***

 

--La mulți ani, 

         Ecaterina Szabo!...

Fostă mare sportivă, supranumită a doua Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, a strălucit realmente în zona de vârf a gimnasticii mondiale, la mijlocul anilor 1980..

...Născută pe data de 

22 ianuarie 1968, în localitatea Zagon, județul Covasna, micuța Kati a început să practice gimnastica de la vârsta de 6 ani, la școala din Onești, sub îndrumarea antrenorilor Bela și Marta Karoly..

...Tânăra s-a remarcat ca sportivă talentată, reușind rezultate excepționale (în 1980, Campionatul European de Tineret, Lyon – 4 medalii de aur – paralele, bârnă, sol, sărituri; 1982, Campionatul European de Tineret, Ankara – 2 medalii de aur – individual compus, sol, argint la paralele și bronz la sărituri)..

Însă, momentul de glorie a fost la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, unde a câștigat patru titluri olimpice (bârnă, paralele și sărituri, plus aurul pe echipe) și o medalie de argint (sol)..

...În anul 2000, Ecaterina Szabo și-a primit locul meritat în istoria gimnasticii mondiale, fiind inclusă în Hall of Fame-ul rezervat marilor gimnaști ai lumii.. Nici foștii ei consăteni din Zagon n-au stat cu mâinile în sân. Au deschis un muzeu cu toate trofeele ei, iar școala din localitate și Sala de sport din Sfântu Gheorghe îi poartă numele, ca semn al recunoștinței pentru meritele sale..

...Astăzi, de ziua ei, Kati se bucură de o viață liniștită alături de familie...

Sursa Google...

***

 UNA DINTRE FRUMOASELE POEZII DE DRAGOSTE DIN LITERATURA ROMÂNĂ.....

 În noaptea de 7 spre 8 iunie 1967, închidea ochii pentru totdeauna OTILIA CAZIMIR😢, cea care a fost supranumită "POETA INIMILOR SIMPLE", datorită faptului că multe dintre poeziile sale au fost scrise pentru cei mici.... 

Poeta a trăit o scurtă, dar tumultoasă poveste de dragoste cu GEORGE TOPÎRCEANU..... Și chiar dacă povestea lor de dragoste a durat puțin, și poeta a mai trăit încă 30 de ani după moartea lui TOPÎRCEANU, OTILIA CAZIMIR l-a purtat în suflet pînă la sfîrşitul vieții pe "poetul vesel și trist"....

 Mi-amintesc că, elev fiind la liceul TUDOR VLADIMIRESCU,

aveam o doamnă dirigintă, profesor de C.S.P., la orele căreia se recita, aproape de fiecare dată, măcar o poezie. Aveam un coleg, ION IONESCU se numea, care iubea foarte mult poeziile lui ADRIAN PĂUNESCU, astfel că la fiecare oră de dirigenție eram pregătiți pentru a asculta ceva nou din poeziile bardului de la BÎRCA. 

Într-una dintre orele de dirigenție la care urma să ascultăm un nou poem semnat de ADRIAN PĂUNESCU, doamna dirigintă, dornică să mai audă și altceva, întreabă dacă nu sunt și alți elevi care știu și alte poezii. Timid cum sunt, nu m-aș fi încumetat să dau vreun semn, deși aș fi vrut, însă o colegă care mă știa mai bine m-a "trădat". Cu glasul stins de emoție am început să recit prima strofă din "LUMINI ȘI UMBRE", una dintre frumoasele poezii de dragoste scrise de Otilia Cazimir. Se făcuse o liniște în clasă de se-auzea musca... Iar în pauză, efectiv nu mai aveam loc de colegi, mai ales colege, care voiau să copieze poezia. Cam așa era în vremurile acelea în care mai aveam timp și pentru suflet.

 LUMINI ȘI UMBRE de

 OTILIA CAZIMIR 

Ai ochii negri, mincinoși și răi...

Fîntînile cu ape moarte-ascund

Pupile negre licărind în fund,

Ce mă atrag spre-adînc, ca ochii tăi. 

Cînd vreau să plec mă ții în loc cu un cuvânt, 

Așa se zbat copacii în furtună:

Ca pentru fugă crengile-și adună,

Dar rădăcina-i leagă de pămînt...

De azi încolo n-am să-l mai iubesc...

