Eveniment la Royal

Nu de mult m-am reintalnit cu o colega cu care lucrasem la inceputuri pe medicina scolara in oras. Intre timp ea a decis sa urmeze o specializare, iar eu am ramas singura din domeniu in oraselul mic de provincie in care traiesc si lucrez.
Dupa primele saluturi, imbratisari si replici de convenienta, am nceput o discutie pe teme profesionale.
- Apropo, zise ea, tii minte cum ne duceam impreuna la cursuri? Tu nu pareai prea incantata la un moment dat...
- Da, zisei, eram depasita de situatie la un moment dat. Prea multa alergatura, multi bani cheltuiti deodata. Nu-mi tihnea nici sa diger informatiile. Era o goana contra cronometru.
- Presupun ca ai lasat-o mai moale.
- Nicidecum. E drept ca o vreme, intr-adevar, chiar o lasasem mai moale, dar pe urma m-am infuriat. Vreo 1-2 chiar 3 ani am facut cursuri online, la distanta, cat se poate de multe. Dar la un moment dat mi-am spus ca nu se mai poate asa. Bineinteles ca nu am renuntat la a face cursuri la distanta; e o modalitate de a invata, de a te documenta si de a si demonstra asta extrem de convenabil, fara a iesi prea mult din ritmul si din confortul vietii obisnuite de zi cu zi. Dar vroiam si altceva: trepidatia vietii de alta data. Asa ca am inceput sa merg la manifestari de specialitate.
- Bravoooo....
- Uite, tocmai in perioada urmatoare ma duc la o manifestare in domeniul medicinii scolare.
- La noi in judet?
- Nu, tocmai la Brasov. Dar imi convine. Zona e faina. Aer curat; si stii ca la "betegelile" mele, adica la problemele mele inerente de sanatate, imi prinde bine sa ies la aer curat si sa imi oxigenez organismul.
Locatia e faina: hotelul Royal din Poiana Brasov. Este expert in organizarea de evenimente in Brasov: nunti, botezuri, organizarea de conferinte...
Iar aici ai asigurata atat cazarea cat si masa. Peisajul este superb, iar manifestarea ca atare in acest cadru este o adevarata placere.
 
Salonul de evenimente din Brasov este perfect organisat pentru aceasta manifestare. Pentru conferințe, sala poate fi amenajată în sistem teatru, găzduind un număr de 150 de participanți. Hotelul pune la dispoziție ecran de proiecție, videoproiector, flipchart, sonorizare, laptop. Deci... conditii moderne si ultracivilizate. Iar la final este organizat o masa festiva si un cocktail... Totul la costuri ce nu depasesc o limita rezonabila.
- Tare mi-as dori sa particip si eu la o asemenea manifestare.
- Se vor mai organiza astfel de manifestari, cu siguranta. Pe mine deja m-au prins ca participant.
Ne-am despartind zambind si cu fata si cu sufletul. Cine stie? Poate ne vom intalni vreodata la hotelul Royal.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Inainte/dupa testul elegantei

Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Septembrie 1999... Terminasem facultatea si imi sustineam examenul de licenta. Dupa examenul teoretic (un test cu 140 de intrebari tip grila) urma sustinerea lucrarii de diploma. Fiecare cum si-a ales; eu imi alesesem o tema de igiena - eram destul de putini la aceasta disciplina, asa ca toti be sustineam lucrarea intr-o singura zi, dar la alte discipline erau colegi inscrisi in numar mai mare, asa ca se intrunisera mai multe comisii de examinare, iar prezentarea tuturor lucrarilor dura si pana la doua sau chiar trei zile.
Inainte de ziua stabilita pentru sustinerea lucrarii, am stabilit impreuna cu indrumatorul meu cateva detalii: cam ce urma sa spun si inca un mic detaliu: sa prezint cateva imagini si grafice cu caracter statistic. Totul era stabilit, acum depindea numai de mine...
- Succes! mi-a spus cel care ma indrumase pana atunci. Nu stiu daca voi fi cu tine in ziua prezentari, dar sper sa te descurci. Ai grija si in ce tinuta te prezinti. Ceva gen sacou, bluza si fusta, simplu, decent si elegant.
M-am decis in cazul acesta sa merg in aceeasi tinuta ca la cursul festiv de final de an, din vara. Un costum, sacou si fusta alb-crem si o bluza roz deschis. Si niste sandale cu un toc rezonabil, de culoare gri deschis, nu foarte noi, dar in stare inca buna.
Am iesit din cladirea facultatii cu gand sa ma indrept spre casa. Sa ma odihnesc pana a doua zi, cand urma sa imi iau documentatia si sa plec spre sala de examinare. La iesire ma intalnesc cu o colega... Ne-am salutat reciproc si am intrebat-o cand da proba practica...
- Eu imi sustin maine lucrarea. La igiena.
- Si eu tot maine, dar la comisia de pediatrie. Apropo... Daca tot ne-am intalnit... Vrei sa mergem impreuna sa imi iau o pereche noua de blugi? Imi trebuiesc tocmai ca sa am cu ce ma imbraca in ziua examenului.
Mi s-a parut curios. Pe de o parte, nu mi se parea tocmai potrivit sa te prezinti in cea mai importanta zi din viata ta de pana atunci in tinuta sport. Ma gandeam ca blugii sunt buni la munca, intr-o excursie sau in orice caz intr-o situatie cand e mai potrivita o tinuta mai lejera, mai comoda. La un examen important, insa, sau mai tarziu la un interviu de angajare, ar fi fost mai potrivita o tinuta putin mai sobra in locul unei tinute sport. Pe de alta parte insa, uitandu-ma la colega mea, vedeam in fata ochilor o fata firava, cu un corp aproape filiform. Pune un sacou pe o asemenea persoana si o pierzi din ochi. Intr-adevar o prindea mai bine o pereche de blugi, un tricou si o geaca. Mai ales ca niciunul dintre noi, in acele vremuri si cu statutul de proaspat absolvent de facultate, fara venituri proprii si aflati inca sub obladuirea parintilor, nu ne permiteam tinute scumpe si extravagante. Trebuia sa ne descurcam onorabil si cu bani putini.
Au trecut de atunci 18 ani. Cu totii suntem acum angajati. Unii au devenit medici specialisti. Dar cei mai multi dintre noi au ramas la fel ca la absolvirea facultatii, lucrand in sectorul medicinii primare: cei mai multi ca medici de familie, majoritatea in mediu rural, unii si in alte sectoare. Ca mine, de pilda: lucrez ca medic scolar.
Problema vestimentatiei se pune putin altfel. Sa ma gandesc la mine de exemplu. Pe de o parte, mai toti suntem acum oameni trecuti de prima tinerete; mai toti ne apropiem de 45-50 de ani (eu am aproape 50...). Parca nu mai merge sa ne imbracam ca niste pustani de 20-25 sau maxim 30 de ani, adica blugi simpli si adidasi la fel. Pe de alta parte ma gandesc la mine, dar si la alti colegi: probabil multi lucreaza in mediul rural, facand naveta, plus ca merg pe teren pe drumuri prafuite pe distante de kilometri buni. Chiar si eu sau altii ca mine, care totusi lucreaza in oras, circula intre 2-3-5 cabinete sau intre cabinet si domiciliul pacientilor.Deci fiecare dintre noi are sansa sa mearga kilometri multi pe jos in fiecare zi. Sau cu masina, daca au norocul acesta. Si ca atare tot nu isi permit sa foloseasca haine si incaltaminte luxoase si scumpe, ca daca se uzeaza, macar nu e prea mare paguba. Plus ca totul trebuie sa fie lejer si comod. Si adecvat varstei si conditiilor de mediu. Fie ca este vorba de ghete si sacouri pentru barbati, sau rochii elegante si cizme in cazul femeilor,totul trebuie sa fie potrivit si bine echilibrat.
In plus, se mai pune si altfel problema. Spre 45-50 de ani, nu avem pretentia aproape nici unul dintre noi sa mai avem silueta din liceu si facultate. E drept ca unii dintre noi, putini ce-i drept, s-au mentinut fizic aproape de dimensiunile de altadata, dar tot s-au mai implinit fizic, capatand anumite forme... Si ceva kilograme in plus... Asa ca se poate intampla de multe ori sa avem surprinderea neplacuta ca anumite piese de imbracaminte nu nne mai vin sau, daca totusi perseveram si reusim sa le imbracam, la cea mai mica miscare putin mai ampla sau mai brusca, riscam sa se rupa hainele pe noi.
Apropo de aspectul acesta... Imi amintesc ca odata, mergand la unul dintre cabinete, am reusit prin nu stiu ce minune sa imbrac o fusta mai stramta. Fusta care statea pe mine... ce sa spun... mai mult decat mulata. Plus ca nu era o fusta facuta recent, ci avea oarece vechime. Si uzura... Cu ceva dificultate am reusit sa ma asez pe scaun fara ca fusta sa se ridice mai mult decat decent. Numai ca la cea mai mica foiala am auzit o paraiala la spatele meu. Mi-am dat seama ca se rupsese cusatura fustei. M-am mai ridicat de cateva ori de pe scaun si m-am asezat la loc. S-a mai auzit aceeasi paraitura de cateva ori si apoi... liniste. Cand m-am uitat la spatele fustei, ramasese intreg doar... fermoarul. Restul era rupt, lasand sa se vada tot ce aveam sub fusta. Ata fiind slabita si fusta prea stramta, cedase. Asa ca am plecat acasa cu halatul pe mine, ca sa imi acopere fusta rupta si, ajunsa acasa, am dat fusta la reparat.Si totul s-a rezolvat. Pe moment...
Intre timp, am cotrobait prin toate dulapurile. Am descoperit haine de diferite dimesiuni. Cateva putin mai largi, cateva care imi vin totusi bine. Dar cele mai multe destul de stramte. Asa ca am mai multe variante: ori imi completez garderoba cu haine potrivite ca marime, dar la preturi rezonabile, ori incerc sa mai dau jos din kilograme, ca totusi sa reusesc sa (re)incap in hainele de altadata, pe cat este posibil.
Dar de unde se pot cumpara astfel de haine? Si ieftine, si bune, si pe masura... O varianta ar fi magazinele clasice din oras. Cu haine noi sau second-hand. Si aici ai sansa de multe ori sa iti gasesti produsele potrivite.
O alta optiune ar fi shopping-ul online. Intr-un asemenea magazin ai sansa sa gasesti produse variate: imbracaminte si incaltaminte, eleganta sau casual/sport, pe toate gusturile si la preturi rezonabile. Trecand peste faptul ca totusi nu poti incerca produsul, exista totusi posibilitatea, uneori, de a returna un produs mai putin potrivit intr-un anume termen.
Indiferent de optiunea aleasa, cu putina inteligenta si perseverand, iti poti imbogati usor garderoba cu produse potrivite. Doar bunavointa si rabdare sa fie...

