sâmbătă, 8 iunie 2024

***

 

Extraordinara viață a scriitoarei George Sand, decedata pe 8 iunie 1876...


Amantine Lucile Aurore Dupin s-a născut pe 1 iulie 1804 la Paris și a fost crescută de bunica ei, Marie-Aurore de Saxa, Madame Dupin de Francueil, în casa acesteia din satul Nohant, în provincia franceză Berry. Adolescenta a moștenit casa în 1821, când bunica ei a murit. Tatăl ei, Maurice Dupin, era nepotul mareșalului general al Franței, Maurice, Conte de Saxa, văr de gradul șase cu regii Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVIII-lea și Carol al X-lea al Franței, dar mama lui Aurore, Sophie-Victoire Delaborde, nu avea descendență nobiliară.

Tânăra Aurore, cunoscută ca George Sand, a purtat haine masculine în public, deși încă din 1800 poliția emisese un ordin prin care femeile care voiau să poarte o astfel de vestimentație erau obligate să solicite un permis special. Unele femei au cerut un astfel de aviz din motive de sănătate, profesionale sau recreative (de exemplu, pentru călărie), dar Aurore a fost una dintre femeile care purtau haine bărbătești fără a avea vreun permis, explicând că astfel de ținute sunt mai puțin costisitoare, mai confortabile și mai durabile decât rochiile sau fustele lungi.

În 1822, la vârsta de optsprezece ani, Aurore s-a căsătorit cu Cazimir Dudevant, fiul nelegitim al baronului Jean-François Dudevant, cu care va avea doi copii: Maurice și Solange. În 1825 a avut o aventură cu tânărul avocat Aurélien de Sèze, iar la începutul anului 1831 și-a părăsit soțul și a intrat într-o perioadă de patru sau cinci ani de “rebeliune romantică”. De-abia în 1835, scriitoarea s-a separat legal de Dudevant și a primit custodia copiilor lor.

Aurore a avut apoi mai multe aventuri cu personalități ale epocii sale: romancierul Jules Sandeau, scriitorul Prosper Mérimée, dramaturgul Alfred de Musset, Louis-Chrysostome Michel, actorul Pierre-François Bocage, scriitorul Charles Didier, romancierul Félicien Mallefille, politicianul Louis Blanc și compozitorul Frédéric Chopin. Mai târziu, a corespondat cu Gustave Flaubert și, în ciuda diferenței de temperament dintre ei, au devenit prieteni apropiați. Apoi scriitoarea a avut o relație intimă cu actrița Marie Dorval.

George Sand și-a petrecut iarna 1838-1839 cu Frederic Chopin la Mallorca, locuind la mănăstirea Valldemossa. Călătoria a fost descrisă în romanul autobiografic “O iarnă în Mallorca”, publicat pentru prima dată în 1841. Chopin era deja bolnav de tuberculoză la începutul relației lor, iar faptul că a stat o iarnă întreagă în condiții improprii de cazare i-a agravat simptomele. Cuplul s-a despărțit cu doi ani înainte de moartea compozitorului. Un motiv al separării a fost atitudinea lui Chopin față de fiica lui George Sand, Solange. Muzicianul a continuat să fie în relații bune cu tânăra după ce Solange și soțul ei, Auguste Clésinger, s-au certat cu scriitoarea din cauza banilor. Aurore a considerat că sprijinul lui Chopin pentru Solange este extrem de neloial și ar fi confirmarea faptului că acesta a iubit-o întotdeauna pe Solange.

Nici fiul lui George Sand, Maurice, nu-l plăcea pe Chopin pentru că tânărul voia să se impună ca “bărbatul casei” și nu a dorit să-l aibă pe compozitor ca rival. Chopin s-a întors la Paris în 1848, după ce făcuse un turneu în Anglia, și a murit un an mai târziu într-un apartament din Place Vendôme, iar George Sand a refuzat să participe la înmormântare.

