joi, 6 martie 2025

$$$

 Unii oameni nu îţi recunosc valoarea sau nu îşi arată recunoştinţa față de tine nu pentru că nu ştiu cât valorezi, ci pentru că nu vor ca tu să ştii asta. Nu vor să rămână datori, nu vor să îţi ceri drepturile, nu au de gând să depună efort, la rândul lor.

Atunci, se arată nemulţumiţi sau se prefac indiferenţi în faţa muncii, talentului, devotamentului tău pe care ei îl văd foarte bine şi de pe urma căruia profită la fel de bine. Doar că dacă ți-ar mulţumi sau recunoaşte eforturile, ar însemna să nu mai aibă aceleaşi beneficii sau să facă şi ei ceva pentru tine.

De aceea, în viață, trebuie nu doar să fii talentat, muncitor, dedicat, sincer ci şi capabil să îţi recunoşti, tu ţie, valoarea. Oricine din afara ta se poate îndoi de tine, te poate păcăli, manipula sau pune la zid când tu eziţi să îţi recunoşti calităţile nu față de ceilalţi, ci față de tine însuţi.

Când te cunoşti, te aperi de minciună. Când te aperi de minciună, sub orice formă ar veni ea, trăieşti în adevărul tău, despre tine. Din adevăr vindeci, schimbi, transformi orice întuneric în lumină cu care îți desluşeşti ţie drumul în viață.

Din clipa în care îți recunoşti valoarea în ochii tăi, nicio altă privire îndreptată spre tine nu va putea să te facă să te uiţi la tine altfel decât cu ochi de iubire şi încredere. Şi când te crezi, tu pe tine, se întâmplă miracolul ca orice urmă de neîncredere sau nedreptate din jurul tău, să nu mai conteze: ai deja, în tine, sprijinul şi alinarea de care ai nevoie, să înfrunţi orice.

$$$

 

4 martie 1977 -  În România, un cutremur de 7,3 grade pe Scara Richter provoaca 1 578 de victime, dintre care 1 424 numai în București


 Personalităţi care au sfârşit tragic pe 4 martie 1977

DUMNEZEU SĂ ÎI ODIHNEASCĂ ÎN PACE!


+TOMA CARAGIU, unul dintre cei mai îndrăgiți actori români din toate timpurile, a fost prins în ruinele blocului în care locuia. Găsit după 6 zile, a fost înmormântat pe 11 martie 1977, la Bellu. Avea 52 de ani. Ne-a lăsat roluri fabuloase, în scenete comice și filme ca “Actorul și sălbaticii”, “Premiera” sau seria “Brigada Diverse”.

+Regizorul de film și televiziune ALEXANDRU BOCĂNEȚ a murit alături de Toma Caragiu. În seara cutremurului, cei doi sărbătoreau, în locuința actorului,  finalizarea peliculei “Gloria nu cântă”. Bocăneț a fost soțul cunoscutului designer Doina Levintza.

+În blocul vecin cu cel în care stătea Toma Caragiu a avut loc altă tragedie: DOINA BADEA a pierit cu toată familia – soțul și cei doi copii. Îndrăgita cântăreață, posesoara unei voci inconfundabile, avea doar 37 de ani.

+ALEXANDRU IVASIUC, prozator și romancier, a făcut 5 ani de  pușcărie din pricina convingerilor sale anticomuniste. A murit sub ruinele blocului Scala.

+MIHAI GAFIȚA, critic și istoric literar român, a pierit în ruinele blocului de pe strada Colonadelor. Soția i-a murit alături, dar trupul ei nu a fost găsit.

+Poeta și prozatoarea VERONICA PORUMBACU și soțul ei, criticul și istoricul literar MIHAIL PETROVEANU, au pierit tot în blocul de pe strada Colonadelor.

+Actrița ELIZA PETRACHESCU locuia într-un bloc de pe strada Brezoianu. Acolo și-a găsit sfârșitul. Juca la Teatrul Mic și a avut roluri în filme ca “Tănase Scatiu”, “Felix și Otilia” sau “Nunta de piatră”.

Alte personalităţi decedate pe 4 martie 1977: Daniela Caurea, A. E. Baconsky,  Savin Bratu, Nicolae Vatamanu şi  Viorica Vizante, pianistul Tudor Dumitrescu, istoricul literar Ioan Siadbei, mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu, cântăreaţa Filofteia Lăcătuşu, scenograful Liviu Popa şi Fizicianul Florin Ciorăscu.


CULTURA  CURIOZITATI  GANDURI

$$$

 Vine ziua mamei...


