$$$

 DEZASTRUL DE LA CERNOBÎL

Accidentul de la Cernobîl (26 aprilie 1986) a fost o catastrofă nucleară care a avut loc la Cernobîl, Ucraina. Este considerat unul dintre cele mai regretabile evenimente din istorie. Sâmbătă, 26 aprilie 1986, a fost efectuat un test pentru creșterea siguranței reactorului nuclear nr. 4 instalat la centrala nucleară de la Cernobîl.

Intenția testului efectuat de tehnicieni a fost de a afla cât timp turbina cu abur putea genera energie electrică după întreruperea alimentării cu energie electrică. Condițiile în care urma să fie efectuat testul fuseseră convenite anterior: o echipă specială de ingineri electricieni era prezentă pentru a testa noul sistem de reglare a tensiunii. În zori, a început reducerea programată a puterii, ajungând la 50% din capacitate. A apărut o problemă: o centrală electrică regională a fost scoasă din funcțiune, iar controlorul rețelei electrice din Kiev a ordonat oprirea reducerii producției de energie de la Cernobîl, deoarece aceasta trebuia să satisfacă vârful de cerere din după-amiaza zilei.

Directorul de la Cernobîl a urmat ordinele și a amânat testul. Cu toate acestea, au fost efectuate unele teste care nu au afectat puterea reactorului. Sistemul de răcire de urgență a miezului reactorului, destinat să furnizeze apă centralei în cazul unei pierderi de agent de răcire, a fost dezactivat.

La ora 23:00, controlorul rețelei electrice de la Kiev a permis reluarea reducerii puterii. Testul, așa cum plănuiseră, trebuia să se încheie în timpul zilei, iar noaptea avea ca scop doar controlul căldurii rămase. Alexandr Akimov era șeful turei de noapte, iar Leonid Toptunov era responsabil de regimul operațional al reactorului. Au fost martori la o reducere a puterii, din cauza producției naturale de xenon-135: un gaz foarte absorbant de neutroni. Acest proces este cunoscut sub numele de „otrăvire cu xenon”. Toptunov a introdus din greșeală barele de control prea repede, puterea fiind de peste 500 MW. Drept urmare, puterea a scăzut la 30 MW, personalul din camera de control a decis să crească puterea prin dezactivarea sistemului automat care mișca barele de control și ridicarea manuală a acestora până la oprire. Deși puterea s-a stabilizat la 160-200 MW, otrăvirea cu xenon a împiedicat creșterea puterii și, pentru a contracara acest lucru, au trebuit să fie îndepărtate mai multe bare de control.

Funcționarea la putere redusă, prezența xenonului-135, temperatura miezului reactorului, debitul agentului de răcire și instabilitatea fluxului de neutroni au fost factorii care au declanșat alarmele. Camera de control a primit multiple semnale de urgență legate de nivelurile separatoarelor de apă și abur. Între orele 00:35 și 00:45, alarmele privind parametrii termohidraulici au fost ignorate de tehnicieni, chipurile pentru a menține nivelul de putere. Când nivelul de putere de 200 MW a fost în sfârșit atins, pregătirile pentru experiment au fost reluate. La ora 01:05 au fost activate pompe de apă suplimentare, crescând debitul de apă. Creșterea debitului agentului de răcire a cauzat o creștere a temperaturii agentului de răcire la intrarea în miezul reactorului.

Câteva minute mai târziu, limita a fost depășită. Simultan, debitul suplimentar de apă a scăzut temperatura generală a miezului și a redus golurile de abur existente în miez și în separatoarele de abur. Operatorii au decis să oprească două dintre pompele de circulație pentru a reduce debitul apei de alimentare, pentru a crește presiunea aburului și pentru a îndepărta alte tije de control pentru a menține puterea. Pe scurt, sistemul automat care putea face același lucru fusese dezactivat pentru a menține nivelul de putere. Aceste acțiuni au constituit încălcări grave ale Regulamentului de Securitate Nucleară al Uniunii Sovietice.

În cea mai mare parte a experimentului, sistemul de control automat a contracarat cu succes acest feedback pozitiv. Cu toate acestea, sistemul avea doar un control de 12 bari. Cu sistemele de urgență deconectate, reactorul a înregistrat o creștere atât de rapidă a puterii încât operatorii nu au reușit să o detecteze la timp. La 01:23, s-a înregistrat începerea unei opriri de urgență (SCRAM - emergency shutdown) a reactorului, care avea să declanșeze explozia.