Scriitoarea a murit în casa pe care o moștenise de la bunica ei în Nohant, lângă Châteauroux, pe 8 iunie 1876, la vârsta de 71 de ani și fost înmormântată în cimitirul din spatele capelei de la Nohant-Vic.


vineri, 7 iunie 2024

***

 



Luna iunie dedicată devoţiunii faţă de Inima Preasfântă a lui Isus

 

•  06 Iun 2013

•  5076

În timpul audienței generale de miercuri, 5 iunie 2013, Sfântul Părinte a amintit, printre altele, că luna iunie este dedicată de pietatea populară devoţiunii faţă de Inima Preasfântă a lui Isus. În cele ce urmează vă punem la dispoziție un text ce vă va permite reîmprospătarea memoriei în ceea ce privește această devoțiune, însoțit de promisiunile lui Isus către credincioşii care cinstesc Inima Sa Preasfântă, precum și o rugăciune de consfințire către Inima Dumnezeiască a lui Isus.


Devoţiunea Preasfintei Inimi a lui Isus devine din perioada Evului Mediu una dintre cele mai importante devoţiuni în Biserica Catolică: Originea ei nu a început doar odată cu revelaţiile de care a fost învrednicită Sfânta Maria Margareta Alacoque, călugăriţă de origine franceză (Paray le Monial), din ”Ordinul Vizitatoarelor Sfintei Fecioare Maria”  , dar a început încă de pe Calvar, când soldatul roman a străpuns cu suliţa inima dumnezeiască a lui Isus. Cu toate acestea, revelaţiile primite de această sfântă au dat acestei devoţiuni un avânt deosebit. În timpul revelaţiilor însuşi Mântuitorul şi-a arătat dorinţa de a se institui o sărbătoare în cinstea Inimii Sale, dorinţă care i-a fost împlinită de Papa Pius al IX-lea, care în 1856 a extins această sărbătoare la întreaga Biserică.


”Biserica lui Cristos răspunde prin diferite acte de cult, prin care recunoaşte şi preamăreşte iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu. Printre aceste forme de cult se află cinstirea Preasfintei Inimi a lui Isus, ca întruchipare reală şi simbol viu al dragostei divine faţă de oameni; Sărbătoarea Inimii Preasfinte, devoţiunea primei Vineri din lună, aşezarea la loc de cinste a icoanei cu Inima Mântuitorului, sunt practici îndrăgite de mulţi credincioşi şi confirmate de autoritatea supremă a Bisericii” (Vieţile Sfinţilor, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1992, Vol. 2, pag.193).


Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea a reafirmat în 1928 poziţia Bisericii prin Enciclica ”Miserentissimus Redemptor” în care vorbeşte de Cristos care se “manifestă pe sine” şi care, prin intermediul Sf. Margareta Maria Alacoque, promite: “belşug de haruri cereşti celor care dau cinstire Preasfintei Inimi a lui Isus”. În momentul în care apare sfintei, Cristos i se prezintă cu inima ieşită din piept şi îi spune: “Priveşte această inimă care a iubit atât de mult pe oameni încât nu a cruţat nimic şi s-a consumat cu totul spre a le dovedi dragostea ce le-o port. Drept recunoştinţă, din partea celor mai mulţi nu primesc decât ingratitudine, prin lipsa lor de respect şi prin sacrilegiile pe care le săvârşesc, prin răceala şi dispreţul faţă de prezenţa mea în taina sfântă a Euharistiei (…) Pentru aceasta îţi cer ca prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului şi Sângelui meu să fie dedicată cinstirii inimii mele”.


Iată întreaga esenţă, Cristos este cel care face întotdeauna primul pas pe calea împăcării cu oamenii, El se oferă necondiţionat şi cere celor care îl ofensează să se întoarcă la El, mai mult le făgăduieşte tuturor acelora care îl vor cinsti pe Cristos în Preasfântul Sacrament că vor primi o mulţime de haruri. Enciclica Papei Pius XII, intitulată “Haurietis Aquas” (“Veţi atrage ape”), apare la centenarul stabilirii sărbătorii Preasfintei Inimi a lui Isus, şi este o derivaţie a textului din Isaia, “Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele mântuirii” (Is 12, 3). Acest verset face referire la abundenţa de bunuri spirituale pe care le primim de la Cristos, iar prin Enciclica sa, Sfântul Părinte recunoaşte dimensiunea importantă a Preasfintei Inimi a lui Isus în spiritualitatea creştină.