Dar cînd îi văd privirile păgîne 

Și zîmbetul copilăresc, 

Mă jur că n-am să-l mai iubesc... de mîine!

Pe zi ce trece-ți semăn tot mai mult...

Așa izvorul ce s-aruncă-n baltă 

Se-nvăluie cu mîlul laolaltă, 

Și-n loc să-i spele apele verzui,

Își tulbură izvorul apa lui...

Arar în ochii-mi dragostea surîde...

Și buruiana prinsă de pripoare, 

În ciuda stîncii goale și aride,

Tot înflorește, vara, cîte-o floare.

Vorbește-mi blînd, mi-e inima bolnavă...

Iubirea m-a întîmpinat cu ură:

În loc să-mi toarne cîte-o picătură, 

Mi-a dat, întreagă, cupa-i cu otravă. 

 

Cînd voi pleca, mă vei uita ușor 

Și nici nu s-ar putea altfel:

Abia o clipă valul călător 

Păstrează chipul oglindit în el...

Mi-e fața împietrită ca o mască

Și-n ochi lumina-i gata să se stingă...

Chiar diamantului, ca să sclipească,

Îi trebuie o rază s-o răsfrîngă...

Și-n clipa cea din urmă-a judecății

Își vor primi zadarnica răsplată 

Și ochii tăi că n-au știut să plîngă, 

Și ochii mei că n-au rîs niciodată. 

Păstrează-mi mîna mea într-ale tale, 

Să stăm așa, alături amîndoi...

Nu simți ce singuri am rămas pe lume

De cînd iubirea nu mai e cu noi?

Iubirea ta nu crește și nu moare,

Ci totdeauna-i rece și egală;

E ca o floare artificială 

Pe-o pajiște cu maci arzînd în soare...

Ce demon oare mi te-a scos în drum?...

De-ar vrea viața azi să mă dezlege 

Și raiul ei să mi-l deschidă-acum,

Tot iadul nostru dulce l-aș alege!

Eu am să plec cu sufletu-mpăcat 

Că nu las nimănui moștenire

Un suflet greu de ură și iubire, 

Bănuitor, și trist, și-înfrigurat...

Am închinat iubirii trecătoare 

Sclipiri de suflet și scîntei de rime-

Însîngerate jerbe funerare 

Pe un mormînt în care nu e nime...

M-am resemnat... atît a fost să fie.

Mă uit cum cade soarele-n apus 

Și-aștept răspunsuri, care n-or să vie,

La întrebări pe care nu le-am pus..."

preluare:Mitu Ion

@ toată lumea

***

 CONSTANŢA BUZEA despre fostul soţ, ADRIAN PĂUNESCU: ''Rănită, minţită, nu mă văd în stare să-l iert"!

- CONSTANŢA BUZEA a decedat pe 1 august 2012... nu a participat, în 2010, la înmormântarea fostului ei soţ, ADRIAN PĂUNESCU, deşi au fost căsătoriţi timp de 16 ani.  

-În jurnalul „CREŞTETUL GHEŢARULUI ”, editat în 2009,poeta CONSTANŢA BUZEA, descria tot coşmarul pe care l-a trăit alături de ADRIAN PĂUNESCU (1943-2010). Cei doi au fost căsătoriţi în perioada 1961-1977.

- ANDREI PĂUNESCU: "Mama a crezut că tata, ADRIAN PĂUNESCU, era nemuritor... CONSTANŢA BUZEA nu a participat la înmormântarea din 2010 a poetului ADRIAN PĂUNESCU, cel care îi fusese soţ timp de 16 ani. CONSTANŢA BUZEA şi ADRIAN PĂUNESCU au avut doi copii, pe Ioana (născută în 1967) şi pe ANDREI (născut în 1969). IOANA a murit la vârsta de 44 de ani, la un an după trecerea în nefiinţă a tatălui ei. 

  O mare amărăciune se simte din însemnările Constanţei Buzea din jurnalul ei, „Creştetul gheţarului”, editat de Humanitas în 2009. În timp ce delicata poetă este o sensibilitate rănită, Adrian Păunescu apare ca un monstru conjugal, ca un tiran plin de cinism, care a putut să-i mărturisească, la puţină vreme după ce-i născuse primul copil, că a înşelat-o şi că a devenit aproape în acelaşi timp tatăl a două fetiţe gemene. 

