejuri exista sa sarbatorim triumfurile si calitatile copiilor nostri in afara feliei unice pe care ne-o tot serveste scoala, ca singur criteriu de acceptare si indragostire de copii. Putini parinti mai vad si altceva sau mai investesc in restul personalitatii copilului lor. Un om este, intr-adevar, cat si cum gandeste la teste sau pe marginea unor informatii date. Dar nu numai atat.

 Copilul tau este si:

- ce muzica asculta, ce tablouri i-au trezit uimirea, ce sporturi face;

- ce empatie arata pentru nevoile celui din jur;

- ce capacitate are sa se ridice de unde a cazut;

- ce prieteni are, cata toleranta, cata bunatate in suflet simte si cata energie pozitiva de viata;

- ce cuvant are in fata celorlalti, cate promisiuni isi tine;

- ce curaj are, cata autonomie, cat apetit pentru nou si aventura; cat de liber e pe dinauntru; cum se simte in corpul lui;

- ce disponibilitate de adaptare, cat de flexibil este, abil sa vada conexiuni si sa depaseasca stereotipul;

- ce conectare are la lume, la natura, cata prezenta si spirit de observatie angajeaza in orice moment;

- ce putere de a lua decizii si a initia, de a ii coagula pe altii, de a veni cu idei si initiativa.

In scoala pe care o conduc sunt copii de toate felurile. 

Din afara, lumea ne judeca strict dupa numarul de olimpici pe care ii producem. Raportat la numarul de elevi, avem acelasi procent de olimpici ca orice alta scoala considerata buna. Ce nu se vede mereu in hartie sau nu rezoneaza in constiinta majoritatii este ceea ce face, simte si gandeste restul copiilor: media lor. Scoala romaneasca traditionala pierde aceasta medie - copilul normal dezovoltat, nu predispus catre exceptionalul competitiilor, dar fata de care suntem datori sa cultivam sentimentul ca si ei sunt valorosi si demni de respect, indiferent de nota din catalog. 

Nu uitati ca toti copiii pe care ii injosim acum in ore sau acasa, tot vor fi primiti in facultatile patriei; diplome de medici, ingineri sau avocati vor avea, pana la urma, si neolimpicii tarii. Si nu stiu cati dintre voi, la batranete, va veti simti bine si protejati in mainile unor doctori, profesori, judecatori si avocati care au crescut cu frica in suflet, umiliti si dispretuiti de dascalii sau parintii lor sau care si-au pierdut bucuria pentru carte inca din clasa a II-a.

Dovada este prezentul nostru - unul plin de suspiciuni, coruptie si faramitare sociala - perfect cultivat in clasele unde am simtit mereu gustul inadecvarii si nedreptatea de a fi judecati, ca oameni, strict dupa bareme sau hachitele autoritatii de la catedra. Cunosc multi copii buni, de nota 10, care cresc cu o uriasa frica in suflet: aceea de a nu dezamagi sau supara pe cei din jur. Copiii astia - daca si-au obtinut performantele in medii concurentiale si privind peste umar la cine il depaseste sau primeste mai multe laude - n-or sa isi gaseasca vocea, vor tine capul jos, vor perpetua meteahna neimplicarii si a nepasarii fata de nevoile celor din jur. 

Stiu ca cine are copii nu are si luxul sau timpul de a-i mai pasa de restul societatii sau lumea in care va functiona el. Cu totii alergam, parca, legati la ochi, sa ni-l salvam pe al nostru: sa pompam in el meditatii, cluburi si concursuri. Dupa principiul "cel mai bun scapa turma".

Parerea mea e ca cine "scapa" azi e omul inteligent emotional, capabil sa se accepte si sa se iubeasca pe sine si pe ceilalti. Omul deschis, vulnerabil, conectat si curajos. Omul care are idei, ochii inainte si puterea de a deschide usi, fara sa ii pese cum e judecat de altii. Ori asta se cultiva numai in anii copilariei. In scoli care te accepta si te cresc fara sa te judece. 

Mai tarziu e prea tarziu. Se vede astazi, cu o ochiul liber, in jurul nostru.

$$$

 Pentru versurile din „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!", Radu Gyr a primit, iniţial, pedeapsa cu moartea.

