£££

 -Era mult mai bine pe vremea comunismului! zice cu multă convingere băiatul din taxi.

-Scuză-mă, dar ce vârstă ai? îl întreb.

-Fac în curând 30! spune el zâmbind.

-Dar tu nici nu erai născut atunci! De unde știi cum era?

-Păi mi-au spus ai mei! Și mulți alții...

-Ce ți-au spus?

- Că era ordine, că toată lumea avea servici și apartament! Păi e normal să dai atâția bani pe un apartament azi??

- Nu, poate nu e "normal"...dar uite, tu de ce faci taxi? 

-Pai așa vreau eu, că îmi place! Dar vreau să îmi deschid și un business!

-Aha, foarte frumos! Și ce îți mai dorești?

-Să călătoresc peste tot!

-Super! Muzica îți place?

-Daa, poi no, v-am recunoscut! Și să știți că mie îmi place muzica aia faină, de calitate! Și nu ascult prostiile astea românești de la radio!

-Păi, dragul meu, îmi pare rău să te informez că nu puteai face nimic din toate astea pe vremea comunismului! Nici business, că nu exista așa ceva, nici călătorii, că nu aveai voie, nici muzică sau concerte cu artiștii "de afară"! 

Uite, eu eram în liceu atunci! 

Și muzica de afară venea pe benzi de magnetofon piratate, prin "cunoștințe", concerte cu artiștii vedeam doar la vreun video de mâna a doua a vreunui prieten rudă cu cineva de la partid, programul tv era de 2 ore pe seară, desenele animate 5 minute, știrile erau exclusiv despre "tovarășul Ceaușescu" și producția agricolă la hectar, întotdeauna mincinoasă de râdeau și curcile, poeziile trebuia să fie despre comunism sau Ceaușescu, filmele despre muncitori, comunism sau Ceaușescu. În plus, învățam la lampă sau lumânare și stăteam la coadă și câte 7 ore să prindem 2 pachete de carne "la oraș". Iar celebrul "servici" și celebrul "apartament" le primeai când și unde voia partidul. Asta dacă nu dădeai celebra șpagă sub formă de pachete de țigări Kent(capitaliste, fir-ar!) și cafea sau Pepsi(tot capitaliste, fir-ar!).

Iar o discuție de genul ăsta nu ar fi avut loc, că era foarte posibil ca eu sau tu să fim securiști.

Băiatul face ochii mari. Îi văd prividea șocată în oglinda retrovizoare.

-Nu prea ți-au povestit ai tăi despre astea, nu?

-Nu...dar nu cred că a fost chiar așa, nu avea cum!

-Păi eu am trăit asta, crezi că te mint? Și miile de oameni care au ieșit în stradă în decembrie '89 crezi că au făcut-o degeaba? De bine ce era?

-Ee, lăsați, că ăia au fost puși!

- Asta tot ai tăi ți-au spus-o?

-Păi da! 

-Dar tu ai cercetat așa, cu mintea ta, să vezi dacă a fost așa sau nu? 

Liniște din nou.

-Dragul meu, mii de tineri așa ca tine au ieșit sincer în stradă atunci. Mulți dintre ei au fost împușcați. În cazul unora familiile nu au putut nici măcar să recupereze trupurile. Și datorită lor noi putem avea această discuție azi. Eu pot avea o trupă și pot organiza evenimente. Tu poți călători sau să îți faci un business. Dar, mai mult decât orice, avem acces la informație, la cultură, la oportunități de a ne dezvolta, de a crește. Uite, văd că ai o iconița acolo. Crezi în Dumnezeu?

-Oo, da!

-Nasol, în comunism așa ceva nu era acceptat! S-au dărâmat biserici, au fost băgați la inchisoare o grămadă de preoți cu har! Tatăl meu, profesor de istorie, nu avea voie să intre în biserică!

-Da' vi se pare că ăștia care ne-au tot condus sunt ok?

-Nu, deloc! Dar ei sunt exact cei contaminați de cât de "bun" a fost comunismul! Și dacă prezentul nu ne place, nu trebuie să fugim în trecut! 

-Eu vreau oricum să plec din țara asta, să știți!

-Unde, mai exact?

-Nu m-am hotărât! Dar mă tentează Anglia sau Irlanda! Sau poate Italia...

-De ce nu Rusia, că alea sunt cam capitaliste?

Băiatul râde, dar nu e râsul lui.

Se uită cu ochi mari la mine.

E finalul cursei. Îi plătesc, îi strâng mâna și îi spun că mi-a plăcut să stăm de vorbă. El îmi spune că nu a mai vorbit nimeni așa cu el. Și că își păstrează părerile, dar îmi mulțumește.  

Și se mai gândește ce o să facă.

Au trecut 36 de ani de la Revoluția din '89.