SCRAM-ul a fost pornit prin apăsarea butonului AZ-5. Acum nu se cunoaște motivul pentru care a fost apăsat butonul AZ-5. Există o opinie că SCRAM-ul ar fi putut fi comandat ca răspuns la creșterea bruscă și neașteptată a puterii, deși nu există date documentate care să dovedească acest lucru. Unii au sugerat că butonul nu a fost niciodată apăsat, ci că semnalul a fost produs automat de sistemul de protecție în caz de urgență (SPE), însă computerul SKALA a înregistrat un semnal manual. Aceasta este o întrebare care încă nu are o explicație clară, ci doar presupuneri.

A fost nevoie de doar trei secunde pentru ca nivelul puterii să crească peste 530 MW . Conform unor estimări, puterea reactorului a crescut la aproximativ 30.000 MW, de zece ori producția normală. A avut loc o explozie produsă de formarea unui nor de hidrogen în miez, care a aruncat în aer capacul de 2000 t al reactorului, alimentând un incendiu în centrală și o emisie gigantică de produse de fisiune în atmosferă. Aproximativ 25% din grafitul incandescent și alte materiale supraîncălzite au fost expulzate din canalele de combustibil.

Pe scurt, temperatura ridicată a miezului a creat un flux de aer prin acesta, iar aerul fierbinte a aprins grafitul. Câteva minute mai târziu, dezastrul a fost rezolvat. Flăcările au afectat mai multe etaje ale reactorului 4 și s-au apropiat periculos de clădirea în care se afla reactorul 3. Autoritățile au reușit să oprească amenințarea exploziei. Spectatorii au fost martori la o adevărată catastrofă: combustibilul și alte metale se transformaseră într-o masă lichidă incandescentă. Temperatura a ajuns la 2500°C, iar fumul radioactiv a fost aruncat dintr-un coș de fum aflat la o înălțime considerabilă. Pe de altă parte, s-a înregistrat un nivel astronomic de 2080 roentgeni. Unei ființe umane i-ar lua cincisprezece minute să moară după ce a inhalat un astfel de conținut.

Locuitorii orașului Prípiat au fost evacuați. Această primă evacuare a început masiv la 36 de ore după accident și a durat trei ore și jumătate. Evacuarea de la Cernobîl a avut loc până pe 2 mai. Până atunci, existau deja aproximativ 1000 de persoane afectate de răni acute produse de radiații. Mai multe elicoptere ale Armatei Roșii au aruncat un amestec de materiale (nisip, argilă, plumb, dolomit și bor) asupra miezului pentru a evita orice emisie.

Până la sfârșitul misiunilor de urgență, pe 13 mai, fuseseră efectuate 1.800 de zboruri și 5.000 de tone de materiale fuseseră aruncate în nucleu. Ulterior, s-a verificat că efectul său era opus, deoarece contribuia la eliberarea de radionuclizi. Radiațiile s-au răspândit în cea mai mare parte a Europei, aceste zone având o rată ridicată de radioactivitate timp de mai multe zile.

Din motive de siguranță, țările europene au instituit măsuri pentru a limita efectul poluării câmpurilor și pădurilor asupra sănătății umane. Ajutor umanitar internațional Mai multe țări au colaborat, dar Cuba a menținut din 1990 un program medical pentru victimele acestui accident nuclear. Aproape 24.000 de pacienți, din Ucraina, Rusia, Belarus, Moldova și Armenia, au fost tratați la Spitalul de Pediatrie Tarará din Havana. Majoritatea pacienților sunt copii ucraineni afectați de dezastru.

Aproximativ 67% dintre copii provin din orfelinate și școli pentru copii fără protecție filială. Aceștia sunt evaluați și primesc tot felul de tratamente, inclusiv transplanturi de măduvă osoasă pentru cei cu leucemie. Ministerul Sănătății din Ucraina plătește pentru călătoria copiilor în Cuba, iar restul finanțării programului este acoperit de guvernul cubanez. Pe de altă parte, ONG-ul galician Asociación Ledicia Cativa adăpostește temporar minorii afectați de radiațiile de la Cernobîl.