  "Viaţă tensionată, enervări absurde urmate de hilare reveniri şi înduioşările lui. Urât zăcământ aş răscoli dacă aş nota la infinit ce mi se întâmplă zilnic, prin ce fiori de frig trece sufletul meu. Energia celuilalt, agitaţia lui fără istov, dar şi absenţele nemotivate pe mine mă sperie. Şi, fără să i pese de efect, mi se spovedeşte din orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, femeie măritată, i-ar fi născut gemene. Rănită, minţită, nu mă văd în stare să-l iert. Pe el nu-l absolv de vinovăţie. Instantaneu amestec de stupoare şi greaţă", scria poeta în „Creştetul gheţarului”.   

 Agitaţia este la el o stare firească Constanţa Buzea avea aproape treizeci de ani în momentul iniţial al Jurnalului, dar deja nu mai are iluzii în ceea ce-l priveşte pe partenerul ei, pe care-l priveşte critic, reproşându-i lirismul excesiv.  

„Agitaţia este la el o stare firească, indispensabilă, inevitabilă, dar pe mine mă scoate din ritmul propriu, intens, interiorizat. În casa în care el vine şi doarme cîteva ceasuri, nu-mi vine nici mie să stau peste zi. Nu-i duc dorul, deşi, cîteodată, din orgoliu, mă simt singură. 

  Lirismul i se degradează în cantitate, în relatare, în discursiv, în anecdotic. Senzaţia că politica îi exploatează resursele, în defavoarea poeziei. Cartea lui a avut succes şi asta i-a dat o oarecare linişte, care nu va dura. Va vrea mai mult“.        

     Un text din 21 ianuarie 1969 îl arată pe Adrian Păunescu suferind din dragoste. Nana-Otilia, numele sub care noua iubită a soţului ei apare în „Jurnalul" Constanţei Buzea, ar ascunde pseudonimul literar al Anei Blandiana şi numele său real, Otilia Coman.  

  „Într-o noapte, soseşte acasă euforic şi gălăgios, umăr la umăr cu Nana Otilia, vizibil surprinsă când le-am deschis uşa. Au descărcat, mirosind a zăpadă, în mijlocul mesei noastre rotunde, o plasă cu mere roşii, de vis. Păreau amândoi picaţi din grădina Raiului, după izgonire..."  

  Despre suferinţa din iubirea sa pentru Nana-Otilia, Adrian Păunescu scria în volumul de poezii „Fântâna somnambulă", apărut în 1968. Această perioadă este redată şi de Constanţa Buzea în jurnalul ei.   

 „În vremea aceea, Adrian venea acasă şi se culca pe canapea întors cu spatele la noi. Cu faţa la perete, suferea. Ofta cu ochii strânşi, aproape să plângă, refăcând în minte scenele cu Nana îmbrăţişîndu-se şi prelungind agonia unei dorinţe apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care a luat premiul şi a stârnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o cunosc şi o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea. Se ridica din reverii şi se apuca de scris. Scria şi mă chema să mi le citească“. Lirismul i se degradează în cantitate, în relatare, în discursiv, în anecdotic. Senzaţia că politica îi exploatează resursele, în defavoarea poeziei.     

             "Adrian are mereu de plătit datorii 

  2 martie 1969

  Mi-e cu neputinţă să fac ordine după mutare... Zugravi în casă, ca melcii, tărăgănează treaba de la o zi la alta. în schimb cer bani, ameninţând că nu mai vin fără plată în avans. Compun şi expediez scrisori cu noua noastră adresă. El doarme. Când se trezeşte mergem să votăm. De Mărţişor mi-a dăruit un pat de răchită, cât să încap în el singură. Şi o cergă flocoasă imensă. Mă gândesc că ne-ar mai trebui o antenă tv...  

  Mâncăm la Casa scriitorilor împreună cu colegul lui de liceu Paul Bobonete Finescu. Adrian are de plătit mereu datorii. Se împrumută în stânga şi-n dreapta. Florica vine printre primii să ne vadă în noua locuinţă. Seara, mărţişoare, cafea, serial în familie, Sfântul. Ieri am dactilografiat 64 de pagini - un record! Ce coincidenţă, - poezii din 1964. Premiul e pe sfârşite...   