Vine ziua mamei fără tine, Mamă,

O tristețe scrisă parcă îmi destramă

Sufletul din mine ca pe un ecou,

Vine ziua mamei, ce sublim cadou!


Îți aud porunca sfântă din scrisori,

Dacă vii acasă nu-mi aduce flori,

Lasă-le acolo, jertfă prin livezi,

Cât mai sunt în viață vino să mă vezi!


Nu întotdeauna am putut să vin,

Azi îți strâng în brațe numele divin

Și acum zadarnic pașii mă vor duce,

Vinovat și vântul plânge lângă cruce!


Scriu și mă cuprinde pacea din cuvinte,

Ea întotdeauna mi te-aduce aminte-

„Versurile tale sunt atât de line!”

Vine Ziua Mamei, ziua fără tine...


Nicolae Nicoară-Horia

###

 03 martie 1904

Se împlinesc 109 de ani de la nașterea lui Mircea Vulcănescu, a cărui moarte a fost considerată una dintre cele mai monstruoase asasinate de la Aiud. Om de o blândețe deosebită și de o omenie îngerească.. un munte de inteligență creștină..


Condamnat la 8 ani de temniță grea pentru vina de a fi "criminal de război" Mircea Vulcănescu, una din cele mai strălucite inteligențe ale generației dintre cele doua războaie, a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul din stâlpii rezistenței din închisoare și, prin urmare, i-au aplicat cele mai grele torturi. Izolat în celula de exterminare, de 1/4 m, din beton, fiind nevoit să doarmă direct pe beton într-un frig cumplit, fără mâncare și apă, îmbrăcat doar într-o zeghe ponosită și dormind direct pe beton, supraviețuirea ținea de ordinul miracolului. Aplecat, îngenunchiat pe dușumea, doar ochii și fruntea, îl mai aminteau pe cel de altădată. Corpolenta lui era redusă la un schelet, îmbrăcat în haine vărgate. Coloana vertebrală se observa prin zeghea de pușcăriaș.

"Rostul meu în viață s-a terminat. Am început o opera, dar n-am fost în stare s-o duc până la capăt. Am predat la o catedră pe care am părăsit-o tocmai în clipele în care trebuia să fiu prezent. M-am despărtit de studenții pe care-i iubeam tocmai în cele mai dureroase momente ale istoriei. Am crezut că mi-am făcut datoria ca cetațean față de aceasta țară hăituită și jefuită cu nerușinare, față de acest neam însângerat. M-am înșelat. Mă doboară tăcerea asta. Mă ucide suferința prin care trec prietenii de celula. Stiu că mă despart de ei. Ii rog să mă ierte că-i părăsesc. O durere fără margini, metafizică şi, ca atare, fără leac mi-a pătruns înăuntru, pe sub suflet, mi-a ruinat şi dragostea, şi credinţa, şi nădejdea".[Mircea Vulcănescu]


A ştiut, prin toată febra care îi cutremura trupul, că pentru el sosise sfârşitul. A cerut câtorva deţinuţi de la Aiud să-l vegheze, să nu-l lase să doarmă. Voia să moară treaz. Era obsedat de gândul de a surprinde moartea lucid, de a privi Moartea în faţă, aşa cum privise drept în faţă toate binecuvântările şi blestemele vieţii. Şi a spus atunci acele patru cuvinte: SĂ NU NE RĂZBUNAŢI!

Avea 48 de ani și a lăsat un testament simplu, dar care arată întreaga concepție creștina de viață a lui Vulcănescu : "Să nu ne răzbunați!"

______________________________________________________

Acesta a fost Mircea Vulcănescu: Un biruitor al morţii. Chip al blândeţii muceniceşti, din el izvorau putere şi lumină.. era străin de mândrie şi nu a fost nicio clipă ademenit de glorie.

[Emil Cioran]

$$$

 “SĂ ÎNCHID... BINE CICLURILE 


 Tine minte:


 1. Fii recunoscător pentru experiență. 

 Fiecare problemă a venit să-ți învețe o lecție, nu să te omoare.


 2. Mulțumește oglinzii.

  Mulțumește acelei persoane că a venit să facă inconștientul conștient.


 3. Nu iubi din necesitate sau vei deveni dependent de companie si incapabil sa fii fericit singur.


 4. Nu-ți pierde zilele gândindu-te la ce nu a fost, la greșelile tale sau la cât de rău te tratează viața.  

Pesimismul atrage negativul.


 5. Nu trăi fiind o victimă, victimele nu au putere, nu își asumă viața.


 6. Nu-ți pierde viața încercând cu disperare să fii acceptat.


 7. Nu renunta. Urmează-ți visul, visul tău nu ar trebui să depindă de aprobarea altcuiva.


 De ce stai incuiat cand usa este larg deschisa?

