joi, 2 ianuarie 2025

***

 Hans Albert Einstein: Fiul strălucit al marelui fizician și relația lor dificilă

Hans Albert Einstein a devenit și el om de știință și profesor de inginerie hidraulică, o carieră pe care tatăl sau a numit-o inițial „o idee dezgustătoare”.

Albert Einstein a fost o minte formidabilă și un om cunoscut în lumea întreagă pentru realizările sale academice. O astfel de moștenire este foarte grea pentru un fiu.

Este greu de crezut că moștenitorul unui astfel de geniu al științei s-ar putea apropia de realizările tatălui, însă, într-un fel, Hans Albert Einstein a reușit acest lucru.

Deși nu a fost la fel de cunoscut sau premiat internațional ca tatăl său, Hans Albert Einstein a fost un inginer care și-a petrecut viața în mediul academic, având succes ca profesor.

Până la urmă a lăsat o moștenire a sa, în pofida opiniei inițiale negative a tatălui său cu privire la cariera aleasă de fiu.

Născut în Berna, Elevția, pe 14 mai 1904, Hans Albert Einstein a fost cel de-al doilea copil al lui Albert și al soției sale, Mileva Maric. Soarta surorii lui mai mari, Lieserl, rămâne necunoscută, deși se crede că a murit de scarlatină la scurt timp după naștere, cu un an înainte de nașterea lui Hans.

Când avea șase ani, s-a născut fratele său mai mic, Eduard Einstein, iar patru ani mai târziu, părinții săi s-au despărțit. După ce au trăit separați timp de cinci ani, Albert și Mileva au divorțat.

Se pare că despărțirea l-a afectat pe tânărul Hans și că acesta s-a concentrat asupra școlii cu toate forțele. Între timp, coresponda prin poștă cu tatăl său, iar Albert îi trimitea băiatului probleme de geometrie. Avea încredere în Hans Albert și îi povestea despre descoperirile și succesele sale.

Mama sa era responsabilă de educația sa, iar tânărul a studiat la ETH Zurich, Institutul Elvețian Federal de Tehnologie, la fel ca părinții săi. În final, și-a luat diploma în inginerie civilă ca student de elită.

Însă această carieră nu era pe placul lui Albert. Când a fost întrebat, celebrul fizician i-a spus fiului său că i se părea „o idee dezgustătoare”. Cei doi Einstein au continuat să aibă divergențe, până când tânărul a plecat la studii. Timp de mulți ani, relația lor a avut de suferit.

După ce a terminat școala, Hans s-a mutat în Germania și a lucrat mai mulți ani ca inginer, mai exact ca proiectant de oțel în cadrul proiectului de construcție al unui pod. Totodată, și-a continuat instruirea.

În scrisorile către cel de-al doilea fiu al său, Eduard, care era închis într-un azil psihiatric după ce fusese diagnosticat cu schizofrenie, Albert Einstein își descria îngrijorările legate de Hans Albert.

Era îngrijorat de cariera aleasă, de activitățile extracurriculare și de mariajul său, pe care, în mod ironic, îl detesta la fel de mult pe cât părinții săi îl detestaseră pe al lor.

În 1927, Hans Albert s-a însurat cu prima sa soție, Frieda Knecht, pe care fizicianul a descris-o ca fiind o femeie „anostă”, cu nouă ani mai mare decât Hans Albert. Albert Einstein o dezaproba cu vehemență.

Atât de mult, încât și-a sfătuit fiul să nu facă copii cu ea și aștepta ziua în care Hans Albert avea s-o părăsească. Albert Einstein nu a acceptat-o niciodată pe Frieda ca parte din familie.

Într-o scrisoare către fosta sa soție, Mileva, Albert Einstein declara că este din nou încântat de fiul său, dar că continua să-i repugne nora sa, deși fizicianul părea acum mai resemnat cu ideea că Frieda făcea parte din familie.

„Are o personalitate grozavă! Este păcat că are o asemenea soție, însă ce poți face dacă el este fericit”, scria Einstein senior după o vizită lungă a fiului său.

Hans Albert a avut trei copii, însă numai unul avea să ajungă la maturitate. Acesta a dobândit o diplomă în științele tehnice, însă nu a avut prea mult timp ca să profeseze.

În 1933, Albert Einstein a fost obligat să fugă de acasă, pe măsură ce antisemitismul Partidului Nazist câștiga tot mai multă putere. Temându-se pentru soarta fiului său, i-a cerut să fugă și el din Germania. În 1938, Hans Albert Einstein și-a părăsit casa și a emigrat în Greenville, SUA.

Apoi a lucrat pentru Departamentul de Agricultură și a studiat transferul de sedimente, în care s-a specializat. În scurt timp, s-a mutat în California și și-a continuat munca la Institutul de Tehnologie California.