Articol scris pentru SuperBlog 2017

Comerciant de ocazie

Nu de mult vorbeam cu un coleg care se străduia din răsputeri sa faca shopping online.
- Ce faci aici? îl întreb... Eram nelămurită. Mă băgase complet in ceaţă: căuta si căuta mereu ceva si nu reuşea să găsească.
- Ai înnebunit calculatorul. Spune-mi ce vrei să cauţi. Sau lasă-mă pe mine...
- Nu!!! strigă el disperat. Lasă că găsesc eu...
- Poate reusesc să te ajut. Ce cauţi?
Văzând că insist, a cedat...
- Uite care e chestia: vreau sa îmi cumpăr un sistem audio performant. Dar şi elegant. Ştii ca nu mă scumpesc la lucruri ieftine. Dau un ban în plus, dar măcar sunt mulţumit.
-  Dar dacă se poate şi la un preţ rezonabil te superi?
- Bineînţeles că nu. Ai vreo idee?
- Îţi recomand eu un brand. Te superi? Uite aici:

 Din 1996 până în prezent, EDIFIER a crescut de la o companie mică, axată doar pe piața din China, până la o organizație internațională importantă, cu operațiuni în America de Nord, America de Sud, Europa, Orientul Mijlociu și în regiunile Asia-Pacific. Integrată ca o companie pe verticală, EDIFIER și-a dezvoltat prin propriul departament de cercetare și dezvoltare secții ce fac ca un produs să fie realizat în totalitate în „curtea” proprie: design de produs, mase plastice, producție PCB, asamblare, serigrafie etc. Brandul EDIFIER este definit de trei concepte: pasiunea pentru sunet, pasiunea pentru design și pasiunea pentru calitate. EDIFIER își propune să devină un lider recunoscut la nivel internațional în furnizarea de soluții audio premium și să ofere cea mai bună experiență audio posibilă.

Cu sistemul de boxe S2000Pro, EDIFIER intră în domeniul producției muzicale. Acest sistem este conceput pentru înregistrarea și mixarea la domiciliu. Pentru maximum de claritate, difuzoarele sistemului S2000Pro oferă, împreună, o putere de 130 watt, folosind un bass de 5.5” cu diafragma din aluminiu și un set de înalte de ultimă tehnologie (planar magnetic), pentru o experiență acustică excelentă.
Aceste boxe au multiple conexiuni, incluzând următoarele intrări: optic, coaxial, aux, balance și Bluetooth. Sistemul este proiectat cu componente de calitate superioară și o construcție robustă, pentru o performanță completă. Sistemul are 4 presetări (EQ): vocal, monitor, clasic și dinamic.
Finisajul complet din lemn la panoul lateral dă un aspect elegant și luxos.
Pentru prima dată, EDIFIER a încorporat tehnologia de sunet de ultimă generație intr-un design clasic, mixând stilul clasic cu sensibilități și progrese moderne.

- Aici ai şi sunet bun si eleganţă...

