***

 

BERBECII ȘI LUPUL (fabulă de Diana Sava Daranuța)

Doi berbeci frumoși, de munte,

Se certau, se dușmăneau.

Amândoi cu stele-n frunte

Se credeau și se-ncorneau.

Voiau stânca să răstoarne,

Când pe culmi se întâlneau.

Că ieșeau scântei din coarne,

Când poteca împărțeau.

Și-ntr-o zi, ca-n multe alte,

Când porniră bătălia,

I-auzi un lup pe-aproape,

Care le știa prostia.

Și, pândind a lor sminteală,

Surul cel flămând, rânjind,

Își făcu o socoteală –

Să-i înfulece... pe rând.

Ei, orbiți de răzbunare,

Nu-l vedeau pe cel colțat,

Amețiți de tulburare

S-au bătut... pân’ au picat.

De pe muchia abruptă

Un berbec căzu pe stânci,

Avea cornul, coasta ruptă

Și, slăbit, mergea pe brânci...

Și atunci, ieși din umbră

Lupul aprig și lihnit.

Și se năpusti asupra

Berbecuțului rănit.

Iar berbecul cel mai tare

Se urcă-napoi pe munte,

Și privea de sus cum moare

Un „dușman” cu stea în frunte...

Însă asta nu e totul,

Cel berbec, plin de mândrie,

Hotărî că numai lupul

Bun prieten o să-i fie...

„Acest lup, își zise dânsul,

M-a scăpat de un rival,

M-a ales pe mine „unsul” –

Mi-e prieten, nu dușman...

Pentru asta, se cuvine,

Mulțumire să-i aduc,

Voi culege dulci afine

Și îl voi servi pe lup...”

Și, dacă gândi acestea,

N-a mai stat, zis și făcut!

Cu afine de pe creste,

Hai, să-l caute pe lup!

Lupul nu era departe

El pândea demult berbecul,

Și când îl văzu aproape,

Sfâșie pe loc zevzecul...

P.S. Lupul sta sătul la soare

Mulțumit, cu burta plină,

Și, după ospățul mare,

Mai gusta câte-o afină...

Morala:

Să nu crezi ca ți-e prieten,

Cine ți-a-nhățat dușmanul!

C-o pățești precum berbecul,

Care l-a găsit pe „nanul”...

Autor: Diana Sava Daranuța

Din volumul „Fabule”, 2021, Casa Editurii 11

#fabule, #actualitate, #tâlc 

@urmăritori

***

 Constantin Tănase (1880-1945) a fost unul dintre cei mai importanți artiști ai scenei românești din perioada interbelică și postbelică, fiind recunoscut pentru umorul său subtil și stilul său unic de a aborda problemele sociale și politice ale vremii. A fost actor, regizor, scenarist și autor de texte, iar numele său este adesea asociat cu genul de revistă și cabaret ce combina muzica, dansul și umorul cu critica socială.

Cariera și contribuțiile sale

Tănase și-a început cariera artistică în tinerețe și a devenit rapid o figură centrală în teatrul de revistă românesc. A fost o prezență constantă pe scena Teatrului „Constantin Tănase” (un teatru pe care l-a înființat și care îi poartă numele), fiind cunoscut mai ales pentru interpretările sale pline de energie și carismă.

Marele său talent era abilitatea de a combina umorul cu critica socială, abordând subiecte serioase și adesea controversate ale vremii, într-un mod accesibil și distractiv. În piesele sale, el trata teme precum inegalitatea socială, corupția politică, sărăcia sau lipsurile economice, dar întotdeauna cu o notă de ironie fină, ce îndemna la reflecție, dar în același timp aducea zâmbetul pe buze.

Tănase a fost recunoscut și pentru colaborările sale cu alți mari artiști ai vremii, precum Nae Leonard, Gheorghe Coșbuc și Ion I. Ionescu. Acesta a reușit să formeze o echipă de artiști care au contribuit la popularizarea teatrului de revistă românesc în întreaga țară.