  8 martie 1969 

 Din luna a opta încep pericolele. Naşterea se poate declanşa spontan. Şi cu Ioana au fost câteva alarme false. Când vine sorocul, ştiu ce mă aşteaptă. Anestezia ca o electrocutare, serul otrăvind măduva spinării, pulverizân­du-mi coloana când acul scurt pătrunde printre vertebre. îmi pierd consistenţa, mă degaj ca un fum şi nu mai pot controla decât vag realitatea. Apoi arsura primei trasări cu bisturiul la baza pântecului. Durerea se va şterge instantaneu. Aud ce se întâmplă şi ce se vorbeşte. 

   O clipoceală şi vocile celor din asistenţă. Extragerea pruncului şi primul lui scâncet agresiv. Senzaţia de frig, de greaţă, de pierdere. Mi se injectează glucoză? Mă încălzesc, îmi revin.  

 Coaserea apoi, meticuloasă, clemele. Mi se pune în vedere să nu tuşesc, să nu strănut. Intrarea în convalescenţă, refacerea lentă, contemplarea pruncului, felicitările, emoţia primului lapte, furia laptelui, prima hrănire la sân, care dă o senzaţie erotică de vis. înflorirea de la o zi la alta, ca o schimbare la faţă, din somn, din supt. Şi de-atunci înainte, gata, crezi pentru totdeauna că episodul dulce-amar al sarcinii va fi uitat. 

  Revenirea la normalitate, care nu înseamnă neapărat reluarea traseului de dinaintea sarcinii. îmi fac griji, îmi fac curaj. Mă simt infinit obosită, anemiată, în urmă cu somnul, fără reacţii spontane la agresiuni, ferindu-mă de atingeri, timidă, pudică, tăcută...   

 

  12 martie 1969  

O săptămână de gripă cu tuse şi piept iritat, fără febră mai sus de 37 cu unu, ca de obicei. În situaţii similare el face reacţii spectaculoase, ridică în picioare toată casa, zace morocănos, transpiră abundent, panicat, rău la boală. Se vaită la telefon, vorbeşte răguşit mimând o anemie în glas. Află toată lumea, se leagă la cap în prosoape şi arată ca Marat în baie în propriul pat. Simt şi eu că mă usuc şi mă sufoc de la vaporii de Palux, dar şederea în pat nu e de mine... 

   Ploaie viscolită. Foşnetul înfundat şi apos al străzii. în intersecţie, miliţianul şi fluierul lui fără nuanţe. Frânele şi opintirile maşinilor la stop. Calendaristic se-apropie Sfintele Paşti, dar n-a înfrunzit nici măcar sălcioara. Anul trecut pe vremea asta, în saloane bolnavele aveau narcise şi liliac în borcane, pe noptiere. Anul trecut pierdeam o sarcină, o fetiţă, pe care am botezat-o în gând Anamaria. Vinovată mă întreb cum ar fi fost acel copil dacă l-aş fi dus, periculos, până la termen?... " ("Creştetul gheţarului", Humanitas, 2009)

@ toată lumea

***

 CANALUL PANAMA ....

●● CANALUL PANAMA este un canal important care traversează istmul PANAMA în AMERICA CENTRALĂ, legând oceanele ATLANTIC și PACIFIC. Construcția canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigației, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Pasajul DRAKE și Capul HORN în punctul cel mai sudic al AMERICII de SUD. O navă care pleacă de la NEW YORK către SAN FRANCISCO, dacă trece prin canal, parcurge în total 9.500 km, mult sub distanța de 22.500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul HORN (strâmtoarea Magellan).

●● Deși conceptul unui canal în PANAMA datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcție a avut loc începând cu 1880 sub conducerea francezului FERDINAND de LESSEPS. După ce această încercare a eșuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de STATELE UNITE, și canalul s-a deschis în 1914. Construcția canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria și febra galbenă) și enormele alunecări de teren. Se estimează că la construcția canalului au murit până la 27 500 de muncitori.

            ISTMUL ȘI CANALUL PANAMA...

●● De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, și este în continuare un element indispensabil al navigației internaționale. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.

●● Lacul artificial GATÚN are o cotă cu 26 m mai ȋnaltă decât oceanele ATLANTIC și PACIFIC, fapt pentru care vasele care traversează istmul PANAMA trebuie la intrare ridicate prin ecluze cu 26 m, apoi la ieșire coborâte cu 26 m, tot prin ecluze. Intre oceanele ATLANTIC și PACIFIC există o diferență de nivel de numai 0,2 m.