Mulţi oameni merg astăzi în bisericile din lumea întreagă în prima vineri din lună pentru a-L adora pe Cristos prezent în Preasfântul Sacrament. Să ne încredinţăm şi noi aşadar Inimi Preasfinte a lui Isus, pentru a primi din abudenţă harurile promise nouă de Cel care se oferă necondiţionat din iubire pentru făpturile sale, pentru a-L putea primi cum se cuvine în Sacramentul Euharistiei pe Cel care suferă zilnic pentru fărădelegile noastre şi a Cărui jertfă se celebrează în bisericile din lumea întreagă.


Promisiunile lui Isus către credincioşii care cinstesc Inima Sa Preasfântă


1.    Le voi dărui toate harurile necesare stării lor de viaţă;

2.    Voi dărui pace în familiile lor;

3.    Îi voi mângâia în suferinţă;

4.    Voi fi scutul lor sigur în viaţă şi mai ales în ceasul morţii;

5.    Voi binecuvânta cu îndestulare toate planurile lor;

6.    Cei păcătoşi vor afla în Inima Mea un ocean nemărginit de îndurări;

7.    Sufletele care zac în lâncezeală vor deveni pline de zel;

8.    Sufletele pioase vor ajunge la o mare desăvârşire;

9.    Voi binecuvânta casele unde se afla şi se cinsteşte icoana Inimii mele;

10.    Preoţilor le voi da daruri care să mişte inimile cele mai împietrite;

11.    Numele celor care răspândesc această devoţiune vor fi scrise în Inima mea şi nimic nu le va şterge de acolo.

12.    Tuturor celor care se vor împărtăşi nouă luni de-a rândul, în fiecare primă vinere a lunii, le promit harul statorniciei în bine până la sfârşit. Ei nu vor muri lipsiţi de harul meu, nici fără a primi sfintele sacramente. În ceasul din urmă, Inima mea le va fi scăpare sigură.

(Această făgăduinţă trebuie înţeleasă în sensul că cine s-a împărtăşit nouă luni [consecutiv] în fiecare primă vineri dobândeşte harul statorniciei până la sfârşit, colaborând şi răspunzând cu fidelitate la chemările harului lui Dumnezeu.)


CONSFINŢIRE CĂTRE INIMA DUMNEZEIASCĂ A LUI ISUS


Preabunule Isuse, Mântuitorul neamului omenesc, priveşte spre noi, care îngenunchem cu smerenie înaintea altarului tău. Suntem ai tăi, voim să fim ai tăi şi ca să fim mai strâns uniţi cu tine, astăzi fiecare dintre noi se consfinţeşte de bunăvoie Inimii tale Preasfinte.


Mulţi nu te-au cunoscut niciodată, mulţi au dispreţuit poruncile tale şi s-au lepădat de tine. Fie-ţi milă şi de unii şi de alţii şi atrage-i pe toţi la Inima ta Preasfântă.


Doamne, fii regele nu numai al credincioşilor care nu s-au îndepărtat niciodată de tine, ci şi al fiilor rătăciţi, care te-au părăsit. Fă-i să se întoarcă în curând la casa părintească, pentru a nu pieri de lipsă şi de foame.


Fii regele acelora pe care i-au înşelat părerile greşite şi al acelora pe care i-a dezbinat neunirea. Cheamă-i la limanul adevărului şi al unirii în credinţă, ca în curând să nu fie decât o singură turmă şi un singur păstor.


Dă Doamne, Bisericii tale, libertate sigură şi fără piedici. Dă tuturor popoarelor liniştea bunei orânduiri şi fă ca de la un capăt la altul al pământului să răsune un singur glas: Lăudată să fie dumnezeiasca Inimă a lui Isus, care ne-a dobândit mântuirea! Ei să-i aducem mărire şi cinste în toţi vecii vecilor. Amin.

***

 E important să ieșiți la vot‼️


👉 Mergi și votează pe cine vrei, pe cei care îți plac, indiferent de opțiunea ta.

Îți place PSD, votează PSD, adori PNL-ul, votează-l!

Te-au convins USR, AUR, SOS, PUSL...foarte bine, acordă-le încredere și votează-i!


