marți, 14 ianuarie 2025

***

 Moartea lui Dimitrie Bolintineanu / Sărăcia l-a dus la ospiciu: “Fost ministru de culte, intrat fără haine” 

Dimitrie s-a născut pe 14 ianuarie 1819 în Bolintin-Vale, fiind fiul lui Ienache Cosmad, un macedonean din Ohrida care devenise arendaș, mic proprietar și apoi subprefect. Orfan de ambii părinți din 1831, tânărul a fost crescut și susținut în școlile de la București de rude înstărite. După studiile la Școala Colțea și Sfântul Sava, îl găsim în 1841 copist la Secretariatul de Stat, iar în 1843 devine secretar la departamentul “pricinilor suditești”, fiind ridicat, în 1844, la rangul de pitar de domnitorul Gheorghe Bibescu.

În acea perioadă se forma la București Asociația literară, sprijinită de frații Alexandru și Ștefan Golescu la care aderă și care îl trimite, la sfârșitul anului 1845, pe tânărul Bolintineanu la Paris, cu o bursă.

Când a izbucnit Revoluția franceză, în februarie 1848, tinerii români care studiau la Paris au decis să se întoarcă în țară, dar aga Ion Manu a refuzat să îi permit accesul lui Bolintineanu și l-a amenințat cu arestarea.

A reușit totuși să revină și a avut un rol relativ minor în revoluția pașoptistă, de consemnat fiind totuși faptul că a redactat, împreună cu Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac, revista “Poporul suveran”.

În ziua de 13 septembrie 1848, trimis într-o misiune în tabăra lui Fuad Pasa, Bolintineanu este implicat în ciocnirea turcilor cu pompierii în Bătălia din Dealul Spirii, este arestat și încarcerat la Mănăstirea Cotroceni, hrănit o zi cu pâine neagră aruncată de paznici, apoi trecut pe lista surghiuniților. Dimitrie Bolintineanu a fost exilat și a plecat întâi în Transilvania, apoi la Constantinopol și, în cele din urmă, la Paris, ca să-și continue studiile întrerupte.

În 1855 domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iași, dar Înalta Poarta nu i-a permis intrarea în țară.

A revenit de-abia la 1859, după Unirea lui Cuza, care îl prețuia mult și care l-a numit, pe 21 aprilie 1860, membru în Comisia Europeană a Dunării și efor al spitalelor civile. În 1861 a intrat în politică și a devenit ministru de externe în Guvernul lui Ștefan Golescu, apoi ministru al cultelor și instrucțiunii publice în 1863 și 1864. Datorită lui Bolintineanu, Costache Negri și V. A. Urechia, sunt înființate primele școli pentru românii macedoneni.

În prima jumătate a anului 1870, Bolintineanu călătorește la Paris, unde i se reeditează câteva dintre biografiile istorice, dar, fiind grav bolnav, este silit să își întrerupă munca și să revină la București. În 1871, boala lui se agravează, iar sărăcia în care este nevoit să trăiască îl aduce în imposibilitatea de a se trata. Pensia pe care o primea intra în buzunarele creditorilor pentru plata datoriilor pe care le făcuse în perioada exilului, iar oficialitățile refuză să îi acorde ajutor.

În aprilie 1871 este organizată, din inițiativa prietenului său din liceu George Sion, o loterie cu obiectele sale personale, iar la sfârșitul aceleiași luni are loc un spectacol la Teatrul Național din București, în beneficiul său, ca fost membru al Comisiei teatrale.

Pe 25 iunie, un grup de deputați propune Camerei votarea unei recompense naționale “pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existența de toate zilele”, dar propunerea rămâne îngropată în arhive.

Bolintineanu suferă de o afecțiune psihică de pe urma mizeriei și a sărăciei și este internat la Spitalul Pantelimon, unde va fi relativ bine îngrijit, dar se pare că ajutorul medical a venit mult prea târziu. În registrul de înregistrare a bolnavilor a fost notat: “Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine”.

În martie 1872 are loc tragerea loteriei inițiate cu un an în urmă de George Sion. Cărțile poetului sunt câștigate de Vasile Alecsandri, dulapul bibliotecii de Costache Negri, iar celelalte mobile de Catinca Balș. Alecsandri și Negri au cerut ca obiectele ce le reveneau lor să rămână în continuare ale lui Bolintineanu, dar și această grijă este tardivă.

În dimineața zilei de 20 august, Dimitrie Bolintineanu moare în spital la vârsta de 53 de ani și va fi înmormântat la cimitiul din Bolintin Vale.

***

 CAFENEAUA UMORULUI;

Dumnezeu a zis bărbatului: “Să nu râvneşti la femeia altuia!”

Femeilor nu le-a zis nimic!

***

 Nu pot să nu te mai iubesc


Ești visul meu, dar și când mă trezesc,

te port cu mine, pe oriunde merg,

degeaba-ncerc, nu pot să mă opresc,

din mintea mea, o clipă să te șterg,

să nu te mai iubesc.


Seara adorm cu chipul tău frumos,

îl țin la piept, ca pe un talisman,

deși benefic, e periculos,

stârnește-n mine, zilnic, un vulcan.