- Preţul pare rezonabil...
- Cumpără şi nu vei regreta. Mergi pe mâna mea... l-am îndemnat...
- Şi dacă nu sunt mulţumit de ele?
.- Ţi le cumpar eu!!!
- Nu le cumperi tu aşa uşor. În primul rând nu scoţi tu banii din buzunar aşa uşor pentru orice lucru. Şi unde le pui în casă? Nu ai loc nici să arunci un ac.
- Tocmai de aceea spuneam ca daca nu eşti mulţumit ţi le cumpăr.
- Aici m-ai convins...
Cu câteva click-uri comanda era făcută. Şi pot să vă spun că până acum nu mi-a sugerat că ar vrea să mi le vândă...
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Traind visul american... altfel

Asa cum o stim astazi, America nu este o tara cu o istorie veche. Doar pamantul este vechi. Si vechi sunt vestigiile descoperite razlet pe vastele intinderi americane, vestigii ramase ascunse multa vreme, ingropate in izolarea stancilor, inundate de vegetatie sau ingropare de pamantul si praful depus de-a lungul secolelor. Si la fel de vechi pot fi considerate populatiile de amerindieni si inuiti cu obiceiuri si traditii inca nestudiate suficient, ramasi parca intr-o lume a triburilor stravechi, bantuita de spirite.
America, asa cum o stim noi astazi, are o istorie relativ recenta, daca ne raportam la ceea ce stim despre toate civilizatiile ce s-au succedat pe pamant. Totul s-a creat odata cu patrunderea europenilor care au patruns aici, initial cu  dorinta de a cauta o noua cale spre taramurile Orientului de unde veneau pe calea valurita a apelor marilor si oceanelor. Initial s-a crezut ca acea lume fusese (re)gasita, pornind in directia opusa drumurilor pe care se calatorise pana atunci. Dar se descoperise o lume noua care se cerea explorata si cucerita. Si pradata de bogatiile sale.
Nu a durat mult pana cand invazia europenilor (si nu numai!) in continentul nou (re)descoperit a capatat amploare. Toti cautau o viata noua si implinirea unui vis: aur, pamanturi bogate, un nou inceput. Si visul acesta s-a pastrat pana astazi.
Visul american... Poate ca il am si eu... Dar nu ca cel descris mai inainte si cunoscut pana acum. Da! Mi-as dori sa (re)cuceresc America. Dar nu sub forma unor bogatii materiale si a unei vieti mai bune. Asta se poate realiza oriunde in lumea noastra cea mare, primitoare si atotcuprinzatoare. Chiar si in propria tara. Sau mai ales in propria tara. NU!!! Mi-as dori sa (re)cuceresc batrana si mereu noua America cu toata istoria si cultura ei, sa cunosc oameni noi, cu traditii, obiceiuri si mod de viata, sa cunosc mai bine limba si literatura sa si tot ce inseamna cultura, sa stabilesc legaturi de prietenie (si nu numai!!)... Mi-as dori poate sa imi perfectionez abilitatile in domeniul profesiei pe care o practic si sa dobandesc abilitati noi.
Toate acestea pot deveni posibile avand un ajutor trainic din partea Work and Travel Vacante Speciale. Cu programul work and travel se pot imbina toate aceste parti ale visului american, asa cum mi l-as dori: se poate imbina oportunitatea practicarii unui job cu tot ce inseamna aceasta, adica dobandirea de noi abilitati si totodata castigarea de venituri, cu posibilitatea de a calatori si de a face schimburi multiculturale cu noi oameni si noi comunitati.
Un program work and travel pentru studenti este cu atat mai binevenit, mai ales ca de acesta pot beneficia cei ce se afla la inceput de cariera. Din start si-ar putea imbunatati abilitatile profesionale si ar putea capata noi abilitati si, totodata, imbinand utilul cu placutul, calatorind, si-ar putea largi orizontul cultural si ar putea stabili noi legaturi profesionale si nu numai.
Satisfactia va fi garantata la final cand vom putea spune din toata inima: Multumim CND Vacanțe Speciale pentru oportunitatile si sprijinul oferit!
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Tânăr investitor, caut franciză

