&&&

 S-a întâmplat în 16 iunie 1884: La această dată, s-a născut Nicolae Dăscălescu, general român. Astăzi, vă propun să ne amintim, în câteva rânduri, despre acest mare  comandant român, din ce în ce mai uitat atât în mediul militar, dar, mai ales în  rândul „marelui public”... 

Nicolae Dăscălescu (născut la data de 16/28 iunie 1884, la Căciulești, Girov, în județul Neamț și trecut la cele veșnice la 26 septembrie 1969, în Piatra Neamț) a fost un mare și „adevărat” general român, care s-a distins în luptele din timpul celui de-al doilea război mondial atât pe Frontul de Est (în perioada iunie 1941 - februarie 1943), cât și pe Frontul de Vest (în perioada august 1944 - mai 1945). A fost comandant al Armatei a 4-a română (în perioada 11 ianuarie - 19 februarie 1945 și 3 martie - 1 iunie 1945), cu care a participat la campania antihitleristă. Făcând parte din  elita militară românească, sovieticii, prin comuniștii „autohtoni” și slugile lor, au decis că trebuie „redus la tăcere” și l-au incriminat pentru vini imaginare. Judecat și achitat în anul 1945 pentru presupuse crime de război, a fost mai apoi arestat în anul 1951 pentru „sabotaj agricol” și, după achitare, a fost ținut abuziv în închisoare timp de patru ani sub aceeași acuzație de crime de război, fără a mai fi fost judecat...Monștrii care trebuiau să „niveleze” conștiința publică românească lucrau „din greu”! Cine nu știe despre ce vorbesc/scriu aici, este rugat/rugată să viziteze Memorialul Sighet și se va lămuri despre perioada „comunizării” României, despre durere, moarte, nedreptate, crime și destine distruse...

Cum aminteam anterior, Nicolae Dăscălescu s-a născut la data de 16/28 iunie 1884 în județul Neamț, în familia țăranilor Ioniță și Ecaterina Dăscălescu, care au avut nouă copii, dintre care doar patru au ajuns la vârsta majoratului. Erau vremuri grele, în care era o „loterie” dacă-ți trăiau copii sau nu, mortalitatea infantilă fiind ceva normal în acele timpuri. De prin acele vremuri (și de mai înainte, desigur) ni s-a păstrat acea urare făcută altora care aveau sau au un nou-născut în familie „Să vă trăiască!” Nicolae era cel mai mic băiat al familiei și, la vârsta școlară, a urmat studiile primare la școala din satul Gura Văii, iar apoi a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, după care, cu un efort financiar considerabil al familiei sale, a reușit să se înscrie în anul 1906 la Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină din București, școală pe care a absolvit-o în vara anului 1908, clasându-se al treilea dintr-o promoție de 30 de elevi-ofițeri.

Nicolae Dăscălescu a fost avansat la data de 1/14 iulie 1908 la gradul de sublocotenent și a fost repartizat pe funcția de comandant de pluton în Regimentul 8 Artilerie din Roman (unde a activat în perioada1908-1909). Ulterior, a urmat cursurile Școlii de Aplicație între 30 septembrie 1909 și 1 iulie 1911, după absolvirea căreia a revenit pe postul de comandant de pluton în Regimentul 8 Artilerie și la 30 iulie/12 august 1911 (după alte surse la 1 octombrie 1911) a fost avansat la gradul de locotenent. A participat mai apoi la luptele din timpul celui de-al doilea război balcanic în vara anului 1913, comandând o baterie a Regimentului 8 Artilerie pe frontul din Bulgaria. Mai apoi, la data de 1 aprilie 1916, a fost avansat la gradul de căpitan înainte de termen și a fost transferat în Regimentul 4 Artilerie din Bacău.

