sâmbătă, 2 martie 2024

In memoriam

 Dinu Săraru (născut pe 30 ianuarie 1932, judeţul Vâlcea, fiu al învăţătorului Costică Săraru şi al Corneliei Săraru din comuna Slătioara-8 km de oraşul Horezu), cunoscutul romancier, publicist şi dramaturg, a trecut la cele veșnice de astăzi 2 martie 2024...


Ce (câte) a adunat în viața lui profesională?

• 1950-1960 – redactor la Radiodifuziunea Română;

• 1960-1963 – secretar general de redacţie la Revista „Secolul 20”;

• 1963-1964 – jurnalist, la ziarul „Scânteia Tineretului”;

• 1964-1968 – secretar general de redacţie la revista „Luceafărul”;

• 1968-1969 – șef al „Publicaţiilor Televiziunii Române”;

• 1969-1977 – redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef al Redacţiei Culturale a TVR;

• 1977-1990 – director al „Teatrului Mic” şi al „Teatrului foarte Mic”;

• 2001-2004 – director al Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti...


De remarcat și calitatea autorului

• 1966 – „Teatrul românesc şi interpreţii contemporani”;

• 1973 – „Al treilea gong” (piesă de teatru);

• 1974 – romanul „Nişte ţărani”, (debut în proză), Editura „Eminescu”;

• 1976 – „Clipa”, roman, Editura „Eminescu”;

• 1981 – 1986 – „Dragostea şi Revoluţia” (volumul I „Toamna roşie”, volumul II „Cei care plătesc cu viaţa”, volumul III „Speranţa”);

• 1987 – tomanul „Adevăruri de toată ziua”, Editura „Eminescu”;

• 1992 – „Un fluture alb cu sânge pe aripi”;

• 1993 – „Iarba vântului”;

• 1996 – „Trilogia ţărănească” (triptic de romane), Editura „Rao Contemporan”;

• 1997 – „Crima pentru pământ” (piesă de teatru);

• 2004 – „Ciocoii noi cu bodyguard”, Editura „Rao”;

• 2005 – „Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips” – dialog cu Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Editura „Rao”...


Regizorul Şerban Marinescu a realizat un film de lung metraj după romanul „Ciocoii noi cu bodyguard”...


Dinu Săraru a fost recompensat cu

• Premiul Academiei Române pentru romanul „Nişte ţărani”;

• Premiul pentru scenariul cinematografic „Clipa”;

• Premiul „Mihai Eminescu” pentru „Iarba vântului”;

• Premiul „Liviu Rebreanu” /„Crima pentru pământ”/...

Tatăl Ruxandrei Săraru (ziarist, redactor radio şi TV) primise, de două ori, Medalia „Meritul Cultural” /deopotrivă cu ordinul omonim/; în 2002 i-a fost acordată distincţia de Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României”; un an mai târziu, era distins cu Premiul Naţional al Ministerului Culturii „pentru întreaga activitate artistică”; în 2007, primea Medalia de aur alb, cu efigia scriitorului, a Băncii Naţionale a României şi Medalia de argint  „Antim Ivireanu” a Arhiepiscopiei Râmnicului; în 2011, Arhiepiscopia Râmnicului i-a oferit medalia de aur „Constantin Brâncoveanu”...


Dumnezeu să-l ierte și să-i primească sufletul în grădina sa!


Nicolae Tomescu

luni, 26 februarie 2024

***

 Remember VICTOR HUGO📚✍️


Un poem superb a lui Victor Hugo, marele romantic al Franței și al lumii!❤️📚


"Îți mai aduci aminte de zîmbitoarea viață,

De anii noştri tineri ca pomii înfloriți,

Cînd ascultînd fierbinte de-a inimii povață

N-aveam decît o grijă: să fim îndrăgostiți?


Cînd vîrsta mea-mpreună cu vîrsta ta întreagă

Nu dau la adunare nici patruzeci de ani,

De se-arăta chiar iarna în casa noastră dragă,

Credeam că-i primăvara cu umbra de castani!


Toți te priveau în juru-mi sub farmecul uimirii,

Cînd la Prado vreodată puteam mînca şi noi,

Mi se părea că pînă şi-n urmă trandafirii

Îşi întorceau spre tine învoltatele lor foi.


O! cît e de frumoasă! şopteau atunci în pripă,

Şi ce frumos miroase cu părul ei în vînt!