Dupa-amiaza de toamna tarzie... Totul pare trist si natura parca plange cu lacrimi reci de ploaie. Obosita dupa o zi de servici lunga si destul de grea, zgribulita de frig si umezeala, ma infofolisem cat putusem mai bine in bruma de haine in care apucasem sa ma imbrac de dimineata. Nu prea aveam chef sa stau de vorba cu cineva in acel moment, oricine ar fi fost acel cineva. Si totusi... In fata mea, la oarece distanta, a aparut ca din senin un amic vechi pe care nu-l mai vazusem de ceva ani buni. Ce mai... Ani? Mai bine spus decenii... Sa nu exageram totusi... Cert era ca, desi nu se schimbase prea mult, abia de il recunosteam. Imi ziceam: sa fie el? sau nu e el?
Am ajuns fata in fata, Initial ne-am salutat ca dintr-un reflex, asa cum ai saluta pe cineva din pura obligatie sau dintr-o politete automata. In secunda urmatoare am tresarit amandoi, explodand aproape de bucuria revederii...
- Ce mai faci, prietene? l-am intrebat. Nu ne-am mai vazut de un car de ani. Nici nu stiam ca esti prin orasul acesta.
- Mda..., mormai el morocanos. Nu aveai cum sa ma vezi o vreme pe aici, am lucrat multi ani "afara". Am revenit insa acasa. Nu ca ar fi mai bine aici, dar stii cum e... Imbatranim cu totii si e mai greu sa te adaptezi la conditii care nu ti se potrivesc cat de cat.
- Dar o duceai cat de cat bine. Asa auzisem intr-o vreme. Apoi nu am mai stiut nimic de tine. E drept ca nici eu nu prea mai am timp sa aud de altii...
- Apropo... Bine ca ne-am intalnit totusi. As vrea sa stam putin de vorba. Sa intram putin undeva la caldura. Poate bem o cafea calda sa ne incalzim putin.
  Am traversat strada, am mai facut cativa pasi si am intrat intr-o cafenea micuta, mai mult un chiosc. Macar puteam sta jos cu ceva fierbinte sub nas... Ma refer la cafea.
- Care e problema? l-am intrebat...
- Vroiam sa iti cer o parere. Desi cred ca nici tu nu esti cu mult mai in tema decat mine. Dar doua "capete patrate" ca noi pot uneori sa ajunga la o idee mai buna decat un singur om mai destept ca noi. Stiu totusi ca, desi esti mai retrasa, citesti enorm. Nu doar carti, ca poate nu ai mereu suficient timp sa te tii sa citesti o carte de la cap la coada pe nerasuflate, dar macar citesti presa online. Am observat ca esti adesea activa in mediul online.
- Oarecum asa este, am raspuns. Care este problema?
- Uite care e problema... O vreme am lucrat in strainatate. Am lucrat ani buni, am castigat bani frumosi. Dar nu ma gandeam sa raman definitiv departe de tara si planuiam sa ma intorc acasa si sa raman aici. Stii... E greu de la o varsta sa ai grija si de tine si de familia ramasa acasa. Ii poti lua pe ai tai dupa tine, dar stii cum e... Copiii si sotia se mai adapteaza, desi nu sunt sigur de asta 100%, dar cu parintii si cu rudele mai in varsta e mai greu, nu au cum sa se acomodeze cu o lume total noua, mai ales daca nu au avut nici o tangenta cu mediul acesta niciodata in viata lor. Asa ca singura solutie convenabila pentru mine era sa vin inapoi si sa lucrez aici pana ia retragerea la pensie.
- Continua, spusei eu... Vreau sa stiu unde vreis a ajungi...
- Ei bine, m-am intors aici in oras. Cu toti banii castigati in afara dupa mine... O parte i-am folosit sa pot sa rezolv problemele stringente: amenajarea locuintei, probleme de sanatate, achitarea eventualelor datorii... Restul, de fapt cea mai mare parte a banilor, i-am bagat in banci. Ideea era sa se adune ceva dobanda de pe urma lor. Mi-am gasit si loc de munca. De fapt mai multe slujbe, succesiv, dupa cum se iveau oportunitati. Acum insa devine din ce in ce mai dificil. Pe un loc de munca sigur nu ma mai pot baza asa usor. De fapt un loc de munca gasesti daca vrei cu adevarat sa muncesti; dar la varsta mea e din ce in ce mai dificil sa fac altceva decat pregatirea mea initiala si cea dobandita pe parcurs. Mereu trebuie sa te repliezi. Si de la o varsta te adaptezi mai greu la nou sau, daca te adaptezi aparent usor, o faci fara prea multa placere si interes. Plus ca venitul nu este stralucit si mare parte din el se duce pe transport, inlocuirea hainelor si incaltamintei care se uzeaza excesiv pe drum, pe hrana... Ca sa nu mai vorbim  de timpul consumat pe drumuri. Practic ceea ce iti ramane in buzunar e aproape un venit de subzistenta, daca tinem cont ca tracasarea asta te imbolnaveste si mai dai banii si pe medicamente. Plus ca banii din banca nu mai "fac pui", dobanda e din ce in ce mai mica. Ma ganesc sa ii scot pe toti si sa termin socotelile cu bancile, dar ce sa fac cu banii?
- Ii poti investi intr-o afacere. Te privatizezi si devii propriul tau angajator.
- Mi-ai luat vorba din gura. As incepe o afacere. Dar de ce anume sa ma ocup?
  - Uite care e ideea. Ar fi doua aspecte:
Primo: trebuie sa te hotarasti daca incepi o afacere noua, ideea ta proprie, sau faci ceva ce au mai facut si altii. Adica sa preiei o franciza. Eu as merge pe franciza. Uite care ar fi conditiile si avantajele:

Condițiile pentru ca o afacere să funcționeze în franciză:

• Brand înregistrat și protejat;
• Model de succes testat pe o perioadă suficientă;
• Asistență la transferul de know-how – cum mă înveți la început să fac afacerea la fel de bine ca și tine, deținătorul conceptului;
• Asistență pe parcursul desfășurării activității – pentru dezvoltare de produse și servicii noi, comunicare și marketing, perfecționare de proceduri și mod de lucru.

