***

 Scrisoare din pustiu

Dragul meu, eu te iubesc nespus,

Ești tot ce mi-am dorit de când mă știu,

De-aceea de o vreme nu ți-am spus,

Dar drumul meu e-acuma prin pustiu.

Nu știu ce am, mă simt puțin sfârșită

Și parcă mă topesc mergând prin soare,

Dar știu că mă iubești, sunt liniștită

Și-aștept s-ajung în oază, la răcoare.

Nu prea văd oaza, parcă-s rătăcită

Și-mi este sete și mă chinuiesc,

Merg însă, fiindcă știu că sunt iubită

Și-abia aștept să-ți spun cât te iubesc.

Nu știu, poate-oi mai rătăci o vreme,

Dar ai încredere și mai ales răbdare,

Mai am de rezolvat ceva probleme,

Și-apoi vom fi-npreună, la răcoare.

Știu că m-aștepți, esti omul vieții mele

Și eu sunt viața ta, știu asta bine,

Vom fi-npreună și-om schimba inele

Și-om contopi pe veci două destine.

Nu mai pot scrie, nu mai e lumină,

Te voi visa la noapte că mi-e dor,

Dar aștept dimineața ce-o să vină

Să pot să-ți spun în față că te-ador.

Și-apoi peste vreun secol, pot să mor!

***

 Neliniște

Vine iar noaptea peste cerul meu,

Ar fi normal, dar e puțin ciudat,

N-aș vrea să pară doar ca un clișeu,

Dar nu am vești și sunt îngrijorat.

De ce aș fi, a mai trecut o noapte,

S-au dus de-atunci nenumărate zile,

Dar simt, pentru că nu îmi ești aproape

Că nu ești bine, am o presimțire.

Nu e nimic palpabil, e o stare,

Nu pot scăpa de ea, mă copleșește,

Poate nu e nimic, poate e gândul care

Zboară aiurea, mă neliniștește.

Vreau să îmi dai un semn că-i totul bine,

Dar ppate nu ai timp să te gândești,

Sau poate nu te mai gândești la mine,

Nu zici nimic si-așa mă chinuiești.

Mă uit în gol, dar golu-i plin de tine,

Măcar așa te simt in sinea mea,

Dar, crede-mă, vreau să știu că ești bine,

Spune-mi ceva, orice, nu mă uita!

***

 Tot ce-aș vrea

Nu știu ce am, dar parcă nu am stare,

Sunt plin de gânduri ce nu-și găsesc locul,

Le-aș da afară, dar n-a venit sorocul,

Le voi păstra, că-n mine e răcoare.

Aș vrea să spun orice, dar nu am cui,

Vorbele mele nu au căutare,

Am vorbe multe, poate n-au valoare,

Sau poate au, dar nu le spun oricui.

Aș vrea să țip, dar cine să m-audă?

Am mii de țipete în repertoriu,

Dar din păcate, n-am auditoriu,

Sau poate nu s-au copt, sunt încă crude.

Aș vrea să pot vorbi numai în șoapte,

Dar șoaptele-s pentru urechi gingașe

Ce știu s-audă vorbe pătimașe,

Dar n-am cui să le spun și pier în noapte.

Aș vrea s-aștern ideile ntr-o carte,

Dar nu mai văd să scriu nici cu lentile

Și gândurile-mi sunt cam inutile,

Căci ma gândesc la cei ce sunt departe.

Aș vrea să plâng, dar nu mai am ce plânge,

Căci mi-au secat fântânile din suflet,

Din  hăul meu s-aude doar un urlet

Și lacrimi de-aș avea, nu mi-ar ajunge.

Aș vrea să mai trăiesc încă o viață,

Că-n viața asta am iubit greșit,

Suflete reci care m-au părăsit,

Tânjesc să am iar dragostea în față.

Aș vrea să pot să mai iubesc o dată,

Dar vreau la rândul meu să fiu iubit,

Cu-acea iubire fără de sfârșit

Și atunci a mea e veșnivia toată!

$$$

 Tot ce-aș vrea

Nu știu ce am, dar parcă nu am stare,

Sunt plin de gânduri ce nu-și găsesc locul,

Le-aș da afară, dar n-a venit sorocul,

Le voi păstra, că-n mine e răcoare.

Aș vrea să spun orice, dar nu am cui,

Vorbele mele nu au căutare,

Am vorbe multe, poate n-au valoare,

Sau poate au, dar nu le spun oricui.

Aș vrea să țip, dar cine să m-audă?

Am mii de țipete în repertoriu,

Dar din păcate, n-am auditoriu,

Sau poate nu s-au copt, sunt încă crude.

Aș vrea să pot vorbi numai în șoapte,

Dar șoaptele-s pentru urechi gingașe

Ce știu s-audă vorbe pătimașe,

Dar n-am cui să le spun și pier în noapte.

Aș vrea s-aștern ideile ntr-o carte,

Dar nu mai văd să scriu nici cu lentile

Și gândurile-mi sunt cam inutile,

Căci ma gândesc la cei ce sunt departe.

Aș vrea să plâng, dar nu mai am ce plânge,

Căci mi-au secat fântânile din suflet,

Din hăul meu s-aude doar un urlet

Și lacrimi de-aș avea, nu mi-ar ajunge.