Stilul său umoristic

Stilul său era caracterizat de o combinație între umorul de situație și umorul social. Piesele de teatru în care Tănase a activat erau adesea pline de satiră politică și de un ton ironic la adresa autorităților sau a comportamentului social general. El folosea versuri și cântece pentru a transmite mesaje adânci despre viața cotidiană, despre diferențele de clasă socială și despre condițiile economice. De exemplu, versurile pe care le-ai menționat, cu tema „reducerii”, sunt o ironie la adresa austerității și a greutăților economice cu care se confruntau oamenii din acele vremuri.

Un alt aspect important este faptul că Tănase îmbina umorul cu o tehnică teatrală remarcabilă, fiind cunoscut pentru mimeza sa expresivă, gesturile exagerate și monologurile satirice care îi captau imediat atenția publicului. El știa cum să aducă o notă de comic chiar și în cele mai dramatice momente.

Influența și moștenirea sa

Tănase a fost un adevărat simbol al teatrului românesc interbelic și al revistelor de divertisment. De-a lungul carierei sale, a avut un impact semnificativ asupra culturii populare din România, iar umorul său a devenit o formă de reziliență în fața greutăților economice și politice. A fost și un critic subtil al regimului comunist, chiar dacă activitatea sa a fost restricționată în perioada postbelică.

La nivel cultural, Tănase a ajutat la popularizarea teatrului de revistă în România, iar „Teatrul Constantin Tănase” (înființat în 1946) a continuat să fie un loc emblematic pentru spectacolul de cabaret și revistă în decadelor care au urmat.

De asemenea, Tănase a fost un anticonformist, cu o viziune deschisă și critică asupra societății românești, iar acest lucru a făcut ca piesele și cântecele sale să rămână relevante chiar și după decenii de la moartea sa.

Tradiția umorului românesc

Tănase este adesea considerat unul dintre părinții umorului românesc, alături de alți mari comici ai vremii, cum ar fi Nae Lăzărescu sau George Constantin. Umorul său a contribuit la formarea unei tradiții de satire sociale care continuă să fie un element important al culturii românești și în zilele noastre.

Concluzie

Constantin Tănase a fost un artist care a știut să folosească umorul ca pe o formă de terapie socială. Prin piesele sale, el a oferit oamenilor nu doar distracție, ci și o modalitate de a reflecta asupra realităților sociale din acea perioadă, aducându-le în prim-plan mizeria socială, absurdul autorităților și nevoia de schimbare, dar totul într-un mod care făcea ca publicul să râdă, chiar și atunci când subiectele erau extrem de grave. Umorul lui Tănase a rămas un punct de referință în cultura română și continuă să influențeze  comedia românească și astăzi.

***

 Moartea ca un panaceu

Rătăcesc în cer cu stele și mă afund în colb de veac 

Clipele se scurg rebele ,moartea îmi devine leac!

Timpul nu mă prețuiește sunt ceva nedefinit

Nu știu cine mă iubește și nu știu dacă am iubit !

Printre astrele aprinse ce se scaldă în lavă încinsă

Printre spații necuprinse îmi ascund iubirea stinsă,

Cine sunt întreb cuvântul,de ce oare mă iubești?

Mă cuprind fiori și vântul, mă întreabă cine ești!!!

A fost doar o întâmplare,poate doar o  amăgire 

N-ai avut nicicând culoare ,n-am avut nicicând sclipire!

M-ai îndoliat străină ,sunt străin de trupul meu 

Și aștept fără de vină,moartea ca un panaceu!

Dogaru Adi

Februarie 2023

(Vol V Tr andafiri albaștri )

***

 Noapte adâncă

Somn ușor iubită țară,somn ușor iubit popor 

S-a făcut târziu ,e seară,și plâng stelele ce mor!

