CAISUL
MAGDA ISANOS
Azi-dimineată m-am trezit,
căci mi-a batut nerabdator in geam,
cu degetele sale fragede de ram,
caisul, care peste noapte-a înflorit.
*
si nu-l recunoscui de la-nceput...
Atâta alb si roz isi răsfăta risipa,
ca m-am gândit un inger c-a trecut
si-n ramura lui si-a frânt aripa.
*
Dar poate nu-i caisul, m-am gândit,
si-atuncea, supărat că tac astfel,
obrazul mi-a lovit cu ramul inflorit
si-ndată l-am recunoscut că este el,
prietenul copilăriei, mult iubit.
15 informații interesante despre orașul Iași:
1. Iașiul este adesea numit "orașul celor șapte coline", referindu-se la colinele Cetățuia, Galata, Copou, Bucium-Păun, Șorogari, Repedea și Breazu.
2. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, înființată în 1860, este prima universitate din România.
3. Aici găsim bojdeuca lui Ion Creangă. Casa în care a locuit Ion Creangă a fost transformată în muzeu în 1918, fiind primul muzeu memorial literar din România.
4. Grădina Botanică din Iași, înființată de naturalistul Anastasie Fătu, este cea mai mare din țară și una dintre cele mai frumoase din Europa.
5. Teatrul Național "Vasile Alecsandri", inaugurat în 1896, este primul teatru național românesc și a fost dotat cu iluminat electric la scurt timp după deschidere.
6. Orașul a fost capitala Moldovei în mai multe perioade istorice. Deși nu a fost capitala permanentă, Iașiul a fost ales ca reședință a domnitorilor Moldovei de mai multe ori, în special în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza
7. În Parcul Copou se află un tei de aproximativ 500 de ani, sub care Mihai Eminescu își scria poeziile.
8. Iașiul a fost un important centru al mișcării culturale și politice în perioada interbelică
9. Orașul a fost distrus de trei ori de incendii majore în 1513, 1538 și 1686, cauzate de tătari, otomani și ruși.
Ziarul de Iași
10. La Iași s-a jucat prima piesă de teatru în limba română, marcând un moment important în cultura națională.
11. Biblioteca Gheorghe Asachi: Considerată una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume, a fost votată astfel într-un sondaj online în 2015.
12. Iașiul găzduiește numeroase mănăstiri și biserici istorice, reflectând tradiția religioasă a regiunii.
13. Palatul Culturii din Iași este un exemplu de arhitectură impresionantă în stil neogotic și a fost construit între 1906 și 1925 pe locul fostei Curți domnești.
14. Iașiul este cunoscut pentru numeroasele festivaluri culturale, muzicale și de artizanat organizate pe parcursul anului.
15. Iașul a fost un important centru de tipărire a cărților în limba română. În secolul al XIX-lea, orașul a fost locul în care s-au tipărit multe cărți și publicații românești.
.
Cine a fost scriitorul care și-a prevăzut finalul: „Peste un ceas mor”?
Nimeni nu știe când moare și cu toate acestea există povești în care cei care și-au dat obștescul sfârșit au anticipat că vine ceasul din urmă. Unul dintre aceștia este Lucian Blaga, unul dintre cei mai apreciați scriitori și filosofi români. Acesta a murit la vârsta de 65 de ani. Cu o oră înainte să moară, Blaga a spus „peste un ceas mor”. Și așa s-a întâmplat.
În 1961, Lucian Blaga ajunsese la vârsta de 65 de ani și avea reale probleme de sănătate. Pe scriitor îl supăra coloana și abia dacă mai putea sta în picioare. Acesta se internează la un spital din Cluj, unde este vegheat îndeaproape Cornelia Brediceanu, soția sa.
Scriitorul se degradase vizibil și durerile de coloană nu mai puteau fi suportate decât cu morfină. Lucian Blaga a cerut cu insistență să nu mai fie primiți vizitatori pentru ca nimeni să nu-l vadă în starea asta. Zile în șir l-a chinuit boala pe marele Lucian Blaga.
În noaptea de 5 spre 6 mai a anului 1961, alături de bolnav se afla doar soția sa. La ora 3.30, poetul s-a trezit din somn, „perfect lucid, respirînd greu” și i-a șoptit clar Corneliei, soția sa: „Peste un ceas mor!”. La ora 4:30, „Poetul Luminii” trecea la cele veșnice. Cauza morții a fost „neoplasm al coloanei vertebrale”.
Lucian Blaga a fost înmormântat în cimitirul din Lancrăm, localitatea sa natală.