Comuniştii i-au comutat sentinţa la 25 de ani de muncă silnică. Radu Gyr a efectuat, în final, şase ani de detenţie. A fost eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964. A murit la Bucureşti, pe 29 aprilie 1975.

Poet, gazetar, doctor în litere, Radu Demetrescu Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel.

O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.

"RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!" 

Radu DEMETRESCU GYR

 

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tapsane

o claie de zări şi-o căciula de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies inainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!.

.......

$$$

 DOVEZI CLARE, FĂRĂ ECHIVOC

1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.

Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”

6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2.000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).

8. Alfred Hofmann 1820 – în „Istoria Pământului”: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A. - Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500 – 3.500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului.

A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.

13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”

14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.

15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.

16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.

17. Universitatea din Cambridge:– În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;

– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;

– VEDELE (RIG V)EDA cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.

18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.

21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.

22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai.

LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.

23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.

24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.

25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri.

Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.

26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.

29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.

30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.

31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.

32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.

33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.

34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.

35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”.

„Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).

38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.

39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.

40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.

41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.

43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.

44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.

45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunărea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.

46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.

47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.

48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”

$$$

 KAHLIL GIRBAN - 94 de ani de la deces.

Gibran Kahlil Gibran (Jubran Kahlil Jubran, Djubran Kahlil Djubran, cel din mijloc fiind numele tatălui) a fost un poet, filozof, prozator și eseist libanez, unul din romanticii târzii ai literaturii arabe. A scris în arabă (cu numele întreg) și în engleză (renunțând la primul din cele trei componente). 

Din 1918, la sfatul profesorului său de engleză, a schimbat și grafia din Khalil în Kahlil[8].

Biografie

S-a născut la 6 ianuarie 1883 în Bsharri, Liban, într-o veche familie creștină. Primele noțiuni de religie, de limbă siriacă și arabă, le-a căpătat de la un călugăr.

În 1894 a emigrat, împreună cu mama sa, în America, la Boston. Familia se instalează în cartierul Chinatown din Boston, unde Djubran urmează cursurile școlii comunale timp de 4 ani și unde l-a cunoscut pe fotograful Fred Holland Day care i-a dat lecții de desen și de pictură.

A început să studieze arta fotografică, literatura arabă, engleză și franceză urmând cursuri de specialitate în America și Liban. Gibran a fost permanent preocupat de idealul dezrobirii țării sale de sub asuprirea otomană, în pragul primului război mondial el aflându-se printre membrii ligii politice Suryia al-hurra (Siria liberă).

În 1898 se întoarce în Liban unde își perfecționează cunoștințele de limba arabă până în 1901. 

Este perioada în care începe să-și manifeste pasiunea pentru filosofie și pictură. Dealtfel, el și-a expus picturile în 1904, fără prea mare succes.

În 1901 începe călătoria sa prin Europa, cu un scurt răgaz la Paris, unde începe să lucreze la culegerea de proză "Spiritele rebele". 

Este excomunicat din cadrul comunității creștine maronite din care făcea parte, datorită convingerilor sale religioase prea flexibile, poziției împăciuitoare față de religiile creștină și musulmană.

În 1903 se stabilește din nou la Boston. Între 1902 și 1903 își pierde mama, fratele și una dintre surori din cauza tuberculozei. Până în 1908 corespondează cu jurnalul arab Al-Muhadjir (Emigrantul), condus la New York de compatriotul său Amin al-Ghurayyib.

Viața și destinul literar

Din 1905 a început să publice în diferite reviste new-yorkeze pamflete și scurte povestiri în limba arabă. În 1905 publică primul său eseu, intitulat "Muzica". În 1906 publică o culegere de 3 povestiri sub titlul "Nimfele văilor". 

În 1908 apare la New York cea de-a doua culegere de povestiri a lui Gibran, denumită "Spiritele rebele" care i-a atras ostilitatea stăpânirii turcești în Liban.

În 1908 a plecat la Paris unde a studiat timp de doi ani artele plastice și unde i-a cunoscut pe Rodin, Debussy și Maeterlinck. Întors în America, Gibran a continuat să picteze, să scrie și să publice într-un ritm susținut.

