***

 TARA VEDETELOR RASUFLATE

Corneliu Vadim Tudor

Nu mai suport să văd televizorul

Atîtea mutre tîmpe, de 2 lei

Atîtea zdrenţe care mint poporul

Vedete răsuflate şi pigmei.

Căsătorii, divorţuri, adultere

Doar paraziţi, care nu fac nimic

Aceste musculiţe efemere

Din ce trăiesc? Dau numai din buric!

Mă uit la pleava asta agresivă

Ce mult tupeu! Ce straturi mari de jeg!

Limbajul lor cleios, ca de colivă

Înfurie acum un neam întreg.

Ce ifose îşi dau! Ce importanţă!

Normal, dacă-s pe sticlă zi de zi!

Biografia lor? E pe-o chitanţă!

Familia? O leapşă de copii!

Mor de plăcere să îi recunoască

Toţi oamenii - la piaţă, pe trotuar

Ba se găsesc şi nişte gură-cască

Să facă poze cu aşa un star.

Acesta e nivelul, din păcate

E mediocru, superficial

Toţi se agită brusc şi cad pe spate

Cînd întîlnesc vreun Bercea Mondial.

Această scandaloasă sub-cultură

De specimene cu muianul trist

Face-o Zeiţă dintr-o murătură 

Şi un Apollo dintr-un manelist.

Eu recunosc că nu sînt ei de vină

Ei sînt caricaturi cu foamea-n gît

Dacă i-ai pune să lucreze-n mină

Le-ar ţine, oare, presa de urît?

Ar mai avea sclipici şi silicoane

Ţoale de firmă, cel mai scump parfum?

În sîn îşi scuipă sfinţii din icoane

Ce greu blestem mai ispăşim acum...

Ai noştri tineri la talk-show învaţă

Să facă din rahat un straşnic bici

Parazitismul azi e-un mod de viaţă

Ăştia-s mai răi ca zbirii bolşevici...

Corneliu Vadim Tudor

17 februarie 2014

***

 

NICOLAE DĂRĂSCU (n. 18 februarie 1883, Giurgiu - d. 14 august 1959, Bucureşti), pictor român influenţat de curentele impresionism şi neoimpresionism, acuarelist.

În perioada 1902 - 1906 a studiat la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, clasa G. D. Mirea. După terminarea studiilor, datorită admiraţiei sale pentru operele lui Nicolae Grigorescu şi Ştefan Luchian, pleacă cu o bursă la Paris (1906). Acolo cunoaşte atmosfera atelierului lui Jean Paul Laurens (Academia Julien) iar un an mai tarziu (1907) a celui patronat de Luc Olivier Merson (Academia Artelor Frumoase).

Călătoreşte în sudul Franţei, la Toulon şi St. Tropez (1908), la Veneţia (1909), dar şi în ţară în zona Vlaici-Olt (1913) şi Dobrogea (Balcic – 1919). Contactul cu artişti din alte zone culturale ale Europei, călătoriile care au inclus şi vizitarea marilor muzee aveau sa îi deschidă orizonturi noi, conducandu-l spre un limbaj pictural ce pastrează legaturile cu realitatea şi tradiţiile artei româneşti.

Spre deosebire de mulţi dintre contemporanii săi, Dărăscu arareori a pictat interioare sau naturi moarte. În schimb, a călătorit foarte mult, fiind în căutarea peisajelor care îi aminteau de tinereţea sa, de exmplu în Delta Dunării sau pe coasta Mării Negre, peisaje pictate în manieră impresionistă.

În 1910 expune un autoportret la Societatea Artiştilor Francezi din Paris.

Citeşte cartea lui Paul Signac "De la Delacroix la neoimpresionism" şi caută să-l cunoască pe autor. Studiază textele lui Chervreul şi Helmholz asupra legilor opticii care guvernează raporturile dintre culori, efectul acestora asupra operelor sale fiind vizibil cu ocazia expoziţiei din 1913.

