vineri, 8 august 2025

$$$

 8 august 1796 - Michel-Gabriel Paccard și Jacques Balmat au reusit cea mai veche ascensiune atestată pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf muntos din Munții Alpi si din vesul Europei (4810 m.).

Mont Blanc (în traducere din franceză, Muntele Alb, în italiană Monte Bianco), cunoscut și sub denumirea La Dame Blanche (“Doamna Albă“) este cel mai înalt vârf din Alpi și din Europa de Vest, situat pe granița dintre Franța și Italia, în apropiere de colțul celor trei frontiere ale celor două țări cu Elveția. Înălțimea lui este de aproximativ 4.810 m, dar variază de la an la an cu câțiva metri, în funcție de căderile de zăpadă și condițiile climaterice. Cel mai înalt vârf din Europa este însă Elbrus din Munții Caucaz (Rusia), cu o înălțime de 5.642 m.

Prima ascensiune atestată a vârfului Mont Blanc, realizată de Jacques Balmat și Michel Paccard, ce a avut loc în 8 august 1786, a fost inițiată de Horace-Bénédict de Saussure și marchează debutul alpinismului contemporan. Prima femeie care a atins vârful a fost Marie Paradis în anul 1808. Theodore Roosevelt, cel ce avea să fie președinte al Statelor Unite, a condus de asemenea o expediție – în timp ce se afla în „luna de miere” – atingând vârful în 1886.

În prezent, vârful este escaladat zilnic, pe durata sezonului de vară, de aproximativ 200 alpiniști amatori și poate fi considerat o ascensiune destul de ușoară pentru cineva bine antrenat și obișnuit cu altitudinea. Această impresie se datorează și faptului că, față de Aiguille du Midi (unde ajunge telecabina), Mont Blanc este doar cu 1000 m mai înalt.

Michel Gabriel Paccard (n. 1757, Chamonix-Mont-Blanc, Franţa – d. 1827, Chamonix-Mont-Blanc, Franţa) a fost un medic şi alpinist din Savoia, cetăţean al Sardiniei. Paccard a efectuat o primă tentativă nereuşită de cucerire a Mont Blancului în 1783 împreună cu Marc Theodore Bourrit. În 1784, a efectuat mai multe tentative împreună cu Pierre Balmat. În cele din urmă, a reuşit, împreună cu Jacques Balmat, prima ascensiune a Mont Blancului la 8 august 1786.

Jacques Balmat (n. 19 ianuarie 1762, Chamonix-Mont-Blanc, Franța – d. septembrie 1834, Sixt-Fer-à-Cheval, Franța) a fost alpinist și călăuză montană în Savoia, născut ca cetățean al Regatului Sardiniei. Născut în valea Chamonix, a fost vânător de capre sălbatice și colecționar de cristale. El a efectuat prima ascensiune a vârfului Mont Blanc împreună cu medicul Michel-Gabriel Paccard la 8 august 1786. Pentru această realizare, regele Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei i-a acordat titlul onorific le Mont Blanc.

După ascensiunea reușită, Balmat a primit premiul promis cu 25 de ani în urmă de Horace-Bénédict de Saussure primului om care va urca pe Mont Blanc. La 3 august 1787 a urcat vârful din nou, împreună cu de Saussure și alți 16 oameni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Educația nu se reformează, se deformează. Măsurile luate nu sunt de eficientizare, ci de mutilare. E ca și cum, într-un autobuz deja aglome...