Aș vrea să mai trăiesc încă o viață,

Că-n viața asta am iubit greșit,

Suflete reci care m-au părăsit,

Tânjesc să am iar dragostea în față.

Aș vrea să pot să mai iubesc o dată,

Dar vreau la rândul meu să fiu iubit,

Cu-acea iubire fără de sfârșit

Și atunci a mea e veșnivia toată!

$$$

 De vei pleca!

De vei pleca, voi știi că nu ai fost,

Erai doar plăsmuirea minții mele,

Iubirea dintre noi nu avea rost,

Îmi construiam doar din nisip castele.

De vei pleca nu-mi va fi dor de tine,

Cum nu mi-e dor de apa ce o beau,

Eu sunt prea slab ca să te pot menține

In clubul sacru-al celor ce iubeau.

De vei pleca îmi vei lipsi doar mie,

Dar eu sunt doar un muritor banal,

În lumea ta vei fi în armonie,

Căci pe Pământ nu poți iubi total.

De vei pleca n-o să mai fiu cu tine,

Deși m-aș transforma în umbra ta

Și nici când dormi nu vei scăpa de mine,

Căci te voi înveli cu viața mea.

De vei pleca, nu te vei mai întoarce,

Pentru că o să-ți vezi de viața ta,

Căci de la mine nu mai ai ce stoarce

Si-așa uscat, ce rost ar mai avea?

De vei pleca îți voi uita și chipul

Cu care-ai poposit în lumea mea,

Căci în clepsidră s-a cam scurs nisipul,

Iar tu, din cerul tău, mă vei uita.

De vei pleca nu vei avea ce pierde,

Pentru că nu mai am ce te-nvăța,

Tu vei găsi un zeu să te dezmierde,

Iar eu voi sta umil în lumea mea.

De vei pleca din visul meu de iarnă,

Voi îngheța fără căldura ta

Și voi lăsa si neaua să s-aștearnă,

Iar eu în țurțuri mă voi transforma.

De vei pleca, aș vrea să vin cu tine,

Însă acum îți dau iubirea mea

Și de voi știi să fac ce se cuvine,

Mă vei iubi și nu vei mai pleca.

De vei rămâne, o să-

ți cumpăr cerul,

Cu stele și cu sori te-oi îmbrăca,

Iar eu mă voi lupta ca să dezleg misterul,

Ce te va transforma-n femeia mea.

Și îți voi face un altar din vise,

La care să mă pot oricând ruga,

Să ne iubim mereu în paradise,

Căci nu vei fi prințesa, ci zeița mea!

$$$

 Jos balastul

Am strâns supărare în inima mea,

Credeam că de-amar n-o să pot rezista,

Dar vine o vreme când vezi 

Că totul a fost

Fără rost.

Am plâns, am oftat, nu puteam sa respir,

Făceam uragan din gingașul zefir,

Vorbeam cu pereții din camera mea,

Doar ei m-ascultau,

Dar tăceau.

Nu credeam c-o să pot să rezist nici o zi,

Am murit și-nviat in neștire, să știi,

Dar când mi-am dat seama că e în zadar,

M-am trezit liniștit

În sfârșit!

Nu mai plâng după tine, ce rost ar avea?

Te-am iubit, m-ai trădat, ei și ce, voi uita,

Dacă după o vreme vei dorii să revii

Vei găsi ocupat,

Sunt bărbat!

Azi am râs, ieri am plâns, nu mai merge așa,

Nu pot sta permanent să-mi ocupi inima,

Te voi șterge din suflet și baza de date,

N-ai păstrat ce-ai avut,

Ai pierdut!

O să-mi caut de viață, căci viața mă vrea,

Voi găsi alinare la altcineva,

O să dau jos balastul din sufletul meu,

Vei pieri, evident,

Permanent!

$$$

 Prințesă sau zeiță

Ionel Tudor

Oare e dragoste sau este doar un vis?

Mă-ntreb și îmi e frică să răspund,

Mai bine-aș vrea răspunsul să-l ascund,

Că n-aș mai rezista să cad în alt abis.

Nu pot dormi sau poate chiar visez,

Aștept cu nerăbdare dragostea din somn,

Mă-ntreb de sa stau treaz sau să adorm,

Nu știu dacă-i real sau numai fabulez.

Mi-a apărut in cale, parcă din neant,

Nu știu de-i înger sau de e femeie,

Poate că-n mintea mea e numai o idee,

Orice ar fi-i misterios și incitant.

Cred c-o iubesc și cred că mă iubește,

Petrecem clipe si chiar ore-ntregi,

E poate o prințesă vlăstar din neam de regi,

Sau este o zeiță ce doar mă pedepsește.

Orice ar fi, nu-mi pasă, parcă mă simt alt om,

De-i gând sau de-i real nu are importanță,

Mă face fericit, parcă-s într-o romanță,

Mă simt un uriaș, nu doar un biet atom.

Mă duc, simt că m-așteaptă sau poate mă ia somnul,

Dar sigur o-ntâlnesc, căci mi-a promis deja,

O-ntâmpin cu un zâmbet și-o s-o îmbrac în nea,

Căci albul purității e-al ei și-i de la Domnul.

Mă tem să nu dispară căci n-am s-o mai găsesc,

De este-adevătată sau doar o plăsmuire,

Oricum, voi trăi clipa, sunt plin de fericire,

După ce-am fost în iad, acum din nou iubesc!