👉 Nu te încântă niciun partid, niciun candidat? Mergi la vot și anulează-l❗️ Pune ștampila pe buletinele de vot de cel puțin 2 ori, pe cel puțin 2 partide sau candidați.


👉 De ce e important să faci asta, chiar dacă votul tău, aparent, nu mai contează?  

Pentru a le arăta partidelor și politicienilor că nu sunt reprezentativi pentru comunitate.

👉 Dacă stai acasă, cu siguranță vor ieși la vot activele de partid, postaci, membrii, soțiile și soții lor, copiii, rudele, vecinii, apoi angajații din primărie, din Spital, din grădinițe, școli și licee, angajații din firmele de partid, la care se adaugă, din nou, familiile, rudele și prietenii.


👉 Acum 4 ani au ieșit la vot doar 30% dintre cei cu acest drept. E adevărat, o parte dintre ei nici nu erau acasă. 


🔴 Dar prezența scăzută la vot a pus un primar în funcție cu DOAR 5604 voturi. 

🔴 Asta înseamnă 32,85% dintre cei prezenți la vot. 

🔴 Așadar, prezența la vot a fost de 30,53%.

🔴 Și mai clar, din 58.144 de alegători pe liste doar 17.751 au votat.

🔴 Matematic, Achiriloaei a câștigat alegerile cu 32% din 30%.

🔴 Așadar, Achiriloaiei a devenit primar cu votul a doar 9,54% dintre romașcanii cu drept de vot!


👉 Ca să pară reprezentativi, politicienii vă spun procentele alea mari, nu vă spun realitatea. 


👉 De aceea, ca să se vadă această realitate, adică faptul că romașcanii sunt nemulțumiți de oferta electorală TREBUIE să ieșiți la vot. Să le arătăm că sunt slabi și să ne asigurăm in acest fel DREPTUL de a-i contesta în următorii 4 ani!

***

 "Celebrul scafandru italian Enzo Majorca urma se scufunde în marea caldă a Siracuzei și vorbea cu fiica sa Rossana care se afla pe barcă.

 Gata să se scufunde a simțit că ceva i-a lovit ușor spatele.  S-a întors și a văzut un delfin.  Apoi și-a dat seama că el nu voia să se joace, ci să exprime ceva.

 Animalul s-a scufundat și Enzo l-a urmat.

 La aproximativ 12 metri adâncime prins într-o plasă abandonată se afla un alt delfin.

 Mallorca i-a cerut rapid fiicei sale să ia  cuțitele de scufundare și sa îl urmeze.  În câteva minute, cei doi au reușit să elibereze delfinul care, la limita forțelor sale, a reușit să iasă, emițând un „strigăt aproape uman” (așa cum a descris Mallorca).

 Un delfin poate rezista sub apă timp de până la 10 minute, apoi se poate îneca.

 Delfinul eliberat, încă uimit, a fost controlat de Enzo, Rossana și celălalt delfin.  Apoi a venit surpriza:, era o femela delfin care imediat a născut un pui. 

 Tatăl delfin  i-a încercuit și stând în fața lui Enzo i-a atins obrazul (de parcă ar fi fost un sărut), într-un gest de recunoștință ... și s-au îndepărtat.

 Enzo Maiorca și-a încheiat povestea spunând: „până când omul nu va învăța să respecte și să dialogheze cu lumea animală, nu va putea niciodată să-și cunoască adevăratul rol pe acest Pământ”."

CARACATIȚA CONDUSĂ DE LEOREANU A PUS STĂPÂNIRE PE ROMAN

 DE LEOREANU A PUS STĂPÂNIRE PE ROMAN

04/23/2024



În jurul lui Laurențiu Leoreanu, candidatul PNL la primăria Roman, există zeci de rude și persoane de încredere care ocupă funcții de conducere în aparat municipal.


Nu există angajări la stat în Roman fără ca Leoreanu sau acoliții săi să-și dea acceptul. Orașul este condus de fini, fine și cumetri, liftul social este blocat iar tinerii părăsesc localitatea.




