&&&

 Memorie Culturala 

MARIN PREDA

În dimineața zilei de 16 mai 1980, scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu urcă în grabă scările de marmură de la Mogoșoaia, bate la ușa camerei 6. Niciun răspuns. Mai bate o dată. Liniște. Apasă clanța. „Marin Preda părea că doarme într-o poziție nefirească."  

Nu dormea. Murise de câteva ore. Dimineața trebuia să fie la Focșani, la o întâlnire cu cititorii.

S-a născut pe 5 august 1922 în Siliștea Gumești, un sat din Teleorman, într-o familie modestă de țărani.   A crescut cu pământul, cu sărăcia și cu ochii larg deschiși. Din toate astea a făcut literatură.

Moromeții. Cel mai iubit dintre pământeni. Cărți care au intrat în oameni ca aerul — fără să întrebe permisiunea.

Dar Preda nu era un scriitor comod. Când autoritățile comuniste au vrut să impună realismul socialist în literatură, s-a dus direct la Ceaușescu și i-a spus: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid."  

Nu s-a sinucis. A scris mai departe. Și mai periculos.

„Delirul" — romanul în care îl reabilitează pe mareșalul Antonescu — a scos 100.000 de exemplare și a înfuriat Moscova. Au cerut o a doua ediție corectată. După apariția lui, soția sa Elena povestea că a început o perioadă de hărțuire.  

Apoi a apărut Cel mai iubit dintre pământeni — bestsellerul absolut al literaturii române dinainte de 1989, cu un tiraj de 200.000 de exemplare epuizat aproape instantaneu.  Două luni mai târziu era mort.

Soția sa a recunoscut că Preda avusese presentimentul că va muri. Aurora Cornu, marea lui iubire, mărturisea că privind fotografiile cu trupul său nu s-a putut abține să nu se întrebe dacă nu cumva a fost asasinat.  

Imediat după moarte, mâini străine au scotocit în biroul lui, în sertare, în seif — în căutarea de documente compromițătoare. Manuscrise, jurnale, carnete de însemnări. Unele probabil distruse. Altele — prin arhivele Securității.  

Cauza oficială: asfixie mecanică. Alcoolemie de trei la mie. S-a înecat cu propria vomă.

Poate. Sau poate nu.

„În fața morții nu mai ești nimic, nu mai ești poet, ești un simplu om care trebuie să dispară"  

 — scrisese el însuși în ultimul său roman.

La 57 de ani, în camera 6 de la Mogoșoaia, a avut dreptate.

45 de ani de la plecare. Misterul nu s-a închis.

Respect!

CULT URA CURIOZITATI GANDURI