X$$$

 MĂRȚIȘOR PENTRU MAMA   

Aș dezveli o margine de cer,

Cum dezvelești pe-o tâmplă-ncet năframa,

De după nori, pe aripi de eter 

S-o pot vedea, acolo sus, pe mama.

Și dacă scară n-am să pot urca, 

Să o cuprind cu mâinile-amândouă,

O să-împrumut o căzătoare stea,

Să i-o trimit în dar, de casă nouă.

Un mărțișor-potcoav-am cumpărat 

Noroc să-i poarte-n cer, prin veșnicie 

Și o să i-l trimit neapărat 

Că-mi este dor, măicuța mea să știe.

Și-am să-i culeg din luncă niște flori 

Și-am să le-arunc în sus, drept amintire 

De le-or cădea petalele prin nori, 

La mine-n gând va fi nenorocire!

Cât mi-aș dori ca-n cer, măicuța mea,

Să aibă flori, să aibă mărțișoare 

Și lacrimile ei ce-or picura,

Prin ploi, să-mi fie mie vindecare!

La casa unde am crescut, ea nu-i

Nici pașii ei nu-i văd pan' la fântână,

I-aș spune ce-am pe suflet, dar n-am cui,

S-a dus în cer măicuța mea, bătrână.

Nu judeca, sunt firul de nisip,

Ce vrea să-ntoarc-a cerului naframă

Că nu știi ce înseamnă-n nici un chip,

Să rămâi pe lume fără mamă!

         MIRELA BUTACU.

$$$

 Rădăcina problemelor familiare

 Ce face o familie dezordonată? 

 Familia este un sistem, iar pentru ca orice sistem să funcționeze, toate elementele trebuie să fie la locul lor, pentru că atunci când nu există ordine, este dezordine, iar dezordinea generează conflict.

 Câteva exemple de situații care dau naștere unei familii disfuncționale sunt:

 1. Transformarea copilului într-un complice al mamei sau al tatălui generează în copil o vinovăție intensă la simplul gând că trebuie să se hotărască între unul dintre părinți și să-l trădeze pe celălalt.

 2. Atunci când copiii încearcă să rezolve conflictele părinților, acest lucru îi determină să nu-și trăiască propriile vieți dorind să preia situații care nu le corespund.

 3. Când un copil acționează ca un partener afectiv sau ia în mod simbolic locul mamei sau tatălui său, această situație apare de obicei în cazul divorțului.

 4. Când părinții speră să corecteze în copiii lor ceea ce ei înșiși nu au îndrăznit să vindece.

 Membrii familiei disfuncționale adoptă roluri pentru a supraviețui în mediul haotic, printre acestea avem:

 EROUL: De obicei este adoptat de fiul cel mare și acționează ca un al doilea tată sau mamă pentru frații săi, se poate simți responsabil pentru părinții săi.

 CEL PIERDUT: Se izolează de familia sa și evadează într-o lume fantastică.

 VINOVATUL: Se simte vinovat pentru situațiile care apar in casa sa și poartă povara pe umerii tai.

 REBELUL: Se răzvrătește împotriva oricăror tipuri de autorități, încearcă să atragă atenția prin comportamentul său.

 MANIPULATORUL: Învață să relaționeze doar prin manipulare.

 DEPENDENTUL: Se simte fără sprijinul familiei sale, caută în substanțe sau relații toxice.

 Toate aceste roluri au consecințe negative pentru cei care le adoptă, deoarece îi determină să reproducă în noile lor familii ceea ce le-a cauzat cea mai mare durere în familia lor de origine.

 Niciodată nu este prea târziu să te vindeci.

 Psihoterapeut Claudia García Acevedo 

Via Bianka Luz

$$$

 

Peste sat se lasă seara, se aprind lumini ,

La oprire e Maria.., cu ai săi copii.

A cam stat o săptămână la părinți în sat ,

Căci de ani și bătrânețe, tatăl e la pat. 

Maică-sa și ea sărmana, abia de mai poate,

A pierdut și din putere, și din sănătate.

Iarna care a trecut nu i-a prins prea bine

Și zăpezile prea mari , ger.., lemne puține.

Lângă stație spre gard colo la fântănă,

Moș Ion pășește-ncet cu găleata-n mână.

Maria-l privește-n ochi și-i dă Bună Seara,

Apoi întrebă sfios: Ce face Tamara?

Au fost colege de clasă și-ntr-o banc-au stat,

Nu s-au mai văzut cu anii, de când a plecat.

