$$$

 Memorie Artistică 

STEFAN LUCHIAN 

Ștefan Luchian – Pictorul care a învins suferința cu penelul

Născut în 1868 la Ștefănești, Botoșani, Ștefan Luchian a arătat de timpuriu o sensibilitate aparte față de lumea din jur. A studiat la București, München și Paris, unde s-a format în contact cu impresionismul, dar și-a păstrat mereu un limbaj propriu, profund personal.

Întors în țară, a ales să picteze altfel decât îi cerea societatea vremii. Nu portrete de comandă pentru boieri, nu academism rece — ci flori de câmp, țărani, mahalalele Bucureștiului, chipuri de oameni simpli, surprinse cu o căldură pe care puțini pictori români au egalat-o vreodată.

Boala și ultimii ani

Pe la 30 de ani, Luchian a început să simtă primele semne ale unei boli nemiloase: scleroza multiplă, deși la acea vreme nu era numită astfel. Treptat, corpul i s-a transformat dintr-un instrument în dușman. Mâinile au început să tremure, picioarele nu l-au mai ținut, iar în ultimii ani ai vieții era complet imobilizat.

Dar nu a renunțat la pictură.

Când mâna dreaptă nu a mai ascultat comenzile creierului, a acceptat să i se lege pensula de antebraț. Picta astfel, cu mișcări chinuite, din pat sau din fotoliu, ajutat de oameni apropiați care îi pregăteau culorile. Lucrări ca Anemone, Safta florăreasa sau seriile de flori din această perioadă nu trădează nimic din calvarul fizic al autorului lor — dimpotrivă, emană o vitalitate și o tandrețe tulburătoare.

Trăia în sărăcie. Prietenii și câțiva oameni de cultură îl ajutau cu bani, cu mâncare, cu îngrijire. Criticul de artă Alexandru Bogdan-Pitești a fost unul dintre cei care i-au stat alături. Luchian știa că moare, dar continua să picteze câtă vreme mai putea ține ceva în mână.

În noaptea de 27 spre 28 iunie 1916, Luchian s-a stins la 48 de ani. Afară, România se pregătea să intre în Primul Război Mondial — lumea era în flăcări, și el a plecat tăcut, aproape neobservat în tumultul vremii.

A lăsat în urmă câteva sute de lucrări și o lecție tăcută despre ce înseamnă să nu cedezi. Nu a pictat în ciuda suferinței. A pictat prin ea.

Florile lui Luchian sunt, poate, cele mai curajoase flori din pictura românească.

RESPECT!

CULTURA  CURIOZITATI GANDURI