Să fug e de prisos.


Ți-aud și vocea, parcă ești aici,

gurița dulce, e un fruct din rai,

pe buze seara, dacă mă ridici,

mă lași o noapte-ntreagă fără grai

și poți ca să mă strici.


Și ochii tăi mă strică, uneori,

dar mă repar,-a doua zi, tot ei,

și dacă mor în palma unei flori

povestea de iubire nu o-nchei

că și mort tot mă dori.


Îți scriu pe-o lacrimă, și-o las în vânt,

să ți-o ofere, ca pe-un dar ceresc,

că nu mai e niciuna pe pământ

și-n univers pe care s-o iubesc

dincolo de cuvânt.


versuri: Ioan Grigoraș

***

 Te voi iubi


de Petre Poștașu'


Dă-mi mâna dreaptă mie să îți adulmec palma

Și lasă-mi fruntea caldă o clipă să se-așeze,

Că-mi pare grea de vise ce o cuprind de-a valma

Și-o clatină sub dulcea beție-a minții treze!


Că ochii tăi din stele parcă-și aprind sclipirea,

Și taci ca o icoană. Dar nu-ți cer vorbă ție,

C-abia-mi găsesc puterea să nu mă pierd cu firea,

Când brațul meu cuprinde atâta gingășie!


E noaptea taină neagră și luna doarme dusă,

Încremenște vântul în sălcii plângătoare,

Privighetoarea tace în cuibul ei ascunsă

Chiar și lumina arde tăcut în lampadare.


Miroși a fericire, a început de viață,

Și fruntea-mi, când în palma-ți, răpusă se așterne,

Iubirea-și strânge lațul puternic și mă-nhață,

Arzându-mă cu focul pedepsei ei eterne!


Voi fi al tău iubito și voi trăi cu tine,

Te voi iubi cu fapta, te voi iubi cu gândul,

Voi fi străin și rece privirilor străine

Și voi păstra amorul, la pieptul meu strângându-l.


Te voi iubi cât viața va bate-n piept la mine,

Vei fi regina nopții, motivul vieții mele,

Voi fi străjer și umbră iubindu-te pe tine,

De-ar fi să ducă drumul și dincolo de stele...

*†*

 Şi chiar dacă frumuseţea sufletului nostru este considerată naivitate...

Şi chiar dacă sensibilitatea noastră este considerată slăbiciune...

Şi chiar dacă bunătatea este considerată prostie...

Şi chiar dacă sinceritatea este adesea pedepsită...

Şi chiar dacă încrederea ne este adesea trădată...

Şi chiar dacă iertarea ne este răsplătită cu alte greşeli...

Şi chiar dacă respectul oferit este tratat cu lipsă de consideraţie...

Şi chiar dacă nu primim întotdeauna ceea ce oferim...

Şi chiar dacă la iubire ni se răspunde uneori cu indiferenţă...

noi să rămânem buni, frumoşi, sensibili, naivi, sinceri! 

Să credem cu toată forţa inimii în oameni, 

în frumos, în prietenie şi în iubire!

                _______❄️___

                 Irina Binder

***

 Cerșetor 


Sunt un simplu cerșetor ,rătăcit printre ruine 

Cerșesc lacrimă și dor pe la porțile străine!

Tu m-ai alungat sedusă de o falsă închipuire

Și iubirea mea apusă a rămas doar amintire!


Cerșetor am fost o viață, cerșetor voi fi mereu 

Mă privești cu ochi de gheață,rece te privesc și eu !

În a ta gândire strâmtă eu sunt doar un cerșetor

Glasul meu nu mai cuvântă,nu mai știu ce înseamnă dor !


Și cerșesc în lumea mare și nu mă opresc din plâns 

Mulți mă întreabă ce mă doare și ce chin tot țin ascuns!

Eu tăcut înalț privirea și -n tăcere aspră sufăr

Sperând să -mi găsesc iubirea printre florile de nufăr!


Sunt un cerșetor e simplu să mă simți dintr-o privire 

Azi mă prigonește timpul și umil cerșesc iubire !

Eu în cripta minții mele trăiesc cu intensitate

Cerșetor în praf de stele și cerșesc cu demnitate!


Dogaru Adi

Ianuarie 2023

***


 Către Eminescu 


Tu n-ai murit

pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale

Când drag îmi este mie pe lumea asta

cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,

Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti

ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.

Le-am zis de tine,

că-ntârzii, le-am zis,

că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti

şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.

Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine

gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc

Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,

de cântec, m-auzi ?

de cântec, m-auzi ?

de cântec, m-auzi ?

M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,

m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.

Cineva trebuie să guste această apoie coaptă

şi miezoasă

Creierul sâmburos al acestei apoi

nu este creier descreierat.

Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat

ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia

ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu

ca dovadă singurătatea mea

care nu credeam să învăţ a muri vreodată.

$$$

 Încă o săptămână și... Mă gândesc că mai sunt încă cinci ani până la pensie. Asta dacă nu se prelungește vârsta de pensionare sau nu "...