-Bună Mărioară.., răspunde bătrânul cu o voce moale,

Tamara e bine.., e căsătorită.., e peste hotare.

Vine rar, când poate, cam.., odată-n an,

Trăiește-n Milano.., cu-n italian.

Mai mult vine toamna cînd e hram în sat ,

Ș-apoi cu bătrâna..,  pun la conservat.

Tu cum o mai duci? Ai văd fete mari,

Știu că-i rău cu Toader.., să vă țineti tari.

Om voinic a fost , a fost om cu carte,

De i-ar mai da Domnul niște sănătate.

Vezi tu fată dragă viața cum se duce?

Ieri parcă ne botezau.., azi ne duc sub Cruce.

Lasă.., tu.., să te ții tare că rămâne mama

Și doar tu mai poți să fii.., sprijin la sărmana.

Maria scoate batista.., undeva  din geantă,

Nu vrea fetele s-o vadă.., că lacrimă poartă.

Știe el bătrânul.., și-al lui ceas i-aproape,

Are moșul fiică.., dar e prea departe.

-Adevăr ai moș Ioane, toate trec pe lume,

De-ți ramâne sub pădure Crucea și cu-n nume.

Nu suntem nici ultimii ,nici primii, toate au sfârșit,

Important nu-i cât de mult, dar cum am trăit.

Bătrânul ridică ochii undeva spre zare,

De își vede viața  ca pe-o lumânare.

Dor de-al său copil.., rătăcit prin lume,

Răsuflă adânc.., iar apoi răspunde.

-Domnul s-ajute pe toți.., pe cei morți.., să-i ierte,

Mă duc.., sănătate Marie!  Să poți crește fete!

C-apoi iute fuge timpul.., m-așteaptă bătrâna

Și precis că o să zică, c-am pierdut fântâna.

Bate vântul jos în vale  peste liliac,

De așterne floare.., peste drum în sat.

De pe deal bate lumină.., ceru-i fără nor,

Peste sat se-așterne noaptea.., amintiri și dor....

Cerul îi cuprinde , stele ard ca Sfinții.

La oprire-n vale, așteaptă părinții.

Nu mai pun sărmanii nici zăvor pe poartă,

Dacă vin copiii.....?  Și-o văd încuiată........

R.M.(Mihai Racoviță).

"" "

 

Cine este cel mai bun profesor?

– Suferința.

Iar cel mai rău profesor?

– Plăcerea.

Care este abilitatea cea mai rară?

– Capacitatea de a da.

Cea mai bună abilitate?

– Capacitatea de a ierta.

Care este cea mai dificilă abilitate?

– Abilitatea de a tăcea.

Care este cea mai importantă abilitate?

– Abilitatea de a cere.

Care este cea mai necesara abilitate?

– Capacitatea de a asculta.

Care este cea mai periculoasă luptă?

– Cea fanatică.

Care este obiceiul cel mai neplăcut?

– Cheful de ceartă.

Care este obiceiul cel mai nociv?

– Vorba multă.

Care persoana este cea mai puternică?

– Oricine este capabil să înțeleagă Adevărul.

Care persoana este cea mai slabă?

– Oricine se simte mai puternic.

Care este persoana cea mai inteligentă?

– Cea care își urmează inima.

Ce afectiune este cea mai periculoasă?

– Atașamentul de corpul fizic.

Cine este cel mai sărac?

– Cine iubește cel mai mult banii.

Cine este mai aproape de Dumnezeu?

– Cel milostiv.

Cine este cel mai slab?

– Care Invinge pe alții.

Cine este cel mai puternic?

– Care învinge pe sinele său.

Cum să te lupți cu problemele?

– Cu bucurie.

Iar cu suferința?

– Cu răbdare.

Care este semnul unui suflet sănătos?

– Credința.

Care este semnul unui suflet bolnav?

– Disperarea.

Care sunt semnele acțiunilor greșite?

– Iritarea.

Care sunt semnele faptelor bune?

– Pacea sufle­tească.

(Răspunsuri ale Călugărului Simeon de la muntele Athos la  întrebările existențiale ale omului.)

***

 Mai tineti minte ” Povestea Puiului ” din clasa a -V-a ?