Războiul își făcea simțită prezența în Europa, iar la intrarea României în primul război mondial, în 1916, căpitanul Nicolae Dăscălescu a participat cu Regimentul 4 Artilerie din Divizia 7 Infanterie la luptele dure din sectorul nordic al ofensivei românești din Transilvania, remarcându-se în luptele din zona Miercurea Ciuc (1916) și fiind decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade precum și cu „Virtutea Militară”, în grad de Cavaler. Izvoarele istorice stau mărturie faptului că bateria căpitanului Nicolae Dăscălescu a fost întrebuințată în luptele de pe frontul din Moldova și ca baterie de artilerie antiaeriană în zona Pralea, doborând un avion inamic la data de 9/22 mai 1917,  dar a susținut ca baterie de artilerie terestră (rolul său de bază) unitățile românești, în speţă Corpul Vânătorilor de Munte, care au participat în vara anului 1917 la luptele de la Coșna și Cireșoaia, atunci când vânătorii de munte români au dat măsura priceperii dar și a eroismului lor! În același an, 1917, Dăscălescu a fost decorat cu Ordinul militar rusesc „Sfânta Ana”. În vâltoarea războiului, a preluat, la data de 1 septembrie 1917, comanda unui divizion de artilerie și a fost avansat la gradul de maior. La finalul războiului, în decembrie 1918, a fost decorat cu Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele „Ardeal”, „Carpați”, „București” și „Tg. Ocna”.  „Colecționase” până atunci ordine și medalii care au dat măsura priceperrii și vitejiei sale pe câmpul de luptă! Dar, pentru el și alți ostași români, războiul nu se încheiase, așa că a luat parte, împreună cu divizionul său, care făcea parte tot din Divizia 7 Infanterie, la campania din Ungaria din primăvara și vara anului 1919, ajungând până la Tisa, unde a luptat cu mare pricepere la forțarea Tisei, și la înaintarea victorioasă până la Budapesta. Ca urmare a meritelor sale militare din această campanie din timpul războiului româno-ungar, el a fost decorat în septembrie 1919 cu Ordinul „Coroana României” cu spade și panglică și cu „Virtutea Militară”, în grad de Ofițer. Frumoasă „colecție” de ordine și medalii! După război, Nicolae Dăscălescu a fost numit șef de stat major al Diviziei 14 Infanterie (la data de 27 ianuarie 1920) și apoi ca șef Birou Studii în cadrul Ministerului de Război ( la data de 1 iunie 1920). Ulterior, a urmat cursurile Școlii Superioare de Război din București ( în perioada 1 noiembrie 1921 - 1 august 1923), fiind avansat în această perioadă la gradul de locotenent-colonel (la data de 23 mai 1923) și clasându-se la absolvirea școlii al doilea dintr-o promoție de 30 de ofițeri- cursanți. A urcat apoi treptele ierarhiei militare, îndeplinind, pe rând, funcțiile de șef de stat major al Diviziei 1 Aeriene (în perioada 1925-1931), șef de stat major al Inspectoratului General al Aeronauticii (în perioada octombrie 1931 – octombrie 1932) și comandant al Regimentului 1 Artilerie Antiaeriană de la Ghencea-București (în perioada octombrie 1932 - octombrie 1933).A fost avansat, în această perioadă, la gradul de colonel ( la data de 1 octombrie 1929) și a fost decorat la data de 20 iunie 1933 cu „Medalia Aeronautică” clasa a III-a.

După ce a servit cu pricepere în Forțele Aeronautice, a părăsit această categorie de forțe în anul 1933, îndeplinind, pe rând, funcțiile de șef de stat major al Corpului 3 Armată (între anii 1933-1936) și comandant al Brigăzii 12 Artilerie (în perioada1936-1937). A fost avansat la gradul de general de brigadă la data de 1 aprilie 1937 (cu vechime în grad pentru a putea fi avansat de la 1 octombrie 1935) și numit la 1 octombrie 1937 pe funcția de secretar general al Ministerului de Război (păstrând, totodată, și comanda Brigăzii 12 Artilerie până la data de 15 decembrie 1937). În anul1938, a preluat comanda Brigăzii 1 Artilerie Antiaeriană, iar un an mai târziu, la 8 septembrie 1939, a devenit comandant al Diviziei 25 Infanterie de la Buzău, care s-a deplasat în toamna anului 1939, ca urmare a începerii celui de-al doilea război mondial, în nordul Moldovei. Geeralul de brigadă Nicolae Dăscălescu a fost avansat la data de 8 iunie 1940 la gradul de general de divizie și numit în 14 iunie 1940 la comanda Diviziei 20 Infanterie, aflată în garnizoanele de dislocare la pace în Transilvania.

Intrarea României în cel de-al doilea război mondial la data de 22 iunie 1941 l-a găsit la comanda Diviziei 20 Infanterie, mare unitate cu care a participat la operațiile militare pentru eliberarea Basarabiei și apoi, în perioada august - octombrie 1941, în cadul operației denumite generic „Bătălia de la Odesa”. A fost decorat la mijlocul lunii iulie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cl. a III-a, de către mareșalul Ion Antonescu (care, potrivit unor surse, și-ar fi scos propria decorație de pe piept și i-ar fi dat-o generalului Dăscălescu), decorare oficializată printr-un decret regal din data de 22 septembrie 1941. La 8 noiembrie 1941, după transferarea generalului Nicolae Macici la comanda Armatei 1, generalul Nicolae Dăscălescu a fost numit în funcția de comandant al Corpului 2 Armată, fiind avansat la data de 18 iulie 1942 la gradul de general de corp de armată. A comandat Corpul 2 Armată în toamna anului 1942 în celebra și nefasta Bătălie de la Stalingrad. După înfrângerea armatelor germano-române la Stalingrad, Corpul 2 Armată a revenit în România, primind misiunea de a apăra litoralul românesc al Mării Negre.