Sub pelerină are pesemne o aripă

Ce pare că n-aşteaptă decît să-şi ia avînt.


Cînd, unul lîngă altul, pe ulița bătrînă,

Noi rătaceam adesea, în legănat sfios,

Ar fi putut oricine să spună că se-ngînă

Aprilie şăgalnic cu maiul cel frumos.


Stam fericiți în casă, cu uşa încuiată,

Muşcînd cu lăcomie din bunul fruct oprit,

Iar gura mea o vorbă dacă-ți şoptea, îndată

A ta îi da răspunsul atît de mult dorit.


Ți-eram supus în toate şi tu supusă-n toate...

O! casă aurită în care te vedeam,

Umblînd doar în cămasă şi rezemată-n coate,

Privindu-ți tinerețea în ciobul unui geam!


Şi cine poate-acuma să nu-şi aducă-aminte

De timpurile-acelea c-un cer mereu senin

De panglici, flori, mătase, de-acele dulci cuvinte

Cu care amorul nostru venea cu sacul plin!


Eu îți cerşeam întruna, iar tu erai miloasă,

Îți sărutam pe fugă un cald şi fraged braț,

Divina Comedie ne folosea drept masă

La suta de castane mîncate cu nesaț.


Cînd pentru-ntîia oară, în mica mea odaie,

Ți-am smuls o sărutare din gura ta de foc,

Tu ai plecat zbîrlită şi toată o văpaie,

Eu, palid şi cucernic, am stat uimit pe loc.


Îți mai aduci aminte de-atîta fericire,

De şalurile-acelea ajunse cîrpe-acum?

O, lacrimile noastre de vis şi de iubire

Au luat şi ele astăzi al veşniciei drum!...


La 26 februarie 1802, la Besançon s-a născut Victor Hugo (d. 22 mai 1885, la Paris ) poet, dramaturg și romancier francez.


▪ Scriitor romantic, ”Pair al Franței” din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. 

▪ Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Notre-Dame de Paris (1831) și Mizerabilii (1862), precum și volumele de poezii Les Contemplations și La Légende des siècles.

▪ Victor Hugo este un exponent al curentului literar romantic cu piesa sa Cromwell și cu drama Hernani⁠ și un militant pentru cauze sociale printre care eliminarea pedepsei capitale.

duminică, 25 februarie 2024

Alfabetul umoristic al limbii române

 

Alfabetul umoristic al limbii române 

- Tudor Mușatescu -

Amor: maladie care te trânteşte, sănătos, la pat. 

Bis: un cuvânt care nu mai are niciun sens pentru bărbaţii care au trecut de 50 de ani. 

Cerb: unul fericit că e încornorat. 

Decolteu: aeroport pentru aterizarea privirilor şi decolarea dorinţelor. 

Est: cel mai răsărit dintre punctele cardinale. 

Fă: bă, cu fustă. 

Gâgă: filozof român profund, dar adânc. 

Harem: visul soţului după ce s-a certat cu nevasta şi doarme pe 

canapeaua din sufragerie. 

Infidelă: cea fidelă altuia. 

Justiţie: oarba care vede ce face. 

Lăuză: femeie mai uşoară cu nouă luni. 

Mireasă: alba care îţi face zile negre. 

Nevastă: persoană care te încântă o lună şi te descântă toată viaţa. 

Omidă: fluture căsătorit. 

Prostie: creieri cu intermediari excluşi. 

Ramolit: bărbat care se gândeşte la femei, numai pentru a se răzgândi. 

Soţi: condamnaţi la somn comun, dar la visuri separate. 

Tact: ceea ce trebuie să ai ca să nu strici ritmul în căsnicie. 

Usturoi: creşă de căţei. 

Vis: viaţă de rezervă. 

X: Eternul necunoscut. 

Y: Praştia alfabetului. 

Zvon: știre în neştire.

Spring SuperBlog 2024

 Cu ceva timp în urmă, sunt ceva ani de atunci, descoperisem competiția SuperBlog. Cum scriam deja pe un blog, între timp șters din motive de schimbare de cont, m-am băgat și eu în aventura scrisului sub presiune.

Au trecut anii și de la o singură sesiune de blogging pe an s-a ajuns la două: cea de primăvară și cea de final de an. Am concurat în mod constant, fără pretenții la premii, deși nu mi-a fost deloc ușor la început. 