Ideea este ca la o franciza nu pornesti chiar de la zero. Ai mai multe sanse sa te documentezi, sa te informezi.
Secundo: trebuie sa te hotarasti in ce domeniu vrei sa activesi si sa iti alegi locatia. Ar fi mai multe domenii de activitate:

• Retail: Ixina, Used Products, Amazing Jewelry, Imprinto, Meli Melo, Inglot
• Food & beverage: Patiseria Tineretului, Boco Bistro, Oro Toro, Tucano Coffee
• Servicii: Logiscool, Hitio Gym, Limitless, Jetpoint, LMI (Leadership Management International), 5asec, Hansen Ergonomics Studio, Expense Reduction Analysts, Optiprint, aBeauty Clinique

 - Si care crezi ca ar fi cea mai potrivita?
- Iti propun doua variante care, cred eu, s-ar potrivi oarecum la noi. Ambele ar tine de alimentatia publica. Mi-a venit ideea din doua parti. Una ar fi o amintire din studentie: un local cu profil initial lacto-vedgetarian, dar in care, ulterior se putea consuma si mancare gatita si salata, dar si cafea si produse de cofetarie. Puteam intra acolo la orice ora, de dimineata pana seara, pentru a consuma atat mancare, cat si desert si cafea. A doua sursa de inspiratie ar fi locul unde ne aflam noi acum...
- Suntem aproape de liceul unde am invatat noi... sesiza el
- Ai dreptate. Si mai este un liceu ceva mai incolo, plus o scoala generala. Ba chiar doua... Ca "vad comercial" e numai bun, tinand cont de afluxul de copii si adolescenti ce trec prin zona. Ar fi o idee buna sa deschizi o patiserie aici:

Franciza Patiseria Tineretului a luat nastere din dorinta unui tanar antreprenor de a oferi oamenilor gustul copilariei, acele momente cu gust de neuitat, gustul zilelor in care bunica ne pregatea, grijulie, bucate care mai de care, cu mainile ei firave.
Povestea lui incepe in 2012, cand a deschis prima patiserie, avand in prezent 3 locatii in unele dintre cele mai aglomerate zone ale Bucurestiului. In cadrul locatiilor lucreaza oameni insufletiti de valori simple precum entuziasmul, pasiunea si atentia pentru detaliu, care isi doresc atingerea unui singur scop: “Sa incante clientii cu fiecare produs”.
Franciza Patiseria Tineretului ofera o gama larga de produse si servicii, menite sa satisfaca orice nevoie a clientului:

• Gustari sarate (Merdenea, Dobrogeana, Strudel branza sarata, etc.)
• Gustari dulci (Croissant cacao, Trigon vanilie, Strudel mere etc.)
• Gustari petrecere (Mini pateuri, Saleuri, Paiparmezan)
• Preparate zile sarbatoare (Cozonac, Pasca, Mucenici)
• Covrigi (Susan, Mac, Cascaval, etc.)

Misiunea lui este “Sa ofere momente de rasfat! Momentul Pentru Ceva Bun!”, obiectivul fiind acela de a deveni cea mai puternica retea de patiserii, avand in plan deschiderea de noi locatii, atat proprii cat si francizate.

Obiectivele de dezvoltare ale Francizei Patiseria Tineretului vizeaza deschiderea unor noi locatii în capitala, implementarea de noi produse si servicii menite sa satisfaca nevoile si cerintele clientilor precum si implicarea mult mai activa in proiecte de responsabilitate sociala sau educationale.

 - Stii ca e o idee buna? O patiserie ar fi pe gustul copiilor. Si nu numai... Si cei maturi isi pot lua o gustare in timpul pauzelor.
- Sa iti mai dau o idee. La o gustare merge si o cafea buna, nu-i asa?
- Evident!
- Deci o a doua idee ar fi o cafenea:

Tucano Coffee a fost creata din dragoste, cu scopul de a face viata mai interesanta, cu zile colorate in culori aprinse si arome bogate, cu weekend-uri intense si de neuitat. E un spatiu unde fiecare isi poate gasi un refugiu in compania unei carti si sa simta caldura celor din jur, sau, dimpotriva, sa-si petreaca timpul vesel si interesant impreuna cu prietenii. E cafeneaua in inima careia domneste dragostea pentru cafeaua de inalta calitate, proaspat prajita si aromata, pentru tarile exotice cultivatoare de cafea, pentru traditiile si cultura lor bogata.

mai mult decat o simpla cafeanea

Tucano Coffee reprezinta o retea internationala de franciza de cafenele, care promoveaza in lumea intreaga filosofia sa: Love.Peace.Coffee: Dragostea (Love) ca sentiment, pacea (Peace) ca stare si cafeaua (Coffee) in calitate de bautura preferata.

