***

 

“Graficianul si caricaturistul Bogdan Petry a creat cu ajutorul tehnologiei imaginea lui Mihai Eminescu, in două impostaze, pe baza celor patru fotografii certificate cu poetul nostru național care au rămas posterității. Am ales una dintre ele, inspirată de prima și cea mai veche fotografie, făcută la Praga în 1869 de fotograful Jan Tomás, când Mihai Eminescu avea doar 20 de ani, cu gândul la un viitor nu prea îndepărtat, când vom putea dialoga cu avatarul eminescian ca de la prieten la prieten. În fond, tehnologia are multe beneficii daca e folosită corect, de exemplu această imagine poate fi un bun suport pentru un documentar sau un film artistic despre poetul nepereche. 

“...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut și am putea locui lumea stelelor și a soarelui."

"În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit! Dac-aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu ...."

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), extras din Sărmanul Dionis (1872)

🤍

Anul 2025, anul în care se împlinesc 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (1850-1889), a fost declarat „Anul Eminescu” de către Academia Română și Academia de Științe a Moldovei.”

Sursa: La blouse roumaine

***

 Pomelnic

de Zorica Lațcu

Pe toţi cei ce în veacuri au căzut luptând

Pentru biruinţa Crucii prea cinstite,

Cei ce în clipa morţii au avut în gând

Numele Treimii prea blagoslovite,

Şi pe toţi aceea care au râvnit

Slava şi cununa mai presus de minte,

Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni,

În Împărăţia Slavei Tale sfinte.

Pe toţi Mucenicii Neamului, Eroi,

Luptători cu spada sau cu rugi sfinţite,

Toţi cei ce se roagă astăzi pentru noi,

Şi ne scot în grabă tainic din ispite,

Şi pe toţi aceea care pentru neam,

Au trăit în temniţi, ca-n nişte morminte,

Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni,

În Împărăţia Slavei Tale sfinte.

Pe tot neamul nostru evlavios şi sfânt

Voievozi şi doamne, boieri, jupânese,

Toţi câţi dorm cu trupul în acest pământ

În hotarul ţării noastre prea alese,

Pe părinţii noştri şi pe fraţii dragi

Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,

Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni,

În Împărăţia Slavei Tale sfinte.

Şi pe toţi aceia care neştiuţi

Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane,

Cei ce încă astăzi zac necunoscuţi

Şi-n biserici nu au slujbe şi canoane,

Pe toţi sfinţii care numai Tu îi ştii

Şi al căror nume numai Tu-l ţii minte,

Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni,

În Împărăţia Slavei Tale sfinte.

*†*

 Naşterea lui Eminescu

   Adrian Paunescu

 Ciudată noapte simt că o să fie

și-o să trăznească în dictionar,

la noapte, în Moldova mijlocie,

se naște EMINESCU nostru iar.

A fost sortit să vină - n cea mai dulce

și-n cea mai sfâșiată dintre țări,

pleca-vor toți ai zilei să se culce

și-l vor primi strămoșii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,

pamântul nostru suferă adânc,

la Ipoteşti se naşte EMINESCU ....

și-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă ,

se naște steaua celor ce-au tăcut,

îngenunchez, în fața ta, Moldova,

şi mâna mult lovită ți-o sărut.

 De - atâtea ori, în vremuri, sfâșiată

ai fost, Moldova, cum să spun nu pot,

dar EMINESCU ce se naște, iată,

în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,

o noapte cum a fost la început,

şi de la Cernauți şi pân’ la Mare,

pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,

toți frații -nstrąinați se regăsesc,

în el o inimă va şti sa bată

acum şi veșnic, dorul românesc.

În Voronet s-a răsculat albastrul,

ca dintr-un cer fremătător de frați ,,

la noapte-n țară va urca un astru,

se naşte El, Români, va închinați!

versuri de Adrian Păunescu

La 15 IANUARIE 2025   

    -- 175 de ani de la naşterea poetului

***

 MEMORIE CULTURALA

-ANTON PAVLOVICI CEHOV- (17/29 ianuarie 1860–15 iulie 1904)

Anton Pavlovici Cehov

In sudul Rusiei, aproape de Marea Azov, se nastea la 17 ianuarie 1860 al treilea dintre cei sase copii ai lui Pavel Egorovici Cehov, un tata aspru., proprietar al unui magazin de bacanie care a dat faliment in 1876. Familia s-a mutat la Moscova, fugind de creditori, iar Anton a ramas in orasul natal pentru a-si termina studiile. 