În 1947, a devenit profesor de inginerie hidraulică la Universitatea California Berkley, unde a predat până la moartea sa, survenită în 1973. În tot acest timp, Hans Albert a corespondat cu tatăl său legat de sfaturi de carieră, succesele fiecăruia și îngrijorările legate de familie.

Deși nu au avut o relație cum este cea dintre un fiu iubitor și un tată devotat, cei doi Einstein au reușit să creeze un parteneriat cordial care a durat și care se transforma câteodată într-o relație afectuoasă.

Chiar dacă și-au rezolvat diferendele, fizicianul a continuat să aibă resentimente pentru faptul că fiul său a devenit inginer în loc să-i calce pe urme. Hans Albert Einstein a primit mai multe premii, inclusiv o bursă Guggenheim, premii de cercetare de la Societatea Americană a Inginerilor Civili și mai multe premii din partea Departamentului de Agricultură. Însă, bineînțeles, nu a luat premiul Nobel.

Însă legăturile de familie au fost mai puternice decât neînțelegerile dintre tată și fiu. În 1939, când fiul lui Hans Albert, David, murea de difterie, Albert și-a amintit că și el pierduse un fiu și a încercat să-l sprijine pe Hans Albert.

Relația dintre cei doi s-a îmbunătățit după ce doi dintre cei trei fii ai lui Hans Albert au murit, iar Hans Albert a adoptat o fiică. Când Albert Einstein a murit (la Princeton, în 1955), s-a relatat că Hans Albert i-a fost alături.

Propria sa soție a murit trei ani mai târziu și Hans Albert s-a recăsătorit, însă nu a mai avut copii. Hans Albert a murit de infarct pe 26 iulie 1973. Fiica sa adoptivă, Evelyn, a dus o viață dificilă și marcată de sărăcie după moartea tatălui ei.

Se pare că Albert Einstein era încântat de nepoții săi și în ultima parte a vieții a vizitat de mai multe ori familia fiului său, în Carolina de Sud. În pofida grijilor lui Einstein, moștenirea lăsată de familia lor va dăinui încă multă vreme.

***

 Nu am cerut prea multe-n viață


Nu am cerut palate sau comori,

Nici ceruri pline doar cu sărbători,

Am vrut doar pacea-n inimă să-mi cânte,

Și-un colț de lume unde pot visa. 


Am vrut un strop de dor ce-nvăluie iubirea,

Un glas ce știe să-mi dăruiască fericirea,

Un braț ce mângâie când sufletul mă doare,

Și o rază blândă-n clipele amare.


Dar, Doamne, viața m-a purtat prin neguri line,

Pe căi ce urme-adânci mi-au brăzdat firea,

Și-n palma mea, din vise risipite-n vânt,

Am strâns iubirea în cuvânt și dorul în tumult.


Azi las în mâna Ta speranța-mi la mai bine,

Iar pașii mei spre ceruri își caută menirea,

Tu ești lumina care arde necuprins,

Și dorul meu, o rugă-n veșnicie scris.


În brațul Tău așez și visul, și tăcerea,

Tu mi-ești răspuns și cer, și izbăvirea,

Din clipe grele sufletul mi-ai scos,

Și-n harul Tău devin evlavios.


@Nina Breazu

***

 Ultima scrisoare


"Sfîrşitul a venit fără de veste.

Eşti fericită ? Văd că porți inel.

Am înțeles. Voi trage dungă peste

Nădejdea inutilă. Fă la fel.

Niciun cuvînt. Nu-mi spune că-i o formă,

Cunosc însemnătatea ei deplin.

Ştiu, voi aveți în viață altă normă,

Dar eu în fața normei nu mă-nchin.

Nu te mai cînt în versuri niciodată,

În drumul tău mai mult nu am să ies,

Nu-ți fac reproşuri, nu eşti vinovată

Şi n-am să spun că nu m-ai înțeles.

A fost desigur numai o greşeală,

Putea să fie mult mai mult, nimic n-a fost.

În veşnicia mea de plictiseală

Tot nu-mi închipui că puneai un rost.

Şi totuşi, totuşi, cîteva atingeri

Au fost de-ajuns să-mi deie amețeli.

Vedeam văzduhul fluturînd de îngeri,

Lumină-n seara mea de îndoieli.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea

Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti

Din întîmplare rîndurile-acestea

În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.

N-am să strivesc eu visul sub picioare,

N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag,

Aş fi putut să spun"Eşti ca oricare"...

Dar nu vreau în noroaie să mă bag.

De-ar fi mocirlă-n jurul tău cît hăul,

Tu vei rămîne nufărul de nea

Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,

Ce-l ține candid amintirea mea.