●● Canalul taie istmul PANAMA de la Oceanul PACIFIC în partea de sud-est la Oceanul ATLANTIC în partea de nord-vest.

Canalul PANAMA face legătura între Golful PANAMA din cadrul Oceanului PACIFIC cu Marea CARAIBELOR și Oceanul ATLANTIC. Din cauza formei de S a istmului PANAMA, canalul pleacă din sud-est, din capătul dinspre PACIFIC, către nord-vest, la capătul dinspre ATLANTIC; pentru a evita orice confuzie, autoritățile au clasificat tranzitul prin canal ca spre nord (din PACIFIC în ATLANTIC) și spre sud (din ATLANTIC în PACIFIC).

●● Prin canal pot trece vase, de la iahturi private mici până la nave comerciale destul de mari. Dimensiunea maximă a vaselor care pot folosi canalul este cunoscută sub numele de PANAMAX; tot mai multe nave moderne depășesc această limită, ele fiind cunoscute ca nave POST-PANAMAX. O traversare obișnuită a canalului de o navă comercială ia în jur de nouă ore. 14 011 vase au trecut prin canal în 2005, cu o capacitate totală de 278,8 milioane tone, cu o medie de aproape 40 de vase pe zi.

●● Canalul e format din două lacuri artificiale, câteva canale artificiale și trei seturi de ecluze. Un alt lac artificial, Lacul ALAJUELA, are rol de rezervor pentru canal. Dispunerea canalului, din punctul de vedere al unei nave care îl traversează din PACIFIC către ATLANTIC, este cum urmează:

☆☆ Datorită geografiei locale, principala direcție de navigație este către nord-vest, însă direcția în general din PACIFIC către ATLANTIC este spre est.

☆☆ De la începutul intrării în canal, marcată cu balize, navele navighează 13,2 km pe canal, până la ecluzele MIRAFLORES trecând pe sub Podul AMERICILOR 

☆☆ Sistemul de ecluze cu două trepte de la MIRAFLORES, incluzând peretele de apropiere, are 1,7 km lungime, cu o diferență totală de altitudine de 16,5 m la jumătatea mareei.

Lacul artificial MIRAFLORES este următoarea etapă, de 1,7 km lungime, și aflat la 16,5 m deasupra nivelului mării

☆☆ Ecluza PEDRO MIGUEL, cu o singură treaptă, are 1,4 km lungime, și ridică navele cu 9,5 m, până la nivelul principal al canalului.

Tăietura GAILLARD (Culebra) taie 12,6 km prin istm, la o altitudine de 26 m, și trece pe sub Podul CENTENAR.

☆☆ Râul CHAGRES (Río Chagres), un curs de apă natural, modificat prin construcția unui baraj al lacutului GATÚN, curge către vest circa 8,5 km, vărsându-se în Lacul GATUN.

Lacul GATUN, un lac artificial format prin costruirea Barajului GATUN, duce navele pe o distanță de 24,2 km

☆☆ Ecluzele GATÚN, un set de ecluze în trei trepte, de 1,3456 km lungime, coboară navele înapoi la nivelul mării.

☆☆ Un canal de 3,2 kilometri lungime reprezintă secțiunea premergătoare a ecluzelor din partea atlantică

☆☆ Golful LIMÓN (Bahía Limón), un port natural uriaș, reprezintă un loc de ancorare pentru unele nave aflate la intrarea în canal, și se întinde pe 8,7 kilometri până la Oceanul ATLANTIC.

☆☆ Lungimea totală de la canalul de intrare în Pacific până la ieșirea în ATLANTIC este de 76,9 km. Cea mai mare diferență de maree înspre Oceanul PACIFIC este de la +3.35 metri până la -3.20 metri; prin urmare, înălțimea câștigată la MIRAFLORES variază între 13,1 metri la flux și 19,7 la reflux. Diferența de maree pe partea atlantică nu depășește 60 tone . Nivelul normal al mării la capătul dinspre PACIFIC al canalului este în medie cu 20 cm mai înalt decât cel dinspre ATLANTIC.

●● Golful LIMÓN, pe partea atlantică, este un loc de ancorare adăpostit, protejat de un dig; totuși, spațiul din interiorul golfului nu mai este adecvat pentru numărul și dimensiunea navelor care folosesc canalul, și multe nave așteaptă la ancoră în afara golfului. Locul de ancorare în partea pacifică este deschis, deși este protejat de topografia închisă a Golfului PANAMA.          