Cu timpul însă expresivitatea de factură matissiană îl atrage mai puternic, determinând-ul să-şi reducă paleta coloristică numai la roşu, galben, albastru şi verde, redarea armoniei cromatice făcându-se acum prin juxtapunerea acestora. Este perioada în care pare obsedat de misterul Veneţiei ("Palat veneţian"), de colinele Balcicului sau de poezia bulevardelor bucureştene ("Calea Victoriei pe ploaie"). Spre sfârşitul vieţii ajunge la o stăpânire raţională a mijloacelor de expresie, fapt dovedit de mari compoziţii cu nuduri feminine sau peisaje ("Cimitir turcesc", "Peisaj argeşean")

Nicolae Dărăscu are meritul de a fi conturat o şcoală naţională de pictură şi de a fi creat un climat cultural deschis noilor idei în epocă. În 1917 alături de pictorii Camil Ressu, Ştefan Dimitrescu, Iosif Iser şi sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea şi alţi artişti pune la Iaşi bazele Asociaţiei "Arta Română".

Cea mai importantă expoziţie personală se organizează în anul 1936, la sala Dalles unde expune 85 de lucrări. Printre lucrările sale de referinţă se numără tablourile "Vedere din Argeş" sau seria de peisaje din Deltă.

Din 1936 până în 1950 a fost profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

Pictura sa dezvăluie dispreţul contemporan pentru detaliile obiectului, în favoarea redării formelor prin culoare. Peisajele sale se caracterizează prin amploarea viziunii ("Calea Victoriei pe ploaie", "Palat venetian", peisaje din Delta).

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Dărăscu

Prezentare grafică şi selecție colaj foto: arh. Cireşica Micu

###

 17 februarie 1411:

Musa Celebi, unul din fiii sultanului Baiazid devine cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân, sultan al Imperiului Otoman.

Alexandru Ionescu

Mircea il ajuta pe Musa cu o armata condusa de nepotul sau Dan, gratie careia acesta il bate in 1411 pe rivalul sau Soleiman si se proclama sultan.

-----------------------

* Cum s-a implicat Mircea cel Bătrân în luptele dintre fiii lui Baiazid pentru tronul Imperiului Otoman

Mircea cel Bătrân a urcat pe tronul Țării Românești în 1386, într-un moment în care Imperiul Otoman își consolida prezența în Peninsula Balcanică. Cu toate acestea, voievodul român a profitat de o perioadă de slăbiciune a turcilor, după înfrângerea în fața mongolilor conduși de Timur Lenk (1402), și s-a implicat activ în luptele dintre fiii lui Baiazid pentru tronul Imperiul Otoman.

Ofensiva otomană în Balcani și în Anatolia s-a produs în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, conducerea sultanilor Murad I (1360 – 1389) Baiazid I (1389–1402), poreclit Yıldırım (Fulgerul). Dezastrul otoman de la Ankara (29 iulie 1402) a marcat nu numai sfârșitul domniei lui Baiazid, dar și un moment de cumpănă în istoria Imperiului Otoman. Autoritatea centrală s-a prăbușit, după capturarea lui Baiazid de către mongoli și, ulterior, moartea sultanului (martie 1403). 

Hanul mongol nu urmărea însă cucerirea statului otoman sau lichidarea acestuia, ci s-a mulțumit cu eliminarea unei puteri rivale de la granița de vest a stăpânirii sale. Imediat după victoria militară, Timur a restaurat toate statele turcești din Asia Mică, cucerite anterior de Baiazid. Imperiul Otoman a fost restrâns în Anatolia la o mică porțiune din Nord-Vest, prelungită cu o un coridor până în zona Ankara. În schimb, mongolii nu au avut niciun interes să modifice granițele otomane în peninsula Balcanică.

Imperiul Otoman a fost împărțit de mongoli în două: Anatolia (în partea asiatică), aflată sub conducerea lui Mehmed Çelebi, fiul cel mic al lui Baiazid, respectiv Rumelia (în partea europeană), condusă de Süleyman Çelebi, fiul cel mare al lui Baiazid. Amândoi au recunoscut suzeranitatea lui Timur.

