$$$

 Constantin Levaditi - Povestea unui vizionar al medicinei

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în orașul Galați, pe malul Dunării, se năștea cel care avea să devină una dintre figurile emblematice ale medicinei moderne: Constantin Levaditi.

Rămas orfan de ambii părinți la o vârstă fragedă, a fost crescut cu grijă și sacrificii de o mătușă care lucra la un spital din București. De timpuriu, destinul său părea să urmeze o cale rară - una a muncii, a cunoașterii și a curajului intelectual.

După absolvirea Liceului „Matei Basarab”, Levaditi a urmat cursurile Facultății de Medicină din București. Aici, a fost remarcat de profesorul Victor Babeș, alături de care, în 1897, publica prima sa lucrare științifică - o contribuție asupra bacilului tuberculozei. Această colaborare a reprezentat începutul unei cariere excepționale, ale cărei ramificații aveau să influențeze profund medicina mondială.

Plecând la Paris cu scrisori de recomandare, Levaditi a fost primit ca asistent de Albert Charrin la Collège de France, apoi a studiat la Frankfurt cu Paul Ehrlich, părintele chimioterapiei. A revenit la Paris, unde, în 1902, și-a susținut doctoratul în medicină și a început activitatea în cadrul Institutului Pasteur, epicentrul cercetării științifice europene. Aici, a fost elevul marilor Émile Roux și Ilia Mecinikov, continuând apoi ca preparator, asistent și, în cele din urmă, director științific.

În ciuda dorinței sale de a reveni în România, eforturile de a obține un post stabil în sistemul universitar românesc s-au izbit de indiferență și refuz. Deși i s-a oferit o catedră, nu i s-a asigurat laboratorul necesar cercetării, iar Clujul l-a declarat chiar „indezirabil” după ce a criticat dur sistemul sanitar românesc.

Profund dezamăgit, Levaditi a cerut în 1908 cetățenia franceză și s-a dedicat în întregime cercetării, în patria care îl adoptase.

La Institutul Pasteur, a desfășurat o muncă științifică de pionierat. Împreună cu Karl Landsteiner, a demonstrat că poliomielita este cauzată de un virus filtrabil și că poate fi transmisă pe cale digestivă - descoperiri care au schimbat complet abordarea medicală a bolii. În 1913, Levaditi a fost primul om de știință care a reușit să cultive virusul poliomielitic pe țesuturi în afara sistemului nervos, deschizând astfel drumul către prepararea vaccinului salvator.

Contribuțiile sale s-au extins și asupra sifilisului, pentru care a dezvoltat metoda Levaditi de evidențiere a spirochetelor, și a introdus bismutul în terapia antiluetică, perfecționând metodele de diagnostic și tratament. 

În timpul Primului Război Mondial, a fost mobilizat și a contribuit la medicina de front, introducând vaccinuri și metode terapeutice inovatoare în chirurgie și igienă de război.

A fost autorul unuia dintre primele filme științifice de propagandă sanitară din Europa - Din grozăviile lumii - și a creat, împreună cu Ștefan S. Nicolau, vaccinul Neurovaccina Levaditi-Nicolau împotriva variolei.

A susținut sute de conferințe în marile capitale academice ale lumii, de la Edinburgh la New York, de la Locarno la Madrid. A fost onorat cu titluri de Doctor Honoris Causa, medalii de aur, premii internaționale, și în 1928 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Medicină, în semn de recunoaștere pentru impactul uriaș al cercetărilor sale.

Modest și discret, Levaditi a trăit departe de luminile scenei publice. Iubea să cânte la vioară și se bucura de prietenia strânsă pe care o avea cu marele Constantin Brâncuși. Deși realizările sale ar fi adus un prestigiu uriaș cercetării românești, a fost adesea uitat sau marginalizat de propria țară. Camil Petrescu scria în 1928, cu o tristețe vizibilă, că absența lui Levaditi din știința românească însemna o pierdere a unei mari străluciri intelectuale.

În timpul ocupației naziste din Al Doilea Război Mondial, a refuzat colaborarea cu autoritățile germane, rămânând fidel conștiinței sale științifice. A fost supravegheat, amenințat, dar nu a încetat să publice, să cerceteze și să contribuie la progresul medicinei.

De-a lungul vieții sale, a lăsat în urmă peste 750 de lucrări științifice. A fost membru titular al Academiei de Medicină din Paris, membru corespondent și apoi membru de onoare al Academiei Române, președinte al Societății Franceze de Serologie Aplicată și a influențat generații întregi de cercetători, care i-au purtat mai departe gândirea ca pe un veritabil tezaur.

Constantin Levaditi s-a stins din viață la 5 septembrie 1953, lăsând în urmă o moștenire științifică de neșters și o lecție profundă despre vocație, rigoare și demnitate intelectuală. 

El rămâne pentru istorie un fondator al virusologiei moderne, un pionier al inframicrobiologiei și un vizionar al științei medicale, ale cărui contribuții au luminat întunericul bolii și au deschis drumuri către vindecare.