luni, 26 august 2024

***

 TATĂ ,CE ÎNSEAMNĂ SA FII SĂRAC?


"Un om de afaceri, vrând ca fiul sau sa știe ce e sa "fii sărac", l-a dus la munte ca sa petreacă 2 zile cu o familie de țărani. Au stat acolo 3 zile si 2 nopți in modesta lor casa.

In mașina, la întoarcere spre casa, tatăl a întrebat fiul:

Cum ți s-a părut aceasta experiența?

Buna, spune fiul cu privirea îndreptată spre orizont.

Si ce ai învățat, insista tatăl?


Fiul raspunde:

1. Ca noi avem un câine si ei patru

2. Noi avem un jacuzzi ..si ei un râu fără sfârșit cu apa cristalina unde sunt pesti

3. Noi avem reflectoare care luminează grădina noastră, în timp ce pe ei îi luminează luna si stelele

4. Curtea noastră e mică si a lor ajunge pana la orizont

5. Noi ne cumpărăm mâncarea, dar ei seamănă si recoltează mâncarea lor

6. Noi ascultam CD-uri cu muzica, dar ei asculta o simfonie fără sfârșit de tot felul de păsări si animale

7. Noi pregătim mâncarea in cuptor cu microunde, dar mâncarea lor are gustul acesta bun de cuptor de lemne

8. Pentru a ne proteja, noi trăim înconjurați de un zid, cu alarme... ei trăiesc cu poarta deschisă, protejați de prietenia vecinilor lor.

9. Noi trăim conectați la smartphone, Facebook, televizor... ei, in schimb, sunt "conectați" la viața, la cer, la soare, la apa, la verdeața munților, la animale, la insămânțat, la familia lor.

Tatăl lui a rămas impactat de ce profund gândea copilul lui si atunci fiul lui încheie spunând:

Mulțumesc tata, pentru ca mi-ai arătat ce săraci suntem noi si ce bogați sunt ei!!!...


CONCLUZIE:

Avuțiile materiale nu sunt tot in aceasta viața .

Sa fii umil si simplu e ceea ce te face MARE, niciodată sa nu uiți asta."

                             🤔🤔🤫

***

 CALCULUL PENSIEI

     (grilă valabilă și azi 😃)

Altă chestie

e scoaterea la pensie,

astăzi ești funcționar

însă mâine pensionar.


Poate te interesează

pensia cum se calculează.


Ei, uite cum se calculează:

din 35 de ani servici

care vor fi socotiți

scazi primii ani de școală

și absențele de boală,

zilele de sărbătoare

orele suplimentare

plus un an și patru luni.


Tragi o linie și-aduni.


Pe urmă împarți la cinci, apoi

ce-ți dă înmulțești cu doi,

scazi anul când te-ai născut,

adaugi tot ce-ai scăzut

și la cifra ce-a ieșit

pui un zero la sfârșit.


Anii pentru însurați

se vor socoti dublați,

adică ani de război

socotind că-n vremea asta

te-ai războit cu nevasta.


La totalul obținut

Pui trei zero la-nceput

scazi anii de celibat

ridici restul la pătrat

și-astfel într-o primă fază

afli sumele de bază.


Apoi le extragi la toate

rădăcinile pătrate

și la suma dobândită

aplici cota cuvenită,

care nu trebuie să fie

mai mare de cinci la mie.


Din suma rămasă brută

scazi 4 și 8 la sută

trei la mie la pompieri

impozitul pe averi

supracotă respectivă

și taxele pentru colivă,

cinci la sută pentru dric

apoi nu mai scazi nimic.


Din totalul rezultat

verși două treimi la stat

Și restul ți se cuvine. 


Nu știu dacă mă exprim bine. :)


       Constantin Tănase

***

 La pașa vine un arab,

Cu ochii stinși, cu graiul slab.

Sunt, pașă, neam de beduin,

Și de la Bab-el-Mandeb vin

Să vând pe El-Zorab.

Arabii toți răsar din cort,

Să-mi vadă roibul, când îl port

Și-l joc în frâu și-l las în trap!

Mi-e drag ca ochii mei din cap

Și nu l-aș da nici mort.


Dar trei copii de foame-mi mor!

Uscat e cerul gurii lor;

Și de amar îndelungat,

Nevestei mele i-a secat

Al laptelui izvor!