Măcinate de conflicte interne, Regatul Ungariei și statele balcanice nu au fost capabile folosească situația favorabilă pentru a-i alunga pe turci din Europa. Nici ideea unei noi cruciade nu s-a concretizat, la câțiva ani după eșecul usturător de la Nicolole (1396).

- ”Mare voievod și domn... până la marea cea mare”

În schimb, Mircea a profitat de slăbiciunea otomană și s-a implicat în luptele pentru tronul otoman, susținând succesiv doi dintre fiii lui Baiazid, pe Musa Çelebi și pe Mustafa. De asemenea, voievodul Țării Românești a reocupat Dobrogea, stăpânită vremelnic și înainte de campania lui Baiazid la nord de Dunăre (1394 sau 1395). Din această perioadă datează faimosul hrisov care consemnează maxima întindere teritorială a Țării Românești.

Din cronicile otomane aflăm că Mircea l-a invitat pe Musa Çelebi în Țara Românească, în 1409. Mai mult, fiul lui Baiazid s-a căsătorit cu o fiică a lui Mircea. ”Stăpânitorul Țării Românești... a trimis o solie..., cerând trimiterea lui (Musa – n.r.) lângă el. În același timp, el (Mircea – n.r.) scrisese o epistolă de garanție și lui Musa Çelebi prin care îl înștiința că, atunci când va sosi în acea parte, îi va pune la dispoziție țara sa și îi va da de soție pe fiica sa”, scria istoricul otoman Hoca Sadeddin Efendi.

Căsătoria fiicei lui Mircea cel Bătrân cu Musa este atestată și de o scrisoare, din anul 1411, a patriarhului Euthym al II-lea al Constantinopolului. Musa a ajuns în Țara Românească pe Marea Neagră, din Sinop. De aici a organizat revolta Rumeliei împotriva fratelui său, Süleyman.  

- Intervenția în luptele pentru tronul otoman

Musa a trecut Dunărea pe la Silistra, în februarie 1410. Pe lângă turcii răsculați din Rumelia, el era sprijinit de un corp de oaste românesc, comandat de Dan, nepotul lui Mircea, și de sârbii conduși personal de despotul Ștefan Lazarevici, fiul țarului Lazăr, cel care a murit în Bătălia de la Kosovo Polje (1389) împotriva otomanilor. Forțele conduse de Musa au obținut o victorie ușoară împotriva celor conduse de beilerbeiul Rumeliei. Süleyman, care se afla în Anatolia, nu a renunțat ușor, ci a trecut Bosforul cu ajutorul aliaților săi bizantini și a reușit să-l învingă pe fratele său în lupta de la Kosmidion, de lângă Constantinopol (iunie 1410). 

Musa s-a retras în apropierea Țării Românești, unde și-a regrupat forțele și, în anul următor, a reușit să cucerească Edirne, unde a urcat pe tronul tatălui său (17 februarie 1411). Se părea că obiectivul lui Mircea era atins: ginerele lui conducea partea europeană a unui Imperiu Otoman divizat. 

În condițiile în care Süleyman a fost ucis după înfrângerea în fața lui Musa, Mehmed Çelebi a ocupat Bursa, vechea capitală otomană din Anatolia, de unde și-a proclamat autoritatea suverană asupra întregului imperiu. După o primă încercare eșuată (iunie 1412) Mehmed a reușit să-l învingă pe Musa în lupta de la Sofia (5 iulie 1413). Învingătorul era sprijinit de toate statele creștine din Balcani, în afară de Țara Românească. Musa a încercat să se refugieze la nord de Dunăre, însă a fost prins pe drum și sugrumat. 