Vei fi acolo veşnic neîntinată

Te voi iubi mereu fără cuvînt,

Şi lumea n-o să ştie niciodată

De ce nu pot mai mult femei să cînt.

Acolo, sub lumină de mister,

Scăldată-n apa visurilor lină,

Vei sta iubito ca-ntr-un colț de cer

O stea de seară blîndă şi senină.

Şi cînd viața va fi rea cu tine,

Cînd au să te-mproaşte cu noroi,

Tu fugi în lumea visului la mine,

Vom fi atuncea singuri amîndoi.

Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,

Cu versuri nemaiscrise te mîngîi,

În dulcea lor cadență legănată

Te vei simți ca-n visul tău dintîi.

Iar de va fi(cum simt mereu de-o vreme)

Să plec de-aicea de la voi curînd,

Cînd glasul tău vreodat-o să mă cheme,

Voi reveni la tine din mormînt.

Şi dac-ar fi să nu se poată trece

Pe veci pecetluitele hotare

M-aş zbate-ngrozitor în țărna rece,

Plîngînd în noaptea mare, tot mai mare..."

MIHAI BENIUC

***

 Ninge Doamne cu FRUMOS, peste omul credincios...

   Ninge Doamne o zi și-o noapte, cu fulgi mari de BUNĂTATE...

   Ninge Doamne cu IUBIRE, peste întreaga omenire,

   Ninge Doamne peste lume, să ne-întoarcem toți la TINE.

   Ninge Doamne cu IERTARE, peste lumea păcătoasă,

   Și trimte VINDECARE... pentru boala nemiloasă.

   Ninge Doamne cu SCHIMBARE peste fiecare suflet...

   Schimbă ura-n bunătate, și toate lacrimile-n zâmbet.

   Ninge Doamne, ninge lin, peste sufletul creștin,

   Peste mine, peste tine, să ningă cu BUCURIE!

             Amin🙏

***

 Te aștept să vii...


Anul acesta te aștept să vii

desculță, noaptea, printre poezii

că nu mă satisfac, în nopți pustii,

altfel de muze, numai tu mă știi


că toată vara m-ai ținut de mână

și am știut de-atunci că ești o zână, 

care-o să-mi fie muză și stăpână, 

atât cât scriu, sau cine știe, până


când soarta va decide într-un fel

și am să-ți ridic, iubito, un castel

în universul nostru paralel

unde-am să-ți jur că-ți sunt, mereu, fidel.


Tu, vino, dacă poți, pe înserate,

îți las deschis, și-n față, și în spate,

ca pentru stelele aristocrate,

porțile inimii ce-s ferecate.


Bate cu tocu’-n ușă, că sunt treaz,

și te aștept pe pânza de atlaz,

unde-ți compun, cu sufletu'-n extaz,

sonete pentr-o dragoste-n topaz.


Tu-mbracă-te precum o lună plină,

ca o studentă de la medicină,

iar dacă-ți scriu poeme pe tulpină,

să știi că frumusețea ta-i divină! 


Anul acesta te aștept să-mi fii

povestea ce-am visat-o de copii,

că stele sunt pe cerul vieții, mii,

dar nu-i niciuna ca și tine! Știi?


versuri: Ioan Grigoraș

***

 Poveste de iarnă


de Petre Poștașu'


Ninge din nou, dulce poveste de iarnă!

Toarce mărunt cerul, aşa, într-o toană.

Albul intens, pune pe tot stăpânire;

E-aşa frumos, îngerii cad în neştire !


Şi prin copaci, fulgii măiastru lucrează

Albe culori căci şi copacii visează.

Ce minunat, garduri ce poartă dantelă!

Deodată vreau iernii să-i fiu santinelă!


Un ochi de geam pâlpâie slabă lumină.

Văd, după el, mama cu fruntea senină

C-un prunc la piept şi-altul mai mare de mână,

Sorbind adânc dansul zăpezii-n nocturnă.


Un cățeluş latră zăpada şi-o muşcă,

Nedumerit intră şi iese din cuşcă,

Dar fulgii curg şi-n jurul lui se tot plimbă

Şi se topesc pe ochi, pe nas şi pe limbă.


Ninge încet, trec peste miezul de noapte.

Fără să vrea, paşii mă poartă departe.

La orizont cer şi pământ se răstoarnă;

Ninge din nou, dulce poveste de iarnă!


umblă vorba 

 că prin lume ninge...

***

 GÂNDUL ZILEI ...SERGHEI ALEXANDROVICI ESENIN 

     SCRISOARE DE LA MAMA.......


Se împlinesc azi 99 de ani de la moartea tragică a celebrului poet liric rus Serghei Alexandrovici Esenin.

