&&&

 Camille Claudel – flacăra pe care istoria a redescoperit-o

S-a născut la 8 decembrie 1864 și a murit la 19 octombrie 1943, iar între aceste două date se află nu doar povestea unei existențe tragice, ci viața uneia dintre cele mai remarcabile sculptorițe ale epocii sale, o femeie care a trebuit să lupte pentru dreptul de a crea într-o lume artistică dominată aproape în întregime de bărbați și care, după decenii de uitare, avea să fie recunoscută în sfârșit pentru propria ei operă. 

Camille Claudel a început să modeleze lutul încă din tinerețe, iar talentul ei a fost remarcat de sculptorul Alfred Boucher, care i-a devenit profesor; în 1881, familia s-a mutat la Paris, unde Camille a studiat la Académie Colarossi, una dintre puținele instituții care acceptau femei, iar după plecarea lui Boucher în Italia, acesta l-a rugat pe Auguste Rodin să o îndrume. 

Întâlnirea cu Rodin avea să-i schimbe viața pentru totdeauna, pentru că între cei doi s-a născut atât o colaborare artistică intensă, cât și o relație sentimentală complicată, iar timp de aproximativ zece ani au împărțit idei, modele, ateliere și influențe, însă Camille nu a fost niciodată doar eleva sau muza lui Rodin, așa cum avea să fie prezentată multă vreme, ci o artistă cu un limbaj propriu, capabilă să creeze lucrări de o forță și o sensibilitate extraordinare. 

După despărțirea lor, comparația permanentă cu Rodin a devenit pentru ea o povară, iar Camille a încercat tot mai mult să se desprindă artistic de influența lui, să-și găsească propria direcție și propria recunoaștere, însă dificultățile financiare, izolarea și deteriorarea stării sale psihice au devenit tot mai grave, până când a început să creadă că este persecutată de ceea ce numea „banda lui Rodin” și chiar să distrugă unele dintre propriile sculpturi. 

Aici, însă, povestea este adesea simplificată în mod nedrept: Camille nu a fost internată doar pentru că era „prea liberă” sau „prea incomodă”, așa cum se spune uneori. Documentele păstrate arată că medicul Michaux a constatat o psihoză delirantă și a redactat certificatul de internare, iar la 10 martie 1913, la câteva zile după moartea tatălui ei, Camille a fost internată la Ville-Évrard printr-o procedură solicitată de mama sa; instituția Musée Camille Claudel subliniază astăzi că reducerea întregii situații la ideea că fratele ei, Paul, ar fi închis-o din răutate este o interpretare prea simplă a unei tragedii familiale și medicale mult mai complexe. 

În 1914 a fost transferată la azilul Montdevergues, lângă Avignon, iar acolo avea să rămână până la sfârșitul vieții, fără să mai sculpteze, departe de atelierul în care mâinile ei dăduseră cândva formă marmurei și bronzului; mama și sora ei nu au vizitat-o niciodată, în timp ce Paul Claudel a venit să o vadă de aproximativ douăsprezece ori, ultima vizită având loc la 21 septembrie 1943, cu mai puțin de o lună înainte de moartea ei. 

Camille a murit la 19 octombrie 1943, la 78 de ani, în singurătatea și lipsurile instituției în care își petrecuse ultimele trei decenii, iar după o înmormântare într-un mormânt provizoriu din cimitirul Montfavet, rămășițele sale au fost transferate, zece ani mai târziu, într-o groapă comună. 

Pentru mult timp, numele ei a rămas prins de cel al lui Auguste Rodin, de parcă opera ei ar fi avut nevoie de el pentru a exista, însă istoria a început încet să repare această nedreptate, iar din anii 1980 interesul pentru creația sa a crescut constant, până când, în martie 2017, la Nogent-sur-Seine s-a deschis Musée Camille Claudel, instituție dedicată artistei și care păstrează astăzi cea mai bogată colecție publică a lucrărilor sale. 

Camille Claudel nu mai este astăzi doar femeia care l-a iubit pe Rodin și nici artista care și-a petrecut treizeci de ani într-un azil, ci creatoarea unor sculpturi care au supraviețuit iubirii, bolii, izolării și uitării, iar poate că cea mai mare revanșă a ei este tocmai aceasta: lumea care a uitat-o atât de mult timp este acum obligată să-i rostească numele fără să-l mai așeze în umbra altcuiva.

Credeți că istoria ar fi fost diferită pentru Camille Claudel dacă s-ar fi născut într-o epocă în care o femeie artist putea fi judecată în primul rând după propria ei operă?

#CamilleClaudel #IstoriaArtei #Sculptură #FemeiCareAuSchimbatIstoria #Artă #PoveștiAdevărate #AugusteRodin #DestineTragice #Feme iRemarcabile