 


Așa arată, de fapt, echipa din jurul lui Laurențiu Leorenu:


Actual primar, Leonard Achiriloaie – cumătru;

Aldo Pellegrini, city manager – cumătru;

Ovidiu Bojescu, director tehnic – fost coleg de liceu;

Maria Andrici, manager Spitalul Roman – cumatră;

Mihai Vacaru, șef achiziții – cumătru;

Puiu Ionel, arhitect șef interimar – fin;

Mura Câmpanu, resurse umane – fină;

Tatiana Danilă, contabil șef CSM Roman – cumnata primarului;

Pellegrini Lorena, serviciul de administrație publică – cumătra și soția city managerului;

Claudiu Marian Adascalitei, direcția edilitare – cuscru;

Lucian Pascariu, director Locato (care administrează cimitirul unde un loc de veci se vinde cu 12.000 de euro) – mâna dreapta a lui Leoreanu de la PNL Roman;

Carmen Puiu, serviciul de proiecte europene – fină;

Ciprian Mereuță, candidat la Consiliul Local – fin.



În acest an, Leoreanu promite că va lăsa mandatul de parlamentar și candidează, din nou, la primăria Roman. Într-un articol din PressHub, portalul sprijinit în România de către Freedom House, este prezentată averea deputatului Leoreanu, care naște multe semne de întrebare.


 


 


Sursa foto – https://www.facebook.com/laurentiuleoreanu

joi, 6 iunie 2024

***

 

"Eu n-am cerut sa fiu roman. Am am avut noroc"


Pe 6 iunie 1883, la doar 29 de ani neîmpliniți, Ciprian Porumbescu a murit sub ochii neputincioși ai tatălui și în brațele surorii sale Mărioara, crezând până în ultima clipă în muzică şi în dreptul lui la viaţă. Necruțătoarea tuberculoză nu l-a iertat. A fost înmormântat în costum de mire fiind condus pe ultimul drum cu alai îndătinat la cununie.

"Îl văd parcă și-acum cu ochii lui mari și frumoși, cum se uita trist și dureros la mine, zicându-mi: Măriorică, tu trebuie să fii pregătită pentru sfârșitul meu, să fii sprijinul tătuței, să nu plângi, să nu te prăpădești, căci zilele mele sunt numărate. Și eu trebuia să fiu tare, să mă țin să nu izbucnesc în plâns, să-l mângâi, zicându-i că se va face bine. Sărmanul fratele meu, cât a suferit! Şi-a luat rămas bun de la toți, cu vocea limpede și cu privirea clară și frumoasă. Ultimele sale cuvinte au fost: Tătuță, Măriorică, vegheați să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască căci eu, iată, mă sting. Picioarele i se răciseră, dar el era încă conștient. Însă, încet a adormit ca un sfânt."

Mărioara Porumbescu

***

 


Nineta Gusti, actriță: „Cred că plictiseala e o boală“

A murit pe 4 iunie 2002...

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

Nineta Gusti s-a născut în 27 noiembrie 1913, la Iaşi. Şi, după cum va declara prin interviuri, „a avut trei mame şi un tată cu mare trecere la femei, care pleca des de acasă”. A fost prima soţie a actorului Radu Beligan, fiind cu 5 ani mai în vârstă decât acesta. Nu au avut copii.

De la mama ei naturală, Penelope, de origine greacă, moşteneşte trăsăturile, ochii şi tenul. Era frumoasă şi mică de înălţime. „Hazul l-am moştenit de la mama. Avea un haz sec. Nu râdea niciodată şi spunea nişte lucruri de te prăpădeai de râs. Tata era mult mai liniştit şi cult, dar n-avea haz. Dar hazul ăsta e o treabă serioasă. Şi de aceea actorii care fac comedie joacă apoi mai bine dramă.”

Prima ispită a fost desenul, pentru că soţul mătuşii ei (sora tatălui) era Nicolae Tonitza. Dar n-a fost calea ei. La Bucureşti a locuit cu cea de-a treia mamă, lângă Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, pe care o va pomeni ca pe o mamă vitregă bună, pentru că n-a lovit-o niciodată.