Love – reprezinta dragostea si respectul pentru oaspetii coffee shop-ului, discutiile interesante, schimbul de experienta, prietenia si intelegerea.
Peace – se refera la ambianta calda, placuta, unica, care permite oricui sa-si petreaca timpul citind o carte preferata, sa lucreze pe laptop sau sa se vada cu prietenii. Tucano Coffee este, in acelasi timp, un spatiu creativ perfect pentru realizarea ideilor, locul unde se desfasoara multiple seminarii, ateliere, proiectii de filme, expozitii si festivaluri de muzica.
Coffee – in inima Tucano Coffee traieste dragostea pentru cafeaua gustoasa si de inalta calitate, proaspat prajita si aromata, pentru tarile exotice in care se cultiva cafeaua, pentru cultura bogata si traditiile acestor tari.

transmite mai departe filosofia tucano coffee

Daca esti antreprenor si totodata un iubitor de cafea, care doreste sa urmeze un model de business de succes si se regaseste in filosofia acestui concept, Tucano Coffee este ceea ce cauti. Numarul iubitorilor de cafea este unul foarte mare, insa nu orice cafenea reuseste sa satisfaca placerea clientilor sai de a savura o cafea buna, de calitate, intr-o ambianta si companie placuta.
Prin asta se diferentiaza Tucano Coffe, reusind sa creeze arta din savurarea unei cafele, transmitand o filosofie plina de insemnatate tuturor celor care le calca pragul.

 - Deci as putea sa preiau macar una din aceste francize. Daca nu chiar pe amandoua.
- Evident. O cafenea s-ar potrivi in zonele in care exista fie scoli, desi nu e locatia ideala, dar mai ales unde exista institutii, firme de birouri... Unde exista oameni maturi dispusi sa aiba oricand o pauza de cafea si de revigorare.
Ne-am despartit curand. Iar amicul meu a plecat multumit si increzator in ceea ce ii putea oferi viitorul.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Lumea din si de dincolo de carti - un multivers dintre realitate si imaginatie

  Probabil ca m-am nascut sub o zodie speciala: zodia cartilor. Nu numai ca am invatat sa citesc de la o varsta extrem de frageda (nu aveam nici macar cinci ani), dar odata ce am reusit sa patrund in universul magic al cartilor nu am reusit sa ma desprind de el nici macar in ziua de astazi. Si probabil ca voi ramane captiva literelor toata viata mea.
Discutand cu cineva total necunoscut mie pana atunci pe messengerul unui site de nisa, specializat in carti si literatura, venise vorba despre stilul meu de a citi. "Aveti o viziune cinematografica in stilul dumneavoastra de a citi", mi-a spus gazda acelei discutii. Si oarecum avea dreptate. Si iata care este ideea si cum de s-a ajuns la o asemenea concluzie...
De regula citesc mai usor si cu mai multa placere cand am o atmosfera adecvata. Adica liniste in jurul meu, o lumina discreta si odihnitoare, o muzica in surdina... Si sa am siguranta ca nu sunt intrerupta prea curand din citit. Odata ce patrund in universul cartii, e ca si cum cuvintele se transforma in imagine, iar cartea devine un film in care imaginile se deruleaza sub propriii-mi ochi, sunetele capata substanta, iar personajele se misca in jurul meu ca dupa un scenariu dictat de actiunea cartii si sub bagheta regizorala a autorului. Totul pare atat de real incat parca, rand pe rand, eu insami as intra in pielea fiecarui personaj, miscandu-ma ca el, vorbind ca el, gandind ca el.
  Uneori, citind o carte, mi se intampla sa vreau sa ma identific cu personajul principal. Sau cu unul dintre personaje, oricare ar fi acesta. Dar personajul principal prezinta, pentru mine, un potential mai mare de a incerca sa ma identific cu el, cu atat mai mult cu cat respectivul personaj este eroul principal al mai multor carti. Si ma ajuta cu atat mai mult aceasta transpunere in pielea personajului cu cat respectiva carte sau respectiva serie de carti s-a(u) ecranizat in una sau mai multe versiuni si am reusit sa vad mai toate aceste filme o data sau de mai multe ori. Astfel cartea si filmul se contopesc intr-o singura serie de imagini, iar trairea este mai intensa.
Mi-ar fi placut, de pilda, sa ma identific cu Robert Langdon, eroul creat de Dan Brown. Poate ca vi-l amintiti pe profesorul de simbolistica din "Ingeri si demoni", "Codul lui Da Vinci" si "Simbolul pierdut". De ce mi-ar fi placut sa ma transpun in "pielea" lui? Poate pentru ca ma fascineaza si pe mine domeniul studiat de acesta. Mi-ar fi placut sa studiez mai mult istoria, simbolistica, ezoterismul. E ca si cum as fi patruns intr-un domeniu aflat la intrepatrunderea dintre stiinta si fictiune, un domeniu extrem de complex, care are un potential extrem de ofertant pentru studiul teoretic si aplicatiilor practice.
  Mi-ar fi placut totodata sa mi-l inchipui nu doar scriind carti ci si studiind foarte mult, citind foarte multe carti de-ale confratilor specialisti in acest domeniu.

