1941-1945. Din cronica războiului de 1421 de zile!
Alesandru DUTU
Decembrie 1942.
Onoare, demnitate, camaraderie!
• Generalul Constantin Constantinescu-Claps: ,,Rog respectuos pe domnul mareşal de a-mi ridica comanda ce o deţin şi pe care o consider că nu o mai pot exercita provizoriu până la sosirea înlocuitorului”.
♦ În urma înfrângerii înregistrate de Armata 4 română în Stepa Kalmucă, feldmareşalul Erich von Manstein, comandantul Grupului de armate ,,Don”, a cerut generalului Ilie Şteflea să-l înlocuiască pe locotenent-colonelul Nicolae Dragomir, şeful de Stat Major al armatei, pe motiv că ,,ar fi lucrat împotriva vederilor generalului Hoth (comandantul Armatei 4 germane – n.n.)”.
♦ Ca urmare, şeful Marelui Cartier General român l-a informat pe generalul Constantin Constantinescu-Claps că a fost obligat să aprobe decizia feldmareşalului german, în numele mareşalului Ion Antonescu, deşi era convins că ,,locotenent-colonelul Dragomir a lucrat în cele mai bune condiţiuni pentru interesul trupelor române şi că merită toate laudele pentru aceasta”.
♦ Spre cinstea sa, comandantul Armatei 4 a reacţionat cu demnitate, precizând că ,,nu poate lăsa să se sancţioneze colaboratorul domniei sale şi că înţelege să ia asupra sa toate actele comandamentului armatei.
• În acest sens, a înaintat generalului Ilie Şteflea un Raport în care a menţionat că înlocuirea locotenent-colonelului Nicolae Dragomir fără asentimentul său îi crează o situaţie morală, care îl pune ,,în imposibilitatea de a mai exercita comanda armatei”, precizând: ,,Cum ordinul domniei voastre îl execut de a da drumul domnului locotenent-colonel Dragomir de aici, rog respectuos pe domnul mareşal de a-mi ridica comanda ce o deţin şi pe care o consider că nu o mai pot exercita provizoriu până la sosirea înlocuitorului”.
• Generalul Ilie Şteflea nu s-a lăsat convins şi a ordonat ca locotenent-colonelul Nicolae Dragomir să părăsească ,,imediat comandamentul armatei şi să se deplaseze la Marele Cartier General”.
• Acceptând decizia superiorilor, şeful de stat Major al Armatei 4 a cerut ,,să mai rămână până la predarea lucrărilor şi până la regruparea armatei la nord de Don pe care a organizat-o”, Ilie Şteflea aprobându-i, în acest scop, ,,2 – 3 zile”.
♦ De fapt, cu ce greşise, Nicolae Dragomir, în relaţiile cu comandamentele germane?
Dacă greşise, căci în realitate a acţionat cu demnitate, protestând faţă de modul în care comandamentele germane foloseau trupele Armatei 4 române pe frontul de la Stalingrad.
• La 7 decembrie 1942, se adresase astfel colonelului Socrate Mardari, din eșalonul înaintat al Marelui Cartier General, care-i cerea să discute încă o dată situația dificilă a armatei române cu comandamentele germane: ,,Mă iertați, dar tot ce spuneți am spus nemților. Ei știu una și bună, să murim pe poziție. Vă întrebăm, să murim sau să nu murim? Dacă nu ne puteți răspunde dumneavoastră, întrebați la București, căci mâine poate fi bătălia și poate să fie tot atât de dezastruos dacă prăpădim aici toată armata ca și dacă o retragem și intrăm în conflict acut cu aliații noștri. Așa se pune problema. Dacă o lăsați numai pe umerii noștri, noi vom hotărî cu răspundere înaintea țării și a lui Dumnezeu, dar nu mai puțin va rămâne clar că am fost lăsați singuri în fața acestei grele probleme militare și politice”.
• Cu toate că Armata 4 lupta în condiții foarte de grele, iar superioritatea inamicului era zdrobitoare în sectoarele de rupere, în special în tancuri, locotenent-colonelul Nicolae Dragomir a contribuit, ,,prin pricepere strălucită, curaj exemplar și energie neîntrecută”, la oprirea ofensivei inamice la est de Kotelnikovo, permițând comandamentului german să organizeze și să declanșeze contraofensiva din 12 decembrie 1942, pentru a despresura trupele generalului Friedrich Paulus din imediata apropiere a Stalingradului.
• În timpul celei de-a doua bătălii defensive, de după 25 decembrie 1942, prin inițiativă și măsuri de ,,largă prevedere strategică, de mare răspundere personală și de mare curaj ostășesc”, a contribuit la evitarea nimicirii totale a forțelor române participante la contraofensiva germană.
• Pentru a salva cât mai multe trupe române, locotenent-colonelul Nicolae Dragomir, nu a făcut nici un compromis în relațiile de comandament cu germanii, cerând retragerea unităților noastre atunci când a apreciat că nu mai erau șanse de reușită în luptă.
• Semnificativ este în acest sens Raportul pe care l-a înaintat, la 27 decembrie 1942, Marelui Cartier General, care dovedește că nu a contribuit la dezastrul armatei române, ci, dimpotrivă, la salvarea cât mai multor trupe: ,,Ne-ați ordonat să executăm întocmai ordinele armatei germane. În condițiile de mai sus, ordinele germane ca trupele noastre să rămână pe loc înseamnă condamnarea lor. Am făcut tot ce am putut pentru a evita aceasta. Nu putem face mai mult decât neexecutând ordinele. Rugăm interveniți hotărâtor și imediat pentru întărirea puternică contra tancurilor sau, în caz contrariu, pentru scoaterea trupelor noastre din misiunea actuală”.
A doua zi avea să raporteze: ,,Sacrificarea trupelor a fost inutilă”.
• Apreciindu-i activitatea și calitățile deosebite, comandantul Armatei 4 îl caracteriza astfel în 1942: ,,Ofițer superior cu un trecut strălucit de muncă, devotament pentru țară și instituție, cu aptitudini militare deosebite și animat de un excepțional spirit de sacrificiu. La muncă grea și în situații critice în luptă se îndârjește cu bărbăție și urmărește cu perseverență redresarea tuturor... În cele mai grele situații, cu riscul vieții, a urmărit ca acțiunea trupelor să se desfășoare în cele mai favorabile condițiuni... Se remarcă prin concepție clară și deosebite cunoștințe strategice și tactice. Are o putere de muncă uimitoare, ordonat și metodic în lucru... Pregătirea sa profesională este remarcabilă și-l înscrie printre ofițerii de elită ai armatei noastre. puterea sa de muncă este nesecată. Rezistența sa fizică neobosită îl face să rămână veșnic în echilibrul frumoaselor sale facultăți sufletești. Energia sa n-a fost niciodată știrbită în mijlocul pericolelor și greutăților campaniei din iarna 1942/1943 purtată de Armata 4. Toate aceste remarcabile calități erau încălzite și stimulate de elemente nobile ale unui înalt patriotism, dragoste de țară și devotament pentru șefii săi. Mă mândresc și mulțumesc soartei că mi-a hărăzit un astfel de colaborator în cele mai grele situații în care a fost pus un comandant de armată în fața inamicului. Colonelul Dragomir este o zestre neprețuită țării și armatei noastre. Recunoștința mea întreagă acestui nobil vlăstar românesc”.
