&&&

 🕯️ O trecere de pietoni, zăpadă multă și o tăcere greu de dus: ziua în care Corneliu Coposu s-a întâlnit, după ani de suferință, cu omul care îl schinguise

În februarie 1990, Bucureștiul încă purta urmele unei lumi care abia se prăbușise. Ninsese mult. Pe străzi se ridicaseră troiene, iar orașul părea prins între frig, teamă și speranță.

Ion-Andrei Gherasim, fost șef de cabinet al lui Corneliu Coposu și urmaș direct al lui Ilie Lazăr, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918, a rememorat un episod care a rămas ca o lecție de stăpânire, credință și memorie. Marea Adunare de la Alba Iulia a fost momentul în care românii din Transilvania au decis unirea cu România, un reper fondator al statului român modern.

În acea zi de februarie, Gherasim se afla alături de Corneliu Coposu, numit adesea „Seniorul”, și de Marius Lupuțiu, asistent personal al președintelui PNȚCD. Mergeau la o întâlnire oficială cu doi parlamentari RPR, formațiunea gaullistă a lui Jacques Chirac. Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu Franța acelor ani, gaullismul a fost curentul inspirat de generalul Charles de Gaulle, asociat cu ideea unui stat puternic, suveran și respectat. Întâlnirea urma să aibă loc la fostul hotel București, cunoscut astăzi ca Radisson.

▪ „Acesta este Alexandru Vișinescu”

Când au ajuns la trecerea de pietoni dintre Athenee Palace și hotel București, Corneliu Coposu a grăbit pasul. Era surprinzător de sprinten. S-a desprins de cei doi însoțitori și a ajuns cu aproape zece metri înaintea lor, în fața unui bărbat gârbovit.

A început să-i spună ceva.

Când Ion-Andrei Gherasim și Marius Lupuțiu au ajuns lângă ei, omul din fața lui Coposu era alb la față și complet blocat. Nu mai era doar o întâlnire întâmplătoare pe o stradă acoperită de zăpadă. Era o confruntare tăcută între victimă și călău.

Corneliu Coposu s-a întors spre cei doi și le-a spus: „Știți cine este domnul? Acesta este Alexandru Vișinescu, cel care m-a schingiuit și m-a bătut până la moarte la Râmnicu Sărat.”

Gherasim a povestit că, în acel moment, atât el, cât și Marius Lupuțiu, au vrut să sară asupra lui Vișinescu.

✋ „Nu! Nu vă legați de el!”

Reacția lui Coposu i-a oprit.

Seniorul a ridicat o mână fermă în fața lor și le-a spus răspicat: „Nu! Nu vă legați de el! Doar Dumnezeu este cel care are dreptul să-l judece!”

Apoi s-a întors din nou spre Alexandru Vișinescu și i-a spus cuvintele care au rămas în memoria celor care au auzit povestea: „Dacă cumva va fi vreodată un proces împotriva ta, iar eu voi mai trăi, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu acolo.”

În câteva secunde, pe o trecere de pietoni din centrul Bucureștiului, s-a strâns o istorie întreagă: ani de celulă, foamete, frig, umilință, bătăi, pierderi și o formă de demnitate care nu a căutat răzbunare cu pumnul.

⛓️ Drumul lui Coposu prin închisori și lagăre

Corneliu Coposu a fost una dintre victimele sistemului represiv instalat după război. A fost arestat la 14 iulie 1947. După trei ani de proces, a primit o condamnare de 24 de luni, majorată apoi cu încă 24 de luni printr-o simplă decizie a MAI. MAI însemna Ministerul Afacerilor Interne, instituție care, în acei ani, a avut un rol dur în controlul și reprimarea celor considerați indezirabili.

După 7 ani de detenție, Tribunalul Militar București l-a condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

Fostul conducător al PNȚ a trecut prin mai multe locuri de detenție și lagăre: MAI București, Malmaison, Pitești, Văcărești, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popești-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud și Râmnicu Sărat.

Pentru autoritățile de atunci, nici acești ani nu au fost suficienți. În iulie 1962, la expirarea pedepsei, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Rubla, din Bărăgan, până în 1964. „Domiciliu obligatoriu” însemna deportare internă: omul nu era trimis într-o închisoare cu ziduri, dar era forțat să trăiască într-un loc impus, departe de casă, sub supraveghere și fără libertate reală. Bărăganul, câmpia întinsă și aspră din sud-estul României, a devenit pentru mulți un spațiu al izolării și al supraviețuirii.

🧊 Cine a fost Alexandru Vișinescu

Alexandru Vișinescu a fost ultimul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, una dintre cele mai dure închisori ale regimului. Acolo a murit, în urma torturilor, liderul PNȚ Ion Mihalache.

Procurorii Parchetului instanței supreme l-au acuzat pe Vișinescu că, între 1956 și 1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, a luat măsuri de persecutare a deținuților închiși pentru convingerile și activitatea lor publică.

Pe 10 februarie 2016, Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității. Decizia a reprezentat o premieră judiciară în România.

🕯️ Sfârșitul celor doi torționari condamnați

Alexandru Vișinescu a murit pe 5 noiembrie 2018, la ora 14:34. Avea 93 de ani și se afla internat la Spitalul Penitenciar Rahova. Cu aproximativ o lună înainte, a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, cu mai multe fracturi.

În același an, 2018, a murit și Ioan Ficior, celălalt torționar condamnat la 20 de ani de închisoare. Ficior a murit în pușcărie, unde își ispășea pedeapsa. A fost găsit vinovat pentru moartea a 103 deținuți închiși în lagărul de muncă de la Periprava.

Ion-Andrei Gherasim a povestit scena nu ca pe o simplă amintire, ci ca pe o lecție primită direct de la Corneliu Coposu. În fața omului care îl schinguise, Seniorul nu a cerut violență. Nu a lăsat furia celor din jur să decidă clipa.

A ales judecata, memoria și o frază care a rămas tăioasă prin calmul ei: „Numai un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu acolo.” 😣

🕯️ O trecere de pietoni, zăpadă multă și o tăcere greu de dus: ziua în care Corneliu Coposu s-a întâlnit, după ani  de suferință, cu omul care îl schinguise

Ochiul Minţii