Acolo unde locuiau aveau zilnic o privelişte generoasă “de domni şi domnişoare care mai de care mai dichisiţi”, ce intrau şi ieşeau în Conservator şi o atmosferă amplificată de glasurile studenţilor ce rosteau poezii, replici, sau care cântau. Într-o zi, Nineta Gusti vede un afiş ce anunţa înscrierea pentru admiterea la Teatru. “Trebuia să reciţi două poezii – una veselă şi una tristă – iar pe deasupra să spui o fabulă.”

“A fost o vreme când am scris poezii. Stăteam cu mama, într-o mansardă, vizavi de Cişmigiu. Mă suiam pe acoperiş, vedeam tot Cişmigiul de acolo, cânta fanfara militară şi cu caieţelul pe genunchi scriam, scriam… Îmi venea inspiraţia de la muzică, dar şi de la iubirile mele multe, că pe timpul acela nici eu nu ştiam pe care iubesc mai tare, dar mi-era sufletul plin de dragoste… Se vede însă că nici poezia n-a fost chemarea mea. Nici teatrul. Mi-am făcut meseria corect. Am vrut să fiu medic. Numai că nu s-a putut. Eram foarte săracă, poate că eram şi un pic comodă. Mi-am organizat viaţa cu energia mea. M-am obligat să fiu energică. “ (Gong, 1997)

N-avea bani, era prea săracă.  În ziua concursului se strecoară în sala unde se ţinea examenul, îmbrăcată în tenişi şi în trening. Avea 16 ani. Intră în clasă membrii comisiei: Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Nicolae Soreanu. La final, după ce trec toţi candidaţii prin faţa comisiei, Nineta Gusti ţâşneşte din bancă şi cere să o asculte şi pe ea. Lucia Sturdza Bulandra o ascultă şi o admite pe adolescenta Climescu-Gusti Nineta la clasa sa.

La puțin timp după ce a intrat la Conservator a început să joace într-un rol secundar de balerină de circ, despre care va spune, mai târziu: “Eu vorbeam moldoveneşte pe atunci şi doamna Bulandra mi-a pus condiţia: «vrei rolul?» În două săptămâni să nu mai aud la tine nici un «şî», nici un «şe». Nici c-a auzit. Era grozavă. Avea prestanţă, avea o forţă extraordinară. Şi era o profesoară.

Îi plăcea să o înfrunţi. La început n-am îndrăznit, dar când am văzut eu că mai mult spor am la dânsa cu înfruntarea decât cu supunerea, mi-am luat inima în dinţi şi m-am apucat să-i spun cum nu sunt eu de acord cu plânsul pe scenă. Că – ziceam eu – totul e să plângă cel din sală, nu eu pe scenă. Şi nu s-a supărat. «Bine, am să te văd cum ai să râzi pe scenă şi lumea o să plângă în sală.» Şi mi-a dat un rol într-o piesă lacrimogenă.

Ea se ducea în sală, de acolo ne urmărea întotdeauna. Îmi spune «mititica». Mă iubea. Tony nu putea să mă sufere. Şi nu ştiu cum trebuia să joc femeia amorezată de Tony. Îşi spunea rolul lui şi se uita în altă parte. La repetiţie m-am oprit în mijlocul replicii. Ce este acolo, ce se întâmplă?, a întrebat domna Bulandra din sală.

«Mititica dumitale s-a oprit», zice Tony. I-am spus că ştiu rolul, dar domnul Tony se uită în altă parte şi nu pot da replica. Atunci doamna Bulandra mi-a dat dreptate. Ei, pe urmă se uita Tony la mine cu o ură în ochi de-ţi tăia tot amorul.”

Până să devină o mare actriţă a jucat mult timp roluri secundare de care nu s-a ferit toată cariera ei. Slujinicile jucate nu semănau între ele. A debutat pe scena Teatrului “Nottara”, cu Suzzane din “Nunta lui Figaro”, în regia lui Vlad Mugur.

Apoi a jucat la Teatrul de Comedie, unde a fost distribuită în spectacole de către regizorii: Moni Ghelerter, George Rafael, Dinu Cernescu, Radu Penciulescu şi mulţi alţii. L-a avut partener de scenă şi pe Birlic.