 Ceea ce dispare, trebuia să plece.  

Ceea ce nu merge nu a fost pentru tine. 

 Fiecare dintre eșecurile tale este încă o lecție, te va ajuta să-ți construiești un viitor de succes, dacă ai suficientă stima de sine pentru a continua să încerci.


 A se uita la tine! Ești în viață!

 Ochii tăi văd, inima ta❤️ bate, mâinile tale se mișcă și creează lucruri grozave.

 Ține-te la răspundere. Lasa-i pe altii in pace cu ei insisi.


 Nu vă așteptați să vă aducă flori.  

Fii propria ta grădină și fluturii vor ateriza acolo, nu va trebui să alergi după ei.”


Sursa: Ioana Vasile

***

 

Cu siguranță, fiecare dintre noi a trecut prin această situație cel puțin o dată: ai de primit rest câțiva bani, dar în locul lor, vânzătorul îți întinde o bombonică. Nu întrebi nimic, nu comentezi, o bagi în buzunar și pleci mai departe. Dar dacă, după un timp, te-ai întoarce la magazin și ai încerca să plătești cumpărăturile doar cu bombonici, oare ar fi acceptate?


Imaginează-ți scena într-un magazin de la țară, unul mic, cu rafturi aproape goale, unde vânzătoarea abia îți face nota pe un caiet jerpelit. Ai în mână câteva produse – poate un săculeț de făină, niște biscuiți și o sticlă de ulei. Când vine momentul să plătești, scoți din buzunar o mână de bomboane, exact așa cum le-ai primit de-a lungul timpului în loc de rest. Vânzătoarea te privește lung, cu sprânceana ridicată, și spune: „No, păi ce facem aici, măi băiete? Asta nu-i bancă de zahăr!”


Și totuși, dacă ele au fost considerate echivalente cu banii când ți-au fost date, de ce n-ar fi bune și când trebuie să plătești cu ele? Adevărul e că sistemul „rest în dulciuri” funcționează într-o singură direcție. Cât timp tu accepți bomboana fără să protestezi, pare un schimb convenabil – dar în momentul în care încerci să-l întorci în favoarea ta, regulile se schimbă brusc.


Așa că, data viitoare când primești o bombonică în loc de mărunțiș, întreabă-te: oare, dacă le-aș strânge pe toate și aș încerca să-mi cumpăr ceva cu ele, ce reacție aș primi? Probabil un zâmbet în colțul gurii și un categoric „Nu merge așa, dragule!”

###

 

De ziua tatalui meu


Tată, tu ai fost primul meu punct de sprijin, primul reper al lumii mele, prima lecție despre ordine, siguranță și apartenență. Prin prezența ta, prin felul în care ai purtat pe umeri responsabilitatea familiei, mi-ai oferit cel mai de preț dar: locul meu în viață.


 Nimic nu poate curge firesc în viața unui om dacă nu își onorează părinții, dacă nu își recunoaște rădăcinile. Iar eu, tată, îți recunosc rolul profund în ceea ce sunt. Ai fost cel care mi-a arătat calea, nu prin vorbe, ci prin existența ta, prin felul în care ai ținut familia unită, prin tăria cu care ai protejat și ai pus ordine acolo unde era nevoie.


Prin tine am învățat că un bărbat nu doar clădește, ci susține. Nu doar oferă siguranță, ci și direcție. Că există o ierarhie firească în familie, iar respectul față de cei ce ne-au dat viață ne dă puterea de a merge mai departe.


Ai fost ferm, dar mereu prezent. Autoritar, dar niciodată nedrept. Ai știut să îți ții locul, iar prin asta m-ai învățat să îmi țin și eu locul în propria mea viață. M-ai făcut să înțeleg că iubirea nu este doar o emoție, ci o responsabilitate, că loialitatea față de familie este o lege nescrisă, un fir invizibil care ne leagă și ne dă putere.


Astăzi, de ziua ta, îți mulțumesc, tată. Pentru că mi-ai oferit locul meu în lume. Pentru că ai fost pilonul care a susținut familia noastră fără să ceri nimic în schimb. Pentru că datorită ție, am învățat să primesc viața așa cum este, să respect ceea ce am primit și să onorez ceea ce port mai departe.


La mulți ani, tată! Locul tău în inima mea rămâne mereu acolo – ca rădăcina care dă forță copacului, ca ordinea care dă sens vieții.

$$$

 Viața la 1900. Familia românească tradiţională   Întemeierea unei familii începe odată cu căsătoria. Românii erau familişti convinşi.Căsăto...