  Nu stiu daca a citit cartea "Stirpea Sfantului Graal" de Laurence Gardner. Dar aceasta carte poate ca i-ar fi fost de ajutor in descifrarea misteriosului cod al lui Da Vinci. La fel de mare ajutor i-ar fi fost si cartea "Rosslyn si Graalul", scrisa de Mark Oxbrow si Ian Robertson. Iar cartea "Testamentul Magdalenei" a aceluiasi Laurence Gardner ar fi completat de minune seria cartilor dupa care s-ar fi putut documenta celebrul profesor in descifrarea misteriosului cod al lui Da Vinci.
Probabil ca ar fi citit si numeroase alte carti de simbolistica. Sau carti de ezoterism sau istoria diverselor societati secrete. Si le-ar fi citit, chiar studiat in profunzime, pur si simplu din placerea de a cunoaste modul de gandire si organizare nu doar a mintii umane ci si a diferitelor organizatii si societati umane, a modului lor de a se exprima si a-si impartasi cunoasterea si credintele proprii, faurite in timp si de-a lungul generatiilor si transmise spre noi sub o forma ce pare a apartine de domeniul legendelor.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Spirit practic in cochetarie...

Nu pot spune ca sunt o persoana supercocheta, dar prefer sa am grija cum ma imbrac: haine adecvate vremii de afara si contextului, potrivite intre ele ca si stil, material si culoare... Pe de alta parte sunt varii motive pentru care nu imi permit intotdeauna sa imi achizitionez in orice clipa cantitati mari de articole de vestimentatie si accesorii. Fie pentru simplul fapt ca nu am suficient spatiu acasa pentru pastrarea lor... Plus ca sunt destul de greu de imbracat/incaltat: sunt miniona, dar departe de a fi supla, asa ca probabilitatea de a gasi haine scurte si mai largi este destul de redusa. Plus ca traiesc pe picior mic, asa ca este un efort sa gasesc incaltaminte cu model pentru adulti dar de dimensiuni aproape cat pentru un copil mai mare.
Uneori as vrea sa gasesc un brand sau mai multe de unde sa gasesc si sa achizitionez tot ce mi s-ar potrivi si de ce as avea nevoie in acel moment. Atunci as putea spune: "Va apartin. Sunt fanul vostru. Sunt membru al oricarei comunitati de tipul #WeAreTheAnswear"...

 Sunt momente cand totusi ramai in pana cu imbracamintea sau incaltamintea. Se poate desprinde talpa pantofului sau vreo cusatura si risti sa ramai descult. Sau cedeaza un nasture, un fermoar sau o cusatura de la haina si risti sa ajungi acasa, in cel mai bun caz, dezbracat partial.
Am patit-o intr-o zi la servici. Era toamna, inca era relativ cald afara, asa ca nu aveam pe mine decat o fusta, o bluza si o jacheta mai scurta. Adica cat sa imi acopere doar fundul. Din nefericire, fusta in care ma imbracasem era una ceva mai veche si imi ramasese putin cam stramta. Putin mai mult... In fine... De asezat pe scaun... am reusit sa ma asez. Dar stateam intr-o pozitie putin cam nefireasca, caci fusta ma strangea cam tare; am tinut picioarele cat se poate de apropiate, practic lipite, asa ca stateam asezata in siguranta atata timp cat nu ma miscam aproape deloc. Dar am facut imprudenta sa ma ridic in picioare. Si cusatura mai veche si cu ata probabil subrezita, a cedat. Am auzit un parait scurt: fusta se rupsese de la cusatura. E adevarat ca miscarile mi se facusera putintel mai lejere in partea de jos, dar m-am gandit ca, rupandu-se cusatura, incepea sa se vada de sub fusta mai mult decat trebuia. Inca 2-3 miscari imprudente si cusatura din spatele fustei a cedat cu totul pana la fermoar. Practic eram goala la spate. "Asta e. Dar cum ajung acasa in halul asta?", asta a fost tot ce aveam in minte. "Esti cu masina?", mi-am intrebat colega. "Da! Te duc eu acasa, stii doar"... Atunci am gasit solutia de compromis. "Mi-a cedat fusta. Noroc ca esti cu masina, ca nu pot merge asa pe strada. Cred ca ies cu halatul pe mine, sa imi acopere ruptura macar pentru cativa metri de drum"...
Si asa am facut. Ruptura fustei a fost mascata de un halat pus pe deasupra. Solutia era rezonabila. Probabil ca daca nu era halatul, un defect aparut la imbracaminte in mod accidental ar fi putut fi mascat cu orice altceva folosit in mod inteligent ca accesoriu: o esarfa, o flanea legata in jurul taliei... Pentru cativa metri puteam sa trec neobservata pana la locul unde m-as fi putut schimba.
Si uite-asa se poate rezolva un necaz accidental...
Articol scris pentru SuperBlog 2017