Si-a castigat existenta in acest rastimp dand meditatii si publicand mici schite in ziare. Orice ban ii ramanea in plus trimitea familiei sale. Dupa trei ani, tanarul amuzant, atragator si plin de energie se alatura familiei la Moscova, acolo unde tatal sau era muncitor, iar mama sa lucra ca, croitoreasa. Nu la mult timp dupa aceasta, Anton Pavlovici Cehov devine capul familiei si responsabil pentru bunastarea acesteia, grija pe care o va purta tot restul vietii.

Student la Universitatea de Medicina din Moscova, a absolvit in 1884 si a inceput sa lucreze in spitalul din Chikino, insa in aceeasi perioada incepuse sa tuseasca cu sange, simptom al tuberculozei, boala care-i va provoca moartea.

 Incercand sa-si suplimenteze veniturile, a scris la Moscova pentru revistele umoristice pe care lui insusi ii placea sa le citeasca. Prima sa povestire a aparut in revista Libelula, dupa care au urmat inca noua povestiri in aceeasi publicatie.  

Pana la 26 de ani, Anton Pavlovici Cehov publicase mai mult de 400 de povestiri scurte, schite si nuvele. Daca pana in 1886 scrisese sub pseudonim, Antosha Cechonte, din 1886 publica cu numele sau real, fiind recunoscut ca un scriitor talentat. De acum incepe sa scrie mai mult decat sa practice medicina. Dadea consultatii medicale multor oameni nevoiasi. Treptat, a incetat sa mai scrie lucrari umoristice si s-a indreptat spre drama, voind sa descrie viata asa cum este ea de fapt, dupa propriile-i marturisiri.

De o modestie remarcabila, ii incuraja pe alti scriitori tineri talentati, era cautat mereu pentru sfaturi si comentarii. Desi era inconjurat de multe femei si el insusi era o personalitate foarte agreabila, nu gasise nicio potentiala partenera de viata pentru ca nu considera nicio femeie din anturajul sau ca fiind suficient de puternica. Asta pana in 1898, cand o intalneste pe actrita Olga Knipper; in acest moment, Anton Pavlovici Cehov avea 38 de ani si era grav bolnav. Dupa o relatie de doi ani, cei doi se casatoresc in 1901. In 1904 boala devine foarte grava si medicii il trimit la spitalul Badenweiler din Germania, unde va muri pe 2 iulie. 

Spiritual pana in ultima clipa, printre ultimele lui cuvinte au fost "Nu am mai baut sampanie de mult timp", o referinta satirica la o practica a vremii in spitalele germane: cand pacientul nu mai avea nicio sansa de recuperare, medicul ii oferea pacientului un pahar de sampanie.

Cărți populare scrise de Anton Pavlovici Cehov: Opere, Pescarusul, Doamna cu catelul, Livada de visini, Stepa si alte povestiri

Sursa Printre carti

( Text partial selectat si editat Mariana Mari)

***

 1. Voi scrie întotdeauna "noştri" şi "voştri", cu un singur i.

2. Voi scrie întotdeauna "creează", "agreează" cu doi e.

3. Voi scrie întotdeauna "Nu fi!" cu un singur i.

4. Voi scrie verbul "a fi", cu doi i, doar la imperativ afirmativ (Fii!) şi la conjunctiv prezent (tu să fii, tu să nu fii). În rest, pe fi îl voi scrie cu un singur i: nu fi!, vei fi, poţi fi, ai fi, ai fi fost, să fi fost.

5. Voi scrie întotdeauna "eu voiam" şi nu voi folosi forma greşită "eu vroiam".

6. Voi scrie întotdeauna "mi-ar plăcea" şi nu voi folosi forma greşită "mi-ar place".

7. Pe -ţi îl voi separa de verb cu liniuţă doar dacă pot să-i adaug un "tu" … ţie / al tău: (Tu) trimite-ţi copiii (tăi) la şcoală! (Tu) pune-ţi semnătura (ta)!

8. Verbele terminate la infinitiv în -i le voi scrie cu un singur -i şi la viitor, şi la condiţional. Voi scrie întotdeauna voi fi, aş fi, pot fi; vei şti, ai şti, poţi şti; vei reuşi, ai reuşi, poţi reuşi. Sunt conştient de faptul că, în afară de verbele a pustii, a se sfii, a prii, a înmii, toate celelalte verbe terminate în -i se scriu cu un singur -i la infinitiv, viitor şi condiţional.