După arestarea mareșalului Antonescu la data de 23 august 1944 și întoarcerea armelor împotriva Germaniei, generalul Nicolae Dăscălescu a condus operațiile militare ale Corpului 2 Armată împotriva trupelor germane din Dobrogea în perioada 24-30 august 1944. Marea unitate comandată de el a fost apoi atașată Armatei a 4-a, armată comandată de generalul Gheorghe Avramescu, și trimisă pe frontul din Transilvania, unde a purtat lupte grele pe Valea Mureșului și, ulterior, pe valea Someșului Mic, cauzând pierderi grele inamicului germano-maghiar și luând un număr de 10.500 de prizonieri germani. Diviziile componente ale Corpului 2 Armată au luat parte la data de 25 octombrie 1944 la eliberarea orașelor Satu Mare și Carei, ultimele localități românești aflată sub ocupație maghiară. Unitățile aflate sub comanda generalului Dăscălescu au trecut apoi pe teritoriul Ungariei în urmărirea inamicilor, reușind să traverseze râul Tisa (unde mai fusese în prima conflagrație mondială) la mijlocul lunii noiembrie 1944, apoi au înaintat în nordul Ungariei până la granița cu Cehoslovacia, pe care au atins-o la data de 17 decembrie 1944.

Ca urmare a rechemării în România a generalului Gheorghe Avramescu în 11 ianuarie 1945, generalul Nicolae Dăscălescu a preluat comanda Armatei a 4-a, funcție pe care a deținut-o până la data de 19 februarie 1945, atunci când generalul Gheorghe Avramescu a revenit la comandă. În această perioadă, unitățile Armatei a 4-a au obținut victorii importante în luptele din Munții Tatra. Mai apoi, la data de 3 martie 1945, după moartea în condiții încă neelucidate (și, cel mai probabil, din pricini sovietice) a generalului Avramescu, Nicolae Dăscălescu a primit comanda Armatei a 4-a pe care a deținut-o până la 1 iunie 1945, după sfârșitul războiului. Luptele pentru eliberarea orașelor Banská Bystrica (25 martie 1945) și Kremnica au fost deosebit de grele, iar generalul Nicolae Dăscălescu a fost rănit de o schijă de bombă de aruncător, dar a refuzat să părăsească comanda de pe câmpul de luptă. Meritele sale în calitate de comandant al Armatei a 4-a Române au fost recunoscute prin citarea de două ori pe ordinele de zi ale Comandamentului Suprem Sovietic. În ordinul de zi al ministrului de război din data de 3 aprilie 1945, a fost elogiată dârzenia comandantului militar român: „Marele exemplu a fost dat de însuși comandantul armatei, generalul de corp de armată Dăscălescu Nicolae, care, deși rănit în luptele pentru eliberarea orașului, a rămas mai departe în fruntea trupelor sale”. Fiind un comandant apropiat de soldați, vizitându-i zilnic pe răniți, generalul Nicolae Dăscălescu a considerat că meritul pentru victorii revine militarilor anonimi din linia întâi, după cum reiese dintr-un îndemn al său publicat de corespondentul de război al ziarului Scânteia în luna aprilie a anului1945: „Scrieți în ziarul dumneavoastră că nu generalul Dăscălescu are meritul victoriilor repurtate, ci soldații care stau luni de zile în ger, zăpadă, vânturi și ploi Eu nu vreau nici să se pomenească de mine. Sunt fericit când vorbiți și scrieți de ei, când țara recunoaște și apreciază lupta și sacrificiile soldatului. Lor li se cuvine totul”.

Generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu a fost trecut din oficiu în rezervă pentru limită de vârstă de la data de 29 iunie 1945, prin decizia ministerială nr.1.659 din data de 22 septembrie 1944. A fost trecut apoi în retragere la data de 29 iulie 1945. Cum aminteam anterior, a fost decorat în decursul carierei sale militare cu numeroase ordine și medalii, printre care: ordinele românești „Mihai Viteazul”, cl. a III-a cu spade, „Steaua României”, clasele a IV-a și a III-a cu spade (21 februarie 1945), „Coroana României”, clasele a V-a, a IV-a și a III-a cu spade, ordinul cehoslovac „Crucea de Război cehoslovacă” etc.