Ai mei pierduți sunt, pașă, toți:

O, mântuie-i, de vrei, că poți!

Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!

Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac,

Dă-mi numai cât socoți!


El poartă calul, dând ocol,

În trap grăbit, în pas domol,

Și ochii pașei mari s-aprind;

Cărunta-i barbă netezind

Stă mut, de suflet gol.


O mie de țechini primești?

O, pașă, cât de darnic ești!

Mai mult decât în visul meu!

Să-ți răsplătească Dumnezeu,

Așa cum îmi plătești!


Arabul ia, cu ochii plini

De zâmbet, mia de țechini

De-acum, de-acum ei sunt scăpați,

De-acum vor fi și ei bogați,

N-or cere la străini!


Nu vor trăi sub cort în fum,

Nu-i vor cerși copiii-n drum,

Nevasta lui se va-ntrema;

Și vor avea și ei ce da

Săracilor de-acum!


El strânge banii mai cu foc,

Și pleacă, beat de mult noroc,

Și-aleargă dus d-un singur gând,

Deodată însă, tremurând,

Se-ntoarce, stă pe loc.


Se uită lung la bani, și pal

Se clatină, ca dus de-un val,

Apoi la cal privește drept;

Cu pașii rari, cu fruntea-n piept,

S-apropie de cal.


Cuprinde gâtul lui plângând

Și-n aspra-i coamă îngropând

Obrajii palizi: Pui de leu,

Suspină trist. Odorul meu,

Tu știi că eu te vând!


Copiii mei nu s-or juca

Mai mult cu frunze-n coama ta,

Nu te-or petrece la izvor:

De-acum smochini, din mâna lor,

Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieși cu drag

Să-ntindă mâinile din prag,

Să-i iau cu mine-n șea pe rând!

Ei nu vor mai ieși râzând

În calea mea șirag!


Copiii mei cum să-i îmbun

Nevestei mele ce să-i spun,

Când va-ntreba de El-Zorab

Va râde-ntregul neam arab

De bietul Ben-Ardun!


Raira, tu, nevasta mea,

Pe El-Zorab nu-l vei vedea

De-acum, urmându-te la pas,

Nici în genunchi la al tău glas

El nu va mai cădea!


Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,

N-ai să-l mai vezi în zbor nebun

Pe urma unui șoim ușor

Ca să-ți împuște șoimu-n zbor;

Nu-i vei pofti: Drum bun!


Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt

Ardun al tău în alb vestmânt;

Și ca să simți sosirea lui

Mai mult de-acum tu n-o să pui

Urechea la pământ!


O, calul meu! Tu, fala mea,

De-acum eu nu te voi vedea

Cum ții tu nările-n pământ

Și coada ta fuior în vânt,

În zbor de rândunea!


Cum mesteci spuma albă-n frâu,

Cum joci al coamei galben râu.

Cum iei pământul în galop

Și cum te-așterni ca un potop

De trăsnete-n pustiu!


Știa pustiul de noi doi

Și zarea se-ngrozea de noi

Și tu de-acum al cui vei fi?

Și cine te va mai scuti

De vânturi și de ploi?


Nu vor grăi cu tine blând,

Te-or înjura cu toți pe rând

Și te vor bate,-odorul meu,

Și te-or purta și mult, și greu;

Lăsa-te-vor flămând!


Și te vor duce la război,

Să mori tu, cel crescut de noi!...

Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac,

Dar fără cal eu ce să fac:

Dă-mi calul înapoi!


Se-ncruntă pașa: Ești nebun?

Voiești pe ianiceri să-i pun

Să te dea câinilor? Așa!

E calul meu, și n-aștepta

De două ori să-ți spun!

Al tău? Acel care-l crescu

Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?

De dreapta cui ascultă el,

Din leu turbat făcându-l miel?

Al tău? O, pașă, nu!


Al meu e! Pentru calul meu

Mă prind de piept cu Dumnezeu

Ai inimă! Tu poți să ai

Mai vrednici și mai mândri cai,

Dar eu, stăpâne, eu?


Întreagă mila ta o cer!

Alah e drept și-Alah din cer

Va judeca ce-i între noi,

Că mă răpești și mă despoi,

M-arunci pe drum să pier.


Și lumea te va blestema,

Că-i blestem făptuirea ta!