PUIUL de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti 

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant, mai sus, ca sa nu i-l inece ploile; pe urma, sapte zile de-a randul a ouat cate un ou, in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea, doar ca ea in loc sa stea in cotet, sta afara in grau; si ploua, ploua de varsa si ea nu se misca, ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca puii de gaina, dar mici, parca erau sapte gogosi de matase, si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. Prepelita prindea cate o furnica, ori cate o lacusta, le-o firimitea in bucatele mici, si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o mancau numaidecat. Si erau frumosi, cuminti si ascultatori; se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: “Pitpalac!” repede veneau langa ea. Odata, prin iunie, cand au venit taranii sa secere graul, al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii, si cum nu stia sa zboare, hat! l-a prins un flacau sub caciula. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului, numa, el a stiut; ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar; dar a avut noroc de un taran batran, care s-a rugat pentru el: — Lasa-l jos, ma Marine, ca e pacat de el, moare. Nu-l vezi ca de- abia e cat luleaua?! Cand s-a vazut scapat, fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. Ea l-a luat, l-a mangaiat si i-a spus: 

— Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare, o sa faci cum ai vrea tu, dar acum, ca esti mic, sa nu iesi niciodata din vorba mea, ca poti sa patesti si mai rau. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si, macar ca nu era vreo apa prin apropiere, nu sufereau de sete, ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. Ziua, cand era caldura mare, stau la umbra in lastar; dupa-amiaza, cand se potolea vipia, ieseau cu totii pe miriste; iar in noptile racoroase se adunau gramada, ca sub un cort, sub aripile ocrotitoare ale prepelitei. Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene, si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui, cand se ingana ziua cu noaptea, si seara in amurg, caci ziua era primejdios din pricina heretilor, care dadeau tarcoale pe deasupra miristii. Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: “Gata?” “Da”, raspundeau ei. “Una, doua, trei!” Si cand zicea “trei”, frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga, pe care trebuiau s-o faca in curand, cand o trece vara. “Si o sa zburam pe sus de tot, zile si nopti, si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri, si marea.” Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august, pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei, aud o caruta venind si oprindu- se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. “Nero! inapoi!” s-a auzit un glas strigand. Puii n-au priceput; dar mama lor, care intelesese ca e un vanator, a ramas incremenita. Scaparea lor era lastarul, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa o clipa de socoteala, le-a poruncit sa se pituleasca jos, lipiti cu pamantul, si cu nici un pret sa nu se miste. — Eu o sa zbor; voi sa ramaneti nemiscati; care zboara, e pierdut. Ati inteles? Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului: — Unde fugi? inapoi, Nero! Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus, cu ochii tinta inspre ei. — Nu va miscati, le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. Cainele paseste incet dupa ea. Se apropie grabit si vanatorul. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei, incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. Vai! cum le bate inima. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul, la doi pasi de la botul cainelui, care o urmareste; vanatorul se departeaza strigand: “Inapoi! inapoi!” Nu poate trage, de frica sa nu-si impuste cainele; dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita, incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda; iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii, zboara repede spre lastar. In vremea asta puiul al mai mare, in loc sa stea nemiscat ca fratii lui, dupa cum le poruncise ma-sa, zboara; vanatorul ii aude paraitul zborului, se intoarce si trage. Era cam departe. O singura alica l-a ajuns la aripa. N-a picat, a putut zbura pana in lastar; dar acolo, de miscarea aripii, osul — la inceput numai plesnit —s-a crapat de tot, si puiul a cazut cu o aripa moarta. Vanatorul, cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui, nu s-a luat dupa dansul, socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Ascultau in tacere. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand “Aporte!” Mai tarziu carutas indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului; incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut, s-au stins, si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor; iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel, au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: “Pitpalac! pitpalac!” Repede au zburat inspre ea si au gasit-o. Ea i-a numarat: lipsea unul. — Unde e nenea? — Nu stim, a zburat. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare, mai tare, ascultand din toate partile. Din lastar i-a raspuns un glas stins: “Piu! piu!”… Cand l-a gasit, cand i-a vazut aripa rupta, a inteles ca era pierdut; dar si-a ascuns durerea, ca sa nu-l deznadajduiasca pe el…D-atunci au inceput zile triste pentru bietul pui; se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara; iar noaptea, cand ailalti adormeau sub aripa mamei, el o intreba cu spaima: — Mama, nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri, si marea? — Da, mama, raspundea prepelita, silindu-se sa nu planga. Si a trecut vara. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea; prepelita s-a mutat cu puii intr un lan de porumb de alaturi; dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul, au taiat cocenii si au intors locul; atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate, a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului, ori palcuri de alte pasari calatoare, iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor, mergand toate in aceeasi parte, catre miazazi. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod, care se agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului, pornita fara veste intr-o zi, a hotarat-o. Decat sa-i moara toti puii, mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotararea, a zburat cu puii zdraveni, pe cand al ranit striga cu deznadejde: — Nu ma lasati! Nu ma lasati! A incercat sa se tarasca dupa ei, dar n-a putut, si a ramas in loc, urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. Peste trei zile, toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. Dupa o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducand cu dansul un ger aprig. La marginea lastarului, un pui de prepelita, cu aripa rupta, sta zgribulit de frig. Dupa durerile grozave de pana adineaori, urmeaza acum o piroteala placuta. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii… miriste…un caramb de cizma pe care se urca o furnica…aripa calda a mamei. Se clatina intr-o parte si intr-alta, si pica mort, cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune.