9. Voi scrie miniştrii, cu doi i, numai dacă miniştrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu ministrele sau doamnele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna ambii miniştri, ceilalţi miniştri, cei 15 miniştri ai cabinetului.

10. Voi scrie membrii, cu doi i, numai dacă membrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu membrele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna ambii membri, ceilalţi membri, cei 15 membri.

11. Voi scrie mândrii, cu doi i, numai dacă mândrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu mândrele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna "fiţi mândri!", "suntem mândri!"

12. Voi scrie întotdeauna îmi, îţi, îşi, într-un cuvânt!

13. Voi scrie întotdeauna "înşală" şi "aşază" şi nu voi folosi forma greşită "înşeală" sau "aşează"

14. Voi scrie întotdeauna vreun, vreo, într-un cuvânt!

15. Voi scrie întotdeauna "î" la început și sfârșit de cuvânt: " învață", "coborî" și "â" în interiorul cuvântului: " mâncând"!

Nu faci aşa, mai bine nu mai scrie...

***

 

Despre Eminescu, aşa cum a fost

Era palid și obosit la față. Era de o tristețe și o melancolie sfâșietoare, blând ca și înainte, dar dus pe gânduri și lipsit de orice voință. Numai își ridica ochii din când în când, și împreunându-și mâinile ofta de te-neca plânsul "Of, Doamne..." Și iar punea ochii în pământ și tăcea. Avea convingerea puternică că e pierdut, pentru el nu mai e de trăit și că într-o zi o să moară de foame. Ideea că n-are cu ce trăi îl chinuia zi și noapte. De multe ori mi-a spus, blând încet c-un glas ce părea că vine dintr-o altă lume: "Tare-aș vrea s-adorm odată, și să nu mă mai deștept... o singură fericire ar renaște în sufletul meu, dacă aș putea să ascund nedreptatea."

Alexandru Vlahuță, Din goana vietii - Amintiri despre Eminescu (1889)

Eminescu în cele patru fotografii, de la 20 la 37 de ani.

***

 Povestea Omului de Zăpadă - Hans Christian Andersen

Într-o iarnă friguroasă, cu mult omăt, un copil se juca singur în curtea din spatele casei. Nu avea prea multe jucării, dar avea multă zăpadă, așa că nu se plângea. A început să facă bulgări: unu, doi, trei, mai mari, mai mici, apoi i-a așezat unul peste altul, ca la un turn. S-a gândit apoi să decoreze turnul, dar tot ce a găsit prin curte au fost câțiva cărbuni, un morcov înghețat rămas rătăcit prin grădină din toamnă, o căciulă veche și un ciot de mătură de prin magazie. Pe înserat, copilul a intrat în casă, lăsând turnul de zăpadă singur, în grădina înghețată.

Zâna Iarna, care colinda lumea în sania ei trasă de cerbi albi, a zărit turnulețul care semăna foarte bine cu un om și în glumă s-a gândit să-i dea viață pentru o noapte. Și așa a apărut primul om de zăpadă din lume.

Când s-a așternut liniștea, din pădurea din apropiere au început să sosească musafiri de noapte. Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească prin zăpadă în căutare de frunze de varză sau știuleți de porumb uitați prin grădină de gospodari. Iarna hrana este greu de găsit.

Omul de zăpadă le-a văzut și s-a gândit să le ofere nasul său portocaliu.

– Eu nu am nevoie de el, dar pentru voi poate fi o cină gustoasă! Căprioarele au primit bucuroase darul omului de zăpadă.

Mai târziu, câteva păsărele s-au așezat pe capul omului de nea. Ar fi avut nevoie de câteva firicele de lână ca să-și căptușească cuiburile reci.

– Cu mare drag! le-a răspuns el și s-a grăbit să împartă toată lâna din căciula cea veche cu păsările cerului.

Cât a fost noaptea de lungă, omul de nea a făcut cadouri celor din jurul lui: firele de paie le-a dat unor iepurași, iar cărbunii unor pitici ai pădurii.

Spre dimineață, Zâna Iarnă l-a văzut stând cu totul despuiat. A înțeles ce s-a întâmplat și atunci, pentru bunătatea lui s-a gândit să-i ofere și ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.

De atunci, Omul de Zăpadă este un simbol nelipsit al iernii. Cum dă prima zăpadă, toți copiii se grăbesc să ridice oameni de zăpadă peste tot: pe străzi, în grădini sau în curțile caselor.

Sursa Lumea inconjuratoare