În 1910 participă la o conferință la Paris, pe tema problemelor naționale ale diferitelor popoare, împreună cu alți oameni politici și de cultură libanezi.

 Întors la Boston, Gibran va resimți o angajare politică tot mai mare, împărtășind prietenilor din cercul său literar ideea necesității de a crea o ligă a intelectualilor libanezi și sirieni din Statele Unite care să militeze pentru eliberarea țărilor arabe de sub stăpânirea otomană.

În 1911 înființează la New York societatea "Liga de aur". În concepția fondatorilor, revoluția siro-libaneză trebuia să se bazeze pe adevărata cultură care să lumineze masele populare.

În 1912 se instalează definitiv la New York, unde frecventează cercul literar din jurul revistei "Artele", participând, alături de fondator, Nasib'Urayda, la redactarea acesteia. 

Publică nuvela de mare întindere "Aripile frânte". În același an începe colaborarea cu revista americană "Șapte arte". 

Doi ani mai târziu îi apare culegerea "Lacrimă și zâmbet" și între 1914-1917 deschide 3 expoziții de pictură bucurându-se de succes.

În 1918 Gibran publică poemul filosofic în versuri intitulat "Cortegiile" și prima sa carte în limba engleză, "Nebunul".

În 1920, împreună cu Mikha'il Na'ima și alți scriitori, a fondat la New-York societatea literară al-Rabita al-Qalamiyya (The Pen Society), care va juca un rol determinant în renașterea literaturii arabe. Alături de Mikha'il Na'ima, Gibran face parte din Școala Emigrației, "'Adab al-Mahğar", care cuprinde scriitori arabi care au emigrat, începând apoi să scrie în limba țărilor de adopție. Kahlil Gibran a fost numit președintele ligii, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții. 

Liga a constituit un adevărat nucleu cultural și național, un cadru de manifestare a talentelor și de păstrare a spiritualității emigrației arabe din Statele Unite, a cărei mare speranță era eliberarea țărilor arabe de sub stăpânirea otomană. În același an îi apare culegerea de proză "Furtunile" și în 1923 publică eseul "Profetul".

Gibran s-a stins din viață la New York pe 10 aprilie 1931, bolnav de ciroză și tuberculoză. Rămășițele sale pământești sunt trimise la Beirut, la 21 august și înmormântate în satul Bisharri, unde se născuse.

Opera sa poetică a fost tradusă în peste douăzeci de limbi, iar picturile și desenele sale se află expuse în galerii celebre din lume.

Principalele sale scrieri

 

Scrieri în limba arabă:

Deși scrierile care l-au făcut celebru în lumea întreagă sunt redactate în mare parte în limba engleză, Gibran este și un autor de limbă arabă:

• Nubda fī Fann Al-Mūsīqā, Despre muzică, 1905

• 'Arā'is al-Murūğ, Nimfele văilor, tradus în limba engleză ca "Spirit Brides", 1906

• Al-Arwah al-Mutamarrida, Spiritele răzvrătite, 1908

• Al-Ağniha al-Mutakassira, Aripile frânte, 1912

• Dam'a wa Ibtisama, O lacrimă și un zâmbet, 1914

• Al-Mawākib, Procesiunile, 1919

• Al-‘Awāṣif, Furtunile, 1920

• Al-Bada'i' wa al-Ṭarā'if,1923

• 

Scrieri în limba engleză

• "The Madman" (Nebunul), 1918

• "The Forerunner" (Deschizătorul de drumuri), 1920

• "The Prophet" (Profetul), 1923

• "Jesus, The Son of Man" (Iisus, Fiul Omului), 1928

• "The Garden of the Prophet" (Grădina Profetului), 1933

• 

Scrieri traduse în limba română

• Cenușa generațiilor și focul veșnic", traducere de Nicolae Dobrișan în Antologia Nuvelei Arabe, vol. 2, p. 9-19.

• Cîntecul frumuseții, traducere de Gh. Șerbănescu, "Luceafărul", 17(1974), nr.7, p. 9.

• Despre iubire, traducere de Radu Cârneci, "Contemporanul", 1983, nr.50, p. 5.

• Despre muncă. Despre case, fragmente din "Profetul", traducere de Radu Cârneci, "Luceafărul", 24(1981), nr16, 17, p. 8.