Se sting aștrii storși de vlagă și se pierd copiii noștri 

Rațiunea se propagă, neînțeles și naște monștri!

În al nopții întuneric zboară un suflet rătăcit 

Prins în spațiu ezoteric de putere sărăcit, 

Disperat în fața sorții, părăsit și fără leac

O să cadă pradă morții ce domnește peste veac!

Somn ușor nație sfântă ce te cumpără arginții 

Azi prohodul ți se cântă și se sting încet părinții!

Peste cer s-a tras cortina ca o ceață peste zări 

Pâlpâie timid lumina, ard stinghere lumânări!

Sufletul în adormire spre văzduh domol se suie 

Se aud bocete în neștire și miroase a tămâie!

Delirează mintea încinsă și tot bate apa în piuă 

Candela încă aprinsă plimbă focul de adio!

Somn ușor eroi străbuni ce dormiți lângă icoane

Este noapte la români, bezna ne-a impus canoane!

Sămânța se zvârcolește spre a plămădi vlăstar 

Însă noapte minții crește surpând drumul spre altar!

 

Dogaru Adi 

Decembrie 2020

"***

 Prea târziu

Prea târziu văzut-am cerul cu atâta claritate 

Prea târziu simțit-am aer de profundă libertate ,

Prea târziu am privit luna,prea târziu am prins de veste 

Că pot să ajung cu mâna la minunile celeste !

Prea târziu am simțit boarea ce străbate cursul vieții 

Prea târziu m-au prins răcoarea și parfumul dimineții, 

Prea târziu m-a scăldat raza unui soare nesupus 

Prea târziu am scos din suflet toate ce aveam de spus!

Prea târziu găsit-am   drumul către darul cel divin

Prea târziu văzut-am fumul răsfirând al meu destin!

Prea târziu am strâns cuvinte și-am creat un univers 

Prea târziu din a mea minte tot ce m-a înrobit am șters!

Prea târziu este esența ce-am aflat-o prea târziu 

Simțind prea târziu prezența celui ce-aș fi vrut să fiu !

Anii mi-au rămas în ciucur  să-i trăiesc e prea târziu 

De ce oare să mă bucur dacă viața nu mi-o știu ?

Doga ru Adi 

Februarie 2022

***

 Manifest 

Nu sunt vreun învățat,nici asul rațiunii

Dar lacrimi curg din mine azi când privesc românii!

Nu am putere mare şi sunt debusolat

Însă tot am curajul,ca să vă dau un sfat! 

Să vă iubiți poporul,drapelul şi cu glia

Şi să vorbiți de bine în lume România! 

Străinii râd de noi,când ne certăm ca proștii 

Și e păcat de țară!De înaintașii noștri! 

Nu mai susțineți hoții, oricare dintre ei

Nu lăudați netoții, că toți sunt farisei! 

Nu le picați în plasă,și nu le dați putere

Sămânța lor ne lasă,doar lacrimi şi durere! 

Aceasta-i realitatea,chiar dacă pare dură 

Sunt inamicii noștri! De zeci de ani ne fură! 

Noi nu avem partide,sunt găști cu interese 

Care nu au programe,ci doar porniri perverse! 

Vocea populară să fie numai una

Că ne-au mințit destul!Au murdărit tribuna!

Nu credeți în programe şi faceți la un fel

Să devoalați sintagma "Statul paralel"!

Nu mai huliți jandarmii, armata,polițiștii 

Că asta vor mişeii plătindu-şi activiștii! 

Vor să împroaște ură,s-aducă dezbinare

Să poată-n felul ăsta să fure în continuare! 

Nu murdăriți emblema acestor instituții 

Vor fi de partea noastră, dacă avem soluții! 

Că sunt în slujba țării ,alături de popor 

Nu sprijină penalii şi toată tagma lor!

Luptați cu mult aplomb, și cu dezinvoltură

Pentru ai noştri dascăli! Murim fără cultură! 