Acum o nouă competiție de acest gen bate la ușă. Și iar mă mănâncă degetele să încep iarăși scrisul. Știu... Îmi va fi greu, căci de câțiva ani sunt într-o criză de timp de nedescris și greu de suportat. Și totuși o fac pentru mine: e o variantă de socializare creativă și un antrenament în ceea ce privește scrisul pe o temă dată.

Așa că să dăm din nou start bloggingului... 

vineri, 23 februarie 2024

***

 

"În prima săptămână de școală, noi, elevii clasei 1-B, am fost anunțați că un fotograf ne va vizita.

Îmi aduc aminte că ne-a făcut tuturor două poze, una dintre ele cu mâna sus.


- Acum ridică și două degete și privește la catedră, mi-a spus fotograful.

Curios din fire, l-am întrebat de ce trebuie să țin mâna așa.

- Ca să nu îți faci de rușine părinții!


 Am aflat apoi că elevul care ridică mâna e cel care știe. Și în felul acesta m-am apucat să învăț... ca să nu îmi fac de rușine părinții.


Timpul a trecut, am ajuns la liceu și, motivul pentru care învățam, era același... să nu îi fac de rușine. 

Totul a fost schimbat de un profesor care, privind atent la noi, elevii clasei a 9-a, ne-a spus:

- Dacă nu învățați, vor râde toți de voi! Chiar vreți să trăiți cu rușinea asta?

Deci nu despre părinți este vorba, mi-am zis atunci, apucându-mă să învăț ca să nu mă fac de rușine.


Urmărit de această “rușine” am ajuns și la facultate, unde materiile erau mult mai diversificate.

Undeva prin anul II, la ora de matematică, după ce a scris un exercițiu pe tablă, profesorul ne lasă un timp de gândire pentru rezolvare.

Ridic mâna.

- Domnule profesor, am și eu o întrebare. Mai sunt doi ani și terminăm facultatea. Unde și când o să aplicăm noi tot ce ne învățați dumneavoastră? Mai precis, la ce ne ajută să știm toate lucrurile acestea?

A zâmbit ușor ironic, s-a ridicat de la catedră și a mers către o floare care era pe pervazul geamului.

- Exercițiile acestea nu o să le mai faceți niciodată în meseria pe care o veți avea, dar acum ele vă hrănesc creierul. Vedeți voi floarea aceasta? De ce are ea nevoie ca să crească? De apă și de lumină. Așa este și creierul omului... ca să se dezvolte, are nevoie de cunoștințe, de informații din toate domeniile. Sfatul meu este ca tot timpul să aveți grijă să dați creierului ceea ce are nevoie pentru a se dezvolta... exact cum aveți grijă să udați această floare mereu și nu o singură dată!


În acel moment, mi-a fost rușine pentru că eu știam că trebuie să învăț de “rușine”.


Cred că aceasta ar trebui să fie prima lecție pe care trebuie să o afle elevii în prima zi de școală:


- Sunteți aici, la școală, ca să vă HRĂNIȚI MINTEA și nu ca să nu vă faceți de rușine în fața familiei, a prietenilor, a lumii!"


de Eduard Ionescu

joi, 22 februarie 2024

***

 Clătita perfectă are nevoie de odihnă😴

Cine spune că nu-i plac clătitele, minte! Sau nu a mâncat clătite cu adevărat reușite. Și aici nu mă refer la clătitele de fițe fierte în zahăr și coniac (Crepes suzette cum le spun francezii), ci la clătitele noastre tradiționale cu gem, dulceață sau brânză și stafide😍

Tot secretul unor clătite fine și gustoase stă în aluat. Altfel spus cât de mult a stat aluatul la odihnit face diferența😂 Nu este magie, ci chimie: amidonul și implicit glutenul din făină are nevoie de timp să se umfle și să absoarbă lichidul din lapte, ca să obținem o textură omogenă și cremoasă. Dacă avem puțintică răbdare/așteptare, o să obținem o clătită moale și fragedă, nu una elastică și cauciucată!


Cat timp lăsăm aluatul la odihnit?

Depinde de ingredientele pe care le folosim:

-pentru făina albă de grâu timpul de așteptare este de 30 min- o oră

-pentru făina integrală odihnă 2 ore

-pentru aluatul de clătite făcut cu bere, timp de repaus 3 ore

Important: aluatul se lasă la odihnit la temperatura camerei, nu la frigider!