• Iisus crucificat, traducere de Rodica Buburuzan, "'Alif", 1(1995), nr.1, p. 6-7.

• Poeme. Profetul. Grădina profetului, cuvânt înainte și traducere de Radu Cârneci, București, 1983, 164 p.

• Otravă și miere. Înaintea tronului morții, prezentare și traducere de Ioana Cândea, "România literară", 16(1983), nr.15, p. 21.

• Aripi frânte, traducere din limba engleză: Ana Precup, Editura Herald, Colecția Scrieri Inițiatice, București, 2006, 240 p., ISBN: 973-7970-66-7

• Iisus, Fiul Omului, Editura Nemira, 2007.

• Darul iubirii (cuprinde scrierile: Nebunul, Deschizătorul de drumuri, Profetul, Grădina Profetului), Editura Herald, 2007.

• Aripi frânte, traducere din limba engleză: Dumitru Chican, Editura Herald, Colecția Scrieri Inițiatice, București, 2009, 224 p., ISBN: 973-7970-66-7

Note

1. ^ a b c d „Khalil Gibran”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 9 aprilie 2014

2. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

3. ^ a b c d Khalil Gibran, Benezit Dictionary of Artists, accesat în 9 octombrie 2017

4. ^ a b c d Khalil Gibran, Encyclopædia Britannica Online, accesat în 9 octombrie 2017

5. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

6. ^ Orozco[*], p. 103 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

7. ^ Kahlil Gibran, Profetul, Editura Orion, Colecția Miracol, București, 1991, p. V

8. ^ Kahlil Gibran, Profetul, Editura Orion, Colecția Miracol, București, 1991, p. V

Bibliografie

À la découverte de la littérature arabe, Heidi Toelle, Katia Zakharia, Ed. Flammarion, 2005.

• Daniela Firănescu - Prefață la volumul "Aripile frânte" - Editura Minerva, 1989.

$$$

 SCRISOARE CĂTRE ȚARA PE LINIE MOARTĂ

ADRIAN PĂUNESCU

Toate-ale tale sunt sfinte,

Dar părăsite cu voia,

Leagăne , vieți și morminte ,

Lideri ce au paranoia .

Țară de cumpeni depline,

Țară cu plaiuri și raiuri,

Este o boală în tine,

Vine un grai fără graiuri .

Încă în râuri ai pește ,

Încă ai oameni în case,

Și Dumnezeu te iubește,

Parcă n-ar vrea să se lase .

Dar te distrugi în gâlceavă

Și te urăști cu ardoare ,

Măduva ta e bolnavă ,

Lanțuri îți cresc la picioare .

Și, ca la câini , ți se-aruncă

Pâine străină în gură ,

Nu ai nici dreptul la muncă,

Vai ,și cinstiții tăi fură .

Ești ca un bâlci la răscruce ,

Dusă mereu în ispită ,

Să te dezveți a produce ,

Până vei fi răstignită .

Narcotizată de-aceea

Să ți se mistuie vatra,

Ai părăsit lumea-a treia,

Ca să ajungi în a patra .

POATE E ULTIMA OARĂ,

CÂND TE MAI AFLI PE HARTĂ,

ȚARĂ UITATĂ -NTR-O GARĂ,

ȚARĂ PE LINIE MOARTĂ .

Un semafor dă de veste

Cum că dezastrul se-ngroașă 

Nu numai moarte îți este ,

Linia-i sinucigașă .

Nu mai există nici șine,

Ca să pornești vreodată,

Nimeni nu pleacă, nu vine,

Ai înghețat la erată .

Scări și ferestre sunt sparte,

Gara e toată ruină ,

Totul miroase a moarte

Și la păianjeni se-nchină .

Un țiuit ce rănește

Fără sfârșit se aude ,

Cum te consumă câinește,

Țară lipsită de rude .

Necunoscute păcate

Ai ispășit totdeauna,

Vai ,cum le ai tu pe toate,

Fără să guști pe niciuna .

POATE E ULTIMA OARĂ

CÂND TE MAI AFLI PE HARTĂ,

ȚARĂ UITATĂ -NTR-O GARĂ,

ȚARĂ PE LINIE MOARTĂ .