Voi merge, pașă, să cerșesc,

Dar mila voastră n-o primesc

Ce bine-mi poți tu da?


Dă pașa semn. Să-l dezbrăcați

Și binele în vergi i-l dați!

Sar eunucii, vin, îl prind

Se-ntoarce-arabul răsărind

Cu ochii înghețați...


El scoate grabnic un pumnal,

Și-un val de sânge, roșu val

De sânge cald a izvorât

Din nobil-încomatul gât,

Și cade mortul cal.


Stă pașa beat, cu ochi topiți,

Se trag spahiii-ncremeniți.

Și-arabul, în genunchi plecat,

Sărută sângele-nchegat

Pe ochii-nțepeniți.


Să-ntoarce-apoi cu ochi p ăgâni

Și-aruncă fierul crunt din mâini:

Te-or răzbuna copiii mei!

Și-acum mă taie, dacă vrei,

Și-aruncă-mă la câini!


✍️ "El Zorab", de George Coșbuc

în "Balade și idile", 1893.

,,,

 OAMENI CARE SUNT NĂSCUȚI SĂ FURE

Un om foarte bun pe nume Eduardo s-a dus la țară și a cumpărat un măgar de la un bătrân pentru 5 000 de pesos. Bătrânul a fost de acord să îi dea animalul a doua zi.

A doua zi, fermierul i-a spus:

-Îmi pare rău, Eduardo, dar am vești proaste: măgarul a murit.

-Bine", a spus Eduardo, "atunci dă-mi banii înapoi.

Vânzătorul a răspuns:

-Nu pot. I-am cheltuit deja.

Eduardo a spus:

-Bine, dă-mi măgarul oricum.

- Și pentru ce? -L-a întrebat bătrânul: "Ce ai de gând să faci cu el?

-O să-l dau la tombolă, a răspuns Eduardo.

-Ești nebun, cum ai de gând să tragi la sorți un măgar mort?

-Nu voi spune nimănui că este mort, bineînțeles.

O lună mai târziu, fermierul s-a întâlnit din nou cu Eduardo și l-a întrebat

- Ce s-a întâmplat cu măgarul?

Eduardo a răspuns:

L-am scos la tombolă, am vândut 500 de numere la 20 de pesos fiecare și am câștigat 10 000 de pesos .

- Și nimeni nu s-a plâns? -a întrebat bătrânul.

Doar câștigătorul", a spus Eduardo, "dar i-am dat înapoi cei 20 de pesos.


Eduardo cu timpul a devenit politician. A devenit primar, congresist și apoi guvernator. A folosit banii tuturor pentru a-și umple buzunarele. Știm cu toții cum.

Un om care nu a muncit niciodată cinstit și nu a făcut nimic productiv este acum foarte bogat... pentru că a găsit mulți măgari morți de-a lungul drumului și i-a scos la tombolă pentru oamenii naivi. Cea mai bună parte a acestei povești este că el continuă să găsească mai mulți măgari morți.

Vrea să fie din nou guvernator! Sunt mulți care nu au rușine.

Nu-i puteți lăsa să vă tot vândă măgari morți... Haideți să fim atenți. Deschideți-vă ochii și, mai bine, mintea, judecata și mult bun simț. Gândiți-vă la viitorul copiilor voștri și la  familia voastră.


- Web

***

 "NU EXISTA NIMIC MAI STUPID DECAT TINERETEA FALSA."

“M-am împăcat cu figura mea după ce a fost lansat filmul – La Piscine. Aveam 33 de ani. Atunci mi-am dat seama că am vârsta lui Hristos, sufletul unui samurai și fața unui aventurier amoros – ăsta e darul și blestemul meu.”

Alain Delon are 85 de ani. Fără studii în actorie, legendarul francez a devenit simbolul unei generații, una dintre cele mai importante figuri din istoria cinematografului francez și visul tuturor femeilor din lume.

Delon a trăit întotdeauna așa cum a vrut, fără să-și ascundă viciile – iubea banii, alcoolul, armele și, desigur, femeile. El a fost mereu înconjurat de femei focoase, înflăcărate și talentate. Dacă una dispărea din viața agitată a lui, alta îi lua imediat locul.

Deși este considerat un etalon al frumuseții masculine, Delon a fost întotdeauna foarte negativ în ceea ce privește chirurgia plastică și rămâne negativ până în ziua de azi. Delon are 85 de ani și spune că atins a doua frumusețe.