         ECLUZELE CANALULUI PANAMA...

●● Cea mai impresionantă parte a canalului e dată de ecluzele sale. Secțiunile ecluzelor au o lățime de 33,53 metri și o lungime folosibilă de 304,8 metri.[6] Adâncimea apei în ecluze este variabilă, însă cea mai mică adâncime este de 12,55 metri în partea sudică a ecluzelor PEDRO MIGUEL.Aceste dimensiuni determină mărimea maximă a navelor care pot tranzita prin canal; această mărime este cunoscută sub numele de PANAMAX. Toate ecluzele din canal sunt perechi; există două seturi paralele de ecluze în fiecare loc, permițând în principiu trecerea a două nave în direcții opuse simultan. Navele mari, însă, nu pot traversa în siguranță pe la Tăietura GAILLARD; în practică traficul naval se desfășoară alternativ, folosind fiecare "bandă" a ecluzelor într-o singură direcție la un moment dat.

●● Fiecare secțiune a ecluzei necesită 101 000 metri cubi de apă pentru a se umple; această apă intră cu ajutorul gravitației, printr-o rețea de conducte sub fiecare cameră a ecluzei. Navele sunt transportate prin ecluze de mici locomotive numite mulas (asini, numite astfel după animalele care înainte trăgeau barjele), mergând pe șine pe pereții ecluzelor; navele mai mici, cum ar fi iahturile private sau vaporașele, nu sunt transportate tot cu locomotivele, ci de remorchere.

               LACURILE GATÚN ȘI ALAJUELA 

               Lacul GATÚN.

●● Lacul GATÚN și râul CHAGRES, (Río Chagres), canalizat, sunt componente de bază ale canalului, transportând navele pe o distanță apreciabilă peste istm. Lacul are de semenea rol de rezervor, stocând apa pentru a permite funcționarea ecluzelor și în timpul sezonului secetos. Formarea lacului și adâncirea și lărgirea râului s-au făcut prin construcția Barajului GATUN pe râul CHAGRESR. Acest lucru a inundat valea împădurită inițială; aproape un secol mai târziu, cioturile vechilor arbori încă mai pot fi văzute ridicându-se din apă, constituind un pericol pentru navele care se îndepărtează de canalele marcate.

●● Există o mică "scurtătură" prin canal, numită "TĂIETURA BANANA", care permite un drum ușor mai scurt; ea este folosită de navele aparținând canalului și de iahturi, precum și pentru a evita traficul naval greu. Mai multe insule se află în cadrul secțiunii Lacului GATÚN din Canalul PANAMA, cum ar fi Insula BARRO COLORADO, unde se află cunoscutul Smithsonian Tropical Research Institute (STRI).

●● Volumul apei utilizată de navele care trec prin ecluze, împreună cu natura sezonieră a ploilor în PANAMA, face dificilă menținerea nivelului apei Lacului GATÚN, în special în sezonul secetos. Din acest motiv, a fost construit un alt baraj, Barajul MADDEN, peste râul CHAGRES, deasupra Lacului GATUN. Acest baraj a creat Lacul ALAJUELA — numit și Lacul MADDEN — care asigură mai multă apă pentru canal.

            PUNCTE DE TRAVERSARE 

●● Există mai multe puncte de traversare peste canal. La capătul dinspre sud (Pacific), se află Podul AMERICILOR, un pod rutier important deschis în 1962; pentru mult timp, acesta a fost singurul punct de trecere a canalului. Înainte de construcția sa, erau folosite feriboturi pentru traversare. Către nord, la ecluzele MIRAFLORES, există un pod rutier/feroviar culisant, deschis în 1942, însă nu poate prelua traficul decât atunci când nu circulă nicio navă, fiind astfel foarte rar folosit. În același punct, un mic pod rutier culisant este construit în structura ecluzelor MIRAFLORES; acesta este de asemenea rar folosit.

●● Cel mai nou pod este Podul CENTENAR, care traversează Tăietura GAILLARD la nord de ecluzele PEDRO MIGUEL; acest pod rutier cu șase benzi a fost terminat în 2004, deși a fost deschis traficului abia în 2005. În sfârșit, un alt pod rutier culisant a fost construit în structura ecluzelor GATÚN; acest pod este folosibil numai când ecluzele sunt închise și are o capacitate foarte redusă.