La scurt timp după urcarea pe tron a lui Mehmed I (1413-1421), în Anatolia și-a făcut apariția un alt rival, Mustafa Çelebi, un alt fiul al lui Baiazid. Ca și Musa, acesta a traversat Marea Neagră și a ajuns în Țara Românească (1415), de unde a organizat o campanie în Balcani, cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân. Mustafa a atacat Rumelia, dar s-a lovit de reacția energică a lui Mehmed. La sfârșitul anului 1416, răzvrătiții conduși de Mustafa s-au refugiat în Salonicul bizantin, unde au fost înconjurați și asediați de Mehmed. În cele din urmă, sultanul a acceptat oferta de mediere a împăratului de la Constantinopol, în baza căreia Mustafa urma să se predea bizantinilor și să rămână sub pază până la moartea lui Mehmed I. 

- Răzbunarea sultanului 

După ce și-a asigurat tronul, Mehmed I s-a îndreptat împotriva lui Mircea cel Bătrân, care i-a sprijinit pe frații săi în disputa pentru tron. În anul 1417, sultanul a condus personal o campanie în Țara Românească. 

Conform cronicilor turcești, Mircea a acceptat plata tributului, în valoare de 4.000 galbeni. Practic începând cu anul 1417 Țara Românească a intrat în Casa Păcii, conform dreptului islamic, plătind regulat tribut. Un fiu al lui Mircea, probabil Radu Praznaglava, a fost trimis ostatic la Poartă, ceea ce va deveni un obicei timp de mai multe secole.

Imperiul Otoman s-a dovedit suficient de solid pentru a rezista puternicelor zguduiri interne la care a fost supus după șocul de la Ankara. Până la moartea lui Mircea cel Bătrân (31 ianuarie 1418), realitatea politică din Sud-Estul Europei s-a modificat semnificativ, Țara Românească a pierdut definitiv Dobrogea, puterea otomană s-a extins până la Dunăre și s-a statornicit în Balcani, zonă pe care o va stăpâni timp de cinci secole. Historia.ro/ Autor: Alexandru Ionescu

***

 CICERONE THEODORESCU - 51 de ani de la deces

Cicerone Theodorescu este poetul care compunea versuri expurgate savant de vibrația emoției, până la transparențe de cristal, aproape reci, înghețate. Scria poezia însingurării și restriștii, a intimităților solitare și orgolioase. 

S-a nascut la 9 februarie 1908 si a decedat la 18 februarie 1974.

Elemente de natură poetică diverse, simboliste sau romantice, neoclasiciste sau ermetizante compuneau un spectru muzical larg, cu tăișuri fine de linie si nuanțe. O anume diafanizare a trăirilor, o interiorizare severă a pateticului nășteau o retorică savantă a discreției și a sugerării. Umbrele protectoare ale acestui lirism sunt Ion Barbu și Paul Valery, resimțiți câteodată în țesătura versului, dar fără să tulbure cu prezența lor solemnitatea discursului liric.

Gogu Pintenogu

Rosu, sprinten,

Alb la pinten,

Uite Gogu,

Pintenogu!…

Prin ogrăzi și prin urzici,

Între pasările mici,

El e cel mai mare-aici!

Cât e vară — cucurigu!

Cucurigu — când dă frigu’,

Cine-i frate, dumnealui?

Cum îl cheamă?

Poți să-mi spui?

 

Biografia lui Cicerone Theodorescu:

Cicerone Theodorescu, poet şi traducător român, este fiu de muncitor ceferist.

Urmează la Bucureşti liceul, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie. Este profesor la mai multe licee şi ziarist, colaborând mai ales la presa de stânga. După 1944, deţine funcţii înalte în Centrala Cărţii, este vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar din 1948 până în 1953, e redactor-şef la „Viaţa românească“.

Cărțile

Stau ca florile-n răzoare

Cărțile, pe policioare…

Stau pe policioare flori –

Ochi aprinși și gânditori.

Floare cu petale multe,

Cartea, știe să te-asculte

Și te-nvață și te-ajuta

Floarea cu petale-o sută.