Cine a fost Lucian Blaga?
Lucian Blaga s-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei.
Tânărul Blaga a debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). De-a lungul vieții, acesta a fost filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român
Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, „Zamolxe” sau „Meșterul Manole”.
— Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
MARK TWAIN.....
Avea o pasiune aparte pentru pisici, pe care le prefera adesea în locul oamenilor.....
-SAMUEL CLEMENS,(numele său real)era fascinat de aceste feline și le considera tovarăși de nădejde. „Pur și simplu nu pot rezista unei pisici, în special uneia care toarce. Sunt cele mai curate, mai viclene și mai inteligente vietăți pe care le cunosc, în afară de fata pe care o iubești, desigur”, spunea el.
-TWAIN a avut până la 19 pisici simultan, oferindu-le nume inedite precum APOLLINARIS, BEELZEBUB, BUFFALO BILL, SATAN, SOUR MASH și PESTILENCE. Nu înțelegea cum unii oameni nu iubesc pisicile și declara cu convingere: „Când un om iubește pisicile, eu sunt prietenul și tovarășul lui, fără alte prezentări.”
-Legătura sa profundă cu pisicile s-a manifestat și printr-un episod emoționant: când una dintre felinele sale, BAMBINO, a dispărut, TWAIN a publicat un anunț în ziarul NEW YORK AMERICAN, oferind o recompensă de 500 de dolari pentru întoarcerea pisicii.
- Descrierea sa era detaliată: „Mare și negru intens; blană groasă, catifelată; are o ușoară franjură de păr alb pe piept; nu este ușor de găsit în lumina obișnuită.” În cele din urmă, BAMBINO s-a întors singur acasă, dar nu înainte ca numeroși oameni să aducă alte pisici care se potriveau cu descrierea.
-De la copilăria sa din HANNIBAL, MISSOURI, până la anii săi de bătrânețe în CONNECTICUT, MARK TWAIN și-a trăit viața alături de pisici, care și-au găsit locul și în unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale.
TURNUL DIN PISA
Turnul din Pisa a fost salvat de la prăbușire printr-o tehnică inginerească unică.
În anii 1990, inginerii au extras cu grijă 38 de metri cubi de pământ de sub partea opusă înclinării, permițând turnului să se "îndrepte" natural cu aproximativ 45 cm. Această intervenție subtilă i-a asigurat stabilitatea pentru cel puțin încă 300 de ani.
Turnul din Pisa, unul dintre cele mai faimoase monumente arhitecturale din lume, este cunoscut pentru înclinarea sa caracteristică, care l-a transformat dintr-o simplă clopotniță medievală într-un simbol al provocării legilor gravitației și al abilității umane de a găsi soluții ingenioase la problemele aparent imposibile.
Situat în Piazza dei Miracoli din Pisa, Italia, Turnul din Pisa a fost construit pe o perioadă îndelungată, din 1173 până în 1372, timp în care înclinarea sa progresivă a devenit evidentă. Motivul principal pentru care turnul a început să se încline a fost solul instabil pe care a fost construit – un amestec nisipos de argilă și nisip care nu a putut suporta greutatea structurii masive de marmură albă.
🔷 O problemă veche de secole
De-a lungul istoriei sale, numeroase încercări au fost făcute pentru a corecta înclinarea turnului. Diverse tehnici au fost testate, inclusiv adăugarea de contragreutăți pe partea opusă înclinării, întărirea fundației cu beton și chiar construirea unor coloane suplimentare pentru susținere. Însă, în mod ironic, multe dintre aceste intervenții nu doar că nu au rezolvat problema, dar au agravat-o, contribuind la o înclinare și mai pronunțată.
Până la începutul secolului al XX-lea, înclinarea Turnului din Pisa ajunsese la un punct critic. La sfârșitul anilor 1980, s-a constatat că turnul se înclina cu aproximativ 1,2 milimetri pe an, ceea ce însemna că prăbușirea era o chestiune de timp. În 1990, turnul a fost închis publicului din motive de siguranță, iar o echipă internațională de ingineri și arhitecți a fost convocată pentru a găsi o soluție definitivă.
🔷 Soluția salvatoare - O tehnică ingenioasă de stabilizare
Ceea ce a urmat a fost o operațiune complexă și inovatoare, considerată una dintre cele mai mari realizări inginerești din epoca modernă. Echipa de specialiști a propus o metodă ingenioasă numită „extracție controlată de sol” (sau underexcavation), un procedeu care implica îndepărtarea selectivă a unor porțiuni de sol de sub partea opusă înclinării turnului.
