&&&

 S-a întâmplat în 6 septembrie1456: La această dată, avea loc încheierea unui tratat între Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, și negustorii din Braşov şi Ţara Bârsei. Prin acest act se stabilea ca, în cazul în care ar fi nevoit să-şi părăsească ţara din cauza năvălirii turcilor, sau a altor duşmani, să fie primit de braşoveni. În schimb, se angaja să le dea negustorilor ajutorul împotriva turcilor. La 6 septembrie 1456, în primul act cunoscut de la el din această domnie, Vlad confirmă din Târgovişte înnoirea legământului de credinţă faţă de regele Ungariei (îşi „închină capul şi capetele tuturor alor săi în sânul şi sub ocrotirea regelui”). Totodată, dă asigurări braşovenilor pentru libertatea comerţului în Ţara Românească, făgăduind cetăţii de peste munţi şi Ţării Bârsei că le va apăra din toate puterile de turci şi de oricare primejdie.

Faptul că insista să aibă în schimb, „de teama turcilor” („prae timore Turcorum”), garanţii de azil în Transilvania, pare să ateste indirect că până la această dată nu fusese recunoscut de sultan. Solul de peste Dunăre nu va întârzia însă. Astfel că, la 10 septembrie, Vlad îi anunţa pe braşoveni că „acum” el a venit şi că „sarcini mari, aproape cu neputinţă de purtat, vor să le puie turcii pe umerii noştri şi să ne îngreuie.” Desigur, era vorba de condiţiile pe care sultanul le avea în vedere pentru ca noul domn să fie recunoscut de Poartă. Printre acestea, se afla şi înlesnirea accesului, prin Ţara Românească, al oştilor turceşti în Transilvania: „ei caută să iasă şi să prade la voi prin ţara noastră.” Dar Vlad, „voind, cum am spus şi v-am jurat, să fiu frate credincios şi prieten al vostru,” l-a reţinut pe solul turcilor şi a cerut „fără zăbavă” Braşovului să-i fie trimişi „200 ori 100 ori 50 de oameni aleşi” (războinici), pentru ca, prin această demonstraţie - „le vom spune că vin şi mai mulţi” turcii să devină „mai moi,” adică să-şi reducă pretenţiile.

Reuşita loviturii din Moldova, înscăunarea lui Ştefan, l-a îndemnat pe Vlad să treacă rapid la acţiune într-o altă direcţie, aceea a Transilvaniei. Încă din 14 martie 1457, într-o epistolă pomenită şi mai înainte, el dădea, de fapt, un avertisment Sibiului, în legătură cu un pretendent, identificat îndeobşte cu viitorul domn Vlad Călugărul (1482-1495), un frate vitreg al lui Ţepeş, care „se numea fiu de voievod  şi se adăpostea în Amlaş, fosta posesiune a domnilor Ţării Româneşti. Din document reiese că Vlad Ţepeş încheiase şi cu Sibiul şi ţinutul său, la fel precum cu Braşovul şi Ţara Bârsei, o înţelegere, un tratat, încă de la începutul domniei sale. Saşii sibieni l-au încălcat, prin îngăduirea pretendentului amintit în Amlaş, lângă hotarul Ţării Româneşti. Ba mai mult, acesta din urmă, arogându-şi drepturi de voievod, concedase „pe veci” unor mari negustori din Sibiu, Petermann şi Petru Gereb de Roşia, cu siguranţă principalii săi susţinători, venitul însemnatelor vămi de la Rucăr şi Brăila. Puternica cetate transilvăneană nu a ţinut seama de avertismentul dat în 14 martie 1457, astfel că oastea domnului Ţării Româneşti a pătruns prin pasul Turnu Roşu în sudul Transilvaniei, înaintând pe cursul inferior al Hârtibaciului - unde se aflau moşiile şi reşedinţele lui Petru Gereb (Greavul) şi Petermann – atacând şi incendiind satele Caşolţ, Hosman şi Satul Nou (Nou sau Noul Român). Astfel au început conflictele lui Vlad Tepeș cu ambele orașe, Brașovul și Sibiul.

După ce Ţepeş a  acordat  târgurilor Câmpulung, Târgovişte şi Târgşor, dreptul de „scală,” nu mai putea fi vorba de nici o preponderenţă comercială a Braşovului şi Sibiului la sud de Carpaţi. Neguţătorii munteni preluau sarcina plasării mărfurilor provenite din Transilvania în întreaga Ţară Românească, precum şi aceea de mijlocitori în comerţul Transilvaniei cu Peninsula Balcanică. Practic, neguţătorilor saşi nu le mai rămânea decât posibilitatea unui comerţ „en gros,” în locurile dinainte fixate de domnie, fapt care era de natură să le scadă sensibil veniturile. Se „clădise” prima premisă a „numirii” sale ca „vampir” în cronicile nemțești de prin vestul Europei, Vlad fiind cel care sugea sângele poporului, adică le lua de la gură banii negustorilor sași!

În acelaşi sens, funcţionarea unor „iarmaroace,” în care neguţătorii saşi erau siliţi să-şi desfacă mărfurile, apare clar reflectată într-o variantă germană a aceloraşi povestiri despre Dracula voievod. Ni se înfăţişează astfel o anecdotă, potrivit căreia, aceştia s-au plâns domnului că nu-şi pot vinde mărfurile, iar el ar fi luat hotărârea să le cumpere tot stocul. Însă neguţătorii nu s-au mulţumit cu respectiva afacere, ci s-au întors repede acasă încercând să aducă alte mărfuri înainte ca târgul să se închidă. Atunci Vlad i-ar fi acuzat că sunt răi şi tâlhari, că, deşi se plâng că nu pot vinde nimic, îndată ce au vândut ceva, aduc alte mărfuri pe piaţă. Urmarea: „Şi i-a tras pe toţi în ţeapă!” Avem de-a face în mod evident cu un ecou al măsurilor comerciale restrictive luate de Ţepeş...

Surse:

Stefan Andreescu, Vlad Tepes, intre legenda si adevar istoric 

http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/A/StefanAndreescu-Vlad_Tepes.pdf

https://istpedia.blogspot.com/2013/12/conflictele-lui-vlad-tepes-cu-sibiul-si.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/domnitorul-vlad-tepes-subiect-al-manipularii-de-peste-500-de-ani?fb_comment_id=1368385426553765_2055086891216945

https://www.academia.edu/5505232/Stiri_politica_si_razboi_in_corespondenta_domnil or_munteni