Și a urmat calvarul bolșevic! La data de 9 septembrie 1945, a fost arestat și judecat pentru presupuse crime de război, dar a fost achitat definitiv. Ulterior, s-a stabilit în satul natal Căciulești, ocupându-se cu agricultura pe lotul de pământ de cinci hectare pe care l-a primit de la stat ca urmare a decorării sale cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Prin hotărârea Comisiei județene de revizuire a pensionarilor publici de pe lângă Tribunalul Ilfov – Sectorul 1 Galben din 1 decembrie 1948, i s-a suspendat dreptul la pensie, considerându-se că avea o atitudine ostilă regimului. Mai apoi, fiind considerat „chiabur” pentru că avea în proprietate acel lot de pământ, i-au fost impuse cote agricole ridicol de mari pe care nu a putut să le plătească din moment ce i se sistase pensia și-i fuseseră naționalizate cele trei case cu câte două camere pe care le avea în Piatra Neamț. Astfel, în anul1951, a fost arestat și trimis în judecată pentru „sabotaj agricol”, însă a fost achitat de Tribunalul raional Piatra Neamț care a constatat că i s-au impus cote prea mari. Ulterior, în 21 noiembrie 1951, a fost, din nou, arestat și închis la Jilava sub acuzația că ar fi săvârșit crime de război, deși fusese judecat și achitat definitiv în 1946. Dar cuvântul „definitiv” avea alte conotații pentru justiția noastră mioritică și bolșevizată! A fost ținut în arest timp de patru ani, fără a fi fost , fiind eliberat pe data de 5 octombrie 1955 prin decretul nr. 421/1955 cu privire la grațieri și amnistieri, care a abrogat legea nr.291/1947 prin care erau condamnate faptele de care el era acuzat. Mai mult, cercetările efectuate în octombrie 1955 au stabilit că nu a desfășurat o activitate ostilă regimului comunist așa că i s-a restabilit dreptul la o pensie lunară în „măreața” valoare de 631 lei. Asta, după ce luptase pentru țara sa în două războaie mondiale! Mai apoi, unele surse afirmă că această sumă a fost crescută până undeva peste două mii de lei. 

Generalul s-a scârbit de atitudinea regimului comunist față de el și viața sa și a refuzat constant să colaboreze cu Ministerul Forţelor Armate cu ocazia diverselor comemorări ori ceremonii diverse sau să-și redacteze memoriile (care a fi urmat a fi „cosmetizate”, firește de cenzură). Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 500/1964, i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”. Nu știu cum o fi reacționat acest mare ostaș la primirea acelei decorații după ce „socialismul” îl băgase la ocnă, laolaltă cu „scursurile” neamului! Generalul Nicolae Dăscălescu a trecut la cele veșnice la data de septembrie 1969, la Piatra Neamț  și a fost înmormântat cu onoruri militare, fiind condus pe ultimul drum de peste zece mii de oameni. Asta spune multe despre acest mare om! Diverse surse afirmă că înmormântarea  sa a fost făcută de primăria oraşului pentru că decedatul fusese sărac şi nu mai avea pe nimeni...

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Pe el și pe toți eroii neamului, cunoscuți ori neștiuți și fără mormânt!

Surse:

N. Dăscălescu, Nicolae Dăscălescu: generalul soldat, Editura Militară, București, 1995

Leonida Loghin (col. dr.), Aurel Lupășteanu (col.), Constantin Ucrain (col. dr.), Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 – 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985,

Agapie, M., gl.mr.,Ucrain, C., col.(r.) dr., - Personalităţi ale artileriei române, Editura Militară, Bucureşti, 1993

Duţu, A.,col. dr., Dobre, F., Loghin, L., col. (r.) dr. - Armata română în al doilea război mondial (1941-1945). Dicţionar enciclopedic, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999

Georgescu, H. - Dicţionar enciclopedic militar (C-D), Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1997, p. 210;

Ucrain, C., gl. bg. (r.) dr., Scrieciu, L.,col. conf. univ. dr., Ene, N., col. - Personalităţi militare româneşti, vol. I, Editura C.T.E.A., Bucureşti, 2005

http://www.edituramilitara.ro/lideri-militari/192-generalul-nicolae-dascalescu-sacrificiu-glorie-si-supliciu.html

http://www.roaf.ro/?page_id=4793

https://www.slineamt.ro/apostolul/lectia-de-istorie/un-erou-uitat-generalul-nicolae-dascalescu/

https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/drama-generalului-roman-nicolae-dascal escu-eroul-2031330.html