🔷 Cum a fost realizată intervenția?
Procesul a fost extrem de precis și s-a desfășurat pe o perioadă de mai mulți ani pentru a evita orice mișcare bruscă care ar fi putut destabiliza complet structura. Metoda a inclus următoarele etape:
1. Forarea unor mici tuneluri orizontale sub partea nordică a fundației, în direcția opusă înclinării.
2. Îndepărtarea cu grijă a 38 de metri cubi de sol, prin folosirea unor unelte speciale pentru a nu afecta integritatea structurală a turnului.
3. Monitorizarea constantă a mișcărilor turnului cu ajutorul unor senzori avansați pentru a detecta chiar și cele mai mici schimbări de poziție.
4. Adăugarea unor contragreutăți temporare pe partea opusă pentru a compensa mișcarea provocată de extragerea solului.
Această metodă a permis turnului să se „îndrepte” în mod natural cu aproximativ 45 de centimetri, ceea ce, deși pare o schimbare mică, a fost suficient pentru a-i oferi o stabilitate considerabilă.
🔷 Rezultatul intervenției
După finalizarea lucrărilor, turnul a fost considerat sigur pentru cel puțin încă 300 de ani, o realizare incredibilă având în vedere gravitatea problemei cu care se confrunta. Această intervenție nu doar că a stabilizat clădirea, dar a reușit să o facă fără a afecta caracterul său distinctiv, care îl face un simbol mondial al artei și ingineriei medievale.
🔷 Importanța tehnicii de stabilizare
Metoda de „extracție controlată de sol” a devenit un exemplu de manual pentru inginerii din întreaga lume care se confruntă cu probleme de stabilizare a clădirilor construite pe soluri instabile. Această tehnică a fost studiată și adaptată pentru alte structuri istorice care prezintă riscuri similare de prăbușire.
🔷 Provocări suplimentare și măsuri de protecție
În timpul intervenției, inginerii s-au confruntat cu multiple provocări, inclusiv riscul de alunecare bruscă a turnului, efectele vibrațiilor produse de echipamentele folosite și necesitatea de a păstra aspectul estetic al monumentului. Au fost realizate teste extensive înainte de implementarea procedurii, iar lucrările au fost executate cu o atenție extremă pentru a evita orice greșeală care ar fi putut duce la o catastrofă.
🔷 Un simbol al ingeniozității și al conservării
Astăzi, Turnul din Pisa continuă să atragă milioane de turiști din întreaga lume, fiind nu doar o minune arhitecturală medievală, ci și un simbol al creativității și priceperii inginerilor moderni. Departe de a fi doar un monument istoric, turnul reprezintă o lecție valoroasă despre cum tehnologia și știința pot fi folosite pentru a proteja și păstra patrimoniul cultural pentru generațiile viitoare.
🔷 Concluzie
Operațiunea de salvare a Turnului din Pisa a fost o realizare inginerească monumentală, un exemplu de colaborare internațională și un triumf al ingeniozității umane. Soluția găsită pentru a stabiliza turnul este considerată una dintre cele mai inovatoare metode de conservare a unui monument istoric din toate timpurile.
Această reușită demonstrează că, indiferent de dificultăți, pasiunea și priceperea pot duce la salvarea unor comori neprețuite ale umanității. Turnul din Pisa nu doar că a fost salvat de la prăbușire, dar a fost consolidat pentru a putea să-și continue existența impresionantă pentru încă cel puțin trei secole.
Muntele
Adrian Păunescu
Iubita mea, ți-am cumpărat un munte,
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani,
Are păduri și râuri și o punte
În vârstă de un milion de ani...
Ți l-am adus în brațe pân' la poartă,
E minunat și piatra lui e grea,
Comerțul ambulant cu munți se poartă...
Dar unde-ai să-l așezi, iubita mea?
Ce munte colosal, un munte straniu,
Cu porci mistreți ce cântă-n coruri: jir !!
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Și-am dat puțin pe el... un chilipir...
Iubita mea, găsește marea vale
În care să-l aduc și să-l răstorn
Și-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui, din corn...
Iubita mea, ți-am cumpărat un munte,
Să faci cu el ce-i ști și ce vei vrea,
Eu mă retrag în peșteri muribunde
Că am uitat să-ți mai șoptesc ceva:
Am dat pe acest munte Viața mea.
Din marele bazar cu amănunte
Plătind cu viața tot ce scump era,
Iubita mea, ți-am cumpărat un munte...