Dintr-o floare, dintr-o carte,

Mintea vede mai departe,

E și-n tine o grădină

Și-n fereastră-i mai lumină.

Floare roșie, floare-albastră,

Ai intrat și-n casa noastră!

Stau pe policioare flori –

Ochii lumii, gânditori…

  

În 1925, debutează la „Universul literar“ al lui Perpessicius, iar editorial, în 1936, cu volumul de versuri Cleştar. Colaborează la Bilete de papagal, Azi, Cuvântul, Cuvântul liber, Facla, România literară, Lumea, Sinteza, Universul literar, Vremea, Zodiac, Tribuna poporului și, mai târziu, la Gazeta literară, Luceafărul etc.

În 1936, are un debut editorial cu Cleștar, volum ce „închide clocotul sufletesc în strofe glaciale, translucide, cizelate îndelung cu migală de bijutier„, cum spunea Ov. S. Crohmălniceanu.

Theodorescu se remarcă, în special, prin versuri inspirate din munca și suferințele feroviarilor. 

Volumele Cântece de galera (1946), Focul din amnar (1946), Un cântec din ulița noastră (1953) etc. merg în această direcție, deși lirismul său se epicizează sau se anemiază pe parcurs, rămânând viabil doar în volumul de versuri cu structură fixă (rondelurile), între ultimele volume (Poteca luni, 1964, Hronic, 1965, Zburătorul din larg, 1965, Țărmul singuratic, 1968, Nebunul regelui, 1976, Platoșa duratei).

Cu cel de-al doilea volum, C. F. R. (1938), înregistrăm prima invadare a zonelor lirismului cu poezia concretului social. Ecoul luptelor politice și sociale ale timpului își face tot mai auzită prezența. De aci, evoluția spre peisajul proletar cu nuanțe expresioniste, convulsionat și protestatar, apropiere care se făcuse ș prin publicistică.

Triunghi de argint, cocorii

„Masele-n zabala de-otel; incheietura

Patrunsa de catuse. Strivit fiece os;

in fiere (si ea calda) se mai clateste gura

Si doar sudoarea trece cutitu-i racoros.

in clocot, deznadejdea ca fonta in cuptoare,

Zbatuta-n fum si flacari, topita prea-ndelung,

De nimeni priceputa, netrasa in tipare -

Tirziu, cine va sti-o mestesugi in strung?"

Anunțuri publicitare

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂ

În versurile de început, Theodorescu cultivă o formulă mixtă, o combinaţie de simbolism ermetic şi neoromantism cu tuşe expresioniste, vagul simbolist şi ambiguitatea fiind o constantă a liricii sale, păstrată chiar şi în formula social-militantă de după 1944. Temele şi decorul sunt însă de factură romantică: suferinţa fără nume, singurătatea, dragostea, amintirea, lacrimi, stele, albastru, luna etc.

Traduce poezia lui Vladimir Maiakovski, de care este, de altfel, influenţat în lirica proprie, dar şi din alţi autori. Tălmăceşte, adaptează sau scrie literatură pentru copii. A mai semnat Radu Lăncieru, Victor Sângeru, C. Tudor, C. Tudoran.

A cules folclor (Izvoare fermecate, 1958) și a fost un prolific autor de literatură pentru copii, parțial irecuperabilă, astazi.

 

 Poiezii pentru copii, de Cicerone Theodorescu

Ciufa

Surioara mea cea mică

Plânge. Nu mai vrea nimica.

…A-nțepat-o vreo urzică?

Sau, o fi pisica?!

Hai la ea în curte, fuga,

Las caietele pe masă.

Dar ea vine ca zvârluga

Iute, mânioasă.

Strigă: – Ciufa! Ciufa aia!…

Albă-i sora mea, ca rufa.

După fân, und ee claia,

Se ascunde „ciuaf”.

Care ciufă?… E o cloșcă.

Surioara speriată

Avea-n mână o piroșcă…

***

 La data de 18 februarie 1916 înceta din viața Regina Elisabeta, soția primului rege al României, Carol I. 