Esenin s-a născut in 3 octombrie 1895, Konstantinovo, Rusia și a murit (sinucidere) in 28 Decembrie 1925, Angleterre Hotel, Sankt Petersburg, Rusia.


SCRISOARE DE LA MAMA 


"Puiul mamei,

Dacă ți-i dor de-acasă...

Atunci te rog poftește

De sărbători la noi!


S-aduci nădragi tătucăi,

Mie-o broboadă groasă ,

La noi sunt tare multe

Necazuri și nevoi.


Că ești poet de seamă

N-am nici o bucurie.

Că faima cea deșartă

Mi te-a băgat în jug.


Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri,

Cu brațele pe plug.


Bătrână sunt și trupul

De-abia mă mai ridică,

Dar dacă tu departe

Prin târguri nu plecai...


Eu astăzi aveam noră

Frumoasă și voinică..

Și pe genunchi dam huța

Un nepoțel bălai.


Dar tu copiii voștri..

I-ai risipit prin lume.

Ți-ai dat ușor nevasta

Unui bărbat străin.


Și singur, fără sprijin,

Nu știu de ce anume

În vălmășagul crâșmei

Te-ai cufundat deplin.


Tu, suflețelul maicăi

Serioja, ce-i cu tine?

Erai așa cuminte

Și-așa de gânditor,

Încât spunea tot satul:

"-Ce fericit e-n sine

Și Aleksei Esenin

Că are bun fecior"!


Dar tu, nădejdea noastră,

O amăgiși amarnic..

De asta-n suflet chinul

Și grijile se-nfig,

Căci tatăl tău, săracul,

A tot crezut zadarnic

Că stihurile tale

Or să ne dea câștig.


Din ce primești pe ele

Tu nu ne poți trimite.

De asta dureroase

Cuvintele-și fac loc...

Eu una știu din cele

De tine pătimite:

Poeților parale

Nu li se dau deloc.


Că esti poet de seamă

N-am nici o bucurie.

Că faima cea deșartă

Mi te-a băgat în jug...

Era cu mult mai bine

Ca din copilarie..

Să fi umblat pe câmpuri

Cu brațele pe plug.


Acum trăim ca-n beznă

Necazul ne tot bate

Și la gospodărie

N-avem un cal măcar!

De-ai fi rămas acasă...

Am fi avut de toate

Și, cum ești plin de minte,

Erai de mult primar.


Am fi trăit ca lumea,

Sub anii ce ne cearcă

Tu nu știai ce-i truda

Și zbuciumul pustiu.

Eu ți-aș fi pus nevasta

Să țese și să toarcă

Pe când tu bătrânețea

Ne-o linișteai, ca fiu"...


Serghei Esenin ,un poet al iubirii și al satului rusesc ,un " Geniu pustiu " ca și Eminescu ,care a strălucit intens in versuri nemuritoare.

Un inger blond,gingaș,sensibil,iubitor , dar care n- a reușit să se adapteze in societatea , în care trăia.

Ca și Labiș , sclipește in versuri , in care evocă satul,casa părintească, unde tronează chipul mamei,pe care o evoca cu nostalgie ,iubire , duioșie în poezia " Scrisoare mamei"! 

E singura ființă căreia" cu supunere mă inchin", pe care se bazează și care- i dă rost vieții.

 "Nu mai tu îmi ești reazem la tristețe!

 Nu mai tu dai vieții mele rost"!


 Iubire și durere în acest suflet zbuciumat, care încearcă să se smulgă din brațele decăderii, prin iubire.Insa poetul ,așa cum mărturisește," Nu regret,nu mă jelesc,nu strig" împotriva societății si nici a vieții ,deoarece " Toate trec ca floarea spulberată...

 Și nu voi mai fi tânăr niciodată!" 

Profundă cunoastere a vietii,puternice trairii,la numai 30 ani."

 "Te- am trăit ,sau te- am visat doar , viață "?

 Toți suntem vremelnici pentru veci"!

 Acceptă moartea cu seninătate :" Binecuvântată să fii deci , viață!

 Că trăiesc și că mă duc spre moarte"


Esenin a suferit ,din cauza băuturii,o criza mentala ,a fost internat în spital,unde și-a tăiat venele ,scriind ultimul poem cu propriul sânge, apoi s- a spânzurat. 

" Nu e nou să mori în viața asta ,

Dar nici să trăiești nu- i lucru mare"! 

La un an de la moartea lui, Galina Benislavskaia ,fosta iubită, se sinucide la mormântul acestuia. Avea 27 de ani.Dureroasă poveste de viață ! Eterna să-i fie amintirea!

Janeta Hulea

***

 Aiud  de Aurel Pastramagiu Aiudul, galera destinelor noastre, Ne poartă pe-a timpului unde albastre Spre-un ţărm neştiut, spre-un port neat...