În film a avut roluri secundare, personaje mărunte, dar irezistibil de fermecătoare. A debutat în 1958 în “Avalanşa” în regia lui Gheorghe Turcu. Au urmat: “Doi vecini”, “Astă seară dansăm în familie”, “Un surâs în plină vară” în regia lui Geo Saizescu, “Telegrame”, “Bădăranii”, în regia lui Sică Alexandrescu.

Ultimi ani din viaţă, după ce s-a pensionat, i-a petrecut la Crevedia, localitate situată după Buftea, într-o căsuţă ţărănească verde, înconjurată de paradisul unei grădini cu arbori pletoşi, tufe de clopoţei, alb, mov, roz; bujori şi maci.

Şi-a dorit să se retragă în peisajul de rai pentru că, aşa cum spunea, a iubit „florile şi iarba, cerul fără de hotare”. Dintr-un coridor verzui cu acoperişul înclinat, ca într-un acvariu, mansardat se ajungea într-o încăpere dotată cu sobă de teracotă, un pat, televizor, nişte rafturi, patru pisici.

Nineta Gusti, despre teatru şi despre viaţă

“După ce am ieşit la pensie m-am educat să nu regret nimic. Să mi se pară aşa, că n-am fost niciodată actriţă. Şi ca să nu regreţi, trebuie să te desprinzi de toate legăturile strânse care există între noi actorii. Nişte legături, aşa de suflet, tot mai rămân. Cum este pentru mine doamna Bulandra. Eram ditamai actriţa bătrână şi când o vedeam roşeam şi îmi bătea inima de emoţie. Aşa mă impresiona.”

“Cred că plictiseala e o boală. Îmi place să rostuiesc prin grădină la floricele şi atâta le chiţibuşăresc că se satură de mine. Am observat că florile sunt ca omenii: fac mofturi când le cauţi prea mult în coarne…”

“Când eram tânără făceam filme de dragoste. Că eu toată viaţa am aşteptat să vină Făt Frumos pe un cal alb… Îmi pare rău că televiziunea şi radioul îşi aduc aminte de noi mai mult după ce murim.”

Am jucat cu Ion Manolescu cu Storin, alte emoţii… de Ion Manolescu am fost atât de îndrăgostită că nu-mi vedeam capul. Dar câte colege de-ale mele, aşa frumoase, nu ca mine, nu-l iubeau! Şi pe Storin l-am iubit… Daaa! Erau atât de talentaţi, erau atât de mari, aveau atâta farmec şi personalitate şi nu se putea să nu-i iubeşti.

“În film n-am făcut nimic. Nişte bucăţele acolo… Eu mititică, rolurile mititele. Şi nu mi-a plăcut filmul. Trebuie să încropeşti un sentiment din fărâmiţe. În «Doi vecini» al lui Geo Saizescu a fost rolul de întindere.”

“M-am înţeles extraordinar cu Sanda Toma. Făcea parte din generaţia tânără. Am jucat cu George Constantin. Era la început de tot şi cuminte, ascultător. Cu Beligan m-am înţeles întotdeauna foarte bine. Nu, nu aveam nevoie de cuvinte. Din ochi, din priviri înţelegeam totul. Aşa ceva se întâmplă rar.”

“Am avut reuşite frumoase. «Femeia îndărătnică» s-a jucat ani în şir, «Fizicienii», «Gaiţele», «Nunta lui Figaro>>». N-am rămas impresionată de putinţele mele actoriceşti. M-am retras la timp. Uite, sunt multe actriţe talentate: Gina Patrichi, Valeria Seciu, Mariana Mihuţ…”

“Am iubit oamenii şi animalele. Toţi prăpădiţii, urâţii, şchiopii, bolnavii… n-ai să vezi animal frumos. Şi pe ei trebuie să-i iubească cineva. Toată viaţa am fost săracă, dar dintotdeauna am spus că sunt bogată pentru că din sărăcia mea am putut să dau altora mai săraci decât mine…”

“Mi-a plăcut dragostea. Am crezut şi cred în forţa ei benefică, în puterea ei catalizatoare. Mi-au plăcut bărbaţii zdraveni ca arborii. Bărbaţii copaci. I-am iubit cum iubesc copacii. Dar sunt încredinţată că o singură dată în viaţă iubeşti cu adevărat.” ( Eva Sîrbu – Interviuri uitate)

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...