În afară de traversările deschise publicului, lucrătorii canalului pot traversa și pe porțile ecluzelor, atunci când sunt închise.

         NOUL CANAL 

●● După 6 ani de studii de fezabilitate, eficiență economică și impact asupra mediului, în septembrie 2007 au început lucrările la un nou canal, paralel cu cel vechi. Dacă vechiul canal permitea trecerea navelor care transportă maximum 5000 TEU, noul canal va permite nave cu capacitatea de 13.000-14.000 TEU, dublând astfel capacitatea totală de traversare a sistemului de canale PANAMA . 

Sursă Wikipedia.

preluare:Monica Bourosu 

@ toată lumea

***

 ȘTIAI CĂ?

Atunci când un câine te privește în ochi, mesajul lui e că te îmbrățișează?🐕❤

,,Ochii unui animal au puterea de a da glas unui limbaj măreţ."

  Martin Buber

 MOTIVE PENTRU A IUBI UN CAINE !🐕❤

1. Nimeni nu te va urma oriunde te duci. El da.

2. Te iubeşte la fel, indiferent dacă eşti bogat sau sărac, frumos sau urât.

3. Niciodată nu îţi va purta pică, chiar dacă l-ai rănit.

4. Este fericit doar pentru simplul fapt că "tu" ai venit acasă.

5. Nu îţi va cere nimic mai mult decât o mângâiere, sau să îi arunci mingea.

6. Dacă plângi, va înţelege perfect.

7. Dacă te îmbolnăveşti, nu se va mişca de lângă tine.

8. A fost creat pentru a fi "cel mai bun prieten al omului."

9. Se va mulţumi mereu cu mâncarea pe care i-o dai, fără să protesteze, aşa cum facem noi.

10. Vei face exerciţii în timp ce îl plimbi.

11. Mereu îţi va ţine companie.

12. Dacă ai copii, vor învăţa să iubească şi să respecte animalele.

13. Îţi va fi credincios până la moarte.

14. Oferă mult mai mult decât primeşte.

15. Dacă nu ai avut niciodată un animal, el o să fie primul care o să te înveţe să dăruieşti mult mai multă dragoste animalelor.

16. Te va face să râzi atunci când va face vreo năzbâtie.

17. Nu o să îi pese că i-ai pus un nume ridicol.

18. Dacă îi oferi un cadou nesemnificativ, îţi va fi mereu recunoscător.

19. Îl înţelegi numai din priviri.

20. Restul le vei afla atunci când "va pleca" pentru totdeauna.🐕

depenet

@ toată lumea

***

 

"În prima săptămână de școală, noi, elevii clasei 1-B, am fost anunțați că un fotograf ne va vizita.

Îmi aduc aminte că ne-a făcut tuturor două poze, una dintre ele cu mâna sus.

- Acum ridică și două degete și privește la catedră, mi-a spus fotograful.

Curios din fire, l-am întrebat de ce trebuie să țin mâna așa.

- Ca să nu îți faci de rușine părinții!

 Am aflat apoi că elevul care ridică mâna e cel care știe. Și în felul acesta m-am apucat să învăț... ca să nu îmi fac de rușine părinții.

Timpul a trecut, am ajuns la liceu și, motivul pentru care învățam, era același... să nu îi fac de rușine. 

Totul a fost schimbat de un profesor care, privind atent la noi, elevii clasei a 9-a, ne-a spus:

- Dacă nu învățați, vor râde toți de voi! Chiar vreți să trăiți cu rușinea asta?

Deci nu despre părinți este vorba, mi-am zis atunci, apucându-mă să învăț ca să nu mă fac de rușine.

Urmărit de această “rușine” am ajuns și la facultate, unde materiile erau mult mai diversificate.

Undeva prin anul II, la ora de matematică, după ce a scris un exercițiu pe tablă, profesorul ne lasă un timp de gândire pentru rezolvare.

Ridic mâna.

- Domnule profesor, am și eu o întrebare. 

Mai sunt doi ani și terminăm facultatea. Unde și când o să aplicăm noi tot ce ne învățați dumneavoastră? Mai precis, la ce ne ajută să știm toate lucrurile acestea?