De nu vom face asta,ne condamnăm copiii

Să fie slugi servile,slujind toți ageamiii!

Să sprijiniți cu toții sistemul sanitar

Chiar dacă astăzi este,moral,deficitar! 

Sunt medici renumiți de mare calitate

Ce luptă pentru țară, lucrând în sănătate! 

Să luați cu toți în seamă această poezie 

Nu sunt doar vorbe goale!Nu este utopie! 

Schimbându-ne gândirea,schimbându-ne  pe noi

Ne facem da toria,şi devenim eroi! 

Dogaru Adi

Februarie 2018

***

 " În vremurile de demult, iernile nu erau doar un anotimp, ci un adevărat test de supraviețuire. Fără centrale termice, fără drumuri deszăpezite și fără magazine pline de provizii, bunicii noștri trebuiau să se descurce folosind doar ce aveau la îndemână. Și totuși, reușeau să treacă prin ierni grele cu o rezistență incredibilă și cu o pricepere care astăzi pare de neimaginat.

Cum se pregăteau pentru iarnă

Cu mult înainte ca prima zăpadă să cadă, oamenii satelor știau că venirea frigului însemna muncă intensă. Toamna era momentul în care se strângea lemne pentru sobă, se conservau alimente și se pregătea casa pentru temperaturile scăzute. Nimeni nu lăsa nimic la voia întâmplării.

Proviziile erau sfinte – Bunicii noștri își umpleau cămările cu borcane de murături, butoaie cu varză, carne afumată și saci de făină și mălai. Erau adevărate depozite de hrană, menite să asigure traiul chiar și în cele mai cumplite viscole.

Îmbrăcămintea era făcută să țină de cald – Fără haine moderne, din materiale sintetice, ei purtau cojoace groase din lână, căciuli îmblănite și opinci căptușite cu fân pentru a ține frigul la distanță.

Casele erau construite inteligent – Pereții groși din lut sau lemn, acoperișurile bine izolate cu paie și sobele mari din teracotă păstrau căldura zile întregi.

Cum făceau față frigului extrem

Când viscolul lovea și temperaturile scădeau sub -30 de grade, bunicii noștri nu se plângeau, ci acționau. Focul din sobă nu se stingea niciodată, iar dimineața, primul lucru pe care îl făceau era să dea zăpada la o parte pentru a ajunge la fântână sau la animale.

Animalele din gospodărie erau prioritatea lor – Oricât de mare era gerul, nimeni nu se așeza la masă până nu hrănea vitele, oile și găinile. Fânul era pregătit din vară, iar apa adesea se aducea din râurile înghețate, unde trebuiau să spargă gheața pentru a putea umple gălețile.

Drumurile înzăpezite nu îi opreau – Dacă viscolul acoperea cărările, oamenii se orientau după repere știute de generații. Nu exista conceptul de „stăm în casă până se face cald”. Dacă trebuiau să ajungă undeva, mergeau prin nămeți, chiar dacă însemna ore întregi de mers pe jos.

Frigul nu era o scuză – Copiii mergeau la școală pe jos, uneori kilometri întregi, iar bărbații lucrau afară, fie că era vorba de spart lemne, fie de reparat acoperișuri smulse de vânt.

O lecție pentru generațiile de azi

Astăzi, avem căldură la un buton, drumuri deszăpezite în câteva ore și haine care ne protejează de ger mai bine ca oricând. Dar bunicii noștri au trăit vremuri în care doar priceperea și adaptabilitatea îi țineau în viață. Ei au fost adevărați maeștri ai supraviețuirii, iar lecțiile lor rămân valoroase și astăzi.

Poate că nu mai trebuie să trecem prin aceleași greutăți, dar respectul pentru natură, simplitatea și rezistența lor ar trebui să ne inspire și să ne amintească de puterea extraordinar ă a generațiilor trecute."