marți, 2 septembrie 2025

$$$

 Astăzi, 31 august, este Ziua Limbii Române!

Să o păstrăm nealterată și, mai ales, să o vorbim corect.


ACEASTA-I TEMA


Adrian Păunescu


Aceasta-i tema noastră la română,

Cum poate omul, de spinare frânt,

Să-şi fie, însuşi, rob la îndemână

Şi-cum să-şi piardă urma pe pământ.


Aceasta-i tema noastră la citire,

Să scriem nu, să se citească da,

Şi cum plămânu-nvaţă să respire,

Nu aer, ci un fel de mucava.


Aceasta-i tema noastră la franceză,

Să fim consideraţi nişte ţigani,

Când fraţii noştri urcă în viteză.

La noi, pe umeri, de atâţia ani.


Aceasta-i tema noastră la uitare,

Să ştergem de pe banda minţii tot

Şi ce ne bucură şi ce ne doare,

Să fim un neam aproape idiot.


Aceasta-i tema noastră pentru-acasă,

Să vieţuim şi să murin în spini

Şi, între timp, în vremea friguroasă,

Să fim, la noi în patrie, străini.


Aceasta-i tema noastră pentru soartă,

C-un scris umil, din ce în ce mai mic,

Să facem numai artă pentru artă,

Convinşi că suntem nimeni şi nimic.


Preluată de pe pagina de Facebook a domnului Ion Aluneanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Simion Stoilow, șeful școlii românești de matematică Născut la București pe 2 septembrie 1887, Simion Stoilow și-a petrecut copilăria la Cr...