$##

 “Dacă vrei să trăiești o viață lungă și fericită ascultă și exersează aceste sfaturi:

1. Ascultă și nu crede tot ce auzi.

2. Păstrează secrete, nu spune ce auzi.

3. Nu spune tot ce gândești, dar spune mereu adevărul.

4. Fii sincer meriți respect

5. Recunoaște-ți greșelile și nu-ți fie teamă să spui „nu știu” și „îmi pare rău. "

6. Nu pierde niciodată controlul asupra ta și tratează-i pe ceilalți așa cum vrei să fii tratat.

7. În loc să critici, laudă-i pe cei din jur.

8. Nu priva pe nimeni de speranță, poate fi singurul lucru pe care îl are cineva.

9. Renunță la ură și ranchiună, doar te doare mai tare.

10. Învață să spui nu cu politețe și ușurință.

11 . Nu uita să spui te rog și mulțumesc.

12 . Privește oamenii în ochi.

13 . Trăiește momentul prezent și fă câte un lucru pe rând.

14 . Nu lăsa lucrurile în așteptare.

15 . Fă ceea ce trebuie făcut la momentul exact care trebuie făcut.

16 . Nu lua nicio decizie când ești furios.

17 . Sunt unele lucruri care nu se mai întorc: cuvântul rostit, timpul petrecut și oportunitățile care se prezintă.

18 . Meriți să fii fericit. Prin urmare, bucurați-vă de frumos.

19 . Descoperă cele mai elementare plăceri: să vezi, să asculți, să respiri, să atingi și să savurezi.

Sursa: Jason Lapoite

Text preluat

$$$

 

" Lucrezi 12 ore: N-are viață.

Lucrezi 8 ore: N-o să facă nimic în viață.

Lucrezi 6 ore: Ce viață bună are.

Nu lucrezi: E lepră.

Stai cu ai tăi în casă: N-a realizat nimic în viață.

Ai două joburi: Are o situație proastă.

Ești antreprenor: N-are niciun viitor asigurat.

Ești angajat: Muncește să facă burta mare altora.

Stai cu chirie: Aruncă banii pe geam, putea să plătească pentru casa lui.

Ai casa ta: De ce o arunca banii pe geam, a dat prea mulți bani odată.

Îți cumperi o mașină: De banii ăia dădea avans la casă.

Nu ai mașină: Cum să nu ai o mașină?

Călătorești: Pleacă peste tot, cheltuie banii aiurea.

Nu călătorești: Nu își trăiește viața, doarme-n ghete.

Nu ieși în oraș: E depresiv.

Ieși în oraș: Nu e fericit, vrea să mențină aparențele că-și trăiește viața.

Postezi o poză: Îi place să se laude.

Nu postezi nimic: Nu face nimic, d-aia nu postează, viața lui e neinteresantă

E singur: Nu prezintă interes.

Într-o relație: Mda, să vedem cât îl ține relația.

Gras: Nu e bine, o să aibă multe probleme de sănătate.

Slab: Nu e bine, o să aibă multe probleme de sănătate.

Arăți bine: Face foamea aiurea, nu e sănătos pentru corpul lui, ia proteine d-alea.

Ești educat și vorbești frumos: E prea fals.

🤔🤫

Lista poate fi mai lungă, dar ai înțeles ideea, indiferent ce ai făcut sau ce faci în viața asta nu mulțumești pe nimeni și nici nu trebuie! Cel mai important este să te mulțumești pe tine și să fii împăcat cu tine. Nu ai nimic de dovedit nimănui, doar ție și probabil câtorva persoane care chiar țin la tine și care chiar te iubesc așa cum ești! "