Cum procedăm dacă nu avem răbdare și nici chef de așteptare? Faceți aluatul cu lapte călduț, căldura accelerează hidratarea amidonului iar timpul de așteptare se reduce la jumătate. Ca să evitați riscul de cocoloașe folosiți mixerul, aluatul se omogenizează rapid și va fi mai fraged. Cat despre prăjit, țineți cont că tigaia trebuie să fie bine încinsă înainte de a pune ulei, în felul ăsta clătitele nu se lipesc!

Acum, că știți cum să faceți clătitele perfecte, nu va rămâne decât să le umpleți cu ce  vă place😋

miercuri, 21 februarie 2024

***

 E doar o iluzie. 


Suntem în anul 2024,


Am ajuns sa ne mințim și să expunem ceva ce nu există căci am devenit atât de slabi încât nu mai suntem capabil de a digera adevărul. 

Nu mai exista bine sau rău greșit sau corect etic și moral, pentru ca totul este relativ și bazat pe un argument subiectiv ,, asta e părerea mea” deși într-o totală contradicție  ești obligat să te supui și să accepți realitatea și ideile altora căci daca  totuși  încerci cumva să îți expui reala opinie sau realitate vei fi încolțit și atacat. Dar oare ce mai e real?! 


Alegem să fim ignoranți în timp ce  privim cum totul se destramă și găsim doar vinovați. 

 Ne plângem de rezultate dar evităm să ne asumăm vreo responsabilitate. 

Desi suntem conștienți de faptul ca noi am fost cauza și restul e doar un efect, alegem totuși să negăm  sau să credem ca e doar un curs natural ce inevitabil va ajunge la colaps, într-un final. 

Suntem slabi și ne este  frică să spunem ceva. Ne este frică să fim vulnerabili dar mai ales să fim autentici și reali, si totuși cat de paradoxal faptul ca nu ne este jenă să ne ridiculizăm și să ne expunem 

corpurile pentru validare atenție sau bani. 

Cat de bizar, ca desi nu  mai 

știm cum să ne identificăm, totuși credem ca evoluăm. 

Nu știm cum s-a ajuns aici,  dar acceptăm totul sau găsim vinovați. 

Deși interacțiunea fizică nu prea mai există, ne ascundem în spatele unui ecran și arătăm ceva ce nu persistă, niște filtre, doar ficțiune și minciună. 

Ceva ce cândva era uman, acum  pare să fie ceva așa artificial, fără emoții sau conștiință. 

Desi nu ne place ceea ce vedem și ce trăim, nu facem nimic decât să ne supunem și să înghițim tot ce ni se dă pe tavă, fără a pune întrebări si fără a ne impune. 

Rolurile s-au inversat atât de mult și chiar credem ca bărbații pot fi femei și femeile bărbați, iar genul nu ne mai diferențiază, curând nu mai putem fi nici identificați.

Suntem într-o competiție continuă, ne comparăm cu ceilalți și ne jucăm cu sentimentele celor vulnerabili și îi manipulăm,  căci doar asa pare ca mai putem deține  și noi puțin control și ca dominam. 

Doar unii dintre noi vedem ce se întâmplă și uneori pare ca ne uitam la un film sau mai bine zis un teatru de marionete. 

Eu refuz sa cred ca asta chiar e lumea in care trăim sau ca e real, vreau sa cred ca vad eu totul distorsionat uneori, și e doar un fel de distragere temporara și mă agăț de iluzia aceasta și la fel ca mine probabil, mai sunt și alții. 

Și ce expun aici, nu e decât un moment de confuzie sau o mică amprentă din ce cred ca am văzut, sau poate e doar o proiecție?! 


Sper ca voi, sa nu vedeți ca mine chiar și pentru un moment, desi uneori mă gândesc ca daca totusi, e real ce se întâmplă astăzi, se va perpetua și în alte  generații dar oricum, nu am putea face nimic pentru ca suntem o minoritate. 


Asa ca aleg și eu acelas lucru, sa întorc privirea doar către mine, căci știi și tu destul de bine, cine suntem noi să schimbăm ceva?! Iau și eu  totul așa  cum este, de fapt,  aleg să mă bucur de faptul ca diversitatea este chiar foarte benefică, de altfel ar fi totul atât de plictisitor. 

E doar o proiecție așa ca voi întoarce reflectorul.


P.S. câte contradic ții pot fi în mintea unui om.

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...