“Nu există nimic mai stupid decât tinerețea falsă. Urăsc falsitatea. Și chiar dacă vei reuși să te minți pe sine, pe restul nu vei face decât să-i amuzi.”

O poziție demnă de admirat, deoarece, cu vârsta, actorul a avut de pierdut. În tinerețe a fost nevoie de mult timp și efort până regizorii au început să-i ia în serios talentul de actor dramatic. Unii regizori considerau că Delon este prea frumos pentru marile ecrane. Cineaștilor le era teamă că spectatorii pur și simplu nu-l vor percepe ca pe un om real și filmul își va pierde încărcătura dramatică.

“Am avut nevoie de un deceniu ca să le demonstrez tuturor că sunt actor și nu doar un băiat cu chipul frumos. A fost o bătălie grea, dar am ieșit învingător și sunt mândru de mine”, dezvăluie Alain.

Delon era un magnet pentru femei, bârfe și neplăceri. Însuși actorul spunea că cel mai bine se pricepe la jucat roluri, la făcut copii și la intrat în buclucuri.

“Povestea vieții mele este atât de incredibilă, încât nici un jurnalist nu ar putea să o descrie”, spunea despre sine cel mai modest actor european.

Odată a fost la un pas să ajungă la închisoare. El a fost acuzat de participare la orgii și a ajuns pe banca de acuzați ca potențial complice la uciderea gărzii sale de corp. De altfel, actorul nu se făcea vinovat de nimic grav, dar a scăpat de probleme serioase grație președintelui Charles de Gaulle, care a rostit în sala de judecată că Franța are un singur Alain Delon și trebuie să avem grijă de el.

Actorul se apropie încet, dar sigur de 86 de ani. Din cauza stării de sănătate, el nu a mai apărut pe marile ecrane din 2008, când l-a interpretat pe Iulius Cezar în filmul de comedie Asterix la jocurile olimpice. Iulius Cezar a apărut în ipostaza unui narcis înfumurat, misogin, cu o atitudine indiferentă față de propriul fiu și o admirație patologică față de propriu corp. Cu alte cuvinte, pe lângă talent, charismă și frumusețe, Alain Delon are și un simț inedit al autoironiei.

“Și atunci banii stăteau în capul mesei. Dar mai erau niște lucruri în afară de bani. Niște valori. Astăzi nu mai există astfel de lucruri. M-am săturat de această modernitate și, când va veni vremea, voi părăsi această lume fără regret…”

ALAIN DELON

14 septem brie 2021.....

duminică, 25 august 2024

***

 Frunză verde de albastru - Nichita Stănescu


Și-am zis verde de albastru,

mă doare un cal măiastru,

și-am zis pară de un măr,

minciună de adevăr,

și-am zis pasăre de pește,

descleștare de ce crește,

și secundă-am zis de oră,

curcubeu de auroră,

am zis os de un schelet,

am zis hoț de om întreg,

și privire-am zis de ochi

și că-i boală ce-i deochi.

Frunză verde de albastru,

mă doare un cal măiastru,

că am zis doar un cuvânt

despre întregul pământ,

și de bine-am zis de morți

și de șase-am zis la sorți,

și am zis unu de doi

și zăpadă de noroi,

și am vrut să fac cu gura

focul ce-l făcea arsura

că n-am fost trezit, că dorm

pe un cal cu șa de domn,

alergând pe-un câmp de noapte,

de la unu pân’ la șapte -

de la șapte pân’ la zece

mi-a căzut o viață rece,

de la frunză pân’ la umbră

mi-a căzut o viață dublă

ca pământul și cu lună,

noaptea când stau împreună.

Și-am zis verde de albastru,

mă doare un cal măiastru,

pe care mă țin călare

cu capul la cingătoare,

cu călcâiul la spinare

și cu ochiul în potcoave,

și cu inima-n silabe

de mă duc mări, mă duc

ca toamna frunza de nuc,

ori ca iarna frunza albă

de la floarea de zăpadă…

Frunză verde de albastru,

mă doare un cal măiastru,

potcovit pe lună plină

cu miros de la sulcină,

înhămat pe soare plin

tot cu miros de pelin,

și ținut de gât cu mine

tot în dragoste de tine,

că mi-a fost crescut pe umăr

de din doi în doi un număr,

tot din trei în trei o iarbă

și din patru-n patru-o salbă,

și din cinci în cinci un pom,

și din șase-n șase-un om.