Păcat că n-o să-ncapă-n lumea ta.
Există o lână mai prețioasă decât aurul: Qiviut – secretul arctic ce sfidează frigul extrem!
Lâna qiviut provine de la boul moscat arctic și este considerată una dintre cele mai călduroase fibre naturale din lume, fiind de până la opt ori mai izolantă decât lâna de oaie. Este extrem de rară, deoarece se colectează manual doar în timpul năpârlirii naturale, fără a afecta animalele.
Această fibră are o proprietate unică: nu se contractă în contact cu apa, indiferent de temperatură. Datorită rarității și procesului delicat de prelucrare, un singur fular din qiviut pur poate ajunge să coste peste 900 de dolari.
În îndepărtatele regiuni ale Cercului Polar, acolo unde vânturile tăioase suflă cu forța gheții, unde temperaturile pot coborî sub -50°C și unde puține forme de viață pot supraviețui, trăiește un animal străvechi, cu o alură impunătoare și blană stufoasă: boul moscat arctic (Ovibos moschatus). Din acest mamifer adaptat perfect la clima polară provine una dintre cele mai rare și căutate fibre naturale de pe planetă – qiviut.
Această lână nu este doar moale și fină – este un material cu proprietăți termice excepționale, care a stârnit interesul cercetătorilor, artizanilor și pasionaților de textile de lux din întreaga lume. Fiind de până la opt ori mai izolantă decât lâna de oaie, qiviut oferă protecție termică extraordinară, fără să fie voluminos sau greu. Este o fibră care, prin ușurința și delicatețea ei, sfidează limitele frigului, oferind căldură într-un mod aproape magic.
🔷 Originea unei comori textile
Qiviut-ul nu este tuns sau smuls, ci este colectat manual în timpul năpârlirii naturale de primăvară, atunci când boul moscat își pierde stratul interior fin de sub blana groasă. Acest proces este complet non-invaziv, ceea ce îl face nu doar etic, ci și extrem de migălos – un singur animal poate produce între 1 și 2 kilograme de qiviut brut pe an, dintre care doar o parte este utilizabilă după curățare.
Acest lucru face ca fibra să fie extraordinar de rară, iar prelucrarea să necesite îndemânare, răbdare și respect pentru materialul brut. Din acest motiv, qiviut-ul este adesea considerat „cashmere-ul Arcticii”, însă cu proprietăți chiar superioare.
🔷 Un material aproape mitic
Una dintre cele mai fascinante caracteristici ale qiviut-ului este faptul că nu se contractă în contact cu apa, indiferent de temperatura acesteia. Poate fi scufundat în apă înghețată sau fierbinte, iar fibra își va păstra forma, fără a se strânge sau deforma – un lucru rar în lumea materialelor naturale.
Mai mult, este de o finețe extraordinară, cu fire de doar 12-13 microni grosime (mai fine chiar decât puful de alpaca sau de angora), dar cu o durabilitate ridicată și o textură care devine tot mai moale în timp, pe măsură ce este purtat. Nu provoacă mâncărimi, nu irită pielea și poate fi purtat direct pe corp, chiar de către persoanele cu pielea sensibilă.
🔷 Lux, tradiție și artizanat
Datorită combinației sale unice de raritate, confort, durabilitate și performanță termică, qiviut-ul este considerat unul dintre cele mai scumpe și prețioase materiale textile din lume. Un singur fular lucrat manual din qiviut pur poate depăși 900 de dolari, iar piese mai mari, cum ar fi eșarfele sau puloverele, pot ajunge la mii de dolari.
În comunitățile indigene din Alaska și Canada, unde qiviut-ul este cunoscut de secole, această fibră este mai mult decât o marfă – este parte din tradiție și identitate culturală. Femeile din comunitățile inuit sau yupik îl lucrează cu grijă, folosind tehnici moștenite de generații întregi, iar fiecare piesă devine o expresie a artei textile nordice.
🔷 Un dar al naturii care trebuie protejat
Într-o lume obsedată de producție rapidă și consum masiv, qiviut-ul rămâne o amintire vie a unei relații echilibrate între om și natură. Boul moscat, o specie care a supraviețuit încă din epoca glaciațiunilor, trebuie protejat nu doar pentru fibra sa valoroasă, ci și pentru rolul său esențial în ecosistemul arctic.
În același timp, qiviut-ul ne amintește că uneori cele mai valoroase lucruri nu sunt cele mai strălucitoare, ci cele născute din simplitate, răbdare și respect pentru echilibrul naturii.
