$$$

 MEMORIE  CULTURALĂ - FLORIN  CONDURATEANU

Florin Condurățeanu s-a născut la data de 12 martie 1950, Bucurați si a fost unul dintre cei mai populari și carismatici jurnaliști din România, cunoscut publicului larg în special pentru emisiunile de televiziune dedicate sănătății și pentru celebra sa replică de rămas-bun: “Vă pup pe suflet!”. Acesta a încetat din viață la data de 28 iunie 2021, la vârsta de 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

A debutat în jurnalismul de text, lucrând mulți ani ca ziarist de top la publicații importante precum Flacăra și Jurnalul Național.

A devenit o figură emblematică pe micile ecrane, realizând și moderând talk-show-uri pe teme medicale la posturi precum OTV, Antena 2, Tele7 abc și Antena 3 CNN. @S-a remarcat prin stilul său cald, empatic și extrem de dinamic de a intervieva medicii și de a explica pe înțelesul tuturor problemele de sănătate.

Pe lângă domeniul medical, a fost un fin cunoscător și cronicar al fenomenului sportiv, fiind un susținător declarat al echipei de fotbal Rapid Bucuresti.

Florin Condurățeanu a fost din altă lume. 

Într-o lume care și-a pierdut ritmul inimii în goana algoritmilor, Florin Condurățeanu rămâne un personaj de carne, sânge și vocație. Un om cu timbru rar, care nu căuta neapărat adevărul absolut, ci căldura între oameni. Venea dintr-o familie de medici și, poate tocmai de aceea, a purtat în el, până în ultima zi, disponibilitatea ca formă de destin. N-aveai timp să-ți rostești necazul până la capăt, că el deja îți punea un diagnostic empatic, apoi suna un doctor, un profesor, un “maestru” din lumea halatelor albe. Pentru el, relația cu oamenii nu era despre obligație, ci despre datoria caldă a apropierii.

Țuțu a trăit în presă așa cum alții trăiesc în mănăstire: cu vocație, cu ritual și cu iubire. A fost un monah al gazetăriei populare, dar în sensul nobil, adânc și aproape medieval al cuvântului. În preajma lui, jurnalismul nu era un instrument de demascare, ci o mână întinsă, un braț pus pe umărul celui care avea nevoie.

Relația lui cu Adrian Păunescu a fost o formă rară de fraternitate culturală. Nu s-a vorbit destul despre cât de adâncă a fost această legătură. Cenaclul Flacăra i-a fost lui Condurățeanu ceea ce o redacție este unui scriitor ratat: o șansă de a trăi printre spirite, de a călători printre versuri și stadioane, printre metafore și peluze. Pentru că iubea fotbalul, dar nu doar scorul sau tabela, ci eroismul din duelurile de pe gazon, suflul colectiv al tribunei.

Florin nu a fost doar un jurnalist, ci și un părinte pentru o generație. Pe lângă ce a scris, a crescut caractere. A știut când să împingă discret un nume în față și când să-l tragă înapoi, cu un gest de ocrotire părintească. A lucrat în jungla lui Voiculescu dar Varanul l-a protejat pentru că Țuțu nu avea nici polemici și nici răutăți iar inima lui o împărțea cu românii. 

Din mâna lui s-au ridicat, printre alții, Marius Tucă și Dan Diaconescu-ultimul avea să transforme talk-showul într-o formă de mitologie de sufragerie. Cu toții i-au fost, într-un fel sau altul, fii ai unei prese care știa să iubească.

Puțină lume știe că Țuțu nu își închidea niciodată telefonul. Poate pentru că a considerat că tăcerea este o trădare a aproapelui. Rămâne în amintirea noastră nu ca un mare analist politic sau ca un critic necruțător – pentru că n-a fost niciodată așa. Rămâne ca omul care știa unde doare și cui să-i spui, omul care știa să pună mâna pe spate în loc să strige de pe margine.

Într-o Românie tot mai grăbită să uite oamenii buni, Florin Condurățeanu a rămas până la final un simptom al omeniei. Și poate chiar asta l-a făcut să plece discret, într-o zi de vară ca asta, fără să ne lase o concluzie. Trupul neînsuflețit a fost depus la Casa Presei Libere, iar înmormântarea a avut loc la Cimitirul Bellu din București.

În memoria sa, stilul și esența textelor sale au rămas imortalizate în volumul biografic “Vă pup pe suflet”.

Dumnezeu să îl odihnească! 🙏

Citate Florin Condurateanu:

“Întotdeauna am simțit că am aplecarea spre scriitură, spre vorbire caldă și apropiată cu oamenii.”

“Măi dragule, mai aveți nevoie de ceva?”

“Vă pup pe suflet!” 

“Fata lui tata are emoţii ca generalul la penalty-uri.”

“Nu plânge, Maică Ro mânie, că mi-am dat viaţa…”