Frunză verde de albastru,

mă doare un cal măiastru,

văd în față mov și verde,

coloarea care mă perde,

corcov văd cu veselie,

coloarea ce nu se știe,

mai aud și-un sunet sus

care nu a fost adus

în timpan de oameni vii,

în a fi și a nu fi,

când îmi cade umbră lungă

pe sub ochii grei cu pungă.

Și-am zis aripă de pene

ca să zbor cu ea prin vreme,

și-am zis măr ca să zic sâmburi,

și-am zis pom ca să zic scânduri,

și-am zis nord ca să zic suduri

și dulceață ca să sudui,

și-am zis inimă la piatră

și cântec la tot ce latră,

și potcoavă

la octavă,

și uscată la jilavă,

tot le-am potrivit pe dos

pe un fluieraș de os,

din osul de la picior

care-mi cântă cu fior,

și din osul de la mână

fluierând o săptămână,

din osul de la arcadă

recea lumii acoladă

peste două oase mari

unde stau ochii polari.

Și-am cântat din coasta mea

din vertebra ca o stea,

de-a-ncălecare pe-o șa,

pe o șa de cal măiastru,

foaie verde de albastru.

***

 Acul și ața - Tudor Arghezi


fabulă


Nenea Acul, țața Ața

își pierdură dimineața

pe un cot de postav sau șeviot.

Nu prea știu porecla lor,

pentru că nu sunt croitor.

Acul zise: - „Ce ai azi

de te-ncurci mereu și cazi?

Când te rupi și când te-nnozi

la un fir cu două cozi.”

Ața zise: - „Tu mi-o spui,

când mă duci așa haihui?

La mai bine ține-ți gura

și fă drept împunsătura.

Văd că lucrul nu ți-e drag,

coși de-o zi la un nădrag

și nu te-am văzut în stare

să pui niște buzunare.


Te-ai întors de-atâtea ori

de la bumbi la cheotori,

și cu toate că ți-am spus

că-i pui strâmb, mai jos, mai sus,

ca un încăpățânat

tu nici nu m-ai ascultat.

Și clientul și patronul

au văzut că pantalonul

încercat a treia oară

tot îl roade

și nu-i vine cumsecade.

Ia nu te mai îngâmfa,

lua-te-ar naiba să te ia.

Cine treaba nu și-o știe

Ia o altă meserie.”

Zise Acul: - „Stai nițel.

Cârpa-nfruntă pe oțel?

Te-am simțit de-o vreme, Ață.

Că ajungi cam îndrăzneață.

Altă treabă nu mai ai,

de te ții de mine scai?

Nu mai pot să fac un pas,

că-mi dai una peste nas.

Numai să nu-ți pară rău.

Fii, mă rog, de capul tău.

Nu-i destulă o rușine,

ca un maț c-atârni de mine?


Mult o să te mai rabd și car?

Parcă ți-aș fi fost măgar.

Nu vezi c-ai îmbătrânit?

Cicăleala te-a băbit

și, din neagră, ai albit.

Tu ești ce feseseși: Ața?

Îți dă, uite, și mustața.

Când m-am însurat cu tine

nu te săturai de bine.

Ai uitat, de când te-am luat

De pe ghem, că ți-s bărbat?”


- „Uite cine mă învață!

Îi răspunse țața Ață.

Un sfrijit, un găunos,

încrezut bărbat frumos.

Uită și el că, la zor,

l-am primit, de milă, chior.

De m-aș lua după sudalme,

i-aș cârpi și două palme.”


La această sindrofie

a sărit dintr-o cutie

acul bont cu gămălie,

care nu se prea pricepe

cât și celălalt să-nțepe.

Unde-l pui acolo șade,

că e tare cumsecade.

Și s-a mai vârât să fie

și o copcă mărturie.

Și un nasture, tiptil,

de cămașe de copil.

Mai pândea și-un crocodil

cu gingiile căscate

până pe la jumătate,

gros în fălci și acuțit:

foarfecele de croit.


Dar când fuse - de odată -

cearta mai întărâtată,

a intrat, cum s-a făcut,

o mașină de cusut.

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...