Trebuie amintit faptul că regina Elisabeta s-a născut în anul 1843 în micul principat german Wied, fiind fiica printului Herman de Wied și a prințesei Maria de Nassau, iar după căsătoria din anul 1869, cu domnitorul Carol I al României, Elisabeta va deveni din 1881, anul proclamării monarhiei, prima regină a României. Cunoscută sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, regina Elisabeta s-a remarcat printr-o bogată activitate literară, consacrându-se în întregime lumii artelor, fiind o prolifică autoare de poezii, romane, eseuri, piese dramatice, articole avangardiste, dar şi o talentată traducătoare de folclor şi poezie românească. Regina Elisabeta şi-a dedicat întreaga viață desăvârșirii cultural-artistice scriind în mai multe limbi, vorbind fluent germană, franceză, engleză şi română și cunoscând la perfecție limbile latină şi greacă. Fiind înzestrată cu un deosebit talent literar, regina Elisabeta va cuceri chiar și adeziunea Academiei franceze, care îi conferă în anul 1888 prestigiosul premiu ,,Botta” pentru volumul de versuri ,,Cugetările unei Regine”. Dezinteresată de politică, Elisabeta se va dedica serilor de muzică şi literatură, pe care le va organiza cu regularitate, mai întâi în reședința regală din Bucureşti, apoi în cadrul maiestuos al Peleşului, unde sălile de muzică ale castelului au găzduit personalităţi celebre ale lumii literare şi muzicale, precum Pierre Loti, Ignacy Paderevski, Eleonore Duse, Sarah Bernhardt, George Enescu şi mulţi alţii. În ceea ce privește pe George Enescu, trebuie să precizăm că regina Elisabeta a fost cea care a apreciat cel mai mult talentul marelui muzician, cea care l-a ajutat încă de la început de când l-a cunoscut personal pentru prima dată cu ocazia interpretării lucrării ,,Poème romain” la București în 1898. De altfel, începând cu acel an, George Enescu își va petrece o mare parte de timpul alocat creației la castelul Peleș sau la Palatului Regal din Bucureşti fiind în mod constant în atenția reginei. Elisabeta a iubit foarte mult portul românesc, ea însăși se înveșmânta adesea în portul național românesc, încurajând și doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel portului tradițional românesc o deosebită valoare socială și artistică. Regina Elisabeta a murit la 18 februarie 1916 și a fost înmormântată la Curtea de Argeș, alături de Carol I și singurului lor copil, principesa Maria, decedată la o vârstă fragedă.

$$$

 Eliza Petrăchescu:

„Aveam vreo 15-16 ani, terminasem o școală în Sibiu și tata a hotărât că trebuie să-mi fac un viitor. Să învăț mai departe- zicea el - dar nu la București, Bucureștiul pe timpul acela era rău famat. M-a trimis la Iași, la niște rude. Mama m-a învățat să nu-mi ridic privirile din pământ, și așa am bătut eu Iașul acela o vreme, numai cu ochii în jos. Am și găsit 500 de lei, țin minte, tot uitându-mă în caldarâm. Tot în caldarâm mă uitam când s-a luat după mine un domn, tânăr el, nu avea 30 de ani, dar mie mi se părea un domn. Eu eram o copilă. Stăteam într-un cămin al Conservatorului, mă țineau acolo de milă, de bună ce era Agatha Bârsescu. Mare actriță! Și ce săracă a murit! Într-o zi m-a dus la o expoziție de caricaturi. Acolo era și „urmăritorul” meu. A venit drept la mine și mi-a spus: „Nu vrei să te faci actriță? Am nevoie de dumneata într-o piesă”. Era Ion Sava. Așa am intrat în Conservator și în teatru deodată. Jucam și învățam. Jucam roluri principale, figurație, orice. Era foarte deștept acest Ion Sava și un spirit foarte îndrăzneț. Și un mare regizor. Știți că el a fost primul regizor de la noi care-a înlocuit umbra tatălui lui Hamlet cu o proiecție pe un ecran? (...) Sava avea o viziune foarte modernă asupra teatrului. Tot el a pus în scenă un „Macbeth” de neuitat, cu măști. (...) El mi-a obținut o audiență la Rebreanu care era directorul general al teatrelor. Erau atâtea femei frumoase în anticamera lui că mi-a venit să fug. Pe urmă a apărut Rebreanu. Înalt cât ușa, cu ochii albaștri, cu șuvița aceea de păr cânepiu pe frunte... Și-a întrebat: „Cine e fata de la Iași?”. Și parcă tot căuta printre cele frumoase. Când m-a văzut cred că a fost dezamăgit. Dar tot mi-a spus să mai trec pe-acolo. Apoi m-a distribuit în „Copiii soarelui”. A fost o premieră frumoasă, de succes, în sală erau oameni de seamă, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu, Carandino iar într-un colț era un domn, tânăr și frumos. Era Zaharia Stancu. Cronicar pe atunci. A scris că sunt cea mai mare actriță nu numai de azi, dar și de mâine. Eh, vorbe... Pe urmă am jucat mult. Și clasic și modern. Încercam să fiu mereu alta. Am jucat de toate, Electra- cu Vraca, el era Oreste -, și Maslova din „Învierea”, am jucat Ofelia, la Iași, cu Tudor Călin... Am avut fericirea să joc cu actori mari: Vraca, Mihai Popescu. Ce oameni! Și acum sunt actori buni, dar nu mari și generoși ca ei. Actorul mare trebuie să aibă și un suflet mare. Să fie un om generos. Dar probabil oamenii aceștia se nasc foarte rar. Bine că i-am apucat măcar. Pe actorii de azi nu-i cunosc bine. Și nici pe toți. Carmen Stănescu, Rodica Tapalagă, Valeria Seciu sunt actrițe admirabile și foarte generoase. Mi-e drag Botta, suntem și buni prieteni. E un mare intelectual și un mare poet, și-i atât de bun la suflet! Și ce actor!”

                                                                             martie 1977

Eva Sîrbu- Actorii noștri. Interviuri uitate, 1995

***

 10 secrete ale CIORBEI DE PESTE

1. Nu exista ciorba de peste lipoveneasca,ucraineana, romaneasca sau turceasca. E marketing pentru turistii naivi.

2.Nu apa de Dunare da gustul ciorbei de peste. Apa este incolora, insipida si inodora. Dar, poti sa le-o arunci turistilor...

3. Ciorba de peste se face doar cu patru legume:cartofi, ceapa, ardei si rosii. Orice alta leguma adaugata strica gustul ciorbei. Deci reteta nu prea merge interpretata. Iarna pescarii foloseau doar cartofi si ceapa.

4.Este impropriu numit bors de peste, pentru ca este acrita cu otet, nu cu bors din tarate. Denumirea corecta este ciorba de peste. Borș este denumirea rusească. 

5.Secretul ciorbei de peste consta in folosirea a cat mai multe specii de peste.Pescarii foloseau minim cinci tipuri de peste gras si mai slab.

6.Pescarii dupa ce curatau pestele lasau in el icrele, laptii si basica. Acestea dau o savoare deosebita ciorbei.

7. Pentru o ciorba de peste reusita, folositi doar peste din Delta sau Dunare. Pestele de crescatorie din cauza hranei cu care este alimentat are alt gust.Mult mai slab.

8.Cea mai buna ciorba de peste se face din peste proaspat. Congelarea lui strica gustul ulterior al ciorbei.

9. Ciorba se drege cu otet ,sare si leustean. Un gust deosebit are daca este mancat cu mujdei de usturoi.

10.Pescarii nu manancau ciorba in farfurie cu peste in ea. Pestele se scoatea pe un platou din lemn numit Stablea si se manca cu mujdei. Separat se manca ciorba dupa peste.