A zâmbit ușor ironic, s-a ridicat de la catedră și a mers către o floare care era pe pervazul geamului.

- Exercițiile acestea nu o să le mai faceți niciodată în meseria pe care o veți avea, dar acum ele vă hrănesc creierul. Vedeți voi floarea aceasta? De ce are ea nevoie ca să crească? De apă și de lumină. Așa este și creierul omului... ca să se dezvolte, are nevoie de cunoștințe, de informații din toate domeniile. Sfatul meu este ca tot timpul să aveți grijă să dați creierului ceea ce are nevoie pentru a se dezvolta... exact cum aveți grijă să udați această floare mereu și nu o singură dată!

În acel moment, mi-a fost rușine pentru că eu știam că trebuie să învăț de “rușine”.

Cred că aceasta ar trebui să fie prima lecție pe care trebuie să o afle elevii în prima zi de școală:

“ Sunteți aici, la școală, ca să vă HRĂNIȚI MINTEA și nu ca să nu vă faceți de rușine în fața familiei, a prietenilor, a lumii…”

***

 La data de 21 ianuarie 1991 a murit Principesa Ileana (Maica Alexandra), ultimul copil al Reginei Maria și al Regelui Ferdinand

"Principesa Ileana s-a născut pe 5 ianuarie 1909, eveniment celebrat, după cum cerea tradiția, cu 21 de salve de tun. Despre momentul nașterii sale, Regina Maria avea să-și aducă aminte următoarele:

„Dacă Mignon era copilul zbuciumului meu, Ileana era, fără îndoială, acela al întregirii mele. […] Nașterea Ileanei a fost o mare fericire pentru mine și mă bucurai că aveam încă o fetiță. Mi-aduc aminte cum stam întinsă pe spate după ce se terminase lupta, strângând la piept noua mică pribeagă a vieții și ascultând salvele de tun: douăzeci și unu de tunuri. Poate că unii vor fi dezamăgiți că nu era băiat, dar eu nicidecum, și pentru mine acele tunuri erau glasul poporului meu bucurându-se de nașterea celui de-al cincilea copil al nostru.”

Principesa Ileana s-a căsătorit cu arhiducele Anton de Habsburg, pe care l-a cunoscut în Spania și l-a reîntâlnit apoi în primăvara anului 1931, nu întâmplător, ci în urma unei intervenții a Regelui Carol al II-lea.

După instaurarea regimului comunist, plecarea în exil a fost pentru principesa Ileana o lovitură extrem de dură. După ce a părăsit România, Ileana a plecat cu familia în Elveția. Aici s-a reîntâlnit, după câteva săptămâni, cu Regele Mihai. A fost o revedere tristă, în care bucuria de a se ști reciproc în siguranță a fost umbrită de durerea despărțirii de țară.

Din Elveția, principesa a plecat cu familia în Argentina, unde a înființat un cămin destinat refugiaților români. Apoi, în 1950, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, la Boston. În următorii 11 ani, până în 1961, Ileana a călătorit de-a lungul și de-a latul Americii, ținând sute de conferințe pentru a vorbi oamenilor despre România și situația tragică a țării.

În 1961, principesa Ileana a decis să se călugărească și a plecat la o mănăstire ortodoxă în Franța, unde a petrecut șase ani ca novice. Și-a lăsat trecutul regal în spate, devenind Maica Alexandra. În 1967, a revenit în Statele Unite cu gândul îndeplinirii visului de a fonda o mănăstire ortodoxă de maici, la Ellwood City, Pennsylvania.

Principesa Ileana a apucat să vadă România eliberată de regimul comunist care o alungase din țară în 1948. După Revoluția din decembrie 1989, Ileana a venit în țară în septembrie 1990, când a vizitat câteva mănăstiri de maici, mormintele familiei de la Curtea de Argeș și Branul ce-i fusese atât de drag, unde a descoperit că localnicii încă își mai aduceau aminte de ea.

În ianuarie 1991, cu o zi înainte de aniversarea sa, Maica Alexandra a suferit o fractură de bazin, iar complicațiile survenite în urma accidentului vor duce la moartea sa. Astfel, Principesa Ileana, ultimul copil în viață al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, a murit pe 21 ianuarie 1991, și a fost înmormântată la Mănăstirea Schimbarea la Față din Pennsylvania, fondată chiar de către ea."

Sursa: adevarul.ro