Laocoon și fiii săi, sculptura pierdută și regăsită, se găsește astăzi la Vatican
Grupul statuar Laocoon și fiii săi aparține perioadei elenistice, mai exact secolului I î.Hr, are o înălțime de 2,42 m și este executat din marmură alba, aflându-se astăzi la Muzeul Pio Clementin care aparține de Muzeele Vaticane din Roma.
Opera înfățișează moartea preotului troian Laocoon, care a fost pedepsit de zei să fie strangulat de șerpii marini împreună cu cei doi fii ai săi, iar lucrarea a fost realizată de Hagesandros, Polydoros și Athanadoros, sculptori ce au aparținut școlii de pe insula Rodos.
Sculptura fusese cunoscut în descrierile antice, dar se credea pierdută. Avea să fie descoperită pe 14 ianuarie 1506, într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, teren al cărui proprietar era Felice de Fredis. Pe acest loc fuseseră clădite Domus Aurea al lui Nero și palatul împăratului Titus. Papa Iulius al II-lea l-a trimis pe arhitectul Giuliano da Sangallo, care, împreună cu Michelangelo, a identificat sculptura ca fiind identică cu cea descrisă de autorul roman Plinius cel Bătrân în lucrarea sa Naturalis Historia.
Plinius cel Bătrân văzuse lucrarea în palatul împăratului Titus, în jurul anului 70: „Trebuie să fie așezată înainte de toate, nu doar înaintea artei sculpturii, ci și a picturii. A fost sculptată dintr-un singur bloc de marmură de către excelenții artiști Agesandru, Athenodor și Polydor și îl reprezintă pe Laocoon, pe fiii săi și pe șerpii încolăciți în mod admirabil.”
Când a fost descoperit, grupului statuar îi lipseau unele părți componente precum brațul drept al lui Laocoon și al unuia dintre fiii săi, mâna dreaptă a celuilalt fiu și părți ale șerpilor marini.
După ce s-a hotărât restaurarea operei, au existat controverse despre cum ar trebui să se refacă brațul lui Laocoon. Michelangelo a propus să se refacă brațul în poziție flectată și a realizat astfel brațul, dar nu l-a atașat niciodată grupului statuar, fiind astăzi expus alături de lucrare. Pictorul Amico Aspertini a realizat un desen în care mâna refăcută era tot în poziție flectată. În anul 1525, Baccio Bandinelli a realizat o copie a întregii lucrări, care se află la Florența, în Galleria degli Uffizi. Atât Michelangelo cât și Sangallo l-au sfătuit pe Papa Iulius al II-lea să achiziționeze sculptura, astfel că acesta a cumpărat-o după multe negocieri, cu impresionanta sumă de 600 de ducați.
În 1509 Papa Iulius al II-lea a decis mutarea lucrării la Vatican, alături de alte două sculpturi: Apolo din Belvedere și Venus Felix, pe care le-a amplasat în niște nișe ale curții interioare Octogonale Belvedere.
Regele Francisc I al Franței a obținut permisiunea de la papă să realizeze șabloane după sculptură și l-a trimis pe Francesco Primaticcio în anul 1540 pentru a îndeplini această misiune. Modelele au servit la realizarea unei statui din bronz care a fost instalantă în fața Palatului Fontainebleau.
În 1532 grupul statuar a fost modificat de Giovanni Angelo Montorsoli, care a realizat reconstrucția din teracotă și l-a reprezentat pe Laocoon cu brațul întins. Modificarea a fost însă controversată, fiind criticată chiar și de Tiziano Vecellio care realizase un desen cu Laocoon și fiii săi ca fiind trei maimuțe.
În secolul al XVIII.lea statuia a fost modificată din nou, de această dată de către sculptorul Agostino Cornachini, care a schimbat brațul de teracotă a lui Laocoon cu unul din marmură alba, modificând și brațul unuia dintre fii, pe care l-a prezentat întins.
În urma Tratatului de la Tolentino din 1798, grupul a fost mutat la Paris, ca pradă de război, de către armata lui Napoleon, lucrarea fiind expusă la Luvru până în 1816, când a fost retrocedată Vaticanului.
În anul 1905, arheologul Ludwig Pollack a identificat brațul original într-un magazin de antichități de pe Via Labicana, Roma. Brațul avea o poziție flexionată, exact cum anticipase Michelangelo, iar restaurarea finală avea să fie realizată între anii 1957 și 1960, fiind condusă și supravegheată de Filippo Magi. În urma restaurării au fost eliminate toate urmele modificărilor anterioare.
